ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3990/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3990/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2014 reclamanta C. SA, a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 492.605,44 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu provenit din indisponibilizarea în mod nejustificat a resurselor financiare pentru achiziționarea sistemelor IT Data Center și Disaster Recovery și măsurii de recuperare a acestora, precum și obligarea la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea acestui litigiu.
Prin Sentința civilă nr. 1923 din 17 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligat pârâtul A. să plătească reclamantei suma de 302.759,02 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cu privire la achiziționarea sistemelor IT Data Center și Disaster Recovery, pe pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 149.475,67 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cu privire la achiziționarea sistemelor IT Data Center și Disaster Recovery, pe pârâtul A. să plătească reclamantei suma de 1.339 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată cu onorariu de expert, pe pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 661 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată cu onorariu de expert, fiind respinsă, în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta și pârâții, iar la data de 12 decembrie 2017 s-a înregistrat cererea de suspendare a judecății apelurilor în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., formulată de pârâtul B..
Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal x/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția pentru Combaterea Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin Ordonanța nr. 264/P/2011 din 29 iulie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, a dispus extinderea urmăririi penale față de apelantul-pârât din prezenta cauză, A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de director executiv la Departamentul Informatică și Comunicații din cadrul N. Loteria Română SA, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a aprobat și semnat mai multe acte întocmite cu încălcarea legislației privind achizițiile publice, cu privire la contractul de prestări servicii nr. x/27.05.2011, având ca obiect "întocmirea unui studiu de fezabilitate care va cuprinde o fundamentare a necesității și oportunității implementării unui sistem Data Center și a unui sistem Disaster Recovery, prin evaluarea costurilor, riscurilor, termenelor de implementare, și, dacă este cazul, realizarea unui proiect și a unui caiet de sarcini ce vor sta la baza documentației de atribuire a contractului privind Furnizarea unui sistem Data Center și a unui sistem Disaster recovery", cauzând un prejudiciu de 69.795 RON.
Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. pentru a interveni suspendarea judecății apelului, având în vedere că în dosarul nr. x/2011 se desfășoară urmărirea penală față de apelantul-pârât A., în legătură cu săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., în ceea ce privește aprobarea și semnarea unor acte privind contractul de prestări servicii nr. x/2011 încheiat între N. Loteria Română SA și SC D. SRL, organele de urmărire penală indicând în ordonanța din 29 iulie 2015 de extindere a urmăririi penale faptul că ar exista date privind trucarea procedurii de selecție a firmelor participante, astfel încât studiul de fezabilitate să fie realizat de o firmă agreată.
În ceea ce privește "înrâurirea hotărâtoare" la care face referire art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a constatat că această condiție este îndeplinită, având în vedere că în cererea de chemare în judecată, printre faptele imputate celor doi pârâți din prezenta cauză se numără și cele referitoare la însușirea și semnarea caietului de sarcini întocmit în urma contractului de prestări servicii nr. x/2011, în baza căruia s-a organizat licitația pentru atribuirea contractului de furnizare a unui Data Center and Disaster Recovery, caiet de sarcini în care nu ar fi fost cuprinse anumite sisteme strict necesare funcționării și exploatării sistemelor achiziționate și care ar fi condus la inutilizarea echipamentelor și la indisponibilizarea resurselor financiare pentru achiziționarea sistemelor IT respective.
Împotriva acestei încheieri de suspendare a judecății cauzei a declarat recurs reclamanta.
Prin memoriul de recurs reclamanta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă, prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că dezvoltarea criticilor formulate permit încadrarea acestora în dispozițiile art. 488 pct. 8 din același cod.
Reclamanta a susținut, în esență, că în mod eronat au fost aplicate dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 pro civ., fiind dispusă suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA, secția pentru combaterea infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, dosar penal în care se desfășoară urmărirea penală față de pârâtul A. în ceea ce privește aprobarea și semnarea unor acte referitoare la contractul de prestări servicii nr. x/2011, în condițiile în care prejudiciul reclamat în prezenta cauză este în legătură numai cu indisponibilizarea sumei achitate pentru sistemele achiziționate prin convenția nr. x/05.10.2011, instanța nefiind învestită cu analiza faptelor ce privesc încheierea contractului nr. x/2011. A mai arătat că fapta prejudiciabilă se situează la un moment ulterior încheierii cu SC D. SRL a contractului nr. x/27.05.2011.
A mai susținut că instanța de apel era ținută de dispozițiile art. 413 alin. (3) pro civ., întrucât a trecut mai mult de un an de la data deschiderii urmăririi penale, fără a se dispune nicio măsură. Consideră că se încearcă tergiversarea soluționării prezentei cauze și nerealizarea măsurii de recuperare a prejudiciului.
Înalta Curte, analizând criticile formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele expuse mai jos.
Suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanței de judecată și se întemeiază pe declanșarea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunțe.
Textul impune în mod expres și neechivoc condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării. Cele două condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nejustificând, eo ipso, suspendarea judecății.
Astfel cum s-a arătat mai sus, suspendarea în temeiul de lege evocat este o suspendare facultativă și este lăsată la latitudinea instanțelor de judecată care apreciază dacă această măsură poate fi dispusă sau nu, pentru a preîntâmpina, totodată, pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
În speță, în Nota de fundamentare privind realizarea Data Center și Disaster Recovery înregistrată sub nr. x/29.03.2011 la Departamentul Informatică și Comunicații al reclamantei s-a prevăzut necesitatea realizarea unei investiții care să cuprindă toate sistemele necesare realizării și funcționării unor sisteme Data Center și Disaster Recovery. Această notă de fundamentare a fost semnată de către pârâtul A. și aprobată de directorul general al reclamantei.
Prin referatul înregistrat sub nr. x/01.04.2011, Departamentul Informatică și Comunicații a propus spre aprobare efectuarea unui studiu de fezabilitate și întocmirea unui caiet de sarcini, care să stea la baza achiziției respective, costurile fiind estimate la valoarea maximă de 14.850 euro, fără TVA, propunere aprobată de către directorul general.
Prin contractul de prestări servicii nr. x/27.05.2011, încheiat între reclamantă, în calitate de achizitor și SC D. SRL, în calitate de prestator, societatea din urmă s-a obligat să presteze serviciile privind efectuarea unui studiu de fezabilitate care va cuprinde o fundamentare a necesității și oportunității implementării unui sistem Data Center și a unui sistem Disaster Recovery, precum și a unui caiet de sarcini care să stea la baza procedurii de atribuire a contractului - privind furnizarea sistemelor Data Center și Disaster Recovery, contractul fiind semnat și de pârâtul A., în calitate de director executiv al Departamentului Informatică și Comunicații.
La data de 5 octombrie 2011, s-a încheiat contractul de furnizare produse nr. x din 5 octombrie 2011 între reclamanta CN Loteria Română SA și SC D. SRL.
Recepția cantitativă a echipamentelor, soft-urilor, licențelor aferente celor 2 sisteme s-a făcut conform procesului-verbal de predare-primire/preluare și recepție cantitativă, semnat din partea reclamantei CN Loteria Română SA de către pârâții A. și B., menționându-se că s-a întocmit cu privire la finalizarea contractului de furnizare nr. x/05.10.2011, respectiv recepția echipamentelor, softurilor și licențelor aferente celor două sisteme la destinația finală.
Conform procesului-verbal de recepție și punere în funcțiune încheiat între SC D. SRL și Loteria Română SA, cu privire la finalizarea contractului de furnizare din 5 octombrie 2011, înregistrat la Departamentul Informatică și Comunicații sub nr. x/19.01.2012, s-a procedat la recepția celor 2 sisteme, Data Center și Disaster Recovery și punerea lor în funcțiune.
Prin ordonanța nr. 264/P/2011 din 29 iulie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, a dispus extinderea urmăririi penale față de pârâtul din prezenta cauză, A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de director executiv la Departamentul Informatică și Comunicații din cadrul N. Loteria Română SA, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a aprobat și semnat mai multe acte întocmite cu încălcarea legislației privind achizițiile publice, cu privire la contractul de prestări servicii nr. x/27.05.2011, având ca obiect "întocmirea unui studiu de fezabilitate care va cuprinde o fundamentare a necesității și oportunității implementării unui sistem Data Center și a unui sistem Disaster Recovery, prin evaluarea costurilor, riscurilor, termenelor de implementare, și, dacă este cazul, realizarea unui proiect și a unui caiet de sarcini ce vor sta la baza documentației de atribuire a contractului privind Furnizarea unui sistem Data Center și a unui sistem Disaster recovery", cauzând un prejudiciu de 69.795 RON.
Prin urmare, prejudiciul reclamat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și explicitată de reclamantă, are la bază o succesiune de acte întocmite în vederea încheierii contractului de furnizare produse nr. x/5 octombrie 2011, în dosarul penal fiind cercetate și acte și fapte referitoare la însușirea și semnarea caietului de sarcini întocmit în baza contractului de prestări servicii nr. x/27.05.2011, înscris anterior, care a stat la baza perfectării contractului nr. x/2011.
Față de împrejurarea că în legătură prejudiciul reclamat ca urmare a perfectării contractului nr. x/05.10.2011 s-au întocmit anterior o serie de înscrisuri, printre care și contractul nr. x/27.05.2011, cu privire la care se efectuează cercetări în dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția pentru Combaterea Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., atât în ceea ce privește condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării.
Criticile recurentei referitoare la împrejurarea că nu ar exista o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării, presupun o reanalizare a situației de fapt și o reevaluare a probelor administrate, ceea ce excedează limitelor de legalitate impuse judecății în recurs. Întrucât aspectele referitoare la înrâurirea pe care cauza penală ar avea-o asupra soluției ce se va pronunța în prezentul litigiu nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece vizează netemeinicia încheierii atacate, acestea nu pot fi examinate de instanța de recurs.
În această situație, aprecierea instanței de apel asupra oportunității măsurii suspendării judecății apelurilor, în raport de motivarea cererii de chemare în judecată și de obiectul cercetărilor din dosarul penal, nu este supusă cenzurii instanței de recurs, critica recurentei-reclamante privind nerespectarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. neputând fi primită.
Este nefondată și susținerea recurentei referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 413 alin. (3) C. proc. civ.. Aceste dispoziții legale care stabilesc că instanța poate reveni motivat asupra suspendării, dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză, nu au aplicabilitate în speța de față, deoarece termenul de un an începe să curgă de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății cauzei, iar nu de la data începerii urmăririi penale, iar partea interesată poate valorifica aceste dispoziții legale în cadrul unei eventuale cereri de repunere pe rol, nu pe calea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare.
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se reține că, în mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și culpa procesuală a reclamantei, Înalta Curte urmează a obliga pe recurenta Compania Națională Loteria Română SA la plata sumei de 1.800 RON către intimatul B., cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Compania Națională Loteria Română SA împotriva Încheierii din data de 30 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obligă pe recurenta Compania Națională Loteria Română SA la plata sumei de 1.800 RON către intimatul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - CL