ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3631/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3631/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2454 din 26 mai 2011,

pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială s-a respins acțiunea formulată

de reclamantul B.I. împotriva pârâtei SC T.M. SRL Craiova, ca prematur

introdusă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, analizând excepția inadmisibilității

acțiunii ca efect al neexecutării procedurii concilierii prealabile, a reținut

că potrivit art. 720

1

C. proc. civ., "în procesele și cererile

în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de

chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin

conciliere directă cu cealaltă parte". Această convocare trebuia făcută de

creditor prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire; data fixată pentru

conciliere nu trebuie să fie mai devreme de 15 zile de la data primirii

convocării iar introducerea cererii de chemare în judecată nu poate fi mai

devreme de 30 de zile de la data primirii convocării la conciliere de către

reclamant.

S-a mai reținut că,

în speță, invitația la conciliere a fost efectuată la 28 octombrie 2010, iar

cererea de intervenție în interes propriu având ca obiect obligarea SC T.M. SRL

la plata sumei de 714.234,20 RON către B.I. a fost depusă la data de 29

octombrie 2010, la o zi de la trimiterea recomandatei în condițiile în care

creanța nu este recunoscută de debitoare și este efectul unei cesiuni de

creanță născută dintr-un contract de execuție lucrări.

Apelul formulat de

reclamantul B.I. împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel

Craiova, secția a III-a civilă prin Decizia nr. 155 de la 20 octombrie 2011. A

fost anulată Sentința comercială nr. 2454 din 26 mai 2011 pronunțată de

Tribunalul Dolj, secția comercială, iar cauza trimisă aceleiași instanțe,

pentru soluționarea pe fond.

Pentru a pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că, în Dosarul nr. 12398/63/2009 al

Tribunalului Dolj, secția comercială s-a înregistrat acțiunea promovată de

reclamanta SC P.I. SRL (prin administrator judiciar P.L.) împotriva pârâtei SC

T.M. SRL Craiova, având ca obiect plata sumei de 663.468,74 RON reprezentând

prețul parțial al Contractului nr. 226 din 1 septembrie 2006, pentru lucrările

de execuție și instalație aferente investiției Reprezentanță și Service Auto T.

din comuna Pielești, județul Dolj. În acest dosar, la data de 29 octombrie

2010, B.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a

solicitat obligarea pârâtei SC T.M. SRL Craiova la plata sumei de 714.234,20

RON, reprezentând creanță izvorâtă din Contractul de prestări servicii nr. 226

din 1 ianuarie 2006 încheiat între reclamantă și pârâtă, conform facturilor nr.

90 din 31 octombrie 2007 și 91 din 31 octombrie 2007. Intervenientul a susținut

că este cesionarul creanței pretinse și a depus în acest sens contracte de

cesiune de creanță încheiate de cedenta SC P.I. SRL cu B.M., apoi de B.M. cu

cesionarul C.M. și, ulterior, de către C.M. cu cesionarul B.I.

Tribunalul a apreciat

că s-au stabilit deja obiectivele expertizei și acestea nu au acoperit

pretențiile rezultate din factura nr. 90 din 31 octombrie 2007 astfel încât,

prin încheierea pronunțată la data de 10 februarie 2011, s-a dispus disjungerea

cererii de intervenție în interes propriu având ca obiect pretențiile rezultând

din factura nr. 90 din 31 octombrie 2007 și s-a admis în principiu cererea de

intervenție referitoare la suma rezultată din factura nr. 91 din 31 octombrie

2007.

Curtea a reținut că

dispozițiile art. 720

5

C. proc. civ., potrivit cărora dacă pârâtul

are pretenții împotriva reclamantului, derivând din același raport juridic, poate

face cerere reconvențională fără a fi necesară o altă încercare de conciliere,

sunt de strictă interpretare.

Ca urmare,

intervenientul în nume propriu care cheamă în judecată pe pârât pentru o

creanță dobândită (în speță, prin cesiuni succesive) de la reclamant împotriva

aceluiași pârât și în legătură cu același raport juridic rămâne supusă

exigențelor prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

În ce privește

interpretarea acestor exigențe însă, prima instanță a apreciat în mod greșit că

sancțiunea nerespectării procedurii reglementate de art. 720 C. proc. civ. are

caracter absolut. Această nulitate intervine doar dacă pârâtul face proba

vătămării ce nu se poate înlătura, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

deoarece scopul încercării de conciliere prealabilă este acela de a se stabili

dacă părțile doresc să rezolve litigiul pe cale amiabilă sau să apeleze la

instanța judecătorească.

În speță, pârâta a

fost notificată cu privire la obligațiile înscrise în facturile 90 din 31

octombrie 2007, în valoare de 631.222,84 RON și nr. 91 din 31 octombrie 2007,

în valoare de 301.563,29 RON, de către creditoarea inițială SC P.I. SRL încă de

la data de 16 martie 2008. În conținutul acestei notificări s-au indicat

facturile, contractul, precum și apărările invocate de către cedenta SC P.I.

SRL. SC P.I. SRL a repetat invitația la conciliere pentru data de 18 martie

2008 și a întocmit procese-verbale din care a rezultat că debitoarea SC T.M.

SRL Craiova nu s-a prezentat pentru a încerca rezolvarea amiabilă a litigiului

referitor la pretențiile bazate pe facturile nr. 90 și 91 din 31 octombrie

2007.

Dimpotrivă, SC T.M.

SRL Craiova a notificat către SC P.I. SRL că poziția sa este de contestare

integrală a conținutului facturilor nr. 90 și 91 din 31 octombrie 2007 și că,

în realitate, calitățile părților sunt inverse, în sensul că SC P.I. SRL îi

datorează suma de 423.159 euro încasată în plus, precum și penalități de

întârziere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, așa cum reiese din

înscrisurile depuse în apel.

La filele din dosarul

de fond s-au depus dovezi referitoare la notificarea către SC T.M. SRL Craiova

a cesiunilor de creanță intervenite între SC P.I. SRL și B.M., apoi între B.M.

și C.M., respectiv între C.M. și B.I.

Totodată, curtea de

apel a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond,

intervenientul B.I. a inițiat o nouă procedură de conciliere cu pârâta SC T.M.

SRL Craiova la data de 28 octombrie 2010, invitând-o în ziua de 17 noiembrie

2010, invitație rămasă fără răspuns din partea intimatei. Ca urmare, curtea a

constatat că toate cerințele prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

s-au acoperit înainte ca instanța să verifice admisibilitatea pe fond a

cererii, la data de 10 februarie 2011.

Totodată, s-a mai

reținut că pârâta nu a făcut dovada vătămării, respectiv a necunoașterii

pretențiilor reclamantului (intervenient) ori a împiedicării sale de a se apăra

dar, mai ales, nu și-a manifestat intenția de a rezolva litigiul pe cale

amiabilă, deoarece nu a răspuns niciuneia dintre invitațiile la conciliere ce

i-au fost adresate.

În aceste condiții,

s-a constatat că apărarea întemeiată pe nerespectarea întocmai a procedurii

prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. este formală și are drept unic

scop paralizarea dreptului de creanță al apelantului B.I. prin prescripție. În

consecință, prima instanță a apreciat în mod greșit că acțiunea disjunsă este

prematur formulată.

S-a mai reținut că,

soluția este greșită și în raport de faptul că prima instanță nu a aplicat

aceeași sancțiune și celuilalt capăt de acțiune al cererii de intervenție,

reținut spre soluționare în Dosarul nr. 12398/63/2009, având ca obiect

pretențiile formulate de către intervenientul B.I. pe baza facturii nr. 91 din

31 octombrie 2007, petit soluționat pe fond prin Sentința nr. 1972/2011 din data

de 31 martie 2011.

Față de

considerentele expuse, instanța de apel a constatat că prima instanță a

soluționat în mod greșit procesul pe cale de excepție, fără a intra în judecata

fondului.

Întrucât acțiunea ce

formează obiectul prezentei cauze, respectiv cererea de intervenție, a fost

formulată la data de 29 octombrie 2010, înainte de modificarea Codului de

procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 25

noiembrie 2010, curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. în forma avută anterior modificării, în sensul că a admis apelul, a

anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC T.M. SRL a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantului și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivarea

recursului, pârâta a invocat dispozițiile art. 720 și art. 720

1

C.

proc. civ., arătând că prezenta cauză este o acțiune în pretenții, având

calitatea de comercianți.

În speță, deși

instanța de apel constată că invitația la conciliere a fost transmisă în data

de 28 octombrie 2010, data fixată pentru conciliere a fost 17 noiembrie 2010,

iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanță la data de 29

octombrie 2010, la o zi de la trimiterea recomandatei către subscrisa, într-un

mod cu totul curios, apreciază că aceste dispoziții ar fi de un formalism

excesiv și că nu s-ar fi dovedit niciun fel de vătămare prin nerespectarea lor.

Recurenta consideră

că dispozițiile art. 720 C. proc. civ. sunt dispoziții imperative ale legii pe

care subiecții de drept sunt obligați a le respecta întocmai și a se conforma

acestora, sancțiunea fiind aceea ca, în caz de neconformare atitudinea lor

trebuie sancționată de instanța de judecată, care nu poate primi soluționarea

unei acțiuni pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres condiții prealabile

de admisibilitate, atât ca timp cât și ca loc de manifestare a lor.

Recurenta a mai

învederat că nu recunoaște creanța, și cum ea este efectul unor cesiuni în

cascadă, cesiuni provenite din contracte ce nu i-au fost comunicate niciodată,

după cum în niciuna dintre comunicările notificărilor de cesiune nu s-a indicat

proveniența și izvorul creanței, este evidentă prejudicierea ei prin

nerespectarea procedurii de conciliere, întrucât scopul era de verificare și

eventual tranzacționare pe această creanță, procedura absolut necesară și

instituită prin titlu imperativ de lege. În situația în care reclamantul ar fi

respectat procedura prealabilă sau cu un minim de bună-credință ar fi indicat

în notificarea de cesiune de creanță izvorul sau temeiul juridic al creanței,

cu siguranță atunci s-ar fi putut vorbi despre lipsa unei vătămări în ceea ce o

privește pe recurentă, însă dacă ar fi respectat tot acest tipic ar fi avut la

îndemână nu numai calea unei concilieri, medieri sau tranzacționări, dar ar fi

avut la îndemână și calea deschisă în instanță pentru promovarea unor acțiuni

de anulare a contractelor de cesiune care sunt dincolo de limita și litera

legii.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând decizia instanței de apel prin prisma criticilor

formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs

invocate de recurentă urmăresc să dea o interpretare nelegală și pur subiectivă

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. și prevederilor legale

comerciale interne și comunitare aplicabile speței dar și jurisprudenței în

materie.

Potrivit

dispozițiilor sale, dar și în strânsă legătură cu jurisprudența în materie,

art. 720

1

C. proc. civ. prevede o procedură prealabilă specială care

trebuie parcursă de reclamantul dintr-un litigiu comercial înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată. În conformitate cu aceste

prevederi, partea care are o pretenție evaluabilă în bani, înainte de a chema

în judecată partea adversă, are obligația de a încerca soluționarea amiabilă a

litigiului prin convocarea la conciliere a acesteia. Rezultatul concilierii va

fi consemnat într-un proces-verbal de conciliere, iar acestea din urmă va fi

anexat cererii de chemare în judecată împreună cu notificarea și dovada

comunicării.

Efectuarea procedurii

de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută

de art. 720

1

C. proc. civ. nu este o cerință imperativă a legii,

textul de lege neavând precizată vreo sancțiune în acest sens iar acțiunea

nefiind în toate cazurile sancționată cu respingerea cererii de chemare în

judecată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție reamintește că în același sens s-a pronunțat și prin

Decizia nr. 2523/2009 din 21 octombrie 2009, rațiunea concilierii prealabile

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. este aceea de a simplifica și

degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce

pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. Această rațiune

este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu

cealaltă parte a avut loc în cadrul unei proceduri simplificate, chiar și la

nivel mai puțin formal potrivit cu prevederile întregului text de lege

aplicabil deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată

neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul. Dacă pârâta dintr-un litigiu

comercial nu dovedește existența vreunei vătămări prin încălcarea normei de

procedură, iar reclamanta dovedește că a depus diligente în vederea

soluționării pe cale amiabilă a litigiului, instanța trebuie să decidă respingerea

excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată. În cazul

în care pârâta o va invoca.

După cum rezultă din

înscrisurile depuse la dosar s-a inițiat cu pârâta o reală conciliere în

vederea recuperării, pe cât posibil pe cale amiabilă, a prejudiciilor cauzate.

Astfel, pârâta a fost notificată cu privire la obligațiile înscrise în

facturile 90 din 31 octombrie 2007, în valoare de 631.222,84 RON și nr. 91 din

31 octombrie 2007, în valoare de 301.563,29 RON, de către creditoarea inițială

SC P.I. SRL încă de la data de 16 martie 2008. În conținutul acestei notificări

s-au indicat facturile, contractul, precum și apărările invocate de către

cedenta SC P.I. SRL. SC P.I. SRL a repetat invitația la conciliere pentru data

de 18 martie 2008 și a întocmit procese-verbale din care a rezultat că

debitoarea SC T.M. SRL Craiova nu s-a prezentat pentru a încerca rezolvarea

amiabilă a litigiului referitor la pretențiile bazate pe facturile nr. 90 și 91

din 31 octombrie 2007. Pârâta SC T.M. SRL Craiova a notificat către SC P.I. SRL

că poziția sa este de contestare integrală a conținutului facturilor nr. 90 și

91 din 31 octombrie 2007 și că, în realitate, calitățile părților sunt inverse,

în sensul că SC P.I. SRL îi datorează suma de 423.159 euro încasată în plus,

precum și penalități de întârziere pentru neexecutarea obligațiilor

contractuale, așa cum reiese din înscrisurile depuse în apel.

Așadar, s-a purtat o

corespondență în vederea recuperării prejudiciului și nu pot fi reținute ca

fondate susținerile recurentei potrivit cu care ar fi fost vătămată prin lipsa

unei proceduri de conciliere prealabile cererii de chemare în judecată.

În concluzie, în mod

legal a considerat instanța de apel că: „apărarea întemeiată pe nerespectarea

întocmai a procedurii prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. este

formală și are drept unic scop paralizarea dreptului de creanță al apelantului

B.I. prin prescripție. În consecință, prima instanță a apreciat în mod greșit

că acțiunea disjunsă este prematur formulată".

Pentru aceste

considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC T.M. SRL Pielești împotriva Deciziei nr. 155 din

20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC T.M. SRL Pielești împotriva Deciziei nr. 155 din

20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM