ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2762/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2762/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față, în baza

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 23/F din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția

I p

enală, în Dosarul nr. 50709/3/2011 s-au

dispus următoarele:

În

baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul V.I.A.,

a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de risc.

În

baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., același inculpat

a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic internațional de droguri de risc.

În

baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul V.I.A.

a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.

Potrivit art. 76 alin. (3) C. pen., inculpatului

nu i s-au aplicat pedepse complementare.

În

baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite

pedepsele susmenționate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, de 5 ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa

accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a Il-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului

perioada reținerii și arestării preventive, de la 15 aprilie 2011 la zi, iar în

temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea

cantităților de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii

din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum și 516,5 g ambalaje (cutie

carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii

din 31 mai 2011, cu obligația păstrării de contraprobe.

În

baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea

de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisa.

În

baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul

V.I.A. a unui telefon mobil marca S. cu cartela V., și a unui telefon cu cartela

C., indisponibilizate la D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. cu dovada din 9 mai 2011.

În

baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea

de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în

S.N.D.G.J.

Totodată, în baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare

față de stat.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București

au fost trimiși în judecată, în stare de arest, inculpații V.I.A. pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 și deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu

prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen., N.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de

risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea

nr. 143/2000 și A.F.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc

prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Prin actul de sesizare a instanței s-a

reținut că, la data de 11 aprilie 2011, inculpații V.I.A. și N.I.F. s-au deplasat

în Olanda de unde au achiziționat ilicit cantitatea de 946,2 gr. cannabis pe care

au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare, pentru ca ulterior, la data

de 15 aprilie 2011, inculpatul V. să fie surprins de organele de poliție în București,

deținând susmenționata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai o ridicase de

la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar și o altă cantitate

mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului propriu.

În

privința inculpatului A. s-a reținut că, la data de 15

aprilie 2011, în jurul orei 21:00, a vândut cantitatea de 106,16 gr. cannabis denunțătorului

N.I.F., pentru suma de 2.600 RON.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu

a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi

penale: procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante și planșe foto,

rapoarte de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de redarea convorbirilor/comunicărilor

telefonice, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin care au fost

expediate drogurile în România, declarațiile martorilor C.V., C.L.G., D.I.M., P.G.V.,

B.C.N., O.T. și C.D., declarația învinuitului S.F.C. (scos ulterior de sub urmărire

penală), precum și declarațiile de recunoaștere ale inculpaților A.F.T. și N.I.,

precum și declarațiile inculpatului V. care inițial a recunoscut acuzațiile formulate

împotriva sa, ulterior revenind asupra acestei poziții.

Prin încheierea din data de 16 aprilie

2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă

a inculpaților, starea de arest fiind ulterior prelungită și menținută cu respectarea

condițiilor prevăzute de legea procesual penală.

În

faza de judecată, la termenul din 24 aprilie 2011, inculpații

N. și A. au

invocat beneficiul disp. art. 320

1

C. proc. pen.,

declarând că recunosc integral învinuirile aduse și că doresc ca judecata cauzei

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Întrucât inculpatul V. a învederat că nu

înțelege să se prevaleze de dispoziția legală susmenționată, prima instanță, prin

încheierea din 24 iunie 2011, a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul

V.l.A., în acest mod - formându-se dosarul cauzei pendinte, cu nr. 50709/3/2011.

În

dosarul inițial, prin sentința penală nr. 571 din 29

iunie 2011 a Tribunalului București, secția

I p

enală, coinculpații N. și A. au fost condamnați la pedepse

de 4 ani, respectiv 2 ani închisoare, cu executare în regim penitenciar.

În

cauza pendinte, în cursul cercetării judecătorești, instanța

a procedat la audierea inculpatului și a martorilor C.L.G., V.E., C.V., D.I.M.,

P.G.V., B.C.N. și O.T.

Totodată, au fost atașate relațiile soliciate

de la SC A.T. - societatea de transport prin care drogurile au fost expediate în

România, a fost efectuat un referat de evaluare cu privire la inculpat și s-au solicitat

informații de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București cu privire la denunțul formulat de inculpatul V.l.A.

În

urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță

a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 11 aprilie 2011, inculpații

V. și N. s-au deplasat cu o cursă

W. de pe aeroportul București

- Băneasa la Bruxelles, Belgia.

De pe teritoriul belgian, cei doi s-au

deplasat în Olanda, în localitatea Heerlene, iar a doua zi au luat legătura cu doi

cetățeni olandezi de la care au achiziționat, la prețul de 3.800 de euro, o cantitate

de aproximativ 950 gr. cannabis.

După ce au împărțit drogurile în două pachete

separate, aproximativ egale ca și cantitate, pe care le-au ambalat și împachetat

cu bandă adezivă de culoare gri, inculpații au introdus pachetele într-o cutie de

carton, lipită și aceasta cu bandă adezivă.

Deoarece inculpații nu doreau să expedieze

coletul din Olanda (pentru a evita orice suspiciune, cunoscut fiind regimul mai

relaxat de comercializare a drogurilor din acest stat), numitul V.l.A. s-a deplasat

în Germania, în localitatea Aachen, aflată la mică distanță de granița olandeză,

de unde, apelând la serviciile firmei SC A.T., a expediat coletul în țară, folosind

un nume fals (A.B.), iar la rubrica „destinatar" menționând numele și datele

de identificare ale unei cunoștințe, C.L.G., după ce îi ceruse acesteia telefonic

datele personale.

Inculpatul a informat firma de transport

că pachetul conține „haine" și a refuzat să completeze formularul pus la dispoziție

de societatea de transport, rugându-l pe șoferul autocarului să facă acest lucru

(declarația martorului C.V.).

După revenirea în țară, la data de 15

aprilie 2011, inculpatul V.l.A. a luat cartea de identitate a numitei C.L.G. (aceasta

nu fusese de acord să îl însoțească la sediul firmei de transport, dar a acceptat

să îi încredințeze

actul de identitate), s-a prezentat la

sediul A.T. din București, B-dul B.V. unde, datorită faptului că deținea cartea

de identitate a destinatarului și cunoștea și codul de expediție al coletului, i-a

fost predat pachetul pe care și-l expediase singur.

După ce inculpatul a introdus coletul în

portbagajul autoturismului său, a fost reținut de organele de poliție, care au descoperit

în interiorul cutiei cele două pachete de cannabis (în total 946,20 gr.), iar în

portiera din stânga față trei pliculețe care conțineau în total 2,08 gr. cannabis,

despre care inculpatul a declarat că era pentru consum propriu.

Natura substanței descoperite în autoturismul

inculpatului a fost stabilită printr-o constatare tehnico-științifică ce a concluzionat

că atât în cele trei pliculețe aflate în portieră, cât și în cele două pachete din

cutia preluată de inculpat de la SC

A.T. se afla cannabis.

La stabilirea acestei situații de fapt,

instanța a avut în vedere, pe lângă declarația inculpatului N. și prima declarație

a inculpatului V. (cea în care a recunoscut parțial comiterea infracțiunilor și

a descris detaliat modul de operare), următoarele mijloace de probă: formularul

de expediție al coletului trimis de inculpat din Germania, pe care era trecut ca

și destinatar C.L.G., iar la numele expeditorului „A.B.", numărul de telefon

fiind însă cel al inculpatului V.I. (0721.XXX.XXX, cu privire la care Tribunalul

București a emis autorizație de interceptare a comunicărilor/convorbirilor, cartela

cu acest număr fiind găsită asupra inculpatului); declarația martorului C.V., șoferul

SC A.T. care a preluat coletul de la inculpat, acesta recunoscându-l pe V.I.A. ca

fiind cel care i-a predat coletul, l-a rugat pe el să completeze formularul și s-a

recomandat ca fiind „A.B."; declarația martorei C.L.G., care a arătat că la

jumătatea lunii aprilie 2011 a fost sunată de inculpat din străinătate, care a rugat-o

să îi spună adresa sa completă, pentru ca a-i expedia

niște haine, iar

la câteva zile după acel moment, inculpatul i-a cerut să vină cu el pentru a ridica

pachetul, însă ea l-a refuzat, încredințându-i cartea de identitate; declarația

martorului P.G.V., angajat al SC A.T., care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind

persoana căreia i-a predat coletul sosit din Germania, datorită faptului că acesta

cunoștea numele destinatarului și codul de expediție al pachetului; declarația martorei

D.I.M., care a asistat la preluarea coletului de către inculpat; procesul-verbal

de constatare a infracțiunii flagrante cu planșe foto, care consemnează activitățile

inculpatului V. din data de 15 aprilie 2011 (prezentarea la sediul A.T., ridicarea

coletului, etc.) și rezultatele controlului efectuat asupra autoturismului acestuia

și raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză care a stabilit

că substanța din cele trei pliculețe aflate în portiera autoturismului inculpatului

și în cele două pachete din cutia preluată de acesta de la SC A.T. este cannabis.

Referitor la apărările inculpatului V.,

instanța a reținut că, la momentul intervenției organelor de poliție, acesta a arătat

că nu știa ce se afla în coletul preluat, fiind doar rugat de inculpatul N. să meargă

la sediul firmei de transport pentru a-l ridica; ulterior, inculpatul a recunoscut

parțial săvârșirea faptelor, arătând că știa ce se află în coletul preluat și relatând

în detaliu modul în care a acționat (la 15 aprilie 2011), pentru ca în final să

revină asupra declarației de recunoaștere, negând comiterea celor două infracțiuni

de trafic de droguri.

În

acest sens, s-a reținut că, în cursul urmăririi penale, inculpatul

a arătat mai întâi că nu a cunoscut scopul deplasării în Belgia, fiind doar rugat

de inculpatul N. să expedieze din Germania un pachet către România, neștiind ce

se afla în interiorul acestuia (la 09 mai 2011); ulterior (la 08 iunie 2011) a dezvoltat

aceeași teză, arătând că în Belgia inculpatul N. a achiziționat un laptop pe care

el nu l-a văzut, însă niciodată, și că, la solicitarea aceluiași N., s-a deplasat

în Germania pentru a expedia coletul în care se afla laptop-ul respectiv. A mai

arătat că a expediat coletul pe numele martorei C., deoarece nu știa când va reveni

în tară.

Deopotrivă, inculpatul a arătat că prima

declarație - din 15 aprilie 2011, a fost dată deoarece era „inhibat" de primul

contact cu autoritățile judiciare.

În

faza de judecată, inculpatul a continuat să detalieze varianta

invocată în fața organelor de anchetă, anterior expusă, arătând că a plecat în Belgia

împreună cu inculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri ieftine și a le revinde în

România, el avansând atât costurile de transport, precum și cele aferente achiziționării

acestor produse, deoarece îi datora lui N. 10.000 de euro.

Inculpatul a mai declarat că N. a fost

cel care a cumpărat laptop-urile și le-a și ambalat, ulterior cerându-i să le expedieze

din Germania, fără a-i spune motivul.

Totodată, a arătat că nu a participat nici

la achiziția laptop-urilor și nici la ambalarea lor, precum și faptul că formularul

de expediție a fost completat integral de angajatul firmei de transport, astfel

încât nu are cunoștință despre motivul pentru care la rubrica expeditor a fost trecut

„A.B.".

Deopotrivă, inculpatul a arătat că tot

coinculparul N. a fost cel care i-a solicitat să ridice coletul la 15 aprilie 2011.

Instanța de fond a înlăturat apărările

inculpatului constatând că acestea sunt neplauzibile și în contradicție cu toate

probele administrate în cauză.

În

acest sens, s-a reținut, în primul rând, faptul că inculpatul

nu a putut să explice în mod credibil de ce, asistat de aceiași apărători aleși,

a dat la 15 aprilie 2011 o declarație în care a descris extrem de amănunțit săvârșirea

infracțiunilor (chiar dacă și la acel moment a încercat să își diminueze contribuția

la săvârșirea acestora), pentru ca ulterior, invocând niște motive total necredibile

(„inhibiția" în fața procurorului), să revină asupra acesteia.

S-a mai reținut că declarațiile inculpatului

sunt contradictorii întrucât, la 09 mai 2011, inculpatul a arătat că nu știa ce

se află în coletul expediat din Germania, pentru ca în fața instanței, la 04

august 2011, să descrie detaliat tot conținutul acestuia.

Totodată, s-a reținut că inculpatul nu

a oferit nicio explicație cu privire la faptul că, deși a plecat în Belgia împreună

cu coinculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri, iar N. a făcut acest lucru, nu a

fost interesat de prețul, marca, specificațiile acestora și nici măcar dacă calculatoarele

se aflau în stare de funcționare sau nu.

De asemenea, s-a reținut că susținerile

inculpatului în sensul că a expediat coletul pe numele numitei C.L.G., întrucât

nu știa când se va întoarce în țară sunt contrazise de probele administrate în cauză,

respectiv procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate

în data de 11 aprilie 2011 și declarație inculpatului V., din care rezultă că inculpatul

rezervase biletele în regim dus-întors.

Deopotrivă neplauzibile au fost apreciate

și susținerile inculpatului în sensul că el și N. au expediat coletul cu laptop-uri

printr-o firmă de curierat deoarece „nu s-au gândit că l-ar putea lua în avion cu

ei".

În

ceea ce privește modalitatea de completare a formularului

la sediul din

Aachen al SC A.T., s-a apreciat că varianta inculpatului

este de-a dreptul rizibilă, fiind de neconceput ca o persoană majoră, care expediază

printr-o firmă de curierat bunuri în valoare de peste 2.000 de euro, să accepte

ca pe formularul de trimitere să fie menționat ca expeditor o persoană inexistentă.

În

același registru s-a reținut că, deși angajatul firmei de

transport nu a fost preocupat de numele real al expeditorului, s-a arătat extrem

de scrupulos cu privire la numărul de telefon al acestuia, care după cum s-a arătat,

aparținea inculpatului V., toate afirmațiile inculpatului privind expediția coletului

fiind combătute în totalitate de declarația martorului C.V.

S-a mai reținut că, deși inculpatul a încercat

să acrediteze ideea că s-ar fi aflat într-o situație de subordonare față de coinculpatul

N., din lecturarea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice

dintre cei doi a rezultat că aceștia se aflau pe poziții de egalitate, acționând

ca două persoane aflate în relații foarte apropiate, inculpatul V. având o influență

destul de mare asupra inculpatului N., prin prisma posibilităților materiale superioare.

Ca urmare, în raport de actele dosarului,

instanța a apreciat că fapta inculpatului constând în introducerea în țară a cantității

de 946,20 gr. cannabis (drog de risc, substanță menționată în Tabelul nr. III, anexă

la Legea nr. 143/2000) realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

fapta aceluiași inculpat, de a deține în scopul punerii în vânzare aceeași cantitate

de 946,20 gr. cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta

inculpatului V.A.I., de a deține cantitatea de 2,08 gr. cannabis în vederea consumului

propriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei,

circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, urmarea produsă, precum și datele

personale ale inculpatului în sfera cărora lipsa antecedentelor penale și perspectivele

reale de reintegrare în societate au fost

circumscrise circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., apreciindu-se că scopul educativ

preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat numai în condițiile privării de

libertate a inculpatului.

Totodată, prima instanță a apreciat că

în beneficiul inculpatului nu pot fi reținute disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000,

întrucât, deși inculpatul a făcut un denunț împotriva unor persoane implicate în

traficul de droguri, înregistrat la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București,

demersul nu a avut ca efect tragerea la răspundere penală a unor persoane care au

comis infracțiuni legate de droguri.

Deopotrivă, în raport de gravitatea faptelor

săvârșite, reflectată în cantitatea

semnificativă de droguri introdusă

în țară, caracterul organizat și elaborat al

activității

infracționale, dar și calitatea de consumator de droguri a inculpatului,

oprima

instanță a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, conform art. 350

C.

proc. pen.

În

baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispune

confiscarea cantităților de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în

baza dovezii din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum și 516,5

g ambalaje (cutie carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O.

în baza dovezii din 31 mai 2011, cu obligația păstrării de contraprobe.

Totodată, în baza art. 17 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.020

RON consemnată la Banca C. cu recipisă, reținându-se că, deși inculpatul a negat

faptul că respectiva sumă ar fi provenit din vânzarea de droguri, nu a putut justifica

proveniența sumei de bani găsite asupra sa, probele administrate în cauză dovedind,

pe de o parte că, deși teoretic inculpatul avea un loc de muncă (la societatea comercială

care aparține mătușii sale, fiind remunerat cu suma de 1.000 RON lunar), acesta

nu lucra efectiv, astfel încât nu putea fi remunerat, iar pe de altă parte, că inculpatul

mai comercializase în trecut droguri de risc.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

a declarat apel inculpatul V.I.A. care a solicitat reducerea la 3 ani închisoare

a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri

de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și dispunerea suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare

de maxim de 8 ani, având în vedere modul concret de comitere a faptei de către apelantul

inculpat care, contrar reținerilor instanței de fond, nu este unul elaborat, lipsa

oricărui indiciu în sensul că inculpatul urma să vândă drogurile introduse în țară,

atitudinea sinceră, precum și considerentele din referatul de evaluare întocmit

de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București.

De asemenea, inculpatul a solicitat înlăturarea

dispoziției instanței de fond de confiscare a sumei de 2.020 RON, arătând că nu

există nicio dovadă din care să rezulte că respectiva sumă provenea din vânzarea

de droguri.

În

apel a fost audiat inculpatul V.I.A. și au fost solicitate

relații Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

cu privire la denunțul formulat

de apelantul inculpat, ca

răspuns fiind primită adresa din 05 aprilie 2012 prin care se comunica faptul că

dosarul format urmare denunțului inculpatului nu a fost soluționat.

Prin decizia penală nr. 110 din 06 aprilie

2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I.A., a fost

desființată, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare, s-a înlăturat

dispoziția primei instanțe de aplicare a art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu consecința dispunerii restituirii către inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată

la Banca C. cu recipisă, în rest menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței

penale atacate.

Totodată, în baza art. 383 alin. (1) C.

proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului,

pentru ca, în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen.,

să se deducă din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării

preventive de la data de 15 aprilie 2011 la zi.

În

considerentele acestei decizii s-a reținut că instanța de

fond a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de întregul material

probator administrat în cauză, stabilind corect situația de fapt, încadrarea juridică

și vinovăția inculpatului V.I.A.

De asemenea, s-a reținut că poziția procesuală

a inculpatului V.I.A. care, inițial, în faza de urmărire penală, iar ulterior și

în fața instanței de apel, a recunoscut parțial comiterea faptelor deduse judecății,

negând însă intenția sa de a comercializa cannabisul introdus în țară cu precizarea

că din cantitatea de 946,20 gr. cannabis cumpărată din Olanda și introdusă în țară

urma să-i revină o cantitate mică pentru consumul propriu, este total nesinceră,

din întregul material probator administrat rezultând cu certitudine că apelantul

inculpat a deținut cantitatea de 946,20 gr. cannabis cu scopul de a o comercializa

și nicidecum numai pentru a păstra o cantitate mică în vederea consumului propriu.

În

acest sens, au fost avute în vedere modalitatea și împrejurările

concrete ale săvârșirii faptelor deduse judecății, implicarea și contribuția efectivă

a inculpatului V.I.A. la introducerea în țară a cantității de 946,20 gr. cannabis,

astfel cum a fost reținută și descrisă de instanța de fond, inclusiv prin punerea

la dispoziția a sumei de bani necesare cumpărării drogurilor, precum și declarațiile

inculpatului N.I. din care rezultă în mod clar intenția apelantului inculpat de

a vinde drogurile introduse în țară.

Deopotrivă, instanța de apel a apreciat

ca fiind extrem de greu de acceptat și puțin plauzibil ca o persoană să pună la

dispoziția altei persoane o sumă însemnată de bani – 3.800 euro, să se deplaseze

într-o țară străină de unde să cumpere droguri într-o cantitate deloc neglijabilă,

să meargă ulterior într-o altă țară unde se prezintă la o firmă de curierat sub

o altă identitate, pentru ca la sosirea în țară să ridice de la firma de curierat

cantitatea de droguri, deci să-și asume toate riscurile majore pe care le presupune

o astfel de activitate numai pentru a obține o cantitate mică de droguri, cantitate

pe care ar fi putut să o cumpere mult mai ușor în țară.

Ca urmare, în raport de aspectele anterior

prezentate, instanța de apel a apreciat că pedepsele aplicate de instanța de fond,

inclusiv cea stabilită pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de

risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost corect individualizate,

nejustificându-se reducerea cuantumului acestora și stabilirea unei alte modalități

de executare, neprivative de libertate.

În

acest sens s-a reținut că, deși inculpatul nu este cunoscut

cu antecedente penale, iar concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul București îi sunt favorabile, în mod corect,

la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere, deopotrivă, natura și gravitatea

deosebită a faptelor deduse judecății - trafic de droguri de risc și trafic internațional

de droguri de risc, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora,

astfel cum au fost reținute și descrise de prima instanță, implicarea și contribuția

efectivă a apelantului inculpat, cantitatea însemnată de droguri traficată - 946,20

gr. cannabis, precum și atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului care nu a

dat dovadă de o totală sinceritate, încercând să minimalizeze contribuția și rolul

său în comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

De asemenea, în evaluarea proporționalității

pedepselor aplicate inculpatului cu gravitatea faptelor comise, instanța de apel

s-a raportat și elementelor ținând de amploarea deosebită pe care a luat-o fenomenul

infracțional privind traficul și consumul de droguri și consecințele extrem de negative

ale acestor fapte asupra sănătății și vieții consumatorilor, evident ignorate de

persoanele implicate în traficul de droguri, persoane care, pentru obținerea unor

importante venituri bănești din această activitate, dau dovadă de o totală lipsă

de apreciere și respect față de cele mai importante valori apărate de lege, respectiv

sănătatea și viața semenilor lor.

Deopotrivă, s-a apreciat că instanța de

fond a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., reducând

generos pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, mai ales în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la care minimul special este

de 10 ani.

S-a mai reținut că și pedepsele accesorii

au fost corect stabilite în raport de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor

Omului și Protocoalele Adiționale și jurisprudenta Curții Europene a  Drepturilor

Omului în materie (ex. cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României).

Totodată, deși a apreciat că în cauză se

impunea și aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în raport cu infracțiunile prevăzute de

art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constatând că este

investită numai cu apelul inculpatului, instanța de control judiciar, dând prevalentă

principiului non reformatio in pejus, nu a procedat la aplicarea susmenționatelor

pedepse complementare.

Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat

că măsura confiscării de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C.

cu recipisa; este netemeinică întrucât inculpatul V.I.A. a fost trimis în judecată

și condamnat pentru deținerea cantității de 946,20 gr. cannabis, în scopul punerii

în vânzare, acuzația nevizând comercializarea propriu-zisă de droguri, iar din actele

dosarului

nu rezultă cu certitudine faptul că respectiva sumă provenea din vânzarea de droguri.

Și împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul V.I.A., criticând hotărârile pronunțate în cauză

sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 și solicitând, în principal, reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate

pentru această, infracțiune și dispunerea executării pedepsei sub supraveghere sau

la locul de muncă, sau, în subsidiar, reducerea pedepsei la sau sub limita menționată,

cu precizarea că perioada de 17 luni de arest preventiv a fost suficientă pentru

ca inculpatul să înțeleagă urmările faptei sale, iar scopul pedepsei, așa cum este

consfințit de art. 52 C. pen., să fie realizat.

În

argumentare, s-a invocat faptul că, deși datele personale

favorabile ale inculpatului au fost corect valorificate prin reținerea acestora

ca și circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., acestora nu li

s-a acordat eficiența maximă prevăzută de lege, în raport și de celelalte elemente

de circumstanțiere ale inculpatului.

În

acest sens, apărarea a susținut că, în raport de circumstanțele

atenuante reținute în favoarea inculpatului, profilul socio-moral deosebit al acestuia

reliefat de concluziile extrem de favorabile ale referatului de evaluare și starea

precară de sănătate a inculpatului - bolnav de hepatită B, care se depreciază progresiv

în condițiile impuse de regimul penitenciar, constituie elemente de individualizare

care justifică reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea

cea mai gravă și dispunerea executării acesteia sub supraveghere sau la locul de

muncă - prin valorificarea acordului expres al societății la care inculpatul fusese

angajat anterior săvârșirii faptei, depus la dosarul cauzei.

În

recurs, la cererea apărării, instanța a solicitat relații

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial București în legătură cu posibilitatea reținerii în favoarea

inculpatului a beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/200.

Prin dresa din 10 septembrie 2012 a unității

de parchet susmenționate, aflată la dosarul de  recurs, s-a comunicat faptul că

denunțurile formulate de inculpatul V.I.A. în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002

nu s-au materializat.

În

acest context, examinând cauza prin prisma criticilor formulate

și a cazurilor de casare invocate, dar și a motivelor de recurs a căror examinare

se ia întotdeauna din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat

de inculpatul V.I.A. este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanța de fond și, ulterior, și instanța

de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente

juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare

juridică adecvată stării de fapt

prezentate în actul de inculpare

și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății.

Astfel, Înalta Curte constată că situația

de fapt reținută de instanțe - la data de 11 aprilie 2011, inculpatul V.I.A. împreună

cu inculpatul N.I.F. s-au deplasat în Olanda de unde au achiziționat ilicit cantitatea

de 946,2 gr. cannabis (drog de risc, substanță menționată în Tabelul nr. III, anexă

la Legea nr. 143/2000) pe care au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare,

iar la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V. a fost surprins de organele de poliție

din București deținând susmenționata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai

o ridicase de la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar

și o altă cantitate mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului

propriu - corespunde unei corecte și cuprinzătoare evaluări a probatoriului administrat

în cauză și se circumscrie unei juste încadrări juridice în infracțiunile prevăzute

de art. 3 alin. (1), art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

după cum, deopotrivă, circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, evaluate

prin prisma conduitei predelictuale a acestuia, au fost corect subscrise circumstanței

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

În

acest context se constată că unica critică formulată de apărare

în recurs, privind greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri și, pe cale incidentală,

a pedepsei rezultante, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare,

este neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Operațiunea de individualizarea judiciară

a pedepselor aplicate inculpatului [inclusiv în ceea ce privește pedeapsa aplicată

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prevăzută

de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] s-a făcut în considerarea dispozițiilor

art. 72 C. pen., instanțele având în vedere natura și importanța valorii sociale

ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și gravitatea urmărilor, raportat la

efectele consumului de droguri asupra sănătății populației, gradul ridicat de pericol

social ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptei și cantitatea de

droguri introduse în țară, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului

și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.

În

acest sens, făcând o corectă aplicare a principiului proporționalității

sancțiunii cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite, instanțele au apreciat

în mod just că aplicarea unor pedepse reduse mult sub limita minimă specială prevăzută

de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat [cu 5 ani în ceea ce privește

infracțiunea de trafic internațional de droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000] și dispunerea executării pedepsei rezultante în regim penitenciar

constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea

scopului acesteia, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În

afara criteriilor de individualizare judiciară anterior menționate,

la stabilirea cuantumului pedepselor, instanțele au dat eficiență atât efectelor

circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. reținută

în favoarea inculpatului, dar și celorlalte date privind persoana inculpatului -posibilitatea

reală de reinserție socio-profesională, vârsta acestuia, profilul socio-moral, starea

de sănătate, dar și atitudinea procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul

procesului penal, care au fost adecvat valorificate, circumstanțele personale favorabile

nejustificând o reducere mai mare a pedepsei, într-un cuantum care să permită suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei rezultante sau executarea pedepsei la locul

de muncă.

Pentru considerentele ce preced, reținându-se

că motivul de recurs invocat de inculpat este neîntemeiat și cum nu se constată

existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen.

din pedeapsa rezultantă aplicată va fi dedusă perioada reținerii și arestării preventive

de la 15 aprilie 2011 la 11 septembrie 2012.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

statului, suma reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu,

urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul V.I.A. împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția

I

p

enală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

timpul reținerii și arestării preventive de la 15 aprilie 2011 la 11 septembrie

2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 11 septembrie 2012.