ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2767/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 24.06.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CEZ VÂNZARE S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata de despăgubiri morale în cuantum de 600.000 RON, pentru daunele aduse reclamantului prin întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice, în perioada 11.06.2016-11.12.2016.

În drept, a invocat dispozițiile art. 21, 22, 44 și 45 din Constituția României, art. 252, 1.277, 1.357, 2.502 și ale art. 1.386 alin. (3) C. civ., precum și cele ale art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012.

Prin sentința nr. 56/02.06.2020, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta.

Prin decizia nr. 565/17.11.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința apelată, în sensul că respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

Prin decizia nr. 1584/22.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă și a anulat recursul.

Sancțiunea nulității recursului a fost aplicată ca urmare a faptului că recurentul nu a dezvoltat motive de nelegalitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii și judecarea recursului.

În motivare, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 495 alin. (1) C. proc. civ., susținând că după legitimarea părților instanța a dat cuvântul apărătorului intimatei, care a invocat excepția nulității recursului, iar cauza a rămas în pronunțare. În acest context, a subliniat că nu a existat nicio dezbatere și nici nu a putut să își susțină apărările.

În continuare, a mai afirmat că instanța de recurs a încălcat prevederile art. 492 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a redat un paragraf din hotărârea atacată care viza, în esență, aplicarea de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 487 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la motivele de recurs pe care le-a invocat suplimentar prin notele de ședință din 07.06.2021, apreciindu-se ca fiind formulate tardiv.

Sub acest aspect, a arătat că memoriul de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., iar instanța de recurs nu a observat că prima critică vizând netimbrarea cererii de apel, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reprezenta un motiv de ordine publică, din perspectiva art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Contestatorul a mai afirmat că instanța de recurs nu a analizat nici critica adusă deciziei recurate, potrivit căreia "din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a treia C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a schimbat în mod nelegal obiectul acțiunii, pronunțându-se pe alt cod de client, pe alt contract decât cele care au făcut obiectul acțiunii, motivele fiind străine de natura pricinii". De altfel, prin notele de ședință depuse în termenul legal au fost evidențiate greșelile instanței de apel sub acest aspect.

În final, a arătat că celelalte motive de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. nu au fost luate în dezbatere și a concluzionat că instanța de recurs nu a ținut cont de prevederile art. 252 C. civ. și ale art. 21 din Constituție, a permis fraudarea bugetului de stat prin neplata taxei judiciare de timbru și nici nu a respectat dispozițiile art. 22 alin. (2), (4) și (7) C. proc. civ.

În drept, a invocat art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

La 02.12.2021, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Motivele invocate de contestator sunt circumscrise dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În cuprinsul cererii sale, contestatorul a arătat că soluția pronunțată în recurs este greșită, invocând pretinse greșeli procedurale cu privire la ordinea acordării cuvântului, neaplicarea unor dispoziții procedurale referitoare la proba cu înscrisuri, evaluarea timbrajului și stabilirea greșită a neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, niciunul dintre aceste motive nu poate fi încadrat în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., norma legală reglementând motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greșeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale ori de soluționare a unor excepții procedurale, cum susține contestatorul.

În realitate, prin argumentația adusă în susținerea cererii, contestatorul formulează critici ce vizează direct raționamentul instanței de control judiciar, cu alte cuvinte, pretinde greșeli de judecată în recurs și nu greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte subliniază că anularea hotărârii instanței de recurs pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ. este condiționată de îndeplinirea următoarelor condiții: obiectul contestației este o hotărâre prin care instanța de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte; necercetarea vreunuia dintre motivele de casare trebuie să fie rezultatul unei omisiuni a instanței de recurs; motivele de recurs omis a fi fost cercetate să fie cele care au fost invocate în termen.

În cauză, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită.

Obiectul contestației în anulare de față îl reprezintă hotărârea prin care instanța de recurs a admis excepția nulității recursului și a anulat recursul, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatorul încearcă să susțină că instanța de recurs trebuia să invoce, din oficiu, din perspectiva art. 489 alin. (3) C. proc. civ., un motiv de recurs de ordine publică, referitor la netimbrarea cererii de apel în cuantumul legal, o astfel de critică fiind, de altfel, subsumată unei critici de nelegalitate a hotărârii date în dezlegarea recursului.

Aceste alegații ale autorului căii de atac nu sunt apte să conducă la admiterea contestației în anulare, atât timp cât dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de recurs invocate de recurent în termen, iar nu omisiunea instanței de a invoca, din oficiu, un eventual motiv de ordine publică.

Mai mult, această afirmație a contestatorului a fost avută în vedere de către instanța de recurs cu ocazia examinării criticilor expuse în memoriul de recurs, context în care a arătat că această susținere nu este de natură a conduce la casarea hotărârii și că remediul pus la dispoziție într-o astfel de situație este darea în plată, în conformitate cu art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte notează că instanța de recurs, pentru a reține aplicabilitatea sancțiunii nulității recursului din perspectiva art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a făcut o analiză punctuală a susținerilor prezentate în memoriul de recurs, apreciindu-se că acestea nu pot fi subsumate art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel că le-a înlăturat.

Or, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de recurs, iar nu înlăturarea acestora.

Verificarea modului în care instanța de recurs a apreciat cu privire la criticile invocate prin memoriul de recurs nu poate face obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, căci altfel ar însemna să se deschidă dreptul părților la a provoca rejudecarea căii de atac.

Așadar, față de cele arătate mai sus, nu se poate conchide că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivelor de recurs invocate de recurent.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, nefiind incidente motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1584/22.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2021.