ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3489/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3489/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal, deliberând, a

reținut următoarele:

Prin

sentința penală nr. 114/P din 10 mai 2011, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe

inculpatul D.C.M. la 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu

executarea în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) și c) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

În

baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc.

pen. cu referire la art. 998-art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la 417.925

RON în favoarea părții civile SC A.I. SRL, 48.901,3 RON către partea civilă SC

P.C. SRL, la 33.936,66 RON în favoarea părții civile SC G.K. SRL, 63.213,17 RON

și a dobânzii legale până la data plății efective în favoarea părții civile SC

H.R. SRL și 17.907,90 RON în favoarea părții civile SC I. SA.

S-a constatat că partea vătămată SC T.G.R.

SRL nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat

de la inculpat suma de 12.820,34 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut, în esență, că în cursul anului 2006, inculpatul D.C.M. împreună

cu martorul B.C.C. au înființat SC L. SRL, având ca obiect de activitate împachetarea

semințelor de floarea soarelui și dovleac ce erau comercializate către alte firme,

administrator fiind inculpatul care avea și specimen de semnătură pentru contul

deschis la Banca T.

Astfel, în perioada august - noiembrie

2007, inculpatul D.C.M. în calitate de reprezentant al SC L. SRL a achiziționat

marfa de la mai multe firme emițând file CEC care la data scadentă au fost refuzate

pentru lipsă de disponibil, întrucât deși marfa a fost revândută, inculpatul nu

a alimentat contul bancar al societății.

SC L. SRL a achiziționat, în perioada 10

septembrie 2007-06 noiembrie 2007, mărfuri de la partea vătămată SC A.I. SRL în

valoare de 973.345 RON, emițând pentru plată un număr de 16 file CEC completate

de către inculpatul D.C.M., care în 05 noiembrie 2007 le-a solicitat reprezentanților

societății să amâne introducerea filei CEC scadentă la acea dată, pentru ca a doua

zi să cumpere produse de 10.682,51 RON conform facturii fiscale, când a dat asigurări

că în aceiași seară va alimenta contul bancar, însă instrumentele de plată au fost

respinse pe motiv de lipsă totală disponibil.

Prejudiciul cauzat SC A.I. SRL este în

valoarea de 417.925 RON.

În luna septembrie 2007, inculpatul a negociat

cu martorul G.G., administrator al SC P. SRL Bratca, achiziționarea de produse alimentare,

iar în urma verificărilor făcute la bancă și Registrul Comerțului de firma vânzătoare,

s-a încheiat contractul potrivit căruia plata mărfii se făcea cu file CEC în termen

de 14-18 zile de la livrare, fiind refuzate la plată trei file în valoare de 22.500

RON, 10.000 RON, respectiv 16.401,30 RON.

Martora Ț.C., administrator al SC G.K.

SRL, după ce a verificat solvabilitatea SC L. SRL, a încheiat un contract cu inculpatul

D.C.M. pentru livrarea faină stabilind ca modalitate de plată emiterea de file CEC

în termen de 21 de zile de la primirea mărfii, în baza căruia i-a vândut produse

în valoare de 153.081,85 RON, din care nu s-a recuperat suma de 33.936,66 RON, întrucât

au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil două file.

În

luna octombrie 2007, SC H.R. SRL Oradea a încheiat cu firma

inculpatului un contract având ca obiect livrarea de faină, după ce în prealabil

martorul O.F.C., reprezentantul societății vânzătoare a verificat credibilitatea

SC L. SRL la SC G.K. SRL, în baza căruia au fost făcute 6 sau 7 livrări în 25 de

zile pentru plata mărfii fiind emise file CEC care au fost refuzate la decontare

pentru lipsă de disponibil.

La data de 01 noiembrie 2007, inculpatul

D.C.M. a cumpărat scutece pentru copii în valoare de 17.907,90 RON de la partea

vătămată SC I. SA București stabilindu-se ca plata să fie efectuată prin filă CEC

scadentă în termen de

28 zile de la emitere, însă la data introducerii

spre decontare a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, trăgătorul

fiind în interdicție bancară.

În

perioada ianuarie - august 2007, SC L. SRL a achiziționat

de la SC T.G.R. SRL produse alimentare care au fost plătite cu numerar sau cu file

CEC completate întotdeauna de inculpatul D.C.M. și date cu titlu de instrument de

plată, însă la data de 11 noiembrie 2007 a fost refuzată la plată din lipsă totală

disponibil, trăgător fiind în interdicție bancară fila CEC în valoare de 12.820,34

RON.

Urmare a apărărilor inculpatului care a

susținut în mod constant că nu a efectuat plățile la termen întrucât nu și-a recuperat

banii de la firmele cărora le revânduse marfa s-au făcut verificări care au stabilit

că societățile indicate de nu există, fiind imposibil de identificat după denumirea

și C.U.I. înscrise pe facturile fiscale puse la dispoziția organelor judiciare.

Au fost audiați administratorii SC M.I.

SRL Oradea, SC M.I.C. SRL, SC F.C. SRL, SC D. SRL, SC N. SRL Ineu care au susținut

că nu au derulat afaceri comerciale cu SC L. SRL, motiv pentru care nu îl cunoșteau

nici pe reprezentantul acestei societăți.

S-a reținut din analiza actelor contabile

că mărfurile achiziționate de inculpat de la societățile prejudiciate au fost comercializate

către societăți inexistente.

Intenția inculpatului D.C.M. de a obține

foloase injuste, concomitent cu producerea de pagube în patrimoniul societăților

partenere prin emiterea de file CEC fără acoperire, rezultă și din faptul că deși

SC L. SRL înregistrat încasări pe toată durata activității sale, inclusiv în luna

noiembrie 2007, inculpatul nu a alimentat contul bancar cu sumele obținute, ba mai

mult a evitat emiterea de facturi fiscale pentru sume mai mari 5.000 RON pentru

a putea încasa contravaloarea mărfurilor în numerar, aspecte confirmate și de martorii

F.G., H.l., D.G., C.E., O.A., D.Z. și P.l., reprezentanți ai societăților comerciale

aprovizionate de firma inculpatului, care transporta personal mărfurile, de cele

mai multe ori solicitând plata pe loc, în numerar sau prin virament bancar în ziua

emiterii facturii, prețurile fiind mai avantajoase decât cele ale marilor depozite

de distribuție produse alimentare.

S-a apreciat ca fiind relevantă declarația

martorului M.V.G., reprezentant al părții vătămate SC I. SA, care a fost surprins

de comanda mare de pampers făcută de inculpat, în condițiile în care firma sa nu

putea comercializa decât cantității reduse din acest produs, iar marfa similară

de la M. era mai ieftină cu 5 RON, explicația dată de inculpat fiind aceea că urma

să vândă în mediu rural unde oamenii nu sunt la curent cu prețurile, motiv pentru

care putea să-și adauge și propriul său adaos comercial, pentru ca din actele contabile

să nu fie evidențiată transmiterea către alte societăți a acestor bunuri.

În

drept, s-a reținut că fapta inculpatului de a emite file CEC

pentru plata mărfurilor achiziționate deși nu avea disponibil în bancă, cauzând

astfel prejudicii în patrimoniul partenerilor de afaceri întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), și (5) C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute

în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv modul de operare,

valoarea mare a prejudiciului, persoana inculpatului care este fără antecedente

penale și care a avut o conduită sinceră în fața instanței.

Stabilind legătura de cauzalitate între

acțiunile inculpatului și prejudiciile create în patrimoniul societăților induse

în eroare, prima instanță l-a obligat pe inculpat la repararea pagubei nerecuperate,

constându-i totodată suma obținută prin înșelarea părții vătămate SC T.G.R. SRL

care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel,

în termen, inculpatul D.C.M. care a solicitat achitarea pentru lipsa intenției având

în vedere că a achitat sume substanțiale către părțile vătămate, făcând în acest

sens și împrumuturi bancare, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 87/A din 30 noiembrie

201, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul inculpatului D.C.M., reținând,

în esență, că în perioada august - noiembrie 2007, în calitate de reprezentant al

SC L. SRL, inculpatul a achiziționat de la SC A.I. SRL Arad, SC P. SRL Bratca, SC

G.K. SRL Oradea, SC H.R. SRL Oradea, SC I. SA București și SC T.G.R. SRL Oradea

diverse mărfuri, pentru plata cărora a emis file CEC, care au fost refuzate la plată

pentru lipsă disponibil.

S-a constatat că prima instanță în mod

corect a reținut situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, chiar dacă

acesta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, având în vedere facturi fiscale,

chitanțe fiscale, justificări refuz de plată al filelor cec și borderouri de încasare,

declarații de martori, adresă Băncii Naționale a României privind incidentele de

plată, extrase de cont, declarații fiscale și deconturi, acte contabile ale SC L.

SRL, proces-verbal de recunoaștere după planșa fotografică, dând încadrarea juridică

corespunzătoare activității desfășurate de inculpat.

Faptul că inculpatul a acționat cu intenție,

s-a reținut că rezultă și din declarația martorei Ț.C., administrator al SC G.&K.

SRL potrivit căreii acesta comercializă marfă către clientul lor SC D. SRL, împrejurare

care a determinat-o să se gândească dacă inculpatul nu le vindea în condiții mai

avantajoase decât cele în care a cumpărat marfa.

Vânzarea produselor a la prețuri și condiții

mai avantajoase decât cele de achiziție a rezultat și din declarațiile martorilor

D.G.L., C.E.M., F.G., H.l., O.A., D.Z. și P.l., reprezentanți ai societăților comerciale

care se aprovizionau de la SC L. SRL.

Intenția inculpatului este dovedită și

din faptul că a ridicat încasăile SC L. SRL sub formă de „restituire creditare",

cu toate că acesta nu a putut prezenta documente contabile care să justifice acordarea

unui împrumut firme, în loc să fie folosite pentru alimentarea contului bancar.

Instanța de prim control judiciar a constatat

că pedeapsa a fost individualzată

în mod judicios conform dispozițiilor

art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de individualizare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs,

în termen, D.C..M. solicitând casarea hotărârilor și achitarea sa în temeiul dispozițiilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a avut intenția de a-i înșela pe reprezentanții

societăților prejudiciate deoarece le-a adus la cunoștință că nu are disponibil

în cont.

Examinând hotărârile atacate prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., precum și

din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

declarat de inculpatul D.C.M., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt, reținută de instanțele

inferioare, este conturată de materialul probator administrat în cauză, din a cărui

analiză coroborată a rezultat modalitatea concretă în care a acționat inculpatul

D.C.M. care prin inducerea în eroare a beneficiarilor filelor CEC emise fără provizia

sau acoperirea necesară, a dus la prejudicierea acestora, obținând pentru sine un

folos material injust.

Procedeul folosit de inculpat D.C.M. este

caracteristic încheierii și executării unor contracte prin care se urmărește păgubirea

vânzătorului, concretizat în cumpărarea de mărfuri prin emiterea de CEC-uri fără

acoperire, care ulterior ridicării erau comercializate în condiții mai avantajoase

decât cele de achiziție, iar în final banii obținuți nu erau folosiți în scopul

alimentării contului bancar al SC L. SRL în vederea stingerii debitelor acestei

societăți.

Relevante sunt declarațiile administratorilor

societăților păgubite și ale angajaților acestora, care au arătat că inculpatul

D.C.M. a prezentat ca fiind solvabilă societatea pe care o reprezenta, dând asigurării

că mărfurile vor fi achite la termen, ca după livrarea produselor să constate că

nu-și pot recupera debitele, întrucât CEC-urile emise de acesta să fie respinse

la plată din lipsă de disponibil în cont sau ca urmare a intrării în interdicției

bancară a trasului.

În

plus, niciuna din societățile înșelate nu au cunoscut că CEC-urile

lăsate de inculpat nu au acoperire sau că mărfurile urmau să fie comercializate

la prețuri inferioare celor de achiziție, fiind evident că în aceste condiții nu

ar mai fi încheiat contactele, respectiv livrat produsele.

În

acest context, apărarea acestuia că s-a aflat în imposibilitate

să-și achite datoriile din cauza partenerilor de afaceri, împrejurare pe care a

adus-o la cunoștința reprezentanților societăților părți civile, nu se confirmă

cu atât mai mult cu cât beneficiarii CEC-urilor la data scadentă le-au introdus

la plată fără să aștepte confirmarea existenței disponibilului în cont din partea

inculpatului.

Chiar dacă ar fi primită această critică,

nu se justifică conduita inculpatului D.C.M. de a continua să emită instrumente

de plată fără a avea disponibil în cont sau știind că SC L. SRL se află în interdicție

bancară, precum și să comercializeze marfa cumpărată la prețuri mai avantajoase

decât cele de achiziție, cauzând astfel un prejudiciu atât de mare, care nu a fost

achitat nici în prezent, împrejurare care dovedește că în raporturile cu părțile

civile acesta a urmărit de fapt inducerea și menținerea în eroare a acestora.

De altfel, din întregul material probator

rezultă că inculpat a acționat cu intenția de a induce/menținere în eroare în scopul

obținerii unor foloase materiale ilicite, fiind exclusă lipsa de vinovăție în realizarea

activității infracționale, așa cum a susținut în mod constant, arătând că la rândul

său a fost victima blocajului financiar generat de partenerii de afaceri care nu

i-au plătit marfa achiziționată.

În

consecință, rezultă fără dubiu că activitatea infracțională

a inculpatului D.C.M. se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 215 alin. (1), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile

în care beneficiarii instrumentelor de plată nu aveau cunoștință de faptul că nu

exista disponibilul necesar acoperirii acestora la tras, iar prejudiciul cauzat

depășește limita stabilită de legiuitor care atrage incidența dispozițiilor art.

146 C. pen. privind consecințele deosebit de grave, date fiind numărul mare de acte

materiale care au avut ca rezultat producerea unei pagube globale mai mari de 200.000

RON, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C.

proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit

art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.M.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul D.C.M. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 30 noiembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 RON reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 30 octombrie

2012.