ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1691/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1691/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 2/CC din

18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna a fost respinsă cererea de

revizuire a sentinței penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului Covasna,

definitivă prin decizia penală nr. 29/Ap din 02 septembrei 2005 a Curții de

Apel Brașov, formulată de condamnatul R.K., deținut în Penitenciarul Oradea; a

obligat pe condamnat să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea de revizuire, formulată

de condamnatul R.K., deținut în Penitenciarul Oradea, înaintată Tribunalului Covasna

la data de 18 februarie 2013 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna s-a

solicitat revizuirea sentinței penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului

Covasna, definitivă prin decizia penală 29/AP din 02 septembrie 2005 a Curții de

Apel Brașov.

În motivarea cererii

revizuentul a arătat că partea vătămată a fost văzută într-o discotecă, de un martor

pe care l-a propus spre audiere, la 4 zile după săvârșirea faptei pentru care a

fost condamnat, de unde rezultă că loviturile aplicare părții vătămate nu au fost

atât de grave așa cum s-a reținut în rechizitoriu.

S-a mai arătat

în motivarea cererii de revizuire că martorul S.M., care a fost audiat în cauză

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă întrucât în momentul săvârșirii faptei

acesta se afla la o distanță mai mare de locul săvârșirii faptei decât a declarat,

prin urmare nu avea posibilitatea să vadă cum s-a petrecut fapta.

Parchetul de pe

lângă Tribunalul Covasna, prin referatul înregistrat sub nr. 635/III/6/2012 din

14 februarie 2013, a solicitat respingerea cererii de revizuire, reținând că în

cauză motivele invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., din verificările efectuate în evidențele Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe precum și ale Judecătoriei Sf. Gheorghe nu

reiese că martorul S.M. a fost cercetat și condamnat pentru mărturie mincinoasă.

Astfel, instanța

a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 405/P/2004,

revizuentul R.K. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. proc. pen. raportat la art. 174

C. pen.

În fapt, s-a reținut

prin actul de inculpare că inculpatul R.K. în data de 10 august 2004, i-a aplicat

părții vătămate minore S.C., numeroase lovituri cu pumnii și picioarele în stomac,

cauzându-i leziuni grave interne, ce au necesitat internare și intervenție chirurgicală

de urgență și care au pus în primejdie viața părții vătămate.

După efectuarea

cercetării judecătorești, în cadrul căreia revizuentul R.K. a recunoscut că i-a

aplicat părții vătămate patru lovituri cu pumnul în stomac, martorul S.M. a susținut

versiunea părții vătămate în sensul că inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe

lovituri cu pumnii și picioarele și s-a plâns către baciul de la stână – T.L., a

doua zi după incident, că-l doare stomacul, această ultimă împrejurare fiind confirmată

și de martorul T.L., având în vedere și concluziile raportului medico-legal, prin

sentința penală nr. 27 din 06 aprilie 2005, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe

revizuentul R.K. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. proc.

pen. raportat la art. 174 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 29/Ap/MF din 02 septembrie 2005, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat

de către inculpat împotriva acestei sentințe.

Potrivit art.

394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor,

expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare

penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau

mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Analizând, admisibilitatea

în principiu a cererii, prin prisma motivelor de revizuire invocate, Tribunalul

a constatat că, motivele de care revizuentul se prevalează nu se circumscriu cazurilor

prevăzute în cuprinsul art. 394 C. proc. pen., având în vedere următoarele considerente:

Revizuirea este

o cale procedurală extraordinară ce are drept finalitate înlăturarea erorilor de

fapt, deduse din împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de către instanța

care a judecat fondul cauzei.

Referitor la primul

motiv de revizuire, chiar dacă motivul invocat -prezența părții vătămare într-o

discotecă la 4 zile după incident - ar fi adevărat, în condițiile în care nu există

probe din care să rezulte că partea vătămată ar fi fost implicată într-un alt incident

până la momentul constatării leziunilor, în opinia instanței acest motiv nu se circumscrie

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește

cel de-l doilea motiv de revizuire invocat, în sensul că, martorul S.M., care a

fost audiat în cauză a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, s-a constatat

că această presupusă mărturie mincinoasă nu a fost dovedită prin hotărâre judecătorească

sau ordonanță a procurorului, potrivit art. 395 C. proc. pen.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat apel condamnatul revizuent R.K. la data de 01 aprilie 2013

criticându-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei și rejudecând pronunțarea

unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de revizuire formulată.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 09 iulie 2013.

În dezvoltarea

motivelor de apel s-a arătat că în speță se impune trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, iar în subsidiar admiterea apelului, desființarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna în vederea

refacerii urmăririi penale, respectiv completarea materialului de urmărire penală

prin administrarea probelor solicitate.

S-a susținut că

a invocat în revizuire o împrejurare nouă pe care nici revizuentul și nici instanța

nu a cunoscut-o la data judecării cauzei, respectiv aceea că în seara zilei de 14

august 2004 partea vătămată a fost văzută de martorul N.G. consumând bere și intrând

într-o altercație cu alte persoane, iar a doua zi a fost transportat la spital unde

a fost supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a splinei. Or, raportat

la această împrejurare leziunile suferite de partea vătămată nu se datorează incidentului

și loviturilor care i-au fost aplicate de inculpat la data de 11 august 2004 ci

incidentului și loviturilor care i-au fost aplicate de alte persoane în data de

14 august 2004, deci după 4 zile.

S-a mai arătat

în dezvoltarea motivelor de apel că prima instanță nu a verificat în niciun fel

verosimilitatea celor afirmate de revizuient în memoriul scris ci, s-a axat pe motivul

subsidiar de revizuire acela al mărturiei mincinoase pe care a depus-o martorul

S.M., omițând să audieze martorul propus N.G. și eventual să realizeze o reaudiere

a părții vătămate și o confruntare cu martorul propus.

A mai susținut

revizuientul prin motivele de apel că, dacă ar fi fost administrate aceste probe

probabil că, împrejurarea nouă adusă la cunoștința instanței la acel moment ar fi

condus la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în

cea de vătămare corporală sau chiar în. infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Prin decizia penală

nr. 127/AP din 29 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul

R.K., deținut actualmente în Penitenciarul Miercurea Ciuc, împotriva sentinței penale

nr. 2/CC din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal

nr. 755/119/2013, pe care o menține; a obligat condamnatul revizuent R.K. să plătească

statului suma de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel verificând hotărârea atacată sub toate aspectele

de fapt și de drept, pe baza lucrărilor și a materialului probator din dosarul cauzei,

a reținut următoarele:

Prima instanță

a făcut o analiză completă a cazurilor pe care se poate întemeia conform art. 394

C. proc. pen. o cerere de revizuire și a apreciat corect, analizând conținutul cererii

formulate de revizuent că nici unul dintre motivele invocate în cererea de revizuire

nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.

Deși aparent împrejurarea

nouă invocată în cererea de revizuire s-ar încadra în dispozițiile art. 394

lit. a) C. proc. pen., Curtea a reținut în primul rând că teza probatorie conform

căreia partea vătămată ar mai fi fost lovită și de altcineva după incidentul avut

cu inculpatul la data de 11 august 2004 nu este una nouă, întrucât încă din faza

de urmărire penală, revizuientul a invocat această situație și chiar a încercat

să convingă partea vătămată să declare astfel, promițându-i în schimb suma de 25

de milioane.

Tot inculpatul

a invocat în 'cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești în mod constant

că, deși a lovit partea vătămată, loviturile aplicate de el nu au fost în măsură

să producă leziunile constatate de medicul legist și urmările descrise în Raportul

de constatare medico-legală din 24 august 2004, partea vătămată fiind în culpă că

nu s-a preocupat de starea sa de sănătate până la data de 15 august 2004, continuând

să muncească.

În aceste condiții,

teza probatorie pentru care s-a propus audierea martorului N.G. nu este una nouă,

ci reprezintă o altă variantă găsită de revizuient de a susține același lucru, respectiv

faptul că loviturile pe care le-a aplicat părții vătămate - și pe care le-a recunoscut

de altfel tot timpul în cursul procesului și chiar și în această cale extraordinară

- nu au fost de natură să producă urmările stabilite în actele medico-legale și

prin urmare nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea

de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. ci de o altă infracțiune:

vătămare corporală sau chiar lovire și alte violențe.

Trecând peste

faptul puțin probabil și neobișnuit ca martorul propus să fi cunoscut aspectele

pe care le afirmă revizuentul, să nu le fi relevat și să-și amintească după aproximativ

10 ani că a văzut partea vătămată într-o discotecă la 4 zile după ce revizuentul

a lovit-o, împrejurarea nouă pe care dorește să o releve revizuentul, chiar dacă

ar fi afirmată de martor pare, în contextul materialului probator administrat deja

de către instanța de fond, să nu se coroboreze cu celelalte probe administrate în

cauză; mai ales prin raportare la depoziția martorului ocular S.M., dar și a celorlalți

martori audiați în cauză (T.L. și C.I.) care au văzut-o pe partea vătămată imediat

după incidentul cu revizuentul simțindu-se rău și acuzând dureri în zona în care

a fost lovită și unde ulterior s-a constatat că erau poziționate leziunile care

i-au pus viața în primejdie, depoziția martorului propus de revizuent nu ar putea

schimba situația de fapt reținută. De altfel însăși audierea martorului ar reprezenta

o problemă întrucât deși revizuentul a indicat adresa la care martorul are domiciliu

a arătat că acesta este plecat temporar în Germania, fără a ști exact unde se găsește

în prezent.

Pe de altă parte,

din memoriul formulat și concluziile formulate atât de avocatul ales, cât și de

revizuient cu această „împrejurare nouă", nu se urmărește să se dovedească

netemeinicia hotărârii de condamnare și obținerea prin această cerere de revizuire

a unei soluții diametral opuse celei de condamnare, ci relevarea unei împrejurări

de natură a crea un dubiu cu privire la faptul că urmările constatate de medicul

legist s-ar datora loviturilor aplicate de el, situație în care, s-ar impune o schimbare

a încadrării juridice și o condamnare pentru infracțiunea de vătămare corporală

și nu de tentativă la omor.

Totodată, Curtea

a constatat că potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen. cazul de la lit. a) constituie

motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare, altfel spus împrejurările noi invocate în

susținerea cererii de revizuire trebuie să fie în măsură să conducă la o soluție

diametral opusă celei a cărei revizuire se cere, nu să se tindă la o prelungire

a probatoriului în vederea schimbării încadrării juridice și atenuarea răspunderii

penale.

Față de această

situație, Curtea a apreciat că prima instanță a considerat corect că în speță nu

este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât prin împrejurările noi invocate, chiar dacă ar fi susținute de martorul

propus nu s-ar putea ajunge la o hotărâre de achitare a inculpatului.

Nici temeiul prevăzut

de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este incident în cauză întrucât așa

cum a reținut și prima instanță deși se invocă faptul că martorul S.M., care a fost

audiat în cauză a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă această împrejurare

nu este dovedită prin hotărâre judecătorească sau ordonanța procurorului astfel

cum o impune dispozițiile art. 395 C. proc. pen.

Față de considerentele

expuse, Curtea a constatat că toate criticile aduse de condamnatul revizuent hotărârii

apelate sunt nefondate.

Împotriva deciziei

instanței de apel, a declarat recurs revizuentul R.K. la data de 12 noiembrie 2013.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24

decembrei 2013.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că revizuentul a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia

penală nr. 29/Ap din 02 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, prin care a fost

condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. proc. pen. raportat

la art. 174 C. pen.

A fost respinsă

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului

Covasna prin sentința penală nr. 2/CC din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul

Covasna.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel revizuentul condamnat R.K., apel care a fost respins ca

nefondat, prin decizia penală nr. 127/AP din 29 octombrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În ceea ce privește

recursul declarat în prezenta cauză, se constată că acesta nu a fost motivat în

termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior,

motivele de recurs au fost depuse chiar în ședință publică, iar din examinarea hotărârii

atacate în raport de actele și lucrările dosarului nu rezultă motive care pot fi

luate în considerare din oficiu, dintre cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Potrivit dispozițiilor

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează

în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus

la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată,

iar la alin. (2

1

) se prevede că în cazul în care nu sunt respectate condițiile

prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare

care, potrivit art. 385

9

alin. (3) se iau în considerare din oficiu.

Întrucât recurentul

revizuent nu și-a respectat obligațiile prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, iar în cauză nu s-au constatat motive care

să fie luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursul declarat

este nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

anterior să fie respins.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

I

S

P U N E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul R.K. împotriva deciziei penale nr. 127/AP din data

de 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Onorariul interpretului

de limbă maghiară se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

16 mai 2014.