ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 55/2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2010 s-a admis excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu și a fost anulată acțiunea formulată de reclamanta Spitalul Municipal Câmpina în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca netimbrată. Totodată, în baza dispozițiilor art. 165 C. proc. civ., a fost disjunsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și s-a format dosarul nr. x/2011.

Pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantului-pârât Spitalul Municipal Câmpina la: 1) plata sumei de 670.617,50 RON reprezentând daune-interese conform prevederilor art. 9.2 din contractul de asociere în participațiune nr. x/09.04.2008; 2) plata penalităților de întârziere în achitarea facturilor încasate ca urmare a executării silite în cuantum de 1.884.851,40 RON; 3) obligarea pârâtei la plata facturilor neachitate în cuantum de 1.323.339,30 RON; 4) plata cheltuielilor de judecată; 5) plata contravalorii consumabilelor distruse ca urmare a nefolosirii și neridicării lor din depozit în lipsa unei negații exprese ca urmare a neglijenței; 6) plata contravalorii de achiziție a echipamentelor conform prevederilor contractuale, ca urmare a denunțării.

Prin sentința civilă nr. 650, pronunțată la 14 noiembrie 2011, Tribunalul Prahova a admis acțiunea reprezentând cererea reconvențională, disjunsă din dosarul numărul x/2010, formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât Spitalul Municipal Câmpina, a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 670.617,50 RON reprezentând daune-interese conform prevederilor art. 9.2. din contractul de asociere în participațiune nr. x/09.04.2008, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.884.851,40 RON și la plata sumei de 1.323.339,30 RON, reprezentând contravaloare facturi neachitate. Instanța a luat act că pârâta-reclamantă a renunțat la capetele de cerere 5 și 6.

Împotriva sentinței precizate a declarat apel pârâtul Spitalul Municipal Câmpina, solicitând admiterea apelului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la 09.02.2012.

La data de 19 martie 2012 Consiliul Local al Municipiului Campina și Municipiul Campina, prin primar, au formulat, în temeiul dispozițiilor art. 49 și următoarele C. proc. civ., art. 3, art. 191 alin. (9) din Legea 95/2006 și art. 4 alin. (3) și (4) din Legea 273/2006, cerere de intervenție în interesul apelantului-pârât Spitalul Municipal Campina, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii intimatei-reclamante.

La termenul din data de 09.04.2012, Curtea de apel a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție formulată de Consiliul Local al municipiului Câmpina și Municipiul Câmpina, prin primar, având în vedere că o asemenea cerere este admisibilă în apel, întrucât, fiind o cerere de intervenție accesorie, nu modifică întinderea cadrului procesual, iar intervenientul și-a justificat poziția de susținere a interesului apelantului.

Prin încheierea din data de 03.12.2012 Curtea de apel, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului, având în vedere că, prin adresa din 26.11.2012, I.J.P. Prahova a comunicat că s-a dispus începerea urmăririi penale față de B., administrator al S.C. A. S.R.L., precum și față de S.C. A. S.R.L., pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 288 și art. 291, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în cauză urmând a se efectua raport de expertiză criminalistică chimică, precum și o expertiză grafologică între cele două exemplare ale contractului de asociere încheiat între părțile din prezenta cauză.

La 28 decembrie 2018 dosarul a fost repartizat secției a II-a civilă din cadrul aceleiași Curți de Apel sub nr. x/2011*, ca urmare a reorganizării secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, aprobată prin Hotărârea nr. 834 din 26.09.2018 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Ca urmare a soluționării cauzei penale care a determinat suspendarea, la termenul din 04.02.2021 Curtea de Apel Ploiești a repus pe rol cauza, fiind continuată judecata.

Prin decizia nr. 272 din 2 iulie 2021 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul Spitalul Municipal Câmpina, împotriva sentinței civile nr. 650 din data de 14 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. și cu intervenienții în interesul apelantului-pârât, Consiliul Local al Municipiului Câmpina și Municipiul Câmpina - prin Primar. A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins cererea reconvențională precizată, formulată de A. S.R.L., ca neîntemeiată. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii din apel, în sensul admiterii în parte a apelului și pe fond, schimbarea în parte a sentinței fondului, în sensul admiterii cererii reconvenționale, așa cum a fost precizată în apel după efectuarea expertizei C., la termenul din 05.011.2012 și ulterior, după efectuarea expertizei D., la termenul din 16.06.2021, în sensul diminuării pretențiilor inițiale. A solicitat și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele sunt, în esență, următoarele:

Instanța de apel s-a pronunțat cu încălcarea normelor procedurale privitoare la termenul până la care se pot formula obiecțiuni la raportul de expertiză, admițând obiecțiunile intimatului-pârât la raportul inițial din 2012, formulate direct pe calea concluziilor scrise în apel, cu încălcarea prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ.. Arată că în baza acestor obiecțiuni mascate sub forma concluziilor scrise se întemeiază decizia instanței de apel, deși considerentele sunt contrazise chiar de conținutul raportului de expertiză inițial și al răspunsului la obiecțiuni. În continuare arată că, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către expert C., conform obiectivelor solicitate de intimatul-pârât și încuviințate acestuia de către instanța de judecată, raport la care intimatul nu a formulat nicio obiecție în termen legal, respectiv până la următorul termen de judecată.

Mai susține recurenta că după repunerea pe rol a cauzei, instanța de apel a admis o suplimentare a raportului inițial de expertiză, care s-a realizat de către expert D.. Astfel, arată că, intimatul nu a formulat obiecțiuni nici la acest raport suplimentar, ci la termenul din 20 mai 2021 a depus concluzii scrise prin care critică concluziile raportului de expertiză efectuat inițial, susținând că S.C. A. S.R.L. nu a prezentat expertului documentele justificative pentru facturile emise.

Într-o altă critică se arată că instanța de apel dă eficiență unor înscrisuri depuse la dosar de către intimat, în condițiile în care acestea nu sunt de natură a face probă în favoarea intimatului-pârât, cu încălcarea prevederilor art. 1169 C. civ.. În continuare recurenta arată că intimatul nu a dovedit ceea ce se susține prin înscrisurile depuse, respectiv refuzurile de plată cu privire la facturile în litigiu. Totodată, susține că în ceea ce privește procesul-verbal de constatare al Curții de Conturi din 2010, aceasta nu este o probă pertinentă și concludentă în cauză, deși instanța de apel l-a preluat în considerentele sale.

Autoarea recursului susține că instanța de apel a aplicat greșit principiul de drept in dubio pro reo, atunci când a decis să respingă capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, făcându-se o aplicare greșită a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, susține că deși există două exemplare ale contractului de asociere în participațiune, unul în posesia Spitalului și unul în posesia recurentei, între care există diferențele indicate la pag. 14 din decizia recurată, interpretarea clauzei privind penalitățile nu se poate face în favoarea intimatului, astfel cum a procedat instanța de apel.

Sub o ultimă critică, recurenta susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 9.2 din contract, atunci când a respins cererea acesteia de daune-interese, încălcând în acest mod principiul forței obligatorii a contractelor reglementat de art. 969 C. civ.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 și la art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va analiza cu prioritate excepția nulității recursului în raport de prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865 și având în vedere modul în care recurenta a înțeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

În reglementarea aplicabilă, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte constată că deși aceasta a indicat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acesta.

Referitor la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, recurenta-reclamantă consideră că au fost încălcate prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. și dezvoltă critici cu privire la faptul că deși intimatul nu a formulat în termen legal nicio obiecție la raportul de expertiză, a depus note scrise prin care critică concluziile raportului de expertiză efectuat inițial, arătând că în baza acestor obiecțiuni formulate se întemeiază decizia instanței de apel. Totodată, într-o altă critică se arată că instanța de apel a dat eficiență unor înscrisuri depuse la dosar de către intimat, în condițiile în care acestea nu sunt de natură a face probă în favoarea acestuia și susține că intimatul nu a dovedit ceea ce se susține prin înscrisurile depuse, respectiv refuzurile de plată cu privire la facturile în litigiu.

În realitate, Înalta Curte constată că se pune în discuție modul în care instanța de apel s-a raportat la probatoriul cauzei. Din cuprinsul cererii de recurs reiese cu claritate că recurenta-reclamantă urmărește readministrarea probatoriului în scopul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel cu privire la obligarea la plata intimatului-pârât a facturilor neachitate, solicitând în mod eronat ca instanța de recurs să intre pe tărâm probator și să reconsidere aspecte de fapt, în condițiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Analizând cele expuse mai sus, Înalta Curte observă că susținerile recurentei-reclamante se limitează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs.

În ceea ce privește criticile prin care arată că interpretarea clauzei privind penalitățile s-a făcut în mod eronat în favoarea intimatului de către instanța de apel menționând că există două exemplare ale contractului de asociere în participațiune, cu diferențele indicate la pag. 14 din decizia recurată, precum și aplicarea greșită a prevederilor art. 9.2 din contract, instanța supremă constată că deși susținerile recurentei-pârâte tind să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale de drept material referitoare la răspunderea civilă contractuală, recurenta - reclamantă reiterează aspecte de netemeinicie care repun în discuție clauzele contractului semnat între părți prin raportate la aspecte de fapt, fără a se demonstra încălcarea art. 969 C. civ.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o rejudecare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului declarat.

Față de soluția pronunțată, în temeiul art. 316, raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 272 din 2 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.