ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin rezoluția nr. 878/491/VIII/1/2010 din 10 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus închiderea lucrării, întrucât nu se impunea înregistrarea sa în evidența cauzelor penale, soluția fiind comunicată. S-a reținut că numitul D.M.

a formulat un memoriu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care, într-o manieră eliptică, confuză și ambiguă consemnează că, „formulez plângere împotriva individului P.S., deputat pe bani ca toți parlamentarii, care a enunțat public (inclusiv televiziuni/ ziare - TV realitatea după orele 22 vineri 15 ianuarie 2010, în acord cu președintele TB, prim ministru, UDMR, alte Forțe, președinte CD, secretar general CD etc.) că a depus la parlament un proiect de lege pentru trecerea Casei Poporului în gestiunea Primăriei București apoi scoaterea la licitație și vânzarea pe nimic și cele 180 de ha către străini, bineînțeles cu cote mari ca la toate privatizările antinaționale … contrare constituției” … „este faptă de trădare, subminarea statului România, abuz, înșelăciune, favorizarea bandelor ce se vor înfrupta din bunul poporului națiunii, idem băncilor naționale/ BCR probabil sub masca unui nou parc industrial…”.

Petentul își exprimă nemulțumirea cu privire la aspecte de natură socială, politică, de „țara ce este distrusă și jefuită total” de guvernarea ce a dus în opinia sa la „sărăcie generalizată și sclavie”, exprimându-și dezaprobarea cu privire la anumite politici promovate de putere. Analizând memoriul în cauză, se observă că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., în sensul că, nu sunt descrise faptele pe care le consideră infracțiuni, nu sunt arătate probele pe care intenționează să le administreze pentru dovedirea celor afirmate, etc., nemulțumirea generalizată a petentului cu privire la situația economică, politică și socială din România, putând face obiectul altor modalități de exprimare și exercitare a drepturilor conferite de lege.

Potrivit sentinței penale nr. 653 din 30 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, „indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis, constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate. Nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare”. II. La data de 15 aprilie 2010, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea petiționarului D.M. împotriva rezoluției procurorului mai sus-menționată, formulată în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., solicitându-se și atașarea adresei de răspuns a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 511/475/VIII/1/2010 eliberată la data de 04 februarie 2010. Din examinarea acestei ultime adrese, rezultă că prin nota procurorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 511/478/VIII/1/2010 din 29 ianuarie 2010 s-a constatat că la data de 07 iulie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângerea formulată de numitul D.M. prin care solicita efectuarea de cercetări penale față de Președintele Camerei Deputaților pentru pretinse fapte infracționale, fără însă a preciza în ce constau respectivele infracțiuni, contextul în care au fost comise sau orice alte date referitoare la acestea.

Prin adresa nr. 15528/3357/VIII/l/2009, din 17 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petiționarul a fost informat cu privire la conținutul unei plângeri penale, cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un act de sesizare pentru a constitui denunț penal. Numitul D.M. a contestat adresa sus-menționată, fără a preciza însă în ce constă nemulțumirea acestuia și fără a aduce precizări în legătură cu faptele sesizate. S-a propus a i se comunica petiționarului faptul că pentru a se da curs solicitărilor sale este necesar ca plângerile pe care le formulează să întrunească cerințele prevăzute de dispozițiile art. 222 C. proc.

pen., respectiv să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. III. Examinând actele și lucrările dosarului rezultă că Nota procurorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, din 29 ianuarie 2010 vizează ca intimat pe președintele Camerei Deputaților și, în consecință, nu are legătură cu plângerea originară adresată instanței de judecată, care vizează Rezoluția procurorului nr. 878/491/VIII/1/2010 din 10 februarie 2010. Cum prin rezoluția ultim menționată atacată nu s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată, în sensul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., plângerea de față formulată de petiționarul D.M. se privește ca inadmisibilă datorat deciziei de Recurs în Interesul Legii nr. 57/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, publicată în M. Of. nr. 283/2008, prin care s-a statuat că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. este inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul D.M. Obligă petentul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2010.