ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3817/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 10 octombrie 2011, reclamantul a solicitat să se

dispună obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o copie a Raportului de

control al C.N.A.S. întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S.

Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu

motivarea că actul atacat nu este un act administrativ.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 169

din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea a fost respinsă ca neîntemeiată

excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.

Instanța a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.V.V., în contradictoriu cu

pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii,

invocată de pârâtă prin întâmpinare, este neîntemeiată, întrucât obiect al

cererii introductive este refuzul nejustificat al unei autorități de a

soluționa o cerere privind un drept sau interes legitim, refuz care este

asimilat actului administrativ, conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Instanța a reținut cu

privire la fondul cauzei deduse judecății faptul că, prin acțiunea formulată,

se solicită obligarea pârâtei C.N.A.S. să comunice reclamantului o copie a

Raportului de control al C.N.A.S., întocmit ca urmare a verificărilor efectuate

la C.A.S. Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011.

Reclamantul justifică

interesul în cauză prin aceea că verificările efectuate la C.A.S. Bihor în

perioada respectivă s-au datorat și sesizărilor înaintate de reclamant.

Instanța a constatat

că prin Adresa nr. NLD 10010 din 7 martie 2011, pârâta a răspuns solicitării

reclamantului. Prin această adresă, reclamantul este astfel informat de către

pârâtă despre constatările controlului efectuat la C.A.S. Bihor, referitoare la

neregulile sesizate de reclamant.

Prin urmare, instanța

a apreciat că nu se poate reține un refuz nejustificat al pârâtei de a

soluționa cererea reclamantului, astfel cum este definit acest refuz în

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv

exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

unei persoane.

Solicitarea

reclamantului de a i se comunica întregul raport de control a reținut instanța

că este nejustificată. Acesta nu a indicat niciun text de lege care să-l

îndreptățească să solicite comunicarea raportului de control ce vizează

activitatea unei instituții publice, iar raportul de control nu reprezintă un

act de interes public care să-l îndreptățească pe reclamant să solicite

comunicarea lui.

de M.V.V.

Prin motivele de

recurs formulate în cauză recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca

nelegală și netemeinică.

Recurentul a criticat

hotărârile de trimitere de la un complet la altul a dosarului de față, arătând

că situația de fapt dedusă judecății este foarte simplă. A solicitat

comunicarea unui raport de control, care a fost comunicat numai în extras de

intimata-pârâtă părților care l-au solicitat.

A precizat că există

pe rolul instanțelor mai multe litigii cu privire la același obiect, iar

aceeași curte de apel s-a pronunțat în sensul obligării intimatei la

comunicarea raportului în cauză.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea

nr. 554/2004.

Potrivit acestui text

de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în

termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de

contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în

art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către

instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie

din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei

deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii

reclamantului, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă.

Instanța de control

judiciar reține că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al

pârâtului de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale,

în sensul de a elibera reclamantului o copie a Raportului de control al

C.N.A.S. întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S. Bihor în perioada

24 - 28 ianuarie 2011.

În cauza de față însă

recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea

autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul

transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz

nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza de față, nu

îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii

reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul că cererea reclamantului

a fost analizată, având în vedere faptul că reclamantul a fost informat de

către pârâtă despre constatările controlului efectuat la C.A.S. Bihor,

referitoare la neregulile sesizate de reclamant.

În aceste condiții,

se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului,

întrucât soluția dată are un temei legal.

Nici celelalte

critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute și, pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.V.V. împotriva Sentinței nr. 169 din 9 septembrie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ