ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5256/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2010, reclamanta SC P. SA București a solicitat anularea deciziei de impunere din 20 octombrie 2009, a raportului de inspecție fiscală din 20 octombrie 2009 și a deciziei din 4 mai 2010 de soluționare a contestației, acte întocmite de pârâtul Inspectorul Teritorial de Muncă al Municipiului București și obligarea pârâtului să restituie sumele achitate conform ordinelor de plată nr. X și nr. Y din 12 noiembrie 2009 în baza acestor acte nelegale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative atacate, pârâtul a calculat pentru perioada ianuarie 2006–mai 2009 comisionul în procent de 0,75% din fondul de salarii și a stabilit obligația sa de plată pentru suma de 661.753 RON, reprezentând diferența față de comisionul achitat în procent de 0,25%, cu majorări de întârziere aferente în sumă de 510.303 RON.

Pentru perioada supusă verificării, reclamanta a arătat că a plătit în mod corect comisionul în procent de 0,25% din fondul lunar de salarii pentru serviciile inspectoratului teritorial de muncă de verificare și de certificare a legalității înregistrărilor în cărțile de muncă, dat fiind că acestea au fost efectuate cu personalul propriu și în consecință, nu era datorat comisionul în procent de 0,75% prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 130/1999, republicată pentru prestarea serviciilor de păstrare și completare a carnetelor de muncă. De altfel, s-a învederat că, nerespectarea prevederilor privind aprobarea anuală acordată angajatorilor de a păstra și completa carnetele de muncă la sediul lor, se sancționează contravențional sau, după caz, administrativ–disciplinar în condițiile legii, iar nu prin plata comisioanelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 130/1999, care au altă natură juridică decât aceea a sancțiunilor administrative.

Reclamanta a considerat că situația de fapt constatată cu ocazia controlului nu poate fundamenta dreptul autorității pârâte de a stabili, pretinde și încasa retroactiv diferențele de comision suplimentar de la 0,25% la 0,75% din fondul lunar de salarii, deoarece în perioada ianuarie 2006–mai 2009 aceasta nu a prestat servicii de depozitare și completare a carnetelor de muncă pentru angajații săi. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1062 din 14 februarie 2011, prin care a admis acțiunea, a anulat decizia de impunere din 20 octombrie 2009, raportul de inspecție fiscală din 20 octombrie 2009 și decizia din 4 mai 2010 întocmite de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă a Municipiului București și a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 1.170.823 RON și să-i achite cheltuielile de judecată în sumă de 14.296,45 RON.

Instanța de fond a reținut că, pentru perioada ianuarie 2006–mai 2009, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București nu a prestat serviciile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 130/1999 republicată, pe care s-au întemeiat actele de control întocmite și în consecință, nefiind dovedită prestația efectivă a serviciului de păstrare și completare a carnetelor de muncă, nu este datorat comisionul de 0,75% din fondul lunar de salarii al reclamantei. În perioada respectivă, s-a reținut că societatea reclamantă a păstrat și completat cărțile de muncă, achitând cu regularitate comisionul de 0,25% din fondul lunar de salarii pentru serviciile de verificare și certificare de către inspectoratul pârât, fără prejudicierea salariaților sau lezarea interesului public general asociat supravegherii raporturilor de muncă și drepturilor salariale.

Nerespectarea de către reclamantă, în calitate de angajator, în perioada ianuarie 2006-iunie 2009, a obligației generale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 130/1999, republicată, privind depunerea și păstrarea cărților de muncă la inspectoratul teritorial de muncă, în lipsa unei autorizații valabile și reînnoite anual pentru păstrarea și operarea cărților de muncă la sediul societății, a fost considerată de instanța de fond ca având cel mult semnificația unei fapte contravenționale sancționate în conformitate cu dispozițiile art. 7 din aceeași lege. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 5 din Legea nr. 130/1999, republicată, anulând actele de control întocmite pentru diferența de comision datorat de la 0,25% la 0,75% din fondul lunar de salarii pentru perioada ianuarie 2006–august 2009, în care intimata a păstrat și completat carnetele de muncă, fără a avea aprobarea prevăzută în Ordinul nr. 747/1999 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru ca operațiunile de păstrare și completare a carnetelor de muncă să fie efectuate de angajatori.

În conformitate cu prevederile acestui ordin, recurenta a arătat că, aprobarea pentru ca operațiunile de păstrare și completare a carnetelor de muncă să fie efectuate de angajatori se dă cu titlu de excepție de către inspectoratele teritoriale de muncă, după o prealabilă verificare, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor legale privind ținerea corectă a evidenței muncii prestate de angajații cu contract individual de muncă. Aprobarea respectivă se dă pentru fiecare an calendaristic , fiind însoțită de angajamentul scris al angajatorului de a respecta prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, iar personalul angajatorului, care prestează activitatea de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetelor de muncă, va fi testat și confirmat de inspectoratul teritorial de muncă.

Legalitatea actelor de control contestate a fost susținută de recurentă și față de decizia din 14 august 2009, prin care Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi București a stabilit obligația sa de a lua măsuri pentru extinderea verificărilor în vederea identificării tuturor agenților economici care au achitat un comision de 0,25% în loc de 0,75%, urmând a se proceda la recuperarea creanțelor în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 130/1999, republicată. Recurenta a precizat că nu se poate reține existența unei duble sancțiuni, întrucât amenda contravențională prevăzută de art. 7 din Legea nr. 130/1999, republicată, nu poate fi confundată cu diferența de comision datorată conform dispozițiilor art. 5 din aceeași lege, astfel că, instanța de fond a considerat greșit ca fiind întemeiată apărarea formulată în acest sens prin cererea de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: În perioada ianuarie 2006–august 2009, intimata - reclamantă SC P. SA București a constituit și a virat comisionul datorat Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București în procent de 0,25% din fondul lunar de salarii, iar prin decizia de impunere din 20 octombrie 2009 și raportul de inspecție fiscală din 20 octombrie 2009, menținute de către inspectoratul recurent prin decizia din 4 mai 2010, a fost stabilită obligația de plată pentru diferența de comision de la 0,25% la 0,75%, calculată pentru perioada verificată în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 130/1999, republicată, cu majorările de întârziere aferente.

Conform acestor prevederi legale, inspectoratele teritoriale de muncă percep un comision stabilit la 0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le păstrează și le completează carnetele de muncă. Comisionul de 0,25% din fondul lunar de salarii a fost prevăzut în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1999, republicată, numai în cazul angajatorilor cărora inspectoratele de muncă le prestează serviciile constând în verificarea și certificarea legalității înregistrărilor efectuate de aceștia. Plata comisionului de 0,25% din fondul lunar de salarii este condiționată, conform prevederilor art. 3 din aceeași lege, de aprobarea dată de inspectoratele teritoriale de muncă angajatorilor de a efectua operațiunile de păstrarea și completare a carnetelor de muncă.

La pct. 12 din anexa nr. 2 a Ordinului nr. 747/1999 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale s-a prevăzut expres că, aprobarea ca operațiunile de păstrare și completare a carnetelor de muncă să fie efectuate de către angajatori se dă cu titlu de excepție de inspectoratele teritoriale de muncă, după o prealabilă verificare, din care să rezulte că aceștia îndeplinesc condițiile legale privind ținerea corectă a evidenței muncii prestate de angajații cu contract individual de muncă. Prin aceeași reglementare s-a stabilit că, aprobarea se dă pentru fiecare an calendaristic și va fi însoțită de angajamentul scris al angajatorului de a respecta prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, iar personalul angajatorului, care prestează activitatea de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetelor de muncă, va fi testat și confirmat de inspectoratul teritorial de muncă.

Instanța de fond a interpretat greșit toate aceste prevederi legale, considerând fără temei că intimata–reclamantă nu datorează diferența de comision de la 0,25% la 0,75% din fondul lunar de salarii, deși în perioada supusă verificării prin actele deduse judecății, nu a avut aprobarea să efectueze operațiunile de păstrare și completare a carnetelor de muncă. În lipsa acestei aprobări, intimata–reclamantă nu poate beneficia de facilitatea fiscală privind comisionul în cotă de 0,25% prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1999, republicată, astfel că în mod eronat a fost exonerată de obligația de a plăti diferența de comision calculată prin actele de control întocmite de autoritatea recurentă.

De altfel, aceste acte au fost emise în executarea măsurilor dispuse prin procesul–verbal din 17 iulie 2009 și decizia din 14 august 2009 ale Curții de Conturi a României, Camera de Conturi București, prin care s-a constatat că mai mulți agenți economici au plătit comision în cotă de 0,25%, fără însă a avea aprobarea dată în condițiile legii pentru păstrarea și completarea cărților de muncă la sediul angajatorului, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București nu a efectuat o inspecție fiscală, în vederea stabilirii și perceperii comisionului legal datorat, până la verificarea auditorilor publici externi cu privire la abaterile de la legalitate și regularitate.

În consecință, instanța de fond a constatat în mod greșit nelegalitatea actelor administrative atacate și a dispus anularea lor pentru considerente care nu corespund situației de fapt în cauză și nici prevederilor legale aplicate pentru stabilirea obligației de plată a diferenței de comision în sumă de 660.520 RON, cu majorările de întârziere aferente în sumă de 510.330 RON. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod greșit că neplata de către agentul economic a comisionului de 0,75% din fondul lunar de salarii prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 130/1999, republicată, nu poate determina obligația de plată pentru debitele restante, fiind sancționată contravențional sau disciplinar, conform prevederilor art. 7 din aceeași lege.

Răspunderea fiscală a agentului economic are alt temei juridic decât răspunderea contravențională sau disciplinară și în consecință, nu se poate reține existența unei duble sancțiuni pentru aceeași faptă, cum neîntemeiat s-a invocat prin acțiune. Pentru considerentele care au fost expuse , în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea primei instanțe, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA București

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă București împotriva sentinței nr. 1062 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA București, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.