ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6383/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6383/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 16 septembrie 2008, B.F. a formulat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Pitești - prin Primar și Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, contestație împotriva Dispoziției nr. 3360/2008 emisă de Primarul Municipiului Pitești, prin care i-a fost respinsă notificarea nr. 2626/12376 din 14 august 2001 pentru acordarea de despăgubiri bănești sau orice fel de despăgubiri pentru imobilul compus din teren și construcții situat în Pitești, str. Șerban Vodă, județul Argeș. În motivarea contestației s-a arătat că dispoziția atacată este netemeinică si nelegală, fiind dată în baza referatului din 05 august 2008 al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin precizarea la acțiune formulată la 13 noiembrie 2008, L.I. - fostă B. a arătat că personal a formulat contestație împotriva dispoziției primarului, în calitate de moștenitoare - nepoată de fiu predecedat - a autoarei B.F., decedată la data de 09 ianuarie 2004, conform certificatului de deces depus la dosar. Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 195 din 23 octombrie 2009, a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei B.F. și a respins contestația. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, potrivit certificatului de deces de la fila 15 a dosarului, B.F. a decedat la data de 09 ianuarie 2004, iar din certificatul de moștenitor din 14 iulie 2004 emis de Biroul Notarului Public - L. București, rezultă că numitei L.I., în calitate de nepoată de fiu predecedat, îi revine întreaga masă succesorală rămasă (fila 19 dosar).
În raport de mențiunile certificatului de moștenitor sus-arătat și cele ale certificatului de deces depus la dosar, coroborate cu data depunerii contestației, tribunalul a constatat că la 09 ianuarie 2004 a decedat B.F., astfel încât nu mai putea fi titulara acțiunii formulate la 16 septembrie 2008. Potrivit art. 4 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. Sexul, rasa, naționalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacității. Tot astfel, potrivit art. 5 din același act normativ, persoana fizică are capacitate de folosință și, în afară de cazurile prevăzute de lege, capacitate de exercițiu.
Capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații, iar capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații, săvârșind acte juridice. Față de cele arătate și de prevederile art. 7, potrivit cu care capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează cu moartea acesteia, în temeiul textelor de lege sus invocate și a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei B.F., excepție ridicată din oficiu în ședința publică din 15 octombrie 2009 și pe cale de consecință a respins contestația. Împotriva acestei sentințe a declarat apel L.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la numita B.F., ignorând precizarea acțiunii, formulată în termenul legal și acceptată de instanță cu consecința includerii apelantei ca parte în cauză.
Totodată, s-a mai arătat că, apelanta, ca unic moștenitor al numitei B.F., era îndreptățită să continue demersurile începute de autoarea sa pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv. Intimații, Primăria municipiului Pitești, prin Primar, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Pitești și Municipiul Pitești - prin Primar, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu motivarea că excepția lipsei calității de folosință a contestatoarei a fost reținută corect de către instanța de fond. Prin decizia civilă nr. 11/ A din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanta L.I., a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care impun admiterea apelului formulat de reclamanta-moștenitoare L.I. și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în condițiile în care în mod greșit Tribunalul Argeș a reținut excepția lipsei capacității de folosință de reclamantei B.F. Astfel, s-a reținut că instanța de fond a soluționat cauza doar în ceea ce o privește pe numita B.F., decedată la 2 ianuarie 2004, fără a face vreo referire la cererea de precizare a acțiunii aflate la fila 14 din dosar și primită pe data de 13 noiembrie 2008 și, făcând abstracție totodată de cererile formulate de apărătorul contestatoarei L.I.
formulate la datele de 8 decembrie 2008 și 9 ianuarie 2008, precum și la cererile formulate personal de către aceasta și aflate la filele 49 și 56. S-a concluzionat că instanța de fonda luat act de precizarea acțiunii formulată de L.I. prin cererea depusă pe data de 13 noiembrie 2008, fără însă a se pronunța pe aceasta, situație care echivalează cu necercetarea de către prima instanță a fondului cauzei. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, pârâții Primăria municipiului Pitești, prin Primar, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Pitești și Municipiul Pitești - prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate odată cu cererea, recurenții-pârâți au susținut că în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarei, avându-se în vedere data decesului (9 ianuarie 2004), astfel încât aceasta nu mai putea fi titulara acțiunii formulată pe data de 16 septembrie 2008, iar drept consecință persoana care a investit instanța cu o contestație formulată împotriva Dispoziției nr. 3360/2008 emisă de Primarul municipiului Pitești în procedura specială a Legii nr. 10/2001, a fost numita B.F., persoană lipsită de capacitate de folosință și nu moștenitorul legal al acesteia, numita L.I. Analizând recursul declarat de către pârâți, în raport de criticile formulate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, avându-se în vedere considerentele ce se succed: Potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții în forma aflată în vigoare la data pronunțării deciziei instanței de apel, anterior modificării prin Legea nr. 202/2010 - se va reține faptul că : în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Aceste prevederi legale au fost aplicate corect de către Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în condițiile în care prima instanță a luat act de precizarea de acțiune formulată de L.I.
prin cererea depusă pe data de 13 noiembrie 2008, fără însă a se pronunța asupra acesteia, situație care echivalează cu soluționarea procesului, fără a se cerceta fondul cererii respective. Astfel, într-adevăr, contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziției nr. 3360/2008 emisă de către Primarul municipiului Pitești și introdusă pe data de 13 septembrie 2008, apare ca fiind introdusă de către numita B.F., persoană care era decedată la data respectivă și care nu putea investi, în mod legal, instanța în condiții procedurale. La fila 14 însă, în dosarul Tribunalului Pitești, există cererea formulată de numita L.I.
prin care a susținut faptul că Dispoziția Primarului municipiului Pitești nr. 3368/2008 a fost contestată în instanță de către ea, în calitate de moștenitor legal al autoarei sale, B.F., care a inițiat procedura specială a Legii nr. 10/2001 și prin care a solicitat imobilul format din teren și construcții situat în municipiul Pitești, str. Șerban Vodă, în calitatea sa de nepoată de fiu predecedat. Prima instanță a luat act de precizarea respectivă și, în raport de actele de stare civilă și de certificatul de moștenitor din 14 iulie 2004 emis de B.N.P. - L. București, a dispus prin încheierea din 25 iunie 2009, citarea în cauză, în calitate de contestatoare, a numitei L.I.
Ulterior, prin hotărârea pronunțată pe data de 23 octombrie 2009, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată de reclamanta B.F., reținând a fi întemeiată excepția lipsei capacității de folosință a acesteia, în condițiile în care era decedată la data formulării contestației (16 septembrie 2008), fără însă ca instanța respectivă să se pronunțe asupra precizării de acțiune formulată de către numita L.I. care fusese introdusă în cauză, în calitate de moștenitor legal a defunctei, pe parcursul soluționării cererii în primă instanță. În condițiile arătate, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., reținând în mod întemeiat faptul că, deși instanța de fond a luat act de precizarea de acțiune formulată de numita L.I., precizare formulată prin cererea din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Argeș nu s-a pronunțat asupra acesteia și, implicit, asupra calității de contestatoare a numitei L.I.
Practic, prima instanță nu a soluționat procesul în contradictoriu cu moștenitoarea legală a numitei B.F. care inițiase procedura specială a Legii nr. 10/2001, deși aceasta fusese introdusă în cauză, în calitate de contestatoare conform cererilor formulate și a precizării de acțiune depusă pe data de 13 noiembrie 2008. În consecință, se constată că nu subzistă motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâți se privește ca fiind nefondat și se va respinge ca atare. Se va lua act de faptul că intimata-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului Pitești, prin primar, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Pitești și Municipiul Pitești, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 11/ A din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.