ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2006/2013

Prin cererea

formulată la 7 noiembrie 2011, Ț.M. și P.S. au solicitat anularea sau casarea

Sentințelor nr. 5711/1996, 5818/1998 și 2638/2011 ale judecătoriilor din

circumscripția Tribunalului Gorj, anularea Hotărârii Comisiei Județene Gorj de

Fond Funciar nr. 1763 din 24 iulie 1995 și a adeverinței de proprietate nr. 477

din 22 septembrie 1995, prezentând un scurt istoric nestructurat al cauzelor în

care au fost pronunțate hotărârile judecătorești sus-menționate, fără a indica

temeiurile și motivele de nelegalitate pentru care critică respectivele

hotărâri.

Înalta Curte, la

termenul din 5 aprilie 2013, a rămas în pronunțare asupra excepției nulității

cererii, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C.

proc. civ., și va constata cererea nulă, pentru considerentele care succed:

Prin cererea

formulată, Ț.M. și P.S. și-au exprimat doar nemulțumirile față de soluțiile

date cauzelor la care au făcut referire în cerere, nemulțumiri formulate în

termeni generali și fără a fi argumentate, fără a indica obiectul juridic și

material al acțiunii, și, pe cale de consecință, ele nu pot fi calificate ca

fiind motive de recurs sau critici vizând vreo altă cale extraordinară de atac.

Potrivit prevederilor

art. 133 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 302

1

și art.

317-318 C. proc. civ., raportate la art. 298 și 316 C. proc. civ., cererea de

chemare în judecată sau calea de atac care nu cuprinde obiectul ei, va fi

declarata nulă, iar art. 82 C. proc. civ. arată că orice acțiune adresată

instanței trebuia să cuprindă, printre altele, și obiectul cererii.

În același sens,

dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prevăd că cererea de

chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după

prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

De asemenea, art. 723

alin. (1) C. proc. civ. dispune că drepturile procedurale trebuie exercitate cu

bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de

lege.

Accesul la justiție

este un drept fundamental protejat de art. 21 din Constituția României și de

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, dar acest drept trebuie

exercitat cu bună credință și în acord cu scopul pentru care a fost recunoscut.

În speță însă, Ț.M.

și P.S. au formulat o cerere ambiguă, fără a indica obiectul juridic și

obiectul material al acesteia, iar la primul termen de judecată, fiind prezentă

și întrebată, Ț.M. nu a putut preciza obiectul juridic sau material al cererii

sale, punând instanța în imposibilitate de a da o calificare corectă cererii

formulate de Ț.M. și P.S.

Or, obiectul cererii

prezintă interes prin prisma stabilirii competenței generale, materiale și

teritoriale de soluționare a cauzei, determinării taxelor judiciare de timbru,

incidenței litispendenței, conexității, fixării căii de atac și a componenței

completului de judecată, admisibilității unor probe etc.

Totodată, obiectul

cererii este cel care fixează limitele judecății, prin raportare la

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru considerentele

arătate, constatând și că în speță nu este indicat obiectul juridic și material

al cererii, Înalta Curte urmează a constata nulă cererea formulată de Ț.M. și

P.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulă cererea

formulată de Ț.M. și P.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG