ÎCCJ, decizie (scj.ro #120652)

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Concurs de infracțiuni. Lipsa plângerii prealabile

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Legea penală și limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic:

Drept penal

-

aplicarea legii penale mai favorabile

-

concurs de infracțiuni

-

lipsa plângerii prealabile

C. pen.,

art. 5

În cazul unui concurs de infracțiuni, dacă pentru una dintre infracțiunile concurente noul Cod penal a introdus o dispoziție potrivit căreia acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta declară că nu formulează plângere prealabilă, instanța poate dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea menționată numai în ipoteza în care noul Cod penal, în ansamblul său, constituie legea penală mai favorabilă. În ipoteza în care, prin aplicarea globală, Codul penal anterior constituie legea penală mai favorabilă, instanța menține soluția de condamnare și pentru infracțiunea concurentă pentru care nu este îndeplinită, conform noului Cod penal, condiția existenței plângerii prealabile.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2220 din 30 iunie 2014

Prin sentința penală nr. 437 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.T. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.T. la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

În baza art. 65 cu referire la art. 66 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 9 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni, socotit de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Prin decizia nr. 147/P din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins apelurile declarate de apelanții inculpați S.T. și S.D. împotriva sentinței penale nr. 437 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondate.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a admis apelul declarat de procuror împotriva aceleiași sentințe penale.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, a dispus:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului S.D. prin sentința penală apelată și a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.D., din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută în art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, în infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior.

În baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală apelată pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. anterior, în final, inculpatul S.D. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei închisorii.

A înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind aplicarea art. 81 - art. 82 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei nr. 147/P din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, au declarat recurs inculpații S.T. și S.D.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind învestită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor tranzitorii din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, respectiv dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursul ce face obiectul prezentei cauze se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, fiind declarat împotriva unei hotărâri care a fost supusă apelului potrivit legii vechi, așa încât rămâne în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că decizia recurată a fost pronunțată la data de 5 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Examinând recursurile formulate de inculpații S.T. și S.D., conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și conform prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul S.D. nu a depus motivele de recurs cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile anterior menționate.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prevăzut în alin. (2) al art. 385

10

C. proc. pen. anterior, instanța de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va examina criticile care se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, precum și cele vizând aplicarea legii penale mai favorabile, singurele care pot fi luate în considerare din oficiu, potrivit dispozițiilor legale menționate.

Deși cazul de casare invocat de inculpat prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior face parte dintre cele care pot fi examinate din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu intră sub incidența acestui caz de casare, întrucât prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greșita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

În ce-l privește pe inculpatul S.T., se apreciază că a fost respectat termenul prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Criticile formulate de recurentul inculpat S.T., subsumate cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, vizează aplicarea legii penale mai favorabile și, în consecință, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpați a intrat în vigoare noul Cod penal, care a adus schimbări, printre altele, în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, dar și cu privire la condițiile de tragere la răspundere penală referitoare la infracțiunea de violare de domiciliu.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior și Codul penal în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen., a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând criteriul aprecierii

in concreto

.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că violarea de domiciliu, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpați, continuă să fie incriminată în noul Cod penal, având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Art. 192 alin. (1) C. pen. anterior prevede următoarele:

(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

(2) În cazul în care fapta se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

În noul Cod penal, violarea de domiciliu este incriminată în art. 224, după cum urmează:

(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) În cazul în care fapta este săvârșită de o persoană înarmată, în timpul nopții ori prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În ceea ce privește variantele agravate, noul Cod penal înlătură varianta agravată a comiterii faptei de violare de domiciliu de către două sau mai multe persoane împreună, dar menține forma agravată determinată de săvârșirea faptei în timpul nopții.

Prin urmare, potrivit legii noi, fapta inculpaților s-ar încadra în dispozițiile art. 224 alin. (2) C. pen., reținerea formei agravate fiind justificată de împrejurarea comiterii faptei în timpul nopții.

De asemenea, noul Cod penal a modificat condițiile de tragere la răspundere penală, în sensul că s-a renunțat la urmărirea penală a faptei din oficiu, în cazul variantelor agravate, fapta urmărindu-se întotdeauna la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Ca atare, pentru determinarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în vedere această modificare a condițiilor de tragere Ia răspundere penală, dar și împrejurarea că, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată din oficiu, iar la termenul din 27 iunie 2014, părțile vătămate D.V. și D.E. au declarat că nu înțeleg să formuleze plângere prealabilă împotriva inculpaților.

Din această perspectivă, în speță, condiția suplimentară cerută de art. 224 alin. (3) C. pen. nefiind îndeplinită, determină o situație mai ușoară pentru inculpați în cazul în care s-ar aplica legea nouă, întrucât ar conduce la soluția de încetare a procesului penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

În ceea ce privește fapta de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpați, se constată că aceasta continuă să fie incriminată în noul Cod penal, având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată, fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. și fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod penal nu mai prevede varianta agravată a comiterii în public a infracțiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută infracțiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prevăzută în art. 188 C. pen. și nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană, care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește condițiile de existență a tentativei și cele privind tratamentul sancționator, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate și cu aceleași consecințe în art. 32 și art. 33 C. pen.

În favoarea inculpaților au fost reținute circumstanțe atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, fiind valorificată, printre altele, împrejurarea că săvârșirea faptelor a fost generată de gestul părții vătămate D.E., de a-l stropi cu oțet pe inculpatul S.T. și de conduita fiului acesteia, D.G., de a se refugia în curtea familiei S.

Asemenea circumstanțe atenuante referitoare la împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii au corespondent în legea nouă, fiind prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., pot constitui circumstanțe atenuante judiciare împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

La momentul comiterii, infracțiunea de omor calificat era prevăzută în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani, sancțiune care, prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute în art. 21 C. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni închisoare. Ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante, a fost aplicată inculpaților câte o pedeapsă de 4 ani și 9 luni închisoare.

Potrivit legii noi, faptele inculpaților corespund infracțiunii prevăzute în art. 188 alin. (1) C. pen., care este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani. Prin aplicarea succesivă, în ordinea prevăzută în art. 79 alin. (1) C. pen., a dispozițiilor privind sancționarea tentativei (art. 33 alin. 2 C. pen.) și a celor privind efectele circumstanțelor atenuante (art. 76 alin. 1 C. pen.), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor se reduc inițial la jumătate, fiind între 5 ani și 10 ani închisoare și, în continuare, cu o treime, ajungând să se situeze, în final, între 3 ani și 4 luni și, respectiv, 6 ani și 8 luni închisoare.

Respectând principiul proporționalității, adică a raționamentului pe care instanțele de fond și de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a sancțiunilor, și ținând seama de limitele anterior menționate, dar și de faptul că prin aplicarea dispozițiilor din legea nouă minimul a fost majorat la 3 ani și 4 luni închisoare, iar maximul a fost redus de la 7 ani și 6 luni închisoare la 6 ani și 8 luni închisoare, pedepsele pe care instanța le-ar putea stabili ar fi de 5 ani închisoare pentru fiecare dintre inculpați (reprezentând pedeapsa medie în noile limite).

Ca atare, prin aplicarea legii noi, instanța de recurs ar trebui să dispună în ceea ce-i privește pe recurenții inculpați încetarea procesului penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu, așa cum s-a reținut anterior, și să stabilească câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor, mai mare decât cea care a fost aplicată pe baza legii vechi, în condițiile reținerii concursului real de infracțiuni.

În consecință, legea penală mai favorabilă inculpaților este vechea reglementare penală și nu se impune admiterea recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.T. și S.D. împotriva deciziei nr. 147/P din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.