ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2687/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, retine următoarele: Prin sentința nr. 942/ Civ din 27 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul lași, secția II civilă contencios administrativ si fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL lași, prin lichidator judiciar în contradoictoriu cu pârâta SC H.C. SRL lași. În pronunțarea soluției, urmare a analizării materialului probator, instanța de fond a reținut că între părți s-au derulat relații comerciale de vânzare cumpărare, nematerializate într-un contract sub forma de instrumentum, însă certificate de facturile fiscale din 19 noiembrie 2009 și 25 noiembrie 2009, documente contabile însușite de pârâtă și care fac dovada livrării de către reclamant a produselor "Agregate natural spălate și sortate", în valoare totală de 830.780 lei.

A reținut de asemenea instanța faptul că, prin sentința civilă nr. 853/ S din 21 septembrie 20101 a Tribunalului lași, pronunțată în Dosarul nr. 1124/99/2010, a fost deschisă procedura falimentului împotriva societății pârâte, fiind ridicat dreptul de administrare ce a fost astfel preluat de către lichidatorul A.P.C. Sprl Biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporează o obligație abstractă, autonomă, iar cauza obligației este un element extern, care nu are nici o influență asupra titlului comercial. Raporturile juridice care preexistă biletului la ordin, justifică emiterea acestuia, însă, odată emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine stătător. Toate operațiunile privind biletele la ordin fac abstracție de raporturile fundamentale și sunt supuse unor reguli speciale (Legea nr. 58/1934), diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale.

Stingerea raporturilor fundamentale dintre părți, nu influențează drepturile și obligațiile izvorâte din biletul la ordin, care au caracter autonom, independent, de cele izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare. Potrivit înscrisurilor depuse de părți, reclamanta se află în posesia unui titlu, biletul la ordin valoare de 830.780 lei, din 26 noiembrie 2009, cu scadența la 30 noiembrie 2009, emis de către SC U. SRL și girat de către pârâtă în favoarea reclamantei la 27 noiembrie 2009. Reține Tribunalul faptul că deși ajuns la scadență, biletul la ordin nu a fost introdus în bancă de către reclamant.

în contextul în care debitorul a înțeles să se eliberare de obligația de plată prin girarea biletului la ordin, iar reclamanta nu a înțeles să finalizaze procedura de valorificare a acestui mijloc de plată prin introducerea acestuia în bancă până la data promovării acțiunii, aceasta din urmă nu este îndreptățită să abandoneze procedura de valorificare și a solicita plata prețului pe calea unei acțiuni directe . Astfel, potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934, doar neplata la scadență a sumei prevăzute în titlu și nu neintroducerea acestui mijloc de plată în bancă, deschide posesorului titlului dreptul la acțiunile directe și la executarea nemijlocită a titlului. Cum, reclamanta nu a optat pentru valorificarea dreptului său, aceasta nu este îndreptățită la promovarea unei acțiuni directe împotriva pârâtului, astfel încât, acțiunea acestuia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC T. SRL lași, prin lichidator judiciar A.P.C. Sprl. Prin Decizia nr. 185 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, s-a respins apelul formulat de reclamanta SC T. SRL lași, prin lichidator judiciar A.P.C. Sprl împotriva sentinței nr. 942/ Civ din 27 iunie 2012 pronunțată de TRibunalul lași, secția a ll-a civilă, contencios adminsitrativ și fiscal. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut în esență, următoarele considerente: Hotărârea atacată este legală având în vedere că instanța de fond a realizat o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale înscrise în art. 63 din Legea nr. 58/1934, dispoziții care se aplică și biletului la ordin, în temeiul cărora neplata la scadență a sumei prevăzută în titlu deschide posesorului acestuia un drept de opțiune, respectiv dreptul la acțiunile directe sau la executarea nemijlocită a titlului.

În speță, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pentru mărfurile livrate de reclamanta - apelantă în baza facturilor fiscale din 17 noiembrie 2009 și din 25 noiembrie 2009 pârâta apelantă SC H.C. SRL lași a girat către această societate biletul la ordin emis de SC M.C.M.C. SRL la data de 26 noiembrie 2009 cu scadența la 30 noiembrie 2009. Potrivit prevederilor Legii nr. 58/1934, biletul la ordin este un titlu, un instrument de plată în baza căruia persoana emitentă se obligă să plătească suma menționată în titlu, la scadență, posesorului său la ordinul acestuia, fiind susceptibile de gir conform dispozițiilor art. 13 și următoarele din Lege, ultimul posesor fiind cel care are îndreptățirea și interesul de a-l introduce la decontare la data scadenței ( art. 41 din Legea nr. 58/1934).

Reclamanta - apelantă SC T. SRL se află în posesia biletului la ordin (fila 11 dosar fond), aspect de altfel netăgăduit de către aceasta, societate care în calitate de giratar putea să exercite toate drepturile prevăzute în respectivul bilet la ordin, respectiv de a-l introduce la plată la data scadenței, procedură pe care reclamanta nu a finalizat-o. Or, atâta timp cât anterior promovării acțiunii a fost emis biletul la ordin care constituie instrument de plată a unei creanțe certe, lichide și exigibile, constituind un titlu de sine-stătător, reclamanta-apelantă putea să-și valorifice creanța prin finalizarea procedurii de valorificare a acestui instrument de plată, atâta timp cât are calitatea de giratar.

în cauză, apelanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței înscrise în art. 63 din Legea nr. 58/1934, respectiv neplata la scadență a a sumei prevăzută în instrumentul de plată în posesia căruia se află pentru a avea deschisă calea valorificării dreptului său prin intermediul unei acțiuni directe, aspect reținut corect și de instanța de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T. SRL lași, prin lichidator judiciar A.P.C. Sprl, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel a reținut în mod eronat că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 63 din Legea nr. 58/1934 referitoare la acțiunile cambiale.

În baza faptului că societatea reclamantă a livrat pârâtei marfă în valoare de 830.780 lei, iar această sumă nu a ieșit niciodată din patrimoniul pârâtei (nu s-a susținut și nu s-a făcut dovada contrară în acest sens) și nici nu a intrat în patrimoniul reclamantei s-a formulat prezenta acțiune în pretenții și nu o acțiune cambială. Susține că neintroducerea la plată a biletului la ordin este o faptă personală a administratorului societății de la acea vreme, lichidatorul judiciar având sarcina de a realiza creanțele debitorului, motiv pentru care s-a formulat acțiunea în pretenții. Mai mult, pentru modul în care administratorul a gestionat patrimoniul societății lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului lași sub nr. 1124/99/20107a3.

De asemenea, s-a reținut în mod greșit de instanța de apel faptul că reclamanta ar fi avut posibilitatea valorificării creanței prin finalizarea procedurii de valorificare a instrumentului de plată, iar în baza acestui argument a respins apelul formulat. Susține că reclamanta nu putea valorifica biletul la ordin decât prin intermediul administratorului, dar din moment ce acesta nu a acționat în acest sens, s-a formulat acțiunea prezentă. Mai mult, nu se indică acel temei legal în baza căruia reclamanta nu avea deschisă calea unei acțiuni în pretenții și ar fi obligată la alte proceduri din moment ce între părți s-au desfășurat raporturi comerciale, iar una din părți nu a achitat în fapt marfa livrată.

Se mai susține și că în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor din legea cambială, iar instanța de apel a considerat corectă aplicarea acestor dispoziții din moment ce reclamanta nu a formulat o astfel de acțiune. De altfel, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, ceea ce înseamnă că părțile determină cadrul procesual, iar în acest caz s-a formulat o acțiune în pretenții și nu o acțiunea cambială, iar instanța nu poate schimba acest cadru procesual și nu se poate pronunța asupra unei alte situații decât aceea dedusă judecății. Raportat la aceste aspecte, recurenta -reclamantă consideră că instanța de judecată a făcut o greșită aplicare a legii și a interpretat în mod greșit dispozițiile legale aplicabile, schimbând în mod nejustificat cadrul procesual stabilit de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Intimata - pârâtă SC H.C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de apel. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, precum și susținerile din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed. Deși, prin recursul declarat, recurenta reclamantă a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, vizând tot o aplicare greșită a legii, astfel că dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând a fi analizate împreună cu susținerile subsumate acestui motiv de recurs, astfel cum au fost formulate de recurentă. Recurenta a susținut că, prin considerentele reținute, instanța de apel considerând corectă aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor din legea cambială ar fi denaturat caracterul și natura acțiunii, în condițiile în care ar fi reclamanta a investit instanța cu o acțiune în pretenții și nu cu o acțiune cambială. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", dispoziție legală ce se constituie în corolarul activității judiciare procesual-civile și care susține normativ unul dintre principiile esențiale ale procesului civil, ce-l particularizează de procesul penal și anume disponibilitatea procesuală.

Prin prezentul demers judiciar reclamanta SC T. SRL lași a solicitat obligarea pârâtei SC H.C. SRL lași la plata sumei de 830.780 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate și neachitate, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății efective.

Instanța de apel a constatat cu justețe, pe baza probatoriului administrat, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, că reclamanta se află în posesia unui titlu, biletul la ordin valoare de 830780 lei, din 26 noiembrie 2009, cu scadența la 30 noiembrie 2009, emis de către SC U. SRL și girat de către pârâtă în favoarea reclamantei la 27 noiembrie 2009. În mod corect s-a reținut că, în contextul în care debitorul a înțeles să se elibereze de obligația de plată prin girarea biletului la ordin, iar administratorul reclamantei anterior intrării în faliment nu a înțeles să finalizeze procedura de valorificare a acestui mijloc de plată prin introducerea acestuia în bancă până la data promovării acțiunii, aceasta din urmă nu este îndreptățită să abandoneze procedura de valorificare și să solicite plata prețului pe calea unei acțiuni directe.

Contrar susținerilor recurentei, potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934, doar neplata la scadență a sumei prevăzute. în titlu și nu neintroducerea acestui mijloc de plată în bancă, deschide posesorului titlului dreptul la acțiunile directe și la executarea nemijlocită a titlului. Cum, reclamanta nu a optat pentru valorificarea dreptului său, aceasta nu este îndreptățită la promovarea unei acțiuni directe împotriva pârâtului. Conform prevederilor Legii nr. 58/1934 biletul la ordin este un titlu, document de plată, un înscris prin care persoana emitentă se obligă să plătească suma menționată în titlu, la scadență, posesorului sau la ordinul acestuia și este susceptibil de gir (art. 13 și urm. din lege), ultimul posesor (în speță, reclamanta SC T. SRL lași, prin lichidator judiciar A.P.C.

Sprl) fiind cel care are datoria și interesul de a-l introduce la decontare la scadență (art. 41 din Legea nr. 58/1934). Prin urmare, instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 58/1934 referitoare la acțiunile cambiale, constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței înscrise în articolul menționat, respectiv neplata la scadență a sumei prevăzută în instrumentul de plată în posesia căruia se află pentru a avea deschisă calea valorificării dreptului său prin intermediul unei acțiuni directe, în condițiile în care recurenta nu a depus în circuitul bancar biletul la ordin scadent la data de 30 noiembrie 2009, deci anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa (21 septembrie 2010). Constatând, așadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SRL Iași prin lichidator Judiciar A.P.C. Sprl împotriva deciziei nr. 185/2012 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronuwțdtă în ședința publica, astăzi 18 septembrie 2013.