ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3653/2013

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul l.S. a chemat în judecată pe pârâtul

Penitenciarul Focșani, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va

pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 lei,

reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Reclamantul a

arătat că la data de 17 noiembrie 1999, în perioada în care era închis în

Penitenciarul Focșani, a fost încheiat de către reprezentanții acestuia un

proces-verbal în care se stabilea împrejurarea că el, reclamantul, prezintă un

grad ridicat de periculozitate, astfel că, în baza acestui proces-verbal,

reclamantul a fost ținut separat de ceilalți deținuți și închis într-o cușcă cu

geam, fiind deplasat în alte penitenciare cu paza armată.

Reclamantul a

mai susținut că acest proces-verbal este fals, întrucât nu poartă ștampila

niciunei autorități și se află la dosarul său personal.

Prin sentința

civilă nr. 457 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Vrancea, acțiunea

reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada

celor susținute, că, în prezent, așa cum rezultă din adresa din 16 mai 2012,

acesta este deținut în Penitenciarul Giurgiu, situație în care nu se poate

reține aplicarea de către pârât a relelor tratamentelor indicate în cererea de

chemare în judecată.

În termen

legal, împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care, prin

Decizia civilă nr. 73/ A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, a fost admis, a fost schimbată în parte sentința

apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.

În motivare,

având în vedere dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958

conform căruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite

prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau

trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că faptul ilicit cauzator de prejudicii

pentru reclamant s-a produs în anul 1999 când acesta era deținut în

Penitenciarul Focșani, ceea ce înseamnă că, încă de la acel moment, reclamantul

trebuia să cunoască paguba ce i-a fost produsă și, prin urmare, tot de atunci

putea cere repararea acesteia.

Promovând

acțiunea în pretenții îndreptată împotriva Penitenciarului Focșani abia în anul

2012, prin urmare, după 13 ani de la data faptei ilicite a pârâtului, s-a

apreciat că reclamantul a depășit cu mult termenul legal în care putea acționa,

astfel că acțiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Împotriva

acestei decizii, reclamantul I.S. a declarat recurs, fără a-și încadra

criticile în temeiul de drept al art. 304 C. proc. civ.

În cuprinsul

cererii de recurs, susține, în esență, că Tribunalul Vrancea a încălcat legile

și solicită aprobarea tuturor înscrisurilor depuse până în prezent și obligarea

pârâtului la plata daunelor morale și cheltuielilor de judecată pentru motivele

arătate prin cererea de chemare în judecată din data de 7 mai 2012.

La data de 21

februarie 2013, recurentul-reclamant a depus un memoriu prin care a arătat, în

esență, că „nu este nemulțumit că s-a prescris" acțiunea.

Intimatul-pârât

Penitenciarul Focșani nu a formulat întâmpinare.

Examinând

cererea de recurs formulată de reclamantul I.S., în limitele controlului de

legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte a reținut:

Potrivit

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres

și limitativ la pct. 1-9.

Prevederile art.

3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., stipulează faptul că, cererea de recurs

va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui

din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ.

Per a

contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea

acestora într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea

recursului.

În speță,

recurentul-reclamant I.S. nu a invocat vreunul dintre motivele de recurs

prevăzute procedural de art. 304 C. proc. civ., iar criticile arătate în

cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul

dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior

menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În cuprinsul

cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la

adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus

indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin

raportare la soluția pronunțată în apel (respingerea acțiunii ca fiind

prescrisă) și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în

fundamentarea acesteia.

Simpla

nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată („eu nu sunt mulțumit că

s-a prescris" - memoriu fila 7 dosar recurs), fără a formula critici de

nelegalitate la adresa deciziei pronunțată în apel, care formează obiectul

prezentului recurs, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în

raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Recursul fiind

un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate,

sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale

de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa

indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile

anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității,

titularului căii de atac promovate.

În consecință,

constatând că recurentul-reclamant l.S.G. nu s-a conformat obligației prevăzută

de dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având

în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art.

306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul l.S. împotriva Deciziei

civile nr. 73/ A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c)

C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.