ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față ;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cu nr. 3795D/P/2012 a fost

înregistrată la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București plângerea

formulată de D.V.A., referitor la săvârșirea de către SC E.M.B.A. SRL, SC E.A.

SRL, M.I. și Z.R. a infracțiunilor prevăzute de art. 139 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, art. 215 alin. (3), (5) C. pen.,

art. 42-50 din Legea nr. 161/2003.

Inițial

plângerea a fost înregistrată la Tribunalul București, această unitate

declinându-și competența în favoarea D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

București.

În plângerea

penală petentul D.V.A. arată că între PFA D.V.A. în calitate de prestator și SC

E.M.B.A. SRL, reprezentată de M.I., în calitate de beneficiar, a fost încheiat

un contract de prestări servicii la data de 1 ianuarie 2009, cu o durată de 5 ani.

Obiectul contractului l-a constituit prestarea de către prestator către beneficiar

a unor servicii în domeniul informatic, ca suport pentru activitatea de regularizare

daune. În jurul datei de 1 decembrie 2011 M.I., fără a-l anunța, i-a restricționat

accesul la serverele pe care erau stocate datele privind activitatea de regularizare

a daunelor precum și programul informatic dezvoltat de el. Ulterior serverele au

fost închise de M.I., activitatea de regularizare a daunelor derulându-se pe alte

servere închiriate în acest scop, M.I. folosind în continuare programul informatic

ce a făcut obiectul contractului, încălcând astfel clauzele contractuale.

Petentul D.V.A.

a apreciat că prejudiciul material suferit este în sumă de 726.048 RON, la care

se adaugă 1.000.000 RON daune morale. Referitor la prejudiciul material reclamat,

acesta se compune din 484.032 RON reprezentând daune-interese calculate conform

art. 11 alin. (4) din contractul încheiat la data de 1 ianuarie 2009 cu SC

E.M.B.A. SRL și suma de 242.016 RON reprezentând daune pentru folosirea ilegală

de către SC E.A. SRL a aplicației software ce îi aparține.

În urma unor neînțelegeri

referitoare la modalitatea de executare a contractului, SC E.M.B.A. SRL a închis

serverele folosite inițial și a continuat activitatea folosind servere închiriate

în acest scop de SC E.A. SRL. După momentul începerii derulării activității pe noul

server D.V.A. nu a mai avut acces la baza de date. În continuare M.I. a folosit

pentru desfășurarea activității de gestiune a daunelor un program informatic realizat

de PFA Z.I.

Fiind audiat,

Z.I. a declarat că a realizat un program informatic pentru gestiunea daunelor din

asigurări, la solicitarea lui M.I. Referitor la acest program a precizat că, pentru

a-l realiza, M.I. trebuia să-i pună la dispoziție o bază de date ce se afla pe 2

servere dar, deoarece datele din acea bază erau criptate, nu a putut accesa informația

stocată pe cele 2 servere, astfel încât a finalizat programul informatic folosind

o bază de date mai veche cu dosare de daună. Ulterior, pentru utilizarea programului

informatic, a folosit un server pus la dispoziție de M.I.

M.I. a declarat

că în anul 2008 s-a hotărât să dezvolte un program informatic de daună, apelând

pentru realizarea acestuia la D.D. și D.V.A., oferindu-le informații despre modalitatea

în care ar trebui să funcționeze acel program. D.D. și D.V.A. au dezvoltat un program

de gestiune a dosarelor de daună, utilizat de SC E.M.B.A. SRL. Ulterior punerii

în funcțiune a aplicațiilor realizate de D.D. și D.V.A., SC E.M.B.A. SRL și SC

E.A. SRL au încheiat cu PFA D.V.A. contracte de mentenanță și administrare a bazelor

de date. Deoarece în jurul datei de 1 decembrie 2011 a constatat că aplicația eclaims

nu funcționează l-a contactat pe D.V.A., acesta spunându-i că face lucrări de mentenanță.

La data de 2 decembrie 2011 a fost anunțat de clienții SC E.M.B.A. SRL și SC

E.A. SRL că au fost încunoștințați printr-un e-mail primit de la D.V.A. că le-a

fost restricționat accesul la aplicația eclaims. Având în vedere activitățile întreprinse

de D.V.A., la data de 4 decembrie 2011 a hotărât oprirea serverelor pe care SC

E.M.B.A. SRL le închinase de la SC L.D. SRL, apoi a închiriat un nou server de la

SC L.D. SRL pe care a repornit înregistrarea dosarelor de daună, folosind o nouă

aplicație „eclaims” dezvoltată de PFA Z.R.

Referitor la dreptul

de a utiliza aplicația administrată de D.V.A., M.I. a declarat că în calitate de

utilizator avea dreptul de a introduce date, de a verifica, de a vizualiza aplicația

și de a aproba activitățile din punct de vedere operativ, fără a putea vizualiza

modalitatea în care funcționează programul. De asemenea, M.I. a precizat că în temeiul

art. 13 din contractul încheiat la data de 11 ianuarie 2009 i-a notificat lui

D.V.A. faptul că a cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC E.M.B.A.

SRL.

Analizând actele

premergătoare efectuate în cauză, procurorul a constatat că nu au fost comise infracțiunile

de acces, fără drept, la un sistem informatic săvârșită în scopul obținerii de date

informatice prevăzut de art. 42 alin. (1), (2) din Legea nr. 161/2003, modificarea

de date informatice ori restricționarea accesului la aceste date, fără drept, transferul

neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a

datelor informatice prevăzut de art. 44 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 161/2003,

cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin restricționarea accesului

la date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem

informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul

prevăzut de art. 49 din Legea nr. 161/2003, dispunând neînceperea urmăririi penale

pentru comiterea acestor fapte.

Astfel, se constată

că baza de date creată prin utilizarea aplicației informatice de gestiune a daunelor

aparține SC E.M.B.A. SRL. Având în vedere acest fapt se constată că proprietarul

bazei de date avea acces legal la acea bază de date, fiind astfel exclus un acces

fără drept sau un acces în scopul de a obține date informatice, în condițiile în

care, așa cum am mai arătat, acele date informatice aparțineau SC E.M.B.A. SRL.

Restricționarea

accesului lui D.V.A. la baza de date nu a fost făcută fără drept deoarece a fost

făcută de proprietarul bazei de date. Aspectele referitoare la modalitatea de executare

a contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 ianuarie 2009 între SC

E.M.B.A. SRL și PFA D.V.A. nu au relevanță în ceea ce privește comiterea infracțiunilor

anterior menționate.

În ceea ce privește

transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de

stocare a datelor informatice, se constată că nu este dovedit în cauză că M.I.,

Z.R., SC E.M.B.A. SRL, SC E.A. SRL au transferat neautorizat date dintr-un sistem

informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice care aparțin petentului

D.V.A., în condițiile în care în contractul încheiat la data de 1 ianuarie 2009

nu este descrisă aplicația informatică despre care D.V.A. susține că îi aparține.

Prejudiciul patrimonial

invocat de D.V.A. constă, așa cum acesta l-a descris în plângerea penală, în suma

de 484.032 RON reprezentând daune-interese calculate conform art. 11 alin. (4) din

contractul încheiat la data de 1 ianuarie 2009 cu SC E.M.B.A. SRL și suma de 242.016

RON reprezentând daune pentru folosirea ilegală de către SC E.A. SRL a aplicației

software ce îi aparține. Așadar, petentul nu invocă faptul că a suferit un prejudiciu

patrimonial ca urmare a restricționăm accesului la date informatice ori a împiedicării

în orice mod a funcționării unui sistem informatic, acțiuni care sunt menționate

de art. 49 din Legea nr. 161/2002 ca elemente materiale ale laturii obiective a

acestei infracțiuni. Deoarece nu a fost realizat nici unul din aceste elemente materiale,

se constată că fapta prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 nu există.

Referitor la comiterea

de către M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL și SC E.A. SRL a infracțiunilor de punere la

dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare,

fără consimțământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare

de drepturi prevăzute de art. 139

8

din Legea nr. 8/1996 și a infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. s-a dispus declinarea

competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, unitate de

parchet competentă material, având în vedere cuantumul prejudiciului reclamat.

În consecință,

pe calea ordonanței nr. 3795D/P/2012, temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc.

pen. raportat la art. 27 C. proc. pen., procurorul a dispus:

Neînceperea urmăririi

penale față de M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL și SC E.A. SRL pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 44 alin. (2), de art. 44 alin. (1), (2), (3) și de art. 49 din

Legea nr. 161/2003 deoarece faptele reclamate nu există.

Disjungerea cauzei

referitor la comiterea de către M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL, SC E.A. SRL a infracțiunilor

de punere la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele

de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor

purtătoare de drepturi prevăzute de art. 139

8

din Legea nr. 8/1996 și

a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Soluția a fost

menținută la nivelul procurorului șef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București, plângerea

formulată de D.V.A. fiind respinsă ca neîntemeiată.

În continuare,

petentul D.V.A. a înțeles să se adreseze instanțelor de judecată.

Sesizată fiind

Înalta Curte de Casație și Justiție, se va constata, cu aspect prioritar, împrejurarea

că abordarea pe fond din partea procurorului a plângerii petentului, cu soluție

adiacentă procedurală, a vizat strict infracțiunile informatice prevăzute de Legea

nr. 161/2003.

Concret, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL și SC E.A. SRL

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 44 alin. (1), (2), de art. 44

alin. (1), (2), (3) și de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

Este real că în

cazul infracțiunilor informatice respective competența efectuării urmăririi penale

revine D.I.I.C.O.T. potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 508/2004, urmărirea

penală este efectuată în mod obligatoriu de procurorul din cadrul acestei structuri,

însă în Capitolul 4, „Dispoziții procedurale” din Titlul III din Legea nr. 161/2003

nu se cuprinde nicio normă privind competența instanțelor, derogatorie de la competența

instituită de C. proc. pen., astfel încât competența de a judeca în primă instanță

infracțiunile prevăzute de Titlul III din Legea nr. 161/2003 revine instanței de

drept comun, respectiv judecătoriei.

În ceea ce privește

aspectele teritoriale, din conținutul plângerii petentului se desprinde competența

Judecătoriei sector 1 București, în funcție de locul unde locuiește persoana vătămată,

pretinsul făptuitor principal, M.I., implicit locul unde ar fi fost săvârșită infracțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite plângerea

formulată de petentul D.V.A. împotriva ordonanței nr. 3795D/P/2012 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

București, la Judecătoria sectorului 1 București, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțata, în ședință publică, azi

1 noiembrie 2013.