ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3817/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 octombrie 2011, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o copie a Raportului de control al C.N.A.S. întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S. Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că actul atacat nu este un act administrativ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 169 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.

Instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.V.V., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este neîntemeiată, întrucât obiect al cererii introductive este refuzul nejustificat al unei autorități de a soluționa o cerere privind un drept sau interes legitim, refuz care este asimilat actului administrativ, conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Instanța a reținut cu privire la fondul cauzei deduse judecății faptul că, prin acțiunea formulată, se solicită obligarea pârâtei C.N.A.S. să comunice reclamantului o copie a Raportului de control al C.N.A.S., întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S.

Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011. Reclamantul justifică interesul în cauză prin aceea că verificările efectuate la C.A.S. Bihor în perioada respectivă s-au datorat și sesizărilor înaintate de reclamant. Instanța a constatat că prin Adresa nr. NLD 10010 din 7 martie 2011, pârâta a răspuns solicitării reclamantului. Prin această adresă, reclamantul este astfel informat de către pârâtă despre constatările controlului efectuat la C.A.S. Bihor, referitoare la neregulile sesizate de reclamant. Prin urmare, instanța a apreciat că nu se poate reține un refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantului, astfel cum este definit acest refuz în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Solicitarea reclamantului de a i se comunica întregul raport de control a reținut instanța că este nejustificată. Acesta nu a indicat niciun text de lege care să-l îndreptățească să solicite comunicarea raportului de control ce vizează activitatea unei instituții publice, iar raportul de control nu reprezintă un act de interes public care să-l îndreptățească pe reclamant să solicite comunicarea lui. 3. Recursul declarat de M.V.V. Prin motivele de recurs formulate în cauză recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică. Recurentul a criticat hotărârile de trimitere de la un complet la altul a dosarului de față, arătând că situația de fapt dedusă judecății este foarte simplă.

A solicitat comunicarea unui raport de control, care a fost comunicat numai în extras de intimata-pârâtă părților care l-au solicitat. A precizat că există pe rolul instanțelor mai multe litigii cu privire la același obiect, iar aceeași curte de apel s-a pronunțat în sensul obligării intimatei la comunicarea raportului în cauză. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantului, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă.

Instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale, în sensul de a elibera reclamantului o copie a Raportului de control al C.N.A.S. întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S. Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011. În cauza de față însă recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În cauza de față, nu îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul că cererea reclamantului a fost analizată, având în vedere faptul că reclamantul a fost informat de către pârâtă despre constatările controlului efectuat la C.A.S. Bihor, referitoare la neregulile sesizate de reclamant. În aceste condiții, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului, întrucât soluția dată are un temei legal.

Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute și, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.V.V. împotriva Sentinței nr. 169 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ