ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2605/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2605/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 458 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 18797/118/2010, s-au dispus următoarele:

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74

1

alin. (1) și (2) C. pen. - art. 13 C. pen.:

Condamnă pe inculpatul P.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului P.F., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., scade din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 19 noiembrie 2010 la 07 martie 2011 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen.:

Menține măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpatul P.F. prin încheierea din 21 06 2011 a Tribunalului Constanța.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 74

1

alin. (1) și (2) C. pen., art. 13 C. pen.:

Condamnă pe inculpatul T.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului T.C., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., scade din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 23 noiembrie 2011 la 07 martie 2011 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen.:

Menține măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpatul T.C. prin încheierea din 20 septembrie 2011 a Tribunalului Constanța.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 74

1

alin. (1) și (2) C. pen. - art. 13 C. pen.:

Condamnă pe inculpatul M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului M.G., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul C.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Ia act că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 19 noiembrie 2010 - 07 martie 2011 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 140 C. proc. pen.:

Constată încetată de drept, la data de 28 noiembrie 2011, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpatul C.M. prin încheierea din 20 septembrie 2011 a Tribunalului Constanța.

Ia act că persoanele vătămate SC A.C.Ț. SRL prin reprezentant legal Ț.L. și SC Z.C. SRL prin reprezentant legal Z.C., nu s-au constituit părți civile în prezentul proces penal.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul P.F. a unei ștampile a SC S.B. SRL Piatra-Neamț.

În baza art. 109 C. proc. pen., dispune restituirea către inculpatul C.M., la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, a două agende cu coperte tip piele.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1947/P/2010 din 15 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au fost trimiși în judecată inculpații P.F., T.C., C.M. și M.G., primii doi pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., iar ultimii doi pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpații P.F. și T.C., în perioada 15 noiembrie 2010 - 17 noiembrie 2010, printr-o acțiune de inducere în eroare, de amăgire a mai multor persoane, prezentându-se în mod fals ca fiind reprezentanți ai SC S.B. SRL, și obținând astfel încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare a unor mari cantități de îngrășăminte chimice care însă nu au existat ca atare, au cauzat un prejudiciu de 425.000 lei.

S-a reținut în sarcina inculpatului M.G. că, în aceleași împrejurări, a efectuat activități de înlesnire a activității ilicite a primilor doi inculpați, prin aceea că a participat la negocierea contractelor și a discutat ostentativ la telefon, doar pentru a crea aparență părților vătămate, despre modul și mijloacele de transport necesare executării viitoare a contractelor încheiate, convingându-i astfel pe cocontractanții care auzeau mențiunile sale de seriozitatea afacerii și de faptul că toți cei implicați cunosc foarte bine atribuțiile în derularea acesteia.

S-a reținut în sarcina inculpatului C.M. că, deși în realitate nu a văzut în nici un moment cantități de uree sau azotat de amoniu ce urmau a fi contractate, a acceptat să intervină în încheierea contractelor lipsite de obiect real, de care era în deplină cunoștință de cauză, în vederea încasării unui comision pentru intermedierea încheierii contractelor și a prezentat, ca idee a sa, cocontractanților o implicare falsă a ministrului V. în afacere, prin care a înfrânt îndoielile acestora cu privire la seriozitatea contractelor .

Inculpații P.F., M.G. și T.C. locuiesc în orașul Fundulea (primul) și respectiv în municipiul București (ceilalți doi) și se cunoșteau între ei anterior perioadei noiembrie 2010. De asemenea, acești inculpați se cunoșteau cu martorul D.M.I.

Inculpatul P.F. este împuternicit pentru administrarea societății SC P.I.I. SRL al cărei acționar unic este mama acestuia, P.D., în acest sens având drept de a efectua operațiuni în contul bancar al societății.

Inculpatul C.M. locuiește în comuna Cumpăna, jud. Constanța, și nu se cunoștea anterior faptelor cu ceilalți trei inculpați. Acesta se ocupa, printre altele, cu activități de intermediere vânzări-cumpărări de imobile, printre care și terenuri agricole.

Inculpatul C.M. l-a cunoscut, anterior lunii noiembrie 2010, pe martorul D.M. prin intermediul unei cunoștințe comune, cu ocazia discutării unei tranzacții de vânzare cumpărare de grâu, tranzacție nereușită. La rândul său, martorul D.M. are domiciliul în orașul F. și se cunoaște de mulți ani cu inculpatul P.F., derulând și tranzacții împreună prin intermediul societăților lor.

În cursul lunii octombrie 2010, inculpatul P.F. l-a contactat pe martorul D.M., întrebându-l dacă cunoaște persoane interesate să achiziționeze îngrășăminte chimice pentru agricultură iar acesta, la rândul său, l-a contactat telefonic pe inculpatul C.M. propunându-i să întreprindă demersuri pentru găsirea unor cumpărători de îngrășăminte chimice folosite în agricultură.

În schimbul acestui demers, martorul D.M.I. i-a promis inculpatului C. un comision de 10 lei calculat pentru fiecare tonă de îngrășământ vândută.

Întrucât inculpatul C.M. îl cunoștea pe martorul I.I.,  la data de 08 noiembrie 2010 a luat legătura telefonic cu acesta și i-a comunicat oferta de vânzare de îngrășăminte chimice pentru agricultură, întrebându-l dacă vrea să cumpere îngrășăminte, și dacă cunoaște alte persoane din zonă care ar fi interesate să cumpere îngrășăminte chimice la un preț avantajos.

C.M. i-a precizat martorului că are un prieten din Fundulea care are de vânzare îngrășăminte chimice.

I.I. a contactat trei cunoscuți de-ai săi, respectiv pe M.M., R.C. și T.G. din zona Hârșova, informându-i despre oferta respectivă, apoi a convenit cu C.M. să se întâlnească a doua zi în Hârșova cu vânzătorii, întrucât sunt interesați de ofertă.

A doua zi, la data de 08 sau 09 noiembrie 2010 - declarațiile sunt imprecise în acest sens, însă data exactă nu este esențială, numiții I.I., M.M., R.C. și T.G. s-au întâlnit într-un local din Hârșova, loc unde au sosit, conform înțelegerii prealabile, inculpatul C.M. însoțit de alți trei bărbați, respectiv P.F., care s-a recomandat cu prenumele "F.", D.M.I. și o persoană care era îmbrăcată în costum și care s-a recomandat drept directorul SC S.B. SRL (declarații I.I., M.M., R.C. și T.G., procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup), cu mențiunea că, inculpatul C.M. îl cunoștea, dintre aceștia, numai pe D.M.I.

Totodată, inculpatul C.M. relatează că persoanele au venit cu două mașini, respectiv cu o D.L. albastră iar cel îmbrăcat în costum cu un V.W. negru.

Persoana îmbrăcată în costum a inițiat discuția referitoare la vânzarea-cumpărarea de îngrășăminte chimice, după care a plecat, sub pretextul că dorește să găsească o bancă B.C.R. la care să facă unele operațiuni.

S-a reținut ca fiind relevant, faptul că reprezentantul legal al societății vânzătoare, adică cel care se presupune că avea cel mai mare interes să prezinte personal oferta și să negocieze cu posibilii cumpărători, nu a rămas la discuții, deși acesta era scopul pentru care venise, pretextând că are de efectuat operațiuni bancare la o bancă ce nu exista în Hârșova.

În continuare, discuțiile au fost purtate, din partea vânzătorului de îngrășăminte, de către inculpatul P.F., care a prezentat prețurile oferite, categoriile de îngrășăminte chimice ofertate, modalitățile de plată a prețului, condiția de a se depune file cec în alb pentru garantarea plății, condițiile și termenele de livrare a îngrășămintelor, etc.

În cadrul acestor discuții dintre inculpatul P.F. și martorii I.I., M.M., R.C. și T.G., inculpatul C.M. și martorul D.M. nu au avut nici o contribuție, pe de o parte necunoscând condițiile pretinse de vânzător pentru efectuarea vânzărilor, iar pe de altă parte nefiind interesați în cumpărarea de îngrășăminte chimice, ci singurul interes fiind acela de a beneficia de un comision pentru faptul că au pus în legătură vânzătorul cu cumpărătorii iar tranzacția a reușit.

Astfel, potrivit declarațiilor concordante ale martorilor, P.F. a precizat prețurile de 1150 lei/t uree și 1350 lei/t azotat de amoniu iar ca modalitate de plată a indicat ca la semnarea contractului cumpărătorii să lase drept garanție o filă cec care să acopere 20% din contravaloarea mărfii achiziționate, restul de plată urmând a fi făcut la 30 august 2011.

De asemenea, P.F. a înmânat martorilor din Hârșova un model de contract, pe care îl luase de la cel recomandat directorul societății vânzătoare, ce a fost păstrat de aceștia și depus ulterior la dosar, comunicându-le și un număr de telefon, precum și prenumele persoanei de contact - I., nume ce corespunde cu cel al lui I.M.Ș., indicat în formularul de contract ca fiind administratorul SC S.B. SRL.

Martorii I.I., R.C., M.M., arată că bărbatul care a prezentat oferta este P.F., acesta fiind recunoscut din fotografii.

Conform declarațiilor martorilor, s-a ofertat vânzarea de uree cu prețul de 1150 lei/tonă, și azotat de amoniu cu prețul de 1350 lei/tonă, ofertă ce inițial li s-a părut avantajoasă, dar apoi au refuzat-o tocmai datorită faptului că prețul la uree era ciudat de scăzut față de cel de piață, în timp ce prețul la azotat de amoniu, dimpotrivă, era mai mare decât cel de piață .

S-a stabilit că aceste prețuri sunt inversate față de cele ofertate agricultorilor din zona Cobadin (1350 lei/t uree și 1150 lei/t azotat), cu mențiunea că, în mod obișnuit ureea este comercializată cu un preț mai mare decât azotatul.

De asemenea, martorii arată că, în cadrul prezentării ofertei, li s-a adus la cunoștință că trebuie achitată 20% din marfă la primirea acesteia, cu bilet la ordin sau filă cec, iar restul prețului urmând a fi achitat la 31 august 2011.

Ulterior, martorii au considerat suspectă oferta prezentată, astfel încât l-au anunțat telefonic pe C.M. că nu doresc încheierea contractelor respective .

În continuare, inculpatul C.M. l-a contactat pe martorul S.I., din Cobadin, pe care îl cunoștea întrucât intermediase pentru acesta vânzarea unei cantități de grâu, prezentându-i generic oferta de vânzare îngrășăminte chimice, astfel încât această ofertă a ajuns la cunoștința mai multor administratori ai unor societăți agricole din zona Cobadin, printre care și la cunoștința martorului Z.C., considerat un lider al agricultorilor din zonă, propunându-se astfel o întâlnire cu reprezentanții firmei vânzătoare la sediul SC Z.C. SRL Cobadin aparținând martorului.

În urma acestor discuții, inculpatul C.M. a luat legătura telefonic cu inculpatul P.F. și au stabilit să se întâlnească în zona localității Murfatlar, pentru a se deplasa împreună la Cobadin, P. necunoscând zona.

C.M. i-a solicitat martorului I.I. să vină cu mașina acestuia să-l transporte de la Cumpăna la Cobadin, în timp ce, de la București, inculpatul P.F. s-a deplasat cu același autoturism D.L. albastră, remarcată de C.M. și anterior, despre care s-a stabilit că aparține inculpatului M.G.

S-a reținut faptul că între C.M. și I.I. erau relații apropiate, din moment ce martorul, originar din zona Hârșova, a acceptat să se deplaseze cu mașina sa la Cumpăna sau Constanța și apoi la Cobadin, în interesul inculpatului C.

Ulterior, inculpatul P.F. s-a deplasat împreună cu M.G. și cu o altă persoană (descrisă de martori ca fiind slăbuț și îmbrăcat în costum) la data de 15 noiembrie 2010, în partea a doua a zilei, la Cobadin, totodată venind și C.M. singur, unde P.F. a prezentat, ca și la Hârșova, condițiile contractuale, în esență prețul ureei și azotatului, condiționarea semnării contractelor de depunerea unor instrumente bancare de plată emise în alb, justificate ca fiind garanție a plății, tranșele și termenele de plată (20% la livrarea mărfii, 80% la 31 august 2011), termenul de livrare (la câteva zile de la semnarea contractelor), originea îngrășămintelor (Bulgaria).

Întrucât la acel moment persoanele interesate nu dispuneau de instrumentele de plată emise conform noilor reguli bancare (personalizate prin tipărirea denumirii fiecărei societăți titulare pe filele cec și biletele la ordin), martorii și inculpații au convenit ca aceștia din urmă să revină a doua zi, când martorii vor solicita băncilor la care aveau conturi să le emită carnete cu instrumente de plată personalizate.

La data de 16 noiembrie 2010, în jurul orei 8,00 (potrivit desfășurătoarelor convorbirilor telefonice solicitate în cursul judecății) inculpații P.F., T.C. și M.G. s-au contactat telefonic reciproc, după care s-au deplasat către Cobadin cu autoturismul D.L. aparținând lui M.G., condusă, potrivit susținerilor inculpaților, de T.C.

Din declarațiile martorilor și inculpaților rezultă că aceștia au venit la sediul SC Z.C. SRL și au purtat discuții legate de încheierea contractelor, atât în cursul dimineții, cât și în cursul după-amiezii.

Între aceste două intervale de timp, conform declarațiilor inculpaților, aceștia s-au deplasat în localitatea Ovidiu, pentru ca P.F. să solicite o datorie restantă de la un cunoscut.

La ambele întâlniri din Cobadin a participat și inculpatul C.M., care a venit prin mijloace proprii de la Cumpăna, martorii remarcând prezența împreună cu inculpații și a persoanei slăbuțe îmbrăcate în costum, despre care au crezut că este șoferul acestora.

În esență, martorii audiați au declarat în consens că cel care a prezentat amănunțit oferta și condițiile de încheiere a contractelor a fost inculpatul P.F., cel care a semnat și ștampilat contractele a fost inculpatul T.C., în timp ce inculpatul M.G. a purtat discuții telefonice auzite de martori, referitoare la mașini de transport, TIR-uri, referitoare la paletizarea îngrășămintelor în saci de 50 kg sau de 500 kg.

În zilele de 15 și 16 noiembrie 2010 s-au semnat de către agricultorii din zona Cobadin următoarele contracte încheiate cu SC S.B. SRL Piatra-Neamț și respectiv s-au depus următoarele instrumente de plată necompletate:

- contract de vânzare-cumpărare nr. 68 din 15 noiembrie 2010 încheiat de SC A.C.Ț. SRL Cobadin, societate având contul bancar deschis la B.C.R. Basarabi, pentru cantitatea de 48 tone uree cu prețul de 1350 lei/tonă. S-a depus un bilet la ordin seria RNCB3AH 0318578 pentru avansul de 20% din preț și fila cec seria RNCB1BB 0145226 pentru diferența de 80% din prețul total, biletul la ordin fiind scadent la livrarea ureei, iar fila cec fiind scadentă la data de 31 august 2011.

- contract nr. 72 din 16 noiembrie 2010 încheiat de SC Z.C. SRL Cobadin, societate având contul bancar deschis la B.C.R. Basarabi, pentru cantitatea de 240 tone azotat de amoniu cu prețul de 1150 lei/tonă. S-au depus drept garanție două file cec seriile RNCB1BB 0145151 și RNCB1BB 0145152, în aceleași condiții de scadență.

Este de menționat că aceste contract sunt semnate la rubrica vânzător cu o semnătură indescifrabilă ce imită litera "I" mare de mână, și ștampilate cu ștampila SC S.B., pe care se menționează numărul de înregistrare în registrul comerțului RC 25859863.

- contract nr. 69 din 15 noiembrie 2010 cu SC A.S.S. SRL Cobadin, contract nr. 70 din 16 noiembrie 2010 cu SA A.O., contract nr. 71 din 16 noiembrie 2010 cu SC A.C. SRL Negrești, contract nr. 73 din 16 noiembrie 2010 cu SC R.A. SRL Negrești, contract nr. 74 din 16 noiembrie 2010 cu SC N. Negrești. În cazul tuturor acestor contracte, ele au fost semnate cu o semnătură simplă indescifrabilă și ștampilate cu ștampila SC S.B., la rubrica Vânzător, vizează vânzarea-cumpărarea de uree și/sau azotat de amoniu cu prețul de 1350 lei/tonă, respectiv 1150 lei/tonă, și au fost depuse drept garanție instrumente de plată - bilete la ordin și file cec. De asemenea, pentru aceste contracte s-au depus dovezi privind terenurile deținute în folosință de societățile cumpărătoare respective.

De asemenea, întrucât unii agricultori nu aveau în posesie la data de 16 noiembrie 2010 instrumentele de plată, au fost redactate contractele în ce îi privește, urmând ca acestea și instrumentele de plată ce se vor depune să fie luate a doua zi, 17 noiembrie 2010, de către inculpatul C.M., care urma să se deplaseze la Alexandria pentru a intermedia cumpărarea unei cantități de grâu, și să le înmâneze inculpatului P.F., cu care urma să se întâlnească acolo.

Din declarațiile persoanelor audiate s-a reținut că inculpatul P.F. îi comunicase lui C.M. că o societate din Alexandria vinde o cantitate de 200 tone de grâu, acesta identificase o societate din Constanța care dorea să cumpere acest grâu, și astfel conveniseră ca C.M. să vină la 17 noiembrie 2010 la Alexandria cu cumpărătorul și cu mașini de transport, pentru cumpărarea grâului.

Astfel, martorul Z.C. a mai strâns la data de 17 noiembrie 2010 următoarele contracte și instrumente de plată, pe care le-a înmânat inculpatului C.M. pentru a le înmâna lui P.F.:

- contract nr. 75 din 16 noiembrie 2010 încheiat de SC A.D. SRL Constanța, societate având cont bancar deschis ca CEC, pentru cantitatea de 50 tone azotat de amoniu cu prețul de 1150 lei/tonă. S-au depus un bilet la ordin seria CECE3AC 0078719 pentru avansul de 20% și o filă cec seria CECE1BG 003376 pentru diferența de 80% din preț semnate dar fără a avea aplicate ștampile și necompletate.

- contract fără număr și dată încheiat de IF B.V., având cont bancar deschis la B.R.D. Constanța, pentru cantitatea de 120 tone azotat de amoniu, cu prețul de 1150 lei/tonă. S-au depus ca instrumente de plată un bilet la ordin seria BRDE3AM 035264 și o filă cec cu seria BRDE1BC 0245726. B.V. a prezentat, în vederea încheierii contractului, și un tabel centralizator al contractelor de arendă, vizat de primăria Bărăganu.

- contract nr. 75 din 16 noiembrie 2010 încheiat de PFA M.I. din Cobadin, având cont bancar deschis la B.C.R. Basarabi, pentru 30 tone azotat de amoniu cu prețul de 1150 lei/tonă. M.I. a depus două file cec semnate și necompletate, cu seriile RNCBIBD 0127727 și RNCBIBD 0127726. De asemenea, și această persoană a depus tabel nominal cu membrii care dețin teren agricol în PFA M.I., vizat de primăria Ciocârlia.

S-a reținut că în urma activității inculpaților s-au semnat 10 contracte de vânzare cumpărare îngrășăminte chimice cu agricultori din zona Cobadin, toți aceștia remițând și instrumente de plată în alb, atașate la contractele respective, conform condiției impuse de P.F.

Cu privire la desfășurarea discuțiilor dintre inculpați și martorii interesați în cumpărarea îngrășămintelor, s-au reținut următoarele:

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, martorul Ț.L. arată că l-a identificat printre cei care au venit împreună cu P.F., și pe numitul I.M.Ș., sens în care declară și martorul Z.C.

Conform relatărilor martorilor, acesta era persoana slăbuță îmbrăcată în costum, care nu a luat parte la discuții și care a creat aparența că ar fi șoferul inculpaților.

S-a reținut că, în realitate, I.M.Ș. este administratorul de drept al SC S.B. SRL.

Despre inculpatul M.G., martorii Ț.L. și Z.C. a arătat că l-au observat vorbind la telefon chestiuni legate de afacerea care se discuta, și anume legate de transportul îngrășămintelor chimice, de încărcare a acestora în saci de 50 kg, saci de 500 kg, și s-a și prezentat ca fiind persoana care se ocupă de transport.

În declarațiile de martor la UP, aceștia mai arată că, în momentul în care și-au exprimat suspiciunile legate de derularea afacerii, inculpatul C.M. a intervenit și a spus să nu-și facă griji, invocând argumentul că "în spatele" afacerii se află fostul ministru V.

La întrebarea martorului Ț.L. legată de numărul ce se va atribui contractului său, interlocutorul din partea SC S.B. SRL a invocat că trebuie să vorbească la telefon cu secretara, a ieșit afară și apoi a revenit comunicând că numărul contractului este 68 din 15 noiembrie 2010.

S-a stabilit că acest interlocutor a fost T.C., întrucât el era cel ce crea aparența că este administratorul SC S.B. SRL, semna și ștampila contractele, deci martorul l-a întrebat în mod firesc pe cel despre care considera că are dreptul să stabilească numărul de contract.

Martorul Ț.D. arată că, dintre cei 3 - 4 bărbați care au lăsat să se înțeleagă că au calitatea de vânzători, P.F. este cel care le-a spus tuturor agricultorilor adunați că în momentul în care toate actele necesare, respectiv instrumente de plată - bilete la ordin și file cec - sunt aduse, se vor încheia contractele.

De asemenea, a solicitat ca instrumentele de plată să fie necompletate (în alb), acestea fiind cerute ca și garanție de plată în cazul în care cumpărătorii nu achită tranșele conform contractului.

Martorul a indicat faptul că, dintre actele găsite ulterior începerii urmăririi penale, lipsește fila cec pe care martorul a atașat-o la contract, acte care au fost luate de P.F.

Martorul S.I. a arătat, cu ocazia primei întâlniri dintre agricultori și reprezentanții firmei vânzătoare, că dintre cei patru bărbați ce-l însoțeau pe C.M., cel care a prezentat oferta a fost P.F.; de asemenea, acest inculpat a indicat că 20% din preț se va achita la primirea mărfii, iar restul pe data de 31 august 2011 după recoltă, precum și că nu se poate încheia contractul decât dacă cumpărătorul lasă un instrument de plată.

S.I. i-a identificat pe ceilalți trei bărbați care se aflau împreună cu P.F. la data semnării contractelor ca fiind T.C., M.G. și I.M.Ș., acesta din urmă creând aparența că este șofer al celorlalți, reținându-se că această aparență s-a datorat tocmai faptului că I.M.Ș. venise împreună cu inculpații, dar nu a participat în nici un fel la discuții și nici măcar nu a intrat în biroul în care se purtau discuțiile, ci s-a plimbat pe hol și pe afară, ori, o astfel de prezență și un astfel de comportament sunt similare cu ale unui șofer.

De asemenea, martorul relatează că și T.C. și M.G. au avut o influență destul de mare asupra celor prezenți -în sensul de a-i determina să încheie contractele -prin faptul că prezentau ca fiind foarte avantajoasă oferta lor atât în privința prețului cât și a modalității de plată.

În completarea primei declarații date, martorul S.I. a arătat că în momentul în care Z.C. și-a manifestat neîncrederea cu privire la toată afacerea, C.M. a intervenit spunând să nu-și facă griji, argumentând că în spatele afacerii se află fostul ministru V.

Martorul a relatat și faptul că l-a observat pe inculpatul M.G. discutând la telefon chestiuni legate de afacere, prezentându-se ca fiind cel ce se ocupă de transportul îngrășămintelor chimice, discuțiile la telefon fiind legate de detalii precum încărcarea mărfii în saci de 50 kg sau de 500 kg, paletizarea sacilor și descărcarea cu utilaj.

Martora D.I. a arătat că a fost anunțată telefonic de către Z.C. despre oferta de vânzare azotat de amoniu, totodată spunându-i să aibă asupra ei un bilet la ordin și o filă cec, astfel încât s-a deplasat la data de 16 noiembrie 2010 la biroul acestuia din Cobadin, unde tot Z.C. i-a explicat clauzele contractuale referitoare la scopul depunerii instrumentelor de plată în alb, termenele de plată și cuantumul plăților, martora solicitând aplicarea ștampilei firmei vânzătoare pe cotorul filei cec emise, moment în care a fost strigată o persoană pe hol, ce a venit și a semnat indescifrabil și a aplicat ștampila SC S.B. SRL, aceasta fiind identificată ulterior ca fiind T.C.

Martorul B.V. a indicat că inculpatul C.M. îi spusese lui Z.C. că marfa ce urma să vină din Bulgaria era distribuită printr-o firmă din Iași de unde s-ar fi aprovizionat și un domn R. despre care martorul știa că are afaceri serioase, și în acel moment martorul a avut încredere că afacerea în sine este serioasă.

Totuși, martorul nu este sigur că l-a auzit pe C.M. făcând acele afirmații, ci arată că deduce aceasta pe cale de raționament, întrucât consideră că Z.C. însuși nu ar fi avut de ce să se refere la numitul R.

Martorul L.I. a declarat faptul că a observat o persoană care vorbea despre modalitatea de transport a îngrășămintelor chimice contractate, de încărcarea paleților, identificând-o ca fiind inculpatul M.G.

Martorul și-a amintit contextul discuției, și anume că Z.C. l-a întrebat dacă este loc în atelier pentru depozitarea îngrășămintelor, deoarece M.G. îi explica faptul că marfa va sosi toată odată, respectiv 250 tone.

Din conținutul proceselor verbale de recunoaștere din grup și a proceselor verbale de confruntare s-a reținut că martorii i-au identificat pe inculpații P.F., T.C., M.G. și C.M. ca fiind cei ce s-au prezentat la Cobadin pentru a face oferta de vânzare uree și azotat de amoniu.

Martorii au precizat că P.F. este cel care ca făcut prezentarea contractului și a prețului, s-a recomandat drept intermediar al SC S.B. SRL, l-a indicat pe T.C. ca fiind reprezentant al SC S.B. SRL.

De asemenea, martorii din zona Hârșova au precizat că P.F. este cel care a făcut ofertele de vânzare a îngrășămintelor chimice, iar cu el mai era o altă persoană îmbrăcată în costum, despre care P.F. a afirmat că este "domnul director" al firmei vânzătoare.

Cu privire la inculpatul T.C., martorii au indicat că acesta este persoana care, la data de 16 noiembrie 2010 a semnat în numele SC S.B. SRL contractele de vânzare-cumpărare de îngrășăminte chimice și a aplicat ștampila acestei societăți pe aceste contracte și pe cotoarele la filele cec date drept garanție.

Martorii l-au identificat din grup și pe inculpatul C.M., arătând că l-au văzut de două ori la sediul SC Z.C. SRL însoțindu-l pe P.F. și pe ceilalți inculpați, cu mențiunea că P.F. a inițiat discuțiile anterioare semnării contractelor.

De asemenea, martorii - atât cei din zona Cobadin cât și cei din zona Hârșova - au susținut că C.M. nu a intervenit în discuțiile legate de contracte, fiind însă de față.

Cu privire la inculpatul M.G., martorii l-au recunoscut din grup ca fiind împreună cu P.F., relatând că acesta și P.F. au afirmat că sacii vin paletizați și înfoliați, motiv pentru care este necesar un motostivuitor pentru descărcare.

Un alt martor a declarat că l-a văzut și auzit pe M.G. vorbind la telefon pe hol, lângă ușă, cu o persoană necunoscută, spunând că va aduce mașini de transport și solicitând ca marfa care va fi adusă, respectiv îngrășămintele chimice, să fie înfoliată, iar alți martori declară că l-au auzit pe acest inculpat vorbind la telefon și susținând că va aduce cel puțin două tiruri pe zi, cu condiția să nu se întârzie la descărcare, respectiv solicitând ca marfa să fie adusă în saci de 50 kg și 500 kg.

Inculpatul P.F. a confirmat cele susținute de martori, cu precizarea că i-a spus lui Z.C., la prima întâlnire, că va purta negocierile cu o altă persoană îmbrăcată în costum, care reprezenta efectiv SC S.B. SRL și care a venit la o dată anterioară la întâlnirea din Cobadin.

În ce privește identitatea persoanei îmbrăcate în costum, P.F. a afirmat că este B.D., reprezentant al SC S.B. SRL, susținere nereală, întrucât mai mulți martori l-au recunoscut din fotografii pe numitul I.M.Ș., administratorul firmei SC S.B. SRL.

Inculpatul T.C. a confirmat susținerile martorilor, în ceea ce îl privește.

Inculpatul C.M. a confirmat susținerile martorilor din procesele-verbale de recunoaștere din grup/confruntare.

Inculpatul M.G. neagă faptul că ar fi vorbit la telefon pe hol, precizând că el a ieșit afară unde se tăiau lemne cu o drujbă, susținere contrazisă de declarațiile mai multor martori, care și-au amintit exact activitățile acestui inculpat și contextul lor, mai ales că audierea martorilor s-a realizat după o perioadă foarte scurtă de la săvârșirea faptelor.

Din probele administrate tribunalul reține astfel că la data de 16 noiembrie 2010 inculpatul P.F. a intrat în posesia unui număr de 7 contracte încheiate, semnate și ștampilate, precum și în posesia instrumentelor de plată emise în alb de cocontractanții din Cobadin, printre care și a două file cec, una emisă de SC A.C.Ț. SRL, iar cealaltă de SC Z.C. SRL.

La plecarea din Cobadin, P.F. a convenit cu martorul Z.C. ca acesta să mai strângă eventuale alte contracte și instrumente de plată de la persoane care nu putuseră veni în timp util, și să i le trimită a doua zi prin C.M., cu care urma să se întâlnească la Alexandria, jud Teleorman.

Cu privire la aspectele privind deplasarea la Alexandria, la data de 17 noiembrie 2010, a inculpatului C.M., martorul I.I. și ulterior martorul U.N. confirmă declarațiile acestui inculpat.

Astfel, C.M. l-a rugat pe I.I. să meargă împreună, cu mașina lui I., la Alexandria, pentru a intermedia o vânzare cumpărare de 200 tone grâu între un vânzător găsit de P.F. și un cumpărător din Constanța pe nume T., găsit de C., cumpărător care s-a deplasat împreună cu cei doi și cu martorul U.N., și de asemenea a închiriat 5 autocamioane mari (tiruri) cu care urma a fi transportat grâul.

Ajungând la Alexandria, inculpatul C.M. și ceilalți trei l-au așteptat pe P.F. în parcarea unui PECO unde opriseră și autocamioanele închiriate, aproximativ între orele 16 - 21,30, iar din discuția telefonică cu acesta din urmă a rezultat că P.F. va ajunge în scurt timp la Alexandria, venind din Bulgaria.

Ulterior, P.F. nu a mai putut fi contactat telefonic, motiv pentru care inculpatul și persoanele cu care venise, precum și tirurile, s-au întors la Constanța.

I.I. a relatat și faptul că, pe drumul de întoarcere, C.M. și-a manifestat îndoiala cu privire la contractele încheiate la Cobadin cu P.F., întrucât tocmai fusese păcălit în ce privește tranzacția cu grâu, și a afirmat că-l va contacta pe Z.C. pentru a-l preveni cu privire la contul bancar.

La dosar s-au solicitat și depus desfășurătoarele convorbirilor telefonice purtate de la posturile telefonice folosite de inculpați.

Din examinarea acestora și coroborarea cu declarațiile inculpaților și martorilor, s-au reținut următoarele:

Inculpatul P.F. nu a folosit în convorbirile telefonice cu C.M. postul telefonic comunicat instanței (X1), întrucât nici în desfășurătorul convorbirilor acestui post, nici în desfășurătorul convorbirilor postului telefonic X2 utilizat de C.M. nu se regăsesc convorbiri reciproce între acestea.

Numărul de telefon utilizat de C.M. rezultă din procesele-verbale ale convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate.

De asemenea, din aceleași probe rezultă numărul de telefon utilizat de martorul D.M.I. (X3) și numărul de telefon utilizat de martorul Z.C. (X4).

Având în vedere declarațiile inculpatului C.M., ale martorilor D.M. și I.I. referitoare la existența convorbirilor telefonice din după amiaza zilei de 17 noiembrie 2010, s-a reținut că inculpatul P.F. a folosit în comunicarea cu C.M. postul telefonic X5, iar activitățile s-au desfășurat după cum urmează:

În ziua de 17 noiembrie 2010 inculpatul C.M. împreună cu alte trei persoane s-au deplasat la Alexandria, unde trebuiau să se întâlnească cu inculpatul P.F. și să intermedieze vânzarea-cumpărarea a 200 tone grâu. C.M. declară că l-a contactat telefonic pe P.F. atunci când s-au apropiat sau când au ajuns în Alexandria, iar acesta i-a comunicat că va sosi în aproximativ o oră, întrucât vine din Bulgaria pe la Giurgiu.

În același timp, martorul I.I. a indicat faptul că au ajuns la Alexandria în jurul orei 16,00 și au stat până la orele 21,00.

C.M. a arătat că ulterior a încercat să ia din nou legătura cu P.F., însă acesta nu a mai răspuns; ca atare, l-a sunat pe D.M., iar acesta i-a comunicat că a luat legătura cu P.F., care urmează să sosească la locul de întâlnire.

Mai târziu, C.M. a încercat să-l contacteze din nou pe D.M., însă nici acesta nu a mai răspuns.

S-a reținut că această relatare se confirmă prin verificarea desfășurătoarelor convorbirilor telefonice purtate de C.M., precum și de către P.F.

Astfel, la ora 15,23 și apoi la 16,00, 16,43, C.M. apelează postul telefonic X6 și de fiecare dată poartă convorbiri scurte cu interlocutorul.

La orele 17,28 și 17,57, C.M. încearcă să contacteze din nou numărul de telefon X6, însă fără rezultat, nepurtându-se convorbiri.

La ora 18,16 și apoi la 18,31, C.M. este apelat de D.M., și respectiv îl apelează pe acesta, purtând o convorbire de peste 2 minute. În continuare, între orele 18,41 și 18,42 cei doi încearcă să se apeleze reciproc, iar la 18,47 D.M. îl apelează pe C. și poartă din nou o convorbire de cea 2 minute.

La orele 19,00 și 19,05 C.M. încearcă din nou să apeleze numărul de telefon X6, fără a reuși.

De asemenea, în intervalul 19,00 - 19,10 C.M. l-a apelat repetat pe D.M., vorbind cu acesta la 19,10 timp de 5 minute.

Față de împrejurarea că în intervalul de timp expus C.M. nu a încercat apelarea și a unui alt număr de telefon, este evident că numărul X6 era folosit de P.F., pe care C. l-a contactat inițial, și a încercat să-l contacteze din nou, conform declarațiilor.

De altfel, C.M. a mai purtat convorbiri cu acest număr de telefon și în zilele anterioare, la ore la care, potrivit ansamblului probelor dosarului, este verosimil că între C.M. și P.F. au existat convorbiri pentru a se înțelege asupra locului și timpului în care se vor întâlni pentru a merge la Cobadin, sau cu privire la alte aspecte (15 noiembrie 2010 ora 17,11; 16 noiembrie 2010 orele 9,35, 10,26 - 10,34, 15,15, 17,05 - 17,11, 18,57, cu precizarea că la data de 16 noiembrie 2010 inculpații au mers de două ori la Cobadin, o dată de dimineață și o dată după amiază).

S-a reținut, din desfășurătorul convorbirilor purtate de P.F. de la nr. X1, comunicat instanței, că acesta a purtat convorbiri cu martorul D.M., la data de 17 noiembrie 2010, atât în cursul dimineții (orele 08,20, 08,39, 09,24, 10,52, 11,32) cât și în cursul după amiezii, între orele 18,20 - 18,50 și 19,33). Rezultă deci următoarele concluzii:

- inculpatul P.F. a dispus de un telefon funcțional în perioada de timp în care era contactat de C.M. pe celălalt nr. de telefon, însă nu l-a contactat pe acesta, deși cunoștea că i-a fixat întâlnire la Alexandria, unde veniseră și 5 tiruri preplătite;

- inculpatul P.F. a comunicat cu martorul D.M. în același interval de timp în care acesta din urmă a comunicat cu C.M., rezultând cu evidență că știa despre faptul că C. încearcă să-l contacteze, și că martorul D. îl pune la curent cu discuțiile purtate cu C.

În ce privește susținerile inculpatului C.M. și ale martorului I.I., în sensul că C. a comunicat hotărârea sa de a vorbi a doua zi cu Z.C., s-a constatat că la data de 18 noiembrie 2010 ora 09,29, apoi la ora 10,16, martorul Z.C. l-a contactat pe inculpat și au discutat 2 minute și respectiv cea 7 minute, după care C.M. l-a contactat pe D.M., discutând cu acesta de mai multe ori.

În dimineața zilei de 18 noiembrie 2010 martorul Z.C. s-a deplasat la B.C.R. Murfatlar pentru a efectua o operațiune în contul societății sale, ocazie cu care a constatat că banii din acest cont, aproape în totalitate, au fost virați în contul SC P.I.I. SRL, ca urmare a introducerii la plată a filei cec emise în alb și înmânate lui P.F.

Martorul l-a anunțat pe Ț.L. despre acest lucru, și apoi l-a contactat telefonic pe C.M. cerându-i explicații asupra operațiunilor.

C.M. l-a sunat, la rândul său, pe D.M., care a afirmat că a luat legătura cu P.F., că situația se datorează unei erori a secretarei SC S.B. SRL, care a introdus la plată o altă filă cec decât cea care trebuia, și că banii vor fi returnați în scurt timp.

Z.C. și Ț.L. au formulat în aceeași zi plângeri penale la parchet.

Potrivit extraselor de cont bancar ale B.C.R. SA, la data de 17 noiembrie 2010 s-a introdus la plată fila cec emisă de SC A.C.Ț. SRL, în beneficiul SC P.I.I. SRL, aceasta fiind decontată total pentru suma de 280.000 lei

Tot la data de 17 noiembrie 2010 s-a introdus la plată fila cec emisă de SC Z.C. SRL, în beneficiul SC P.I.I. SRL, aceasta fiind decontată total pentru suma de 145.000 lei.

La data de 17 noiembrie 2010 SC P.I.I. SRL (administrată în fapt de P.F.) a plătit cu ordin de plată către SC S.C.F. SRL suma de 400.000 lei.

Tranzacția a fost înregistrată în contul acestei societăți, deschis la R.B. SA, la data 18 noiembrie 2010, și în aceeași zi din contul SC S.C.F. s-a retras suma de 40.000 lei în numerar de către numitul M.D., la o sucursală din Iași a băncii, și s-a ordonat plata sumei de 359.000 lei către contul persoanei fizice P.F., deschis tot la R.B., cu ordin de plată, menționându-se că această operațiune este justificată de achiziții conform borderou nr. 049 din 18 noiembrie 2010.

Operațiunea de transfer de sumă a fost realizată la aceeași dată de 18 noiembrie 2010, dată în care, la ora 12,59, inculpatul P.F. a făcut o retragere de 80.000 lei din această sumă, la agenția Decebal, după ce anterior interogase soldul contului la ATM Agenția Titan București (conform extraselor bancare aflate la dosar).

În cursul judecății s-a depus la dosar copia borderoului de achiziții invocat pentru virarea sumei de 359.000 lei în contul lui P.F., constatându-se că acesta este datat 18 noiembrie 2010 și se referă la achiziționarea cantității de 239 tone rapiță cu preț unitar de 1500 lei/tonă, la data de 18 noiembrie 2010, și cantității de 22 tone floarea soarelui, cu 1750 lei/tonă.

Este de remarcat că o cantitate totală de 261 tone de produse agricole vrac - achiziționate de la producători, conform borderoului, poate fi transportată cu aproximativ 10 mijloace de transport de capacitate mare (sau în 10 transporturi).

Potrivit informaților furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, firma S.B. SRL are codul unic de înregistrare 25859863, iar administratorul acesteia este numitul I.M.Ș.

De asemenea, administratorul SC S.C.F. SRL este numitul M.A., care nu a putut fi identificat în cursul judecății spre a fi audiat.

În registrul comerțului nu este înregistrat ca persoană împuternicită numitul M.D., însă, în cursul judecății s-au obținut înscrisuri de la R.B. din care rezultă că M.D. a fost împuternicit la data de 08 10 2010 să efectueze operațiuni bancare în contul SC S.C.F. SRL.

În urma începerii urmăririi penale și efectuării actelor de cercetare penală, la data de 19 noiembrie 2010 a fost identificat de către organele de cercetare penală în sediul Băncii R.B. București, b-dul Decebal nr. 16, inculpatul P.F., care s-a prezentat la ora 09,10 la unul dintre ghișee, și care a solicitat retragerea de numerar din contul personal, sens în care a completat un formular de eliberare numerar persoane fizice.

În continuare s-a procedat la percheziționarea autoturismului D.L. cu nr. Y cu care se deplasase inculpatul la sediul băncii, constatându-se că acesta este proprietatea inculpatului M.G., și că în interior se găsesc, printre altele, documente și o ștampilă aparținând SC S.B. SRL, ce au fost ridicate.

Între actele descoperite în autoturism, s-au identificat următoarele contracte:

- contract de vânzare-cumpărare nr. 50 din 12 noiembrie 2010, între SC S.B. SRL și SC C.P. SRL Piatra, jud Teleorman, privind cantitățile de 72 tone uree cu prețul de 1250 lei/tonă și 24 tone azotat de amoniu cu 1100 lei/tonă, TVA inclus. S-au depus drept garanție două bilete la ordin.

- contract de vânzare cumpărare nr. 51 din 12 noiembrie 2010, între SC S.B. SRL și SC M. SRL Dobrotești - Teleorman, privind vânzarea a 150 tone uree cu 1250 lei/tonă și 100 tone azotat de amoniu cu 1100 lei/tonă, TVA inclus. S-au depus drept garanție un bilet la ordin și o filă cec. Pe verso acestui contract s-a făcut mențiunea, confirmată prin ștampilare "Saci 500 kg".

- contract nr. 53 din 12 noiembrie 2010 între SC S.B. și SA C. Peretu, pentru 250 tone uree cu prețul de 1250 lei/tonă cu TVA inclus. S-au depus un bilet la ordin și o filă cec, precum și o adeverință din care rezultă că societatea deține suprafața de 1695,03 ha, eliberată de primărie pentru procurarea de îngrășăminte. Pe verso acestui contract s-a făcut mențiunea, confirmată prin ștampilare "Saci 500 kg".

- contract nr. 58 din 15 noiembrie 2010 între SC S.B. și SC A.S. SRL Mihăești jud. Olt, pentru 72 tone uree cu 1250 lei/tonă - TVA inclus. S-au depus 2 bilete la ordin drept garanție a plății. Pe verso acestui contract s-a făcut mențiunea "Saci 500 kg". Tribunalul reține că aceste prețuri înscrise în contractele respective sunt sensibil mai mici decât cele din contractele încheiate cu agricultorii din zona Cobadin, deși contractele sunt încheiate la diferență de 3 zile.

În autoturism s-au mai găsit și un număr de formulare de contracte, identice ca tipizat, însă având ca vânzător SC P.I.I. SRL Fundulea, cu numere de contract 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, precum și completate cu prețul unitar pe tonă al ureei - 1008,06 lei, și al azotatului de amoniu - 887,1 lei . Aceste contracte sunt semnate și ștampilate cu ștampila SC P.I.I. SRL.

S-a reținut că prețurile înscrise în aceste formulare de contract sunt cu mult mai mici decât cele practicate în contractele de la Alexandria și respectiv în contractele de la Cobadin.

Față de informațiile obținute în cursul urmăririi penale, potrivit cărora inculpatul P.F. este implicat și într-un alt caz penal similar petrecut pe raza județului Călărași, s-a solicitat și obținut, în cursul judecății, copii ale înscrisurilor din cauza semnalată, constatându-se următoarele:

La data de 28 septembrie 2010 numitul I.A., în calitate de administrator al SC G.U.T. SRL Călărași a formulat o plângere penală în care a arătat în esență următoarele:

- anterior datei de 20 septembrie 2010 a fost vizitat de numitul M.I. și de P.F., cu scopul de a i se oferi vânzarea de îngrășăminte chimice, care a refuzat oferta, comunicându-le că este deja în derularea unui astfel de contract cu îngrășăminte din Bulgaria, la un preț avantajos.

- ulterior, P.F. i-a oferit uree cu prețul de 780 lei/tonă, și s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 48 din 20 septembrie 2010 între SC T.U.I. SRL București și SC G.U.T. SRL Călărași, formularul de contract fiind adus de P.F., iar din partea SC T.U.I. contractul fiind semnat și ștampilat de P.F.

I.A. a plătit cu ordin de plată suma de 100.000 lei reprezentând avans marfă, iar P.F. l-a asigurat că pe data de 22 septembrie 2010 va livra 150 tone din ureea contractată.

De asemenea, I.A. a semnat și ștampilat 2 bilete la ordin solicitate drept garanție pentru plata mărfii, însă nu le-a înmânat lui P.F., deoarece achitase avansul.

- la data de 22 septembrie 2010 I.A. a primit o adresă prin fax de la SC T.U.I. SRL (anexată) din care rezulta că livrarea mărfii se amână până la 07 octombrie 2010, datorită întârzierii vămii din Ucraina.

- I.A. a constatat lipsa celor două bilete la ordin a doua zi după semnarea contractului, și a solicitat blocarea contului bancar, însă a constatat că unul din biletele la ordin fusese introdus la plată și decontat cu suma de 85.000 lei, deși nu a fost nici o înțelegere în acest sens.

Solicitând explicații lui P.F., acesta a afirmat că vina aparține unei contabile de la firma T.U.I. Este de menționat că SC G.U.T. SRL are cont bancar deschis la B.C.R.

S-a depus copia contractului de vânzare-cumpărare, care are o formă similară cu contractele încheiate la Cobadin și cu cele găsite la percheziția auto.

S-a depus copia unei împuterniciri și a unui proces-verbal de predare primire încheiate între SC T.U.I. și P.F., pentru a se face dovada că acesta a fost împuternicit pentru prezentarea ofertei de vânzare uree și azotat și pentru semnarea și ștampilarea contractului și că a predat contractul, 2 bilete la ordin și ștampila SC T.U.I. SRL.

S-a reținut că în privința inculpaților P.F., T.C. și M.G. se confirmă săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții în formă calificată, respectiv a complicității la această infracțiune pentru cel de-al treilea inculpat, din următoarele considerente:

Oferta de vânzare îngrășăminte chimice - uree și azotat de amoniu - nu are o bază reală, respectiv nu au existat contracte, înțelegeri ale firmei SC S.C.F. cu vreo firmă din Bulgaria, pentru achiziționarea de astfel de îngrășăminte chimice.

Fiind audiat la propunerea inculpaților, martorul M.D. a susținut situații de fapt imposibile juridic, și care sunt contrazise de întregul ansamblu probator și nu a dat nici o informație concretă care să poată fi verificată, cu privire la contactele pe care S.C.F. le-ar fi avut în Bulgaria, cu privire la eventualele contracte încheiate, facturi emise etc.

Astfel, cu privire la justificarea plății în contul SC S.C.F. a sumei de 400.000 lei, martorul a susținut că SC S.B. a trimis file cec către S.C.F., aduse de șoferul SC S.B., însă apoi acesta a primit un telefon de la șeful lui care i-ar fi comunicat că la una dintre filele cec este o greșeală și trebuie returnată, iar M. i-a dat dispoziție să o completeze și să o gireze către P.I.

Prin urmare, în această relatare, filele cec au avut următorul circuit: primite de P.F. de la titulari, date către SC S.B. (beneficiarul lor), trimise de la SC S.B. către SC S.C.F., girate de aceasta din urmă către SC P.I., care le-a introdus la plată și apoi imediat a virat banii către S.C.F.

S-a stabilit că această relatare este mincinoasă întrucât nu au existat raporturi de afaceri directe între S.C.F. și SC S.B. SRL, pentru ca aceasta din urmă să aibă motiv să plătească prin file cec o prestație, o marfă sau un avans către S.C.F.

Dacă ar fi existat o astfel de relație contractuală directă între cele două societăți, S.B. nu ar mai fi avut nevoie de interpunerea SC P.I. în derularea pretinsului comerț cu îngrășăminte chimice.

De asemenea, nici S.C.F. nu avea vreo datorie de onorat către SC P.I. SRL, pentru a gira filele cec către aceasta, ci dimpotrivă, conform susținerilor, se presupune că P.I. trebuia să plătească contravaloarea îngrășămintelor contractate.

În același timp, în declarațiile sale date la instanță, P.F. a susținut o altă situație, și anume aceea că reprezentantul SC S.B. - B.D. i-a trimis 2 file cec împreună cu o notă de predare-primire a acestora, pentru plata avansului de marfă. Conform acestei relatări, filele cec au ajuns în posesia lui P.F. (a doua oară) direct de la SC S.B., și nu prin girare de la S.C.F., inculpatul nemenționând vreo implicare a acestei din urmă societăți în traseul filelor cec.

La dosar, în cursul judecății, inculpatul P.F. a depus factura nr. 151 din 17 noiembrie 2010 în care se consemnează că la acea dată a emis factura respectivă către SC S.B. SRL, pentru avans marfă uree, în valoare de 425000 lei, pentru a justifica astfel primirea și introducerea la plată a celor două file cec, emise de SC Z.C. și SC A.C.Ț. SRL.

Examinând înscrisul depus de inculpatul P.F. la dosar instanță, s-a constatat că în acesta se consemnează că SC S.B. SRL reprezentată de I.M.Ș., predă către SC P.I.I. SRL un număr de două file cec scadente la 17 noiembrie 2010, indicând apoi filele cec emise de SC Z.C. și SC A.C.Ț., reținându-se că acest înscris este falsificat și creat pro causa, pentru următoarele motive:

- pe impresiunea de ștampilă aplicată pe act, a SC S.B. SRL, se menționează numărul de înregistrare la registrul comerțului ca fiind RC 25859853 (cea de-a doua cifră 5 din număr fiind vizibilă, clară și comparabilă cu prima cifră 5, fiind deci exclusă confuzia acestei cifre cu cifra 6).

Or, din actele oficiale obținute de la Registrul comerțului, din examinarea impresiunii ștampilei reale a SC S.B. SRL (folosită la ștampilarea contractelor, găsită la percheziția auto), precum și chiar din preambulul notei de predare-primire analizate, rezultă că numărul corect de înregistrare a firmei în registrul comerțului este 25859863.

Prin urmare, ștampila folosită la redactarea notei de predare primire este una falsificată, în cuprinsul căreia una din cifrele de identificare este greșită față de cea originală, fără a putea fi luată în calcul pos

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 324/2014
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 444 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 19148/118/2010 s-a hotărât respingerea ca n
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2014
și 35 C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 alin. (1)
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2948/2014
rea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele și i s-a aplicat inculpatului V.C.C. pedeapsa cea mai grea de 5
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2986/2014
aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 15 februarie 2007 la 14 ianuarie 2008. A fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin Decizia penală nr. 41/R din 14 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 2
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2012
. pen. interzice inculpatei, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a ll-a și lit b) C. pen. În baza art. 88 C. pen.: Scade din pedeapsa aplicată inculpatei C.N., perioada reținerii și arestăr
Sursă