ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2528/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 01.02.2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.: rezilierea contractului de închiriere autentificat sub nr. x/16.11.2007 la BNP C. și a actelor sale adiționale având nr. 2475/2008 și nr. 1113/2009, pe motiv de neîndeplinire a obligației principale de a întrebuința imobilul teren conform destinației sale de cale de acces la construcții; radierea din CF nr. x Brasov a contractului de închiriere autentificat sub nr. x/16.11.2007 la BNP C., precum și a interdicției de înstrăinare și grevare; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin cerere reconvențională, reclamantul B. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune interese, pentru nerespectarea obligației asumate prin încheierea contractului nr. x/2007, respectiv neasigurarea liniștitei folosințe a bunului, precum și obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința Judecătoriei Brașov Prin sentința nr. 4675/11.05.2018 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei A.; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de reclamantul B.; au fost respinse cererile ambelor părți de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia Tribunalului Brașov Prin decizia nr. 1187/A/21.10.2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței; a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 19.03.2018; a admis apelul reclamantei A. și a modificat, în parte, sentința civilă nr. 4675/11.05.2018 pronunțată de Judecătoria Brașov; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată de reclamanta A.; a dispus rezilierea contractului de închiriere autentificat sub nr. x/16.11.2007 la BNP C., astfel cum a fost modificat prin actele adiționale având nr. 2475/2008 și nr. 1113/2009.; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect radierea din CF nr. x Brașov a contractului de închiriere autentificat sub nr. x/16.11.2007 la BNP C., precum și a interdicției de înstrăinare și grevare; a obligat pe apelantul-pârât la plata sumei de 350 de RON reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru către apelantul-reclamant. În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Decizia Curții de Apel Brașov Prin încheierea din data de 21.03.2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a calificat cererea depusă pentru respectivul termen de terțul D. drept cerere de intervenție accesorie; a reținut că terțul D. nu a justificat interesul pentru a interveni în cauză, astfel că instanța nu a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată; a calificat motivul de recurs vizând încălcarea puterii de lucru judecat drept cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 5 C. proc. civ., față de considerentele invocate în susținerea acestui motiv de recurs și a respins cererea de suspendare a recursului până la soluționarea dosarului penal nr. x/2002 al Judecătoriei Brașov, cerere formulată de recurentul pârât B. și a amânat pronunțarea la data de 05.04.2023. Prin decizia nr. 160/R/05.04.2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de recurs formulată de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 1187/A/21.10.2022, pronunțate în dosarul civil nr. x/2016 al Tribunalului Brașov, pe care a menținut-o și a obligat recurentul-pârât B. la plata, către intimata reclamantă A., a sumei de 3.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs terțul D., invocând incidența motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta învederează că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 6 CEDO întrucât la termenul din 21.03.2023 s-ar fi impus stabilirea cuantumului taxei de timbru și citarea recurentei cu mențiunea referitoare la obligația de a timbra cererea de intervenție, or instanța a calificat cererea ca fiind o simplă apărare, ce este scutită de la plata taxei de timbru. Recurenta arată că, recalificând cererea, instanța nu a analizat voința reală a părții, a schimbat temeiul și obiectul cererii de intervenție. Totodată, recurenta precizează în ce constă diferența dintre o simplă apărare și formularea unei cereri de intervenție, susținând, în esență, că intervenientul capătă calitatea de parte, care își poate exercita și valorifica drepturile procesuale în mod independent față de partea în interesul căreia intervine. Recurenta susține că instanța nu a parcurs procedura reglementată de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind stabilirea cuantumului taxei de timbru și comunicarea obligației de a achita taxa de timbru. Procedând astfel, în opinia recurentei, Curtea de Apel Brașov a încălcat dreptul părții de a beneficia de posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, de a putea beneficia de facilitățile fiscale recunoscute de lege. Invocând prevederile art. 61 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recurenta susține că instanța a respins nefondat cererea de intervenție întrucât aceasta a justificat existența unui raport juridic cu partea în interesul căreia a înțeles să intervină, ce are calitatea de debitor al recurentei, context în care valorificarea dreptului patrimonial al debitorului pe calea acțiunii dedusă judecății produce consecințe juridice și în ce privește posibilitatea realizării creanței recurentei. Astfel, recurenta are un interes preventiv în formularea cererii de intervenție întrucât de modul de soluționare a recursului depinde și realizarea dreptului patrimonial al recurentei. Cu privire la solicitarea instanței de a dovedi interesul formulării cererii de intervenție, recurenta arată că așteptarea legitimă a părții a fost în sensul de a se amâna cauza în vedere comunicării obligației de a timbra cererea, astfel că până la termenul ce urma a fi stabilit, ar fi depus înscrisuri în probarea raportului juridic invocat în prezenta cauză. Totodată, recurenta învederează că existența raportului juridic dintre aceasta și partea în interesul căreia a înțeles să intervină reprezintă un fapt necontestat, ce nu putea fi ignorat de către instanță, existând posibilitatea de a se fi solicitat explicații suplimentare părților. În cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (3) C. proc. civ. 4. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 06.12.2023. Intimata-reclamantă A. a formulat punct de vedere la raport, prin care a învederat că achiesează la concluziile raportului și solicită respingerea recursului, ca inadmisibil. Recurenta a formulat punct de vedere la raport prin care a arătat că nu există o interdicție de la exercitarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție în recurs și că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) C. proc. civ., despre care arată că sunt neconstituționale în măsura în care nu dau posibilitatea exercitării căii de atac și împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție pronunțată de către instanța de recurs.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. La data de 10.10.2023, recurenta a depus note scrise în cadrul cărora a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) C. proc. civ., arătând că aceste dispoziții nu sunt conforme legii fundamentale în măsura în care nu dau posibilitatea exercitării căii de atac și împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție accesorie în recurs. În acest mod, arată recurenta, se creează un tratament discriminatoriu între persoane aflate în aceeași ipostază juridică (formularea unei cereri de intervenție în căile de atac), iar textul legal este neclar, deoarece se recunoaște dreptul substanțial de a ataca o astfel de hotărâre, însă nu se reglementează calea de atac specifică (art. 1 Constituția României) II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției. Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. În cauză, în calea de atac a recursului înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, la data de 17.02.2023, petenta a formulat cerere de intervenție, calificată de către instanță, la termenul din 21.03.2023, drept cerere de intervenție accesorie, fiind respinsă admiterea ei în principiu. Dispozițiile art. 64 alin. (4) Cod procedură astfel cum erau în vigoare la data introducerii acțiunii (01.02.2016) prevedeau drept cale de atac, pentru încheierea prin care-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție, numai apelul, dacă încheierea fusese dată în primă instanță, respectiv, numai recursul, dacă încheierea fusese pronunțată în apel. Petenta pretinde că această configurație a recursului în cazul încheierii de respingere a cererii de intervenție, posibil a fi exercitat exlusiv atunci când cererea de intervenție era formulată în apel, generează o stare de discriminare și reprezintă, totodată, o stare de neclaritate legislativă. Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate (a căror întrunire trebuie să fie cumulativă), în sensul că prin efectul neadmiterii, în principiu, a cererii de intervenție, petenta nu figurează în cadrul procesual al cauzei pendinte, pentru a avea prerogativa prevăzută de lege care să-i confere posibilitatea formulării, la acest moment, a unei asemenea solicitări. Prin urmare, petentei îi lipsește calitatea de parte în procesul de fond în raport de care a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât celelalte condiții de admisibilitate nu se mai impun a fi analizate. Chiar dacă petenta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 160/R/05.04.2023 a Curții de Apel Brașov, calea de atac este soluționată din perspectiva inadmisibilității exercitării sale, excepție procesuală prioritară în raport cu eventuale alte aspecte procedurale ale pricinii. Referitor la recursul declarat împotriva deciziei nr. 160/R din 5 aprilie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Din actele și lucrările dosarului reiese că recurenta D. a formulat cerere de intervenție în fața instanței de recurs, prin cererea transmisă la data de 16.02.2023 și prin cererea depusă la data de 20.03.2023 . Potrivit prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. civ. (aplicabile în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 01.02.2016), "după ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată". Prin încheierea din data de 21.03.2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a calificat cererea depusă pentru respectivul termen de terțul D. drept cerere de intervenție accesorie; a reținut că terțul D. nu a justificat interesul pentru a interveni în cauză, astfel că instanța nu a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată. Art. 64 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel..." Pe cale de consecință, art. 64 alin. (4) C. proc. civ. reglementează expres căile de atac în ipotezele formulării cererii de intervenție voluntară în fața primei instanțe sau în apel, astfel că încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată în recurs este definitivă, nemaiputând fi atacată cu recurs. Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 6 din același cod, sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Cum încheierea din 21.03.2023, prin care a fost soluționată cererea de intervenție accesorie formulată de terțul D. (în cuprinsul căreia au fost consemnate dezbaterile de la respectivul termen de judecată) face parte integrantă din decizia nr. 160/R/05.04.2023, în raport de dispozițiile legale anterior menționate se constată că cererea de recurs vizează o hotărâre pronunțată de instanța de recurs privind respingerea solicitării de a încuviința în principiu cererea de intervenție accesorie, decizia atacată în prezenta cauză fiind o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi reformată pe calea recursului. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Ca atare, niciuneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta - intervenientă D., de sesizare a Curții Constituționale a României, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) C. proc. civ. și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de aceeași recurentă împotriva deciziei nr. 160/R din 5 aprilie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.