ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2988/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2011 pe rolul Tribunalul Comercial Argeș, reclamanta SC C.M.C.D.S. SRL, aflată în procedură de insolvență și reprezentată legal de administrator judiciar SP L.I. Ipurl, a chemat în judecată pe pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA solicitând instanței să constate nulitatea absolută a art. 13.3 pct. d și a art. 13.4 din Condițiile generale aferente contractelor de leasing din 13 iulie 2007, din 31 iulie 2007, din 21 august 2007, din 02 aprilie 2008, din 10 aprilie 2008 și din 17 februarie 2009. La termenul de judecată din data de 11 octombrie 2011 instanța a pus în vedere reclamantei, prin apărător, obligația de timbrare a acțiunii.

La data de 15 noiembrie 2011 reclamanta a depus la dosar notă de timbraj prin care a invocat scutirea de la plata taxei de timbru având în vedere că se află în procedura de insolvență și acțiunea a fost promovată de administratorul judiciar, care beneficiază de prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2011 instanța a pus în vedere reclamantului să evalueze până la data de 1 decembrie 2011 toate ratele de leasing rămase de plată până la finalul celor 8 contracte, așa cum rezultă din clauzele de la art. 13.3 pct. d și art. 13.4 în vederea stabilirii și achitării taxei judiciare de timbru, plătibilă cel mai târziu la data de 06 decembrie 2011, următorul termen de judecată.

Instanța a mai stabilit că în cazul neevaluării ratelor de leasing obligația de timbrare se va stabili în raport de suma restantă de plată pentru cele 8 contracte, respectiv 730.741,24 lei. În acest scop instanța a încunoștințat partea prin adresă. Prin sentința nr. 1854 din 6 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș a fost anulată, ca netimbrată, cererea formulată de reclamanta SC C.M.C.D.S. SRL prin lichidator judiciar S.C.P.L. Insolv Ipurl, în contradictoriu cu pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamanta, aflată în insolvență, a invocat scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

S-a reținut că acțiunea introdusă de administratorul judiciar se referă la constatarea nulității a două clauze din Condițiile generale aferente celor 8 contracte de leasing încheiate între părți, considerate abuzive potrivit prevederilor Legii nr. 193/2000, motiv pentru care, s-a apreciat că prezenta acțiune introdusă de administratorul judiciar nu are legătură cu Legea nr. 85/2006 și nu a fost promovată în aplicarea acestei legi. Așa fiind, instanța de fond a reținut că acțiunea este evaluabilă în bani, conform prevederilor art. 2 alin. (1) 1 din Legea nr. 146/1997, republicată, iar taxa de timbru a fost stabilită potrivit art. 2 alin. (1) la valoarea clauzelor a căror nulitate s-a solicitat, evaluate provizoriu de către parte.

Deși reclamantei i s-a pus în vedere obligația de evaluare în vederea timbrării și în același timp s-a stabilit și o valoare de referință, în cazul neevaluării voluntare, pentru îndeplinirea obligației de timbrare, aceasta nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, motiv pentru care, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC C.M.C.D.S SRL prin S.C.P.L. Insolv Ipurl a declarat apel, care, prin Decizia nr. 35/ A din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis, a fost anulată sentința în sensul că a fost trimisă cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, incidența dipozițiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în raport de care reclamanta este scutită de obligația achitării taxei de timbru, apreciind îndeplinite cumulativ cele două condiții ce rezultă din interpretarea textului legal menționat, repectiv: acțiunea să fie introdusă de către administratorul sau lichidatorul judiciar și acțiunea să fie introdusă în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006. în termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea apelului declarat de reclamanta SC C.M.C.D.S.

SRL prin administrator judiciar și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. În motivarea recursului, susține, în esență, că decizia atacată este nelegală, întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, din motivare rezultând că nu se subscrie dispozițiilor Legii nr. 85/2006. În opinia recurentei, instanța de fond, în mod corect, a apreciat că acțiunea introdusă de către administratorul judiciar se referă la constatarea nulității a două clauze din Condițiile generale aferente celor 8 contracte de leasing încheiate între cele două părți și, prin urmare, această acțiune nu este supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2006, nefiind promovată în aplicarea acestei legi.

O dovadă certă în acest sens, consideră recurenta, reprezentând-o faptul că prezenta cauză nu a fost repartizată judecătorului sindic. Susține că acțiunea este evaluabilă în bani, reclamantul cerând nulitatea unui act juridic cu caracter patrimonial, iar conform prevederilor art. 2 alin. (1) 1 din Legea nr. 146/1997, republicată, taxa judiciară de timbru se stabilește la valoarea clauzelor a căror nulitate s-a solicitat, în speță obligația de timbrare stabilindu-se în raport de suma restantă de plată pentru cele 8 contracte de leasing, respectiv 730.741,24 lei În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed: Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de control judiciar a dat o corectă eficiență dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedură insolvenței, conform cărora: „toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru". Înalta Curte constată că reclamanta, aflată în procedura insolvenței, a solicitat instanței, prin administrator judiciar S.P.L.

Insolv Ipurl, constatarea nulității absolute a art. 13.3 pct. d și a art. 13.4 din Condițiile generale aferente contractelor de leasing din 13 iulie 2007, din 31 iulie 2007, din 21 august 2007, din 02 aprilie 2008, din 10 aprilie 2008 și din 17 februarie 2009. În mod legal instanța de control judiciar a reținut că acțiunea dedusă judecății formulată de către lichidator este o cerere de constatare a unei nulități întemeiată pe dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât este vizată situația juridică a unui contract încheiat între debitoare și intimată, cu privire la care se pun în discuție consecințele juridice ale menținerii, respectiv rezilierii, acestui contract.

Aceasta întrucât, potrivit prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate.

Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat". Atribuțiile stabilite de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 desemnează principalele categorii de atribuții pe care le are administratorul judiciar, fără a fi posibil ca textul să identifice în mod exhaustiv toate tipurile de activități, toate tipurile de acte și toate tipurile de acțiuni pe care administratorul judiciar le poate formula, atribuțiile stipulate în temeiul lit. e și lit. n ale art. 20 din Legea privind procedura insolveței incluzând implicit posibilitatea de a denunța sau solicita anularea unor clauze ale contractelor în curs de derulare ale debitoarei, pe care administratorul judiciar le consideră vătămătoare pentru interesele debitoarei, situație ce se regăsește în prezenta speță.

Este de necontestat că rațiunea scutirii de la plata taxei de timbru a administratorului judiciar pentru acțiunile introduse în numele debitoarei, în temeiul Legii nr. 85/2006, vizează tocmai atingerea scopului prevăzut de acest act normativ acela de a protegui interesul falitei și al creditorilor săi, de salvgardare a intereselor creditorilor și de protejare a existenței și activității economice a societății debitoare, pentru care s-a prevăzut falimentul ca ultimă soluție și doar în varianta eșecului procedurii de reorganizare. În acest context, Curtea Constituțională în Decizia nr. 852/2006 a statuat că „în cadrul procedurii falimentului, lichidatorul judiciar are o poziție și o situație deosebite față de toate părțile și față de toți ceilalți participanți la procedură, el nefiind parte în proces, ci participant la procedură, cu rol și atribuții determinate de lege.

Acesta nu acționează în interes personal, ci în interesul bunei desfășurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își poată valorifica creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ. Prin urmare, nu poate fi vorba despre un tratament juridic egal, având în vedere situațiile obiectiv diferite în care se găsesc lichidatorul judiciar, pe de-o parte, și părțile din cadrul procedurii, pe de altă parte". Astfel, sunt nefondate criticile recurentei în sensul că acțiunea pendinte nu este supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2006, fiind lipsit de orice justificare raționamentul recurentei conform căruia dovada în acest sens o reprezintă faptul că prezenta cauză nu a fost repartizată judecătorului sindic.

Distinct de cele reținute, Înalta Curte apreciază că art. 77 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia sunt scutite de plata taxei de timbru toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, în aplicarea acestei legi, nu face distincție între posibilele acțiuni pe care le are la îndemână administratorul sau lichidatorul judiciar și nici de temeiul juridic al acestora, vorbind inclusiv de cele ce au ca obiect recuperarea creanțelor.

Prin folosirea sintagmei „inclusiv pentru recuperarea creanțelor", legiuitorul român a extins sfera acțiunilor formulate prin administrator/lichidator scutite de plata taxei de timbru la toate acțiunile în justiție, urmărind să împiedice limitarea aplicării acestei dispoziții ale excepției doar la acțiunile ce privesc recuperarea de creanțe, prin aplicarea mutatis mutandis a principiului pe care se bazează reglementarea din art. 36 al aceleiași legi, articol ce privește suspendarea doar a acțiunilor în realizarea de creanțe.

Prin urmare, judecătorul este obligat să interpreteze și să aplice legea în spiritul ei, ținând seama de art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit regulii: unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), astfel că, aprecierea recurentei privind neîncadrarea acțiunii în dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 și incidența art. 2 alin. (1) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, motivat de faptul că acțiunea dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, se referă la constarea nulității a două clauze din Condițiile generale aferente celor 8 contracte de leasing încheiate între SC M.K.B.R.L.

I.F.N. SA (în calitate de Finanțator) și SC C.M.C.D.S. SRL (în calitate de Utilizator), este lipsită de suport legal. În consecință, pentru toate argumentele care preced, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel dând o corectă eficiență dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA București împotriva Deciziei nr. 35/ A din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând hotărârea instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.K.BR.L. I.F.N. SA București împotriva Deciziei nr. 35/ A din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013.^