ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2776/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 22

aprilie 2010 Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a menținut măsura suspendării

judecății cauzei, dispusă în baza art. 155

1

C. proc. civ. la

termenul de judecată din 3 decembrie 2009, până când recurentul G.M. va preciza

obiectul cererii, temeiul de drept și de fapt al acțiunii și cadrul procesual.

Prin Decizia civilă

nr. 258R din 14 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins ca inadmisibil recursul împotriva acestei încheieri.

Împotriva acestei

decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul G.M., criticând-o ca

fiind nelegală și netemeinică.

Prin încheierea de

ședință din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, soluționarea

acestei din urmă căi de atac, a fost suspendată în baza art. 155

1

C.

proc. civ. reținându-se că nu au fost îndeplinite de către contestator,

obligațiile stabilite sub sancțiunea menționată prin încheierea de ședință din

data de 29 noiembrie 2011, prin care s-au pus în vedere între alte îndatoriri,

indicarea domiciliilor părților, precizarea cadrului procesual și a limitelor

învestirii instanței.

După respingerea

cererilor de repunere pe rol formulate succesiv de către contestator, datorită

constatării de către Curte a menținerii temeiurilor suspendării în baza art.

155

1

C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în

sarcina acestuia, cauza a fost repusă pe rol din oficiu la termenul de

judecată, fiind luată în dezbatere excepția de perimare invocată de către

pârâtul Spitalul Universitar București.

Prin Decizia nr. 525

R din 5 martie 2013 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale a constatat perimată cererea formulată de contestatorul G.M..

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că deși în aparență, contestatorul a depus

diligentă pentru soluționarea cauzei, în fapt, cererile acestuia de repunere pe

rol, nu au avut decât un caracter formal, nefiind îndeplinite în nici unul

dintre cazuri, obligațiile stabilite de către instanță.

Prin urmare, niciuna

dintre cererile ulterioare suspendării dispuse la termenul din 24 ianuarie

2012, nu a luat forma actului de procedură întreruptiv de suspendare prevăzut

de art. 249 C. proc. civ., deoarece simpla formulare a cererii de repunere pe

rol, fără respectarea obligațiilor stabilite de instanță, nu dovedește

stăruința părții în judecată, în sens procedural, astfel cum impun prevederile

art. 250 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reținut curtea

de apel că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere

de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an. Or, în speță, de la

data la care a fost suspendată judecata, a trecut mai mult de un an, fără ca

părțile să fi făcut vreun act de procedură în vederea judecării procesului,

pricina rămânând în nelucrare din vina acestora.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatorul G.M. invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304, pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

recursului, recurentul a reiterat istoricul litigiului și a învederat că a

efectuat toate demersurile în vederea îndeplinirii sarcinilor stabilite de

către instanță, însă din cauza lipsei de colaborare a autorităților nu a putut

indica domiciliul părților.

Mai arată recurentul

că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în

vederea judecării procesului de partea care justifică un interes, ori, în

speță, a îndeplinit un astfel de act de procedură.

Totodată recurentul

învederează că decizia atacată nu a fost pronunțată în ședință publică.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va

pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond,

care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va

examina cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de

intimatul Spitalul Universitar București.

Astfel, analizând

actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin

raportare la excepția invocată, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca

inadmisibil, în considerarea următoarelor:

Potrivit

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., "sunt supuse recursului hotărârile

date fără drept de apel, precum și cele date în apel" iar în conformitate

cu prevederile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., "Hotărârea dată în

contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."

În speță, recurentul

a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 525 R din 5 martie 2013 prin care

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat

perimată cererea formulată de contestatorul G.M. împotriva Deciziei civile nr.

258R din 14 iunie 2011 prin care Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins ca inadmisibil recursul. Or, conform dispozițiilor

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt

hotărâri irevocabile, deci nesucceptibile de recurs.

Drept consecință a

principiului accesorium sequitur principale, hotărârea prin care se constată

perimarea este succeptibilă de recurs numai dacă însăși hotărârea ce ar fi

trebuit să se pronunțe în cauză este succeptibilă de apel sau de recurs.

Astfel, hotărârea prin care se constată perimarea recursului, cum este cazul în

speță, nu este succeptibilă de recurs, în caz contrar urmând a se exercita un

recurs la recurs, ceea ce nu este cu putință.

Unul dintre

principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității

căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării

drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale

prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate

legal.

Principiul enunțat

este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din

Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile

de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, în sistemul

nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești,

exercitarea acestora și efectele produse sunt guvernate de principiul

legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care

semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în

condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

În speța dedusă

judecății, recurentul a solicitat cenzurarea unei decizii irevocabile

pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei

decizii irevocabile pronunțată în recurs, nesusceptibilă deci de a fi atacată,

la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar

specific căii de reformare, împotriva sa putând fi exercitate, în condițiile

legii, doar căile extraordinare de atac.

În consecință, față

de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 137 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 4 din același

cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul

G.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de contestatorul G.M. împotriva Deciziei nr. 525 R din 5

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 septembrie 2013.

Procesat de GGC - CL