ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2761/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.08.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Națională ROMARM S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 596.769,768 RON, actualizată cu rata inflației, cu titlu de despăgubiri pentru săvârșirea faptei ilicite de a folosi și de a culege (fără drept) fructele închirierii spațiilor situate în București, B-dul x nr. 5A, aflate în proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 30.01.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civile a Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27.09.2019, sub nr. x/2018*.

Reclamanta a formulat o cerere adițională, prin care a solicitat ca, în condițiile în care S.C. A. S.R.L. a fost radiată din registrul comerțului, să fie introdus în cauză, în calitate de pârât, dl. B., care a avut calitatea de administrator al societății radiate, semnând în numele și pentru aceasta contractul de închiriere cu S.C. C. S.R.L. ce a avut ca obiect închirierea spațiilor aflate în proprietatea exclusivă a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 3696/11.12.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de constatare a transmisiunii calității procesuale pasive de la pârâta S.C. A. S.R.L. către B., ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. A. S.R.L., a anulat cererea de chemare în judecată și a respins cererea de restituire a taxei de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, Compania Națională ROMARM S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1429/A/21.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, Compania Națională ROMARM S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În motivare, recurenta a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că atât sentința primei instanțe, cât și decizia atacată au fost date cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept incidente, reținându-se în mod eronat că cererea de introducere în cauză a domnului B. este una de constatare a transmisiunii calității procesuale pasive de la pârâta S.C. A. S.R.L. către administrator.

A susținut autoarea căii de atac că deși a constatat că s-a invocat art. 35 din Decretul nr. 31/1954, instanța a apreciat că aceste dispoziții reprezintă o normă generală, astfel că se aplică dispozițiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 31/1990, fără a arăta însă care sunt acele prevederi ale Legii nr. 31/1990 care înlătură de la aplicare dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

Totodată, a arătat că instanța de apel nu a verificat și nu s-a pronunțat cu privire la motivele vizând faptul că tribunalul a admis în mod neîntemeiat excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei și a anulat cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală, în condițiile în care la data introducerii cererii de chemare în judecată pârâta avea capacitate procesuală.

A mai susținut recurenta că instanțele de fond i-au respins cererea subsidiară de restituire a taxei de timbru, ca neîntemeiată, fără nicio motivare.

În opinia recurentei, în condițiile în care s-a constatat că pârâta a fost desființată și radiată din registrul comerțului, în temeiul art. 22 C. proc. civ., se impunea ca instanțele de fond să pună în discuția părților, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., introducerea forțată în cauză a administratorului S.C. A. S.R.L.

Autoarea căii de atac a evocat jurisprudența instanței supreme și a susținut că cererea ei de precizare a cadrului procesual prin indicarea ca pârât a domnului B. trebuia analizată din perspectiva dovedirii calității procesuale pasive, în raport cu probatoriul ce urma să fie analizat și care ar fi demonstrat existența obligației pretinse de reclamantă și în persoana acestuia.

A subliniat recurenta că, în realitate, față de temeiurile juridice invocate, este evident că nu a avut în vedere transmisiunea capacității procesuale a S.C. A. S.R.L. la o altă persoană, cum în mod greșit au reținut instanțele de fond ci, dimpotrivă, a precizat cadrul procesual prin chemarea în judecată a persoanei fizice care, în calitatea sa de administrator unic, a semnat în numele și pentru SC. A. S.R.L. contractul de închiriere și actele adiționale subsecvente cu S.C. C. S.R.L., prin care au fost închiriate fără drept spații aflate în proprietatea Companiei Naționale ROMARM S.A.

În continuare, recurenta a reiterat situația de fapt și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a persoanei fizice a cărei introducere în cauză a solicitat-o.

Astfel, a evocat dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. și a arătat, în esență, că semnarea de către Dl. B. a contractului de închiriere a bunului altuia, în urma căruia societatea pe care o administra a cules fructele închirierii, reprezintă o faptă ilicită, că prejudiciul constă în sumele de bani estimate la 596.769,768 RON, încasate fără drept cu titlu de chirie de la S.C. C. S.R.L., că există o legătură de cauzalitate evidentă între faptă și prejudiciu, dar și că vinovăția și reaua-credință a autorului faptei rezultă din împrejurarea că acesta a cunoscut că semnează un contract de închiriere a unor bunuri aflate în proprietatea Companiei Naționale ROMARM S.A.

În final, a arătat că potrivit art. 35 și 36 din Decretul nr. 31/1954 (în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite), faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și atrag răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât fată de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea, iar raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului.

La 08.02.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia.

În susținerea excepției nulității, intimata a arătat că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unor norme de procedură și a dispozițiilor unui act normativ abrogat.

Pe fondul recursului, intimata a arătat, în esență, că instanța de apel a menținut în mod corect soluția primei instanțe vizând admiterea excepției lipsei capacității sale pasive și că nu este întemeiată critica recurentei în sensul greșitei respingeri a cererii de introducere în cauză a administratorului B..

La 26.02.2021, recurenta a răspuns la întâmpinare, invocând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 20.10.2021, Înalta Curte, reținând că s-a invocat excepția nulității prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă și excepția lipsei calității de reprezentant în legătură cu această întâmpinare, și constatând, în aceste condiții, că recursul nu poate fi soluționat conform art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ., când, așa cum rezultă din dezbateri, actul de procedură al intimatei a fost constatat nul.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Demersul judiciar urmărește, pe calea acțiunii în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe art. 998-999 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 596.769,768 RON, reprezentând despăgubiri pentru săvârșirea faptei ilicite de a folosi și de a culege (fără drept) fructele, ca urmare a închirierii unor spații aflate în proprietatea exclusivă a recurentei de către pârâta S.C. A. S.R.L., care a încheiat un contract de închiriere cu S.C. C. S.R.L.

Reținând că pârâta S.C. A. S.R.L. a fost radiată din Registrul Comerțului, ulterior introducerii acțiunii pe rolul instanței, tribunalul a respins cererea de constatare a transmisiunii calității procesuale pasive de la pârâtă către administratorul acesteia, B., a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei și a anulat cererea de chemare în judecată și, totodată, a respins cererea de restituire a taxei de timbru.

Sentința astfel pronunțată a fost păstrată în apel, prin decizia care formează obiect al recursului de față, întemeiat în drept pe ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este una de nelegalitate.

După ce a afirmat că hotărârea curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta a prezentat aspecte de ordin general susținând că eronat a reținut instanța că cererea de introducere în cauză a dl. B. este una de transmisiune a calității procesuale pasive de la pârâtă la acesta și că instanța nu a indicat prevederile din Legea nr. 31/1990 care le înlătură de la aplicare pe cele ale art. 35 din Decretul nr. 31/1954; a mai afirmat că cererea de precizare a cadrului procesual trebuia analizată din perspectiva dovedirii calității procesuale pasive, în raport cu probatoriul ce urma a fi administrat, și că instanțele de fond trebuia să pună în discuția părților introducerea forțată a administratorului societății, în raport cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Aceste afirmații, prezentate de recurentă drept motive de recurs, deoarece nu critică în mod propriu hotărârea instanței de apel; ele nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se cuvine subliniat și că instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale, în raport cu art. 998-999 C. civ., așa încât și din această perspectivă, afirmațiile recurentei, sub acest aspect, sunt unele pur formale.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor referitoare la dispoziția de admitere de către tribunalul a excepției lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei și nici nu a motivat dispoziția de respingere a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru.

Analiza deciziei pronunțate în apel infirmă însă o atare teză a nemotivării, ce ar putea face posibilă o încadrare a criticilor în ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece într-o manieră logică și limpede instanța de prim control judiciar a expus motivele pentru care a înlăturat susținerile titularului cererii de apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, deoarece afirmațiile recurentei din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională ROMARM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1429/A/21.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2021.