ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 157/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, la 26.11.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 253 Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 2423/30.09.2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența teritorială la soluționarea conflictelor de muncă aparține tribunalului de la domiciliul reclamantului sau de la de la locul de muncă al acestuia și, constatând că la data sesizării instanței reclamanta avea domiciliul în circumscripția Tribunalului Satu Mare și contractul individual de muncă al acesteia încheiat cu pârâta încetase, astfel că nu mai exista un loc de muncă al reclamantei în raport cu care să se poată determina competența Tribunalului Cluj, a stabilit că Tribunalul Satu Mare este competent să judece cauza.

Dosarul a fost înregistrat la 19.10.2021 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, care prin sentința civilă nr. 869/LMA/09.12.2021 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că natura litigiului este una în materia conflictelor de muncă și că în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, care instituie o competență teritorială alternativă, reclamanta avea posibilitatea alegerii între mai multe deopotrivă competente.

De asemenea, a apreciat că, întrucât pretențiile reclamantei derivă din contractul individual de muncă, potrivit căruia locul de muncă al reclamantei pe perioada valabilității acestuia a fost în Cluj Napoca, iar reclamanta a înțeles să investească inițial Tribunalul Cluj, acesta este competent să soluționeze litigiul.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta A. a învestit Tribunalul Cluj cu o acțiune în răspundere patrimonială a angajatorului, în vederea recuperării prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau acestuia în temeiul contractului individual de muncă încheiat între părți.

Este de necontestat că față de obiectul cauzei, litigiul are caracterul unui conflict de muncă.

În acest context, la stabilirea competenței în această materie devin incidente normele legale speciale prevăzute de art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, potrivit cărora "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite conform legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." și de art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în raport cu care "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect un conflict de muncă, competența teritorială este alternativă, legiuitorul dând posibilitate reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, cea de la locul unde își are domiciliul, reședința sau sediul, respectiv cea de la locul său de muncă.

În asemenea cazuri, necompetența este de ordine privată, așa cum rezultă din interpretarea art. 129 alin. (3), rap. la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Or, numai necompetența teritorială de ordine publică poate fi invocată de către judecător din oficiu, așa cum rezultă din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ. în schimb necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât, după cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, Tribunalul Cluj a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, încălcând prevederile art. 130 C. proc. civ., evocate anterior.

Așa fiind, constatând că opțiunea procesuală manifestată de reclamantă a fost cea de a învesti Tribunalul Cluj cu litigiul dintre aceasta și pârâtă, în calitate de angajator, Tribunalul Cluj a devenit singurul competent să judece cauza.

De aceea, instanța inițial învestită este competentă teritorial să soluționeze cauza, conform argumentelor expuse, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.