ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2709/2021

Ședința publică din data de 14 decembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SALINA TURDA S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.750 RON, reprezentând daune materiale, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și la care se adaugă dobânda de la data scadenței, până la data plății efective și integrale a debitului datorat, la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1005/2020 din 28 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei Salina Turda S.A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, înregistrat la data de 14 ianuarie 2021 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Instanța de prim control judiciar, prin decizia nr. 224 din 22 aprilie 2021 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1005 din 28.07.2020 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că: a admis în parte acțiunea formulată; a obligat pârâta Salina Turda S.A. să plătească reclamantei suma de 30.750 RON cu titlu de daune materiale, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data scadenței și până la plata integrală a debitului; a respins petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta Salina Turda S.A., înregistrat la data de 30.07.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenta-pârâtă, în baza art. 483, 496 și a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și în rejudecare, sa se respingă capătul de cerere privind obligarea sa la plata daunelor materiale.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea recurată este nelegală deoarece a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În preambulul expunerii acestui motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că, în mod greșit instanța de control judiciar a admis apelul intimatei-reclamante și a dispus obligarea la plata către aceasta a sumei de 30.750 RON cu titlu de daune materiale, având în vedere lipsa probelor administrate de către intimata-reclamantă.

În acest sens, recurenta susține că atât în cadrul cererii de chemare în judecată, cât și în cadrul cererii de apel, intimata nu a propus niciun fel de probe în susținerea pretențiilor formulate, argumentele acesteia bazându-se pe simple afirmații cu privire la situația de fapt, motiv pentru care au fost încălcate dispozițiile art. 249 C. proc. civ. cu privire la sarcina probei.

Or, în condițiile în care reclamantul este cel care trebuie să probeze afirmațiile sale, susține recurenta, rezultă că dacă acesta nu reușește să facă dovada, pretenția va fi respinsă.

Așadar, recurenta apreciază că instanța de apel în mod greșit a dispus aplicarea acestui principiu procesual, inversând sarcina probei și punând-o în sarcina acesteia, deși intimata era ținută să probeze revocarea intempestivă a mandatului.

Sub un alt aspect, recurenta critică soluția instanței de apel privind aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv, a art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 2031 alin. (1) C. civ. și art. 2032 alin. (1) C. civ.

Susține că, la o simplă lectură a art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, se observă că această dispoziție legală nu stabilește cu titlu expres condițiile necesar a fi îndeplinite pentru antrenarea răspunderii societății ca urmare a unei eventuale revocări intempestive.

Totodată, redă conținutul art. 2031 alin. (1) și art. 2032 alin. (2) din C. civ. cu privire la revocarea mandatului, arătând că în mod greșit instanța de control judiciar nu a analizat dreptul material incident în cauză, iar pe cale de consecință, nu a verificat îndeplinirea cumulativă a condițiilor care dau dreptul la eventuale despăgubiri pentru revocarea intempestivă.

În continuare, recurenta-pârâtă face o expunere a raportului contractual dintre părți, menționând clauzele care au fost încălcate de către intimata-reclamantă, precum și aspectele consemnate în hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda cu privire la revocarea intimatei din funcția avută în cadrul Salinei Turda S.A..

În opinia recurentei-pârâte, pretențiile intimatei sunt nefondate și eronate, iar situația de fapt a fost distorsionată cu scopul de a obține plata unor sume de bani ce nu i se cuvin, cu atât mai mult cu cât revocarea contractului de mandat a intervenit ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale.

Concluzionând, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel nu a realizat o analiză mai amplă prin care să ia în considerare situația de fapt, argumentele aduse de ambele părți, precum și argumentele expuse de instanța de fond.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 06.09.2021.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât acesta nu conține motive de nelegalitate.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă Salina Turda S.A., instanța de recurs reține următoarele:

Prealabil, se impune precizarea faptului că, deși recurenta a invocat motivul de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile sale vizează în realitate încălcarea a unor norme de procedură, respectiv a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., așa încât susținerile sale vor fi încadrate în motivul de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat art. 249 C. proc. civ., cu privire la sarcina probei, întrucât a apreciat în mod greșit că intimatei i se cuvin despăgubiri ca urmare a revocării mandatului, fără a se administra dovezi de către aceasta în acest sens.

Instanța de recurs constată că, în cauză, nu s-au nesocotit prevederile art. 249 C. proc. civ., în sensul de a se fi transferat obligația de probă în sarcina pârâtei.

În concret, se constată că reclamanta a înțeles să se prevaleze, în dovedirea acțiunii, de documentația care a stat la baza hotărârii de revocare.

În acest cadru, instanța de apel în virtutea efectului devolutiv al apelului a analizat probele pe care le-a invocat reclamanta în susținerea cererii de apel, pe baza cărora a stabilit situația de fapt.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, instanța de prim control judiciar a făcut o cercetare pertinentă a cauzei, prin prisma motivelor de apel formulate de reclamantă, modalitatea de administrare a probatoriului din această etapă procesuală nefiind criticată pe chestiuni de nelegalitate prin memoriul de recurs, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de apel în mod corect a reținut că, față de circumstanțele specifice litigiului și ținând cont de natura acuzației, pentru a răsturna prezumția de culpă, intimata-reclamantă poate valorifica probatoriul care a stat la baza hotărârii de revocare. În caz contrar, reclamanta ar fi fost plasată în situația de a dovedi fapte negative. Așadar, criticile recurentei subscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 sunt nefondate.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că aprecierea asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor propuse se constituie într-un aspect care ține de temeinicia hotărârii adoptate, fiind incompatibilă cu examenul de legalitate specific recursului.

Cu privire la restul susținerilor recurentei din memoriul de recurs este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisuri) în stabilirea situației de fapt.

Astfel, deși invocă formal o serie de acte normative, respectiv art. 2031 alin. (1) C. civ., art. 2032 alin. (2) C. civ., art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, aspect care ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, recurenta-pârâtă urmărește evaluarea probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare în scopul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond privind răspunderea societății pentru daunele pricinuite administratorului de revocarea sa fără justă cauză din funcția deținută.

Prevederile art. 2032 alin. (2) C. civ., nu sunt incidente în cauză întrucât vizează efectele mandatului irevocabil. Or, în cauză, din cuprinsul contractului de mandat nu se identifică nicio clauză prin care să se fi declarat caracterul irevocabil al mandatului.

Este real că prevederile art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 nu stabilesc cerințele necesare pentru antrenarea răspunderii societății ca urmare a unei eventuale revocări intempestive, ci doar prevăd îndreptățirea administratorului la plata unor daune interese în cazul în care revocarea survine fără justă cauză.

Instanța de recurs notează că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei și la o reevaluare a probatoriului administrat de instanța devolutivă pentru a se stabili o altă situație de fapt cu privire la cauzele și împrejurările în care recurenta a procedat la revocarea mandatului .

În privința prejudiciului, se constată că acesta a fost stabilit anticipat prin clauza penală de la pct. 7.3 din contractul de mandat.

Așadar, aspectele privind raportul contractual dintre părți, cu precizările referitoare la clauzele care au fost încălcate de către intimata-reclamantă, precum și aspectele consemnate în hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda cu privire la revocarea intimatei din funcția avută în cadrul Salinei Turda S.A., reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situației de fapt fiind atributul instanțelor devolutive.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia instanței de apel, astfel că nu pot fi primite susținerile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentința pronunțată de către prima instanță.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SALINA TURDA S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2021 din 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-pârâtă SALINA TURDA S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la fila x bis din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SALINA TURDA S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2021 din 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă SALINA TURDA S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2021.