ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor declarate de inculpatul S.G., părțile civile O.E., A.E.M., în

calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. împotriva Deciziei penale nr. 158

din 05 octombrie 2012 a Curții de apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 235 din data

de 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în temeiul art. 183 C. pen.

cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.G., fiul lui

C. și M., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa

de 5 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 71 alin. (2)

C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1)

C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive dispusă față de

inculpat și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii

aplicate arestarea preventivă începând cu 18 noiembrie 2011, la zi.

Potrivit art. 109 alin.

(5) C. proc. pen., s-a dispus ca la data rămânerii definitive a sentinței, să

se procedeze la restituirea către inculpat a unei perechi de pantofi - sport

tip A., ridicați în baza procesului verbal încheiat la 03 aprilie 2012, predați

în baza procesului verbal din 06 aprilie 2012 cu coletul nr. l purtând sigiliul

M.I., precum și D.V.D.-ului marca A.D.E. N.S., reprezentând procesul de

supraveghere al stației G.P.L. P. aparținând SC L. SRL Șotânga, ridicat la 16

noiembrie 2011 și sigilat în cutie cu sigiliul M.I.

În temeiul art. 109 alin.

(3) C. proc. pen., s-a dispus, până la soluționarea definitivă a cauzei,

păstrarea celorlalte mijloace de probă predate la Camera de corpuri delicte: 1

(un) cuțit de bucătărie având lungimea de 26 cm, cu mâner negru din textolit,

ridicat la cercetarea la fața locului, sigilat cu sigiliul Serviciului Criminalistic

al I.P.J. Dâmbovița, precum și plicul cuprinzând cele 3 (trei) recoltare cu

substanță brun roșcată, sigilat cu sigiliul Serviciului Criminalistic al I.P.J.

Conform art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. a fost disjunsă soluționarea laturii civile a cauzei,

fixându-se termen la data de 25 septembrie 2012.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 6417/P/2011

din data de 11 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a

dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art.

183 C. pen., constând în aceea că a aplicat multiple lovituri cu pumnii și

picioarele victimei D.P.M., producându-i leziuni care au generat, în final,

decesul acesteia.

Situația de fapt, astfel

cum a fost expusă anterior, a fost stabilită pe baza probatoriilor administrate

în timpul urmăririi penale: procesul verbal de cercetare la fața locului,

însoțit de planșele foto, rapoartele de constatare tehnico - științifică

criminalistică, concluziile preliminare ale raportului de expertiză

medico-legală și cele ale raportului medico-legal de necropsie, procesul verbal

de reconstituire însoțit de planșele foto, declarațiile martorilor D.D., S.A.G.,

A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.l.M., declarațiile părții civile O.E.,

declarațiile inculpatului.

Prin același act de

sesizare a fost înlăturată apărarea inculpatului constând în reținerea art. 73 lit.

b) C. pen. care reglementează scuza provocării, motivația fiind aceea că în

raport de contextul probator, respectiv constatările din teren de la cercetarea

la fața locului, reconstituire, constatarea tehnico - științifică, efectuată în

faza urmăririi penale, înregistrările video, în afară de comportamentul

conflictual al victimei favorizat de starea de ebrietate, nu a existat nici un

alt indiciu menit să justifice manifestarea violentă a inculpatului.

Cu privire la

persoana inculpatului s-a reținut că acesta a fost arestat preventiv la data de

18 noiembrie 2011, inițial sub acuzația de tentativă la infracțiunea de omor,

măsură prelungită în condițiile art. 155 și următoarele C. proc. pen.,

ulterior, în baza concluziilor raportului de necropsie fiind schimbată

încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută în art. 183 C. pen.

S-a mai reținut că deși

nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior, inculpatul a mai fost

cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei s-a reținut că în faza urmăririi penale, O.E., mama victimei

s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 cu titlu de daune materiale și

200.000 lei daune morale, în întreținerea victimei aflându-se și D.C.E. în

vârstă de 3 ani, rezultată din relația sa de concubinaj cu A.E.M.

În urma

examinării probelor și mijloacelor de probă administrate atât în timpul

urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut

în fapt, următoarele:

În seara zilei

de 16 noiembrie 2011, victima D.P.M., aflată sub influența băuturilor

alcoolice, s-a deplasat cu taxiul condus de către martorul A.V., la stația G.P.L.

din localitatea Șotânga, aparținând societății administrată de către inculpatul

S.G., nașul minorei D.C.E., fiica victimei rezultată din concubinajul cu numita

A.E.M.

Deplasarea la stația G.P.L.

a fost făcută de victimă în scopul purtării unei discuții cu martorul D.D.F.,

angajat al societății, în legătură cu remedierea unei instalații instant

montată de aceasta la domiciliul victimei.

Întrucât martorul a

refuzat, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului pentru a-i cere

sprijinul în rezolvarea situației, inculpatul refuzând cererea victimei de a-l

lăsa pe martorul D.D. să părăsească locul de muncă în vederea deplasării la

domiciliul victimei.

În urma acestui refuz,

victima s-a deplasat din nou la stația G.P.L. fiind urmată de inculpat, între

aceștia continuând discuțiile contradictorii, victima coborând de două ori din

habitaclul taxiului, inculpatul lovind-o de mai multe ori cu pumnul ceea ce a

condus la dezechilibrarea acesteia și căderea în spațiul dintre butelia G.P.L.

și taxi.

După cădere, inculpatul a

continuat să aplice victimei lovituri cu piciorul, inclusiv prin sărituri

succesive asupra capului acesteia, procedând apoi la tragerea victimei din acel

loc într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea

cu piciorul, violențele exercitate producând victimei leziuni traumatice

intracraniene și faciale care, potrivit raportului de expertiză medico - legală

din 7 noiembrie 2011, necesitau pentru vindecare un număr de 100 de zile de

îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile, leziunile suferite

punându-i în primejdie viața.

Ulterior, la data de 02

decembrie 2011, în timp ce se afla internată în Spitalul Clinic de Urgență S.P.

București, victima a decedat, prin raportul de necropsie stabilindu-se că

moartea a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio - respiratorii,

consecința unui traumatism cranio-cerebral și facial soldat cu hematoame extra

și subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi

cominutive de viscero și neurocraniene, între aceste leziuni și deces existând

o legătură directă de cauzalitate în tanatogeneza.

Situația de fapt s-a

reținut baza complexului probatoriu administrat în faza urmăririi penale

reprezentat de procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșele

foto, rapoartele de constatare tehnico - științifică din 30 noiembrie 2011

întocmit de Serviciul Criminalistic - Identificări judiciare din cadrul l.P.J.

Dâmbovița, prin care s-a concluzionat că atât pe suprafața lamei cât și a

mânerului cuțitului ridicat la cercetarea la fața locului nu s-au relevat urme

papilare; din 5 aprilie 2012 întocmit de Serviciul Criminalistic -

Compartimentul Expertize și C.T.J. din cadrul l.P.J. Dâmbovița prin care s-a

concluzionat că agresiunea asupra victimei a fost efectuată în cea mai mare

parte în zona marcată în planșa nr. 3 (fila 26 - vol. I dosar urmărire penală),

între literele A-F, de acolo victima fiind trasă; din 18 ianuarie 2012 privitor

la expertizarea suportului magnetic DVD - R ridicat din incinta societății

administrată de inculpat; concluziile preliminare ale raportului de expertiză

medico - legală de etapă și ale raportului medico - legal de necropsie,

procesul verbal de reconstituire, însoțit de planșele foto, declarațiile martorilor

D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.I.M., declarațiile

părții civile O.E., coroborate cu declarațiile inculpatului care în faza

judecății a recunoscut în totalitate fapta așa cum a fost descrisă în actul de

sesizare a instanței.

La dosar a fost depus

raportul de expertiză medico-legală din17 noiembrie 2011 privind pe inculpatul S.G.

prin care s-a concluzionat că la momentul examinării acesta a prezentat leziuni

traumatice la nivelul genunchiului și halucelui stâng care însă nu au necesitat

îngrijiri medicale.

La primul termen de

judecată s-a luat act de precizările făcute de partea civilă O.E. și de

mandatarul reprezentantului legal al minorei D.C.E., privitoare la

constituirile de părți civile, procedându-se în conformitate cu art. 300 alin. (1)

C. proc. pen., la verificarea regularității actului de sesizare a instanței,

constatându-se că rechizitoriul îndeplinește condițiile de formă și de conținut

prevăzute în art. 263 și art. 264 C. proc. pen., nefiind incidente dispozițiile

alin. (2) al aceluiași text de lege.

La același termen de

judecată, inculpatul, în prezența mandatarului avocat ales, a reiterat cererea

constând în aplicarea procedurii simplificate a judecății prevăzută în art. 320

1

C. proc. pen., acesta insistând în aplicarea unei astfel de proceduri și după

aducerea la cunoștință a condițiilor în care aceasta devine aplicabilă.

După ce s-a luat act de

precizările inculpatului s-a procedat în conformitate cu prevederile art. 320 alin.

(3) C. proc. pen. la ascultarea acestuia, fiind pusă în discuție cererea

formulată, după care s-a apreciat, în raport de actele și lucrările dosarului

de urmărire penală, că cererea formulată este admisibilă, dispunându-se

încuviințarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (4) și (8)

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 121/2011.

În circumstanțiere, la

propunerea inculpatului a fost încuviințată proba cu înscrisuri, apreciată ca

legală în raport de prevederile art. 320

1

alin. (1) raportat la art.

67 C. proc. pen., procedându-se la administrarea acesteia la același termen de

judecată.

Din partea părților, prin

reprezentații contravenționali s-a formulat cerere de disjungere a acțiunii

civile, cerere pusă în discuție și în cadrul dezbaterilor, cauza fiind reținută

pentru soluționare în ceea ce privește latura penală.

În drept, s-a apreciat că

fapta săvârșită de inculpat în împrejurările descrise, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a constatat de prima

instanță că apărarea inculpatului invocată în faza urmăririi penale referitoare

la reținerea scuzei provocării, circumstanță atenuantă legală prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen., în mod argumentat a fost respinsă de către procuror,

neputându-se reține, în condițiile existente în cauză, dovedite prin

probatoriul administrat, existența unui astfel de circumstanțe, nefăcându-se

dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.

La

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut

în vedere art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social concret al

faptei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului Penal,

împrejurările în care fapta a fost săvârșită, urmările acesteia, persoana

inculpatului, criterii în raport de care s-a apreciat că prin aplicarea unei

pedepse redusă în condițiile prevăzute de art. 320 C. proc. pen., cu executare

în regim de detenție, scopul acesteia și reeducarea inculpatului pot fi atinse.

Referitor la împrejurarea

invocată de către inculpat privitoare la conduita avută înainte de săvârșirea

faptei s-a motivat că deși nu este calificată ca fiind o circumstanță judiciară

atenuantă în sensul prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost avută

în vedere în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de

art. 72 C. pen.

Cât privește lipsa

antecedentelor penale, s-a reținut că, potrivit fișei de cazier judiciar,

inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru comiterea unor infracțiuni de

violență, în privința cărora procesul penal s-a stins fie prin împăcare, fie

prin aplicarea unei sancțiuni administrative.

Recunoașterii faptei și

regretului manifestat ulterior le-a fost dată eficiență prin aplicarea art. 320

C. proc. pen., astfel că cererea inculpatului privind aplicarea unei pedepse

sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus cu o treime nu i

se poate da eficiență.

Întrucât față de inculpat

s-a luat măsura arestării preventive, măsură menținută și în cursul judecății,

în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate

perioada arestării la zi, menținându-se, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., această măsură preventivă.

Totodată, în raport de

prevederile art. 71 alin. (2) C. proc. pen., dar și față de Decizia nr. 24/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul

legii, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În conformitate cu art. 109

alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus ca la rămânerea definitivă hotărârii primei

instanțe să se restituie inculpatului obiectele ridicate de la acesta în faza

urmăririi penale potrivit proceselor verbale de ridicare încheiate de organele

de poliție, respectiv o pereche pantofi sport tip A., DVD-ul reprezentând

procesul de supraveghere al stației G.P.L., păstrându-se până la rămânerea

definitivă a acesteia celelalte mijloace de probă predate la Camera de Corpuri

delicte.

În latură civilă,

întrucât inculpatul nu a achiesat la pretențiile formulate, fiind necesară

administrarea de probatorii, în conformitate cu art. 320

1

alin. (5)

C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acțiunii civile.

Împotriva sentinței

penale nr. 235 din 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița au

declarat apel părțile civile O.E. și A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru

D.E.C. și inculpatul S.G., care au criticat hotărârea instanței de fond de

nelegalitate și netemeinicie.

Părțile civile au

susținut că sentința este afectată de nelegalitate și netemeinicie, întrucât în

mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului S.G. în temeiul art.

183 C. pen. deși din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă vinovăția

acestuia în comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174-175 lit.

i) C. pen.

În susținerea acestui

punct de vedere s-a arătat că instanța de fond a reținut că moartea victimei a

fost cauzată de lovituri multiple aplicate de inculpat în zona capului părții

vătămate și în condițiile în care acesta a sărit efectiv pe capul și corpul

victimei, cu intensitate deosebită, în loc public, iar acțiunile inculpatului

nu au putut fi oprite nici de martori, dar nici de familia inculpatului.

Mai mult, la sosirea

organelor de poliție mama victimei a auzit când inculpatul a spus „lăsați-l să

moară aici", ca și declarațiile martorilor audiați, în special

taximetristul care a transportat-o pe partea vătămată în stația G.P.L. și care

a văzut că aceasta a fost practic târâtă de către inculpat din locul unde

fusese agresată inițial în alt loc și în care a fost din nou bătută.

În raport de acestea, s-a

solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în

cea prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. și aplicarea unei pedepse către

maximul prevăzut de lege, în subsidiar, majorarea cuantumului pedepsei către

maximul prevăzut de art. 183 C. pen.

Apelantul-inculpat S.G. a

criticat, la rândul său, sentința, susținând că deși s-a făcut aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., prima instanță a aplicat o sancțiune peste minimul prevăzut de

lege fără a ține cont de circumstanțele sale personale, respectiv lipsa

antecedentelor penale și atitudinea procesuală corectă, concluzionând că scopul

preventiv educativ poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse situată la limita

minimă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Prin Decizia penală

nr. 158 din 05 octombrie 2012, Curtea de apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori,

a admis

apelurile declarate de O.E. și A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru

D.E.C., împotriva sentinței penale nr. 235 din data de 29 iunie 2012 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița.

A desființat în parte

sentința primei instanțe în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în infracțiunea de omor calificat săvârșit în loc

public prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. și a condamnat pe inculpatul S.G. la

pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă

complementară.

A menținut în

rest dispozițiile sentinței.

A respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul S.G., în arest preventiv la Penitenciarul

Mărgineni împotriva aceleiași sentințe.

A menținut

starea de arest preventiv a inculpatului și a computat din durata pedepsei

arestarea preventivă de la 18 noiembrie 2011, la zi.

A obligat apelantul

inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Curtea, examinând

sentința apelată în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator

administrat în cauză și din oficiu a avut în vedere că tribunalul

a reținut în mod corect și complet

situația de fapt. Curtea de apel a reținut: procesul verbal de cercetare la

fața locului, însoțit de planșele foto, rapoartele de constatare tehnico -

științifică din 30 noiembrie 2011, întocmit de Serviciul Criminalistic-identificări

judiciare din cadrul I.P.J. Dâmbovița din care rezultă că atât pe suprafața

lamei cât și a mânerului cuțitului ridicat la cercetarea la fața locului nu

s-au relevat urme papilare; din 5 aprilie 2012 întocmit de Serviciul

Criminalistic - Compartimentul Expertize și CTJ din cadrul I.P.J. Dâmbovița prin

care s-a concluzionat că agresiunea asupra victimei a fost exercitată în cea

mai mare parte în zona marcată în planșa nr. 3 (fila 26 - vol. I d.u.p.), între

literele A - F, de acolo victima fiind trasă; din 18 ianuarie 2012 privitor la

expertizarea suportului magnetic D.V.D. ridicat din incinta societății

administrată de inculpat; concluziile preliminare ale raportului de expertiză

medico - legală de etapă și ale raportului medico - legal de necropsie,

procesul verbal de reconstituire însoțit de planșele foto, declarațiile

martorilor D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.I.M.,

declarațiile părții civile O.E., ce se coroborează cu declarațiile date de

inculpatul S.G., în condițiile prev. de art. 320 C. proc. pen. privind judecata

în cazul recunoașterii vinovăției.

Din coroborarea acestora

rezultă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că în seara de 16

noiembrie 2011, partea vătămată D.P.M., aflat în stare de ebrietate, s-a

deplasat cu autoturismul taxi la stația G.P.L. aparținând societății

administrată de inculpat pentru a discuta cu numitul D.D.F. în legătură cu

remedierea unei instalații de încălzire montată necorespunzător în domiciliul

acesteia.

Față de refuzul

angajatului de a părăsi locul de muncă, victima s-a deplasat la domiciliul

inculpatului căruia i-a solicitat sprijin în rezolvarea situației, inculpatul a

refuzat, după care victima s-a reîntors în stația G.P.L. urmată fiind de către

inculpat.

În acest loc partea

vătămată și inculpatul au reluat disputa, împrejurări în care inculpatul a

aplicat inițial o lovitură cu pumnul părții vătămate, apoi alte lovituri cu

pumnul ce au condus la dezechilibrarea victimei și căderea ei în spațiul dintre

butelia G.P.L. și autoturismul taxi, inculpatul continuând să îi aplice

lovituri cu piciorul, prin sărituri succesive asupra capului, după care a tras

victima într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea

cu piciorul.

Violențele exercitate de

inculpat asupra victimei au produs acesteia leziuni traumatice intracraniene și

faciale, care, potrivit raportului de expertiză medico-legală de etapă din 17

noiembrie 2011 întocmit de S.M.L. Dâmbovița, necesitau pentru vindecare circa

100 de zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile,

concluzionându-se că leziunile constatate au pus în primejdie viața victimei.

Ulterior, respectiv la 2

decembrie 2011, la două săptămâni de la data faptei, în timp ce se afla în

Spitalul Clinic de Urgență S.P. București, victima a decedat. Prin raportul de

necropsie efectuat de I.N.M.L M.M. București, s-a stabilit că moartea a fost

violentă și a fost cauzată de insuficiența cardio-respiratorii, consecință a

unui traumatism cranio-cerebral și facial, soldat cu hematoame extra și

subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi

cominutive de viscero și neurocraniene, între aceste leziuni și deces existând

legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză.

În raport de situația de

fapt expusă și împrejurările concrete în care s-a desfășurat agresiunea față de

victimă, în mod greșit prima instanță a apreciat că, sub aspect subiectiv,

fapta a fost săvârșită în modalitatea preterintenției și ca atare,

condamnarea inculpatului în baza art. 183 C. pen. este contrară situației de

fapt și vinovăției inculpatului, critici le invocate de părțile civile fiind,

în opinia Curții, pe deplin justificate.

Astfel, așa cum s-a

arătat anterior, rezultă din coroborarea tuturor probatoriilor administrate în

cauză că, în urma violențelor exercitate de inculpat asupra victimei, acesteia

i-au fost produse leziuni traumatice intra-craniene și faciale, care în

condițiile unei evoluții favorabile ar fi necesitat 100 zile de îngrijiri

medicale și care i-au pus în primejdie viața, victima decedând la data de 2

decembrie 2011.

Curtea de apel

a reținut, de asemenea, că din probatorii rezultă un conflict verbal în data de

16 noiembrie 2011 între partea vătămată și inculpat, după care inculpatul a

fost cel care a aplicat victimei o lovitură cu pumnul, urmată de alte lovituri,

tot cu pumnul, în urma cărora aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, iar după

căderea sa, inculpatul a continuat să îi aplice lovituri cu piciorul și apoi, a

sărit de mai multe ori pe capul victimei, după care a tras-o într-o zonă aflată

în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea.

Curtea de apel a reținut

că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele în

zona capului, fapt ce rezultă cu certitudine din raportul medico-legal de

necropsie din 14 martie 2012 întocmit de I.N.M.L. M.M. București, care relevă

natura și locul situării leziunilor traumatice, cu preponderență la nivelul

capului, fiind confirmată, de asemenea, împrejurarea că acestea s-au produs

prin lovire repetată cu corp dur și că între leziuni și deces există legătură

de cauzalitate directă în tanatogeneză. Deși inculpatul nu s-a folosit de vreun

obiect și nici nu a urmărit, în mod efectiv, să suprime viața victimei, având

în vedere că acesta a inițiat atacul, a aplicat părții vătămate mai multe

lovituri cu pumnul în zona capului, iar după căderea acesteia, a sărit pe capul

victimei de mai multe ori și apoi a tras-o într-o zonă retrasă, unde a

continuat agresiunea, Curtea de apel ajunge la concluzia că inculpatul a

prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii lui, astfel că din punct de vedere al laturii

subiective, a săvârșit infracțiunea cu vinovăție în forma prevăzută de art. 19 alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. pen., a intenției indirecte, formă a vinovăției ce

exclude reținerea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

Curtea de apel a remarcat

faptul că în timpul urmăririi penale, inculpatul a susținut că a comis infracțiunea

în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., respectiv sub stăpânirea unei puternice

tulburări determinată de atitudinea victimei, persoană recalcitrantă și aflată

sub influența băuturilor alcoolice, care, în opinia inculpatului, ar fi putut

provoca un incendiu la instalația G.P.L., înlăturată motivat de procuror, iar

în fața primei instanțe inculpatul nu a mai formulat această apărare,

solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată prevăzută

de art. 320 C. proc. pen., însușindu-și toate probatoriile ce au stat la baza

fundamentării acuzației, așa încât, și din această perspectivă, susținerile

invocate cu ocazia punerii în discuția părților a cererii de schimbare a

încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat în sensul că nu a urmărit

și nici nu a acceptat uciderea victimei, nu pot fi primite.

Desfășurarea incidentului

așa cum a fost surprins pe camera de supraveghere a stației G.P.L. relevă că

inculpatul nu a urmărit doar aplicarea unei corecții și aceasta deoarece atacul

a fost inițiat de inculpat, s-a repetat, prin aplicarea de lovituri cu pumnul

și apoi cu picioarele în zona capului, așa încât, acesta avea posibilitatea să

prevadă rezultatul faptei sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii lui.

Curtea de apel a reținut

că, judecarea inculpatului S.G. a avut loc în procedura simplificată prevăzută

de art. 320 C. proc. pen. și prin urmare, în cauză își găsesc aplicabilitatea

dispozițiile cuprinse în alin. (7) al aceluiași articol, în sensul că limitele

de pedeapsă prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. se reduc

cu o treime.

Evaluând criteriile

cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al

faptei, determinat de circumstanțele cauzei și urmarea produsă, respectiv

moartea victimei D.P.M., în vârstă de numai 29 ani, în condițiile în care între

părți existau anumite relații de afinitate, Curtea a apreciat că aplicarea unei

sancțiuni la limita minimă prevăzută de lege în regim privativ de libertate

este o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigențelor impuse de art. 52 C. pen.

De asemenea, având în

vedere că în conformitate cu art. 175 lit. i) C. pen. aplicarea pedepsei

complementare este obligatorie, în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului și această pedeapsă constând în interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3

ani de la terminarea executării pedepsei principale, pentru care inculpatul se

face nedemn să le exercite, în raport de natura infracțiunii pentru care a fost

condamnat și cuantumul pedepsei.

În egală măsură însă, s-a

apreciat că în respectarea principiului constituțional prevăzut de art. 36 din

Legea fundamentală și art. 3 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzută

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., ca pedeapsă complementară, cu atât

mai mult cu cât nici instanța de fond nu a interzis acest drept pe durata

executării pedepsei.

În opinia instanței de

apel nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., întrucât, așa cum a reținut și

tribunalul, acesta a fost cercetat pentru comiterea de infracțiuni cu violență

în privința cărora procesul s-a stins prin împăcare ori i-a fost aplicată

sancțiunea administrativă a amenzii, împrejurări în raport de care se apreciază

că nu se impune aplicarea unei pedepse sub minimul special.

Deoarece prin sentința

pronunțată de prima instanță a fost soluționată doar latura penală a cauzei iar

alte critici nu au fost formulate, vor fi menținute în rest dispozițiile

acesteia.

Împotriva Deciziei penale

nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curții de apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpatul S.G. și părțile civile O.E.,

A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C.

În recursul inculpatului S.G.

a fost criticată decizia pentru greșita

schimbare

a calificării infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, din lovituri

cauzatoare de moarte, ari 183 C. pen., în omor calificat, art. 174-175 lit. i) C.

pen.

Recurentul afirmă că

legiuitorul nu a înțeles să permită părții vătămate punerea în discuție a

calificării juridice a faptei, în condițiile în care fapta pentru care a fost

trimis în judecată și cu care instanța a fost sesizată a fost recunoscută în

procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen.

Curtea de Apel

Ploiești, a făcut o confuzie în ceea ce privește noțiunea de „fapta"

atunci când a interpretat. 320 C. proc. pen. Recurentul afirmă că fiecare

infracțiune C. pen. este o faptă. Ca urmare, art. 320 C. proc. pen. nu se

refera la narațiunea, descrierea situației de fapt din rechizitor, ci se refera

la fapta cu care instanța a fost sesizată care, în cazul său, este infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen.

În fața instanței de

apel, inculpatul a arătat că în ceea ce privește infracțiunea de lovituri

cauzatoare de moarte sunt elemente suficiente si complete pentru a se stabili

latura subiectivă: victima l-a atacat în incinta stației de vânzare de G.P.L.

(gaz petrolier lichefiat, stație care este proprietatea inculpatului); victima

era în stare de ebrietate și violentă, având intenția să îl atace cu un cuțit

sau să incendieze stația; inexistența mobilului unei crime; existența unei

riposte pentru a se apăra depozitul de G.P.L., care în permanență prezintă

pericol; existența unei riposte fără folosirea unor instrumente sau arme care

să producă moartea, ci numai cu pumnii.

Inculpatul arată că a

sunat atât politia cât și salvarea, iar anunțul acestor organe de intervenție

este înregistrat. Actul de sesizare al instanței nu a contestat acțiunea de

încercare de a salva viața victimei, prin solicitarea salvării și poliției.

O altă critică are în

vedere omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la existența stării de

provocare sau de necesitate ce constituie circumstanțe atenuante obligatorii.

Inculpatul a arătat că persoanele care lucrează în incinta unor stații G.P.L.

sunt supuse unui stres permanent. Stația a fost instalată de inculpat, pe

proprietatea sa, neavând alte mijloace de obținere de venituri fără să se

supună unui astfel de pericol.

În sensul de mai sus,

citează din Explicațiile Teoretice ale Codului Penal Roman, vol. III Partea

Specială, Ed. A., autori V.D. s.a., pag. 243 "infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, fapta praeterintentionat se aseamănă aparent și

cu infracțiunea de omor, fapta intenționată, uneori fiind destul de anevoios de

constatat, în fapt, aceasta deosebire subiectivă. Pentru a le distinge, în

cazurile concrete, va trebui să se țină seama de toate împrejurările de fapt

(mijlocul folosit de infractor, partea corpului asupra căruia s-a exercitat

actul de violență, intensitatea folosirii actului de violență, starea fizica

anterioară a victimei etc.) și pe baza lor să se stabilească dacă a existat sau

nu intenția de a ucide". La pag. 183 din aceeași lucrare, autorii fac

precizarea că "pentru a se constata dacă există intenție trebuie cercetat

în ce măsura făptuitorul a conceput, prevăzut și contat pe intervenția acelor

cauze (alăturate acțiunii făptuitorului) și în ce măsură a prevăzut și a urmărit

sau acceptat producerea rezultatului, moartea victimei".

În recursul părților

civile O.E., A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. se invocă

fabricarea și ticluirea de probe de

către inculpat, cum ar fi aducerea cuțitului de bucătărie plasarea lui lângă

corpul victimei D.M. în scopul creării iluziei că defunctul ar fi deținut

cuțitul. Recurenții arată că nu s-au descoperit urme papilare ale defunctului

pe cuțit, iar din declarația dată de martorul A.V. rezultă că acesta a fost

obligat să aducă cuțitul în preajma corpului căzut al victimei.

Recurentele

părți civile mai arată că erau de acord cu aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc.

pen., dacă inculpatul recunoștea săvârșirea infracțiunii de omor. Doctrina

penală și jurisprudența impun aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției

doar pentru cei care recunosc săvârșirea faptelor. Recurentele consideră că

inculpatul S.G. a tăgăduit săvârșirea faptei de omor, prin încercarea de a

produce probe și indicii mincinoase.

Recurentele învederează

că infracțiunea de ucidere în public a lui D.M. a fost săvârșită în condițiile

circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen., săvârșirea

infracțiunii prin acte de cruzime și prin metode sau mijloace care prezintă

pericol public. Recurentele consideră că aplicarea de lovituri cu picioarele și

cu pumnii, sărituri cu picioarele pe capul victimei, pe fața victimei

reprezintă o metoda nemiloasă caracterizată prin ferocitate extremă. În

susținerea acestei opinii recurentele citează declarația de martor din dosarul

de urmărire penală, vol. II, fila 58 inculpatul spune celor de la Salvare și

Poliție "nu îl luați, lăsați-l să moară aici". Executarea unei

pedepse privative de libertate relativ scurte în comparație cu ferocitatea

faptei va induce o teama nedisimulată micii comunități unde va tinde să se

întoarcă inculpatul. De asemenea, recurentele arată că existența pericolului

public în sensul statuat de art. 75 lit. b) C. pen. teza finală există dat

fiind faptul că inculpatul a ucis victima chiar lângă pompa de alimentare

existând pericolul să se creeze o explozie, un incendiu etc. Pericolul public

este real în aceasta situație deoarece după cum se poate observa din planșele

foto, stația se afla în mijlocul localității, casele fiind la cea, zece metri

distanță. Inculpatul recunoaște (în declarațiile date) că în momentul în care l-a

lovit pe D.M., responsabilul cu stația care era de serviciu în acea seara

numitul D.D. a fugit undeva la câteva zeci de metri în spatele stației. Aceeași

reacție a avut-o, de asemenea, șoferul taxiului care era de față.

Recurentele arată că s-a

aplicat o pedeapsa vădit disproporționată cu pericolul și gravitatea socială

efectivă, sub limita prevăzută de lege, aceea de 15 ani. Fapta este împotriva

unei victime aflate în imposibilitatea de a se apară dat fiind faptul că era

sub influența băuturilor alcoolice și că relațiile de afinitate cu inculpatul

(inculpatul botezase copilul minor al victimei), arată că nu se aștepta la

violența atacului. Inculpatul este o persoana cu trecut infracțional care arată

că violența nu a fost o manifestare izolat, fiind condamnat anterior pentru

infracțiuni de lovire și alte violențe, violare de domiciliu, trafic de

stupefiante și pentru infracțiuni la regimul circulației.

Analizând recursurile

declarate împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curții de

apel Ploiești, constată următoarele:

În ceea ce privește

greșita aplicare a legii, cazul de casare prevăzut de

art.

385 pct. 1

7" C.

proc. pen., instanța de recurs găsește fondate criticile inculpatului.

Procedura recunoașterii

vinovăției a avut loc în ședința publică de la termenul din 28 iunie 2012. La

acest termen de judecată, conform celor menționate în practicaua încheierii de

ședință, s-a luat act de precizările făcute de către partea civilă O.E. și de

către mandatarul reprezentantului legal al minorei D.C.E., privitoare la

constituirile de părți civile, procedându-se în conformitate cu art. 300 alin. (1)

C. proc. pen. la verificarea regularității actului de sesizare a instanței,

constatându-se că rechizitoriul îndeplinește condițiile de formă și de conținut

prevăzute în art. 263 și 264 C. proc. pen., nefiind incidente dispozițiile alin.

(2) al aceluiași text de lege.

La același termen de

judecată, inculpatul, în prezența avocatului ales, a reiterat cererea constând

în aplicarea procedurii simplificate a judecății prevăzută în art. 320 C. proc.

pen., acesta insistând în aplicarea unei astfel de proceduri și după aducerea

la cunoștință a condițiilor în care devine aplicabilă. După ce s-a luat act de

precizările inculpatului, instanța de fond a procedat în conformitate cu art. 320

alin. (3) C. proc. pen. la ascultarea acestuia, fiind pusă în discuție cererea

formulată, apreciindu-se în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire

penală că cererea formulată este admisibilă. Instanța a încuviințat procedura

în conformitate cu art. 320

1

alin. (4) și (8) C. proc. pen. astfel

cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 121/2011. Părțile civile

nu s-au opus procedurii și nu au solicitat continuarea procesului penal.

Deși în apel părțile

civile au criticat încadrarea juridică dată faptei, precum și procedura

aplicată, instanța a considerat incidente condițiile prevăzute de art. 320 C. proc.

pen.

Critica recurentelor

părți civile cu privire la legalitatea procedurii recunoașterii vinovăției a

fost încadrată în art. 385 pct. 14 C. proc. pen. și a avut în vedere faptul că

procedura nu este incidență cu privire la inculpat și nu trebuie să conducă la

scăderea pedepsei, deoarece inculpatul nu a recunoscut infracțiunea de omor, ci

doar pe aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Critica părților

civile nu poate afecta legalitatea procedurii deoarece inculpatul a recunoscut

fapta pentru care a fost trimis în judecată, cu încadrarea dată în

rechizitoriu. Având în vedere că în fața instanței de fond inculpatul a

recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, tară ca

părțile civile să solicite respingerea cererii sale și continuarea procesului

penal în vederea administrării de probe, iar în recurs procedura a fost

criticată în ceea ce privește cuantumul sancțiunii, instanța apreciază că nu

poate fi analizat din oficiu, în recursul părții civile, cazul de casare

prevăzut de 385 pct. 17 C. proc. pen., deoarece nu a influențat hotărârea în

defavoarea inculpatului (cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

se ia în discuție din oficiu doar dacă a influențat hotărârea în defavoarea

inculpatului).

În consecință, instanța

de recurs reține că în cauza de față inculpatul a fost trimis în judecată, prin

rechizitoriu, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte. Atât tribunalul cât și curtea de apel au considerat incidență în

cauză procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. și au pronunțat hotărâri de

condamnare a inculpatului. Inculpatul a solicitat instanței de fond aplicarea art.

320 C. proc. pen., recunoscând integral faptele pentru care a fost acuzat, iar

Tribunalul a admis aplicarea procedurii de recunoaștere a vinovăției. In apel a

fost schimbată încadrarea juridică dată faptei, din loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte în omor calificat. Instanța de apel, în baza caracterului

devolutiv, a apreciat că există suficiente probe pentru a constata că

inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, și nu cu intenția de a lovi

astfel cum reținuse tribunalul.

Recursul

inculpatului pune în discuție posibilitatea ca odată cu judecarea cauzei

potrivit art. 320 C. proc. pen. o instanță să dispună schimbarea de încadrare

juridică, astfel încât aceasta să cuprindă o altă formă de vinovăție față de

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, de exemplu din loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte (faptă care presupune ca formă de vinovăție praeterintentia)

în omor (faptă care presupune ca formă de vinovăție intenția). Problema de

drept adusă în discuția are în vedere clarificarea posibilității ca

recunoașterea săvârșirii faptelor descrise în actul de sesizare să presupună

doar recunoașterea faptei ca act de conduită (elementul material al laturii

obiective) au să aibă în vedere recunoașterea faptei ca act de conduită care a

produs anumite consecințe imputabile din punct de vedere obiectiv și

reproșabile din punct de vedere subiectiv inculpatului, pentru care acesta își

recunoaște vinovăția.

Schimbarea încadrării

juridice dată faptelor recunoscute de inculpat, în procedura prevăzută de art. 320

C. proc. pen., nu poate conduce la reținerea unei alte forme de vinovăție,

având în vedere modul în care este concepută instituția vinovăției în codul

penal actual (cu referire la fapta comisă), precum și specificul procedurii

aplicate în speță, care presupune recunoașterea vinovăției, astfel că forma de

vinovăție nu poate fi exclusă dintre elementele recunoscute de inculpat.

Codul penal definește

formele vinovăției prin raportare la prevederea rezultatului faptei. In

consecință elementele care separă formele și modalitățile de vinovăție se

raportează la faptă: prevederea rezultatului faptei, urmărirea producerii

rezultatului faptei, acceptarea posibilității producerii rezultatului, sau

dimpotrivă aprecierea că rezultatul faptei nu se va produce, lipsa prevederii

unui asemenea rezultai al faptei.

Transpunând criteriile

menționate anterior în cauza de față, conform instanței de fond inculpatul a

recunoscut că a urmărit să lovească victima, socotind fără temei că loviturile

aplicate nu vor produce moartea acesteia. Conform instanței de apel, inculpatul

recunoscut că a lovit victima fie urmărind moartea acesteia, fie acceptând

decesul ca o consecință inerentă a loviturilor aplicate. După cum se observă

este vorba despre două situații de fapt diferite, care produc consecințe

diferite în plan subiectiv.

Schimbarea de încadrare

juridică în prezenta cauză este limitată de procedura recunoașterii vinovăției.

Procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. permite schimbarea de încadrarea

juridică doar în limitele descrise de art. 320 alin. (1) C. proc. pen.,

respectiv în limitele faptelor reținute în actul de sesizare, a căror vinovăție

a fost recunoscută de inculpat. În actul de sesizare faptele sunt descrise în

toate împrejurările de timp, loc, mijloace, mod, scop care au determinat o

trimiterea în judecată.

Un alt argument al

limitării schimbării de încadrarea juridică decurge din denumirea marginală a

procedurii incidente. Referitor la posibilitatea schimbării încadrării

juridice, astfel încât să se rețină același act de conduită, dar o formă de

vinovăție nouă, instanța de recurs constată că este exclusă în procedura

prevăzută de art. 320 C. proc. pen., care presupune tocmai recunoașterea

vinovăției. Astfel cum arată denumirea marginală a textului, procedura

prevăzută de art. 320 C. proc. pen. presupune recunoașterea vinovăției faptei

comise, fără de care nu ar putea să existe o soluție de condamnare și nu doar

existența actului de conduită interzis. Chiar dacă s-ar accepta ca procedura

recunoașterii să aibă în vedere doar actul de conduită, nu ar fi posibil ca

atunci când inculpatul a recunoscut că a lovit să fie condamnat pentru că a

ucis. În cadrul unei proceduri care vizează recunoașterea vinovăției nu poate

fi totuși disociată recunoașterea faptei de recunoașterea formei de vinovăție,

astfel încât nu este posibilă schimbarea încadrării juridice dintr-o

infracțiune preterintenționată într-o infracțiune comisă cu intenție. Procedând

la schimbarea încadrării juridice instanța a schimbat însuși actul de conduită

recunoscut, dintr-o acțiune de a lovi într-o acțiune de a ucide.

În consecință, instanța

de recurs va menține încadrarea juridică dată faptelor în rechizitoriu.

Referitor la cazul de

casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. invocat de către inculpat și

partea vătămată, instanța găsește criticile formulate de partea vătămată

fondate.

Deși prin acceptarea

procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen., în fond și apel, instanța de

recurs este obligată să accepte încadrarea juridică dată faptelor prin

rechizitoriu, criticile părților civile referitoare la gravitatea faptei și

necesitatea ca circumstanțele reale, astfel cum au fost recunoscute de inculpat,

să se regăsească în pedeapsă, sunt fondate.

Faptele recunoscute de

inculpat au o gravitate deosebită prin numărul și intensitatea loviturilor

aplicate, zonele vizate, relația de rudenie spirituală dintre inculpat și

victimă, faptul că victima venise la inculpat pentru a-i cere ajutorul,

săvârșirea faptei în public, în prezența a doi martori, A.V. și D.D.F.,

continuarea aplicării de lovituri chiar și după ce martora S.A.G., fiica

inculpatului, a intervenit pentru a-l opri.

Fapta descrisă în

rechizitoriu constă în aceea că la 16 noiembrie 2011, victima D.P.M., aflată

sub influența băuturilor alcoolice, a mers cu taxiul condus de către martorul A.V.,

la stația G.P.L. din localitatea Șotânga, aparținând societății administrată de

către inculpatul S.G., nașul fiicei victimei.

Victima a mers la stația

G.P.L. în scopul unei discuții cu martorul D.D.F., angajat al societății, în

legătură cu remedierea unei instalații instant montată de aceasta la domiciliul

victimei. Întrucât martorul a refuzat, victima s-a deplasat la domiciliul

inculpatului pentru a-i cere sprijinul în rezolvarea situației, inculpatul refuzând

cererea victimei de a-l lăsa pe martorul D.D. să părăsească locul de muncă în

vederea deplasării la domiciliul victimei.

Contrar celor susținute

de inculpat, în cauză nu există starea de provocare, având în vedere că victima

a venit la inculpat pentru a-i cere ajutorul, astfel cum este descris în

rechizitoriu, într-o problemă legată de centrala termică. In rechizitoriu, în

ceea ce privește cuțitul ridicat de la fața locului, se arată că nu este dovedită

încercarea victimei de a-l folosi, element de fapt recunoscut de inculpat în

procedura descrisă de art. 320

1

C. proc. pen.

În urma acestui refuzului

inculpatului de a-l ajuta, victima s-a deplasat din nou la stația G.P.L. fiind

urmată de inculpat, între aceștia, în stația G.P.L., continuând discuțiile

contradictorii, victima coborând de două ori din habitaclul taxiului,

inculpatul lovind-o de mai multe ori cu pumnul ceea ce a condus la

dezechilibrarea acesteia și căderea în spațiul dintre butelia G.P.L. și taxi.

După cădere, inculpatul a

continuat să aplice victimei lovituri cu piciorul inclusiv prin sărituri

succesive asupra capului acesteia, procedând apoi la tragerea victimei din acel

loc într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz, unde a continuat agresiunea

cu piciorul, violențele exercitate producându-i victimei leziuni traumatice

intracraniene și faciale care potrivit raportului de expertiză medico - legală

de etapa din 7 noiembrie 2011, necesitau pentru vindecare un nr. de 100 de zile

de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile, leziunile

suferite punându-i în primejdie viața victimei.

La data de 02 decembrie 2011,

în timp ce se afla internat în Spitalul Clinic de Urgență S.P. București,

victima a decedat, prin raportul de necropsie stabilindu-se că moartea a fost

violentă determinată de insuficiența cardio - respiratorii - consecința unui

traumatism cranio-cerebral și facial soldat cu hematoame extra și subdurale,

edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi cominutive de

viscero și neurocraniene, între aceste leziuni și deces existând o legătură

directă de cauzalitate în tanatogeneza.

Infracțiunea pentru care

a fost trimis în judecată inculpatul se sancționează cu o pedeapsă de la 5 la

15 ani. În cazul procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, ceea ce conduce la o pedeapsă 3 ani

și 8 luni la 10 ani. Circumstanțele reale ale faptei recunoscute de inculpat

determină o pedeapsă peste medie.

Instanța nu va

aplica o pedeapsă spre maximum sau peste maximum, astfel cum au cerut părțile

civile, având în vedere că inculpatul obținea venituri licite din exploatarea

stației G.P.L., în cauză nefiind incidență circumstanța agravantă prevăzută de

art. 75 lit. b) C. pen., respectiv săvârșirea faptei prin cruzimi și mijloace

care presupun pericol public. De asemenea nu este reală susținerea recurentelor

părți civile cu privire la antecedentele penale ale inculpatului.

Conform Rechizitoriului

(fila 10), inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru comiterea unor

infracțiuni de violență, în privința cărora procesul penal s-a stins fie prin

împăcare, fie prin aplicarea unei sancțiuni administrative, astfel că nu există

antecedente penale.

În ceea ce privește

circumstanța agravantă a săvârșirii faptei prin cruzimi pentru a fi incidență

ar trebui ca inculpatul să fi folosit mijloace sau procedee nemiloase care să

fi provocat victimei suferințe grele și prelungite prin modul în care a acționat.

Din punct de vedere subiectiv, reținerea circumstanței agravante presupune ca

inculpatul să-și fi reprezentat nu numai rezultatul caracteristic infracțiunii

săvârșite, dar și faptul că folosindu-se de mijloace și procedee chinuitoare

produce victimei grele suferințe. Aceste ipoteze sunt însă contrazise de

situația de fapt reținută de instanța de fond și cea de apel, în procedura

recunoașterii vinovăției. Ambele instanțe au reținut că victima a decedat în

urma loviturilor aplicate în mai multe zone ale corpului. Chiar dacă unele

lovituri au presupus o intensitate deosebită, aceasta indică o modalitate

tipică de săvârșire a faptei.

Mijloacele care produc

pericol public sunt acele mijloace care prin folosire, sunt susceptibile să

producă urmări grave pentru un număr nedeterminat de persoane, pentru bunurile

acestora ori pentru alte valori sociale importante și de a crea astfel o stare

de insecuritate socială. Situația de fapt exclude, de asemenea, incidența în

speță a mijloacelor care prezintă pericol public, având în vedere că mijlocul

care a cauzat decesul a fost reprezentat de loviturile multiple aplicate

victimei. Locul săvârșirii faptei este fără relevanță asupra pericolului

public, cât timp modalitatea în care fapta a fost comisă a presupus lovituri

aplicate de către inculpat pe multiple zone ale corpului victimei cu pumnii și

cu pici