ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1413/2022

HOTĂRÂRE
08.06.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1413/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2018, sub nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 23 ianuarie 2018 de C., ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de pârâtă și obligarea acesteia la plata sumei de 61.200 Euro, reprezentând dublul avansului plătit conform promisiunii de vânzare-cumpărare anterior menționate.

Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 3260 din 1 aprilie 2019 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. raportat la art. 95 pct. 1 din același act normativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care, prin încheierea din 9 septembrie 2019, a admis excepția de necompetență materială procesuală invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018*.

Prin sentința nr. 3517/2019 din 27 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 61.200 euro, reprezentând dublu avansului plătit, cu cheltuieli de judecată.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

În cursul soluționării apelului, D. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei-pârâte, care, prin încheierea din 13 octombrie 2021, a fost respinsă ca inadmisibilă de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva încheierii din 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, D. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, în principal desființarea încheierii si restituirea cauzei la Curtea de Apel în vederea rediscutării și admiterii cererii de intervenție, iar, în subsidiar desființarea încheierii și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție și trimiterea cauzei la Curtea de Apel pentru continuarea judecății, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În susținere, s-a arătat că instanța de apel a pronunțat soluția de respingere a cererii de intervenție cu încălcarea prevederilor art. 61 din C. proc. civ., subliniind că este în interesul său să sprijine apărările societății B. S.R.L., astfel încât aceasta să achite în continuare utilitățile și toate celelalte cheltuieli și să aibă în continuare bani să finalizeze proiectul și să vândă acestuia și celorlalți promiteti cumpărători apartamentele.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii recurate, ca fiind legală, cu cheltuieli de judecată.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, dosarul fiind înregistrat anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speță, Înalta Curte constată că, deși prin memoriul de recurs vizând încheierea atacată recurentul a indicat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de textul legal citat.

Astfel, recurentul nu expune nicio critică ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel pentru a fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Așadar, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. au fost invocate formal, urmărindu-se o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei hotărârii și a elementelor de fapt ale cauzei.

Argumentele recurentului exprimă dezacordul părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 din C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competență a instanței de recurs.

Recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, care nu au fost respectate de către recurent, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe D. la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata A..

Anulează recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul D. la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2023
Ședința publică din data de 10 mai 2023 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 20.11.2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în ju
ÎCCJ 2022-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1195/2022
Ședința publică din data de 18 mai 2022 Asupra recursului de față, constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 5 februarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în ju
ÎCCJ 2024-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 701/2024
Ședința publică din data de 12 martie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului
ÎCCJ 2023-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1866/2023
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 13.09.20
ÎCCJ 2024-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2093/2024
Ședința publică din data de 9 octombrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de
Sursă