ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3307/2013

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1 februarie

2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, reclamanta SC F. SA a

chemat în judecată pe pârâta SC V. SRL pentru a fi obligată să-i plătească suma

de 309.091,98 RON, reprezentând 191.601,8 RON, preț neachitat din facturile din

14 aprilie 2008 și din 6 mai 2008; 108.517,58 RON, penalități de întârziere,

calculate până la data introducerii acțiunii; 1.137,03 RON dobândă legală,

precum și penalități de întârziere până la achitarea efectivă a debitului

restant și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr.

1425/2012, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea,

așa cum a fost ea precizată la 4 aprilie 2012, în raport de calculul sumelor

din raportul de expertiză și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma

de 374.272,26 RON, reprezentând 191.611 RON, diferență preț, 179.106,80 RON

penalități de întârziere și 3.553,66 RON dobânda legală.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că părțile au convenit inițial realizarea

forajului x și ulterior a celui identificat y, ambele în localitatea Bustuchin,

județul Gorj, iar din contravaloarea acestor lucrări, pârâta nu a achitat

prețul lucrărilor de echipare cu cabină foraj în sumă de 12.495 RON, pentru

puțul x și cea mai mare parte a prețului pentru celălalt puț, respectiv

diferența de avans de 53.657 RON (plătindu-se numai 30.000 RON) și suma de

125.449,80 RON, cuprinsă în factura din 14 aprilie 2008.

A mai reținut prima

instanță că întrucât părțile au convenit și plata unor penalități de întârziere,

se cuvine ca pârâta să suporte și sumele calculate cu acest titlu, pentru

forajul x, ținând seama și de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

469/2002, datorând totodată dobânda legală pentru factura din 6 mai 2009,

calculată în condițiile O.G. nr. 9/2000.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta SC F. SA cât și pârâta SC V. SRL,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia civilă

nr. 8/A-C din 13 martie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibil apelul declarat de

reclamanta SC F. SA și ca nefondat apelul formulat de pârâta SC V. SRL.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că în ceea ce privește calificarea căilor de

atac exercitate de către părți, acestea sunt apeluri față de dispozițiile art.

282

1

C. proc. civ., iar mențiunea din hotărâre, deși nesusținută de

dispozițiile legale precitate nu este de natură să atragă reformarea acesteia.

Referitor la critica

reclamantei vizând nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată instanța de apel a reținut că omisiunea instanței de

a se pronunța asupra unei cereri deduse judecății poate fi acoperită prin

formularea unei cereri de completare, se apreciază că apelul declarat și care

are această singură critică se impune a fi respins ca inadmisibil, dat fiind și

că, față de precizarea părții, instanța nu mai are posibilitatea să califice în

condițiile art. 84 C. proc. civ. cererea formulată de aceasta.

În ceea ce privește

apelul pârâtei, instanța de apel a apreciat că acesta este nefondat reținând că

potrivit art. 115 C. proc. civ., cu ocazia formulării întâmpinării, partea este

obligată să arate dovezile pe care dorește să le administreze cu ocazia formulării

apărărilor sale. Or, prin întâmpinarea depusă la 29 aprilie 2010, pârâta nu a

solicitat proba cu expertiză tehnică iar la termenul din 10 iunie 2010, când au

fost puse în discuție probele reprezentanta pârâtei a solicitat numai proba cu

înscrisuri, interogatoriu și audierea a doi martori. Totodată instanța de apel

a constatat că nici prin apelul declarat nu s-a solicitat efectuarea unei

expertize tehnice cu specialitatea foraj, cu consecințele la care se referă

art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

A mai reținut

instanța de apel că prin expertiza contabilă s-au exprimat opinii specifice

unei astfel de lucrări, iar pârâta nu a formulat obiecțiuni împotriva lucrării,

lipsind de altfel la termenul acordat de instanță după ce a luat cunoștință de

concluziile acesteia și deși instanța are posibilitatea să dispună

administrarea de probe și din oficiu, o astfel de necesitate nu s-a ivit,

potrivit tribunalului, cu ocazia judecății în fond.

Cu privire la

situația de fapt instanța de apel a reținut că din coroborarea actelor depuse,

respectiv a celor trei procese-verbale și procesul-verbal de predare a

amplasamentului pentru forajul x, rezultă că semnătura de la rubrica beneficiar

aparține numitului A.I., persoană despre care s-a menționat că este șef de

șantier. Instanța de apel a respins criticile pârâtei vizând lipsa unei

împuterniciri a acestuia reținând că în contractul dintre părți nu se

individualizează o anumită persoană ca având calitatea de împuternicit și

participant la comisia de recepție a lucrărilor, așa încât nu i se poate imputa

reclamantei cunoașterea limitelor mandatului.

Cu privire la ceste

critici instanța de apel a reținut totodată că împuternicirea salariatului unei

societăți comerciale reprezintă un act juridic supus nu numai regulilor de la

mandat, ci și celor de dreptul muncii, astfel că se impunea ca pârâta să

dovedească absența îndreptățirii șefului de șantier de a participa la

întocmirea actului și faptul că această limită era cunoscută reclamantei. Or, o

astfel de dovadă nu a fost făcută, nici cu fișa postului și nici cu alte probe.

Mai mult, așa cum s-a arătat A.I. în calitatea sa de șef de șantier a semnat nu

numai procesele-verbale de recepție, dar și actul prin care s-a predat

amplasamentul pe care urma să se realizeze forajul.

Față de toate aceste

elemente, instanța de apel a apreciat că nu există rațiuni care să pună la

îndoială legalitatea proceselor-verbale de recepție pentru forajul x și

echiparea cu cabină a forajului y, aspect față de care în mod corect tribunalul

a reținut ca dovedite pretențiile reclamantei cu sublinierea că întinderea și

calculul acestora nu au fost contestate, concluzie susținută și de adresele

prin care apărătorul pârâtei exprima acordul pentru stingerea litigiului, în

condițiile achitării sumei ce reprezintă diferența de preț și chiar a unei sume

de 45.000 RON, penalități de întârziere, prin livrarea unor materiale de

construcții în contul acestora.

Față de aceste

aprecieri, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate și criticile privind

neacceptarea facturilor și caracterul necorespunzător al forajelor, câtă vreme

s-au încheiat procese-verbale de recepție în care reprezentantul pârâtei a

consemnat caracterul corespunzător al acestora la toți parametrii menționați și

finalizarea lucrărilor.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta SC V. SRL invocând ca și motive de

nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs invocate recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel i-a

încălcat dreptul la apărare, prin respingerea administrării probelor solicitate

la termenul de judecată din 6 martie 2012 respectiv înscrisuri, martori,

expertiza în specialitatea foraje-puțuri și expertiza contabilă, învederând că

neindicarea în cererea de apel a probelor, câtă vreme acestea s-au solicitat

prin nota de probatoriu la termenul de judecată mai sus evocat, nu constituie

un temei legal al respingerii probelor, cu atât mai mult cu cât principalul

motiv de apel viza nepronunțarea primei instanțe asupra necesității efectuării expertizei

în specialitatea foraje-puțuri.

A mai susținut

recurenta-pârâtă că hotărârea atacată nu este motivată în drept, instanța de

apel reținând doar situația de fapt, fără a indica temeiul legal care a format

convingerea instanței și în baza căreia și-a fundamentat soluția.

Mai arată recurenta

că instanța de apel nu și-a îndeplinit rolul activ, încălcând dispozițiile art.

129 C. proc. civ., prin faptul că nu și-a motiva hotărârea asupra criticilor

privitoare la neacceptarea facturilor, nefinalizarea lucrărilor și analiza

îndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă, împrejurări care au

constituit motive de apel.

Totodată se

învederează că persoana care a semnat procesele-verbale nu era împuternicită să

reprezinte societatea pentru realizarea lucrărilor din comuna Bustuchin.

Preliminar, Înalta

Curte constată că excepția netimbrării recursului și excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant a avocatului pârâtei invocate de reclamantă, au rămas

fără obiect prin legala timbrare și însușirea recursului formulat de avocat de

către pârâtă, astfel încât reclamanta nu a mai susținut aceste excepții.

Analizând criticile

formulate de recurenta-pârâtă în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta

Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul acesteia să fie

respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Dispozițiile citate

supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă

instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și

de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost

înlăturate cererile părților.

Din analiza textului

legal mai sus evocat rezultă că nemotivarea constituie un motiv de casare nu

numai atunci când nu se arată motivele pe care se întemeiază decizia, ci și

atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii.

În speță, observând

considerentele deciziei recurate se constată că aceasta este motivată în sensul

că se arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

cu privire la existența creanței și nu cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii iar instanța de apel a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtă, considerentele deciziei analizând probatoriul administrat

în cauză și răspunzând la fiecare critică în parte.

Modificarea sau casarea

unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul

de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa

temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a

soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate,

nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză

se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează

interpretarea eronată a unei norme juridice.

Pentru a fi în

prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial -

trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie

în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele

și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar

acesta să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în

prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice -

trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită

interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu

exigențele unui anumit text de lege.

Față de cele anterior

expuse, Înalta Curte constată că criticile subsumate acestui motiv de recurs

vizează aspecte ce țin de netemeinicia iar nu de nelegalitatea deciziei

recurate, constatând totodată că instanța de apel a apreciat corect asupra

normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația

de fapt stabilită și că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a

repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, ceea ce nu este permis în

această fază procesuală.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate

fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, iar criticile pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor

legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Este de reținut că

simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel,

la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate,

nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de

dispozițiile legale aplicabile speței.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia

atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC V. SRL, să fie

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva

Deciziei civile nr. 8/A-C din 13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL