ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 435/2022

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată Direcția Silvică Ilfov solicitând:

- anularea deciziei de concediere nr. 369/13.12.2016;

- repunerea în funcția deținută anterior;

- obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate și majorate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la momentul concedierii și până la momentul reintegrării efective a reclamantului;

- actualizarea sumelor cu rata inflației și dobânda legală;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5047 din 30 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă contestația reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din 06 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr. x/2017, s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii de ședință din 06.02.2018 a declarat recurs intimata-

pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ ILFOV, solicitând admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.

Recurenta începe prin a evoca dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 424 alin. (5) coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Apreciază ca suspendarea cauzei s-a dispus în baza unor considerente generale prin care nu s-a motivat, în concret, în ce constă raportul de interdependență cu cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2016, respectiv care sunt implicațiile pe care le-ar avea soluția definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2016.

După ce evocă o serie de considerente ale instanței din încheierea atacată, recurenta arată că nu s-au individualizat, în concret, care sunt criticile comune și, prin raportare la obiectul dedus judecății în prezenta cauză, nu s-au arătat în ce constau implicațiile pe care le-ar avea soluția definitivă din dosarul nr. x/2016 asupra modului de soluționare din prezenta cauză.

Arată recurenta că, spre deosebire de dosarul nr. x/2016, în cadrul căruia contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii Consiliului de Disciplină nr. 38/25.05.2016 și a deciziei emisă de directorul Direcției Silvice Ilfov nr. 140/01.06.2016, în prezentul dosar nr. x/2017 nu s-a formulat o pretenție având ca obiect anularea hotărârii Consiliului de disciplină nr. 63/25.10.2016.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că încheierea a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității.

Așa cum a arătat și mai sus, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul nu a solicitat anularea deciziei Consiliului de disciplină, precizând în mod expres, prin avocat, la termenul din 27.06.2017, că pe rolul instanțelor de judecată nu a fost înregistrat un dosar având ca obiect anularea hotărârii Consiliului de disciplină nr. 63/25.10.2016.

Apreciază, deci, că o soluție pronunțată în dosarul nr. x/2016 cu privire la constituirea Consiliului de Disciplină la nivelul Direcției Silvice Ilfov nu ar putea avea vreo implicație în prezenta cauză, ce are un alt obiect.

Consideră că a admite contrariul ar echivala cu permisiunea acordată contestatorului de a ataca o hotărâre a Consiliului de Disciplină cu depășirea termenului de 15 zile expres reglementat de art. 52 alin. (3) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, respectiv de a-și modifica cererea de chemare în judecată în alte condiții decât cele expres reglementate de art. 204 C. proc. civ.. Arată că, astfel, ar fi încălcat principiul disponibilității în procesul civil, în virtutea căruia "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Recursul a fost comunicat intimatului-contestator A. la 16.03.2021, care, la 25.03.2021, a formulat întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanței suspendarea în continuare a prezentului dosar, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 07.04.2021, care a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat argumentele din memoriul de recurs.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia părților, pentru a depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 14 decembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în vederea soluționării acestuia în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat, în esență, atât faptul că hotărârea este nemotivată, cât și faptul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Criticile astfel formulate, subscrise motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sunt nefondate.

În virtutea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Acest caz de suspendare are în vedere existența unui alt dosar, aflat pe rolul instanțelor de judecată, a cărui soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problema de a cărei rezolvare depinde soluția din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.

Cu alte cuvinte, acest caz de suspendare facultativă legală a judecății poate interveni atunci când soluționarea cauzei supuse suspendării depinde de soluționarea alteia în care se tranșează un drept, ce influențează soluția în cauza supusă suspendării, putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat.

Din cuprinsul dispozițiilor mai sus menționate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecății de îndeplinirea unei condiții procedurale, respectiv existența ori inexistența unui drept care să facă obiectul unei alte judecăți și a unei condiții de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanței pe marginea necesității suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.

Suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. constituie un instrument util pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți, întrucât judecata pentru a cărei soluționare definitivă se cere suspendarea, se constituie într-o chestiune prejudicială în cauza în care se invocă incidentul suspendării facultative.

În cauză, suspendarea judecării cauzei de către Curtea de Apel București a fost apreciată ca necesară în raport de existența pe rolul instanțelor a dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciindu-se că soluția ce va fi pronunțată ar putea avea înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii supuse judecății.

Instanța supremă reține că, obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal îl constituie anularea hotărârii nr. 38/25.05.2016 a Consiliului de disciplină al Direcției Silvice Ilfov și Decizia nr. 140/01.06.2016 a Directorului Direcției Silvice Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 2142/04.04.2017, pronunțată în primă instanță de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2016, s-a reținut faptul că nu a fost constituit în mod legal Consiliul de Disciplină de la nivelul Direcției Silvice Ilfov, numit prin decizia nr. 104 din 16 martie 2016, și că, orice hotărâre luată de acest consiliu și orice act subsecvent acestei hotărâri sunt lovite de nulitate.

Cum obiectul prezentei cauze îl reprezintă o decizie de aplicare a unei sancțiuni individuale, emisă, conform O.U.G. nr. 51/2000, în baza unei decizii a aceluiași Consiliului de Disciplină, numit prin decizia nr. 104 din 16 martie 2016, în mod just a reținut instanța de apel, prin încheierea recurată, că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2016, dosar în care urmează a se stabili cu caracter definitiv legalitatea constituirii Consiliului de Disciplină și, pe cale de consecință, a actelor emise de acest organ.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, și în prezentul dosar, prin memoriul de apel, s-a invocat nelegala constituire a Consiliului de disciplină în raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Ord. 274/2002, cât și anularea lui prin sentința pronunțată în dosarul nr. x/2016, cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Prin urmare, instanța supremă reține că încheierea recurată este motivată în acord cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sunt în realitate argumente în combaterea motivelor de apel.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei privind încălcarea principiului disponibilității. În dezvoltarea acestei critici, se susține, în esență, că, luarea în considerare a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2016 cu privire la constituirea Consiliului de Disciplină ar echivala cu modificarea cererii de chemare în judecată în afara cadrului legal impus de art. 204 C. proc. civ.

Instanța supremă reține că, prin aceste critici, recurenta urmărește o antamare a fondului, fără a dezvolta reale critici de nelegalitate împotriva încheierii de suspendare ce face obiectul prezentului recurs.

Prin urmare, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. au fost corect analizate și aplicate de către Curtea de Apel București, așa încât, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ ILFOV împotriva încheierii din 06 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ ILFOV împotriva încheierii din 06 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2022.