ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1398/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele E. și E. - Sucursala Sibiu:

1) Să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a Contractului de Credit și de garanție nr. 1536 din 28.05.2008 încheiat între părți, în ceea ce privește clauza de la pct. 5.1. lit. a) comision de acordare credit 82.404 EUR, reprezentând 0.7%, calculat la numărul de luni de la data semnării contractului de credit și până la maturitatea creditului, încasat într-o singură tranșă la data utilizării creditului;

2) Să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a actelor adiționale nr. x/03.06.2011, nr. y/30.05.2012, nr. z/31.15.2013, nr. w/29.11.2013, nr. t/28.11.2014, nr. s/27.11.2015, nr. q/26.02.2016, nr. r/25.03.2016, nr. 11/24.06.2016, nr. 12/23.09.2016, nr. 13/23.12.2016, nr. 14/23.06.2017, nr. 15/22.12.2017, nr. 16/2018 și nr. 17/22.01.2019 la Contractul de Credit și de garanție nr. 1536/28.05.2008, în ce privește clauzele care modifică pct. 5.1 din contractul de credit prin introducerea literei e) în varianta: V). 5. I e) comision pentru serviciu suplimentar - modificarea perioadei de creditare, prestat la cererea scrisă, expresă a împrumutatului și neprevăzut în contractul inițial, reprezentând 0,9% lunar, aplicat la soldul creditului, calculat la numărul de luni de la data intrării în vigoare a prezentului act adițional și până la scadența finală a creditului, datorat și plătibil în cuantumul și la datele scadente stipulate în graficul de rambursare anexat care face parte integrantă din contractul de credit și de garanție, așa cum a fost el modificat prin actele adiționale ulterioare" sau în alte variante similare;

3) Să se dispună înlăturarea din contractul de credit și din actele adiționale a clauzelor privind comisionul de acordare și pe cele privind comisionul pentru serviciu suplimentar- modificarea perioadei de creditare;

4) Să fie obligate pârâtele la plata sumelor achitate cu titlu de comision de acordare, respectiv 82.404 Euro plus dobândă penalizatoare la această sumă de la momentul plății acesteia și până la data plății/restituirii efective și la plata sumelor achitate de apelante cu titlu de comision pentru serviciu suplimentar- modificarea perioadei de creditare, respectiv 185.560, 87 Euro plus dobândă penalizatoare la această sumă, de la momentul plății acestora și până la data plății/restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acțiune ulterioară, a fost redus cuantumul comisionului pentru serviciu suplimentar - modificarea perioadei de creditare, de la 185.560, 87 euro la 177.288,74 euro.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 345/C/2020, a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 374/2021 de la 13 octombrie 2021, a admis apelul declarat de reclamanții A., B., C., D. împotriva sentinței nr. 345/C/2020, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2019, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis acțiunea precizată, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a contractului de credit și de garanție nr. x/2008, precum și a actelor adiționale nr. x/2011, nr. y/2012, nr. z/2013, nr. w/2013, nr. t/2014, nr. s/2015, nr. q/2016, nr. r/2016, nr. 11/2016, nr. 12/2016, nr. 13/2016, nr. 14/2016, nr. 15/2017, nr. 16/2018 cu privire la clauzele de la pct. 5.1 lit. a) și 5.1 lit. e)., a obligat pârâta la restituirea sumei de 82.404 euro reprezentând comision de acordare și a sumei de 177.288,74 euro reprezentând comision pentru serviciu suplimentar, fiecare cu dobânda legală aferentă, calculată de la data plății fiecărui comision și până la restituirea lor efectivă, a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei E. - Sucursala Sibiu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință și a menținut în rest sentința atacată.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. E. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, rejudecarea procesului în fond de către instanța de recurs și, având în vedere limitele casării, respingerea apelului formulat de apelanții A., B., D. și C., cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond de respingere a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanți.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că hotărârea pronunțată în apel este susceptibilă a fi atacată cu recurs, prin raportare la dispozițiile 483 alin. (1), coroborate cu art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind calitatea de consumatori a intimaților, în special, și ale Legii nr. 193/2000, în general în aprecierea caracterului de clauză abuzivă din contractul de credit supus analizei.

Astfel, intimații au urmărit să obțină un credit utilizat pentru finanțarea activităților comerciale (având în vedere inclusiv cuantumul substanțial al acestuia și perioada redusă de rambursare), în acest sens fiind prezentate băncii înscrisuri din care a rezultat dezvoltarea de către aceștia a unor proiecte imobiliare multiple și complexe, de dimensiuni substanțiale, destinate a fi utilizate în operațiuni speculative; mai mult, însuși imobilul ipotecat a fost utilizat de către împrumutați pentru obținerea de profit în cadrul activității comerciale desfășurate ca urmare a încheierii unor contracte de închiriere, acesta fiind și scopul încheierii de către părți a Actului adițional nr. x la contractul de credit, întrucât finanțarea obținută era complet străină unor nevoi de consum, ci exclusiv exploatării activităților de comerț.

În acest sens, derularea, cu titlu profesional, de către intimați a unor proiecte și tranzacții imobiliare complexe cu un număr substanțial de imobile situate în județul Sibiu, dezvoltarea de către intimatele A. și F. a unui complex rezidențial destinat valorificării pe piața imobiliară, experiența considerabilă în domeniul tranzacțiilor imobiliare a intimatului D., acesta achiziționând imobile în vederea valorificării ori înstrăinării la prețuri superioare, inclusiv în calitate de administrator al unei agenții imobiliare, experiența considerabilă a intimaților în domeniul tranzacțiilor imobiliare ce rezultă din împrejurarea achiziționării imobile în vederea înstrăinării la prețuri superioare, aceștia intermediind, totodată, numeroase operațiuni în scopuri speculative, dovedind absența calității de consumatori a intimaților, creditul neavând legătură cu nevoile de consum și fiind utilizat în derularea unor activități comerciale, în scopul exclusiv al obținerii de profit, conduc la concluzia inaplicabilității Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și dovedesc negocierea clauzelor propuse si agreate, precum și buna - credință a Băncii față de reamenajarea și reașezarea continuă a prestațiilor.

Se cuvine menționat, în mod prioritar, că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Examinând recursul în raport cu excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecății - 28 noiembrie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite și cele vizând materia protecției consumatorilor.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Înalta Curte reține, de asemenea, că, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant D. a sumei de 3570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei nr. 374/2021 din 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă E. S.A. la plata sumei de 3570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.