ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3649/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3649/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin sentința comercială nr. 5309 din 1 aprilie

2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, s-au

respins capetele

din acțiunea principală

formulată de reclamantele D.A., I.

F. și

C.E.L. împotriva pârâtelor S.

N.T.G.N.T. SA Mediaș și

C. Corbeanca prin P. referitoare la modificarea

traseului

conductei, autorizarea reclamantelor de a efectua această

lucrare și

plata unor daune de 100.000 lei

pe zi ca neîntemeiate.

S-a anulat, ca

insuficient timbrată, cererea precizatoare formulată de reclamante la 28 martie

2008.

Cererea de

chemare în garanție formulată de S.N.T.G.N.T. Mediaș împotriva chematelor în

garanție SC G.P. SA și SC

C. SA prin

lichidator G.G.E. SPRL Ploiești a fost

declarată nulă.

Totodată, s-a

respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție a SC T. SRL

Slobozia formulată de SC G.P. SA.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantele nu au

dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, nu a fost probată existența unei fapte ilicite a pârâtelor în contextul

în care instalarea conductelor a

fost

executată în temeiul autorizației de construire nr. 1416 din 05 martie 1998

emisă

de C.J. Ilfov.

De asemenea,

reclamantele nu au răsturnat prezumția de bună-credință de care se bucură

pârâtele potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ. și

nu s-a relevat vinovăția pârâtelor care, în temeiul Legii nr. 351/2004

beneficiază

de dreptul de uz, dreptul de servitute legală de trecere, dreptul de

restrângere sau încetare a unor activități, precum și dreptul de acces la

utilitățile publice.

În privința

prejudiciului s-a reținut că acesta nu a fost dovedit, câtă vreme categoria de

folosință a terenului traversat de conducta

pârâtelor

este de teren arabil, iar reclamantele nu au făcut dovada unor

demersuri în vederea schimbării categoriei de

folosință.

A fost anulată

ca insuficient timbrată, în aplicarea art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997, cererea precizatoare formulată de reclamante

prin care au solicitat obligarea pârâtelor la despăgubiri.

Conform art. 133 C. proc. civ., Tribunalul a

declarat nulă

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de

rândul unu, pentru precizarea valorii obiectului cererii la termenul din 12

septembrie 2008.

Reținând

caracterul absolut și peremptoriu al excepției lipsei de

interes, constatând că la termenul din 9 mai 2008

a fost admisă această excepție, cererea de chemare în garanție formulată de

pârâta de rândul

doi a fost respinsă.

Apelul declarat

de reclamante împotriva sentinței Tribunalului București a fost admis prin

decizia comercială nr. 143 din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a Vl-a comercială și în consecință s-a desființat în parte

sentința doar în partea care privea anularea ca insuficient timbrată a cererii

precizatoare formulată de reclamante la 28 martie 2008, cauza fiind trimisă

spre rejudecare la aceeași instanță fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

În

considerentele deciziei curtea a reținut că soluția de respingere a cererii

privind mutarea conductelor de gaz este corectă raportat la împrejurarea că

lucrările au avut la bază o autorizație de construire, iar conductele fac parte

din S.N.T.G.N., proprietate publică a statului, conform art. 23 alin. (2) din

Legea nr. 351/2004.

În ceea ce

privește cererea de despăgubiri formulată de reclamante s-a reținut că, în mod

greșit a fost anulată ca netimbrată, în condițiile în care acestea și-au

micșorat câtimea pretențiilor în limita

taxei

de timbru depusă la dosar, iar pe de altă parte nu s-a dat eficiență unei

încheieri anterioare prin care au fost admise cererile de acordare a

ajutorului

public judiciar în sensul scutirii parțiale de obligația de a timbra cererea

precizatoare în ce privește pe reclamantele C.E.L. și I.F. In același timp nu

s-a ținut cont de prevederile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., reținându-se de

asemenea că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., cuantumul exagerat al taxelor

stabilite de stat în sarcina justițiabilului limitează accesul al justiție care

astfel devine strict teoretic.

Curtea a mai reținut, cu privire la susținerile SC

C. SA prin

lichidator judiciar, că suspendarea cauzei în temeiul art. 36

din Legea nr. 85/2006 nu se impune, câtă vreme citarea acesteia s-a efectuat

pentru rațiuni de opozabilitate, precum și datorită faptului că cererea de

chemare în garanție îndreptată împotriva acestei părți a fost anulată la prima

instanță, iar soluția nu a fost criticată în apel.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele, cât și pârâta C. Corbeanca.

declarat de reclamantele D.A., I.F. și C.E.L. acestea solicită modificarea în

parte a deciziei pronunțate în apel, cu consecința admiterii apelului și pentru

capătul unu de cerere și trimiterea cauzei spre rejudecare sub toate aspectele

la prima instanță, astfel încât să se realizeze o judecată unitară.

În motivarea

recursului reclamantele arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În sprijinul

acestei critici recurentele susțin că, prin decizia pronunțată în apel nu s-au

analizat motivele de apel prin care reclamantele au învederat faptul că la

respingerea acțiunii, prima instanță nu a ținut cont de împrejurarea că pârâta

nu și-a îndeplinit toate obligațiile legale de obținere a acordurilor

prealabile ale

proprietarilor pe terenul

cărora s-a instalat conducta, în baza art. 82 din

Legea nr. 18/1992 și

cărora le-a fost îngrădit dreptul de proprietate tară plata unor despăgubiri în

baza art. 44 alin. (5) din Constituție.

Recurentele mai

arată că instanța de apel a respins cererea privind mutarea conductelor de gaz

reținând dispozițiile Legii nr. 351/2004, fără a face referiri în motivare la

criticile apelantelor, vizând nerespectarea art. 82 din Legea nr. 18/1991 și 44

alin. (5) din Constituție, ceea ce face să intre în puterea lucrului judecat

reținerile cu privire la lipsa vinovăției și lipsa vreunui prejudiciu.

Al doilea motiv de recurs vizează încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest

aspect recurentele invocă împrejurarea că instanțele au încălcat prevederile art.

82 din Legea nr. 18/1991 referitoare la obținerea acordului proprietarilor

anterior lucrării și despăgubirea prealabilă a acestora.

declarat de pârâta C. Corbeanca prin P. se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținându-se că hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei

legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În acest sens

recurenta arată că în mod greșit instanța de apel a considerat că a fost

timbrat corespunzător capătul de cerere privind

pretențiile, de vreme ce reclamantele au depus o cerere de renunțare la

judecată, potrivit art. 246 C. proc. civ. și au solicitat restituirea

taxei

judiciare de timbru.

Pe fondul

pretențiilor recurenta susține că nu a fost probată existența unei fapte

ilicite a pârâtelor în contextul în care instalarea conductelor a fost

executată în baza unei autorizații de construire.

De asemenea,

invocă prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ., privind prezumția de

bună-credință, susținând că apelantele nu au reușit să răstoarne această

prezumție în condițiile în care persoanele care figurau drept proprietari ai

terenului traversat de conductă și-au exprimat acordul în vederea amplasării

acesteia, la 28 iunie 1996, în timp ce reclamantele au fost puse în posesie

ulterior, la 5 noiembrie 1996, titlul de proprietate fiind emis în 1997.

În același

timp, recurenta invocă prevederile Legii nr. 351/2004 în baza cărora

concesionarii din sectorul de gaze naturale beneficiază

de o serie de drepturi asupra terenurilor sau al altor bunuri

proprietatea

publică sau privată a persoanelor fizice sau juridice,

printre care și

dreptul de servitute

legală, care le conferă acestora dreptul de a instala

rețele, conducte,

linii, stâlpi și alte echipamente aferente. Ori, se

afirmă că reclamantele nu au dovedit prejudiciul cauzat ca urmare a

desfășurării

construcțiilor autorizate și nici faptul că au solicitat schimbarea categoriei

de folosință din teren arabil în teren apt construirii.

Prin

întâmpinarea înregistrată la 14 octombrie 2010 S.N.T.G.N.T. SA a solicitat

respingerea recursului formulat de

reclamante,

arătând în apărare că nu sunt incidente în speță prevederile

art. 82 din Legea nr. 18/1991 întrucât terenul nu

a fost ocupat pentru

remediere de deranjamente, ci pentru instalarea

conductei. Ordinul prefectului se solicită numai în situația în care

proprietarii nu își dau

acordul de intrare

în teren în caz de avarie sau explozie, însă în speță

pârâta a deținut acordul proprietarilor, respectiv

acordul dat de N.T.

I.

În ceea ce privește

invocarea de către recurente a prevederilor art. 44 alin. (5) din Constituție,

intimata invocă prevederile alin. (7) care se referă la exercitarea dreptului

de proprietate în limitele legii.

În acest sens

intimata arată că, în calitatea sa de operator licențiat răspunde de

funcționarea sistemului național de transport gaze naturale în condiții de

siguranță, conductele magistrale de transport constituind proprietatea publică

a statului, iar lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare

și întreținerea a acestora sunt lucrări de utilitate publică.

Analizând

recursurile, prin prisma motivelor invocate se vor retine următoarele:

privința recursului declarat de reclamante, întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., se va reține că decizia

pronunțată

în apel s-a dat cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în

baza cărora judecătorul trebuie să motiveze soluția

dată fiecărui capăt

de cerere și nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, care

sprijină aceste cereri.

Din

considerentele deciziei rezultă că s-a răspuns argumentelor invocate de

apelante în mod implicit.

Nici criticile întemeiate pe art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nu

sunt fondate, reținându-se

corect că lucrările de montare a conductelor

de gaz au avut la bază

autorizații de construcție, iar aceste conducte fac parte din sistemul național

de transport al gazelor naturale, care constituie proprietatea publică a

statului.

Sub aspectul

incidenței art. 82 din Legea nr. 18/1991, în mod corect s-a reținut că,

prealabil autorizațiilor de construire nr. 1416/1998 și 89/2001, pârâta a

obținut la data de 28 iunie 1996 acordul deținătorilor terenului la acea dată,

reclamantele fiind puse în posesie ulterior acestui moment, respectiv la 5 noiembrie

1996, și obținând titlul de proprietate la 25 iunie 1007.

pârâtei C. Corbeanca prin P. prin care invocă nelegalitatea deciziei pronunțată

în apel în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.

Astfel, la data

de 28 martie 2008 reclamantele au formulat o

cerere

de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de existența pe terenul

proprietatea

lor, a conductelor de gaz aparținând pârâtei S.N.T.G.N.T. SA Mediaș.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2008 prima

instanță a încuviințat

în parte

cererea reclamantelor C.E., D.A. și I.

F. de acordare a ajutorului public

judiciar.

Acest capăt de

cerere a fost în mod greșit anulat ca insuficient timbrat, în condițiile în

care reclamantele și-au micșorat câtimea pretențiilor în limita taxelor de timbru,

lipsind astfel de eficiența și efecte juridice încheierea de încuviințare a

ajutorului public judiciar și tară a ține seama de prevederile art. 48 alin.

(2) C. proc. civ.

La adoptarea deciziei de trimitere spre judecare

primei instanțe a

cererii în despăgubiri, în mod just instanța de apel a

reținut și jurisprudența C.E.D.O. în materie potrivit căreia un cuantum

exagerat al taxelor stabilite de stat în sarcina justițiabilului limitează

accesul la justiție, ceea ce aduce atingere implicit dreptului de proprietate

garantat de art. 44 alin. l din Constituție și art. l din Primul Protocol

adițional la C.E.D.O.

În baza acestor considerente, în mod corect

instanța de apel a

desființat în parte hotărârea primei instanțe și a

trimis spre judecare

cererea precizatoare

formulată de reclamante la 28 martie 2008, astfel

încât, reținând

dispozițiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamante și pârâta C. Corbeanca, prin P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantele

C.E., D.A. și I.F. și de

pârâta C. CORBEANCA PRIN PRIMAR

împotriva deciziei nr. 143 din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a Vl-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.