ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2022

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 04.09.2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D. S.R.L., constatarea nulității absolute a deciziei de majorare a capitalului social nr. 1/11.03.2016 și a Actului constitutiv actualizat la 11.03.2016.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1179, art. 1204 C. civ. și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 511/05 iunie 2020 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D. S.R.L., având ca obiect constatare nulitate act, fiind obligați reclamanții la plata către pârâta D. S.R.L. a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., prin care au solicitat desființarea, în tot, a sentinței apelate, ca fiind netemeinică și nelegală și, în consecință, admiterea, în tot, a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor ocazionate cu judecată.

Prin decizia civilă nr. 237 din 12 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți și i-a obligat pe aceștia, în solidar față de intimați și în cote egale între aceștia, la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamanții A. și B. au formulat recurs împotriva deciziei sus-menționate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a acesteia, cu excluderea cenzurării cheltuielilor de judecată din apel, ca fiind nelegală și netemeinică și, în consecință, trimiterea spre rejudecare în vederea administrării probatoriului solicitat în vederea admiterii, în tot, a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți la 23 iunie 2021 .

Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare la 09 iulie 2021, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, potrivit art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 16 iulie 2021 .

La 22 iulie 2021, intimata-pârâtă D. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca fiind inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea excepției inadmisibilității, intimata-pârâtă arată că recurenții nu aduc niciun fel de critici cu privire la motivele pe care instanța și-a fundamentat hotărârea pronunțată, susținând doar aspecte teoretice, fără niciun fel de incidență cu situația dedusă soluționării.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 20 iulie 2021 .

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, la 26 iulie 2021, prin care a solicitat respingerea, ca nefondate, a excepțiilor invocate de intimatele-pârâte și, în consecință, admiterea recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14.12.2021, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia părților, în vederea depunerii unui punct de vedere la raport.

Părțile nu au depus un punct de vedere la raport.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de o acțiune prin care reclamanții, în calitate de moștenitori legali ai asociatului unic, solicită, cu titlu principal, constatarea nulității absolute a deciziei asociatului unic nr. 1/11.03.2016 și, cu titlu accesoriu, constatarea nulității actului constitutiv actualizat la 11.03.2016.

Potrivit art. 132 alin. (2) și (3) coroborate cu alin. (9) al aceluiași articol din Legea nr. 31/1990, "(2) hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate injustiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței; (3) când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată; (9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța supremă constată că obiectul principal al acțiunii îl reprezintă constatarea nulității absolute a deciziei asociatului unic nr. 1/11.03.2016.

Totodată, în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu privind constatarea nulității actului constitutiv actualizat, se reține incidența art. 460 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Prin urmare, cum art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, rezultă că decizia instanței de apel are caracter definitiv de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. și nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 și art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 237 din 12 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 237 din 12 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2022.