ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 140 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul

nr. 4626/108/2012, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a fost

condamnat inculpatul C.D., la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de

persoane.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și lit.

b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.D. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de

art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă

exercitată de partea civilă T.E.R. și obligat inculpatul să plătească acesteia suma

de 5.000 euro sau contravaloarea în RON la data executării cu titlu de daune morale,

fiind respinse celelalte pretenții.

S-a dispus confiscarea de la inculpat în

favoarea statului a sumei de 3.600 RON și a sumei de 5.000 euro sau contravaloarea

în RON la data executării.

A fost obligat inculpatul să plătească

statului suma de 1.500 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

Arad a reținut că în primăvara anului 2011, fără a se putea preciza cu exactitate

data, partea vătămată T.E.R. și martorul B.G. care erau prieteni și doreau să locuiască

împreună, au solicitat inculpatului C.D. să-i găzduiască în locuința sa din orașul

L., județul Arad. Inculpatul a fost de acord și după ce au ajuns la domiciliul său,

martorul B.G. a plecat pentru a-și aduce unele bunuri, timp în care partea vătămată

a rămas în locația respectivă. La întoarcerea martorului, inculpatul i-a spus că

partea vătămată va rămâne cu el și, împreună cu fratele său, I., au început să-l

lovească pe acesta. Partea vătămată a încercat să intervină în conflict dar a fost

agresată la rândul ei. Inculpatul cu un briceag pe care-l avea asupra lui l-a tăiat

pe martorul B.G. apoi l-a scos din locuință. În continuare, partea vătămată a dorit

să plece din imobilul respectiv dar inculpatul nu i-a permis, a devenit violent

și a întreținut relații sexuale cu acesta.

Pentru că partea vătămată nu a venit acasă,

tatăl acesteia, aflând de la martorul B.G., unde se află fiica sa, împreună cu organele

de poliție, s-a deplasat la imobilul respectiv. Martorul T.C. i-a cerut părții vătămate

să se întoarcă acasă, dar aceasta, fiindu-i teamă de inculpat, a refuzat, afirmând

că îl iubește pe C.D. și dorește să rămână cu el.

Astfel, s-a reținut că în următoarele trei-patru

săptămâni, partea vătămată însoțită de martora L.T.A. a practicat prostituția, în

parcările de tir-uri situate pe șoseaua A.-D. În locațiile respective, partea vătămată

se deplasa uneori cu taxi iar alteori chiar cu tir-uri. De fiecare dată, partea

vătămată era însoțită de martora L.T.A., care o supraveghea și care îi găsea clienții,

stabilea tariful pentru un raport sexual, iar banii astfel obținuți, era obligată

să-i dea inculpatului C.D. În această perioadă partea vătămată nu avea telefonul

asupra ei, fiindu-i luat de inculpat, era agresată de către acesta, amenințată și

nu i se permitea să părăsească locuința lui din L., numai însoțită de el sau de

un membru al familiei sale.

La un moment dat, inculpatul C.D. i-a spus

părții vătămate T.E. că vor pleca în Franța, la Paris, unde erau părinții lui, promițându-i

acesteia că îi va găsi un loc de muncă. înainte de plecarea din țară, partea vătămată

însoțită de inculpat, fratele acestuia și martota L.A., s-au deplasat la locuința

părinților victimei T.E., pentru ca aceasta să-și ia unele lucruri. Tatăl părții

vătămate a întrebat-o pe aceasta dacă un dorește să rămână acasă, dar, pentru că

inculpatul era lângă aceasta (T.E.) și a bruscat-o, a răspuns că îi este bine și

dorește să plece în Franța.

În Paris, inculpatul și partea vătămată

s-au cazat într-o tabără, unde se aflau și părinții inculpatului, zonă în care se

aflau amplasate corturi, fără apă curentă, toalete, se gătea afară pe focuri amenajate

din cărămizi, iar hrana se procura din resturi alimentare găsite în tomberoane.

În zilele următoare, inculpatul i-a solicitat părții vătămate să se ducă cu mama

sa, la „tomberoane pentru a căuta alimente” și pentru a căuta fier vechi. Pentru

că partea vătămată a început să plângă, inculpatul a înjurat-o și a lovit-o astfel

că a fost nevoită să o însoțească pe mama inculpatului. În zilele următoare, partea

vătămată a fost determinată de inculpat, prin violențe și injurii, să meargă la

cerșit împreună cu mama acestuia. Ulterior, inculpatul a luat legătura cu o persoană

de etnie romă, care locuia în vecinătatea lor și care se prostitua și i-a cerut

acesteia să o ia și pe partea vătămată pentru a practica prostituția, urmând să

aibă grijă de ea. Tariful era stabilit de inculpat și la întoarcere, toți banii

câștigați erau luați de acesta. Timp de 2 luni partea vătămată, pe timpul zilei

mergea la cerșit iar seara se prostitua. La un moment dat, inculpatul a intenționat

să o vândă pe partea vătămată, dar nu s-a înțeles cu persoana respectivă și pentru

că victima plângea, i-a adresat injurii și a încercat să-i aplice lovituri cu o

rangă metalică.

De asemenea, s-a reținut că, cu ajutorul

unor persoane (care nu au putut fi identificate) partea vătămată a reușit să fugă,

ajungând în cele din urmă împreună cu acelea în România.

Prima instanță a mai reținut că în perioada

în care partea vătămată T.E. a fost obligată de inculpatul C.D. să practice prostituția,

aceasta, conform propriei declarații, i-a dat inculpatului în jur de 3.600 RON și

5.000 euro.

Procedând la analizarea probatoriului administrat

tribunalul a constatat că declarațiile părții vătămate T.E.R. se coroborează cu

declarațiile martorilor T.C., B.G., M.N., G.M.G., U.R.G., L.T.D., T.M.C., date în

faza de urmărire penală și care confirmă pe deplin vinovăția acestuia.

S-a reținut că în fața instanței unii dintre

martori, deși au declarat că mențin declarațiile date în faza de urmărire penală,

au revenit asupra unor aspecte, aducând diferite precizări, care însă nu sunt în

contradicție cu aspectele care rezultă în mod explicit și neechivoc din celelalte

probe existente la dosarul cauzei.

Prima instanță a apreciat că declarațiile

date de martorii T.C., T.L.M. în cursul urmăririi penale, într-un moment apropiat

de producerea faptelor și în care s-au declarat de către aceștia, cu lux de amănunte,

cele întâmplate, reflectă adevărul, în timp ce declarațiile date ulterior apar ca

fiind făcute în vederea disculpării inculpatului.

Față de ansamblul probatoriu administrat,

declarațiile martorei C.I.L., martor propus în apărare, au fost considerate de tribunal

ca fiind subiectivă și dată pro causa, astfel încât a fost înlăturată.

Tribunalul Arad a constatat că fapta inculpatului

C.D., care, prin înșelăciune, amenințări, și violențe a procedat la racolarea, transportul

și cazarea victimei T.E.R. în România și din România în Franța, în vederea exploatării

acesteia prin obligarea la practicarea prostituției constituie infracțiunea de trafic

de persoane art. 12 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001.

S-a reținut că infracțiunea prevăzută de

art. 189 alin. (3) C. pen., forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate,

a fost incriminată prin Legea nr. 169/2002 de modificare a C. pen., în scopul combaterii

traficului de persoane în vederea exploatării lor sexuale, iar fapta inculpatului

de a racola, caza și transporta victima T.E.R. pe teritoriul României și în Franța,

în vederea practicării prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, neputând

fi reținută în concurs și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută

de art. 189 alin. (3) C. pen., deoarece, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea,

cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme

de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând

de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori

prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea da bani ori de alte foloase pentru

obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane,

în scopul exploatării acestei persoane.

Pornind de la aceste considerente, tribunalul,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. l-a achitat pe inculpatul C.D. pentru infracțiune prevăzută de art. 189

alin. (3) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost

aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare

a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social concret

al faptelor comise precum și persoana inculpatului.

S-a considerat că fapta acestuia este gravă,

astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul

a ținut seama că fapta a avut drept scop obținerea unor avantaje materiale pe căi

nelegale, respectiv prin exploatarea victimei, împrejurare care coroborată cu totala

nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea lui viitoare pozitivă.nu

este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord

cu dispozițiile art. 1 C. proc. pen., ce prevăd că „legea penală apără persoana,

drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept”.

Totodată, s-a considerat că atitudinea

sfidătoare avută de inculpatul C.D., față de instanța de judecată pe întreg parcursul

procesului penal, prin neasumarea răspunderii pentru cele săvârșite, prin încercarea

de a determina partea vătămată să-și schimbe declarațiile, unită cu împrejurarea

că nu a manifestat cel mai mic regret față de fapta comisă, îndreptățește convingerea

instanței că reeducarea acestuia nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei

pedepse corespunzătoare.

În privința inculpatului au fost reținute

lipsa antecedentelor penale, nivelul de instruire școlară ca absolvent a 6 clase

primare, împrejurarea că nu are un loc de muncă, prezența sporadică a inculpatului

în fața instanței și atitudinea sa.

Cu privire la acțiunea civilă, s-a reținut

de către prima instanță că partea vătămată T.E. s-a constituit parte civilă cu suma

de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

Tribunalul a constatat că daunele morale

sunt menite să contribuie la reducerea compensatorie a suferințelor fizice și psihice

cauzate părții vătămate ca urmare a activității infracționale a inculpatului și,

s-a apreciat că un cuantum de 5.000 euro pentru partea civilă este suficient, dar

și necesar reparării prejudiciului moral.

Împotriva sentinței penale nr. 140 din

24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4626/108/2012 au declarat

apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad și inculpatul C.D., criticând-o ca netemeinică

și nelegală.

În motivarea apelului declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial

Arad hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul soluției de achitare

a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1)

și alin. (3) C. pen. În acest sens, s-a arătat că din probele administrate în cauză

s-a conturat o stare de fapt în sensul că partea vătămată T.E.R. a fost atrasă împreună

cu martorul B.G. în locuința inculpatului sub pretextul găzduirii celor doi pentru

câteva zile, iar, ulterior, inculpatul s-a certat cu acest martor scoțându-l din

locuință, fără însă a-i mai permite și părții vătămate să părăsească locuința, această

stare de fapt rezultând și din declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi

penale, cât și în fața instanței de fond și fiind confirmate și de martorul B.G.,

declarație care a fost luată în considerare de instanță la motivarea sentinței penale.

S-a susținut că sub aspectul laturii obiective,

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal presupune o faptă prin care o

persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa

și acționa în conformitate cu propria voință, în condițiile speței observându-se

că libertatea de voință a părții vătămate a fost afectată de o constrângere fizică

și morală folosită de inculpat, care a cauzat acesteia o puternică stare de teamă,

mai ales în condițiile în care inculpatul era la el acasă și împreună cu fratele

său C.I. În aceste condiții, s-a considerat că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) C. pen., fapta consumându-se în

momentul în care părții vătămate i s-a interzis de către inculpat părăsirea locuinței,

această acțiune neavând legătură cu săvârșirea de către inculpat a infracțiunii

prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracțiunii care a început

și s-a continuat la câteva zile de la data săvârșirii infracțiunii de lipsire de

libertate, așa cum rezultă și din declarația părții vătămate.

Totodată, se precizează în motivele de

apel că din probele administrate în cauză nu rezultă că lipsirea de libertate s-a

săvârșit în scopul de a obliga partea vătămată să practice prostituția situație

în care se impunea o schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării dispozițiilor

alin. (3) din art. 189 C. pen. [acest alineat fiind absorbit în infracțiunea complexă

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, conform deciziei nr. 1/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la judecarea recursului în interesul legii],

întrucât infracțiunea de lipsire de libertate s-a consumat cu mult înainte ca inculpatul

să ia decizia de a obliga partea vătămată să practice prostituția.

În motivarea apelului declarat de inculpatul

C.D. s-a solicitat admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței penale

nr. 140 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, iar în rejudecare, cu

ocazia reindividualizării răspunderii penale a inculpatului, să se ia în considerare

că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a împăcat cu partea vătămată

T.E.R., aceasta neavând nici un fel de pretenții pecuniare sau de altă natură față

de inculpat, iar la data de 25 iunie 2013 inculpatul s-a și căsătorit cu partea

vătămată, manifestând o atitudine de regret față de fapta comisă. Totodată a solicitat

reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa cu efectele pe care acestea le

atrag conform dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și, în consecință,

să i se aplice o pedeapsă orientată spre minim, iar ca mod de executare a pedepsei,

în temeiul dispozițiilor art. 86

1

C. pen., să se dispună suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute

de acest text de lege, scopul pedepsei putând fi atins și în stare de libertate,

urmând ca pe durata termenului de încercare, să se supună tuturor măsurilor de supraveghere

și să respecte toate obligațiile dispuse de instanța de judecată.

Prin decizia penală nr. 181/A din 26 septembrie

2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul

Teritorial Arad

împotriva

sentinței penale nr. 140 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul

nr. 4626/108/2012. De asemenea a admis apelul declarat de inculpatul C.D., a desființat

sentința penală recurată, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei și în

rejudecare s-a luat că partea civilă T.E.R. a renunțat la pretențiile civile formulate

în cauză.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că starea de fapt reținută de prima instanță corespunde realității, fiind

rezultatul analizei complete și corecte a probelor administrate în cursul urmăririi

penale și cercetării judecătorești. Vinovăția inculpatului C.D. pentru comiterea

infracțiunii de trafic de persoane rezultă din declarațiile părții vătămate T.E.R.

coroborate cu declarațiile martorilor T.C., B.G., M.N., L.T.A. și T.M. date în cursul

urmăririi penale și menținute cu unele modificări în fața instanței. Astfel, martorul

B.G. a relatat modul în care partea vătămată nu a fost lăsată să plece de la locuința

inculpatului, cum a fost amenințată și bătută pentru a se prostitua, inițial în

parcările de tir-uri din județul Arad, apoi dusă în Franța în același scop, banii

obținuți fiind însușiți de inculpat. Martora L.T.A. a arătat că a mers împreună

cu partea vătămată între L. și S. pentru practicare prostituției, că banii obținuți

de aceasta erau luați de inculpat și că a asistat la agresarea fizică a părții vătămate

de către inculpat pentru că nu îi dăduse toți banii. Despre practicarea prostituției

de către partea vătămată în beneficiul inculpatului au relatat și martorii M.N.,

G.M.G., U.R.G.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001, „constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea,

transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau

prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate

sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima

voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase

pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane,

în scopul exploatării acestei persoane”.

În cauză, în mod corect Tribunalul Arad

a reținut în sarcina inculpatului C.D. comiterea infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În ceea ce privește infracțiunea de lipsire

de libertate în mod ilegal, s-a reținut că prin decizia nr. 1/2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că:

„Fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primește o

altă persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării,

constituie infracțiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente și dispozițiile art. 189

alin. (1)-alin. (3) C. pen.”. În motivele de apel ale Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad au fost

invocate declarațiile părții vătămate și martorului B.G., susținându-se că infracțiunea

de lipsire de libertate în varianta simplă prevăzută de art. 189 alin. (1) C.

pen. s-a consumat anterior comiterii infracțiunii de trafic de persoane. Din coroborarea

declarațiilor părții vătămate și martorului B.G., compararea declarațiilor succesive

date pe parcursul procesului, instanța a constatat că acțiunea de lipsire de libertate

a părții vătămate de către inculpatul C.D. este probată cu certitudine din momentul

și cu scopul folosirii acesteia pentru practicarea prostituției. Astfel, partea

vătămată nu a fost constantă în declarațiile sale referitor la modul în care a rămas

la locuința inculpatului, dacă avea posibilitatea de a părăsi locul respectiv sau

exista o constrângere reală anterior momentului în care a fost informată că trebuie

să câștige bani din prostituție. Astfel, în declarația olografă din 20

septembrie 2011, partea vătămată arată: „Precizez faptul că am lucrat ca barmană

în localul orașului L. Aici am cunoscut un băiat pe nume C.D. din L. care era client

al barului. În perioada sărbătorilor de Paște acest băiat a auzit că nu prea mă

descurc cu banii și nu prea sunt mulțumită cu locul meu de muncă, fapt pentru care

a venit la mine și mi-a propus să fiu prietena lui și ulterior să plecăm în Franța

la muncă. Mi-a spus că în Franța este mama lui și că aceasta ne va găsi ceva de

lucru. Am fost de acord, astfel, m-am mutat la domiciliul lui în L., pe str. M.,

m-am mutat cu acesta, la acea adresă mai locuia fratele său, I. concubina acestuia

A. Chiar din primele zile C.D. m-a obligat să renunț la locul meu de muncă și mi-a

spus să mă duc și eu cu A. la traseu și să producem bani din practicarea prostituției”.

Ulterior, în declarația din 20 iunie 2012, aceeași parte vătămată susține că mers

la domiciliul inculpatului la propunerea martorului B.G. și că: „În urma acestei

bătăi C.D. împreună cu fratele său, I., l-au scos afară din curte pe B.G., spunându-i

să nu se mai întoarcă. După aceasta D. a venit la mine și mi-a spus că totul va

fi bine și că va avea grijă de mine și că B.G. ar fi vrut să mă trimită să practic

prostituția și de aceea l-a bătut. Înainte de această discuție, în timpul scandalului

am primit și eu o palmă de la D. întrucât am vrut să ies din curte. După discuția

cu D., deși nu a spus-o direct, mi-am dat seama că nu voi putea pleca din locuința

lui. A doua zi, în timp ce eu eram în curte l-am văzut pe D. vorbind cu l. și soția

acestuia, pe nume A., după care m-au chemat și pe mine, iar D. mi-a spus că în următoarele

zile va trebui să merg să practic prostituția împreună cu A., care urma să mă supravegheze.”

În declarația dată în fața primei instanțe, aceeași parte civilă susține: „împreună

cu B.G. nu-am deplasat la locuința inculpatului situată în L. a cărei adresă însă

nu o cunosc. B.G. a plecat după haine, iar eu am rămas la locuința inculpatului

care a afirmat că din acel loc nu voi mai pleca. Când B.G. s-a întors, inculpatul

și fratele acestuia, l., au început să-l bată eu am încercat să intervin dar am

primit o palmă. Inculpatul avea asupra lui un briceag, armă pe care o poartă tot

timpul și cu care l-a tăiat pe B.G. la mână după care l-a scos afară pe acesta.

Eu am rămas în locuința inculpatului și deși am vrut să plec nu mi s-a permis, inculpatul

mi-a luat telefonul și deși nu am fost de acord a întreținut relații sexuale cu

mine. Inculpatul mi-a spus că în zilele următoare vom pleca în Franța”. Pe de altă

parte, martora T.L.M., sora părții vătămate, a susținut că partea vătămată ar fi

rămas de bună voie la locuința inculpatului cu care avea o relație: „Știu că la

un moment dat aceasta nu a mai venit acasă, iar părinții mei au căutat-o. Au aflat

că partea vătămată este la locuința inculpatului care era iubitul ei și din câte

cunosc a rămas de bună voie în acel loc. Știu că părinții mei au fost cu poliția

pentru a cerere părții vătămate să vină acasă dar aceasta a refuzat”. Aceeași variantă

este prezentată și de martorul T.C., tatăl părții vătămate: „însoți de organele

de poliție m-am deplasat la locuința inculpatului unde am chemat pe fiica mea afară

și i-am cerut să se întoarcă acasă însă aceasta a refuzat susținând că îl iubește

pe inculpat sau alte persoane. În aceleași împrejurări și soția mea a căutat-o pe

M. și aceasta a refuzat să se întoarcă acasă”. Toate aceste declarații conduc, cel

puțin, la un dubiu în ce privește împrejurarea că partea civilă a fost ținută forțat

la domiciliul inculpatului înainte de a fi obligată să practice prostituția.

Prin urmare, soluția tribunalului de achitare

a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și alin. (3)

C. pen. este legală și temeinică, neimpunându-se nici schimbarea încadrării și condamnarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea

alin. (3) al acestui articol.

În ceea ce privește pedeapsa de 4 ani închisoare

aplicată inculpatului C.D. pentru infracțiunea de trafic de persoane instanța de

apel a constatat că a fost corect individualizată. În fața instanței de apel, inculpatul

a susținut că s-a împăcat cu partea vătămată, s-a căsătorit cu aceasta și regretă

fapta. Însă, instanța de apel a apreciat că asumarea faptei și regretul exprimat

de inculpat în apel nu sunt animate de sinceritatea și procesele de conștiință ale

acestuia, ci de dorința de a beneficia de clemența organelor judiciare. Pe de altă

parte, instanța a constatat că nu se poate da împrejurării că inculpatul nu are

antecedente penale calificarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., ci doar va fi avută în vedere la stabilirea cuantumului

pedepsei.

Astfel, instanța de apel a apreciat că

o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic

de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, este în măsură

să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare

stabilită de tribunal, respectiv în regim de deținere, instanța de apel a constatat

că este singura în măsură să conducă la reeducarea inculpatului.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a

constatat că în fața instanței de apel, s-a depus declarația părții civile, autentificată

din 29 mai 2013 de Biroul Notarial Public T.C., prin care aceasta arată că nu are

nici un fel de pretenții pecuniare sau de altă natură față de inculpat. Având în

vedere că în această privință funcționează principiul disponibilității, instanța

de apel a luat act de această manifestare de voință a părții civile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul C.D., solicitând, în esență, reindividualizarea judiciară a pedepsei.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor

legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor legii de punere

în aplicare a C. proc. pen., recursurile aflate în curs de judecată la data de 1

februarie 2014 declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe, aceasta fiind singura situație

tranzitorie în care se va continua aplicarea legii de procedură anterioare referitoare

la recurs.

Prin urmare, prezentul recurs va fi examinat

prin prisma dispozițiilor C. proc. pen. anterior.

În ceea ce privește criticile referitoare

la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen. anterior, instanța constată că modificarea adusă cazurilor de

casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea

analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare

de la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanței să

analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite

decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea

de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge

din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În același sens, Legea

nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare

a hotărârii pronunțate în apel este, așadar, strict legată de aplicarea legii.

În consecință, având în vedere că înlăturarea

textului de lege din art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă

cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina, în cauza

de față, critica referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Față de aceste considerente, potrivit

art. 385

5

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 181/A

din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 septembrie 2013 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu pentru recurentul inculpat

și suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimata parte civilă T.E.R., se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29

aprilie 2014.