ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1519/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1519/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția I penală, prin sentința penală nr. 403/F din 22 mai 2013 a condamnat pe inculpații:

- M.R. la 15 ani închisoare

și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea

de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea

nr. 143/2000.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- G.A.I. la 15 ani închisoare

și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea

de introducere în țară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1),

(2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 17 alin.

(1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea,

în vederea distrugerii, a următoarelor cantități de cocaină: 5,06 g., 5,08 gr, 5,09

g. și 39,03 g.

Totodată, s-a dispus restituirea

bunurilor ridicate de la inculpatul M.R. conform procesului-verbal din 30 octombrie

2012.

Pentru a pronunța hotărârea,

s-au reținut următoarele:

La 12 septembrie 2012,

organele de poliție din structura D.C.C.O. - I.G.P.R. - Serviciul Antidrog, s-au

sesizat privind faptul că mai multe persoane, printre acestea numărându-se inculpatul

G.A.I., sunt implicate în activități de trafic de droguri pe raza municipiului București.

Derularea operațiilor

specifice a relevat că la 16 octombrie 2012, inculpatul G.A.I., telefonic, a contactat

un cetățean român stabilit în Spania, acestuia cerându-i să-i procure cocaină, plata

urmând a i-o face ulterior, după ce el va primi drogul și-l va testa.

Cocaina a fost expediată

în țară prin coletărie, ea urmând a fi transportată în București și dată inculpatului

de către inculpatul M.R., la acele date și acesta fiind stabilit în Spania. Pentru

acest serviciu, inculpatul M.R. urma să primească de la coinculpatul 3.100 euro

din care 600 euro pentru sine, restul urmând să-l dea în Spania unui cetățean spaniol.

La 27 octombrie 2012,

M. i-a transmis inculpatului G.A.I. numărul de apel al coinculpatului M.R. Imediat,

inculpatul G.A.I. l-a contactat pe coinculpat și au stabilit o întâlnire în București,

aici inculpatul M.R. venind de la Moreni, județul Dâmbovița, localitatea unde-și

avea domiciliul.

Din Târgoviște, județul

Dâmbovița, inculpatul M.R., la 29 octombrie 2012, a preluat drogul de la un necunoscut,

iar la 30 octombrie 2012, spre orele 18:15, ambii inculpați au stabilit că urmează

să se întâlnească în București, după aproximativ o oră și jumătate, interval de

timp necesar deplasării inculpatului M.R.

În aceeași zi, spre orele

19:25, inculpatul M.R. a coborât din microbuzul cu care se deplasase, iar în București,

organele de poliție au constatat că asupra sa avea trei pungulițe din material plastic

transparent, toate învelite în staniol, substanța conținută, parțial solidă, având

culoarea albă.

Raportul de constatare

tehnico-științifică din 10 noiembrie 2012 al I.G.P.R. - D.C.C.O. - Laboratorul Central

de Analiză și Profil al Drogurilor, a stabilit că drogul era cocaină.

Actul de sesizare a instanței

a stabilit situația de fapt prin coroborarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor

și comunicărilor telefonice, procesele-verbale de supraveghere operativă și de prindere

în flagrant a inculpaților, raportului de constatare amintit, declarații de martori,

declarațiile inculpaților.

În faza cercetării judecătorești,

au fost audiați cei doi inculpați, martorii D.D.E., V.A.C. și martorul cu identitate

protejată I.M.

În ce privește declarațiile

inculpatului M.R., acesta, la momentul depistării, a susținut că nu cunoaște conținutul

celor trei pungulițe găsite asupra sa pe acestea urma să le predea unei persoane

(G.A.I.), serviciul făcut urmând a-i aduce 500 - 600 euro. Ulterior, același inculpat

a declarat asemănător, a amintit însă că persoana G.A.I. i-a fost făcută cunoscută

de către M. și la indicația acestuia, în schimbul cocainei primea 3.100 euro, iar

din aceasta, comisionul lui erau 600 euro.

Cu prilejul altor declarații,

inclusiv la momentul soluționării propunerii arestării sale preventive, inculpatul

a susținut asemănător.

În baza cercetării judecătorești,

inculpatul, cu privire la persoana căreia urma să-i predea drogul, a spus că aceasta

era V.A.C., celuilalt inculpat urmând să-i dea 2-3 g. pentru consum propriu.

Cu privire la această

din urmă susținere, instanța de fond, reținând că ea nu se coroborează cu ansamblul

probelor administrate, a apreciat-o ca reprezentând, posibil, aversiunea inculpatului

față de martorul V.A.C. pentru poziția acestuia din urmă în Dosarul nr. 3406/3/2012

al Tribunalului București, secția a II-a penală, dosar care-l privea pe inculpat,

obiectul constituindu-l tot traficul ilegal de droguri, V.A.C., și el inculpat în

cauză, optând pentru judecarea sa în procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., deși ei se înțeleseseră să nu recunoască faptele.

Convorbirea telefonică

dintre cei doi amintiți, interceptată la 19 octombrie 2012, ora 16:23:50, se referă

la cantități de la 500 g. la 5 kg., sumele vehiculate erau raportate la cannabis,

plata urma a se face prin serviciul W.U., iar la dorința lui V.A.C. de a se întâlni,

inculpatul M.R. i-a spus „…vin eu, că și așa am treabă la București”, deci motivul

venirii inculpatului la București era legat de înțelegerea și întâlnirea cu coinculpatul

G.A.I.

La rândul său, inculpatul

G.A.I., la urmărirea penală și cu ocazia soluționării propunerii arestării preventive,

s-a prevalat de dreptul la tăcere. La prezentarea materialului de urmărire penală,

în prezența avocatului său ales, inculpatul a recunoscut fapta, dar la cercetarea

judecătorească a susținut că cele 55 g. cocaină nu erau pentru el, de la inculpatul

M.R. urma să primească una-două grame pentru consum propriu.

Împotriva sentinței, cei

doi inculpați au declarat apeluri, inculpatul M.R. criticând hotărârea pentru încălcarea

dreptului său la un proces echitabil cu referire la efectuarea percheziției corporale,

la data acesteia nefiind prezenți martori asistenți în numărul cerut de procedura

penală, nelegal, i s-a respins cererea de reunire a cauzei de față cu cea din Dosarul

nr. 3406/3/2013 astfel cum o formulase la 08 februarie 2013, aceasta încălcându-i,

deci, prezumția de nevinovăție, nu au fost respectate dispozițiile art. 317 C.

proc. pen., judecătorul fondului a copiat acuzarea, nu a motivat pentru ce a dispus

o pedeapsă atât de mare, a fost reținut pentru aceeași faptă de două ori, nu i-au

respectat dispozițiile art. 306 și ale art. 310 C. proc. pen. (posibilitatea amânării

pronunțării și nepronunțarea în ședință publică, de către președintele completului),

în subsidiar el solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum adecvat dispunerii

unei alte modalități de executare decât privarea de libertate.

Inculpatul G.A.I., în

apel, a criticat sentința pentru greșita încadrare juridică a faptei, el susținând

că a săvârșit numai infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, achitarea pentru infracțiunea de

trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și

(2) din aceeași lege motivată pe considerentul că, în ce-l privește, fapta nu există,

chiar infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) nu a fost probată pentru

că din convorbirile telefonice interceptate, el urma să se întâlnească cu coinculpatul

M.R. pentru a testa drogul pe care acesta l-a deținut, nu dorea cumpărarea cocainei,

întâlnirea era stabilită, de către coinculpatul cu V.A.C. În subsidiar, și acest

inculpat a solicitat aplicarea unei pedepse al cărui cuantum să permită o altă modalitate

de executare.

Instanța de apel, verificând

actele și lucrările dosarului, a reținut că judecătorul fondului a stabilit corect

situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpaților, neexistând dubiu

privind săvârșirea faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată

și condamnați în primă instanță.

Referitor pedepselor aplicate

inculpaților, instanța de apel a reținut că acestea au fost greșit individualizate,

întinderea lor fiind excesiv de severă.

Procedând, sub acest aspect,

la o nouă individualizare a pedepselor, reținând în favoarea apelanților inculpați

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., niciunul

dintre inculpați neavând antecedente penale, în condițiile în care este prezentă

împrejurarea că mai sunt cercetați în alte cauze, dar în acestea nu sunt încă condamnați,

datele conținute în referatele de evaluare fiindu-le, de asemenea, favorabile, s-au

admis apelurile, s-a desființat, în parte sentința apelată și aplicând fiecăruia

dintre inculpați dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 alin. (1)

lit. a) C. pen., s-au redus pedepsele privative de libertate la câte 6 ani închisoare.

S-au menținut, în rest,

celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei instanței

de apel, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri, cazurile de casare

și motivarea acestora fiind detaliate în prezenta.

Recursul declarat de inculpatul

M.R. este fondat pentru aplicarea art. 5 C. pen. în vigoare de la 01 februarie 2014

privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Prealabil, se observă

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, la 23 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/20013

(15 februarie 2013) privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

iar recursul declarat a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la 31 ianuarie

2014, situație potrivit căreia acesta este supus casării doar în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care

este lege procesual penal aplicabilă.

Ca atare, prin actul normativ

indicat, în vigoare de la 15 februarie 2013, s-a realizat o limitare a efectului

devolutiv al recursului, unele cazuri de casare fiind abrogate expres, iar altele

au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare

prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

anterior, ceea ce înseamnă că prin amendarea cazurilor de casare, legiuitorul a

restrâns controlul jurisdicțional realizat prin intermediul recursului, a doua cale

de atac ordinară, doar la chestiuni de drept.

Ca atare, în cazul recursului

declarat împotriva deciziei pronunțată în apel, nici inculpații recurenți, nici

instanța de recurs, nu se pot referi decât la lipsurile ce se încadrează în cazurile

de casare prevăzute de lege, pe această cale neputându-se înlătura toate erorile

pe care, posibil, le-ar conține hotărârea recurată, ci doar încălcările de lege

care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ și expres prevăzute

în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

În sensul celor de mai

sus, se reține că examinarea situației de fapt, pentru aceasta existând, anterior

Legii nr. 2/2013, cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., caz abrogat expres, nu mai este permisă de legea procesual

penală, deci susținerea greșitei condamnări, cererea de achitare exced analizei,

ele referindu-se la aspecte de fapt ale cauzei, de genul că probele nu-l încriminau,

considerent pentru care nu este admisibilă nici cererea de rejudecare a apelului.

În ce privește pedeapsa

aplicată acestui inculpat, și în raport cu prevederile art. 5 C. pen., se constată

și se apreciază că textul încriminator, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

prevedea pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, art. 81 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 modificând în sensul micșorării

limitelor de pedeapsă prevăzute la pedeapsa de la 5 la 15 ani închisoare. În cauză,

ca efect al reținerii în favoarea inculpatului, a circumstanței atenuante prevăzută

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și a art. 76 alin. (1) lit. a) din

același Cod, pedeapsa de 5 ani închisoare este cea legală, deci acestui inculpat

legea nouă îi este mai favorabilă.

Recursul declarat de inculpatul

G.A.I., motivat pe cazul de casare prev. de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., în realitate prin dezvoltarea apărării inculpatul criticând

încadrarea juridică a faptei, caz de casare expres abrogat [fostul pct. 17 al

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.] lipsa probării faptei [cazul de casare

prev. de pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. - de asemenea expres

abrogat] ori nevinovăția sa pentru care s-ar impune achitarea întrucât nu a săvârșit

el faptele, aceasta nu se poate examina în recurs pentru considerentele deja arătate.

Privind, în situația acestuia

inculpat, aplicarea art. 5 C. pen. legea penală mai favorabilă până la judecarea

definitivă a cauzei, și în favoarea lui reținându-se aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) și a) art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, aceasta constituie

legea penală mai favorabilă, conținutul circumstanței atenuantă neregăsindu-se în

C. pen. în vigoare de la 01 februarie 2014.

Ca atare, recursul declarat

de inculpatul M.R. fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior va fi admis, iar în baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același Cod, recursul declarat de inculpatul

G.A.I. nefiind fondat, va fi respins, procedându-se corespunzător dispozitivului

prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul M.R. împotriva deciziei penale nr. 329 din 23 decembrie 2013 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Casează în parte decizia

atacată și sentința penală nr. 403 din data de 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor

art. 5 C. pen. și rejudecând în aceste limite:

Reduce pedeapsa la 5 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C.

pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru infracțiunea de trafic de droguri

de mare risc.

În temeiul art. 65

alin. (1) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.

66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului M.R. durata reținerii și arestării preventive de la 30 octombrie 2012

la 06 mai 2014.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursului inculpatului M.R. rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat M.R., în sumă de 300 RON, se plătește

din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.A.I. împotriva aceleiași deciziei penale.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului G.A.I. durata reținerii și arestării preventive, de la 31 octombrie

2012 la 06 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat

G.A.I. la plata sumei de 475 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 175 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 6 mai 2014.