ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3654/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3654/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1099 din 22 iunie 2011

pronunțată de Tribunalul Olt, s-a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC V.I. SRL și s-a constatat intervenită rezilierea Contractului de

arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008. S-a

respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea intentată la 15 aprilie

2011 și precizată la data de 8 decembrie 2011, reclamanta SC V.I. SRL a chemat

în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de aplicare

a Legii Fondului Funciar Piatra - Olt, pentru a se dispune obligarea pârâtei la

plata de despăgubiri în sumă de 104.060 RON reprezentând producția pe anul

2008, investiții și lucrări în mijlocul fix: „vie" conform art. V, pct.

5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, constatarea rezilierii

contractului de arendă, începând cu data de 22 aprilie 2008, cu cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că între

reclamanta SC V.I. SRL și Agenția Domeniilor Statului a fost încheiat

Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005 având ca obiect suprafața de 58,63

ha teren situat pe raza localității Piatra - Olt, ce a aparținut SC A. SA

Slatina.

La data de 29 aprilie

2008, reclamantei i-a fost transmis protocolul încheiat între Agenția

Domeniilor Statului București și Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului

Funciar Piatra - Olt, sub nr. 11343 din 22 aprilie 2008, prin care s-a preluat

suprafața de 50 ha viță de vie de către Comisia locală Piatra Olt, suprafața

rămasă de 8,63 ha reprezentând alei, căi de acces, bălți și zonă împădurită,

neinteresând obiectul de activitate al societății reclamante.

Reclamanta SC V.I.

SRL, a notificat pe pârâta Agenția Domeniilor Statului București cu Adresele

nr. 36 din 29 ianuarie 2010 și nr. 216 din 25 noiembrie 2010, în sensul

desemnării unei persoane pentru a semna un act adițional la contractul de

arendă, arătându-se, de asemenea că au fost efectuate investiții în mijlocul

fix „vie" și lucrările specifice culturii viței de vie până la data

încheierii protocolului din 22 aprilie 2008, prejudiciul reclamantei fiind în

sumă de 104.060 RON.

Instanța a constatat,

examinând clauzele contractului de arendă că nu a fost stabilită durata

contractului, părțile asumându-și riscul de a interveni un caz de încetare de

drept a contractului, așa cum rezultă din clauza de la pct. 5.1. respectiv

„durata contractului de arendă va fi până la data concesionării, potrivit art.

78 din H.G. nr. 626/2001, când prezentul contract încetează de drept", iar

potrivit pct. 5.2 în situația în care pe perioada anului agricol arendatorul va

concesiona terenul, prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi

necesară punerea în întârziere sau orice altă formalitate prealabilă, începând cu

data intrării în vigoare a contractului de concesiune".

În speță, a

intervenit cazul de încetare de drept a contractului prin predarea suprafeței

de teren de 50 ha de către Agenția Domeniilor Statului către Comisia Locală de

aplicare a Legii Fondului Funciar a primăriei Piatra Olt, pentru reconstituirea

dreptului de proprietate, conform Sentinței civile nr. 3960 din 2 iulie 2007,

Hotărârii Comisiei Județene Olt nr. 104 din 16 august 2006 și a

procesului-verbal de delimitare validat prin Hotărârea Comisiei Județene Olt

nr. 645 din 26 februarie 2008, astfel cum rezultă din Protocolul încheiat la 22

aprilie 2008.

Referitor la

susținerea reclamantei privind necesitarea încheierii unui act adițional la

contractul de arendă, urmare a predării terenului, instanța nu a putut reține

existența acestei obligații în sarcina pârâtei Agenția Domeniilor Statului,

având în vedere că, potrivit art. 2.4 și art. 2.5 din contract, numai

diminuarea suprafeței de teren și a arendei aferente pot face obiectul unui act

adițional or, în speță s-a procedat la predarea întregii suprafețe cultivată cu

viță de vie, respectiv 50 ha, nemaifiind achitată arenda ulterior datei

încheierii Protocolului din 22 aprilie 2008.

În ceea ce privește

clauza de la art. 5.2 din contract invocată de reclamantă, respectiv „arendașul

are dreptul să-și strângă recolta de pe suprafețele înființate cu culturi cu

obligația de a achita arenda stabilită în contract", s-a constatat că

reclamanta SC V.I. SRL nu a făcut dovada că a solicitat să-și strângă recolta aferentă

anului 2008 de pe suprafața înființată cu cultura de viță de vie, de la

beneficiarul recoltei, acesta fiind persoana căreia i-a fost reconstituit

dreptul de proprietate asupra terenului de 50 ha în mod corelativ, reclamanta

nu a mai achitat arenda ulterior datei încheierii Protocolului din 22 aprilie

2008, dar a invocat un prejudiciu în valoare de 104.060 RON prin notificarea

adresată Agenția Domeniilor Statului București la 25 noiembrie 2010.

De asemenea, cu

privire la acordarea despăgubirilor pentru efectuarea unor investiții pe teren,

în contractul de arendă nu au fost prevăzute clauze în acest sens, constatând

că, potrivit art. 8 din Legea arendării nr. 16/1994, arendașul are obligația de

a menține potențialul productiv al bunurilor arendate, de a le restitui la

încetarea contractului, de a cere acordul arendatorului pentru efectuarea

eventualelor investiții pe teren, de a plăti arenda la termenele și în

modalitățile stabilite, precum și de a executa toate obligațiile contractuale.

Așa cum rezultă și din

art. 14 din actul normativ menționat, în cazul terenurilor plantate cu viță de

vie, arenda se poate stabili ținându-se seama și de tipul de plantație, vârstă,

soi, starea tehnică și biologică.

Apelul declarat de

pârâta Agenția Domeniilor Statului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.

195 de la 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a

III-a civilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că, la data de 6 iunie 2005 s-a

încheiat Contractul de arendă nr. 15 între Agenția Domeniilor Statului, în

calitate de arendator și SC V.I. SRL în calitate de arendaș, pentru suprafața

totală de 58,63 ha, aflată în administrarea arendatorului, stabilindu-se la

pct. 5.1 din contract că "durata contractului de arendă va fi până la data

concesionării, potrivit art. 78 din H.G. nr. 626/2001 când prezentul contract

încetează de drept".

Prin Protocolul

încheiat la 22 aprilie 2008 între Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală

de aplicare a Legii Fondului Funciar a primăriei Piatra Olt s-a predat, către

aceasta din urmă, suprafața de teren de 50 ha, ce a făcut obiectul contractului

de arendare menționat. Pentru această suprafață a intervenit încetarea de drept

a contractului conform textului de lege precitat.

A mai rămas în discuție

suprafața de 8,63 ha pentru care potrivit dispozițiilor art. 2.5 din contract

trebuia încheiat un act adițional la contract, însă în speța de față nu s-a

făcut vreo dovadă în acest sens.

Prin notificările

adresate Agenția Domeniilor Statului București la 29 ianuarie 2010, 25

noiembrie 2010 intimata reclamantă i-a solicitat încheierea unui act adițional

la contract, însă apelanta pârâtă nu a răspuns.

În art. 2.5 din

contractul de arendă părțile litigante au prevăzut că: "reducerea

suprafeței de teren prevăzută în contract nu antrenează răspunderea

arendatorului, iar reducerea suprafeței de teren prevăzută la pct. 2.4 va fi

notificată de către partea în cunoștință, diminuarea suprafeței de teren și a

arendei aferente urmând să facă obiectul unui act adițional la prezentul

contract.

Nesemnarea actului

adițional de către oricare din părțile contractante atrage rezilierea de drept

a contractului fără nicio notificare prealabilă, partea care refuză semnarea

având obligația de plată a daunelor-interese".

Convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante, conform dispozițiilor art.

969 C. civ., astfel că față de cele prevăzute de părți în articolul din

contract precitat, în mod corect instanța de fond a constatat rezilierea de

drept a contractului părților.

Așa fiind. în baza

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii, pârâta Agenția Domeniilor Statului a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea

acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

său, și în consecință respingerea capătului de cerere privind rezilierea

Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008,

formulat de către S.C. V.I. S.R.L, ca neîntemeiat.

În motivarea

recursului, pârâta consideră că decizia instanței de apel este netemeinică și

nelegală, aceasta fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legilor de fond

funciar și a actelor normative care reglementează activitatea Agenției

Domeniilor Statului.

După prezentarea

situației de fapt, recurenta apreciază că, deși instanța de fond a reținut

faptul că, la data de 29 aprilie 2008, reclamantei i-a fost transmis Protocolul

încheiat între Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de Fond Funciar

Piatra Olt, la pronunțarea hotărârii nu a avut în vedere faptul că, reclamanta

S.C. V.I. S.R.L. a notificat Agenția Domeniilor Statului București prin

Adresele nr. 36 din 29 ianuarie 2010 și nr. 216 din 25 noiembrie 2010, în

vederea încheierii unui act adițional la contractul de arendă.

Se arată că, la

pronunțarea hotărârii, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că,

contractul se află în curs de derulare, iar Agenția Domeniilor Statului

potrivit prevederilor contractuale, avea dreptul la calcularea arendei. Prin

admiterea capătului de cerere privind constatarea rezilierii Contractului de

arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, practic

s-a ajuns la prejudicierea arendatorului.

Recurenta, mai

învederează faptul că, constatarea rezilierii Contractului de arendă nr. 15 din

6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, are drept efect

prejudicierea bugetului de stat.

Referitor la art. 5.1

și art. 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005 care au stat la

baza hotărârii pronunțate, precizează că, instanța de judecată a aplicat greșit

aceste prevederi contractuale în sensul că, în conformitate cu art. 5.1 din

contract: "Durata contractului de arendă va fi până la data concesionării,

potrivit art. 78 din H.G. nr. 626/2001, când prezentul contract încetează de

drept", ori în cazul de față această prevedere contractuală nu își găsește

aplicare, nefăcându-se dovada cererii de concesionare a terenului la momentul

exploatării. Cât privește art. 5.2 din contractul de concesiune, acesta se

referă la dreptul arendatorului de a-și strânge recolta, care la momentul

încheierii protocolului, respectiv 22 aprilie 2008, apreciază că nu se impunea.

Se mai susține că,

instanța de apel a ignorat susținerile sale cu privire la lipsa unui act

adițional la contract, reclamanta exploatând în continuare suprafața de teren

de 8,63 ha, astfel că, în mod greșit s-a considerat reziliat Contractul de

arendă nr. 15 din 6 iunie 2005.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va

respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul este

nefondat întrucât recurenta invocă doar formal motivul de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304, pct. 9 din C. proc. civ. și coroborarea acestuia cu

dispozițiile contractuale greșit încălcate sau aplicate, și care ar putea fi

încadrate în drept la art. 969 C. civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. și

art. 169 C. proc. civ.

Hotărârea instanței

de apel nu a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.

969 C. civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. și art. 169 C. proc. civ.

Apreciind asupra probelor administrate în cauză și asupra cererilor și

apărărilor părților, instanța de apel a reținut o stare de fapt și de drept cu

corespondent în realitate și în normele legale în vigoare, aplicând în mod

corect dispozițiile art. 969 C. civ., care consacră principiul obligativității

convențiilor legal încheiate pentru părțile contractante, precum și cele ale

art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. și art. 169 C. proc. civ., referitoare la

probațiune. Instanța de apel a analizat cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept pronunțând o hotărâre legală.

Cu privire la motivul

de recurs referitor la aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor art. 969

C. civ. de către instanța de apel se observă că aceasta a aplicat în mod corect

dispozițiile art. 969 C. civ., atât cu privire la clauzele prevăzute în art. V.

pct. 5.1 și 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, cât și cu

privire la art. 2.4 și 2.5 din același contract. Totodată, instanța a aplicat

în mod corect și dispozițiile art. 78 din H.G. nr. 626/2001, astfel după cum

s-a reținut pe larg în cele ce preced.

Faptul că, prin rezilierea

contractului, recurenta ar putea înregistra prejudicii, nu justifică

respingerea integrală a acțiunii. Pe de o parte pentru că prejudiciul nu a fost

dovedit, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost dovedit, nu ar fi fost

îndeplinită condiția culpei intimatei în apariția prejudiciului. Eventualul

prejudiciu încercat de recurentă nu este unul de natură a cădea în sarcina

intimatei, întrucât încetarea executării contractului nu este cauzată în mod

culpabil de către intimată. Cauza care a determinat încetarea contractului este

una obiectivă, și nu ține de voința niciuneia dintre părți. Ea este rezultatul

aplicării unor dispoziții legale referitoare la retrocedarea unor terenuri

către foștii proprietari, conform Legii fondului funciar.

Cât privește susținerea

împrejurării că din suprafața de 58,63 ha, intimata ar fi continuat să

exploateze 8.63 ha după retrocedarea celor 50 de ha către fostul proprietar,

aceasta este o critică de netemeinicie, care ține de aprecierea probelor și

care nu poate îl analizată în calea de atac a recursului, rezervată exclusiv

aspectelor de nelegalitate.

Pentru toate aceste

considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr.

195 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr.

195 din 30 noiembrie 2011 pronunțata de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM