ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2762/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2762/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului penal de față, în baza
actelor dosarului, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 23/F din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București,
secția
I p
enală, în Dosarul nr. 50709/3/2011 s-au
dispus următoarele:
În
baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea
art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul V.I.A.,
a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic de droguri de risc.
În
baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.
art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., același inculpat
a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic internațional de droguri de risc.
În
baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.
art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul V.I.A.
a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.
Potrivit art. 76 alin. (3) C. pen., inculpatului
nu i s-au aplicat pedepse complementare.
În
baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite
pedepsele susmenționate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai
grea, de 5 ani închisoare.
În
baza art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa
accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a Il-a și lit. b) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului
perioada reținerii și arestării preventive, de la 15 aprilie 2011 la zi, iar în
temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea
cantităților de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii
din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum și 516,5 g ambalaje (cutie
carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii
din 31 mai 2011, cu obligația păstrării de contraprobe.
În
baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea
de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisa.
În
baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul
V.I.A. a unui telefon mobil marca S. cu cartela V., și a unui telefon cu cartela
C., indisponibilizate la D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. cu dovada din 9 mai 2011.
În
baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea
de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în
S.N.D.G.J.
Totodată, în baza art. 191 alin. (1) C.
proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare
față de stat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima
instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București
au fost trimiși în judecată, în stare de arest, inculpații V.I.A. pentru săvârșirea
infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000 și deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu
prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C.
pen., N.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de
risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea
nr. 143/2000 și A.F.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc
prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare a instanței s-a
reținut că, la data de 11 aprilie 2011, inculpații V.I.A. și N.I.F. s-au deplasat
în Olanda de unde au achiziționat ilicit cantitatea de 946,2 gr. cannabis pe care
au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare, pentru ca ulterior, la data
de 15 aprilie 2011, inculpatul V. să fie surprins de organele de poliție în București,
deținând susmenționata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai o ridicase de
la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar și o altă cantitate
mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului propriu.
În
privința inculpatului A. s-a reținut că, la data de 15
aprilie 2011, în jurul orei 21:00, a vândut cantitatea de 106,16 gr. cannabis denunțătorului
N.I.F., pentru suma de 2.600 RON.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu
a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi
penale: procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante și planșe foto,
rapoarte de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de redarea convorbirilor/comunicărilor
telefonice, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin care au fost
expediate drogurile în România, declarațiile martorilor C.V., C.L.G., D.I.M., P.G.V.,
B.C.N., O.T. și C.D., declarația învinuitului S.F.C. (scos ulterior de sub urmărire
penală), precum și declarațiile de recunoaștere ale inculpaților A.F.T. și N.I.,
precum și declarațiile inculpatului V. care inițial a recunoscut acuzațiile formulate
împotriva sa, ulterior revenind asupra acestei poziții.
Prin încheierea din data de 16 aprilie
2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă
a inculpaților, starea de arest fiind ulterior prelungită și menținută cu respectarea
condițiilor prevăzute de legea procesual penală.
În
faza de judecată, la termenul din 24 aprilie 2011, inculpații
N. și A. au
invocat beneficiul disp. art. 320
1
C. proc. pen.,
declarând că recunosc integral învinuirile aduse și că doresc ca judecata cauzei
să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Întrucât inculpatul V. a învederat că nu
înțelege să se prevaleze de dispoziția legală susmenționată, prima instanță, prin
încheierea din 24 iunie 2011, a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul
V.l.A., în acest mod - formându-se dosarul cauzei pendinte, cu nr. 50709/3/2011.
În
dosarul inițial, prin sentința penală nr. 571 din 29
iunie 2011 a Tribunalului București, secția
I p
enală, coinculpații N. și A. au fost condamnați la pedepse
de 4 ani, respectiv 2 ani închisoare, cu executare în regim penitenciar.
În
cauza pendinte, în cursul cercetării judecătorești, instanța
a procedat la audierea inculpatului și a martorilor C.L.G., V.E., C.V., D.I.M.,
P.G.V., B.C.N. și O.T.
Totodată, au fost atașate relațiile soliciate
de la SC A.T. - societatea de transport prin care drogurile au fost expediate în
România, a fost efectuat un referat de evaluare cu privire la inculpat și s-au solicitat
informații de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial București cu privire la denunțul formulat de inculpatul V.l.A.
În
urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță
a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 11 aprilie 2011, inculpații
V. și N. s-au deplasat cu o cursă
W. de pe aeroportul București
- Băneasa la Bruxelles, Belgia.
De pe teritoriul belgian, cei doi s-au
deplasat în Olanda, în localitatea Heerlene, iar a doua zi au luat legătura cu doi
cetățeni olandezi de la care au achiziționat, la prețul de 3.800 de euro, o cantitate
de aproximativ 950 gr. cannabis.
După ce au împărțit drogurile în două pachete
separate, aproximativ egale ca și cantitate, pe care le-au ambalat și împachetat
cu bandă adezivă de culoare gri, inculpații au introdus pachetele într-o cutie de
carton, lipită și aceasta cu bandă adezivă.
Deoarece inculpații nu doreau să expedieze
coletul din Olanda (pentru a evita orice suspiciune, cunoscut fiind regimul mai
relaxat de comercializare a drogurilor din acest stat), numitul V.l.A. s-a deplasat
în Germania, în localitatea Aachen, aflată la mică distanță de granița olandeză,
de unde, apelând la serviciile firmei SC A.T., a expediat coletul în țară, folosind
un nume fals (A.B.), iar la rubrica „destinatar" menționând numele și datele
de identificare ale unei cunoștințe, C.L.G., după ce îi ceruse acesteia telefonic
datele personale.
Inculpatul a informat firma de transport
că pachetul conține „haine" și a refuzat să completeze formularul pus la dispoziție
de societatea de transport, rugându-l pe șoferul autocarului să facă acest lucru
(declarația martorului C.V.).
După revenirea în țară, la data de 15
aprilie 2011, inculpatul V.l.A. a luat cartea de identitate a numitei C.L.G. (aceasta
nu fusese de acord să îl însoțească la sediul firmei de transport, dar a acceptat
să îi încredințeze
actul de identitate), s-a prezentat la
sediul A.T. din București, B-dul B.V. unde, datorită faptului că deținea cartea
de identitate a destinatarului și cunoștea și codul de expediție al coletului, i-a
fost predat pachetul pe care și-l expediase singur.
După ce inculpatul a introdus coletul în
portbagajul autoturismului său, a fost reținut de organele de poliție, care au descoperit
în interiorul cutiei cele două pachete de cannabis (în total 946,20 gr.), iar în
portiera din stânga față trei pliculețe care conțineau în total 2,08 gr. cannabis,
despre care inculpatul a declarat că era pentru consum propriu.
Natura substanței descoperite în autoturismul
inculpatului a fost stabilită printr-o constatare tehnico-științifică ce a concluzionat
că atât în cele trei pliculețe aflate în portieră, cât și în cele două pachete din
cutia preluată de inculpat de la SC
A.T. se afla cannabis.
La stabilirea acestei situații de fapt,
instanța a avut în vedere, pe lângă declarația inculpatului N. și prima declarație
a inculpatului V. (cea în care a recunoscut parțial comiterea infracțiunilor și
a descris detaliat modul de operare), următoarele mijloace de probă: formularul
de expediție al coletului trimis de inculpat din Germania, pe care era trecut ca
și destinatar C.L.G., iar la numele expeditorului „A.B.", numărul de telefon
fiind însă cel al inculpatului V.I. (0721.XXX.XXX, cu privire la care Tribunalul
București a emis autorizație de interceptare a comunicărilor/convorbirilor, cartela
cu acest număr fiind găsită asupra inculpatului); declarația martorului C.V., șoferul
SC A.T. care a preluat coletul de la inculpat, acesta recunoscându-l pe V.I.A. ca
fiind cel care i-a predat coletul, l-a rugat pe el să completeze formularul și s-a
recomandat ca fiind „A.B."; declarația martorei C.L.G., care a arătat că la
jumătatea lunii aprilie 2011 a fost sunată de inculpat din străinătate, care a rugat-o
să îi spună adresa sa completă, pentru ca a-i expedia
niște haine, iar
la câteva zile după acel moment, inculpatul i-a cerut să vină cu el pentru a ridica
pachetul, însă ea l-a refuzat, încredințându-i cartea de identitate; declarația
martorului P.G.V., angajat al SC A.T., care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind
persoana căreia i-a predat coletul sosit din Germania, datorită faptului că acesta
cunoștea numele destinatarului și codul de expediție al pachetului; declarația martorei
D.I.M., care a asistat la preluarea coletului de către inculpat; procesul-verbal
de constatare a infracțiunii flagrante cu planșe foto, care consemnează activitățile
inculpatului V. din data de 15 aprilie 2011 (prezentarea la sediul A.T., ridicarea
coletului, etc.) și rezultatele controlului efectuat asupra autoturismului acestuia
și raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză care a stabilit
că substanța din cele trei pliculețe aflate în portiera autoturismului inculpatului
și în cele două pachete din cutia preluată de acesta de la SC A.T. este cannabis.
Referitor la apărările inculpatului V.,
instanța a reținut că, la momentul intervenției organelor de poliție, acesta a arătat
că nu știa ce se afla în coletul preluat, fiind doar rugat de inculpatul N. să meargă
la sediul firmei de transport pentru a-l ridica; ulterior, inculpatul a recunoscut
parțial săvârșirea faptelor, arătând că știa ce se află în coletul preluat și relatând
în detaliu modul în care a acționat (la 15 aprilie 2011), pentru ca în final să
revină asupra declarației de recunoaștere, negând comiterea celor două infracțiuni
de trafic de droguri.
În
acest sens, s-a reținut că, în cursul urmăririi penale, inculpatul
a arătat mai întâi că nu a cunoscut scopul deplasării în Belgia, fiind doar rugat
de inculpatul N. să expedieze din Germania un pachet către România, neștiind ce
se afla în interiorul acestuia (la 09 mai 2011); ulterior (la 08 iunie 2011) a dezvoltat
aceeași teză, arătând că în Belgia inculpatul N. a achiziționat un laptop pe care
el nu l-a văzut, însă niciodată, și că, la solicitarea aceluiași N., s-a deplasat
în Germania pentru a expedia coletul în care se afla laptop-ul respectiv. A mai
arătat că a expediat coletul pe numele martorei C., deoarece nu știa când va reveni
în tară.
Deopotrivă, inculpatul a arătat că prima
declarație - din 15 aprilie 2011, a fost dată deoarece era „inhibat" de primul
contact cu autoritățile judiciare.
În
faza de judecată, inculpatul a continuat să detalieze varianta
invocată în fața organelor de anchetă, anterior expusă, arătând că a plecat în Belgia
împreună cu inculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri ieftine și a le revinde în
România, el avansând atât costurile de transport, precum și cele aferente achiziționării
acestor produse, deoarece îi datora lui N. 10.000 de euro.
Inculpatul a mai declarat că N. a fost
cel care a cumpărat laptop-urile și le-a și ambalat, ulterior cerându-i să le expedieze
din Germania, fără a-i spune motivul.
Totodată, a arătat că nu a participat nici
la achiziția laptop-urilor și nici la ambalarea lor, precum și faptul că formularul
de expediție a fost completat integral de angajatul firmei de transport, astfel
încât nu are cunoștință despre motivul pentru care la rubrica expeditor a fost trecut
„A.B.".
Deopotrivă, inculpatul a arătat că tot
coinculparul N. a fost cel care i-a solicitat să ridice coletul la 15 aprilie 2011.
Instanța de fond a înlăturat apărările
inculpatului constatând că acestea sunt neplauzibile și în contradicție cu toate
probele administrate în cauză.
În
acest sens, s-a reținut, în primul rând, faptul că inculpatul
nu a putut să explice în mod credibil de ce, asistat de aceiași apărători aleși,
a dat la 15 aprilie 2011 o declarație în care a descris extrem de amănunțit săvârșirea
infracțiunilor (chiar dacă și la acel moment a încercat să își diminueze contribuția
la săvârșirea acestora), pentru ca ulterior, invocând niște motive total necredibile
(„inhibiția" în fața procurorului), să revină asupra acesteia.
S-a mai reținut că declarațiile inculpatului
sunt contradictorii întrucât, la 09 mai 2011, inculpatul a arătat că nu știa ce
se află în coletul expediat din Germania, pentru ca în fața instanței, la 04
august 2011, să descrie detaliat tot conținutul acestuia.
Totodată, s-a reținut că inculpatul nu
a oferit nicio explicație cu privire la faptul că, deși a plecat în Belgia împreună
cu coinculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri, iar N. a făcut acest lucru, nu a
fost interesat de prețul, marca, specificațiile acestora și nici măcar dacă calculatoarele
se aflau în stare de funcționare sau nu.
De asemenea, s-a reținut că susținerile
inculpatului în sensul că a expediat coletul pe numele numitei C.L.G., întrucât
nu știa când se va întoarce în țară sunt contrazise de probele administrate în cauză,
respectiv procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate
în data de 11 aprilie 2011 și declarație inculpatului V., din care rezultă că inculpatul
rezervase biletele în regim dus-întors.
Deopotrivă neplauzibile au fost apreciate
și susținerile inculpatului în sensul că el și N. au expediat coletul cu laptop-uri
printr-o firmă de curierat deoarece „nu s-au gândit că l-ar putea lua în avion cu
ei".
În
ceea ce privește modalitatea de completare a formularului
la sediul din
Aachen al SC A.T., s-a apreciat că varianta inculpatului
este de-a dreptul rizibilă, fiind de neconceput ca o persoană majoră, care expediază
printr-o firmă de curierat bunuri în valoare de peste 2.000 de euro, să accepte
ca pe formularul de trimitere să fie menționat ca expeditor o persoană inexistentă.
În
același registru s-a reținut că, deși angajatul firmei de
transport nu a fost preocupat de numele real al expeditorului, s-a arătat extrem
de scrupulos cu privire la numărul de telefon al acestuia, care după cum s-a arătat,
aparținea inculpatului V., toate afirmațiile inculpatului privind expediția coletului
fiind combătute în totalitate de declarația martorului C.V.
S-a mai reținut că, deși inculpatul a încercat
să acrediteze ideea că s-ar fi aflat într-o situație de subordonare față de coinculpatul
N., din lecturarea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice
dintre cei doi a rezultat că aceștia se aflau pe poziții de egalitate, acționând
ca două persoane aflate în relații foarte apropiate, inculpatul V. având o influență
destul de mare asupra inculpatului N., prin prisma posibilităților materiale superioare.
Ca urmare, în raport de actele dosarului,
instanța a apreciat că fapta inculpatului constând în introducerea în țară a cantității
de 946,20 gr. cannabis (drog de risc, substanță menționată în Tabelul nr. III, anexă
la Legea nr. 143/2000) realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic
internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,
fapta aceluiași inculpat, de a deține în scopul punerii în vânzare aceeași cantitate
de 946,20 gr. cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic
de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta
inculpatului V.A.I., de a deține cantitatea de 2,08 gr. cannabis în vederea consumului
propriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4
alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepselor aplicate
inculpatului, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei,
circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, urmarea produsă, precum și datele
personale ale inculpatului în sfera cărora lipsa antecedentelor penale și perspectivele
reale de reintegrare în societate au fost
circumscrise circumstanței
atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., apreciindu-se că scopul educativ
preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat numai în condițiile privării de
libertate a inculpatului.
Totodată, prima instanță a apreciat că
în beneficiul inculpatului nu pot fi reținute disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000,
întrucât, deși inculpatul a făcut un denunț împotriva unor persoane implicate în
traficul de droguri, înregistrat la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București,
demersul nu a avut ca efect tragerea la răspundere penală a unor persoane care au
comis infracțiuni legate de droguri.
Deopotrivă, în raport de gravitatea faptelor
săvârșite, reflectată în cantitatea
semnificativă de droguri introdusă
în țară, caracterul organizat și elaborat al
activității
infracționale, dar și calitatea de consumator de droguri a inculpatului,
oprima
instanță a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, conform art. 350
C.
proc. pen.
În
baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispune
confiscarea cantităților de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în
baza dovezii din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum și 516,5
g ambalaje (cutie carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O.
în baza dovezii din 31 mai 2011, cu obligația păstrării de contraprobe.
Totodată, în baza art. 17 alin. (2) din
Legea nr. 143/2000, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.020
RON consemnată la Banca C. cu recipisă, reținându-se că, deși inculpatul a negat
faptul că respectiva sumă ar fi provenit din vânzarea de droguri, nu a putut justifica
proveniența sumei de bani găsite asupra sa, probele administrate în cauză dovedind,
pe de o parte că, deși teoretic inculpatul avea un loc de muncă (la societatea comercială
care aparține mătușii sale, fiind remunerat cu suma de 1.000 RON lunar), acesta
nu lucra efectiv, astfel încât nu putea fi remunerat, iar pe de altă parte, că inculpatul
mai comercializase în trecut droguri de risc.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,
a declarat apel inculpatul V.I.A. care a solicitat reducerea la 3 ani închisoare
a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri
de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și dispunerea suspendării
sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare
de maxim de 8 ani, având în vedere modul concret de comitere a faptei de către apelantul
inculpat care, contrar reținerilor instanței de fond, nu este unul elaborat, lipsa
oricărui indiciu în sensul că inculpatul urma să vândă drogurile introduse în țară,
atitudinea sinceră, precum și considerentele din referatul de evaluare întocmit
de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București.
De asemenea, inculpatul a solicitat înlăturarea
dispoziției instanței de fond de confiscare a sumei de 2.020 RON, arătând că nu
există nicio dovadă din care să rezulte că respectiva sumă provenea din vânzarea
de droguri.
În
apel a fost audiat inculpatul V.I.A. și au fost solicitate
relații Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.
cu privire la denunțul formulat
de apelantul inculpat, ca
răspuns fiind primită adresa din 05 aprilie 2012 prin care se comunica faptul că
dosarul format urmare denunțului inculpatului nu a fost soluționat.
Prin decizia penală nr. 110 din 06 aprilie
2012 a Curții de Apel București, secția
I p
enală, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I.A., a fost
desființată, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare, s-a înlăturat
dispoziția primei instanțe de aplicare a art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,
cu consecința dispunerii restituirii către inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată
la Banca C. cu recipisă, în rest menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței
penale atacate.
Totodată, în baza art. 383 alin. (1) C.
proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului,
pentru ca, în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen.,
să se deducă din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării
preventive de la data de 15 aprilie 2011 la zi.
În
considerentele acestei decizii s-a reținut că instanța de
fond a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de întregul material
probator administrat în cauză, stabilind corect situația de fapt, încadrarea juridică
și vinovăția inculpatului V.I.A.
De asemenea, s-a reținut că poziția procesuală
a inculpatului V.I.A. care, inițial, în faza de urmărire penală, iar ulterior și
în fața instanței de apel, a recunoscut parțial comiterea faptelor deduse judecății,
negând însă intenția sa de a comercializa cannabisul introdus în țară cu precizarea
că din cantitatea de 946,20 gr. cannabis cumpărată din Olanda și introdusă în țară
urma să-i revină o cantitate mică pentru consumul propriu, este total nesinceră,
din întregul material probator administrat rezultând cu certitudine că apelantul
inculpat a deținut cantitatea de 946,20 gr. cannabis cu scopul de a o comercializa
și nicidecum numai pentru a păstra o cantitate mică în vederea consumului propriu.
În
acest sens, au fost avute în vedere modalitatea și împrejurările
concrete ale săvârșirii faptelor deduse judecății, implicarea și contribuția efectivă
a inculpatului V.I.A. la introducerea în țară a cantității de 946,20 gr. cannabis,
astfel cum a fost reținută și descrisă de instanța de fond, inclusiv prin punerea
la dispoziția a sumei de bani necesare cumpărării drogurilor, precum și declarațiile
inculpatului N.I. din care rezultă în mod clar intenția apelantului inculpat de
a vinde drogurile introduse în țară.
Deopotrivă, instanța de apel a apreciat
ca fiind extrem de greu de acceptat și puțin plauzibil ca o persoană să pună la
dispoziția altei persoane o sumă însemnată de bani – 3.800 euro, să se deplaseze
într-o țară străină de unde să cumpere droguri într-o cantitate deloc neglijabilă,
să meargă ulterior într-o altă țară unde se prezintă la o firmă de curierat sub
o altă identitate, pentru ca la sosirea în țară să ridice de la firma de curierat
cantitatea de droguri, deci să-și asume toate riscurile majore pe care le presupune
o astfel de activitate numai pentru a obține o cantitate mică de droguri, cantitate
pe care ar fi putut să o cumpere mult mai ușor în țară.
Ca urmare, în raport de aspectele anterior
prezentate, instanța de apel a apreciat că pedepsele aplicate de instanța de fond,
inclusiv cea stabilită pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de
risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost corect individualizate,
nejustificându-se reducerea cuantumului acestora și stabilirea unei alte modalități
de executare, neprivative de libertate.
În
acest sens s-a reținut că, deși inculpatul nu este cunoscut
cu antecedente penale, iar concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul
de Probațiune de pe lângă Tribunalul București îi sunt favorabile, în mod corect,
la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere, deopotrivă, natura și gravitatea
deosebită a faptelor deduse judecății - trafic de droguri de risc și trafic internațional
de droguri de risc, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora,
astfel cum au fost reținute și descrise de prima instanță, implicarea și contribuția
efectivă a apelantului inculpat, cantitatea însemnată de droguri traficată - 946,20
gr. cannabis, precum și atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului care nu a
dat dovadă de o totală sinceritate, încercând să minimalizeze contribuția și rolul
său în comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
De asemenea, în evaluarea proporționalității
pedepselor aplicate inculpatului cu gravitatea faptelor comise, instanța de apel
s-a raportat și elementelor ținând de amploarea deosebită pe care a luat-o fenomenul
infracțional privind traficul și consumul de droguri și consecințele extrem de negative
ale acestor fapte asupra sănătății și vieții consumatorilor, evident ignorate de
persoanele implicate în traficul de droguri, persoane care, pentru obținerea unor
importante venituri bănești din această activitate, dau dovadă de o totală lipsă
de apreciere și respect față de cele mai importante valori apărate de lege, respectiv
sănătatea și viața semenilor lor.
Deopotrivă, s-a apreciat că instanța de
fond a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., reducând
generos pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, mai ales în cazul infracțiunii
prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la care minimul special este
de 10 ani.
S-a mai reținut că și pedepsele accesorii
au fost corect stabilite în raport de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor
Omului și Protocoalele Adiționale și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor
Omului în materie (ex. cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României).
Totodată, deși a apreciat că în cauză se
impunea și aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în raport cu infracțiunile prevăzute de
art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constatând că este
investită numai cu apelul inculpatului, instanța de control judiciar, dând prevalentă
principiului non reformatio in pejus, nu a procedat la aplicarea susmenționatelor
pedepse complementare.
Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat
că măsura confiscării de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C.
cu recipisa; este netemeinică întrucât inculpatul V.I.A. a fost trimis în judecată
și condamnat pentru deținerea cantității de 946,20 gr. cannabis, în scopul punerii
în vânzare, acuzația nevizând comercializarea propriu-zisă de droguri, iar din actele
dosarului
nu rezultă cu certitudine faptul că respectiva sumă provenea din vânzarea de droguri.
Și împotriva acestei decizii, în termen
legal, a formulat recurs inculpatul V.I.A., criticând hotărârile pronunțate în cauză
sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 și solicitând, în principal, reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate
pentru această, infracțiune și dispunerea executării pedepsei sub supraveghere sau
la locul de muncă, sau, în subsidiar, reducerea pedepsei la sau sub limita menționată,
cu precizarea că perioada de 17 luni de arest preventiv a fost suficientă pentru
ca inculpatul să înțeleagă urmările faptei sale, iar scopul pedepsei, așa cum este
consfințit de art. 52 C. pen., să fie realizat.
În
argumentare, s-a invocat faptul că, deși datele personale
favorabile ale inculpatului au fost corect valorificate prin reținerea acestora
ca și circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., acestora nu li
s-a acordat eficiența maximă prevăzută de lege, în raport și de celelalte elemente
de circumstanțiere ale inculpatului.
În
acest sens, apărarea a susținut că, în raport de circumstanțele
atenuante reținute în favoarea inculpatului, profilul socio-moral deosebit al acestuia
reliefat de concluziile extrem de favorabile ale referatului de evaluare și starea
precară de sănătate a inculpatului - bolnav de hepatită B, care se depreciază progresiv
în condițiile impuse de regimul penitenciar, constituie elemente de individualizare
care justifică reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea
cea mai gravă și dispunerea executării acesteia sub supraveghere sau la locul de
muncă - prin valorificarea acordului expres al societății la care inculpatul fusese
angajat anterior săvârșirii faptei, depus la dosarul cauzei.
În
recurs, la cererea apărării, instanța a solicitat relații
de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -
Serviciul Teritorial București în legătură cu posibilitatea reținerii în favoarea
inculpatului a beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/200.
Prin dresa din 10 septembrie 2012 a unității
de parchet susmenționate, aflată la dosarul de recurs, s-a comunicat faptul că
denunțurile formulate de inculpatul V.I.A. în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002
nu s-au materializat.
În
acest context, examinând cauza prin prisma criticilor formulate
și a cazurilor de casare invocate, dar și a motivelor de recurs a căror examinare
se ia întotdeauna din oficiu, conform dispozițiilor art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat
de inculpatul V.I.A. este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond și, ulterior, și instanța
de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente
juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare
juridică adecvată stării de fapt
prezentate în actul de inculpare
și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății.
Astfel, Înalta Curte constată că situația
de fapt reținută de instanțe - la data de 11 aprilie 2011, inculpatul V.I.A. împreună
cu inculpatul N.I.F. s-au deplasat în Olanda de unde au achiziționat ilicit cantitatea
de 946,2 gr. cannabis (drog de risc, substanță menționată în Tabelul nr. III, anexă
la Legea nr. 143/2000) pe care au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare,
iar la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V. a fost surprins de organele de poliție
din București deținând susmenționata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai
o ridicase de la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar
și o altă cantitate mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului
propriu - corespunde unei corecte și cuprinzătoare evaluări a probatoriului administrat
în cauză și se circumscrie unei juste încadrări juridice în infracțiunile prevăzute
de art. 3 alin. (1), art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,
după cum, deopotrivă, circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, evaluate
prin prisma conduitei predelictuale a acestuia, au fost corect subscrise circumstanței
atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
În
acest context se constată că unica critică formulată de apărare
în recurs, privind greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri și, pe cale incidentală,
a pedepsei rezultante, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare,
este neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Operațiunea de individualizarea judiciară
a pedepselor aplicate inculpatului [inclusiv în ceea ce privește pedeapsa aplicată
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prevăzută
de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] s-a făcut în considerarea dispozițiilor
art. 72 C. pen., instanțele având în vedere natura și importanța valorii sociale
ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și gravitatea urmărilor, raportat la
efectele consumului de droguri asupra sănătății populației, gradul ridicat de pericol
social ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptei și cantitatea de
droguri introduse în țară, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului
și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.
În
acest sens, făcând o corectă aplicare a principiului proporționalității
sancțiunii cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite, instanțele au apreciat
în mod just că aplicarea unor pedepse reduse mult sub limita minimă specială prevăzută
de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat [cu 5 ani în ceea ce privește
infracțiunea de trafic internațional de droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000] și dispunerea executării pedepsei rezultante în regim penitenciar
constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea
scopului acesteia, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În
afara criteriilor de individualizare judiciară anterior menționate,
la stabilirea cuantumului pedepselor, instanțele au dat eficiență atât efectelor
circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. reținută
în favoarea inculpatului, dar și celorlalte date privind persoana inculpatului -posibilitatea
reală de reinserție socio-profesională, vârsta acestuia, profilul socio-moral, starea
de sănătate, dar și atitudinea procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul
procesului penal, care au fost adecvat valorificate, circumstanțele personale favorabile
nejustificând o reducere mai mare a pedepsei, într-un cuantum care să permită suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei rezultante sau executarea pedepsei la locul
de muncă.
Pentru considerentele ce preced, reținându-se
că motivul de recurs invocat de inculpat este neîntemeiat și cum nu se constată
existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu,
Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen.
din pedeapsa rezultantă aplicată va fi dedusă perioada reținerii și arestării preventive
de la 15 aprilie 2011 la 11 septembrie 2012.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare
statului, suma reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu,
urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul V.I.A. împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 aprilie 2012 a Curții
de Apel București, secția
I
p
enală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului
timpul reținerii și arestării preventive de la 15 aprilie 2011 la 11 septembrie
2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului
ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 11 septembrie 2012.