ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3307/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, reclamanta SC F. SA a chemat în judecată pe pârâta SC V. SRL pentru a fi obligată să-i plătească suma de 309.091,98 RON, reprezentând 191.601,8 RON, preț neachitat din facturile din 14 aprilie 2008 și din 6 mai 2008; 108.517,58 RON, penalități de întârziere, calculate până la data introducerii acțiunii; 1.137,03 RON dobândă legală, precum și penalități de întârziere până la achitarea efectivă a debitului restant și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 1425/2012, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea, așa cum a fost ea precizată la 4 aprilie 2012, în raport de calculul sumelor din raportul de expertiză și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 374.272,26 RON, reprezentând 191.611 RON, diferență preț, 179.106,80 RON penalități de întârziere și 3.553,66 RON dobânda legală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile au convenit inițial realizarea forajului x și ulterior a celui identificat y, ambele în localitatea Bustuchin, județul Gorj, iar din contravaloarea acestor lucrări, pârâta nu a achitat prețul lucrărilor de echipare cu cabină foraj în sumă de 12.495 RON, pentru puțul x și cea mai mare parte a prețului pentru celălalt puț, respectiv diferența de avans de 53.657 RON (plătindu-se numai 30.000 RON) și suma de 125.449,80 RON, cuprinsă în factura din 14 aprilie 2008. A mai reținut prima instanță că întrucât părțile au convenit și plata unor penalități de întârziere, se cuvine ca pârâta să suporte și sumele calculate cu acest titlu, pentru forajul x, ținând seama și de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, datorând totodată dobânda legală pentru factura din 6 mai 2009, calculată în condițiile O.G.

nr. 9/2000. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta SC F. SA cât și pârâta SC V. SRL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia civilă nr. 8/A-C din 13 martie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamanta SC F. SA și ca nefondat apelul formulat de pârâta SC V. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în ceea ce privește calificarea căilor de atac exercitate de către părți, acestea sunt apeluri față de dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ., iar mențiunea din hotărâre, deși nesusținută de dispozițiile legale precitate nu este de natură să atragă reformarea acesteia.

Referitor la critica reclamantei vizând nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată instanța de apel a reținut că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri deduse judecății poate fi acoperită prin formularea unei cereri de completare, se apreciază că apelul declarat și care are această singură critică se impune a fi respins ca inadmisibil, dat fiind și că, față de precizarea părții, instanța nu mai are posibilitatea să califice în condițiile art. 84 C. proc. civ. cererea formulată de aceasta. În ceea ce privește apelul pârâtei, instanța de apel a apreciat că acesta este nefondat reținând că potrivit art. 115 C. proc. civ., cu ocazia formulării întâmpinării, partea este obligată să arate dovezile pe care dorește să le administreze cu ocazia formulării apărărilor sale.

Or, prin întâmpinarea depusă la 29 aprilie 2010, pârâta nu a solicitat proba cu expertiză tehnică iar la termenul din 10 iunie 2010, când au fost puse în discuție probele reprezentanta pârâtei a solicitat numai proba cu înscrisuri, interogatoriu și audierea a doi martori. Totodată instanța de apel a constatat că nici prin apelul declarat nu s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice cu specialitatea foraj, cu consecințele la care se referă art. 287 alin. (2) C. proc. civ. A mai reținut instanța de apel că prin expertiza contabilă s-au exprimat opinii specifice unei astfel de lucrări, iar pârâta nu a formulat obiecțiuni împotriva lucrării, lipsind de altfel la termenul acordat de instanță după ce a luat cunoștință de concluziile acesteia și deși instanța are posibilitatea să dispună administrarea de probe și din oficiu, o astfel de necesitate nu s-a ivit, potrivit tribunalului, cu ocazia judecății în fond.

Cu privire la situația de fapt instanța de apel a reținut că din coroborarea actelor depuse, respectiv a celor trei procese-verbale și procesul-verbal de predare a amplasamentului pentru forajul x, rezultă că semnătura de la rubrica beneficiar aparține numitului A.I., persoană despre care s-a menționat că este șef de șantier. Instanța de apel a respins criticile pârâtei vizând lipsa unei împuterniciri a acestuia reținând că în contractul dintre părți nu se individualizează o anumită persoană ca având calitatea de împuternicit și participant la comisia de recepție a lucrărilor, așa încât nu i se poate imputa reclamantei cunoașterea limitelor mandatului.

Cu privire la ceste critici instanța de apel a reținut totodată că împuternicirea salariatului unei societăți comerciale reprezintă un act juridic supus nu numai regulilor de la mandat, ci și celor de dreptul muncii, astfel că se impunea ca pârâta să dovedească absența îndreptățirii șefului de șantier de a participa la întocmirea actului și faptul că această limită era cunoscută reclamantei. Or, o astfel de dovadă nu a fost făcută, nici cu fișa postului și nici cu alte probe. Mai mult, așa cum s-a arătat A.I. în calitatea sa de șef de șantier a semnat nu numai procesele-verbale de recepție, dar și actul prin care s-a predat amplasamentul pe care urma să se realizeze forajul.

Față de toate aceste elemente, instanța de apel a apreciat că nu există rațiuni care să pună la îndoială legalitatea proceselor-verbale de recepție pentru forajul x și echiparea cu cabină a forajului y, aspect față de care în mod corect tribunalul a reținut ca dovedite pretențiile reclamantei cu sublinierea că întinderea și calculul acestora nu au fost contestate, concluzie susținută și de adresele prin care apărătorul pârâtei exprima acordul pentru stingerea litigiului, în condițiile achitării sumei ce reprezintă diferența de preț și chiar a unei sume de 45.000 RON, penalități de întârziere, prin livrarea unor materiale de construcții în contul acestora.

Față de aceste aprecieri, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate și criticile privind neacceptarea facturilor și caracterul necorespunzător al forajelor, câtă vreme s-au încheiat procese-verbale de recepție în care reprezentantul pârâtei a consemnat caracterul corespunzător al acestora la toți parametrii menționați și finalizarea lucrărilor. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC V. SRL invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare, prin respingerea administrării probelor solicitate la termenul de judecată din 6 martie 2012 respectiv înscrisuri, martori, expertiza în specialitatea foraje-puțuri și expertiza contabilă, învederând că neindicarea în cererea de apel a probelor, câtă vreme acestea s-au solicitat prin nota de probatoriu la termenul de judecată mai sus evocat, nu constituie un temei legal al respingerii probelor, cu atât mai mult cu cât principalul motiv de apel viza nepronunțarea primei instanțe asupra necesității efectuării expertizei în specialitatea foraje-puțuri. A mai susținut recurenta-pârâtă că hotărârea atacată nu este motivată în drept, instanța de apel reținând doar situația de fapt, fără a indica temeiul legal care a format convingerea instanței și în baza căreia și-a fundamentat soluția.

Mai arată recurenta că instanța de apel nu și-a îndeplinit rolul activ, încălcând dispozițiile art. 129 C. proc. civ., prin faptul că nu și-a motiva hotărârea asupra criticilor privitoare la neacceptarea facturilor, nefinalizarea lucrărilor și analiza îndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă, împrejurări care au constituit motive de apel. Totodată se învederează că persoana care a semnat procesele-verbale nu era împuternicită să reprezinte societatea pentru realizarea lucrărilor din comuna Bustuchin. Preliminar, Înalta Curte constată că excepția netimbrării recursului și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului pârâtei invocate de reclamantă, au rămas fără obiect prin legala timbrare și însușirea recursului formulat de avocat de către pârâtă, astfel încât reclamanta nu a mai susținut aceste excepții.

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul acesteia să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Dispozițiile citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Din analiza textului legal mai sus evocat rezultă că nemotivarea constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se întemeiază decizia, ci și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În speță, observând considerentele deciziei recurate se constată că aceasta este motivată în sensul că se arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la existența creanței și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii iar instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, considerentele deciziei analizând probatoriul administrat în cauză și răspunzând la fiecare critică în parte. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice. Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că criticile subsumate acestui motiv de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia iar nu de nelegalitatea deciziei recurate, constatând totodată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile legale aplicabile speței. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de pârâta SC V. SRL, să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei civile nr. 8/A-C din 13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL