ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 496/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 496/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87 din 2 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a penală, a fost admisă cererea formulată de către inculpații A.H.B.M., A.A.S., M.C., M.K.A.N., S.W.R. și E.K.N.H., de schimbare a încadrării juridice dată faptei prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 rep. în fapta prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpaților A.H.B.M. și A.A.S.
din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 rep. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpaților M.C., M.K.A.N., S.W.R. și E.K.N.H. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în fapta prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994 rep.
în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.K.A.N. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a), b) din Legea nr. 87/1994 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului P.A.
(descrisa la pct. 5 din Rechizitoriu) din complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost admise cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații P.A., M.C. și M.K.A.N., M.H.S.M., M.A.F.S.A.T., E.K.N.H. și A.A.H.H.B., din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul A.A.H.H.B.
în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și respectiv art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. pentru inculpatul A.A.H.H.B. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpaților P.A., M.C., M.K.A.N., M.H.S.M., M.A.F.S.A.T. și E.K.N.H. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 13 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului A.B. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cea prevăzută și pedepsită de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților P.A., M.C., M.K.A.N., M.H.S.M., M.A.F.S.A.F., E.K.N.H. și A.A.H.H.B. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
în cea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. S-a constatat că inculpata M.C. nu și-a mai susținut cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994 rep., în cea prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatului P.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizata prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003 - pct. l R. În baza art. 26 C. pen.
raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în forma complicității. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 23 pct. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani - pct. 3 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen.
combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994 (două infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) - pct. 4 din R. În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual - pct. 5 R, sub forma complicității. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.A. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pct. 6 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. - pct. 7 R. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A. la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de fals intelectual - pct. 8 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pct. 9 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. pen. combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale prevăzută de art. 240 C. pen. - pct. 10R. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - pct. 11 R. În baza art. 290 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - pct. 12 R. În baza art. 26 C. pen.
raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea complicității la instigare la fals în înscrisuri oficiale - pct. 13 R. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la instigare la fals în înscrisuri sub semnătura privata-pct. 14 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul cercetat sub aspectul săvârșirii instigării la complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 25 C. pen.
raportat la art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994-pct. 15 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.A. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la complicitate la fals în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) - pct. 16 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.A. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la uz de fals prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. - pct. 17 R. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. proc.
pen. inculpatul P.A. va executa pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a computat timpul prevenției pentru inculpatul P.A. de la 18 noiembrie 2004 (data reținerii acestuia prin ordonanța nr. 207 din 18 noiembrie 2004) la 18 mai 2005 (dată până la care măsura arestării preventive dispusă de Tribunalul București - Secția I Penală prin încheierea din 19 noiembrie 2004 - MAP nr. 597 a fost prelungită succesiv). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc.
pen. a fost achitat inculpatul A.H.B.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la evaziune fiscală și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
ca pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A.H.B.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a computat timpul prevenției pentru inculpat de la 23 noiembrie 2004 (data reținerii prin ordonanța nr. 210) până la 18 mai 2005 (dată până la care măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea Tribunalului București - Secția a II a Penală din 24 noiembrie 2004 - MAP nr. 517 a fost prelungita succesiv).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. pen. a fost achitat inculpatul A.A.S., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
ca pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A.A.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a computat timpul prevenției față de inculpat de la 23 noiembrie 2004 (data reținerii acestuia prin ordonanța nr. 211) la 18 mai 2005 (dată până la care măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului București - Secția I Penală - MAP nr. 518 a fost prelungită).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata M.C. cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la evaziune fiscală și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen.
raportat la art. 12 lit. a) C. pen. din Legea nr. 87/1994 (doua infracțiuni) - pct. 3 R. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata cercetată sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. - pct. 4 R. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani. În baza art. 25 C. pen.
raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea instigării la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea instigării la fals în înscrisuri sub semnătură privată. S-a dispus, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpata M.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a computat timpul prevenției de la 19 noiembrie 2004 (MAP 598 emis de Tribunalul București - Secția I Penală) la 15 martie 2005 (încheierea nr. 112 a Curții de Apel București - Secția I Penală). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.K.A.N., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea complicității la fals privind identitatea. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de spălare de bani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.K.A.N. cercetat sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- pct. 5 R (prima fapta). În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală - pct. 5 R (cea de-a doua faptă) și 1 (un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.K.A.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.H.S.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea complicității la fals privind identitatea. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.H.S.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.A.F.S.A.T. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.A.F.S.A.T. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la evaziune fiscală și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 26 C. pen.
raportat la art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la spălare de bani. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea complicității la fals privind identitatea. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea complicității la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.A.F.S.A.T.
să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.W.R., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea complicității la spălare de bani.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 și art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea complicității la evaziune fiscală. S-a dispus ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul S.W.R. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a computat timpul prevenției pentru inculpat de la 15 iulie 2004 (data reținerii acestuia prin ordonanța nr. 128) la 27 septembrie 2004 (dată până la care măsura arestării preventive dispusă prin încheierea din 16 iulie 2004 de Tribunalul București - Secția I penală a fost prelungită - MAP nr. 403). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.
pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului E.K.N.H., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizata prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul E.K.N.H. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma complicității și 1 (un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen.
a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în forma complicității. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma complicității. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la fals privind identitatea.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul E.K.N.H. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a computat timpul prevenției de la 15 iulie 2004 (data reținerii prin ordonanța nr. 123) la 24 septembrie 2004 (dată până la care măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea din 16 iulie 2004 a Tribunalului București - Secția I Penală - MAP nr. 401 - a fost prelungită).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului E.B.N.G.E.S., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul E.B.N.G.E.S. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în forma complicității. În baza art. 293 C. pen. combinat cu art. 74 lit. c), art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la fals material în înscrisuri oficiale. S-a dispus, în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul E.B.N.G.E.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A.A.H.H.B., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată prevăzută de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.A.H.H.B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și 1 (un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II a și lit. b) C. pen. În baza art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c), art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A.A.H.H.B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. a fost computat timpul prevenției de la 15 iulie 2004 (data reținerii acestuia prin ordonanța nr. 125) la 24 septembrie 2004 (dată până la care măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea din 16 iulie 2004 a Tribunalului București - Secția I penală - MAP nr. 402 - a fost prelungită succesiv).
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În baza art. 998-999 C. civ., art. 15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și în consecință au fost obligați inculpații la plata sumei totale de 67.887.626.620 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care s-au adăugat majorări de întârziere și penalități de întârziere conform O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 26/2001 și O.G. nr. 92/2003, de la data când obligația a devenit scadentă și până la executarea integrală a prejudiciului (obligații fiscale accesorii), sumă defalcată în raport cu producerea acestui prejudiciu, după cum urmează: - pentru SC M.S.C.
SRL Craiova au fost obligați inculpații P.A., M.C., M.K.A.N., M.A.F. și A.A.H.H.B., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 9.979.940.000 lei; - pentru SC G. SRL Filiași au fost obligați inculpații P.A., M.C., M.K.A.N., M.H.S.M., M.A.F., E.K.N.H., E.B.N.G.E.S. și A.A.H.H.B., în solidar, la plata către partea civila a sumei de 19.985.750.020 lei; - pentru SC C.I. SRL Filiași au fost obligați inculpații P.A., A.H.B.M., A.A.S., M.C., M.K.A.N., M.H.S.M., M.A.F. S.A.T., S.W. și E.K.N.H., în solidar, la plata către partea civila a sumei de 19.547.986.600 lei; - pentru SC P.I. SRL Filiași au fost obligați inculpații M.C., E.K.N.H., M.H.S.M., M.K.A.N. la plata, în solidar, către partea civilă a sumei de 18.373.950.000 lei.
În baza art. 163 C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M.K.A.N., P.A., M.A.F.S.A.T., M.H.S.M. instituita prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului Î.C.C.J. din 5 noiembrie 2004 (fila 272 voi. 7 dup), precum și cea dispusa prin ordonanța nr. 34/P/2004 din 21 iulie 2004 privind bunurile mobile și imobile ale inculpaților M.K.A.N. și M.C. (fila 281 vol. I dup) și prin ordonanța nr. 320/P/2004 din 26 noiembrie 2004 (fila 324 vol. I dup) privind pe inculpatul P.A. În baza art. 163 - 168 C. proc. pen. a fost admisă cererea formulată de petentul M.A. la data de 5 septembrie 2007 (fila 307 vol.III d.i) și în consecință, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra imobilului situat în București, măsura dispusa prin ordonanța nr. 320/P/2004 din 5 noiembrie 2004 (proces verbal de aplicare a sechestrului din 10 ianuarie 2005 - fila 322 vol.7 dup).
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații P.A., A.H.B.M., A.A.S., M.K.A.N., E.K.M.H., M.H.S.M., M.C., S.W.R., E.B.N.G.E.S., M.A.F.S.A.T. și A.A.H.H.B. la câte 45.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpații A.A.S., E.K.N., A.A.H.H.B., E.N.G.E.S., M.H.S.M. și M.A.F. să fie avansate din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 16 aprilie 2004 Banca Națională a României - Direcția Supraveghere a sesizat faptul că, în urma desfășurării acțiunii de supraveghere la B.T. SA - Sucursala Lipscani s-a constatat că SC G. SRL Craiova a beneficiat la data de 19 noiembrie 2003, de rambursarea sumei de 19.985.750.020 lei.
Suma obținută din rambursare a fost apoi transferată în conturile SC E.O.D.C. SRL, fie ridicată în numerar de către o persoană cu numele H.R., fie transferată în contul unei alte firme. Din cercetările efectuate, a rezultat că și alte societăți comerciale având aceeași asociați au solicitat și obținut rambursări ilegale de TVA, după cum urmează: La data de 16 ianuarie 2004 SC P.E. SRL a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj rambursarea sumei de 18,373 miliarde lei, sumă aprobată la data de 24 februarie 2004, iar la data de 23 ianuarie 2004 SC P.I. SRL a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj suma de 19,547 miliarde lei, sumă aprobată la data de 23 martie 2004. Avându-se în vedere că o parte din suma obținută din rambursări de TVA de SC G. SRL a fost virată în contul SC E.O.
SRL, administrată de inculpatul P.A., s-au extins cercetările și asupra firmei E. SRL, administrată tot de P.A., stabilindu-se că, în luna septembrie 2003, această firmă a primit în cont în numele SC M.S.C. SRL, suma de 9,9 miliarde lei, obținută tot din rambursări ilegale de TVA. În vara anului 2003, având în vedere că înv. S.A.H. (20 iunie 2003) și numitul E.T.M.K. au fost arestați, iar înv. A.S.N. părăsise România, inc. M.K., i-a solicitat inculpatului E.K.N., să ia legătura cu inculpatul A.T.B., inculpatul E.G.N. și B.J. pentru a le cere fotografii tip pașaport, fără a i se preciza scopul. După obținerea acestor fotografii, inculpatul E.K.N. i le-a dat inculpatului M.K., fără a cere lămuriri.
După circa două săptămâni inculpatul M.K. i-a adus inculpatului E.K.N. trei pașapoarte italiene pe care erau aplicate fotografiile inculpaților A.T.B., E.G.N. și B.J., după cum urmează: - fotografia inc. A.T.B. pe pașaportul cu numele G.M.; - fotografia înv. E.G.N.E.B. pe pașaportul cu numele L.P.; - fotografia înv. B.J. pe pașaportul cu numele C.S. În prezența inculpatului E.K.N., inculpatul M.K. i-a dat inculpatului H.S.M.M. pașapoartele, iar după o lună inculpatul M.M., i-a adus inculpatului M.K., actele a trei societăți comerciale înființate pe raza județului Dolj, toate înființate în luna octombrie 2003, astfel: - SC G. SRL - J 16/1580 din 24 octombrie 2003, având ca asociați pe: G.M. (A.T.B.), L.P.; (E.G.N.E.B.), C.S.
(B.J.); - SC P.E. SRL - J 16/1623 din 30 octombrie-2003, având ca asociați pe G.M. și L.P.; - SC C.I. SRL - J 16/1631 din 31 octombrie 2003, având ca asociați pe G.M. și C.S. La înființarea societăților comerciale inc. M.M. a fost ajutat de martorul Ș.F. zis F. (fata de care prin prezentul act de sesizare a instanței a fost disjunsa cauza). Sediul social al societăților comerciale a fost stabilit în Filiași, într-un imobil cumpărat pe identitatea G.M., reprezentat de M.E.S.K., actul fiind încheiat la Biroul Notarului Public D.F. din Filiași, cu nr. 1479 din 25 august 2003. Din cercetări a rezultat că martorul (în această cauză) Ș.F., având pașapoartele italiene asupra sa, a luat legătura cu martorul M.G.
(deci. 1, filele ) funcționar al Camerei de Comerț Craiova, unde membru era numitul G.B., spunându-i că l-a trimis G.B. pentru a înființa trei societăți comerciale, solicitându-i să-l ajute pentru a evita aglomerația de la ghișeul Registrului Comerțului. Având în vedere faptul că martorul M.G. se cunoștea atât cu înv. Ș.F. - care se ocupa de toate actele firmelor numitului G.B. - cât și cu acesta din urmă, precum și faptul că G.B. era membru al Camerei de Comerț, iar membrii camerei, beneficiau de anumite facilități, a acceptat solicitarea învinuitului și astfel că l-a rugat pe martorul M.D.V. - funcționar la Registrul Comerțului Dolj să se ocupe de îndeplinirea formalităților, redactarea cererilor, redactarea actelor constitutive.
Martorul M.D. s-a ocupat de îndeplinirea formalităților, după care actele i le-a dat martorului M.G., în vederea semnării de către asociați. Acesta le-a dat mai departe lui Ș.F., iar în final au ajuns la martora C.L.A. - funcționar la Registrul Comerțului, care ținea locul șefului de serviciu, martorul D.P., acesta certificând actele constitutive ale celor trei societăți comerciale, actele fiind gata semnate la rubrica asociați. Martorul C.G., directorul Registrului Comerțului Craiova a menționat că martorul M.G. i-a adus actele celor trei societăți comerciale pentru a le viza, dar nu i-a văzut niciodată pe asociații societăților. Și martorii M.G., C.L. și M.D. susțin că asociații nu au semnat actele constitutive în fața lor.
Martorul Ș.F. a declarat cu privire la aceste aspecte, că într-adevăr B.G. îi solicita să se ocupe de formalitățile de la Registrul Comerțului, dar pentru firmele la care era el asociat sau administrator, însă nu exclude că pentru aceste societăți B.G. să-i fi dat un plic cu acte pentru a i le transmite martorului M. să se ocupe de înființarea societăților; a mai susținut că de fiecare dată când mergea la Camera de Comerț, anterior era stabilit între B. și M. ce acte trebuiau întocmite. Mai mult, actele adiționale, la actele constitutive ale celor trei societăți comerciale au fost întocmite în timp ce el era internat în spital unde a suferit o intervenție chirurgicală. La data de 28 septembrie 2002, cu nr. J 16/852/2002 a fost înființată SC M.S.
SRL Craiova, având ca asociați pe G.S.S.G. și M.E.S.K.M. Din cercetări a rezultat că în dosarul aflat la Registrul Comerțului, pe copia pașaportului cu numele G.S.S.G., este aplicată fotografia înv. S.A.H., iar pe copia pașaportului M.E.S.K., este aplicată fotografia înv. A.S.N. Cu privire la activitatea SC M.S. SRL Craiova: Din dosarul de rambursare aflat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a rezultat că la data de 13 august 2003, cu numărul 42601 SC M.S.C. SRL Craiova, a solicitat rambursarea sumei de 9.979.940.000 lei, aferentă decontului lunii iulie 2003, dar nu în contul său, ci în contul SC E. SRL, deschis la R.I.B. - Sucursala Voluntari. Pentru efectuarea controlului fiscal a fost desemnat la data de 28 august 2003 numita N.M., inspector la Serviciul de control fiscal III, al cărei șef de serviciu era G.E.
În aceeași zi, 28 august 2003 în sediul RIB - Sucursala Moșilor, a fost surprins în timp ce transfera în conturi din afara României suma de circa 1 milion de dolari S.U.A., martorul C.H. (trimis în judecată prin rechizitoriul 258/P/2003) asupra căruia au fost identificate actele SC E.T. SRL. Inspectorul N.M., a încheiat procesul verbal de control datat tot 28 august 2003, înregistrat la data de 01 septembrie 2003. Inspectorul N.M. a stabilit că societatea are drept de rambursare suma de 9.979.940.000 lei. La data de 02 septembrie 2003 se aprobă rambursarea sumei de 9.979.940.000 lei, virată în contul nr. 1053021, aparținând SC E. SRL București, deschis la B.T. - Sucursala Doamnei București. Din cercetări s-a stabilit că cererea de rambursare a fost susținută cu documente comerciale fictive.
Concluzia expertului numit s-a coroborat atât cu declarația lui Ș.F. - care menționează că din dispoziția numitului G.B. depunea inițial cererea de rambursare direct la martora B.S. și ulterior se depunea decontul de TVA, cât și cu declarațiile altor martori, funcționari din cadrul Administrației Financiare Filiași. Expertul numit a concluzionat că, procesul verbal de control fiscal nu este înregistrat și la registratura contabilității controlate, conform O.G. nr. 70/1997 art. 11 alin. (5), (6), (12). Cu privire la acest aspect, expertul parte a emis o opinie separată, menționând că legislația în vigoare nu prevedea că nedepunerea concomitentă a decontului cu cererea de rambursare duce la prevederea dreptului de rambursare a TVA-ului.
Organul fiscal nu și-a exercitat drepturile conferite de reglementările legale privind controlul fiscal, pentru a se asigura de realitatea, legalitatea și sinceritatea declarațiilor contribuabilului M.S.C. SRL (O.G. nr. 70/1997 art. 1, art. 6 lit. e), art. 8 lit. a), b). Și cu privire la acest aspect expertul parte a emis o opinie interpretabila menționând următoarele: „faptul că procesul verbal de control nu a fost înregistrat la contabilitate nu este o condiție prevăzută de lege ce ar atrage nulitatea acestuia". Probele administrate în cauză, respectiv declarațiile funcționarilor fiscali care au efectuat controlul au fost în sensul că după încheierea procesului verbal de control, acesta era predat martorei B.S.
pentru avizare, iar din acel moment dosarul nu se mai întorcea la ei pentru a-l duce la unitatea unde a efectuat controlul, astfel că aceste probe se coroborează cu concluziile expertului numit. S-a stabilit că jurnalul de cumpărări, registrul inventar, balanța de verificare, registrul jurnal, jurnalul de cumpărare, fișe furnizor, fișă cont, nota contabilă, balanțele de verificare, notele de recepție și constatări diferențe, au fost completate de către martora I.E., la solicitarea înc. M.A.F.S.A.T., zis A.S., si inc M.K. Inițial această sumă trebuia să ajungă în contul SC E.T.I.E. SRL, însă datorită faptului că la data de 28 august 2003 a fost reținut martorul C.H., asupra căruia au fost găsite ștampila și documentele SC E.T.I.E.
SRL, s-a decis, de către un conducător al grupului infracțional organizat, rămas neidentificat, ca suma să fie virată în contul SC E. SRL București. Din cercetări a rezultat că, până la soluționarea cererii de rambursare de TVA obținută de SC M.S.C. SRL Craiova și în care se solicita ca suma să fie virată în contul altei societăți decât cea care solicita rambursarea, alte două societăți se aflau în aceeași situație, una dintre acestea fiind SC R. SRL Craiova, care a solicitat ca suma să fie virată în contul SC I.U. SRL, astfel că martora B.S. care la acea dată era director al Serviciului de control fiscal, i-a cerut martorului M.I., șef de serviciu, să solicite serviciului juridic un punct de vedere cu privire la legalitatea virării sumei obținute din rambursare de TVA, direct în contul unei alte societăți comerciale.
La data de 27 august 2003 martorul a semnat o adresă către serviciul juridic prin care solicita cele cerute de martora B.S., adresă ce era deja semnată de directorul adjunct, martorul I.V. și de directorul general Z.L. În acea adresă se solicita serviciului juridic să se pronunțe în legătură cu posibilitatea ca Trezoreria Craiova să vireze suma din TVA de rambursat în favoarea SC E.T. SRL. A doua zi, în 28 august 2003, aflând de arestarea inculpatului C.H., martora B.S. l-a chemat din nou pe martorul M.I., căruia i-a dat o adresă cu același conținut, mai puțin mențiunea ca virarea să fie efectuată în contul SC E. SRL București, pe care să o ducă la serviciul juridic pentru a fi semnată de șefa serviciului martora M.M.
(decl. vol.2 filele) și apoi a-i fi adusă. După acest eveniment, dosarul de rambursare a fost luat de S.B. la ea în birou și motivând că reprezentantul SC M.S. s-a răzgândit, i-a solicitat numitei N.M. să șteargă din dosar cu pastă albă mențiunea din opis privind SC E.T.I.E. SRL și să scrie, SC E. SRL București, apoi a înlocuit toate documentele care vizau SC E.T.I.E. SRL cu documentele care vizau SC E. SRL București. Cu ocazia audierii numitei N.M. aceasta a confirmat cele descrise mai sus, și a pus la dispoziția procurorului în copie, toate documentele care purtau mențiunea SC E.T. SRL București, și care au fost înlocuite din dispoziția martorei B.S. Și numita G.E. a confirmat cele menționate mai sus.
Martora M.M. a pus la dispoziția procurorului copia registrului secretariatului Administrației Finanțelor Publice Craiova din care rezulta că la poziția nr. 7131 din 27 august 2003 se află înregistrată adresa către serviciul juridic SC M.S. SRL, adusă de M.I. precum și situația corespondenței primite la serviciul juridic, din care rezultă că acea adresă nu a trecut prin registratură. Martora M.M. a confirmat că răspunsul oficiului juridic în legătură cu virarea sumei către SC E.T.I.E. SRL este redactat la calculatorul serviciului juridic.
Suma de 9.979.940.000 lei a fost virată în contul SC E. SRL București la data de 02 septembrie 2003. La data de 03 septembrie 2003 suma obținută din restituirea ilegală de TVA a fost constituită ca depozit pe perioada 03 septembrie 2003 - 04 septembrie 2003 și apoi pe perioada 04 septembrie 2003-05 septembrie 2003. La data de 05 septembrie 2003 în baza unui Ordin de plată, suma de 9.979.940.000 lei, formată din suma rambursată plus dobândă la depozitul constituit s-a restituit inculpatului P.A. cu titlu restituire împrumut creditare societate. Pentru a ridica în numerar această sumă, inculpatul a redactat în fals un contract de împrumut, pe care l-a prezentat la bancă. Inițial banca nu a fost de acord cu aceste operațiuni, dar C.I., avocatul inculpatului P.A., a susținut în fața funcționarului bancar legalitatea contractului întocmit.
Întreaga sumă s-a virat în contul personal al inculpatului P.A., deschis la F., de unde a fost ridicată în numerar de V.C., contabila firmelor inculpaților P.A., M.C., M.K. și predată ori inculpatului P.A. ori inculpatei M.C. Ordinul de plată, fără număr, datat 05 septembrie 2003 a fost semnat de către P.A. (R.C.T.S. nr. 70/2004). Inculpatul A.T.B., a declarat că cererile scrise din dosarul de rambursare nu sunt scrise sau semnate de acesta. Pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând participația sa la faptele unde a fost prezent. Declarația acestuia a fost susținută cu declarația inculpatului E.K.N., precum și de probele administrate cu privire la rambursările la care apare ca reprezentant M.M., stabilindu-se în cursul urmăririi penale că acesta nu a participat în nici un fel la săvârșirea faptelor care fac obiectul acestui dosar, fiindu-i sustrasă cartea de identitate.
Și inculpatul E.K.N. a avut o atitudine sinceră declarațiile celor doi putând fi folosite ca mijloc de probă, servind la aflarea adevărului. Inculpatul M.K. a avut o atitudine de negare constantă a tuturor faptelor reținute în sarcina sa. Declarațiile sale au fost contrazise de declarația martorei I.E. care a menționat că documentele care au susținut cererea de rambursare de TVA depuse de SC M.S. SRL Craiova au fost redactate și completate din dispoziția inculpatului M.K. și inculpatului M.A.T., precum și de declarațiile inculpaților A.B. și E.K.N., care a declarat că toate activitățile le desfășurau din dispoziția inculpatului M.K., acesta fiind și cel care îi plătea. Inculpatul P.A. a declarat că a avut o relație de afaceri cu SC M.S.
Craiova, vânzându-i acestei firme construcții metalice; întrebat asupra desfășurării acestor operațiuni comerciale, inculpatul a declarat că nu își amintește de la ce societăți a cumpărat utilajele, cine a reprezentat societatea, cum a plătit aceste mărfuri, întrucât din extrase de cont, nici ale sale personale și nici ale SC E. SRL, nu rezultă vreo operațiune cu SC M.S. SRL. Inculpatul a menționat că Administrația Finanțelor Publice Craiova i-a comunicat că SC M.S. SRL a solicitat ca banii din TVA să fie virați în contul SC E. SRL. Această apărare a fost combătută de concluziile raportului de expertiză cât și de constatările Băncii Naționale a României - Direcția Supraveghere. De asemenea, s-a constatat că actele depuse inițial în susținerea cererii de rambursare erau întocmite în sensul virării sumelor de bani în contul SC E.T.
SRL. Inculpata M.C. - a declarat că nu cunoaște sursa banilor ce intrau în conturile inculpatului P.A., afirmație contrazisă de declarațiile martorului C.I. din care rezultă că aceasta participa întotdeauna la discuțiile inculpatului P.A. Referitor la cesiunea părților sociale ale SC E. SRL București s-au reținut următoarele: Societatea E. SRL București a fost înființată de inculpatul P.A. la data de 25 iulie 2000. Începând cu data de 17 ianuarie 2002 pe contul deschis de SC E. SRL la F. - Sucursala Unirii, avea drept de semnătură inculpatul P.A., iar acesta a delegat să efectueze operațiuni, inclusiv ridicarea de numerar pe inc. M.C. La data de 14 august 2003 la Notarul Public C.A. Brăila s-a prezentat contractul de cesiune datat 12 iunie 2003 prin care inculpatul P.A.
cesiona părțile sociale ale SC E. SRL numitului L.P., contractat în baza căruia judecătorul delegat la Registrul Comerțului a admis la data de 18 septembrie 2003, cererea de mențiuni cu privire la schimbarea asociatului societății comerciale sus-menționate. A fost identificat numitul L.P. în persoana inculpatului N.G.E.B., care a declarat că nu a semnat documentele de cesiune, fapt vizibil, deoarece înscrisul nu era semnat de un arab. Experții din Institutul Național de Criminalistică din cadrul Ministerului Justiției a stabilit că semnăturile în litigiu au fost executate de B.N., aceste concluzii coroborându-se cu declarațiile martorei. Cu ocazia percheziției efectuate la inculpatul P.A. au fost identificate două ștampile cu impresiunile SC E. SRL, care au fost aplicate pe documente emise după cesiune, ceea ce a dovedit că cesiunea a fost fictivă.
Astfel, s-a stabilit că ștampila a fost aplicată pe următoarele înscrisuri (RCTS nr. 78/10.12 2004): decizia asociatului unic al SC E. SRL; contract comodat din 01 octombrie 2003, prin care se stabilește sediul social al SC E. SRL. S-a reținut un motiv în plus pentru cesionarea părților sociale ale SC E. SRL de către inculpatul P.A., cu aportul inculpatei M.C. și sprijinul inculpatului M.K. și plata sumei de 1,5 miliarde lei, stabilită ca amendă contravențională de către Garda financiară, pentru utilizarea necorespunzătoare a unor facturi privind livrarea de produse petroliere, sancțiune devenită executabilă prin sentința civilă nr. 2235 din 27 martie 2003, definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Un alt motiv pentru cesiunea părților sociale a fost acela că, prin cesionarea fictivă, organele statului erau îndrumate greșit înspre identificarea unei persoane care nu există, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor datorate statului și ascunderii urmelor infracțiunilor săvârșite, o persoană cu numele L.P. neintrând niciodată în România. Astfel, în necunoștință de cauză, organele de urmărire penală au început urmărirea penală față de L.P. cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 rep. De asemenea, un motiv pentru cesiunea părților sociale ale SC E. SRL, este acela că inculpatul P.A., împreună cu alte persoane, în calitate de acționari ai SC G.T.I.
SA au creat un prejudiciu AVAS de circa 22,197 milioane dolari S.U.A., fapt ce atrăgea exercitarea unei acțiuni de
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.