ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3631/2012

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința nr. 2454 din 26 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtei SC T.M. SRL Craiova, ca prematur introdusă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând excepția inadmisibilității acțiunii ca efect al neexecutării procedurii concilierii prealabile, a reținut că potrivit art. 720 1 C. proc.

civ., "în procesele și cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte". Această convocare trebuia făcută de creditor prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire; data fixată pentru conciliere nu trebuie să fie mai devreme de 15 zile de la data primirii convocării iar introducerea cererii de chemare în judecată nu poate fi mai devreme de 30 de zile de la data primirii convocării la conciliere de către reclamant. S-a mai reținut că, în speță, invitația la conciliere a fost efectuată la 28 octombrie 2010, iar cererea de intervenție în interes propriu având ca obiect obligarea SC T.M.

SRL la plata sumei de 714.234,20 RON către B.I. a fost depusă la data de 29 octombrie 2010, la o zi de la trimiterea recomandatei în condițiile în care creanța nu este recunoscută de debitoare și este efectul unei cesiuni de creanță născută dintr-un contract de execuție lucrări. Apelul formulat de reclamantul B.I. împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă prin Decizia nr. 155 de la 20 octombrie 2011. A fost anulată Sentința comercială nr. 2454 din 26 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, iar cauza trimisă aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în Dosarul nr. 12398/63/2009 al Tribunalului Dolj, secția comercială s-a înregistrat acțiunea promovată de reclamanta SC P.I.

SRL (prin administrator judiciar P.L.) împotriva pârâtei SC T.M. SRL Craiova, având ca obiect plata sumei de 663.468,74 RON reprezentând prețul parțial al Contractului nr. 226 din 1 septembrie 2006, pentru lucrările de execuție și instalație aferente investiției Reprezentanță și Service Auto T. din comuna Pielești, județul Dolj. În acest dosar, la data de 29 octombrie 2010, B.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâtei SC T.M. SRL Craiova la plata sumei de 714.234,20 RON, reprezentând creanță izvorâtă din Contractul de prestări servicii nr. 226 din 1 ianuarie 2006 încheiat între reclamantă și pârâtă, conform facturilor nr. 90 din 31 octombrie 2007 și 91 din 31 octombrie 2007. Intervenientul a susținut că este cesionarul creanței pretinse și a depus în acest sens contracte de cesiune de creanță încheiate de cedenta SC P.I.

SRL cu B.M., apoi de B.M. cu cesionarul C.M. și, ulterior, de către C.M. cu cesionarul B.I. Tribunalul a apreciat că s-au stabilit deja obiectivele expertizei și acestea nu au acoperit pretențiile rezultate din factura nr. 90 din 31 octombrie 2007 astfel încât, prin încheierea pronunțată la data de 10 februarie 2011, s-a dispus disjungerea cererii de intervenție în interes propriu având ca obiect pretențiile rezultând din factura nr. 90 din 31 octombrie 2007 și s-a admis în principiu cererea de intervenție referitoare la suma rezultată din factura nr. 91 din 31 octombrie 2007. Curtea a reținut că dispozițiile art. 720 5 C. proc. civ., potrivit cărora dacă pârâtul are pretenții împotriva reclamantului, derivând din același raport juridic, poate face cerere reconvențională fără a fi necesară o altă încercare de conciliere, sunt de strictă interpretare.

Ca urmare, intervenientul în nume propriu care cheamă în judecată pe pârât pentru o creanță dobândită (în speță, prin cesiuni succesive) de la reclamant împotriva aceluiași pârât și în legătură cu același raport juridic rămâne supusă exigențelor prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. În ce privește interpretarea acestor exigențe însă, prima instanță a apreciat în mod greșit că sancțiunea nerespectării procedurii reglementate de art. 720 C. proc. civ. are caracter absolut. Această nulitate intervine doar dacă pârâtul face proba vătămării ce nu se poate înlătura, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece scopul încercării de conciliere prealabilă este acela de a se stabili dacă părțile doresc să rezolve litigiul pe cale amiabilă sau să apeleze la instanța judecătorească.

În speță, pârâta a fost notificată cu privire la obligațiile înscrise în facturile 90 din 31 octombrie 2007, în valoare de 631.222,84 RON și nr. 91 din 31 octombrie 2007, în valoare de 301.563,29 RON, de către creditoarea inițială SC P.I. SRL încă de la data de 16 martie 2008. În conținutul acestei notificări s-au indicat facturile, contractul, precum și apărările invocate de către cedenta SC P.I. SRL. SC P.I. SRL a repetat invitația la conciliere pentru data de 18 martie 2008 și a întocmit procese-verbale din care a rezultat că debitoarea SC T.M. SRL Craiova nu s-a prezentat pentru a încerca rezolvarea amiabilă a litigiului referitor la pretențiile bazate pe facturile nr. 90 și 91 din 31 octombrie 2007. Dimpotrivă, SC T.M.

SRL Craiova a notificat către SC P.I. SRL că poziția sa este de contestare integrală a conținutului facturilor nr. 90 și 91 din 31 octombrie 2007 și că, în realitate, calitățile părților sunt inverse, în sensul că SC P.I. SRL îi datorează suma de 423.159 euro încasată în plus, precum și penalități de întârziere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, așa cum reiese din înscrisurile depuse în apel. La filele din dosarul de fond s-au depus dovezi referitoare la notificarea către SC T.M. SRL Craiova a cesiunilor de creanță intervenite între SC P.I. SRL și B.M., apoi între B.M. și C.M., respectiv între C.M. și B.I. Totodată, curtea de apel a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, intervenientul B.I.

a inițiat o nouă procedură de conciliere cu pârâta SC T.M. SRL Craiova la data de 28 octombrie 2010, invitând-o în ziua de 17 noiembrie 2010, invitație rămasă fără răspuns din partea intimatei. Ca urmare, curtea a constatat că toate cerințele prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. s-au acoperit înainte ca instanța să verifice admisibilitatea pe fond a cererii, la data de 10 februarie 2011. Totodată, s-a mai reținut că pârâta nu a făcut dovada vătămării, respectiv a necunoașterii pretențiilor reclamantului (intervenient) ori a împiedicării sale de a se apăra dar, mai ales, nu și-a manifestat intenția de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, deoarece nu a răspuns niciuneia dintre invitațiile la conciliere ce i-au fost adresate.

În aceste condiții, s-a constatat că apărarea întemeiată pe nerespectarea întocmai a procedurii prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. este formală și are drept unic scop paralizarea dreptului de creanță al apelantului B.I. prin prescripție. În consecință, prima instanță a apreciat în mod greșit că acțiunea disjunsă este prematur formulată. S-a mai reținut că, soluția este greșită și în raport de faptul că prima instanță nu a aplicat aceeași sancțiune și celuilalt capăt de acțiune al cererii de intervenție, reținut spre soluționare în Dosarul nr. 12398/63/2009, având ca obiect pretențiile formulate de către intervenientul B.I. pe baza facturii nr. 91 din 31 octombrie 2007, petit soluționat pe fond prin Sentința nr. 1972/2011 din data de 31 martie 2011. Față de considerentele expuse, instanța de apel a constatat că prima instanță a soluționat în mod greșit procesul pe cale de excepție, fără a intra în judecata fondului.

Întrucât acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze, respectiv cererea de intervenție, a fost formulată la data de 29 octombrie 2010, înainte de modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma avută anterior modificării, în sensul că a admis apelul, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Împotriva acestei decizii, pârâta SC T.M. SRL a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivarea recursului, pârâta a invocat dispozițiile art. 720 și art. 720 1 C. proc. civ., arătând că prezenta cauză este o acțiune în pretenții, având calitatea de comercianți. În speță, deși instanța de apel constată că invitația la conciliere a fost transmisă în data de 28 octombrie 2010, data fixată pentru conciliere a fost 17 noiembrie 2010, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanță la data de 29 octombrie 2010, la o zi de la trimiterea recomandatei către subscrisa, într-un mod cu totul curios, apreciază că aceste dispoziții ar fi de un formalism excesiv și că nu s-ar fi dovedit niciun fel de vătămare prin nerespectarea lor. Recurenta consideră că dispozițiile art. 720 C. proc.

civ. sunt dispoziții imperative ale legii pe care subiecții de drept sunt obligați a le respecta întocmai și a se conforma acestora, sancțiunea fiind aceea ca, în caz de neconformare atitudinea lor trebuie sancționată de instanța de judecată, care nu poate primi soluționarea unei acțiuni pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres condiții prealabile de admisibilitate, atât ca timp cât și ca loc de manifestare a lor. Recurenta a mai învederat că nu recunoaște creanța, și cum ea este efectul unor cesiuni în cascadă, cesiuni provenite din contracte ce nu i-au fost comunicate niciodată, după cum în niciuna dintre comunicările notificărilor de cesiune nu s-a indicat proveniența și izvorul creanței, este evidentă prejudicierea ei prin nerespectarea procedurii de conciliere, întrucât scopul era de verificare și eventual tranzacționare pe această creanță, procedura absolut necesară și instituită prin titlu imperativ de lege.

În situația în care reclamantul ar fi respectat procedura prealabilă sau cu un minim de bună-credință ar fi indicat în notificarea de cesiune de creanță izvorul sau temeiul juridic al creanței, cu siguranță atunci s-ar fi putut vorbi despre lipsa unei vătămări în ceea ce o privește pe recurentă, însă dacă ar fi respectat tot acest tipic ar fi avut la îndemână nu numai calea unei concilieri, medieri sau tranzacționări, dar ar fi avut la îndemână și calea deschisă în instanță pentru promovarea unor acțiuni de anulare a contractelor de cesiune care sunt dincolo de limita și litera legii. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia instanței de apel prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Motivele de recurs invocate de recurentă urmăresc să dea o interpretare nelegală și pur subiectivă dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. și prevederilor legale comerciale interne și comunitare aplicabile speței dar și jurisprudenței în materie. Potrivit dispozițiilor sale, dar și în strânsă legătură cu jurisprudența în materie, art. 720 1 C. proc. civ. prevede o procedură prealabilă specială care trebuie parcursă de reclamantul dintr-un litigiu comercial înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. În conformitate cu aceste prevederi, partea care are o pretenție evaluabilă în bani, înainte de a chema în judecată partea adversă, are obligația de a încerca soluționarea amiabilă a litigiului prin convocarea la conciliere a acesteia. Rezultatul concilierii va fi consemnat într-un proces-verbal de conciliere, iar acestea din urmă va fi anexat cererii de chemare în judecată împreună cu notificarea și dovada comunicării.

Efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. nu este o cerință imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo sancțiune în acest sens iar acțiunea nefiind în toate cazurile sancționată cu respingerea cererii de chemare în judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că în același sens s-a pronunțat și prin Decizia nr. 2523/2009 din 21 octombrie 2009, rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt.

Această rațiune este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei proceduri simplificate, chiar și la nivel mai puțin formal potrivit cu prevederile întregului text de lege aplicabil deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul. Dacă pârâta dintr-un litigiu comercial nu dovedește existența vreunei vătămări prin încălcarea normei de procedură, iar reclamanta dovedește că a depus diligente în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, instanța trebuie să decidă respingerea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată. În cazul în care pârâta o va invoca.

După cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar s-a inițiat cu pârâta o reală conciliere în vederea recuperării, pe cât posibil pe cale amiabilă, a prejudiciilor cauzate. Astfel, pârâta a fost notificată cu privire la obligațiile înscrise în facturile 90 din 31 octombrie 2007, în valoare de 631.222,84 RON și nr. 91 din 31 octombrie 2007, în valoare de 301.563,29 RON, de către creditoarea inițială SC P.I. SRL încă de la data de 16 martie 2008. În conținutul acestei notificări s-au indicat facturile, contractul, precum și apărările invocate de către cedenta SC P.I. SRL. SC P.I. SRL a repetat invitația la conciliere pentru data de 18 martie 2008 și a întocmit procese-verbale din care a rezultat că debitoarea SC T.M.

SRL Craiova nu s-a prezentat pentru a încerca rezolvarea amiabilă a litigiului referitor la pretențiile bazate pe facturile nr. 90 și 91 din 31 octombrie 2007. Pârâta SC T.M. SRL Craiova a notificat către SC P.I. SRL că poziția sa este de contestare integrală a conținutului facturilor nr. 90 și 91 din 31 octombrie 2007 și că, în realitate, calitățile părților sunt inverse, în sensul că SC P.I. SRL îi datorează suma de 423.159 euro încasată în plus, precum și penalități de întârziere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, așa cum reiese din înscrisurile depuse în apel. Așadar, s-a purtat o corespondență în vederea recuperării prejudiciului și nu pot fi reținute ca fondate susținerile recurentei potrivit cu care ar fi fost vătămată prin lipsa unei proceduri de conciliere prealabile cererii de chemare în judecată.

În concluzie, în mod legal a considerat instanța de apel că: „apărarea întemeiată pe nerespectarea întocmai a procedurii prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. este formală și are drept unic scop paralizarea dreptului de creanță al apelantului B.I. prin prescripție. În consecință, prima instanță a apreciat în mod greșit că acțiunea disjunsă este prematur formulată". Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.M. SRL Pielești împotriva Deciziei nr. 155 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.M. SRL Pielești împotriva Deciziei nr. 155 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM