ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 525/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 525/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, reclamanta SC F.R. SA a chemat în judecată pârâtele D.R.A.O.V.

Craiova, Direcția Tehnici de Vămuire și Control Vamal din cadrul A.N.V. și A.N.A.F.,

solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Deciziilor

nr. 2662/THR din 04 februarie 2009 și nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008,

emise de Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal din cadrul Autorității

Naționale a Vămilor și a Deciziilor nr. 43908 și 43907 din data de 16 decembrie

2008, emise de Direcția Regională Vamală de Accize și Operațiuni Vamale

Craiova. S-a mai solicitat ca, pe cale de consecință, să fie obligată

D.R.A.O.V. Craiova, respectiv A.N.V. la eliberarea autorizației pentru regimul

de perfecționare activă - sistemul cu suspendare, începând cu data de 13

decembrie 2007, precum și la rambursarea drepturilor de import achitate de SC F.R.

SA în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, ca urmare a eliberării

autorizației pentru regimul de perfecționare activă cu efect retroactiv.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că, ulterior procesului de privatizare a SC A.C.

SA, inițiat la data de 12 septembrie 2007 și finalizat la data de 19 martie

2008, F.M.C. a preluat controlul în societatea D.A.R. SA (denumită în

continuare D.W.A.R.), care la data de 19 martie 2008, prin voința acționarilor

majoritari, și-a schimbat denumirea în SC F.R. SA.

Anterior contractului

de privatizare și intrării societății D.W.A.R. în grupul F., aceasta făcea

parte din grupul G.M., fiind producător și distribuitor de autoturisme și

subansamblurile pentru autoturisme sub licență G.M.D.A.T, context în care, D.W.A.R.

achiziționa materiile prime pe bază de comandă de achiziție de la G.M.D.A.T.,

operațiuni de altfel uzuale în cadrul relațiilor comerciale desfășurate între

companii aparținând aceluiași grup.

A mai precizat

reclamanta că, odată cu începerea procesului de privatizare, s-a impus

necesitatea formalizării relațiilor comerciale astfel desfășurate, prin

încheierea unui contract în conformitate cu care D.W.A.R. se obliga ca ulterior

achiziționării de subansamble auto și diferite alte piese (materii prime) să

fabrice cutii de viteze și motoare pentru autovehicule, sens în care a fost

încheiat contractul din data de 13 decembrie 2008, între G.M.D.A.T. și D.W.A.R.

(Contractul din 09 ianuarie 2008 – K.S.A. - denumit în continuare Contractul),

urmând ca materia primă pentru fabricarea de cutii de viteze și motoare să fie

importată din Coreea în baza acestuia, iar bunurile rezultate din operațiunile

de import efectuate să fie utilizate la confecționarea unor cutii de viteze și

motoare specifice produselor D.

Avându-se în vedere

incertitudinea care caracteriza destinația viitoarelor produse D. în noua

societate privatizată, bunurile importate în baza contractului au fost plasate

sub regimul vamal de punere în liberă circulație cu destinație finală, acest

regim fiind singurul care permitea o varietate mai amplă de operațiuni

ulterioare, acoperind diferitele ipoteze în care s-ar fi putut afla produsele D.

după finalizarea privatizării.

Preluarea de către F.M.C.

a controlului în societatea D.W.A.R. la o dată ulterioară încheierii contractului

între G.M.D.A.T. și D.W.A.R. a presupus și dobândirea drepturilor și

obligațiilor decurgând din contractele încheiate de către D.A.R. anterior

finalizării privatizării.

A mai susținut

reclamanta că, în noiembrie 2008, după verificarea îndeplinirii tuturor

condițiilor pentru eliberarea unei autorizații pentru regimul vamal de

perfecționare activă cu suspendare (inclusiv a condițiilor pentru eliberarea sa

cu efect retroactiv), a solicitat A.N.V., prin adresa din 13 noiembrie 2008,

eliberarea autorizației retroactive pentru activitățile desfășurate în baza

contractului, solicitând totodată ca, în conformitate cu prevederile legale,

autorizația să-și producă efectele începând cu un an înainte de data depunerii

cererii. Totodată, printr-o cerere distinctă înaintată la D.R.A.O.V. Craiova, a

solicitat scutirea de la garantarea drepturilor de import, drept consecință a

plasării bunurilor (materiilor prime) care urmau să fie importate sub regimul

vamal de perfecționare activă, prin eliberarea autorizației în cauză.

Solicitările

formulate au fost respinse prin emiterea de către autoritățile vamale a

Deciziei A.N.V. nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008, Deciziei D.R.A.O.V Craiova

nr. 43908 din 16 decembrie 2008 (privind refuzul eliberării autorizației) și a

Deciziei nr. 43907 din 16 decembrie 2008 (privind refuzul acordării scutirii de

la garantarea drepturilor de import).

Reclamanta a mai

arătat că, în atare context, a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr.

K31/85 din 14 ianuarie 2009, care a fost soluționată prin Decizia nr. 2662/THR

din 04 februarie 2009, emisă de A.N.V., Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif

Vamal prin menținerea în mod nejudicios a punctului de vedere inițial exprimat,

specificându-se faptul că deciziile emise de către D.R.A.O.V Craiova au fost

eliberate pe aceleași considerente, alegându-se astfel, calea unei motivări

succinte, lacunare și comune.

În ședința publică de

la data de 12 ianuarie 2010, instanța a invocat din oficiu excepția de

necompetență materială a Curții de Apel Craiova prin sentința nr. 19 din 19

ianuarie 2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 581

din 08 aprilie 2010 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Dolj și s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în

favoarea C.A. Craiova; s-a constatat ivit conflict negativ de competență, iar

dosarul a fost înaintat către I.C.C.J. în vederea soluționării conflictului.

La data de 29 aprilie

2010, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia

nr. 4756 din 03 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3163/63/2010, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea C.A. Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamanta a formulat două

capete de cerere, obligarea autorității vamale la eliberarea autorizației

pentru regimul de perfecționare activă și respectiv obligarea aceleiași

instituții la rambursarea drepturilor de import achitate de societate în

perioada decembrie 2007 - decembrie 2008, acest din urmă petit fiind în mod

greșit calificat drept un capăt de cerere accesoriu, rambursarea drepturilor de

import implicând și anularea declarațiilor vamale de import, în baza cărora au

fost achitate sumele aceste titluri de creanță fiind asimilate actelor

administrativ fiscale.

de apel

Prin sentința civilă nr.

134 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată, instanța obligând pârâta D.R.A.O.V.

Craiova la eliberarea autorizației pentru regimul de perfecționare activă -

sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2007. Au fost, de

asemenea, obligate pârâtele A.N.A.F., A.N.V. - Direcția Tehnici de Vămuire și

Control Vamal și D.R.A.O.V. Craiova la rambursarea drepturilor de import

achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008,

instanța respingând cererile având ca obiect anularea Deciziei nr. 2662/THR din

14 februarie 2009 și a Deciziei nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008 emise de A.N.V.

- Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal, precum și a Deciziilor nr. 43908

din 16 decembrie 2008 și nr. 43907 din 16 decembrie 2008 emise de D.R.A.O.V.

Craiova.

Cu privire la

excepția inadmisibilității capătului de cerere privind rambursarea drepturilor

de import achitate de reclamantă pe perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008,

excepție invocată de pârâtele D.R.A.O.V. Craiova și A.N.V., instanța a reținut

că reclamanta a solicitat, prin cererile înregistrate sub nr. 43907 din 05

decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova și sub nr. 266 din 15 ianuarie 2009 la

A.N.V., eliberarea autorizației pentru regimul de perfecționare activă -

sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2008, precum și

aprobarea scutirii de la garantarea drepturilor de import, înscrisurile

respective îndeplinind condițiile recursului administrativ grațios, prevăzute

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că cererea reclamantei având

ca obiect rambursarea drepturilor de import este admisibilă.

S-a constatat, de

asemenea, că A.N.A.F. are calitate procesuală pasivă, în raport cu împrejurarea

că aceasta este autoritatea care gestionează veniturile bugetare ale statului reprezentând

impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că, la data de 13 noiembrie 2008, prin cererea înregistrată

sub nr. 62 din 13 noiembrie 2008, SC F.R. SA a solicitat A.N.V. emiterea unei

autorizații retroactive pentru activitățile desfășurate în baza contractului încheiat

la 13 decembrie 2007 - între G.M.D.A.T. și D.A.R. SA, solicitând totodată, ca

în conformitate cu prevederile legale, autorizația să-și producă efectele cu un

an înainte de data depunerii cererii.

Aceeași cerere a fost

depusă de reclamantă la data de 14 noiembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova, fiind

înregistrată la această autoritate sub nr. K.3.1/2752 din 14 noiembrie 2008.

Printr-o altă cerere,

înregistrată sub nr. K31/2955 din 03 decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova,

societatea reclamantă a solicitat scutirea de la garantarea drepturilor de

import ca și consecință a plasării materiilor prime ce urmau să fie importate

sub regimul vamal de perfecționare activă, prin eliberarea autorizației.

Cu adresele din 16

decembrie 2008 și din 16 decembrie 2008, D.R.A.O.V. Craiova a comunicat

reclamantei că cererea acesteia nu poate fi soluționată favorabil întrucât

„nici firma D.A. SA pentru perioada decembrie 2007 până în aprilie 2008 și nici

firma F.R. SA care s-a înființat la data de 28 aprilie 2008 și a preluat

contractul firmei D., nu au formulat la D.R.A.O.V. Craiova cerere pentru

obținerea autorizației de perfecționare activă sistemul cu suspendare sau

sistemul cu rambursare, deși ar fi putut să o facă, condițiile pentru obținerea

regimului fiind îndeplinite".

În cuprinsul adresei

D.R.A.O.V. Craiova, se mai precizează și faptul că cererea reclamantei nu poate

fi soluționată favorabil deoarece a fost o neglijență atât din partea firmei D.

cât și din partea firmei F.R. SA de a nu solicita autorizație de perfecționare

activă.

S-a mai reținut că,

urmare a refuzului D.R.A.O.V. Craiova de a elibera actul administrativ

solicitat, reclamanta s-a adresat autorității vamale ierarhic superioare,

respectiv Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal – A.N.V., autoritate ce

prin adresele din 24 februarie 2009 și din 11 decembrie 2008 a comunicat

reclamantei că își menține punctul de vedere privind respingerea solicitării SC

F.R. SA de acordare a unei autorizații retroactive de perfecționare activă,

motivul respingerii fiind acela că, în speță, cererea face obiectul unei

neglijențe, în sensul că, SC F.R. a dat dovadă de neglijență în derularea

operațiunilor vamale desfășurate ulterior datei de 22 aprilie 2008.

A apreciat

judecătorul fondului că soluționarea speței presupune analizarea legalității și

temeiniciei refuzului organelor vamale de a soluționa favorabil cererea

reclamantei de eliberare a autorizației de perfecționare activă - sistemul cu

suspendare.

Astfel, în raport cu

materiile prime importate din Coreea în baza contractului încheiat la data de

13 decembrie 2007, la momentul îndeplinirii procedurilor vamale impuse de

prevederile legale au fost apreciate ca fiind aplicabile dispozițiile art. 793

și art. 82

4

din Regulamentul nr. 2913/1992, dispoziții ce statuează

în privința punerii în liberă circulație, respectiv punerea în liberă

circulație cu drepturi de import reduse sau zero pe motivul destinației lor

finale. In raport cu dispozițiile Ordinul nr. 7789/2007 și față de situația

bunurilor importate de societate, din cuprinsul contractului depus la dosar

rezultând că perfecționarea de mărfuri importate de societate a fost realizată

în contul unui comitent stabilit într-o tară terță judecătorul fondului a constatat

că regimul vamal aplicabil bunurilor era în fapt un regim vamal suspensiv -

conform art. 84 lit. a) din Regulamentul nr. 2913/1992, iar regim vamal

economic - conform art. 84 lit. b) din același Regulament, respectiv cel al

perfecționării active cu suspendare, diferit față de regimul vamal al punerii

în liberă circulație, în care fuseseră plasate inițial.

S-a mai constatat că

solicitarea de către societatea reclamantă a plasării corecte a bunurilor sub

regimul vamal al perfecționării active nu a intervenit imediat ce a fost

preluat controlul asupra SC D.A.R. SA, motivându-se această întârziere, în

raport de evenimentele ce s-au derulat pe fondul privatizării D.W.A.R., de

schimbarea acționariatului majoritar al societății, dar și de incertitudinea

privitoare la continuarea sau nu a executării clauzelor cuprinse în contractul

încheiat între G.M.D.A.T. și D.W.A.R.

Raportat la ipoteza

potrivit căreia societatea reclamantă ar fi manifestat o oarecare neglijență în

privința depunerii cu întârziere a cererii de autorizare, prima instanță a

reținut că potrivit prevederilor art. 508 din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/1993,

al Comisiei, de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/1992,

al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar, autoritățile vamale

pot emite o autorizație retroactivă, cu excepția regimului de antrepozit vamal

și că în circumstanțe excepționale, valabilitatea retroactivă a autorizației poate

fi prelungită din nou, dar nu mai mult de un an înaintea datei la care a fost

prezentată cererea, cu respectarea anumitor condiții.

Totodată, la nivel

național, Ordinul nr. 7789/2007 prevede la art. 25 alin. (5), că „ facilitatea

prevăzută la alin. (3) lit. c) se adresează în principal operatorilor economici

care ar fi putut beneficia de un regim vamal economic pentru operațiunile lor

dar care nu au depus o cerere, necunoscând această posibilitate."

Judecătorul fondului

a mai reținut că din aceste dispoziții se poate deduce că rațiunea

legiuitorului național, în deplin acord cu legislația comunitară, a fost aceea

ca, prin reglementarea autorizației retroactive, să fie instituit un remediu

pentru acei operatori economici care, deși s-ar fi putut prevala de încadrarea

într-un regim vamal economic, motivat de necunoașterea acestei posibilități, nu

au făcut-o, cu condiția să prezinte dovezi referitoare la avantajele economice

în cazul în care ar beneficia de autorizația retroactivă de utilizare a

regimului economic, iar cererea să nu facă facă obiectul unei neglijențe. Se

consideră „neglijență" cazul în care solicitantul a utilizat deja un regim

vamal economic și, prin urmare, avea cunoștință de necesitatea obținerii

prealabile a unei autorizații - art. 36 alin. (4) lit. (c).

Față de prima

condiție prevăzută de art. 508 alin. (3) din Regulamentul nr. 2454/1993, și

anume aceea a justificării unor circumstanțe excepționale, s-a considerat că

starea de fapt expusă în considerentele sentinței, conduce la concluzia că

societatea reclamantă a făcut dovada existenței situației speciale.

În privința condiției

ca solicitantul să prezinte dovezi referitoare la avantajele economice,

judecătorul fondului a constatat că autoritățile vamale nu au negat

îndeplinirea acesteia de către societatea reclamantă, astfel încât examinarea

în speță nu se mai impune.

Raportat la cea de-a

treia condiție, și anume ca solicitarea să nu fie legată de o intenție de fals

sau o neglijență flagrantă, motiv pe care autoritățile vamale și-au întemeiat

de altfel respingerea cererii de autorizare, s-a reținut că, din actele existente

la dosar, rezultă că societatea reclamantă era îndreptățită să beneficieze de

regimul vamal de perfecționare activă cu efect retroactiv.

Împrejurarea că

reclamanta nu a depus cererea de autorizare, însoțită de documentația necesară,

de îndată ce a preluat controlul la SC D. SA (22 aprilie 2008), nu poate să

conducă la pierderea dreptului acesteia de a obține autorizația ce îi conferă o

serie de facilități vamale. În cauză a existat o neglijență din partea reclamantei,

constând în depunerea cu întârziere a documentației, însă pentru ca această

neglijență să conducă la pierderea dreptului, instanța a reținut că trebuie să

fie manifestă/flagrantă, or împrejurările speței nu dovedesc existența unei

astfel de neglijențe.

În definirea noțiunii

de neglijență flagrantă/evidentă, curtea de apel a avut în vedere și principiul

aplicării efectului obligatoriu al deciziilor C.J.U.E., respectiv interpretarea

dată de Curte, în hotărârea din 20 noiembrie 2008 pronunțată în cauza C - 38/07

P. Heuschen & Schronff Foods Trading B.V., potrivit căreia existența sau

inexistența neglijenței se apreciază prin raportare la o anume experiență în

exercitarea acelei operațiuni.

S-a reținut că SC F.R.

SA își desfășoară activitatea în România din anul 2008, situație în care nu se

poate susține că societatea reclamantă avea o anumită experiență în domeniu,

din actele dosarului rezultând fără echivoc că în precedent societatea nu a mai

formulat vreo cerere de acordare a autorizării.

Având în vedere că

cererea a fost depusă de reclamantă în noiembrie 2008, iar data de la care a

solicitat ca autorizațiile să-și producă efectele este de 13 decembrie 2007,

instanța a constatat că în cauză au fost respectate atât prevederile legale naționale

cât și cele comunitare, nefiind depășit termenul de un an prevăzut de lege.

împotriva sentinței

3.1. Pârâta A.N.A.F. a

atacat sentința Curții de Apel pentru motive pe care le-a încadrat în

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., solicitând

modificarea acesteia în parte, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva

ei, pentru lipsa calității procesuale pasive.

În esență, recurenta

– pârâtă a arătat că soluția de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale

pasive a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, indicând, în acest sens,

prevederile art. 13 – 15 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1939/2006,

pentru aprobarea procedurii de compensare a creanțelor fiscale rezultate din

raporturi juridice vamale și de restituire a eventualelor diferențe, ca urmare

a cererii de compensare/restituire depusă de contribuabilul titular al

operațiunii vamale, art. 1 și 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și

funcționarea A.N.A.F., art. 1, 2 și 4 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea

și funcționarea A.N.V. și art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a), b), c)

și j) din Legea nr. 554/2004.

3.2. Pârâta D.R.A.O.V.

Craiova, în nume propriu și în numele A.N.V., a criticat sentința în temeiul

art. 304 pct. 7 și 9 și 304

1

C. proc. civ., solicitând casarea ei ca

fiind netemeinică și nelegală, respingerea pe fond a acțiunii și menținerea actelor

administrative atacate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, s-a arătat că aspectele reținute în motivare și concluzia cuprinsă

în dispozitivul sentinței sunt rezultatul aplicării eronate a prevederilor

Legii nr. 554/2004, ale art. 508 din Regulamentul Vamal Comunitar și ale Ordinului

nr. 7789/2007 pentru aprobarea Normelor de autorizare a regimurilor vamale

economice, situație care a dus la calificarea greșită a obiectului cauzei și la

dezlegarea nelegală a raportului juridic litigios, fără a se da semnificația cuvenită

tuturor demersurilor efectuate de părți, conform documentelor depuse la dosar,

asupra cărora recurenta – pârâtă a făcut o analiză amănunțită, cu raportare la prevederile

legale aplicabile.

A subliniat că

intimata reclamantă era în măsură să cunoască existența regimului vamal de

perfecționare activă în legislația vamală comunitară, preluată și aplicată

întocmai în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că solicitarea

autorizării retroactive a regimului economic de perfecționare activă a avut drept

cauză exclusivă neglijența manifestată de aceasta, iar nu existența unor circumstanțe

excepționale, conform art. 508 din Regulamentul Vamal Comunitar și art. 36 din

secțiunea 3.5 a Normelor de autorizare a regimurilor vamale economice, aprobate

prin Ordinul A.N.V. nr. 7789/2007.

În altă ordine de

idei recurenta - pârâtă a arătat că în speță se impune și înlăturarea argumentelor

pe baza cărora s-a reținut, în lipsa oricăror dovezi și fără o motivare

temeinică, îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute în art. 508 alin. (3) din

Regulamentul Vamal Comunitar și în art. 36 din Normele aprobate prin Ordinul A.N.V.

nr. 7789/2007, mai precis acea condiție potrivit căreia contabilitatea

principală și evidențele ținute de solicitant trebuie să permită verificarea

derulării operațiunilor în cazul mărfurilor pentru care se solicită autorizarea

cu efect retroactiv, identificarea mărfurilor plasate sub regim, a mărfurilor sau

produselor compensatoare obținute și atestarea faptului că toate condițiile

regimului sunt îndeplinite.

În ceea ce privește

soluția dată celui de-al doilea capăt de cerere, recurenta – pârâtă a arătat că

judecătorul fondului a tratat speța superficial, nu a stabilit corect limitele

învestirii și a ignorat aspectele de drept clarificate de instanța supremă în

decizia prin care a soluționat conflictul negativ de competență.

Intimata – reclamantă

nu a învestit autoritatea vamală cu o cerere de restituire a drepturilor vamale

achitate în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008, astfel că, în

opinia recurentei – pârâte, soluția corectă era aceea a admiterii excepției inadmisibilității

capătului de cerere respectiv, soluție care se impune și prin prisma faptului că

nu au fost contestate declarațiile vamale de import, titlurile de creanță pe

baza cărora au fost stabilite drepturile vamale și au fost achitate sumele aferente.

În sprijinul susținerilor

sale sub acest aspect, autoritatea vamală a invocat prevederile art. 266 și 267

C. vam. al României aprobat prin Legea nr. 86/2006, coroborat cu dispozițiile

titlului IX C. proc. fisc. aprobat prin O.G. 92/2003, republicată cu

modificările și completările ulterioare, cap. I, art. 205 – 218 și cu cele ale art.

7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a insistat asupra

faptului că a solicitat în mod repetat, dar fără rezultat, că reclamanta să-și

precizeze acțiunea.

intimatei

SC F.R. SA nu a formulat

întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar ample

concluzii scrise, prin care a răspuns tuturor motivelor invocate în cele două

cereri de recurs, cu argumente de fapt și de drept.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma motivelor formulate de recurentele - pârâte și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că

numai recursul A.N.A.F. este fondat.

și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs.

1.1. Cu privire la

calitatea procesuală a A.N.A.F.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public”.

Parte în raportul juridic

supus evaluării instanței de contencios administrativ este, așadar, autoritatea

publică emitentă a actului atacat sau în a cărei competență intră atribuțiile

privind rezolvarea cererii reclamantului.

Motivul pentru care

prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.

a fost acela că A.N.A.F. reprezintă statul în raporturile juridice fiscale,

conform art. 17 alin. (3) C. proc. fisc. și art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr.

109/2009, și este autoritatea competentă să gestioneze veniturile bugetare ale

statului, potrivit art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009, iar A.N.V., căreia

îi revine obligația restituirii sumelor colectate cu titlu de taxe vamale, este

o structură în cadrul A.N.A.F.

Concluzia la care a ajuns

Curtea de apel ignoră însă caracterul exclusiv și autonom al competenței

autorităților publice, care, în materie vamală, este consacrat în art. 32 alin.

(3) C. proc. fisc.: „Impozitele, taxele și alte sume care se datorează,

potrivit legii, în vamă, sunt administrate de către organele vamale”.

În acest sens sunt și

prevederile art. 4 din H.G. nr. 110/2009, privind organizarea și funcționarea

A.N.V., în care sunt enumerate atribuțiile A.N.V., incluzându-le pe acelea de a

administra drepturile de import și de a reprezenta interesele statului, direct

sau prin organele sale teritoriale, în litigiile vamale.

De aceea, Înalta

Curte constată că recursul formulat de A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., este fondat.

1.2. Cu privire la

calitatea motivării sentinței.

Critica potrivit

căreia hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei, formulată de autoritățile

vamale recurente, este vădit neîntemeiată, pentru că judecătorul fondului și-a

motivat adecvat, în fapt și în drept, concluzia în ceea ce privește obiectul acțiunii

și soluția adoptată pentru fiecare dintre capetele de cerere, raționamentele pe

care s-a fondat hotărârea și considerentele pentru care a reținut ori a înlăturat

unele susțineri ale părților, fiind îndeplinite cerințele art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de

recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

1.3. Cu privire la

calificarea obiectului acțiunii.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă în pct. I.1. din prezenta decizie, intimata –

reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o

acțiune complexă, ale cărei capete de cerere tindeau la recunoașterea dreptului

pretins vătămat prin refuzul, considerat nejustificat, de eliberare retroactivă

a unei autorități pentru regimul de perfecționare activă, emiterea actului solicitat

și obligarea pârâtelor la rambursarea drepturilor de import achitate în

perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008, în condițiile nerecunoașterii

incidenței regimului de perfecționare activă.

Anterior demersului

judiciar, intimata - reclamantă s-a adresat cu cereri pentru emiterea autorizației,

atât la D.R.A.O.V., cât și la A.N.V., privind răspunsuri negative, așa cum s-a

reținut în considerentele sentinței, prezentate, în rezumat, la pct. I.2. din prezenta

decizie.

Potrivit art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare

la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului

în termen legal, constituie acte administrative asimilate, ce pot fi supuse cenzurii

instanței de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 alin.

(1) din aceeași lege, stabilirea caracterului nejustificat al refuzului,

conform definiției cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004

constituind o chestiune de fond în cadrul judecării acțiunii.

În temeiul art. 18 alin.

(1) din aceeași lege, instanța, soluționând acțiunea, poate, după caz, să

anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige

autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris

sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Legea organică

reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în care instanța

poate să dispună măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a

interesului legitim vătămat; atunci când constată, pe baza probelor administrate,

că sunt îndeplinite condițiile legii, poate obliga autoritatea publică să

efectueze operațiunile ori să se dispună măsurile solicitate de reclamant, iar nu

doar să reevalueze petiția care i-a fost adresată.

O atare măsură se

încadrează în soluțiile pe care este îndrituită să le pronunțe instanța,

potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată

drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, interpretarea

contrară, propusă de recurentele – pârâte, fiind de natură să lipsească de efectivitate

mecanismul contenciosului administrativ.

În mod corespunzător,

cererea de obligare a autorităților pârâte la rambursarea drepturilor de import

achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008 poate

fi circumscrisă reparării pagubei produse persoanei vătămate prin refuzul eliberării

retroactive a autorizației, încadrându-se în ipoteza normelor juridice indicate.

Considerentele

reținute în motivarea regulatorului de competență (Decizia nr. 4756 din 3

noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal) au ca scop fundamentarea aplicabilității, în speță, a

criteriului valoric prevăzut pentru litigiile fiscale și vamale în art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, fără a tranșa, în mod irevocabil, alte chestiuni

decât cea a instanței competente din punct de vedere material .

1.4. Cu privire la îndeplinirea

condițiilor pentru emiterea retroactivă a autorizației de perfecționare activă.

Procedura și

condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea autorizației cu efect retroactiv

sunt prevăzute în art. 25 și 36 din Normele de autorizare a regimurilor vamale economice,

aprobate prin Ordinul A.N.A.F. nr. 7789 din 30 august 2007, emis în aplicarea Regulamentului

Consiliului (C.E.E.) nr. 2913 din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal

Comunitar și a Regulamentului Comisiei (C.E.E.) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993,

de instituire a dispozițiilor de aplicare a Codului Vamal Comunitar, cu

modificările și completările ulterioare.

La data formulării cererilor

reclamantei, normele administrative menționate aveau următorul cuprins:

„Art. 25 - (1)

Cererea cu efect retroactiv se poate folosi numai în procedură normală de

autorizare.

(2) Regimul de

antrepozit vamal nu poate face obiectul unei autorizații cu efect retroactiv.

(3) Solicitantul

poate cere emiterea unei autorizații cu efect retroactiv, cu valabilitate de la

una dintre următoarele date:

a) data depunerii

cererii;

b) data expirării

autorizației anterioare, dacă se referă la o cerere de reînnoire a autorizației

pentru operațiuni și mărfuri de aceeași natură;

c) o dată anterioară,

suficientă pentru acoperirea operațiunilor efectuate anterior, dar care să nu

depășească un an de la data depunerii cererii.

(4) Data de la care

solicitantul dorește ca autorizația să devină valabilă se menționează în

rubrica 6 a) din cerere.

(5) Facilitatea

prevăzută la alin. (3) lit. c) se adresează în principal operatorilor economici

care ar fi putut beneficia de un regim vamal economic pentru operațiunile lor,

dar care nu au depus o cerere, necunoscând această posibilitate.

(6) Prevederile art. 5

alin. (2) se aplică în mod corespunzător cererii de autorizare cu efect

retroactiv”.

„Art. 36 (4) În cazul

cererilor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. c) și alin. (5), o autorizație cu

efect retroactiv este emisă în următoarele condiții:

a) solicitantul

prezintă dovezi referitoare la avantajele economice în cazul în care ar

beneficia de autorizația retroactivă de utilizare a regimului economic;

b) cererea nu este

considerată ca o tentativă de înșelăciune în încercarea de a evita controlul și

identificarea mărfurilor nici la plasarea sub regim și nici la încheierea

acestuia;

c) cererea nu face

obiectul unei neglijențe; se consideră "neglijență" cazul în care

solicitantul a utilizat deja un regim vamal economic și prin urmare avea

cunoștință de necesitatea obținerii prealabile a unei autorizații;

d) cererea nu se

referă la un termen de valabilitate mai mare decât cel care ar fi fost acordat

în mod normal;

e) contabilitatea

principală și evidențele ținute de solicitant permit verificarea derulării

operațiunilor în cazul mărfurilor pentru care se solicită autorizarea cu efect

retroactiv, identificarea mărfurilor plasate sub regim, a mărfurilor sau

produselor compensatoare obținute și atestarea faptului că toate condițiile

regimului sunt îndeplinite;

f) în cazul

mărfurilor sensibile, supuse unei verificări prealabile a îndeplinirii condițiilor

economice, s-a verificat faptul că la data începerii operațiunilor de plasare

sub regim acestea erau îndeplinite;

g) formalitățile

necesare pentru regularizarea situației mărfurilor, legate direct de regim sau

nu, cum sunt, spre exemplu, prezentarea mărfurilor sau a produselor

compensatoare, aplicarea măsurilor de politică comercială sau de alte

formalități decât cele vamale, cum ar fi cele fiscale, au fost îndeplinite”.

Judecătorul fondului

a analizat îndeplinirea acestor condiții, în concordanță cu prevederile art. 508

din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/1993, explicând, în mod convingător, reperele factuale

în raport cu care a reținut că, deși în cauză a existat o neglijență din partea

reclamantei, care a depus cu întârziere documentația, neglijența nu a avut acel

caracter flagrant, imputabil unui operator diligent care utilizase deja

anterior regimul vamal respectiv, în măsură să ducă la pierderea dreptului și

la înlăturarea avantajelor economice pe care le-ar atrage aplicarea regimului

vamal de perfecționare activă.

Această abordare

corespunde, de altfel, cerinței asigurării unui echilibru rezonabil între

interesul public și cel privat, astfel încât măsura administrativă dispusă în

privința cererii petiționarului să nu producă efecte excesiv de împovărătoare și

să nu reflecte în mod exclusiv sau preponderent argumente de ordin formal.

Distinct de

chestiunea „circumstanțelor excepționale” și a „neglijenței flagrante”,

autoritățile vamale au reclamat și lipsa unor probe privind aptitudinea evidențelor

contabile ale societății de a permite verificarea derulării operațiunilor

pentru care s-a cerut autorizarea retroactivă, fără să indice în concret, în ce

ar consta îndoiala cu privire la regularitatea sau realitatea operațiunilor

care au format obiectul unor declarații vamale și au dat naștere obligațiilor de

plată a drepturilor de import.Dimpotrivă în răspunsurile formulate urmare a cererilor

reclamantei, refuzul a fost motivat doar prin existența neglijenței agentului economic,

cu următoarele precizări făcute în adresa din 16 decembrie 2008 a D.R.A.O.V. Craiova:

„luând în considerare

faptul că aceste contracte (de import al materiei prime și export al produselor

finite, n.n.) erau în vigoare, nici firma D.A. SA, pentru perioada decembrie 2007

până în aprilie 2008 și nici firma F.R. SA, care s-a înființat din 22 aprilie 2008

și a preluat contractele firmei D.A. SA nu au solicitat la D.R.A.O.V. Craiova cerere

pentru obținerea autorizației de perfecționare activă, sistemul cu suspendare sau

sistemul cu rambursare, deși ar fi putut să o facă, condițiile pentru obținerea

regimului fiind îndeplinite”.

Cu alte cuvinte, se

pretinde, în recurs, nerespectarea unor condiții care în procedura administrativă

anterioară sesizării instanței au fost considerate îndeplinite, fapt ce

constituie un argument suplimentar în sensul netemeiniciei criticilor

recurentelor - pârâte.

1.5. Cu privire la

admisibilitatea cererii de rambursare a drepturilor de import achitate de

reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008.

În esență, prima instanță

a reținut că în cuprinsul cererilor înregistrate cu nr. 43907 din 05 decembrie 2008

la D.R.A.O.V. Craiova și nr. 266 din 15 ianuarie 2009 la A.N.V., intimata -

reclamantă a solicitat atât eliberarea autorizației pentru regimul de

perfecționare activă, începând cu data de 13 decembrie 2007, cât și aprobarea scutirii

de la garantarea drepturilor de import, fiind îndeplinite condițiile recursului

administrativ grațios, cu precizarea că o interpretare contrară ar fi excesiv

de formală și ar depăși finalitatea prevederilor legale care instituie

procedura prealabilă administrativă.

Acest punct de vedere

este împărtășit de instanța de control judiciar, care constată, de asemenea, că

în circumstanțele particulare ale cauzei, incluzând și intervalul de timp care

s-a scurs de la data formulării primei cereri de autorizare retroactivă, a

impune contribuabilului să parcurgă o nouă procedură administrativă pentru

restituirea sumelor plătite cu titlu drepturi de import ar fi o soluție excesiv

de împovărătoare, care ar deturna scopul prevederilor legale și ar transforma procedura

administrativă dintr-o cale mai facilă de rezolvare a cererii, într-o frână în

calea accesului la justiție.

Contrar susținerilor

recurentelor - pârâte, returnarea sumelor nu este condiționată de contestarea și

anularea declarațiilor vamale, judecătorul fondului sesizând corect specificul raportului

juridic vamal în materia autorizării retroactive, desprins din prevederile art.

37 și 38 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 7789/2007, care conferă

autorității vamale dreptul de a aprecia dacă solicită sau nu invalidarea

declarațiilor depuse anterior autorizării, luând în considerare

proporționalitatea costurilor administrative pe care le-ar implica invalidarea.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul A.N.A.F.,

va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate

în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive și va

respinge, ca nefondat, recursul autorităților vamale, consecința fiind aceea a

menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței Curții de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.A.F. și Direcția Regională împotriva sentinței civile nr. 134

din 15 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu

cu A.N.A.F., pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Respinge recursul

declarat de D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu și pentru A.N.V., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.