ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3830/2013

Deliberând asupra recursurilor de

față, în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 22 din 4 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare

în Dosarul nr. 907/83/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost

respinsă, în principiu și în fond, cererea de revizuire formulată de

revizuientii R.V. și R.M., reprezentanți legali ai minorului R.V.E., împotriva

sentinței penale nr. 34/2012, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr.

6072/83/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., au fost obligați revizuenții la plata sumei de 250 lei, cheltuieli

judiciare către stat.

Instanța de fond a reținut că, prin

cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe revizuenții R.V. și

R.M., reprezentanți legali ai minorului R.V.E., au solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 34 din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare în Dosarul nr. 6072/83/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.

3805/R din 20 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De

asemenea, prin cererea formulată, revizuenții au solicitat revizuirea deciziei

penale pronunțate în apel de Curtea de Apel Oradea sub aspectul încălcării

dispozițiilor legale referitoare la citarea părților civile, precum și al

modalității de administrare a probatoriului, în faza de urmărire penală și

judecată, probatoriu pe care îl apreciază ca fiind incomplet și incorect, cu

referire expresă la declarațiile mincinoase ale martorilor apărării, care au

condus, în aprecierea revizuenților, la pronunțarea unei soluții eronate,

injuste și nelegale.

Analizând motivele invocate de către

revizuenți în cererea de revizuire formulată, instanța de fond a apreciat că

acestea nu se încadrează în motivele prevăzute în mod expres și limitativ de

textul art. 394 C. proc. pen., revizuenții nefăcând în niciun fel dovada

existenței unor împrejurări noi, neavute în vedere de instanțele succesive care

au pronunțat hotărâri în această cauză.

Împotriva sentinței penale menționate,

în termen legal, au declarat apel revizuienții R.V. și R.M., reprezentanți

legali ai minorului R.V.E., solicitând desființarea acesteia și trimiterea

cauzei la instanța de fond, în vederea admiterii în principiu a cererii de

revizuire.

În motivarea apelului, s-a arătat că

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a acordat maximă clemență intimatului,

aplicându-i o pedeapsă minimă, cu suspendarea sub supraveghere, iar partea

vătămată nu a fost despăgubită, pentru prejudiciile psihice suferite.

Totodată, revizuienții au solicitat să

se înlăture obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând

că doar și-au exercitat dreptul de a contesta o hotărâre. Ulterior,

revizuienții au depus la dosar o cerere prin care au arătat că martorii F.I. și

P.M. au declarat mincinos în fața instanței de judecată, pentru a-l favoriza pe

intimatul G.V.

Prin Decizia penală nr. 73/A din 06

iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de revizuenții R.V. și R.M., reprezentanți legali ai minorului R.V.E.

împotriva sentinței penale nr. 22 din 04 februarie 2013 pronunțată de

Tribunalul Satu Mare.

Au fost obligați apelanții să

plătească suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, examinând

hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, instanța

de apel a reținut următoarele:

În mod corect prima instanță a

apreciat că motivele invocate de revizuienți nu se încadrează în cazurile de

revizuire prevăzute strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C.

proc. pen.

Astfel, s-a constatat că, prin cererea

de revizuire formulată, cei doi revizuenți, reprezentanți legali ai părții

civile R.V.E., au criticat modalitatea de administrare a probațiunii în cauza

penală înregistrată sub Dosarul nr. 6072/83/2011 al Tribunalului Satu Mare în

faza de urmărire penală, respectiv în cea a cercetării judecătorești, sens în

care s-a susținut că martorii apărării au făcut declarații mincinoase și s-a

mai susținut că în speță, în fața Curții de Apel Oradea, care a judecat cauza

în apel, nu s-a îndeplinit în mod legal procedura de citare cu partea civilă.

Procurorul care a efectuat actele de

cercetare, conform dispozițiilor art. 399 C. proc. pen., a procedat la audierea

revizuentului R.V. care a precizat că până în prezent nu a formulat plângere

penală împotriva martorilor ale căror declarații le consideră mincinoase și nu

a putut indica care sunt faptele sau împrejurările descoperite după

soluționarea definitivă a cauzei, care să ducă la concluzia că hotărârea de

condamnare a inculpatului G.V. este netemeinică.

În fapt, reprezentanții legali ai

părții civile sunt nemulțumiți de faptul că împotriva inculpatului s-a

pronunțat o hotărâre cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și

de faptul că instanțele de control judiciar au redus cuantumul daunelor morale,

susținând că datorită faptei comise de inculpat, minorul a rămas traumatizat,

având mai multe tentative de suicid.

Incidența cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. este subordonată unei duble

condiții: descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la

soluționarea cauzei; faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Or, așa cum a reținut și instanța de

fond, revizuienții nu au putut indica niciun fapt și nicio împrejurare, care să

nu fi fost cunoscute de instanțele care au judecat cauza. De astfel,

revizuenții nu urmăresc schimbarea soluției în sensul art. 394 alin. (2) C.

proc. pen., ci doresc doar majorarea pedepsei și a cuantumului despăgubirilor

civile. Or, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă faptele sau

împrejurările noi invocate duc la soluție diametral opusă.

De asemenea, revizuenții au mai

învederat că soluția pronunțată în primul ciclu procesual se întemeiază pe

declarațiile mincinoase ale martorilor apărării. Ori, o simplă afirmație în

sensul că unii dintre martori au declarat mincinos, nu poate constitui temei

pentru acest caz de revizuire.

În ceea ce privește susținerea că, în

fața instanței de prim control judiciar care a soluționat cauza, procedura de

citare nu a fost legal îndeplinită, s-a apreciat că nu poate constitui motiv de

revizuire, acest motiv putea fi invocat numai în fața instanței de recurs.

Totodată, instanța de apel a apreciat

ca fiind neîntemeiată susținerea reprezentantului Ministerului Public, în

sensul că atât cererea de revizuire, cât și apelul declarat în cauză sunt

inadmisibile, întrucât au fost formulate de persoane care nu aveau calitatea prevăzută

de lege.

În acest sens, instanța de apel a avut

în vedere că, la data comiterii infracțiunii, respectiv 2009-2010, partea

civilă R.V.E. a avut 12, respectiv 13 ani, condiții în care nu avea capacitate

de exercițiu, considerent pentru care, în mod legal, în cauză au fost citați

reprezentanții legali ai acesteia, respectiv părinții săi, revizuenții R.V. și

R.M.

Prin reprezentanți se înțeleg

persoanele împuternicite îndeplinească în procesul penal acte procesuale în

numele și în interesul unor părți din proces. Potrivit dispozițiilor art. 11

din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice (aplicabil

în cauză anterior intrării în vigoare a noului C. civ.), persoanele care nu au

exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate

în modurile prevăzute de lege, iar potrivit art. 9 teza I din același decret,

reprezentanții legali ai minorului sunt părinții. Părinții minorului R.V.E. au

fost subiecți procesuali care au înlocuit o parte din proces, respectiv partea

civilă, condiții în care puteau formula cererea de revizuire.

Cât privește apelul declarat în cauză

de reprezentanții legali ai părții civile, s-a reținut că, potrivit art. 362

alin. (2) C. proc. pen., reprezentanții legali ai părții civile pot face apel.

Împotriva deciziei menționate, în

termen legal, au declarat recurs revizuenții R.V. și R.M. - reprezentanți

legali ai minorului R.V.E.

Prin motivele de recurs formulate,

fără a invoca vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., revizuenții au solicitat, în esență, casarea hotărârilor și pe

fond admiterea în principiu a cererii de revizuire, reiterând aspectele

invocate în susținerea cererii de revizuire.

Examinând cauza, prin prisma

dispozițiilor legale, înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate,

pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și

instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de

casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

În prezenta cauză, decizia recurată a

fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este

supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor

formale, prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se

constată că recurenții și-au motivat recursurile la data declarării căii de

atac, criticile de recurs fiind expuse în memoriul aflat la fila 6 a dosarului.

În raport de contextul promovării

prezentului recurs, se constată că, în cauză, singura critică ce poate fi

analizată de către instanța de recurs vizează legalitatea respingerii, ca

inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuenti.

Sub acest aspect, Înalta Curte

constată că, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de

revizuenții R.V. și R.M., instanța de fond a pronunțat o soluție legală,

întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de

revizuire prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 lit. a) - e)

C. proc. pen., ci vizează aspecte care privesc fondul cauzei, care nu pot fi

examinate de către instanța învestită cu o cerere de revizuire.

Pentru considerentele expuse, în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de revizuenții R.V. și R.M. - reprezentanți

legali ai minorului R.V.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de revizuenții R.V. și R.M. - reprezentanți legali ai minorului R.V.

împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 06 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții revizuenți la plata

sumei de câte 100 lei, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03

decembrie 2013.