Decizia nr. 525/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 3163/63/2010 — recurs

Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta SC F.R. SA a chemat în judecată pârâtele D.R.A.O.V. Craiova, Direcția Tehnici de Vămuire și Control Vamal din cadrul A.N.V. și A.N.A.F., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Deciziilor nr. 2662/THR din 04 februarie 2009 și nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008, emise de Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor și a Deciziilor nr. 43908 și 43907 din data de 16 decembrie 2008, emise de Direcția Regională Vamală de Accize și Operațiuni Vamale Craiova. S-a mai solicitat ca, pe cale de consecință, să fie obligată D.R.A.O.V. Craiova, respectiv A.N.V. la eliberarea autorizației pentru regimul de perfecționare activă - sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2007, precum și la rambursarea drepturilor de import achitate de SC F.R. SA în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, ca urmare a eliberării autorizației pentru regimul de perfecționare activă cu efect retroactiv. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, ulterior procesului de privatizare a SC A.C. SA, inițiat la data de 12 septembrie 2007 și finalizat la data de 19 martie 2008, F.M.C. a preluat controlul în societatea D.A.R. SA (denumită în continuare D.W.A.R.), care la data de 19 martie 2008, prin voința acționarilor majoritari, și-a schimbat denumirea în SC F.R. SA. Anterior contractului de privatizare și intrării societății D.W.A.R. în grupul F., aceasta făcea parte din grupul G.M., fiind producător și distribuitor de autoturisme și subansamblurile pentru autoturisme sub licență G.M.D.A.T, context în care, D.W.A.R. achiziționa materiile prime pe bază de comandă de achiziție de la G.M.D.A.T., operațiuni de altfel uzuale în cadrul relațiilor comerciale desfășurate între companii aparținând aceluiași grup. A mai precizat reclamanta că, odată cu începerea procesului de privatizare, s-a impus necesitatea formalizării relațiilor comerciale astfel desfășurate, prin încheierea unui contract în conformitate cu care D.W.A.R. se obliga ca ulterior achiziționării de subansamble auto și diferite alte piese (materii prime) să fabrice cutii de viteze și motoare pentru autovehicule, sens în care a fost încheiat contractul din data de 13 decembrie 2008, între G.M.D.A.T. și D.W.A.R. (Contractul din 09 ianuarie 2008 – K.S.A. - denumit în continuare Contractul), urmând ca materia primă pentru fabricarea de cutii de viteze și motoare să fie importată din Coreea în baza acestuia, iar bunurile rezultate din operațiunile de import efectuate să fie utilizate la confecționarea unor cutii de viteze și motoare specifice produselor D. Avându-se în vedere incertitudinea care caracteriza destinația viitoarelor produse D. în noua societate privatizată, bunurile importate în baza contractului au fost plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulație cu destinație finală, acest regim fiind singurul care permitea o varietate mai amplă de operațiuni ulterioare, acoperind diferitele ipoteze în care s-ar fi putut afla produsele D. după finalizarea privatizării. Preluarea de către F.M.C. a controlului în societatea D.W.A.R. la o dată ulterioară încheierii contractului între G.M.D.A.T. și D.W.A.R. a presupus și dobândirea drepturilor și obligațiilor decurgând din contractele încheiate de către D.A.R. anterior finalizării privatizării. A mai susținut reclamanta că, în noiembrie 2008, după verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor pentru eliberarea unei autorizații pentru regimul vamal de perfecționare activă cu suspendare (inclusiv a condițiilor pentru eliberarea sa cu efect retroactiv), a solicitat A.N.V., prin adresa din 13 noiembrie 2008, eliberarea autorizației retroactive pentru activitățile desfășurate în baza contractului, solicitând totodată ca, în conformitate cu prevederile legale, autorizația să-și producă efectele începând cu un an înainte de data depunerii cererii. Totodată, printr-o cerere distinctă înaintată la D.R.A.O.V. Craiova, a solicitat scutirea de la garantarea drepturilor de import, drept consecință a plasării bunurilor (materiilor prime) care urmau să fie importate sub regimul vamal de perfecționare activă, prin eliberarea autorizației în cauză. Solicitările formulate au fost respinse prin emiterea de către autoritățile vamale a Deciziei A.N.V. nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008, Deciziei D.R.A.O.V Craiova nr. 43908 din 16 decembrie 2008 (privind refuzul eliberării autorizației) și a Deciziei nr. 43907 din 16 decembrie 2008 (privind refuzul acordării scutirii de la garantarea drepturilor de import). Reclamanta a mai arătat că, în atare context, a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. K31/85 din 14 ianuarie 2009, care a fost soluționată prin Decizia nr. 2662/THR din 04 februarie 2009, emisă de A.N.V., Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal prin menținerea în mod nejudicios a punctului de vedere inițial exprimat, specificându-se faptul că deciziile emise de către D.R.A.O.V Craiova au fost eliberate pe aceleași considerente, alegându-se astfel, calea unei motivări succinte, lacunare și comune. În ședința publică de la data de 12 ianuarie 2010, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Craiova prin sentința nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Prin sentința nr. 581 din 08 aprilie 2010 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj și s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea C.A. Craiova; s-a constatat ivit conflict negativ de competență, iar dosarul a fost înaintat către I.C.C.J. în vederea soluționării conflictului. La data de 29 aprilie 2010, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 4756 din 03 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3163/63/2010, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea C.A. Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamanta a formulat două capete de cerere, obligarea autorității vamale la eliberarea autorizației pentru regimul de perfecționare activă și respectiv obligarea aceleiași instituții la rambursarea drepturilor de import achitate de societate în perioada decembrie 2007 - decembrie 2008, acest din urmă petit fiind în mod greșit calificat drept un capăt de cerere accesoriu, rambursarea drepturilor de import implicând și anularea declarațiilor vamale de import, în baza cărora au fost achitate sumele aceste titluri de creanță fiind asimilate actelor administrativ fiscale.

Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 134 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată, instanța obligând pârâta D.R.A.O.V. Craiova la eliberarea autorizației pentru regimul de perfecționare activă - sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2007. Au fost, de asemenea, obligate pârâtele A.N.A.F., A.N.V. - Direcția Tehnici de Vămuire și Control Vamal și D.R.A.O.V. Craiova la rambursarea drepturilor de import achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, instanța respingând cererile având ca obiect anularea Deciziei nr. 2662/THR din 14 februarie 2009 și a Deciziei nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008 emise de A.N.V. - Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal, precum și a Deciziilor nr. 43908 din 16 decembrie 2008 și nr. 43907 din 16 decembrie 2008 emise de D.R.A.O.V. Craiova. Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind rambursarea drepturilor de import achitate de reclamantă pe perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, excepție invocată de pârâtele D.R.A.O.V. Craiova și A.N.V., instanța a reținut că reclamanta a solicitat, prin cererile înregistrate sub nr. 43907 din 05 decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova și sub nr. 266 din 15 ianuarie 2009 la A.N.V., eliberarea autorizației pentru regimul de perfecționare activă - sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2008, precum și aprobarea scutirii de la garantarea drepturilor de import, înscrisurile respective îndeplinind condițiile recursului administrativ grațios, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că cererea reclamantei având ca obiect rambursarea drepturilor de import este admisibilă. S-a constatat, de asemenea, că A.N.A.F. are calitate procesuală pasivă, în raport cu împrejurarea că aceasta este autoritatea care gestionează veniturile bugetare ale statului reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, la data de 13 noiembrie 2008, prin cererea înregistrată sub nr. 62 din 13 noiembrie 2008, SC F.R. SA a solicitat A.N.V. emiterea unei autorizații retroactive pentru activitățile desfășurate în baza contractului încheiat la 13 decembrie 2007 - între G.M.D.A.T. și D.A.R. SA, solicitând totodată, ca în conformitate cu prevederile legale, autorizația să-și producă efectele cu un an înainte de data depunerii cererii. Aceeași cerere a fost depusă de reclamantă la data de 14 noiembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova, fiind înregistrată la această autoritate sub nr. K.3.1/2752 din 14 noiembrie 2008. Printr-o altă cerere, înregistrată sub nr. K31/2955 din 03 decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova, societatea reclamantă a solicitat scutirea de la garantarea drepturilor de import ca și consecință a plasării materiilor prime ce urmau să fie importate sub regimul vamal de perfecționare activă, prin eliberarea autorizației. Cu adresele din 16 decembrie 2008 și din 16 decembrie 2008, D.R.A.O.V. Craiova a comunicat reclamantei că cererea acesteia nu poate fi soluționată favorabil întrucât „nici firma D.A. SA pentru perioada decembrie 2007 până în aprilie 2008 și nici firma F.R. SA care s-a înființat la data de 28 aprilie 2008 și a preluat contractul firmei D., nu au formulat la D.R.A.O.V. Craiova cerere pentru obținerea autorizației de perfecționare activă sistemul cu suspendare sau sistemul cu rambursare, deși ar fi putut să o facă, condițiile pentru obținerea regimului fiind îndeplinite". În cuprinsul adresei D.R.A.O.V. Craiova, se mai precizează și faptul că cererea reclamantei nu poate fi soluționată favorabil deoarece a fost o neglijență atât din partea firmei D. cât și din partea firmei F.R. SA de a nu solicita autorizație de perfecționare activă. S-a mai reținut că, urmare a refuzului D.R.A.O.V. Craiova de a elibera actul administrativ solicitat, reclamanta s-a adresat autorității vamale ierarhic superioare, respectiv Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal – A.N.V., autoritate ce prin adresele din 24 februarie 2009 și din 11 decembrie 2008 a comunicat reclamantei că își menține punctul de vedere privind respingerea solicitării SC F.R. SA de acordare a unei autorizații retroactive de perfecționare activă, motivul respingerii fiind acela că, în speță, cererea face obiectul unei neglijențe, în sensul că, SC F.R. a dat dovadă de neglijență în derularea operațiunilor vamale desfășurate ulterior datei de 22 aprilie 2008. A apreciat judecătorul fondului că soluționarea speței presupune analizarea legalității și temeiniciei refuzului organelor vamale de a soluționa favorabil cererea reclamantei de eliberare a autorizației de perfecționare activă - sistemul cu suspendare. Astfel, în raport cu materiile prime importate din Coreea în baza contractului încheiat la data de 13 decembrie 2007, la momentul îndeplinirii procedurilor vamale impuse de prevederile legale au fost apreciate ca fiind aplicabile dispozițiile art. 793 și art. 82 4 din Regulamentul nr. 2913/1992, dispoziții ce statuează în privința punerii în liberă circulație, respectiv punerea în liberă circulație cu drepturi de import reduse sau zero pe motivul destinației lor finale. In raport cu dispozițiile Ordinul nr. 7789/2007 și față de situația bunurilor importate de societate, din cuprinsul contractului depus la dosar rezultând că perfecționarea de mărfuri importate de societate a fost realizată în contul unui comitent stabilit într-o tară terță judecătorul fondului a constatat că regimul vamal aplicabil bunurilor era în fapt un regim vamal suspensiv - conform art. 84 lit. a) din Regulamentul nr. 2913/1992, iar regim vamal economic - conform art. 84 lit. b) din același Regulament, respectiv cel al perfecționării active cu suspendare, diferit față de regimul vamal al punerii în liberă circulație, în care fuseseră plasate inițial. S-a mai constatat că solicitarea de către societatea reclamantă a plasării corecte a bunurilor sub regimul vamal al perfecționării active nu a intervenit imediat ce a fost preluat controlul asupra SC D.A.R. SA, motivându-se această întârziere, în raport de evenimentele ce s-au derulat pe fondul privatizării D.W.A.R., de schimbarea acționariatului majoritar al societății, dar și de incertitudinea privitoare la continuarea sau nu a executării clauzelor cuprinse în contractul încheiat între G.M.D.A.T. și D.W.A.R. Raportat la ipoteza potrivit căreia societatea reclamantă ar fi manifestat o oarecare neglijență în privința depunerii cu întârziere a cererii de autorizare, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 508 din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/1993, al Comisiei, de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/1992, al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar, autoritățile vamale pot emite o autorizație retroactivă, cu excepția regimului de antrepozit vamal și că în circumstanțe excepționale, valabilitatea retroactivă a autorizației poate fi prelungită din nou, dar nu mai mult de un an înaintea datei la care a fost prezentată cererea, cu respectarea anumitor condiții. Totodată, la nivel național, Ordinul nr. 7789/2007 prevede la art. 25 alin. (5), că „ facilitatea prevăzută la alin. (3) lit. c) se adresează în principal operatorilor economici care ar fi putut beneficia de un regim vamal economic pentru operațiunile lor dar care nu au depus o cerere, necunoscând această posibilitate." Judecătorul fondului a mai reținut că din aceste dispoziții se poate deduce că rațiunea legiuitorului național, în deplin acord cu legislația comunitară, a fost aceea ca, prin reglementarea autorizației retroactive, să fie instituit un remediu pentru acei operatori economici care, deși s-ar fi putut prevala de încadrarea într-un regim vamal economic, motivat de necunoașterea acestei posibilități, nu au făcut-o, cu condiția să prezinte dovezi referitoare la avantajele economice în cazul în care ar beneficia de autorizația retroactivă de utilizare a regimului economic, iar cererea să nu facă facă obiectul unei neglijențe. Se consideră „neglijență" cazul în care solicitantul a utilizat deja un regim vamal economic și, prin urmare, avea cunoștință de necesitatea obținerii prealabile a unei autorizații - art. 36 alin. (4) lit. (c). Față de prima condiție prevăzută de art. 508 alin. (3) din Regulamentul nr. 2454/1993, și anume aceea a justificării unor circumstanțe excepționale, s-a considerat că starea de fapt expusă în considerentele sentinței, conduce la concluzia că societatea reclamantă a făcut dovada existenței situației speciale. În privința condiției ca solicitantul să prezinte dovezi referitoare la avantajele economice, judecătorul fondului a constatat că autoritățile vamale nu au negat îndeplinirea acesteia de către societatea reclamantă, astfel încât examinarea în speță nu se mai impune. Raportat la cea de-a treia condiție, și anume ca solicitarea să nu fie legată de o intenție de fals sau o neglijență flagrantă, motiv pe care autoritățile vamale și-au întemeiat de altfel respingerea cererii de autorizare, s-a reținut că, din actele existente la dosar, rezultă că societatea reclamantă era îndreptățită să beneficieze de regimul vamal de perfecționare activă cu efect retroactiv. Împrejurarea că reclamanta nu a depus cererea de autorizare, însoțită de documentația necesară, de îndată ce a preluat controlul la SC D. SA (22 aprilie 2008), nu poate să conducă la pierderea dreptului acesteia de a obține autorizația ce îi conferă o serie de facilități vamale. În cauză a existat o neglijență din partea reclamantei, constând în depunerea cu întârziere a documentației, însă pentru ca această neglijență să conducă la pierderea dreptului, instanța a reținut că trebuie să fie manifestă/flagrantă, or împrejurările speței nu dovedesc existența unei astfel de neglijențe. În definirea noțiunii de neglijență flagrantă/evidentă, curtea de apel a avut în vedere și principiul aplicării efectului obligatoriu al deciziilor C.J.U.E., respectiv interpretarea dată de Curte, în hotărârea din 20 noiembrie 2008 pronunțată în cauza C - 38/07 P. Heuschen & Schronff Foods Trading B.V., potrivit căreia existența sau inexistența neglijenței se apreciază prin raportare la o anume experiență în exercitarea acelei operațiuni. S-a reținut că SC F.R. SA își desfășoară activitatea în România din anul 2008, situație în care nu se poate susține că societatea reclamantă avea o anumită experiență în domeniu, din actele dosarului rezultând fără echivoc că în precedent societatea nu a mai formulat vreo cerere de acordare a autorizării. Având în vedere că cererea a fost depusă de reclamantă în noiembrie 2008, iar data de la care a solicitat ca autorizațiile să-și producă efectele este de 13 decembrie 2007, instanța a constatat că în cauză au fost respectate atât prevederile legale naționale cât și cele comunitare, nefiind depășit termenul de un an prevăzut de lege.

Recursurile exercitate împotriva sentinței 3.1. Pârâta A.N.A.F. a atacat sentința Curții de Apel pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în parte, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva ei, pentru lipsa calității procesuale pasive. În esență, recurenta – pârâtă a arătat că soluția de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, indicând, în acest sens, prevederile art. 13 – 15 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1939/2006, pentru aprobarea procedurii de compensare a creanțelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale și de restituire a eventualelor diferențe, ca urmare a cererii de compensare/restituire depusă de contribuabilul titular al operațiunii vamale, art. 1 și 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., art. 1, 2 și 4 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V. și art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) și j) din Legea nr. 554/2004. 3.2. Pârâta D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu și în numele A.N.V., a criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 și 304 1 C. proc. civ., solicitând casarea ei ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea pe fond a acțiunii și menținerea actelor administrative atacate. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că aspectele reținute în motivare și concluzia cuprinsă în dispozitivul sentinței sunt rezultatul aplicării eronate a prevederilor Legii nr. 554/2004, ale art. 508 din Regulamentul Vamal Comunitar și ale Ordinului nr. 7789/2007 pentru aprobarea Normelor de autorizare a regimurilor vamale economice, situație care a dus la calificarea greșită a obiectului cauzei și la dezlegarea nelegală a raportului juridic litigios, fără a se da semnificația cuvenită tuturor demersurilor efectuate de părți, conform documentelor depuse la dosar, asupra cărora recurenta – pârâtă a făcut o analiză amănunțită, cu raportare la prevederile legale aplicabile. A subliniat că intimata reclamantă era în măsură să cunoască existența regimului vamal de perfecționare activă în legislația vamală comunitară, preluată și aplicată întocmai în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că solicitarea autorizării retroactive a regimului economic de perfecționare activă a avut drept cauză exclusivă neglijența manifestată de aceasta, iar nu existența unor circumstanțe excepționale, conform art. 508 din Regulamentul Vamal Comunitar și art. 36 din secțiunea 3.5 a Normelor de autorizare a regimurilor vamale economice, aprobate prin Ordinul A.N.V. nr. 7789/2007. În altă ordine de idei recurenta - pârâtă a arătat că în speță se impune și înlăturarea argumentelor pe baza cărora s-a reținut, în lipsa oricăror dovezi și fără o motivare temeinică, îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute în art. 508 alin. (3) din Regulamentul Vamal Comunitar și în art. 36 din Normele aprobate prin Ordinul A.N.V. nr. 7789/2007, mai precis acea condiție potrivit căreia contabilitatea principală și evidențele ținute de solicitant trebuie să permită verificarea derulării operațiunilor în cazul mărfurilor pentru care se solicită autorizarea cu efect retroactiv, identificarea mărfurilor plasate sub regim, a mărfurilor sau produselor compensatoare obținute și atestarea faptului că toate condițiile regimului sunt îndeplinite. În ceea ce privește soluția dată celui de-al doilea capăt de cerere, recurenta – pârâtă a arătat că judecătorul fondului a tratat speța superficial, nu a stabilit corect limitele învestirii și a ignorat aspectele de drept clarificate de instanța supremă în decizia prin care a soluționat conflictul negativ de competență. Intimata – reclamantă nu a învestit autoritatea vamală cu o cerere de restituire a drepturilor vamale achitate în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008, astfel că, în opinia recurentei – pârâte, soluția corectă era aceea a admiterii excepției inadmisibilității capătului de cerere respectiv, soluție care se impune și prin prisma faptului că nu au fost contestate declarațiile vamale de import, titlurile de creanță pe baza cărora au fost stabilite drepturile vamale și au fost achitate sumele aferente. În sprijinul susținerilor sale sub acest aspect, autoritatea vamală a invocat prevederile art. 266 și 267 C. vam. al României aprobat prin Legea nr. 86/2006, coroborat cu dispozițiile titlului IX C. proc. fisc. aprobat prin O.G. 92/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, cap. I, art. 205 – 218 și cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a insistat asupra faptului că a solicitat în mod repetat, dar fără rezultat, că reclamanta să-și precizeze acțiunea.

Apărările intimatei SC F.R. SA nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar ample concluzii scrise, prin care a răspuns tuturor motivelor invocate în cele două cereri de recurs, cu argumente de fapt și de drept. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentele - pârâte și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că numai recursul A.N.A.F. este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs. 1.1. Cu privire la calitatea procesuală a A.N.A.F. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”. Parte în raportul juridic supus evaluării instanței de contencios administrativ este, așadar, autoritatea publică emitentă a actului atacat sau în a cărei competență intră atribuțiile privind rezolvarea cererii reclamantului. Motivul pentru care prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. a fost acela că A.N.A.F. reprezintă statul în raporturile juridice fiscale, conform art. 17 alin. (3) C. proc. fisc. și art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009, și este autoritatea competentă să gestioneze veniturile bugetare ale statului, potrivit art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009, iar A.N.V., căreia îi revine obligația restituirii sumelor colectate cu titlu de taxe vamale, este o structură în cadrul A.N.A.F. Concluzia la care a ajuns Curtea de apel ignoră însă caracterul exclusiv și autonom al competenței autorităților publice, care, în materie vamală, este consacrat în art. 32 alin. (3) C. proc. fisc.: „Impozitele, taxele și alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă, sunt administrate de către organele vamale”. În acest sens sunt și prevederile art. 4 din H.G. nr. 110/2009, privind organizarea și funcționarea A.N.V., în care sunt enumerate atribuțiile A.N.V., incluzându-le pe acelea de a administra drepturile de import și de a reprezenta interesele statului, direct sau prin organele sale teritoriale, în litigiile vamale. De aceea, Înalta Curte constată că recursul formulat de A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., este fondat. 1.2. Cu privire la calitatea motivării sentinței. Critica potrivit căreia hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei, formulată de autoritățile vamale recurente, este vădit neîntemeiată, pentru că judecătorul fondului și-a motivat adecvat, în fapt și în drept, concluzia în ceea ce privește obiectul acțiunii și soluția adoptată pentru fiecare dintre capetele de cerere, raționamentele pe care s-a fondat hotărârea și considerentele pentru care a reținut ori a înlăturat unele susțineri ale părților, fiind îndeplinite cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin urmare, motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut. 1.3. Cu privire la calificarea obiectului acțiunii. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. I.1. din prezenta decizie, intimata – reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune complexă, ale cărei capete de cerere tindeau la recunoașterea dreptului pretins vătămat prin refuzul, considerat nejustificat, de eliberare retroactivă a unei autorități pentru regimul de perfecționare activă, emiterea actului solicitat și obligarea pârâtelor la rambursarea drepturilor de import achitate în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008, în condițiile nerecunoașterii incidenței regimului de perfecționare activă. Anterior demersului judiciar, intimata - reclamantă s-a adresat cu cereri pentru emiterea autorizației, atât la D.R.A.O.V., cât și la A.N.V., privind răspunsuri negative, așa cum s-a reținut în considerentele sentinței, prezentate, în rezumat, la pct. I.2. din prezenta decizie. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal, constituie acte administrative asimilate, ce pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, stabilirea caracterului nejustificat al refuzului, conform definiției cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 constituind o chestiune de fond în cadrul judecării acțiunii. În temeiul art. 18 alin. (1) din aceeași lege, instanța, soluționând acțiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Legea organică reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în care instanța poate să dispună măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat; atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condițiile legii, poate obliga autoritatea publică să efectueze operațiunile ori să se dispună măsurile solicitate de reclamant, iar nu doar să reevalueze petiția care i-a fost adresată. O atare măsură se încadrează în soluțiile pe care este îndrituită să le pronunțe instanța, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, interpretarea contrară, propusă de recurentele – pârâte, fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ. În mod corespunzător, cererea de obligare a autorităților pârâte la rambursarea drepturilor de import achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008 poate fi circumscrisă reparării pagubei produse persoanei vătămate prin refuzul eliberării retroactive a autorizației, încadrându-se în ipoteza normelor juridice indicate. Considerentele reținute în motivarea regulatorului de competență (Decizia nr. 4756 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) au ca scop fundamentarea aplicabilității, în speță, a criteriului valoric prevăzut pentru litigiile fiscale și vamale în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a tranșa, în mod irevocabil, alte chestiuni decât cea a instanței competente din punct de vedere material . 1.4. Cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru emiterea retroactivă a autorizației de perfecționare activă. Procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea autorizației cu efect retroactiv sunt prevăzute în art. 25 și 36 din Normele de autorizare a regimurilor vamale economice, aprobate prin Ordinul A.N.A.F. nr. 7789 din 30 august 2007, emis în aplicarea Regulamentului Consiliului (C.E.E.) nr. 2913 din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar și a Regulamentului Comisiei (C.E.E.) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993, de instituire a dispozițiilor de aplicare a Codului Vamal Comunitar, cu modificările și completările ulterioare. La data formulării cererilor reclamantei, normele administrative menționate aveau următorul cuprins: „Art. 25 - (1) Cererea cu efect retroactiv se poate folosi numai în procedură normală de autorizare. (2) Regimul de antrepozit vamal nu poate face obiectul unei autorizații cu efect retroactiv. (3) Solicitantul poate cere emiterea unei autorizații cu efect retroactiv, cu valabilitate de la una dintre următoarele date: a) data depunerii cererii; b) data expirării autorizației anterioare, dacă se referă la o cerere de reînnoire a autorizației pentru operațiuni și mărfuri de aceeași natură; c) o dată anterioară, suficientă pentru acoperirea operațiunilor efectuate anterior, dar care să nu depășească un an de la data depunerii cererii. (4) Data de la care solicitantul dorește ca autorizația să devină valabilă se menționează în rubrica 6 a) din cerere. (5) Facilitatea prevăzută la alin. (3) lit. c) se adresează în principal operatorilor economici care ar fi putut beneficia de un regim vamal economic pentru operațiunile lor, dar care nu au depus o cerere, necunoscând această posibilitate. (6) Prevederile art. 5 alin. (2) se aplică în mod corespunzător cererii de autorizare cu efect retroactiv”. „Art. 36 (4) În cazul cererilor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. c) și alin. (5), o autorizație cu efect retroactiv este emisă în următoarele condiții: a) solicitantul prezintă dovezi referitoare la avantajele economice în cazul în care ar beneficia de autorizația retroactivă de utilizare a regimului economic; b) cererea nu este considerată ca o tentativă de înșelăciune în încercarea de a evita controlul și identificarea mărfurilor nici la plasarea sub regim și nici la încheierea acestuia; c) cererea nu face obiectul unei neglijențe; se consideră "neglijență" cazul în care solicitantul a utilizat deja un regim vamal economic și prin urmare avea cunoștință de necesitatea obținerii prealabile a unei autorizații; d) cererea nu se referă la un termen de valabilitate mai mare decât cel care ar fi fost acordat în mod normal; e) contabilitatea principală și evidențele ținute de solicitant permit verificarea derulării operațiunilor în cazul mărfurilor pentru care se solicită autorizarea cu efect retroactiv, identificarea mărfurilor plasate sub regim, a mărfurilor sau produselor compensatoare obținute și atestarea faptului că toate condițiile regimului sunt îndeplinite; f) în cazul mărfurilor sensibile, supuse unei verificări prealabile a îndeplinirii condițiilor economice, s-a verificat faptul că la data începerii operațiunilor de plasare sub regim acestea erau îndeplinite; g) formalitățile necesare pentru regularizarea situației mărfurilor, legate direct de regim sau nu, cum sunt, spre exemplu, prezentarea mărfurilor sau a produselor compensatoare, aplicarea măsurilor de politică comercială sau de alte formalități decât cele vamale, cum ar fi cele fiscale, au fost îndeplinite”. Judecătorul fondului a analizat îndeplinirea acestor condiții, în concordanță cu prevederile art. 508 din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/1993, explicând, în mod convingător, reperele factuale în raport cu care a reținut că, deși în cauză a existat o neglijență din partea reclamantei, care a depus cu întârziere documentația, neglijența nu a avut acel caracter flagrant, imputabil unui operator diligent care utilizase deja anterior regimul vamal respectiv, în măsură să ducă la pierderea dreptului și la înlăturarea avantajelor economice pe care le-ar atrage aplicarea regimului vamal de perfecționare activă. Această abordare corespunde, de altfel, cerinței asigurării unui echilibru rezonabil între interesul public și cel privat, astfel încât măsura administrativă dispusă în privința cererii petiționarului să nu producă efecte excesiv de împovărătoare și să nu reflecte în mod exclusiv sau preponderent argumente de ordin formal. Distinct de chestiunea „circumstanțelor excepționale” și a „neglijenței flagrante”, autoritățile vamale au reclamat și lipsa unor probe privind aptitudinea evidențelor contabile ale societății de a permite verificarea derulării operațiunilor pentru care s-a cerut autorizarea retroactivă, fără să indice în concret, în ce ar consta îndoiala cu privire la regularitatea sau realitatea operațiunilor care au format obiectul unor declarații vamale și au dat naștere obligațiilor de plată a drepturilor de import.Dimpotrivă în răspunsurile formulate urmare a cererilor reclamantei, refuzul a fost motivat doar prin existența neglijenței agentului economic, cu următoarele precizări făcute în adresa din 16 decembrie 2008 a D.R.A.O.V. Craiova: „luând în considerare faptul că aceste contracte (de import al materiei prime și export al produselor finite, n.n.) erau în vigoare, nici firma D.A. SA, pentru perioada decembrie 2007 până în aprilie 2008 și nici firma F.R. SA, care s-a înființat din 22 aprilie 2008 și a preluat contractele firmei D.A. SA nu au solicitat la D.R.A.O.V. Craiova cerere pentru obținerea autorizației de perfecționare activă, sistemul cu suspendare sau sistemul cu rambursare, deși ar fi putut să o facă, condițiile pentru obținerea regimului fiind îndeplinite”. Cu alte cuvinte, se pretinde, în recurs, nerespectarea unor condiții care în procedura administrativă anterioară sesizării instanței au fost considerate îndeplinite, fapt ce constituie un argument suplimentar în sensul netemeiniciei criticilor recurentelor - pârâte. 1.

Cu privire la admisibilitatea cererii de rambursare a drepturilor de import achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008. În esență, prima instanță a reținut că în cuprinsul cererilor înregistrate cu nr. 43907 din 05 decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova și nr. 266 din 15 ianuarie 2009 la A.N.V., intimata - reclamantă a solicitat atât eliberarea autorizației pentru regimul de perfecționare activă, începând cu data de 13 decembrie 2007, cât și aprobarea scutirii de la garantarea drepturilor de import, fiind îndeplinite condițiile recursului administrativ grațios, cu precizarea că o interpretare contrară ar fi excesiv de formală și ar depăși finalitatea prevederilor legale care instituie procedura prealabilă administrativă. Acest punct de vedere este împărtășit de instanța de control judiciar, care constată, de asemenea, că în circumstanțele particulare ale cauzei, incluzând și intervalul de timp care s-a scurs de la data formulării primei cereri de autorizare retroactivă, a impune contribuabilului să parcurgă o nouă procedură administrativă pentru restituirea sumelor plătite cu titlu drepturi de import ar fi o soluție excesiv de împovărătoare, care ar deturna scopul prevederilor legale și ar transforma procedura administrativă dintr-o cale mai facilă de rezolvare a cererii, într-o frână în calea accesului la justiție. Contrar susținerilor recurentelor - pârâte, returnarea sumelor nu este condiționată de contestarea și anularea declarațiilor vamale, judecătorul fondului sesizând corect specificul raportului juridic vamal în materia autorizării retroactive, desprins din prevederile art. 37 și 38 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 7789/2007, care conferă autorității vamale dreptul de a aprecia dacă solicită sau nu invalidarea declarațiilor depuse anterior autorizării, luând în considerare proporționalitatea costurilor administrative pe care le-ar implica invalidarea. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul A.N.A.F., va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive și va respinge, ca nefondat, recursul autorităților vamale, consecința fiind aceea a menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței Curții de Apel.