ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2988/2013

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 25 august 2011 pe rolul Tribunalul Comercial

Argeș, reclamanta SC C.M.C.D.S. SRL, aflată în procedură de insolvență și

reprezentată legal de administrator judiciar SP L.I. Ipurl, a chemat în

judecată pe pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA solicitând instanței să constate

nulitatea absolută a art. 13.3 pct. d și a art. 13.4 din Condițiile generale aferente

contractelor de leasing din 13 iulie 2007, din 31 iulie 2007, din 21 august 2007,

din 02 aprilie 2008, din 10 aprilie 2008 și din 17 februarie 2009.

La termenul de judecată din data de 11

octombrie 2011 instanța a pus în vedere reclamantei, prin apărător, obligația

de timbrare a acțiunii.

La data de 15 noiembrie 2011

reclamanta a depus la dosar notă de timbraj prin care a invocat scutirea de la

plata taxei de timbru având în vedere că se află în procedura de insolvență și

acțiunea a fost promovată de administratorul judiciar, care beneficiază de

prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

La termenul de judecată din data de 22

noiembrie 2011 instanța a pus în vedere reclamantului să evalueze până la data

de 1 decembrie 2011 toate ratele de leasing rămase de plată până la finalul

celor 8 contracte, așa cum rezultă din clauzele de la art. 13.3 pct. d și art. 13.4

în vederea stabilirii și achitării taxei judiciare de timbru, plătibilă cel mai

târziu la data de 06 decembrie 2011, următorul termen de judecată.

Instanța a mai stabilit că în cazul

neevaluării ratelor de leasing obligația de timbrare se va stabili în raport de

suma restantă de plată pentru cele 8 contracte, respectiv 730.741,24 lei.

În acest scop instanța a încunoștințat

partea prin adresă.

Prin sentința nr. 1854 din 6 decembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș a fost anulată, ca netimbrată, cererea

formulată de reclamanta SC C.M.C.D.S. SRL prin lichidator judiciar S.C.P.L. Insolv

Ipurl, în contradictoriu cu pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a constatat că reclamanta, aflată în insolvență, a invocat scutirea sa de la

plata taxei judiciare de timbru, în temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) din

Legea nr. 85/2006.

S-a reținut că acțiunea introdusă de

administratorul judiciar se referă la constatarea nulității a două clauze din

Condițiile generale aferente celor 8 contracte de leasing încheiate între

părți, considerate abuzive potrivit prevederilor Legii nr. 193/2000, motiv

pentru care, s-a apreciat că prezenta acțiune introdusă de administratorul

judiciar nu are legătură cu Legea nr. 85/2006 și nu a fost promovată în

aplicarea acestei legi.

Așa fiind, instanța de fond a reținut

că acțiunea este evaluabilă în bani, conform prevederilor art. 2 alin. (1)

1

din Legea nr. 146/1997, republicată, iar taxa de timbru a fost stabilită

potrivit art. 2 alin. (1) la valoarea clauzelor a căror nulitate s-a solicitat,

evaluate provizoriu de către parte.

Deși reclamantei i s-a pus în vedere

obligația de evaluare în vederea timbrării și în același timp s-a stabilit și o

valoare de referință, în cazul neevaluării voluntare, pentru îndeplinirea

obligației de timbrare, aceasta nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut

dovada achitării taxei de timbru, motiv pentru care, instanța a dat eficiență

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele

judiciare de timbru.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta

SC C.M.C.D.S SRL prin S.C.P.L. Insolv Ipurl a declarat apel, care, prin Decizia

nr. 35/ A din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis, a fost anulată

sentința în sensul că a fost trimisă cauza spre continuarea judecății la

aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, incidența dipozițiilor art. 11 din Legea

nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în raport de care reclamanta este

scutită de obligația achitării taxei de timbru, apreciind îndeplinite cumulativ

cele două condiții ce rezultă din interpretarea textului legal menționat,

repectiv: acțiunea să fie introdusă de către administratorul sau lichidatorul

judiciar și acțiunea să fie introdusă în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

în termen legal, împotriva acestei

decizii, pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA București a declarat recurs, solicitând

admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea apelului declarat de

reclamanta SC C.M.C.D.S. SRL prin administrator judiciar și menținerea

hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivarea recursului, susține, în

esență, că decizia atacată este nelegală, întrucât cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, din motivare

rezultând că nu se subscrie dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

În opinia recurentei, instanța de

fond, în mod corect, a apreciat că acțiunea introdusă de către administratorul

judiciar se referă la constatarea nulității a două clauze din Condițiile

generale aferente celor 8 contracte de leasing încheiate între cele două părți

și, prin urmare, această acțiune nu este supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2006,

nefiind promovată în aplicarea acestei legi. O dovadă certă în acest sens,

consideră recurenta, reprezentând-o faptul că prezenta cauză nu a fost

repartizată judecătorului sindic.

Susține că acțiunea este evaluabilă în

bani, reclamantul cerând nulitatea unui act juridic cu caracter patrimonial,

iar conform prevederilor art. 2 alin. (1)

1

din Legea nr. 146/1997,

republicată, taxa judiciară de timbru se stabilește la valoarea clauzelor a

căror nulitate s-a solicitat, în speță obligația de timbrare stabilindu-se în

raport de suma restantă de plată pentru cele 8 contracte de leasing, respectiv

730.741,24 lei

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. decizia recurată, în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de

drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru considerentele care succed:

Contrar susținerilor

recurentei-pârâte, instanța de control judiciar a dat o corectă eficiență

dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedură insolvenței,

conform cărora: „toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de

lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru

recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru".

Înalta Curte constată că reclamanta,

aflată în procedura insolvenței, a solicitat instanței, prin administrator

judiciar S.P.L. Insolv Ipurl, constatarea nulității absolute a art. 13.3 pct. d

și a art. 13.4 din Condițiile generale aferente contractelor de leasing din 13

iulie 2007, din 31 iulie 2007, din 21 august 2007, din 02 aprilie 2008, din 10

aprilie 2008 și din 17 februarie 2009.

În mod legal instanța de control

judiciar a reținut că acțiunea dedusă judecății formulată de către lichidator

este o cerere de constatare a unei nulități întemeiată pe dispozițiile art. 86 alin.

(1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât este vizată

situația juridică a unui contract încheiat între debitoare și intimată, cu

privire la care se pun în discuție consecințele juridice ale menținerii,

respectiv rezilierii, acestui contract.

Aceasta întrucât, potrivit

prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „Contractele în derulare

se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze

contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul

deschiderii procedurii sunt nule. în vederea creșterii la maximum a valorii

averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe

orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât

timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori

substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul

judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei

notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul; în

lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai

putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat".

Atribuțiile stabilite de art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 85/2006 desemnează principalele categorii de atribuții pe

care le are administratorul judiciar, fără a fi posibil ca textul să identifice

în mod exhaustiv toate tipurile de activități, toate tipurile de acte și toate

tipurile de acțiuni pe care administratorul judiciar le poate formula,

atribuțiile stipulate în temeiul lit. e și lit. n ale art. 20 din Legea privind

procedura insolveței incluzând implicit posibilitatea de a denunța sau solicita

anularea unor clauze ale contractelor în curs de derulare ale debitoarei, pe

care administratorul judiciar le consideră vătămătoare pentru interesele

debitoarei, situație ce se regăsește în prezenta speță.

Este de necontestat că rațiunea

scutirii de la plata taxei de timbru a administratorului judiciar pentru

acțiunile introduse în numele debitoarei, în temeiul Legii nr. 85/2006, vizează

tocmai atingerea scopului prevăzut de acest act normativ acela de a protegui

interesul falitei și al creditorilor săi, de salvgardare a intereselor

creditorilor și de protejare a existenței și activității economice a societății

debitoare, pentru care s-a prevăzut falimentul ca ultimă soluție și doar în

varianta eșecului procedurii de reorganizare.

În acest context, Curtea Constituțională

în Decizia nr. 852/2006 a statuat că „în cadrul procedurii falimentului,

lichidatorul judiciar are o poziție și o situație deosebite față de toate

părțile și față de toți ceilalți participanți la procedură, el nefiind parte în

proces, ci participant la procedură, cu rol și atribuții determinate de lege.

Acesta nu acționează în interes personal, ci în interesul bunei desfășurări a

întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea

patrimoniului acestuia, cât și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să

își poată valorifica creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ. Prin

urmare, nu poate fi vorba despre un tratament juridic egal, având în vedere

situațiile obiectiv diferite în care se găsesc lichidatorul judiciar, pe de-o

parte, și părțile din cadrul procedurii, pe de altă parte".

Astfel, sunt nefondate criticile

recurentei în sensul că acțiunea pendinte nu este supusă dispozițiilor Legii nr.

85/2006, fiind lipsit de orice justificare raționamentul recurentei conform

căruia dovada în acest sens o reprezintă faptul că prezenta cauză nu a fost

repartizată judecătorului sindic.

Distinct de cele reținute, Înalta Curte

apreciază că art. 77 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia sunt scutite de

plata taxei de timbru toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau

de lichidator, în aplicarea acestei legi, nu face distincție între posibilele

acțiuni pe care le are la îndemână administratorul sau lichidatorul judiciar și

nici de temeiul juridic al acestora, vorbind inclusiv de cele ce au ca obiect

recuperarea creanțelor.

Prin folosirea sintagmei „inclusiv

pentru recuperarea creanțelor", legiuitorul român a extins sfera

acțiunilor formulate prin administrator/lichidator scutite de plata taxei de

timbru la toate acțiunile în justiție, urmărind să împiedice limitarea

aplicării acestei dispoziții ale excepției doar la acțiunile ce privesc

recuperarea de creanțe, prin aplicarea mutatis mutandis a principiului pe care se

bazează reglementarea din art. 36 al aceleiași legi, articol ce privește

suspendarea doar a acțiunilor în realizarea de creanțe.

Prin urmare, judecătorul este obligat

să interpreteze și să aplice legea în spiritul ei, ținând seama de art. 77 din

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit regulii: unde legea

nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit,

nec nos distinguere debemus), astfel că, aprecierea recurentei privind

neîncadrarea acțiunii în dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 și

incidența art. 2 alin. (1)

1

din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, motivat de faptul că acțiunea dedusă judecății, întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, se referă la constarea nulității a două

clauze din Condițiile generale aferente celor 8 contracte de leasing încheiate

între SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA (în calitate de Finanțator) și SC C.M.C.D.S. SRL

(în calitate de Utilizator), este lipsită de suport legal.

În consecință, pentru toate

argumentele care preced, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate

instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel dând o

corectă eficiență dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.K.B.R.L. I.F.N. SA București împotriva

Deciziei nr. 35/ A din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând hotărârea

instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC M.K.BR.L. I.F.N. SA București împotriva Deciziei nr. 35/ A din 30 mai 2012

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

octombrie 2013.^