ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3654/2012

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința nr. 1099 din 22 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V.I. SRL și s-a constatat intervenită rezilierea Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008. S-a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea intentată la 15 aprilie 2011 și precizată la data de 8 decembrie 2011, reclamanta SC V.I.

SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Piatra - Olt, pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 104.060 RON reprezentând producția pe anul 2008, investiții și lucrări în mijlocul fix: „vie" conform art. V, pct. 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, constatarea rezilierii contractului de arendă, începând cu data de 22 aprilie 2008, cu cheltuieli de judecată. S-a reținut că între reclamanta SC V.I. SRL și Agenția Domeniilor Statului a fost încheiat Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005 având ca obiect suprafața de 58,63 ha teren situat pe raza localității Piatra - Olt, ce a aparținut SC A. SA Slatina.

La data de 29 aprilie 2008, reclamantei i-a fost transmis protocolul încheiat între Agenția Domeniilor Statului București și Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Piatra - Olt, sub nr. 11343 din 22 aprilie 2008, prin care s-a preluat suprafața de 50 ha viță de vie de către Comisia locală Piatra Olt, suprafața rămasă de 8,63 ha reprezentând alei, căi de acces, bălți și zonă împădurită, neinteresând obiectul de activitate al societății reclamante. Reclamanta SC V.I. SRL, a notificat pe pârâta Agenția Domeniilor Statului București cu Adresele nr. 36 din 29 ianuarie 2010 și nr. 216 din 25 noiembrie 2010, în sensul desemnării unei persoane pentru a semna un act adițional la contractul de arendă, arătându-se, de asemenea că au fost efectuate investiții în mijlocul fix „vie" și lucrările specifice culturii viței de vie până la data încheierii protocolului din 22 aprilie 2008, prejudiciul reclamantei fiind în sumă de 104.060 RON.

Instanța a constatat, examinând clauzele contractului de arendă că nu a fost stabilită durata contractului, părțile asumându-și riscul de a interveni un caz de încetare de drept a contractului, așa cum rezultă din clauza de la pct. 5.1. respectiv „durata contractului de arendă va fi până la data concesionării, potrivit art. 78 din H.G.

nr. 626/2001, când prezentul contract încetează de drept", iar potrivit pct. 5.2 în situația în care pe perioada anului agricol arendatorul va concesiona terenul, prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau orice altă formalitate prealabilă, începând cu data intrării în vigoare a contractului de concesiune". În speță, a intervenit cazul de încetare de drept a contractului prin predarea suprafeței de teren de 50 ha de către Agenția Domeniilor Statului către Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar a primăriei Piatra Olt, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, conform Sentinței civile nr. 3960 din 2 iulie 2007, Hotărârii Comisiei Județene Olt nr. 104 din 16 august 2006 și a procesului-verbal de delimitare validat prin Hotărârea Comisiei Județene Olt nr. 645 din 26 februarie 2008, astfel cum rezultă din Protocolul încheiat la 22 aprilie 2008. Referitor la susținerea reclamantei privind necesitarea încheierii unui act adițional la contractul de arendă, urmare a predării terenului, instanța nu a putut reține existența acestei obligații în sarcina pârâtei Agenția Domeniilor Statului, având în vedere că, potrivit art. 2.4 și art. 2.5 din contract, numai diminuarea suprafeței de teren și a arendei aferente pot face obiectul unui act adițional or,

în speță s-a procedat la predarea întregii suprafețe cultivată cu viță de vie, respectiv 50 ha, nemaifiind achitată arenda ulterior datei încheierii Protocolului din 22 aprilie 2008. În ceea ce privește clauza de la art. 5.2 din contract invocată de reclamantă, respectiv „arendașul are dreptul să-și strângă recolta de pe suprafețele înființate cu culturi cu obligația de a achita arenda stabilită în contract", s-a constatat că reclamanta SC V.I.

SRL nu a făcut dovada că a solicitat să-și strângă recolta aferentă anului 2008 de pe suprafața înființată cu cultura de viță de vie, de la beneficiarul recoltei, acesta fiind persoana căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 50 ha în mod corelativ, reclamanta nu a mai achitat arenda ulterior datei încheierii Protocolului din 22 aprilie 2008, dar a invocat un prejudiciu în valoare de 104.060 RON prin notificarea adresată Agenția Domeniilor Statului București la 25 noiembrie 2010. De asemenea, cu privire la acordarea despăgubirilor pentru efectuarea unor investiții pe teren, în contractul de arendă nu au fost prevăzute clauze în acest sens, constatând că, potrivit art. 8 din Legea arendării nr. 16/1994, arendașul are obligația de a menține potențialul productiv al bunurilor arendate, de a le restitui la încetarea contractului, de a cere acordul arendatorului pentru efectuarea eventualelor investiții pe teren, de a plăti arenda la termenele și în modalitățile stabilite, precum și de a executa toate obligațiile contractuale.

Așa cum rezultă și din art. 14 din actul normativ menționat, în cazul terenurilor plantate cu viță de vie, arenda se poate stabili ținându-se seama și de tipul de plantație, vârstă, soi, starea tehnică și biologică. Apelul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 195 de la 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, la data de 6 iunie 2005 s-a încheiat Contractul de arendă nr. 15 între Agenția Domeniilor Statului, în calitate de arendator și SC V.I. SRL în calitate de arendaș, pentru suprafața totală de 58,63 ha, aflată în administrarea arendatorului, stabilindu-se la pct. 5.1 din contract că "durata contractului de arendă va fi până la data concesionării, potrivit art. 78 din H.G.

nr. 626/2001 când prezentul contract încetează de drept". Prin Protocolul încheiat la 22 aprilie 2008 între Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar a primăriei Piatra Olt s-a predat, către aceasta din urmă, suprafața de teren de 50 ha, ce a făcut obiectul contractului de arendare menționat. Pentru această suprafață a intervenit încetarea de drept a contractului conform textului de lege precitat. A mai rămas în discuție suprafața de 8,63 ha pentru care potrivit dispozițiilor art. 2.5 din contract trebuia încheiat un act adițional la contract, însă în speța de față nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. Prin notificările adresate Agenția Domeniilor Statului București la 29 ianuarie 2010, 25 noiembrie 2010 intimata reclamantă i-a solicitat încheierea unui act adițional la contract, însă apelanta pârâtă nu a răspuns.

În art. 2.5 din contractul de arendă părțile litigante au prevăzut că: "reducerea suprafeței de teren prevăzută în contract nu antrenează răspunderea arendatorului, iar reducerea suprafeței de teren prevăzută la pct. 2.4 va fi notificată de către partea în cunoștință, diminuarea suprafeței de teren și a arendei aferente urmând să facă obiectul unui act adițional la prezentul contract. Nesemnarea actului adițional de către oricare din părțile contractante atrage rezilierea de drept a contractului fără nicio notificare prealabilă, partea care refuză semnarea având obligația de plată a daunelor-interese". Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., astfel că față de cele prevăzute de părți în articolul din contract precitat, în mod corect instanța de fond a constatat rezilierea de drept a contractului părților.

Așa fiind. în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii, pârâta Agenția Domeniilor Statului a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, și în consecință respingerea capătului de cerere privind rezilierea Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, formulat de către S.C. V.I. S.R.L, ca neîntemeiat. În motivarea recursului, pârâta consideră că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, aceasta fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legilor de fond funciar și a actelor normative care reglementează activitatea Agenției Domeniilor Statului.

După prezentarea situației de fapt, recurenta apreciază că, deși instanța de fond a reținut faptul că, la data de 29 aprilie 2008, reclamantei i-a fost transmis Protocolul încheiat între Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de Fond Funciar Piatra Olt, la pronunțarea hotărârii nu a avut în vedere faptul că, reclamanta S.C. V.I. S.R.L. a notificat Agenția Domeniilor Statului București prin Adresele nr. 36 din 29 ianuarie 2010 și nr. 216 din 25 noiembrie 2010, în vederea încheierii unui act adițional la contractul de arendă. Se arată că, la pronunțarea hotărârii, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că, contractul se află în curs de derulare, iar Agenția Domeniilor Statului potrivit prevederilor contractuale, avea dreptul la calcularea arendei.

Prin admiterea capătului de cerere privind constatarea rezilierii Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, practic s-a ajuns la prejudicierea arendatorului. Recurenta, mai învederează faptul că, constatarea rezilierii Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, are drept efect prejudicierea bugetului de stat. Referitor la art. 5.1 și art. 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005 care au stat la baza hotărârii pronunțate, precizează că, instanța de judecată a aplicat greșit aceste prevederi contractuale în sensul că, în conformitate cu art. 5.1 din contract: "Durata contractului de arendă va fi până la data concesionării, potrivit art. 78 din H.G.

nr. 626/2001, când prezentul contract încetează de drept", ori în cazul de față această prevedere contractuală nu își găsește aplicare, nefăcându-se dovada cererii de concesionare a terenului la momentul exploatării. Cât privește art. 5.2 din contractul de concesiune, acesta se referă la dreptul arendatorului de a-și strânge recolta, care la momentul încheierii protocolului, respectiv 22 aprilie 2008, apreciază că nu se impunea.

Se mai susține că, instanța de apel a ignorat susținerile sale cu privire la lipsa unui act adițional la contract, reclamanta exploatând în continuare suprafața de teren de 8,63 ha, astfel că, în mod greșit s-a considerat reziliat Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recursul este nefondat întrucât recurenta invocă doar formal motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304, pct. 9 din C. proc. civ. și coroborarea acestuia cu dispozițiile contractuale greșit încălcate sau aplicate, și care ar putea fi încadrate în drept la art. 969 C. civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ.

și art. 169 C. proc. civ. Hotărârea instanței de apel nu a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. și art. 169 C. proc. civ. Apreciind asupra probelor administrate în cauză și asupra cererilor și apărărilor părților, instanța de apel a reținut o stare de fapt și de drept cu corespondent în realitate și în normele legale în vigoare, aplicând în mod corect dispozițiile art. 969 C. civ., care consacră principiul obligativității convențiilor legal încheiate pentru părțile contractante, precum și cele ale art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. și art. 169 C. proc. civ., referitoare la probațiune. Instanța de apel a analizat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept pronunțând o hotărâre legală.

Cu privire la motivul de recurs referitor la aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. de către instanța de apel se observă că aceasta a aplicat în mod corect dispozițiile art. 969 C. civ., atât cu privire la clauzele prevăzute în art. V. pct. 5.1 și 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, cât și cu privire la art. 2.4 și 2.5 din același contract. Totodată, instanța a aplicat în mod corect și dispozițiile art. 78 din H.G. nr. 626/2001, astfel după cum s-a reținut pe larg în cele ce preced. Faptul că, prin rezilierea contractului, recurenta ar putea înregistra prejudicii, nu justifică respingerea integrală a acțiunii. Pe de o parte pentru că prejudiciul nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost dovedit, nu ar fi fost îndeplinită condiția culpei intimatei în apariția prejudiciului.

Eventualul prejudiciu încercat de recurentă nu este unul de natură a cădea în sarcina intimatei, întrucât încetarea executării contractului nu este cauzată în mod culpabil de către intimată. Cauza care a determinat încetarea contractului este una obiectivă, și nu ține de voința niciuneia dintre părți. Ea este rezultatul aplicării unor dispoziții legale referitoare la retrocedarea unor terenuri către foștii proprietari, conform Legii fondului funciar. Cât privește susținerea împrejurării că din suprafața de 58,63 ha, intimata ar fi continuat să exploateze 8.63 ha după retrocedarea celor 50 de ha către fostul proprietar, aceasta este o critică de netemeinicie, care ține de aprecierea probelor și care nu poate îl analizată în calea de atac a recursului, rezervată exclusiv aspectelor de nelegalitate.

Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 195 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 195 din 30 noiembrie 2011 pronunțata de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM