ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1170/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1170/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 16 septembrie 2025
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 mai 2023 pe rolul Judecătoriei Brașov, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.N. ROMARM S.A. - Filiala B. S.A., a solicitat instanței:
I. să constate intervenită rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. x/15.12.2021, încheiat cu societatea pârâtă C.N. ROMARM S.A. Filiala B. S.A., datorita neexecutării de către aceasta a obligației stabilite prin contract, - de a preda imobilul închiriat - ca urmare a nepredării accesului,
II. să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 83.045,49 RON, din care suma de 30.960,11 RON reprezintă valoarea primei chirii achitate de reclamantă în data de 29.03.2022, iar suma de 52.085,38 RON reprezintă garanția achitata în data de 20.12.2021,
III. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 9048 din 11.10.2023 a Judecătoriei Brașov a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Brașov, unde a fost înregistrată pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe, la data de 24 octombrie 2023, sub nr. x/2023.
Prin încheierea de ședință din data de 10.04.2024 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă proba cu expertiză topografică solicitată de reclamantă ca nefiind utilă față de materialul probator administrat în cauză.
Prin sentința civilă nr. 169/C din 19 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe, precum și împotriva încheierii din 10.04.2024 a formulat apel reclamanta A. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 109/Ap din 07 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2024, pronunțată de Tribunalul Brașov și admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă CN Romarm S.A.- Filiala S.Carfil S.A. împotriva sentinței civile nr. 169/C din 19.06.2024 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte și în consecință:
S-a constatat reziliat contractul de închiriere nr. x/3182 din 15.02.2021 încheiat de părți, ca urmare a rezilierii unilaterale de către reclamantă.
A fost obligată pârâta la plata sumei 52.085,38 RON către reclamantă, reprezentând garanția achitată la data de 20.12.2021.
S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A fost obligată intimata- pârâtă la plata sumei de 3365 RON, către apelanta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, la data de 11 martie 2025, a formulat recurs pârâta C.N. ROMARM S.A.- FILIALA B. S.A., solicitând admiterea cererii de recurs, casarea deciziei civile recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă, ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în fond, apel și recurs.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a relevat scurta prezentare a situației de fapt și, în dezvoltarea motivului de recurs invocat, a susținut, în esență, următoarele:
Considerând că refuzul intimatei-reclamante de a accepta calea de acces alternativă nu poate constitui un act de rea-credință și admițând cererea de reziliere a contractului, instanța a făcut o eroare în evaluarea circumstanțelor de fapt și de drept, fără a ține cont că pârâta a acționat cu bună-credință și că soluția propusă era validă și suficientă.
Astfel, printr-o primă critică recurenta a invocat greșita apreciere a probelor și aplicarea greșită a art. 1786 lit. a) și art. 1787 C. civ. și neaplicarea art. 617 alin. (1) C. civ., privind dreptul de trecere, susținând că instanța nu reține faptul că, potrivit contractului de închiriere și procesului-verbal anexă, imobilul a fost predat în stare corespunzătoare de utilizare, atât contractul cât și procesul-verbal fiind semnate de intimata-reclamantă.
Mai arată că, odată cu transmiterea disponibilității de a rezolva situația, a transmis o schiță aferentă accesului; instanța de apel reține doar că reclamanta, la aceeași dată, a solicitat comunicarea planului de amplasament, însă nu reține că prin adresa nr. x/04.07.2022, transmisă la dosar, a comunicat copia planului de amplasament și delimitare, astfel cum a fost solicitată.
Cu privire la declarația martorului C., instanța a reținut că acesta a arătat că atunci când a fost la imobil, nu erau alte variante de acces, în spatele clădirii fiind un gard; recurenta susține că afirmația martorului nu este adevărată, mai departe, chiar instanța reținând că această apărare este infirmată de ultimul aspect rezultat din declarația martorului.
Având în vedere că instanța nu are cunoștință de situația reală de la locul imobilului închiriat, nu puteau fi crezute cele relatate de martor, în detrimentul celor relatate de recurenta-pârâtă, proprietară a imobilului; rezultă, de aici, caracterul părtinitor al instanței, în opinia recurentei.
Referitor la reținerile instanței, că din extrasele de carte funciară nr. x Brașov nu rezultă că aceste proprietăți se află în proxima vecinătate a imobilului închiriat, recurenta-pârâtă a subliniat faptul că după o minimă verificare a amplasamentului, se poate observa clar faptul că terenurile care includ calea de acces sunt la granița cu imobilul închiriat (extras CF x). Dacă instanța avea o nelămurire cu privire la acest aspect, ar fi trebuit să solicite clarificări, astfel cum și instanța de fond a procedat.
A evocat, în continuare, prevederile art. 617 alin. (1) și alin. (2) C. civ. și a susținut că, în condițiile în care a oferit acces la imobilul închiriat, pe o cale de acces alternativă, imobilul închiriat nu poate fi considerat lipsit de acces, conform deciziei Î.C.C.J. nr. 844/13.04.2022 a secției I civilă.
În ce privește notificarea intimatei-reclamante din data de 05.04.2023, prin care aducea la cunoștință că a intervenit rezilierea Contractului de închiriere nr. x/15.12.2024 din cauza neexecutării obligației de predare a imobilului închiriat, în sensul nepredării accesului, recurenta-pârâtă susține că nu a putut fi luată în considerare, de vreme ce B. S.A. a predat imobilul și și-a îndeplinit astfel cum a arătat, toate obligațiile contractuale.
Mai mult, a depus fișa contului, care atestă faptul că intimata-reclamantă a achitat contravaloarea facturii nr. x/27.01.2022, în data de 29.03.2022, după ce anterior a solicitat ca "data de început a plății chiriei să pornească de la data rezolvării accesului (pietonal și auto) la spațiu." Din moment ce plata primei chirii s-a făcut după transmiterea adresei, se înțelege faptul că situația "rezolvării accesului la spațiu" s-a soluționat, iar pârâta recunoaște creanța drept certă, lichidă și exigibilă.
La data de 30 mai 2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata- reclamantă A. S.R.L., prin care a fost invocată excepția nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicitându-se anularea recursului, deoarece motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Astfel, a arătat intimata, cererea de recurs se referă la chestiuni de fapt, invocarea unor acte care atestă o stare de fapt diferită în opinia recurentei decât cea consemnată (corect) în hotărârea de apel. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea față de situația de fapt reținută de instanța de apel și invocă numai motive legate de interpretarea probelor și de starea de fapt.
Înalta Curte, analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.
În cauză, deși recurenta-pârâtă C.N. ROMARM S.A. - FILIALA B. S.A. a indicat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate a deciziei din apel, care să poată fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat și reluând, în mare parte, motivele de apel.
Astfel, se constată că, deși recurenta a indicat atât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și normele de drept material, care, în opinia sa, atrag incidența motivului de casare menționat, argumentele expuse, referitoare la calea de acces alternativă și pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 1786 lit. a) și art. 1787 C. civ. ori neaplicarea art. 617 alin. (1) și (2) C. civ. vizează aspecte ce țin de situația de fapt a cauzei și de probatoriul administrat; de altfel, recurenta-pârâtă nu critică soluția de constatare a rezilierii contractului de închiriere nr. x/3182 din 15.02.2021 încheiat de părți, urmare a rezilierii unilaterale de către reclamantă, ci faptul că instanța de apel ar fi apreciat că nu i s-ar fi prezentat argumente și probe suficiente din care să rezulte că a furnizat o cale de acces legală către imobilul obiect al contractului de închiriere.
Argumentele aduse în sprijinul acestor așa-zise critici de nelegalitate nu s-au conformat, așadar, caracterului specific al căii extraordinare de atac a recursului, întrucât au vizat aspecte de netemeinicie ce nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, textele de lege pretins încălcate fiind invocate pur formal, fără a fi urmate de apărări care să le susțină.
Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că partea și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului.
Recurenta a făcut referire vastă la probațiune, însă, probele și modul de apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent și a motivelor de casare prevăzute de lege.
Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală.
În concluzie, se reține că recurenta nu critică considerentele instanței de apel și nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susținerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta C.N. Romarm S.A. - Filiala B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 07 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta C.N. ROMARM S.A. - FILIALA B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 07 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.