ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2222/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 232/CC/din data de

7

noiembrie

2012

a Tribunalului Hunedoara pronunțată în Dosarul nr. 7086/97/2012, în baza art.

394 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată

de B.D. prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 270/2007

pronunțată în Dosarul nr. 2856/57/2006 al Tribunalului Hunedoara.

Motivele

de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., le-a constituit faptul că, probele nu au confirmat faptele, se impune reaudierea

martorilor care au fost audiați incomplet și părtinitor, acuzațiile aduse sunt generice,instanțele

de fond și control judiciar i-au înlăturat în mod greșit apărările,iar prejudiciul

nu a fost cert stabilit, nu și-a putut proba nevinovăția, deoarece la judecarea

fondului cauzei a cărei revizuire a solicitat-o, nu i-a fost admisă proba cu martori.

Prin

sentința penală nr. 232/2012 pronunțată în Dosarul nr. 7086/97/2012 al Tribunalului

Hunedoara s-a respins ca inadmisibilă cererea, deoarece nu s-au identificat împrejurări

noi sau fapte noi, ci în realitate reprezintă o solicitare de readministrare și

reinterpretare a probelor.

Soluția

judecătorului, respectiv sentința penală nr. 232/CC/ din data de 7 noiembrie 2012

a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în Dosarul nr. 7086/97/2012 supusă prezentului

control de legalitate, a statuat că, aspectele invocate în cererea de revizuire,

au format obiectul analizei cu ocazia soluționării fondului și cu ocazia soluționării

cauzei de către instanțele de control judiciar. De asemenea, martorii propuși în

audiere, ca temei al cererii de revizuire, au format și obiectul analizei instanței

de apel, așa încât în calea revizuirii nu este admisibilă prelungirea probațiunii

și a obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva

sentinței penale nr. 232/2012 pronunțată în Dosarul nr. 7086/97/2012 al Tribunalului

Hunedoara, B.D. a declarat apel, nemotivat în scris, depunând prin apărător ales,

la datele de 20 noiembrie 2012, reluate prin solicitarea din data de 21

noiembrie 2012, aceleași declarații de apel cu precizarea că motivele detaliate

le va formula după redactarea sentinței atacate.

Primul

termen la instanța de apel a fost stabilit la data de 8 ianuarie 2013 când apărătorul

ales al revizuentului-apelant, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată,

deoarece era plecat în concediu de odihnă și clientul său (revizuentul apelant)

nu accepta un alt avocat să îl reprezinte.

Curtea

de Apel, în considerarea dispozițiilor privind garantarea dreptului la apărare a

admis cererea de amânare, a menținut delegația apărătorului desemnat din oficiu,

a acordat termen la data de 29 ianuarie 2013 și a transmis o solicitare avocatului

ales de a se prezenta la termen sau de a lua măsuri pentru a-și asigura substituirea.

La

termenul din data de 29 ianuarie 2013 din nou, apărătorul ales a formulat cerere

de amânare, motivat de faptul că starea medicală nu-i permite să se prezinte și

a depus în acest sens o copie a unui certificat de concediu medical, în care nu

se indica decât faptul că din data de 28 ianuarie 2013, timp de 4 (patru) zile se

află în concediu medical. Nu a precizat care sunt motivele datorită cărora nu a

făcut demersuri pentru a-și asigura substituirea.

În

aceste împrejurări, considerând cererea neîntemeiată, față de lipsa de diligență

a apărătorului ales, față de împrejurarea că asistența juridică a revizuentului-apelant

a fost asigurată prin apărătorul desemnat din oficiu care a pus concluzii instanța

de apel a procedat la judecarea cauzei.

Prin decizia penală

nr. 20/A din 4 februarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru

cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.D. împotriva

sentinței penale nr. 232 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului Hunedoara.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a apreciat că motivele de revizuire întemeiate pe lipsa

vinovăției, examinate în procesul soluționat prin condamnare, nu constituie faptei

sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, de natură să justifice

revizuirea potrivit cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., fiind justificată respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Decizia penală sus-menționată

a fost atacată cu recurs de către revizuientul B.D., solicitând casarea acesteia

și, în cadrul rejudecării, admiterea revizuirii și anularea sentinței penale

nr. 270/2007 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în Dosarul nr. 2856/57/2006, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție și, rejudecând cauza pe fond, achitarea inculpatului în temeiul

art. 10 lit. d) C. proc. pen., relativ la infracțiunea de înșelăciune în varianta

complicității prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (4),

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Verificând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

Potrivit art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Analiza doctrinară și

prin raportare la dovezile depuse în cauză, făcută de instanța de apel, este judicioasă,

atotcuprinzătoare și în spiritul legii.

Motivele de revizuire

invocate și circumscrise cazului prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., constau în aceea că, probele nu au confirmat faptele, impunându-se reaudierea

martorilor care au fost audiați incomplet și părtinitor, instanțele i-au înlăturat

în mod greșit apărările, prejudiciul nu a fost cert stabilit, nu și-a putut dovedi

vinovăția întrucât, la judecarea fondului cauzei, a cărei revizuire a solicitat-o,

nu i-a fost admisă proba cu martori.

Or, aspectele invocate

nu se încadrează în disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind recunoscute

instanțelor în cursul procesului penal finalizat, cu condamnarea revizuientului,

inculpatul B.D. invocând în apărarea sa tocmai aceste împrejurări, apărare înlăturată,

însă, pe baza probelor aflate la dosar.

Reluând această apărare

în forma cazului de revizuire sus-arătat, revizuientul tinde, pe această cale extraordinară

de atac, la prelungirea probațiunii într-o cauză aflată sub puterea lucrului judecat,

ceea ce este inadmisibil.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.D.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul revizuient la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de revizuentul B.D. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 04 februarie

2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent

la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi

21

iunie 2013

.