ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3529/2013

Asupra

recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința

penală nr. 6/CC din data de 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Neamț, în

temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de către revizuentul A.M. împotriva sentinței penale nr.

242/P din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 2450/103/2009.

Pentru

a pronunța a ceasta hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț, secția

penală, la data de 30 mai 2012, condamnatul A.M., a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 242/P din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Neamț în Dosarul nr. 2450/103/2009.

Cererea sa a fost înaintată Parchetului de pe lângă

Tribunalul Neamț, în temeiul art. 397 alin. (4) C. proc. pen., în vederea

efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen.

La primirea dosarului, s-a stabilit termen în camera de

consiliu pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii și s-a atașat

dosarul de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 402 C. proc. pen., astfel

cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.

Analizând concluziile procurorului întocmite în

finalizarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen.,

comunicate prin adresa nr. 267/III-6/2012 din 07 martie 2013 a Parchetului de

pe lângă Tribunalul Neamț, motivele cererii de revizuire și considerentele

sentinței penale nr. 242/P din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Neamț în Dosarul nr. 2450/103/2009, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 242/P din 18 decembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 2450/103/2009, a fost condamnat

revizuentul A.M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav

prevăzută de art. 174, 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare și 8 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza II și b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 18/09.02 2010 a Curții de Apel

Bacău s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent, iar prin decizia

penală nr. 1320 din 7 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

respins recursul acestuia, ca nefondat.

În cuprinsul memoriului său prin care a formulat

cererea de revizuire, condamnatul susține că se întemeiază pe dispozițiile art.

394 alin. (1) și (2) C. proc. pen., fără a indica însă motivul concret, faptele

sau împrejurările necunoscute de instanță pentru care solicită revizuirea

hotărârii de condamnare.

Apărările inculpatului, corelate cu întreg probatoriul

administrat în cauză, au format obiectul controlului judecătoresc în căile de

atac, respectiv în apel și în recurs, fiind considerate ca nefondate de

instanțele de control judiciar.

Motivele

susținute de către revizuent, nu se încadrează în cazurile de revizuire expres

și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., cazuri

de strictă interpretare ca excepții de la principiul autorității de lucru

judecat a unei hotărâri penale definitive, astfel cum rezultă și din

dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, în temeiul art. 403 raportat la art. 394

C. proc. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de revizuentul A.M. împotriva sentinței penale nr. 242/P din 18

decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 2450/103/2009.

II. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a

declarat apel condamnatul A.M., invocând următoarele motive de nemulțumire cu

privire la soluția pronunțată și anume:

- soția sa a lăsat victima să moară, în mod

intenționat, iar împreună cu alte peroane, respectiv T., S.A., A.T., cu soția,

au dat declarații mincinoase împotriva sa; totodată a susținut că au fost

găsite amprente ale soției sale A.R., pe bucata de crenguță (și nu bâtă);

- soția sa a dorit moartea fratelui său,invocând un

episod produs în anul 1998, referitor la cauza morții mamei sale, al cărui

protagonist ar fi fost tocmai fratele acesteia;

- fiica sa a mărturisit că a fost lovită și că s-a

scris altceva decât ar fi declarat;

- victima a decedat datorită comei alcoolice în care

s-a aflat și nu ca urmare a loviturilor primite;

- a solicitat efectuarea testului poligraf, pentru a

dovedi nesinceritatea martorilor;

- singura persoană vinovată de moartea victimei este

soția sa, iar toate faptele s-au comis datorită acesteia;

- se consideră nevinovat și consideră că s-a lăsat

manipulat de soția sa și familia acesteia din anul 2000, când a cunoscut-o,

după eliberarea din penitenciar, după 12 ani de detenție făcuți pe nedrept;

- contestă și faptul că ar fi fost vinovat de prima

infracțiune pentru care a fost condamnat anterior faptei din cauza dedusă

judecății, iar acest fapt îl va dovedi curând.

Prin decizia penală nr. 88 din 14 mai 2013, Curtea de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins ca nefundat

apelul revizuentului formulat împotriva sentinței penale nr. 6/CC din 03

aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Neamț.

Pentru

a dispune astfel, curtea de apel a constatat următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, fiind o

cale de retractare a unei hotărâri definitive pe temeiul unor împrejurări

necunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de

fapt, nu și a greșelilor în aplicarea legii; numai în măsura în care erorile de

fapt au determinat o aplicare greșită a legii pot fi înlăturate și acestea.

Eroarea în stabilirea situației de fapt trebuie să rezulte din împrejurări

necunoscute instanței care a soluționat cauza.

În conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,

revizuirea poate fi solicitată doar pentru cazurile expres și limitativ

prevăzute de acest text.

În

conformitate cu dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen.: „hotărârile

judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura

penală, cât și cu privire la latura civilă”.

În

art. 394 alin. (1) C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a

acestei căi de atac, prevăzându-se că: „revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e)

când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia

”

.

Atât din

conținutul prevederilor menționate, cât și din practica judecătorească a rezultat

ca revizuentul condamnat a criticat modul în care s-a desfășurat urmărirea

penală sau cercetarea judecătorească și a solicitat administrarea de probe

pentru a-și demonstra nevinovăția. în aceste condiții, curtea de apel a

apreciat că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire

prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

În sprijinul raționamentului enunțat mai sus, curtea de

apel a făcut trimitere la decizia 60/2007 (M. Of. nr. 574 din 30 iulie

2008),prin care, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a admis

recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație si Justiție si a stabilit ca „Cererea de

revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.

394 C. proc. pen. este inadmisibila”.

În condițiile în care și din referatul reprezentantului

ministerului public care a invocat decizii de speță ale Înaltei Curți de

Casație si Justiție (secția penală, Decizia nr. 5460 din 25 februarie 2003, secția

penală, Decizia nr. 791 din 10 februarie 2004, secția penală, Decizia nr. 5060

din 9 septembrie 2005), curtea de apel a constatat, la fel ca instanța de fond,

că cererea de revizuire nu îndeplinește condiția prealabilă obligatorie

menționată și în consecință, a apreciat că în mod corect Tribunalul Neamț, a

dispus respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă.

III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a

formulat recurs revizuentul A.M., fără a preciza motivele de recurs și cazurile

de casare.

În fața instanței de recurs, atât prin apărătorul

desemnat din oficiu, cât și personal, recurentul revizuent a solicitat

admiterea recursului și trimiterea cererii la instanța de fond pentru a fi

reaudiată fiica sa minoră, învederând că declarația acesteia nu a fost

consemnată corect.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că

recursul formulat de revizuentul A.M. este nefondat pentru următoarele

considerente.

Înalta

Curte constată că instanța de fond a respectat, întocmai, dispozițiile

procedurale aplicabile în cauză, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.

403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează, în camera de

consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța

examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de

lege și, dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror

rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. în baza celor

constatate, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de

revizuire sau, prin sentință, respingerea acesteia.

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat

corect că aspectele invocate de revizuent în susținerea cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se situează în totalitate

în afara condițiilor impuse de lege pentru a face admisibilă o astfel de

cerere. Audierea unor martori care să evidențieze fapte probatorii deja

analizate și verificate de instanțele de judecată, cu autoritate de lucru

judecat, nu constituie decât încercări situate dincolo de lege de a rediscuta

chestiuni deja statuate de instanțele penale.

Motivele susținute de către revizuent, nu se încadrează

în cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit.

a)-d) C. proc. pen., cazuri de strictă interpretare ca excepții de la

principiul autorității de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive,

astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen.

Față

de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuentul A.M. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 mai 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, și îl va obliga

pe recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de revizuentul A.M. împotriva deciziei penale nr.

88 din 14 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.