ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3653/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul l.S. a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul Focșani, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Reclamantul a arătat că la data de 17 noiembrie 1999, în perioada în care era închis în Penitenciarul Focșani, a fost încheiat de către reprezentanții acestuia un proces-verbal în care se stabilea împrejurarea că el, reclamantul, prezintă un grad ridicat de periculozitate, astfel că, în baza acestui proces-verbal, reclamantul a fost ținut separat de ceilalți deținuți și închis într-o cușcă cu geam, fiind deplasat în alte penitenciare cu paza armată.

Reclamantul a mai susținut că acest proces-verbal este fals, întrucât nu poartă ștampila niciunei autorități și se află la dosarul său personal. Prin sentința civilă nr. 457 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Vrancea, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada celor susținute, că, în prezent, așa cum rezultă din adresa din 16 mai 2012, acesta este deținut în Penitenciarul Giurgiu, situație în care nu se poate reține aplicarea de către pârât a relelor tratamentelor indicate în cererea de chemare în judecată. În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 73/ A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost admis, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.

În motivare, având în vedere dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 conform căruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că faptul ilicit cauzator de prejudicii pentru reclamant s-a produs în anul 1999 când acesta era deținut în Penitenciarul Focșani, ceea ce înseamnă că, încă de la acel moment, reclamantul trebuia să cunoască paguba ce i-a fost produsă și, prin urmare, tot de atunci putea cere repararea acesteia. Promovând acțiunea în pretenții îndreptată împotriva Penitenciarului Focșani abia în anul 2012, prin urmare, după 13 ani de la data faptei ilicite a pârâtului, s-a apreciat că reclamantul a depășit cu mult termenul legal în care putea acționa, astfel că acțiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul I.S. a declarat recurs, fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, susține, în esență, că Tribunalul Vrancea a încălcat legile și solicită aprobarea tuturor înscrisurilor depuse până în prezent și obligarea pârâtului la plata daunelor morale și cheltuielilor de judecată pentru motivele arătate prin cererea de chemare în judecată din data de 7 mai 2012. La data de 21 februarie 2013, recurentul-reclamant a depus un memoriu prin care a arătat, în esență, că „nu este nemulțumit că s-a prescris" acțiunea. Intimatul-pârât Penitenciarul Focșani nu a formulat întâmpinare. Examinând cererea de recurs formulată de reclamantul I.S., în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte a reținut: Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la pct. 1-9. Prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., stipulează faptul că, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentul-reclamant I.S. nu a invocat vreunul dintre motivele de recurs prevăzute procedural de art. 304 C. proc. civ., iar criticile arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel (respingerea acțiunii ca fiind prescrisă) și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată („eu nu sunt mulțumit că s-a prescris" - memoriu fila 7 dosar recurs), fără a formula critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunțată în apel, care formează obiectul prezentului recurs, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În consecință, constatând că recurentul-reclamant l.S.G. nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul l.S. împotriva Deciziei civile nr. 73/ A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.