ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpatul S.G., părțile civile O.E., A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curții de apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 235 din data de 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în temeiul art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.G., fiul lui C. și M., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive dispusă față de inculpat și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate arestarea preventivă începând cu 18 noiembrie 2011, la zi. Potrivit art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus ca la data rămânerii definitive a sentinței, să se procedeze la restituirea către inculpat a unei perechi de pantofi - sport tip A., ridicați în baza procesului verbal încheiat la 03 aprilie 2012, predați în baza procesului verbal din 06 aprilie 2012 cu coletul nr. l purtând sigiliul M.I., precum și D.V.D.-ului marca A.D.E. N.S., reprezentând procesul de supraveghere al stației G.P.L. P. aparținând SC L. SRL Șotânga, ridicat la 16 noiembrie 2011 și sigilat în cutie cu sigiliul M.I.

În temeiul art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus, până la soluționarea definitivă a cauzei, păstrarea celorlalte mijloace de probă predate la Camera de corpuri delicte: 1 (un) cuțit de bucătărie având lungimea de 26 cm, cu mâner negru din textolit, ridicat la cercetarea la fața locului, sigilat cu sigiliul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Dâmbovița, precum și plicul cuprinzând cele 3 (trei) recoltare cu substanță brun roșcată, sigilat cu sigiliul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Conform art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen. a fost disjunsă soluționarea laturii civile a cauzei, fixându-se termen la data de 25 septembrie 2012. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele: Prin rechizitoriul nr. 6417/P/2011 din data de 11 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele victimei D.P.M., producându-i leziuni care au generat, în final, decesul acesteia. Situația de fapt, astfel cum a fost expusă anterior, a fost stabilită pe baza probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale: procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșele foto, rapoartele de constatare tehnico - științifică criminalistică, concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico-legală și cele ale raportului medico-legal de necropsie, procesul verbal de reconstituire însoțit de planșele foto, declarațiile martorilor D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.l.M., declarațiile părții civile O.E., declarațiile inculpatului.

Prin același act de sesizare a fost înlăturată apărarea inculpatului constând în reținerea art. 73 lit. b) C. pen. care reglementează scuza provocării, motivația fiind aceea că în raport de contextul probator, respectiv constatările din teren de la cercetarea la fața locului, reconstituire, constatarea tehnico - științifică, efectuată în faza urmăririi penale, înregistrările video, în afară de comportamentul conflictual al victimei favorizat de starea de ebrietate, nu a existat nici un alt indiciu menit să justifice manifestarea violentă a inculpatului. Cu privire la persoana inculpatului s-a reținut că acesta a fost arestat preventiv la data de 18 noiembrie 2011, inițial sub acuzația de tentativă la infracțiunea de omor, măsură prelungită în condițiile art. 155 și următoarele C. proc.

pen., ulterior, în baza concluziilor raportului de necropsie fiind schimbată încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută în art. 183 C. pen. S-a mai reținut că deși nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior, inculpatul a mai fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență. În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că în faza urmăririi penale, O.E., mama victimei s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 cu titlu de daune materiale și 200.000 lei daune morale, în întreținerea victimei aflându-se și D.C.E. în vârstă de 3 ani, rezultată din relația sa de concubinaj cu A.E.M. În urma examinării probelor și mijloacelor de probă administrate atât în timpul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: În seara zilei de 16 noiembrie 2011, victima D.P.M., aflată sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat cu taxiul condus de către martorul A.V., la stația G.P.L.

din localitatea Șotânga, aparținând societății administrată de către inculpatul S.G., nașul minorei D.C.E., fiica victimei rezultată din concubinajul cu numita A.E.M. Deplasarea la stația G.P.L. a fost făcută de victimă în scopul purtării unei discuții cu martorul D.D.F., angajat al societății, în legătură cu remedierea unei instalații instant montată de aceasta la domiciliul victimei. Întrucât martorul a refuzat, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului pentru a-i cere sprijinul în rezolvarea situației, inculpatul refuzând cererea victimei de a-l lăsa pe martorul D.D. să părăsească locul de muncă în vederea deplasării la domiciliul victimei. În urma acestui refuz, victima s-a deplasat din nou la stația G.P.L.

fiind urmată de inculpat, între aceștia continuând discuțiile contradictorii, victima coborând de două ori din habitaclul taxiului, inculpatul lovind-o de mai multe ori cu pumnul ceea ce a condus la dezechilibrarea acesteia și căderea în spațiul dintre butelia G.P.L. și taxi. După cădere, inculpatul a continuat să aplice victimei lovituri cu piciorul, inclusiv prin sărituri succesive asupra capului acesteia, procedând apoi la tragerea victimei din acel loc într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea cu piciorul, violențele exercitate producând victimei leziuni traumatice intracraniene și faciale care, potrivit raportului de expertiză medico - legală din 7 noiembrie 2011, necesitau pentru vindecare un număr de 100 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile, leziunile suferite punându-i în primejdie viața.

Ulterior, la data de 02 decembrie 2011, în timp ce se afla internată în Spitalul Clinic de Urgență S.P. București, victima a decedat, prin raportul de necropsie stabilindu-se că moartea a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio - respiratorii, consecința unui traumatism cranio-cerebral și facial soldat cu hematoame extra și subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi cominutive de viscero și neurocraniene, între aceste leziuni și deces existând o legătură directă de cauzalitate în tanatogeneza. Situația de fapt s-a reținut baza complexului probatoriu administrat în faza urmăririi penale reprezentat de procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșele foto, rapoartele de constatare tehnico - științifică din 30 noiembrie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic - Identificări judiciare din cadrul l.P.J.

Dâmbovița, prin care s-a concluzionat că atât pe suprafața lamei cât și a mânerului cuțitului ridicat la cercetarea la fața locului nu s-au relevat urme papilare; din 5 aprilie 2012 întocmit de Serviciul Criminalistic - Compartimentul Expertize și C.T.J. din cadrul l.P.J.

Dâmbovița prin care s-a concluzionat că agresiunea asupra victimei a fost efectuată în cea mai mare parte în zona marcată în planșa nr. 3 (fila 26 - vol. I dosar urmărire penală), între literele A-F, de acolo victima fiind trasă; din 18 ianuarie 2012 privitor la expertizarea suportului magnetic DVD - R ridicat din incinta societății administrată de inculpat; concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico - legală de etapă și ale raportului medico - legal de necropsie, procesul verbal de reconstituire, însoțit de planșele foto, declarațiile martorilor D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.I.M., declarațiile părții civile O.E., coroborate cu declarațiile inculpatului care în faza judecății a recunoscut în totalitate fapta așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței.

La dosar a fost depus raportul de expertiză medico-legală din17 noiembrie 2011 privind pe inculpatul S.G. prin care s-a concluzionat că la momentul examinării acesta a prezentat leziuni traumatice la nivelul genunchiului și halucelui stâng care însă nu au necesitat îngrijiri medicale. La primul termen de judecată s-a luat act de precizările făcute de partea civilă O.E. și de mandatarul reprezentantului legal al minorei D.C.E., privitoare la constituirile de părți civile, procedându-se în conformitate cu art. 300 alin. (1) C. proc. pen., la verificarea regularității actului de sesizare a instanței, constatându-se că rechizitoriul îndeplinește condițiile de formă și de conținut prevăzute în art. 263 și art. 264 C. proc.

pen., nefiind incidente dispozițiile alin. (2) al aceluiași text de lege. La același termen de judecată, inculpatul, în prezența mandatarului avocat ales, a reiterat cererea constând în aplicarea procedurii simplificate a judecății prevăzută în art. 320 1 C. proc. pen., acesta insistând în aplicarea unei astfel de proceduri și după aducerea la cunoștință a condițiilor în care aceasta devine aplicabilă. După ce s-a luat act de precizările inculpatului s-a procedat în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. pen. la ascultarea acestuia, fiind pusă în discuție cererea formulată, după care s-a apreciat, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, că cererea formulată este admisibilă, dispunându-se încuviințarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (4) și (8) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 121/2011. În circumstanțiere, la propunerea inculpatului a fost încuviințată proba cu înscrisuri, apreciată ca legală în raport de prevederile art. 320 1 alin. (1) raportat la art. 67 C. proc. pen., procedându-se la administrarea acesteia la același termen de judecată. Din partea părților, prin reprezentații contravenționali s-a formulat cerere de disjungere a acțiunii civile, cerere pusă în discuție și în cadrul dezbaterilor, cauza fiind reținută pentru soluționare în ceea ce privește latura penală. În drept, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat în împrejurările descrise, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a constatat de prima instanță că apărarea inculpatului invocată în faza urmăririi penale referitoare la reținerea scuzei provocării, circumstanță atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în mod argumentat a fost respinsă de către procuror, neputându-se reține, în condițiile existente în cauză, dovedite prin probatoriul administrat, existența unui astfel de circumstanțe, nefăcându-se dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut în vedere art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului Penal, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, urmările acesteia, persoana inculpatului, criterii în raport de care s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse redusă în condițiile prevăzute de art. 320 C. proc.

pen., cu executare în regim de detenție, scopul acesteia și reeducarea inculpatului pot fi atinse. Referitor la împrejurarea invocată de către inculpat privitoare la conduita avută înainte de săvârșirea faptei s-a motivat că deși nu este calificată ca fiind o circumstanță judiciară atenuantă în sensul prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost avută în vedere în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. Cât privește lipsa antecedentelor penale, s-a reținut că, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru comiterea unor infracțiuni de violență, în privința cărora procesul penal s-a stins fie prin împăcare, fie prin aplicarea unei sancțiuni administrative.

Recunoașterii faptei și regretului manifestat ulterior le-a fost dată eficiență prin aplicarea art. 320 C. proc. pen., astfel că cererea inculpatului privind aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus cu o treime nu i se poate da eficiență. Întrucât față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive, măsură menținută și în cursul judecății, în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării la zi, menținându-se, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., această măsură preventivă. Totodată, în raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. proc. pen., dar și față de Decizia nr. 24/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În conformitate cu art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus ca la rămânerea definitivă hotărârii primei instanțe să se restituie inculpatului obiectele ridicate de la acesta în faza urmăririi penale potrivit proceselor verbale de ridicare încheiate de organele de poliție, respectiv o pereche pantofi sport tip A., DVD-ul reprezentând procesul de supraveghere al stației G.P.L., păstrându-se până la rămânerea definitivă a acesteia celelalte mijloace de probă predate la Camera de Corpuri delicte. În latură civilă, întrucât inculpatul nu a achiesat la pretențiile formulate, fiind necesară administrarea de probatorii, în conformitate cu art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acțiunii civile.

Împotriva sentinței penale nr. 235 din 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița au declarat apel părțile civile O.E. și A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. și inculpatul S.G., care au criticat hotărârea instanței de fond de nelegalitate și netemeinicie. Părțile civile au susținut că sentința este afectată de nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului S.G. în temeiul art. 183 C. pen. deși din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174-175 lit. i) C. pen.

În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că instanța de fond a reținut că moartea victimei a fost cauzată de lovituri multiple aplicate de inculpat în zona capului părții vătămate și în condițiile în care acesta a sărit efectiv pe capul și corpul victimei, cu intensitate deosebită, în loc public, iar acțiunile inculpatului nu au putut fi oprite nici de martori, dar nici de familia inculpatului. Mai mult, la sosirea organelor de poliție mama victimei a auzit când inculpatul a spus „lăsați-l să moară aici", ca și declarațiile martorilor audiați, în special taximetristul care a transportat-o pe partea vătămată în stația G.P.L. și care a văzut că aceasta a fost practic târâtă de către inculpat din locul unde fusese agresată inițial în alt loc și în care a fost din nou bătută.

În raport de acestea, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în cea prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. și aplicarea unei pedepse către maximul prevăzut de lege, în subsidiar, majorarea cuantumului pedepsei către maximul prevăzut de art. 183 C. pen. Apelantul-inculpat S.G. a criticat, la rândul său, sentința, susținând că deși s-a făcut aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., prima instanță a aplicat o sancțiune peste minimul prevăzut de lege fără a ține cont de circumstanțele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală corectă, concluzionând că scopul preventiv educativ poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Prin Decizia penală nr. 158 din 05 octombrie 2012, Curtea de apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de O.E. și A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C., împotriva sentinței penale nr. 235 din data de 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. A desființat în parte sentința primei instanțe în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. în infracțiunea de omor calificat săvârșit în loc public prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și a condamnat pe inculpatul S.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. A menținut în rest dispozițiile sentinței. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.G., în arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni împotriva aceleiași sentințe. A menținut starea de arest preventiv a inculpatului și a computat din durata pedepsei arestarea preventivă de la 18 noiembrie 2011, la zi. A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Curtea, examinând sentința apelată în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu a avut în vedere că tribunalul a reținut în mod corect și complet situația de fapt.

Curtea de apel a reținut: procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșele foto, rapoartele de constatare tehnico - științifică din 30 noiembrie 2011, întocmit de Serviciul Criminalistic-identificări judiciare din cadrul I.P.J. Dâmbovița din care rezultă că atât pe suprafața lamei cât și a mânerului cuțitului ridicat la cercetarea la fața locului nu s-au relevat urme papilare; din 5 aprilie 2012 întocmit de Serviciul Criminalistic - Compartimentul Expertize și CTJ din cadrul I.P.J. Dâmbovița prin care s-a concluzionat că agresiunea asupra victimei a fost exercitată în cea mai mare parte în zona marcată în planșa nr. 3 (fila 26 - vol. I d.u.p.), între literele A - F, de acolo victima fiind trasă; din 18 ianuarie 2012 privitor la expertizarea suportului magnetic D.V.D.

ridicat din incinta societății administrată de inculpat; concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico - legală de etapă și ale raportului medico - legal de necropsie, procesul verbal de reconstituire însoțit de planșele foto, declarațiile martorilor D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.I.M., declarațiile părții civile O.E., ce se coroborează cu declarațiile date de inculpatul S.G., în condițiile prev. de art. 320 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Din coroborarea acestora rezultă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că în seara de 16 noiembrie 2011, partea vătămată D.P.M., aflat în stare de ebrietate, s-a deplasat cu autoturismul taxi la stația G.P.L.

aparținând societății administrată de inculpat pentru a discuta cu numitul D.D.F. în legătură cu remedierea unei instalații de încălzire montată necorespunzător în domiciliul acesteia. Față de refuzul angajatului de a părăsi locul de muncă, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului căruia i-a solicitat sprijin în rezolvarea situației, inculpatul a refuzat, după care victima s-a reîntors în stația G.P.L. urmată fiind de către inculpat. În acest loc partea vătămată și inculpatul au reluat disputa, împrejurări în care inculpatul a aplicat inițial o lovitură cu pumnul părții vătămate, apoi alte lovituri cu pumnul ce au condus la dezechilibrarea victimei și căderea ei în spațiul dintre butelia G.P.L.

și autoturismul taxi, inculpatul continuând să îi aplice lovituri cu piciorul, prin sărituri succesive asupra capului, după care a tras victima într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea cu piciorul. Violențele exercitate de inculpat asupra victimei au produs acesteia leziuni traumatice intracraniene și faciale, care, potrivit raportului de expertiză medico-legală de etapă din 17 noiembrie 2011 întocmit de S.M.L. Dâmbovița, necesitau pentru vindecare circa 100 de zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile, concluzionându-se că leziunile constatate au pus în primejdie viața victimei. Ulterior, respectiv la 2 decembrie 2011, la două săptămâni de la data faptei, în timp ce se afla în Spitalul Clinic de Urgență S.P.

București, victima a decedat. Prin raportul de necropsie efectuat de I.N.M.L M.M. București, s-a stabilit că moartea a fost violentă și a fost cauzată de insuficiența cardio-respiratorii, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial, soldat cu hematoame extra și subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi cominutive de viscero și neurocraniene, între aceste leziuni și deces existând legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză. În raport de situația de fapt expusă și împrejurările concrete în care s-a desfășurat agresiunea față de victimă, în mod greșit prima instanță a apreciat că, sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârșită în modalitatea preterintenției și ca atare, condamnarea inculpatului în baza art. 183 C. pen.

este contrară situației de fapt și vinovăției inculpatului, critici le invocate de părțile civile fiind, în opinia Curții, pe deplin justificate.

Astfel, așa cum s-a arătat anterior, rezultă din coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cauză că, în urma violențelor exercitate de inculpat asupra victimei, acesteia i-au fost produse leziuni traumatice intra-craniene și faciale, care în condițiile unei evoluții favorabile ar fi necesitat 100 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, victima decedând la data de 2 decembrie 2011. Curtea de apel a reținut, de asemenea, că din probatorii rezultă un conflict verbal în data de 16 noiembrie 2011 între partea vătămată și inculpat, după care inculpatul a fost cel care a aplicat victimei o lovitură cu pumnul, urmată de alte lovituri, tot cu pumnul, în urma cărora aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, iar după căderea sa, inculpatul a continuat să îi aplice lovituri cu piciorul și apoi, a sărit de mai multe ori pe capul victimei, după care a tras-o într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea.

Curtea de apel a reținut că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului, fapt ce rezultă cu certitudine din raportul medico-legal de necropsie din 14 martie 2012 întocmit de I.N.M.L. M.M. București, care relevă natura și locul situării leziunilor traumatice, cu preponderență la nivelul capului, fiind confirmată, de asemenea, împrejurarea că acestea s-au produs prin lovire repetată cu corp dur și că între leziuni și deces există legătură de cauzalitate directă în tanatogeneză.

Deși inculpatul nu s-a folosit de vreun obiect și nici nu a urmărit, în mod efectiv, să suprime viața victimei, având în vedere că acesta a inițiat atacul, a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul în zona capului, iar după căderea acesteia, a sărit pe capul victimei de mai multe ori și apoi a tras-o într-o zonă retrasă, unde a continuat agresiunea, Curtea de apel ajunge la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, astfel că din punct de vedere al laturii subiective, a săvârșit infracțiunea cu vinovăție în forma prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., a intenției indirecte, formă a vinovăției ce exclude reținerea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

Curtea de apel a remarcat faptul că în timpul urmăririi penale, inculpatul a susținut că a comis infracțiunea în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., respectiv sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de atitudinea victimei, persoană recalcitrantă și aflată sub influența băuturilor alcoolice, care, în opinia inculpatului, ar fi putut provoca un incendiu la instalația G.P.L., înlăturată motivat de procuror, iar în fața primei instanțe inculpatul nu a mai formulat această apărare, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen., însușindu-și toate probatoriile ce au stat la baza fundamentării acuzației, așa încât, și din această perspectivă, susținerile invocate cu ocazia punerii în discuția părților a cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat în sensul că nu a urmărit și nici nu a acceptat uciderea victimei, nu pot fi primite.

Desfășurarea incidentului așa cum a fost surprins pe camera de supraveghere a stației G.P.L. relevă că inculpatul nu a urmărit doar aplicarea unei corecții și aceasta deoarece atacul a fost inițiat de inculpat, s-a repetat, prin aplicarea de lovituri cu pumnul și apoi cu picioarele în zona capului, așa încât, acesta avea posibilitatea să prevadă rezultatul faptei sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Curtea de apel a reținut că, judecarea inculpatului S.G. a avut loc în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen. și prin urmare, în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile cuprinse în alin. (7) al aceluiași articol, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

se reduc cu o treime. Evaluând criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, determinat de circumstanțele cauzei și urmarea produsă, respectiv moartea victimei D.P.M., în vârstă de numai 29 ani, în condițiile în care între părți existau anumite relații de afinitate, Curtea a apreciat că aplicarea unei sancțiuni la limita minimă prevăzută de lege în regim privativ de libertate este o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigențelor impuse de art. 52 C. pen. De asemenea, având în vedere că în conformitate cu art. 175 lit. i) C. pen. aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului și această pedeapsă constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani de la terminarea executării pedepsei principale, pentru care inculpatul se face nedemn să le exercite, în raport de natura infracțiunii pentru care a fost condamnat și cuantumul pedepsei. În egală măsură însă, s-a apreciat că în respectarea principiului constituțional prevăzut de art. 36 din Legea fundamentală și art. 3 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., ca pedeapsă complementară, cu atât mai mult cu cât nici instanța de fond nu a interzis acest drept pe durata executării pedepsei.

În opinia instanței de apel nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., întrucât, așa cum a reținut și tribunalul, acesta a fost cercetat pentru comiterea de infracțiuni cu violență în privința cărora procesul s-a stins prin împăcare ori i-a fost aplicată sancțiunea administrativă a amenzii, împrejurări în raport de care se apreciază că nu se impune aplicarea unei pedepse sub minimul special. Deoarece prin sentința pronunțată de prima instanță a fost soluționată doar latura penală a cauzei iar alte critici nu au fost formulate, vor fi menținute în rest dispozițiile acesteia. Împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curții de apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpatul S.G.

și părțile civile O.E., A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. În recursul inculpatului S.G. a fost criticată decizia pentru greșita schimbare a calificării infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, din lovituri cauzatoare de moarte, ari 183 C. pen., în omor calificat, art. 174-175 lit. i) C. pen. Recurentul afirmă că legiuitorul nu a înțeles să permită părții vătămate punerea în discuție a calificării juridice a faptei, în condițiile în care fapta pentru care a fost trimis în judecată și cu care instanța a fost sesizată a fost recunoscută în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen. Curtea de Apel Ploiești, a făcut o confuzie în ceea ce privește noțiunea de „fapta" atunci când a interpretat.

320 C. proc. pen. Recurentul afirmă că fiecare infracțiune C. pen. este o faptă. Ca urmare, art. 320 C. proc. pen. nu se refera la narațiunea, descrierea situației de fapt din rechizitor, ci se refera la fapta cu care instanța a fost sesizată care, în cazul său, este infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. În fața instanței de apel, inculpatul a arătat că în ceea ce privește infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte sunt elemente suficiente si complete pentru a se stabili latura subiectivă: victima l-a atacat în incinta stației de vânzare de G.P.L.

(gaz petrolier lichefiat, stație care este proprietatea inculpatului); victima era în stare de ebrietate și violentă, având intenția să îl atace cu un cuțit sau să incendieze stația; inexistența mobilului unei crime; existența unei riposte pentru a se apăra depozitul de G.P.L., care în permanență prezintă pericol; existența unei riposte fără folosirea unor instrumente sau arme care să producă moartea, ci numai cu pumnii. Inculpatul arată că a sunat atât politia cât și salvarea, iar anunțul acestor organe de intervenție este înregistrat. Actul de sesizare al instanței nu a contestat acțiunea de încercare de a salva viața victimei, prin solicitarea salvării și poliției. O altă critică are în vedere omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la existența stării de provocare sau de necesitate ce constituie circumstanțe atenuante obligatorii.

Inculpatul a arătat că persoanele care lucrează în incinta unor stații G.P.L. sunt supuse unui stres permanent. Stația a fost instalată de inculpat, pe proprietatea sa, neavând alte mijloace de obținere de venituri fără să se supună unui astfel de pericol. În sensul de mai sus, citează din Explicațiile Teoretice ale Codului Penal Roman, vol. III Partea Specială, Ed. A., autori V.D. s.a., pag. 243 "infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fapta praeterintentionat se aseamănă aparent și cu infracțiunea de omor, fapta intenționată, uneori fiind destul de anevoios de constatat, în fapt, aceasta deosebire subiectivă.

Pentru a le distinge, în cazurile concrete, va trebui să se țină seama de toate împrejurările de fapt (mijlocul folosit de infractor, partea corpului asupra căruia s-a exercitat actul de violență, intensitatea folosirii actului de violență, starea fizica anterioară a victimei etc.) și pe baza lor să se stabilească dacă a existat sau nu intenția de a ucide". La pag. 183 din aceeași lucrare, autorii fac precizarea că "pentru a se constata dacă există intenție trebuie cercetat în ce măsura făptuitorul a conceput, prevăzut și contat pe intervenția acelor cauze (alăturate acțiunii făptuitorului) și în ce măsură a prevăzut și a urmărit sau acceptat producerea rezultatului, moartea victimei". În recursul părților civile O.E., A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C.

se invocă fabricarea și ticluirea de probe de către inculpat, cum ar fi aducerea cuțitului de bucătărie plasarea lui lângă corpul victimei D.M. în scopul creării iluziei că defunctul ar fi deținut cuțitul. Recurenții arată că nu s-au descoperit urme papilare ale defunctului pe cuțit, iar din declarația dată de martorul A.V. rezultă că acesta a fost obligat să aducă cuțitul în preajma corpului căzut al victimei. Recurentele părți civile mai arată că erau de acord cu aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., dacă inculpatul recunoștea săvârșirea infracțiunii de omor. Doctrina penală și jurisprudența impun aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției doar pentru cei care recunosc săvârșirea faptelor.

Recurentele consideră că inculpatul S.G. a tăgăduit săvârșirea faptei de omor, prin încercarea de a produce probe și indicii mincinoase. Recurentele învederează că infracțiunea de ucidere în public a lui D.M. a fost săvârșită în condițiile circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen., săvârșirea infracțiunii prin acte de cruzime și prin metode sau mijloace care prezintă pericol public. Recurentele consideră că aplicarea de lovituri cu picioarele și cu pumnii, sărituri cu picioarele pe capul victimei, pe fața victimei reprezintă o metoda nemiloasă caracterizată prin ferocitate extremă.

În susținerea acestei opinii recurentele citează declarația de martor din dosarul de urmărire penală, vol. II, fila 58 inculpatul spune celor de la Salvare și Poliție "nu îl luați, lăsați-l să moară aici". Executarea unei pedepse privative de libertate relativ scurte în comparație cu ferocitatea faptei va induce o teama nedisimulată micii comunități unde va tinde să se întoarcă inculpatul. De asemenea, recurentele arată că existența pericolului public în sensul statuat de art. 75 lit. b) C. pen. teza finală există dat fiind faptul că inculpatul a ucis victima chiar lângă pompa de alimentare existând pericolul să se creeze o explozie, un incendiu etc. Pericolul public este real în aceasta situație deoarece după cum se poate observa din planșele foto, stația se afla în mijlocul localității, casele fiind la cea, zece metri distanță.

Inculpatul recunoaște (în declarațiile date) că în momentul în care l-a lovit pe D.M., responsabilul cu stația care era de serviciu în acea seara numitul D.D. a fugit undeva la câteva zeci de metri în spatele stației. Aceeași reacție a avut-o, de asemenea, șoferul taxiului care era de față. Recurentele arată că s-a aplicat o pedeapsa vădit disproporționată cu pericolul și gravitatea socială efectivă, sub limita prevăzută de lege, aceea de 15 ani. Fapta este împotriva unei victime aflate în imposibilitatea de a se apară dat fiind faptul că era sub influența băuturilor alcoolice și că relațiile de afinitate cu inculpatul (inculpatul botezase copilul minor al victimei), arată că nu se aștepta la violența atacului.

Inculpatul este o persoana cu trecut infracțional care arată că violența nu a fost o manifestare izolat, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni de lovire și alte violențe, violare de domiciliu, trafic de stupefiante și pentru infracțiuni la regimul circulației. Analizând recursurile declarate împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curții de apel Ploiești, constată următoarele: În ceea ce privește greșita aplicare a legii, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 1 7" C. proc. pen., instanța de recurs găsește fondate criticile inculpatului. Procedura recunoașterii vinovăției a avut loc în ședința publică de la termenul din 28 iunie 2012. La acest termen de judecată, conform celor menționate în practicaua încheierii de ședință, s-a luat act de precizările făcute de către partea civilă O.E.

și de către mandatarul reprezentantului legal al minorei D.C.E., privitoare la constituirile de părți civile, procedându-se în conformitate cu art. 300 alin. (1) C. proc. pen. la verificarea regularității actului de sesizare a instanței, constatându-se că rechizitoriul îndeplinește condițiile de formă și de conținut prevăzute în art. 263 și 264 C. proc. pen., nefiind incidente dispozițiile alin. (2) al aceluiași text de lege. La același termen de judecată, inculpatul, în prezența avocatului ales, a reiterat cererea constând în aplicarea procedurii simplificate a judecății prevăzută în art. 320 C. proc. pen., acesta insistând în aplicarea unei astfel de proceduri și după aducerea la cunoștință a condițiilor în care devine aplicabilă.

După ce s-a luat act de precizările inculpatului, instanța de fond a procedat în conformitate cu art. 320 alin. (3) C. proc. pen. la ascultarea acestuia, fiind pusă în discuție cererea formulată, apreciindu-se în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală că cererea formulată este admisibilă. Instanța a încuviințat procedura în conformitate cu art. 320 1 alin. (4) și (8) C. proc. pen. astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 121/2011. Părțile civile nu s-au opus procedurii și nu au solicitat continuarea procesului penal. Deși în apel părțile civile au criticat încadrarea juridică dată faptei, precum și procedura aplicată, instanța a considerat incidente condițiile prevăzute de art. 320 C. proc.

pen. Critica recurentelor părți civile cu privire la legalitatea procedurii recunoașterii vinovăției a fost încadrată în art. 385 pct. 14 C. proc. pen. și a avut în vedere faptul că procedura nu este incidență cu privire la inculpat și nu trebuie să conducă la scăderea pedepsei, deoarece inculpatul nu a recunoscut infracțiunea de omor, ci doar pe aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Critica părților civile nu poate afecta legalitatea procedurii deoarece inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, cu încadrarea dată în rechizitoriu.

Având în vedere că în fața instanței de fond inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, tară ca părțile civile să solicite respingerea cererii sale și continuarea procesului penal în vederea administrării de probe, iar în recurs procedura a fost criticată în ceea ce privește cuantumul sancțiunii, instanța apreciază că nu poate fi analizat din oficiu, în recursul părții civile, cazul de casare prevăzut de 385 pct. 17 C. proc. pen., deoarece nu a influențat hotărârea în defavoarea inculpatului (cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. se ia în discuție din oficiu doar dacă a influențat hotărârea în defavoarea inculpatului). În consecință, instanța de recurs reține că în cauza de față inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Atât tribunalul cât și curtea de apel au considerat incidență în cauză procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. și au pronunțat hotărâri de condamnare a inculpatului. Inculpatul a solicitat instanței de fond aplicarea art. 320 C. proc. pen., recunoscând integral faptele pentru care a fost acuzat, iar Tribunalul a admis aplicarea procedurii de recunoaștere a vinovăției. In apel a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei, din loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în omor calificat. Instanța de apel, în baza caracterului devolutiv, a apreciat că există suficiente probe pentru a constata că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, și nu cu intenția de a lovi astfel cum reținuse tribunalul.

Recursul inculpatului pune în discuție posibilitatea ca odată cu judecarea cauzei potrivit art. 320 C. proc. pen. o instanță să dispună schimbarea de încadrare juridică, astfel încât aceasta să cuprindă o altă formă de vinovăție față de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, de exemplu din loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (faptă care presupune ca formă de vinovăție praeterintentia) în omor (faptă care presupune ca formă de vinovăție intenția). Problema de drept adusă în discuția are în vedere clarificarea posibilității ca recunoașterea săvârșirii faptelor descrise în actul de sesizare să presupună doar recunoașterea faptei ca act de conduită (elementul material al laturii obiective) au să aibă în vedere recunoașterea faptei ca act de conduită care a produs anumite consecințe imputabile din punct de vedere obiectiv și reproșabile din punct de vedere subiectiv inculpatului, pentru care acesta își recunoaște vinovăția.

Schimbarea încadrării juridice dată faptelor recunoscute de inculpat, în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., nu poate conduce la reținerea unei alte forme de vinovăție, având în vedere modul în care este concepută instituția vinovăției în codul penal actual (cu referire la fapta comisă), precum și specificul procedurii aplicate în speță, care presupune recunoașterea vinovăției, astfel că forma de vinovăție nu poate fi exclusă dintre elementele recunoscute de inculpat. Codul penal definește formele vinovăției prin raportare la prevederea rezultatului faptei. In consecință elementele care separă formele și modalitățile de vinovăție se raportează la faptă: prevederea rezultatului faptei, urmărirea producerii rezultatului faptei, acceptarea posibilității producerii rezultatului, sau dimpotrivă aprecierea că rezultatul faptei nu se va produce, lipsa prevederii unui asemenea rezultai al faptei.

Transpunând criteriile menționate anterior în cauza de față, conform instanței de fond inculpatul a recunoscut că a urmărit să lovească victima, socotind fără temei că loviturile aplicate nu vor produce moartea acesteia. Conform instanței de apel, inculpatul recunoscut că a lovit victima fie urmărind moartea acesteia, fie acceptând decesul ca o consecință inerentă a loviturilor aplicate. După cum se observă este vorba despre două situații de fapt diferite, care produc consecințe diferite în plan subiectiv. Schimbarea de încadrare juridică în prezenta cauză este limitată de procedura recunoașterii vinovăției. Procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. permite schimbarea de încadrarea juridică doar în limitele descrise de art. 320 alin. (1) C. proc.

pen., respectiv în limitele faptelor reținute în actul de sesizare, a căror vinovăție a fost recunoscută de inculpat. În actul de sesizare faptele sunt descrise în toate împrejurările de timp, loc, mijloace, mod, scop care au determinat o trimiterea în judecată. Un alt argument al limitării schimbării de încadrarea juridică decurge din denumirea marginală a procedurii incidente. Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, astfel încât să se rețină același act de conduită, dar o formă de vinovăție nouă, instanța de recurs constată că este exclusă în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., care presupune tocmai recunoașterea vinovăției. Astfel cum arată denumirea marginală a textului, procedura prevăzută de art. 320 C. proc.

pen. presupune recunoașterea vinovăției faptei comise, fără de care nu ar putea să existe o soluție de condamnare și nu doar existența actului de conduită interzis. Chiar dacă s-ar accepta ca procedura recunoașterii să aibă în vedere doar actul de conduită, nu ar fi posibil ca atunci când inculpatul a recunoscut că a lovit să fie condamnat pentru că a ucis. În cadrul unei proceduri care vizează recunoașterea vinovăției nu poate fi totuși disociată recunoașterea faptei de recunoașterea formei de vinovăție, astfel încât nu este posibilă schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune preterintenționată într-o infracțiune comisă cu intenție. Procedând la schimbarea încadrării juridice instanța a schimbat însuși actul de conduită recunoscut, dintr-o acțiune de a lovi într-o acțiune de a ucide.

În consecință, instanța de recurs va menține încadrarea juridică dată faptelor în rechizitoriu. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. invocat de către inculpat și partea vătămată, instanța găsește criticile formulate de partea vătămată fondate. Deși prin acceptarea procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen., în fond și apel, instanța de recurs este obligată să accepte încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, criticile părților civile referitoare la gravitatea faptei și necesitatea ca circumstanțele reale, astfel cum au fost recunoscute de inculpat, să se regăsească în pedeapsă, sunt fondate. Faptele recunoscute de inculpat au o gravitate deosebită prin numărul și intensitatea loviturilor aplicate, zonele vizate, relația de rudenie spirituală dintre inculpat și victimă, faptul că victima venise la inculpat pentru a-i cere ajutorul, săvârșirea faptei în public, în prezența a doi martori, A.V.

și D.D.F., continuarea aplicării de lovituri chiar și după ce martora S.A.G., fiica inculpatului, a intervenit pentru a-l opri. Fapta descrisă în rechizitoriu constă în aceea că la 16 noiembrie 2011, victima D.P.M., aflată sub influența băuturilor alcoolice, a mers cu taxiul condus de către martorul A.V., la stația G.P.L. din localitatea Șotânga, aparținând societății administrată de către inculpatul S.G., nașul fiicei victimei. Victima a mers la stația G.P.L. în scopul unei discuții cu martorul D.D.F., angajat al societății, în legătură cu remedierea unei instalații instant montată de aceasta la domiciliul victimei. Întrucât martorul a refuzat, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului pentru a-i cere sprijinul în rezolvarea situației, inculpatul refuzând cererea victimei de a-l lăsa pe martorul D.D.

să părăsească locul de muncă în vederea deplasării la domiciliul victimei. Contrar celor susținute de inculpat, în cauză nu există starea de provocare, având în vedere că victima a venit la inculpat pentru a-i cere ajutorul, astfel cum este descris în rechizitoriu, într-o problemă legată de centrala termică. In rechizitoriu, în ceea ce privește cuțitul ridicat de la fața locului, se arată că nu este dovedită încercarea victimei de a-l folosi, element de fapt recunoscut de inculpat în procedura descrisă de art. 320 1 C. proc. pen. În urma acestui refuzului inculpatului de a-l ajuta, victima s-a deplasat din nou la stația G.P.L. fiind urmată de inculpat, între aceștia, în stația G.P.L., continuând discuțiile contradictorii, victima coborând de două ori din habitaclul taxiului, inculpatul lovind-o de mai multe ori cu pumnul ceea ce a condus la dezechilibrarea acesteia și căderea în spațiul dintre butelia G.P.L.

și taxi. După cădere, inculpatul a continuat să aplice victimei lovituri cu piciorul inclusiv prin sărituri succesive asupra capului acesteia, procedând apoi la tragerea victimei din acel loc într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz, unde a continuat agresiunea cu piciorul, violențele exercitate producându-i victimei leziuni traumatice intracraniene și faciale care potrivit raportului de expertiză medico - legală de etapa din 7 noiembrie 2011, necesitau pentru vindecare un nr. de 100 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile, leziunile suferite punându-i în primejdie viața victimei. La data de 02 decembrie 2011, în timp ce se afla internat în Spitalul Clinic de Urgență S.P.

București, victima a decedat, prin raportul de necropsie stabilindu-se că moartea a fost violentă determinată de insuficiența cardio - respiratorii - consecința unui traumatism cranio-cerebral și facial soldat cu hematoame extra și subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi cominutive de viscero și neurocraniene, între aceste leziuni și deces existând o legătură directă de cauzalitate în tanatogeneza. Infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se sancționează cu o pedeapsă de la 5 la 15 ani. În cazul procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, ceea ce conduce la o pedeapsă 3 ani și 8 luni la 10 ani.

Circumstanțele reale ale faptei recunoscute de inculpat determină o pedeapsă peste medie. Instanța nu va aplica o pedeapsă spre maximum sau peste maximum, astfel cum au cerut părțile civile, având în vedere că inculpatul obținea venituri licite din exploatarea stației G.P.L., în cauză nefiind incidență circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., respectiv săvârșirea faptei prin cruzimi și mijloace care presupun pericol public. De asemenea nu este reală susținerea recurentelor părți civile cu privire la antecedentele penale ale inculpatului. Conform Rechizitoriului (fila 10), inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru comiterea unor infracțiuni de violență, în privința cărora procesul penal s-a stins fie prin împăcare, fie prin aplicarea unei sancțiuni administrative, astfel că nu există antecedente penale.

În ceea ce privește circumstanța agravantă a săvârșirii faptei prin cruzimi pentru a fi incidență ar trebui ca inculpatul să fi folosit mijloace sau procedee nemiloase care să fi provocat victimei suferințe grele și prelungite prin modul în care a acționat. Din punct de vedere subiectiv, reținerea circumstanței agravante presupune ca inculpatul să-și fi reprezentat nu numai rezultatul caracteristic infracțiunii săvârșite, dar și faptul că folosindu-se de mijloace și procedee chinuitoare produce victimei grele suferințe. Aceste ipoteze sunt însă contrazise de situația de fapt reținută de instanța de fond și cea de apel, în procedura recunoașterii vinovăției. Ambele instanțe au reținut că victima a decedat în urma loviturilor aplicate în mai multe zone ale corpului.

Chiar dacă unele lovituri au presupus o intensitate deosebită, aceasta indică o modalitate tipică de săvârșire a faptei. Mijloacele care produc pericol public sunt acele mijloace care prin folosire, sunt susceptibile să producă urmări grave pentru un număr nedeterminat de persoane, pentru bunurile acestora ori pentru alte valori sociale importante și de a crea astfel o stare de insecuritate socială. Situația de fapt exclude, de asemenea, incidența în speță a mijloacelor care prezintă pericol public, având în vedere că mijlocul care a cauzat decesul a fost reprezentat de loviturile multiple aplicate victimei. Locul săvârșirii faptei este fără relevanță asupra pericolului public, cât timp modalitatea în care fapta a fost comisă a presupus lovituri aplicate de către inculpat pe multiple zone ale corpului victimei cu pumnii și cu pici