ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4012/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 210 din 15 martie 2013 a Tribunalului București, secția I-a penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea apărătorului ales al inculpatului I.Ș. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. ultim, 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului I.Ș. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.Ș. durata arestării preventive, de la data de 20 august 2012 la zi. Au fost admise, în parte pretențiile civile formulate de părțile civile G.G.D. și G.F. și în consecință a fost obligat inculpatul I.Ș. la plata către părțile civile G.G.D. și G.F. a sumei de 72.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda aferentă până la data achitării sumei, cu titlu de despăgubiri civile.

Au fost respinse pretențiile civile privind obligarea inculpatului la plata daunelor morale. În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 2606 grame de metal neprețios indisponibilizate la I.G.P.R. - D.G.J.S.E.O., conform dovezii de consemnare din 04 octombrie 2012. S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 1037/P din 27 septembrie 2012 asupra imobilului-apartament, situat în municipiul Constanța, cu număr cadastral și înscris în C.F., compus din trei camere și dependințe, cu suprafața utilă de 71,09 mp Și teren aferent de 29 mp precum și asupra unui garaj identificat cu suprafață de 40 mp proprietatea inculpatului I.Ș. și a soției sale I.V., până la concurența sumei de 72.000 euro.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1037/P/2012 din 11 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.Ș., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. În fapt, s-a reținut că la data de 25 februarie 2012, inculpatul I.Ș. le-a indus în eroare pe părțile vătămate G.F. și G.G.D. cu prilejul vânzării către acestea a unei cantități de 2,5 kg. de metal despre care a pretins că este aur și în acest mod le-a cauzat părților vătămate un prejudiciu de 72.000 de euro.

Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 01 martie 2012 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București; plângerea și declarațiile părții vătămate G.G.D.; declarațiile părții vătămate G.F.; proces verbal întocmit în data de 02 martie 2012 cu prilejul ridicării de către organele de poliție de la părțile vătămate a metalului cumpărat în data de 25 februarie 2012; procese verbale de recunoaștere de pe planșa foto și planșele foto; proces verbal întocmit de către organele de poliție în urma analizării listingului telefonic; declarația martorului D.C.G.; declarația martorului M.V.M.; declarația martorului G.R.; adresa din 2012 a hotelului „M.” și actele puse de către hotel la dispoziția organelor de urmărire penală; raportul de constatare tehnico-științifică din data de 24 aprilie 2012; raportul de constatare tehnico-științifică din data de 27 august 2012; suplimentul la raportul de constatare tehnico-științifică; declarații I.Ș., I.S., I.S.; procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în cauză.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiate părțile civile G.G.D., G.F., inculpatul I.Ș., martorii I.S., R.G., D.C.G., I.S., martor cu identitate protejată „M.V.M.”, martorul F.S., martorul M.R., R.K., J.A.C., martorul A.D., martorul D.E.C., martorul B.C., declarații consemnate și atașate la dosar. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În data de 01 martie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 25 februarie 2012, în incinta hotelului „M.” din București s-a săvârșit o infracțiune de înșelăciune prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Astfel, din cuprinsul procesului verbal de sesizare din oficiu a rezultat că partea vătămată G.F., cetățean chinez cu reședința în România, a cumpărat cu prețul de 72.000 euro o cantitate de 2,5 kg de metal de culoare galbenă pe care trei persoane, respectiv inculpații I.Ș. cu porecla „B.”, I.S. și un alt individ neidentificat i-au oferit-o spre vânzare, asigurându-l că reprezintă aur de 24 de karate. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. 1037/P/2012. Prin același rechizitoriu procurorul de caz a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul I.S., motiv pentru care Tribunalul a avut în vedere, pe situația de fapt că la pretinsul moment al faptelor inculpatul I.Ș.

era însoțit de două persoane, în condițiile în care relativ la cei doi cercetați nu s-au finalizat procedurile. În data de 05 martie 2012 partea vătămată G.G.D., soția părții vătămate G.F., a depus la organele de poliție o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale față de inculpatul I.Ș. cu porecla „B.” și față de un individ necunoscut pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Din cuprinsul plângerilor și al declarațiilor părților vătămate G.G.D., G.F., precum și din declarația martorului cu identitate protejată audiați în cauză atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești s-a reținut următoarea situație de fapt: În cursul lunii ianuarie 2011, partea vătămată G.F.

l-a cunoscut la un turneu de pocker pe inculpatul I.Ș. cu porecla „B.”, iar în cursul lunii ianuarie 2012, partea vătămată G.F. s-a întâlnit cu inculpatul I.Ș. la hotelul „H.” din București, prilej cu care a cumpărat de la acesta o cantitate de aproximativ 100 grame de aur de 24 de karate în schimbul sumei de 3.000 euro. Această cantitate de metal prețios a fost cumpărată de către partea vătămată după ce în prealabil, aceasta a verificat autenticitatea metalului atât în România cât și în China. Ulterior, inculpatul I.Ș. le-a spus părților vătămate G.F. și G.G.D. că mai deținea o cantitate de aproximativ două sau trei kg.de aur de 24 karate și în aceste condiții, părțile vătămate și-au exprimat voința de a cumpăra acest metal prețios.

În data de 25 februarie 2012, după ce partea vătămată G.F. fusese în prealabil contactată telefonic de către inculpatul I.Ș., părțile vătămate s-au întâlnit într-o cafenea din incinta hotelului „M.” din București cu inculpatul I.Ș. care era însoțit de o altă persoană iar partea vătămată G.F. împreună cu inculpatul I.Ș. și însoțit de acea persoană au urcat într-o cameră a hotelului la etajul 3, 4 sau 5 al hotelului cu ajutorul unui lift pus în mișcare de către cel care îl însoțea pe inculpat, prin folosirea unui card. După ce aceeași persoană a deschis cu ajutorul unei cartele ușa de acces, a tras draperiile creând astfel semiîntuneric în cameră, iar apoi a scos dintr-o geantă un cântar și respectiv un săculeț din material textil de culoare roșie în care se afla, sub formă de granule, metalul pe care partea vătămată urma să îl cumpere.

Din declarațiile părții vătămate G.F. mai rezultă că după ce a fost cântărit metalul respectiv și s-a stabilit că avea 2,5 kg., inculpatul I.Ș. i-a spus părții vătămate să ia mai multe granule pentru a verifica autenticitatea metalului și să le introducă într-o cutiuță pe care inculpatul i-a pus-o la dispoziție. În momentul în care a ieșit din cameră inculpatul I.Ș. i-a încredințat geanta în care introdusese în prealabil punga din material textil și cântarul mai sus menționat, păstrând însă cutiuța în care fuseseră introduse granulele care urmau să fie verificate. În momentul în care partea vătămată G.F. însoțită de către inculpatul I.Ș. și cea de-a doua persoană au coborât la cafeneaua unde îi aștepta partea vătămată G.G.D., inculpatul I.Ș.

i-a remis părții vătămate G.G.D. cutiuța în care se afla mostra, spunându-i să meargă să o verifice. În aceste împrejurări G.G.D. s-a deplasat la un magazin de bijuterii din incinta „U.S.C.” din București și după ce a primit confirmarea că mostra respectivă era aur i-a comunicat telefonic părții vătămate G.F. acest lucru. Plata sumei de 72.000 euro de către partea vătămată G.F. s-a făcut, la sugestia inculpatului I.Ș., în toaleta cafenelei din hotelul „M.”, timp în care metalul cumpărat i-a fost lăsat în păstrare părții vătămate G.G.D. Potrivit afirmațiilor părții vătămate G.G.D., ulterior, la solicitarea inculpatului I.Ș., aceasta i-a restituit mostra mai sus menționată întrucât inculpatul dorea să o păstreze ca „amintire”.

După ce părțile vătămate au cumpărat de la inculpatul I.Ș., în schimbul sumei de 72.000 euro, o cantitate de 2,5 kg.de metal sub formă de granule despre care au crezut că era aur de 24 de karate, au constatat că în realitate metalul cumpărat nu era aur. În aceste condiții părțile vătămate au încercat să îl contacteze telefonic pe inculpatul I.Ș., însă acesta își închisese telefonul și în aceste împrejurări, părțile vătămate și-au dat seama că fuseseră induse în eroare și prejudiciate cu suma mai sus menționată. În cuprinsul declarației partea vătămată G.F. a arătat că, inculpatul I.Ș. înlocuise de fapt cutiuța în care partea vătămată G.F. introdusese câteva din granulele din metal pe care i le arătase în camera de hotel cu o altă cutiuță pe care a remis-o mai apoi părții vătămate G.G.D.

Din actele dosarului mai rezultă că în data de 02 martie 2012 părțile vătămate G.F. și G.G.D. au pus la dispoziția organelor de poliție cantitatea de metal cumpărată de la inculpați, iar în vederea stabilirii cu certitudine a naturii și compoziției chimice a metalului, în cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-științifice. Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din data de 24 aprilie 2012, granulele aurii puse la dispoziția expertului nu conțineau aur. O parte dintre aceste granule (probabil circa 40 %) era confecționată la suprafață dintr-un aliaj de cupru-zinc, iar în secțiune dintr-un aliaj de cupru-zinc-mangan, iar o altă parte (probabil 60 %) era confecționată atât la suprafață cât și în secțiune dintr-un aliaj de cupru-zinc.

În data de 18 mai 2012 la sediul I.G.P.R. - D.I.I.C.O.T. părților vătămate G.F. și G.D.G. le-au fost prezentate planșe conținând fotografii judiciare, prilej cu care l-au recunoscut pe inculpatul I.Ș. cu porecla „B.” dar și pe I.S. cu porecla „S.” ca fiind persoanele care în data de 25 februarie 2012 le-au indus în eroare cu prilejul vânzării unei cantități de 2,5 kg. aur de 24 de karate sub formă de granule în schimbul sumei de 72.000 euro. De asemenea, în data de 11 septembrie 2012, părților vătămate G.F. și G.D.G. le-au fost prezentate planșe conținând fotografii judiciare ale numitului I.S. cu porecla „S.” și ale martorului G.R. (indicat de către inculpatul I.Ș. ca fiind persoana care l-a însoțit în data de 25 februarie 2012 la întâlnirea cu cele două părți vătămate).

Cu acest prilej, ambele părți vătămate l-au recunoscut pe numitul I.S. cu porecla „S.” ca fiind persoana care l-a însoțit în data de 25 februarie 2012 pe inculpatul I.Ș. la întâlnirea cu cele două părți vătămate. Pornind de la critica apărării față de această recunoaștere a părților vătămate, prima instanță a constatat că este investită cu soluționarea unei cauze penale privindu-l doar pe inculpatul I.Ș., persoană pe care ambele părți vătămate au recunoscut-o din planșele foto. Faptul că cele două părți vătămate l-au recunoscut și pe I.S. ca participant la acea faptă, din punctul de vedere al faptei cu care este investită instanța a apreciat că nu are nicio relevanță pentru că față de această persoană s-a pronunțat soluția de disjungere a cauzei.

Fiind efectuate verificări de către organele de poliție la hotelul „M.” pentru a se stabili datele de identitate ale persoanelor cazate în data de 25 februarie 2012 la acest hotel, s-a constatat că inculpatul I.Ș. și numiții I.S. și G.R. nu figurează ca fiind cazați în data de 25 februarie 2012 în hotelul mai sus menționat. Potrivit datelor comunicate organelor de urmărire penală prin adresa din 2012 de către hotelul „M.”, inculpatul I.Ș. figurează cu două șederi anterioare la acest hotel, respectiv în intervalul 10 august 2010 - 11 august 2010 și în data de 22 septembrie 2011. De asemenea, în baza de date a hotelului figurează ca fiind cazată în intervalul 04 septembrie 2011 - 05 septembrie 2011 o persoană cu numele I.S..

În cauză a fost identificat și audiat în calitate de martor numitul D.C.G., director securitate la hotelul „M.”, care a declarat că în data de 06 martie 2012, la acest hotel s-au prezentat două persoane, soț și soție (una dintre acestea fiind cetățean chinez), care i-au spus că în data de 25 februarie 2012 fuseseră induse în eroare de două persoane cu prilejul cumpărării unei cantități de aur. În aceste împrejurări cele două persoane i-au solicitat martorului să le pună la dispoziție imaginile surprinse în data de 25 februarie 2012 de camerele video aflate în incinta hotelului și cu prilejul vizionării acestor imagini martorul D.C.G. a constatat că într-adevăr cele două persoane se aflaseră în incinta hotelului în data de 25 februarie 2012. În plus, martorul a constatat în aceleași împrejurări că persoana de sex masculin cu cetățenie chineză urcase până la etajul trei cu unul dintre lifturile hotelului însoțit de alte două persoane de sex masculin.

Din declarațiile martorului a mai rezultat că a aflat de la organele de poliție că cele două persoane se numesc G.F. și G.G.D. și că au sesizat organele de poliție cu privire la săvârșirea în data de 25 februarie 2012 a unei infracțiuni de înșelăciune în incinta hotelului „M.” În plus, din declarațiile martorului D.C.G. a mai rezultat că persoanele care l-au însoțit în lift în data de 25 februarie 2012 pe partea vătămată G.F. au folosit un card special destinat oaspeților hotelului, fără de care liftul nu ar fi putut fi pus în mișcare iar intrarea în camera de hotel se făcea pe baza cardului prin introducerea lui în sistemul electronic. În cauză a fost identificat și audiat de către procuror, în calitate de martor cu identitate protejată, numitul M.V.M.

Din declarația martorului a rezultat că le cunoaște pe părțile vătămate G.F. și G.G. și pe inculpatul I.Ș. cu porecla „B.” din cercurile de persoane pe care le frecventează. Potrivit afirmațiilor martorului, inculpatul I.Ș. cu porecla „B.” este jucător de pocker, iar în rândul unor astfel de jucători din București era cunoscut faptul că inculpatul se ocupa și cu vânzarea de aur. Martorul a mai afirmat că a aflat că în cursul lunii ianuarie 2012, inculpatul I.Ș. însoțit de o persoană de sex masculin cu vârsta de aproximativ 55 de ani care vorbea limba turcă s-au deplasat la hotelul „M.” din București. Cu acest prilej, inculpatul I.Ș. a oferit unei persoane spre vânzare o cantitate de cinci kilograme de aur.

Din declarațiile martorului M.V.M. a rezultat că inculpatul I.Ș. și persoana care îl însoțea i-a spus celui interesat să cumpere că, acest metal prețios fusese furat de către un inginer dintr-o mină din Rusia și că prețul acestuia era sub cel al aurului de pe piață, respectiv 27 - 29 euro. De asemenea, din datele pe care martorul le-a obținut din anturajul său a rezultat că această vânzare nu s-a perfectat întrucât cumpărătorul a dorit ca metalul să fie topit în prealabil pentru a se stabili dacă era într-adevăr metal prețios, iar inculpatul I.Ș. a refuzat acest lucru. La sfârșitul anului 2011, inculpatul I.Ș., însoțit de o persoană de sex masculin care s-a prezentat drept angajatul unei case de amanet, le-a oferit spre vânzare părților vătămate G.F.

și G.D.G. o cantitate de 100 grame de aur. Prețul plătit de către părțile vătămate a fost de 2.800 de euro, iar ulterior acestea au verificat în China autenticitatea materialului cumpărat și au constatat că era într-adevăr aur. De asemenea, martorul a mai precizat că a aflat în cercurile de persoane pe care le frecventează că, în cursul lunii februarie 2012, părțile vătămate au fost contactate de către inculpatul I.Ș. care le-a oferit spre vânzare o cantitate e 2,5 kg metal prețios despre care a precizat că era aur. Potrivit susținerilor martorului, inculpatul I.Ș. a fost însoțit de către o persoană de sex masculin despre care însă martorul nu a putut furniza informații organelor de urmărire penală.

De asemenea, martorul a declarat că tranzacția a fost încheiată într-o cameră din hotelul „M.” din București. După ce partea vătămată G.G.D. a primit o mostră din metalul respectiv și a verificat-o la o casă de amanet din București, unde a constatat că metalul era aur, partea vătămată G.F. i-a plătit inculpatului I.Ș. suma de aproximativ 72.000 - 73.000 de euro. Din declarația martorului a mai rezultat că inculpatul I.Ș. le-a cerut părților vătămate să îi restituie mostra pe care le-o încredințase pentru verificare, precizând că el era doar un intermediar în această vânzare și că mostra reprezenta un comision care i se cuvenea pentru acest serviciu de intermediere. În plus, martorul M.V.M. a menționat că a aflat de la mai multe persoane că după ce partea vătămată G.F.

a verificat metalul pe care îl cumpărase a constatat că fusese indusă în eroare și în consecință a sesizat organele de urmărire penală. În faza cercetării judecătorești acest martor a fost reaudiat, ocazie cu care și-a menținut declarațiile arătând că, relativ la evenimentul din februarie 2012, nu l-a perceput prin propriile simțuri ci părțile vătămate, în ziua faptei, l-au întrebat și pe el ca pe ceilalți angajați ai cazinoului unde îl pot găsi pe inculpat, ocazie cu care i-au povestit ce s-a întâmplat. Ca un element ce se regăsește în apărarea inculpatului, martorul a arătat că acesta era un jucător împătimit și se împrumuta de diverse sume de bani însă din câte știe, nu i-a cerut niciodată bani cu împrumut părții vătămate.

Fiind audiat în data de 21 august 201 la Spitalul de Urgență „F.” unde fusese internat în data de 20 august 2012, inculpatul a precizat inițial că nu dorește să fie audiat de către lucrătorul de poliție întrucât consideră că acesta a primit mită de la părțile vătămate, fără însă să poată dovedi susținerile sale. De asemenea, inculpatul a declarat că nu s-a sustras urmăririi penale, ci nu s-a prezentat la sediul organelor de urmărire penală întrucât nu a intrat în posesia citației emisă de organele de poliție, nemailocuind la adresa de domiciliu. De asemenea, inculpatul a precizat că s-a certat cu fiul său, inculpatul I.S., și nu mai vorbește cu acesta. S-a observat că apărarea inculpatului nu neagă prezența acestuia și întâlnirea pe care a avut-o cu părțile vătămate ci construiește un alt motiv legat de această întâlnire.

În acest sens, s-a observat poziția inculpatului I.Ș. (care inițial s-a sustras urmăririi penale, motiv pentru care nu a putut fi audiat), prima declarație pe care a dat-o fiind în fața judecătorului când a arătat că, nu a oferit spre vânzare părților vătămate aur ci doar a avut niște neînțelegeri cu părțile vătămate pornind de la faptul că le-a împrumutat niște sume de bani pentru a juca la cazinouri. Cu prilejul audierii de către procuror, inculpatul a declarat că în urmă cu aproximativ doi ani a cunoscut-o pe partea vătămată G.F. cu prilejul participării la jocuri de noroc organizate în diverse cazinouri. Inculpatul a precizat că deține o masă în incita cazinoului „M.” din hotelul „A.” din București și că a jucat împreună cu partea vătămată de mai multe ori.

Din declarația inculpatului a rezultat că la un moment dat, partea vătămată G.F. a început să-i împrumute sume cuprinse între 2000 și 5000 de euro pentru a putea participa la jocuri de noroc și i-a perceput o dobândă de 5 % pe zi din sumele împrumutate. Inculpatul a mai precizat că o perioadă de timp a reușit să restituie la timp sumele împrumutate plus dobânda solicitată de către partea vătămată, însă la începutul anului 2012 avea o datorie în cuantum de 20.000 euro, iar după calculele părții vătămate o datorie de 28.000 de euro, sumă care includea și dobânzi. Potrivit susținerilor inculpatului I.Ș., la solicitarea părții vătămate G.F., în data de 25 februarie 2012 inculpatul s-a deplasat împreună cu o persoană pe care o cunoaște de aproximativ zece-cincisprezece ani, respectiv martorul G.R.

la hotelul „M.” din București și au închiriat împreună o cameră (aspect infirmat de corespondența purtată cu acest hotel). În cursul aceleiași zile, inculpatul însoțit de către martor s-a întâlnit la restaurantul hotelului menționat cu partea vătămată G.F. și soția acestuia. În cursul discuției purtate cu această ocazie, partea vătămată G.F. i-a spus inculpatului că îi datorează suma de 28.000 de euro, iar inculpatul i-a propus părții vătămate să urce în camera de hotel pe care o închiriase anterior întrucât nu dorea să vorbească în prezența părții vătămate G.G.D. Din declarația inculpatului a mai rezultat că în timp ce se aflau în cameră, inculpatul i-a remis părții vătămate G.F., în prezența martorului G.R., suma de aproximativ 3000 - 3.500 euro în bancnote de 10 și respectiv 20 de euro, pe care o introdusese anterior într-o pungă din material textil.

Ulterior, potrivit susținerilor inculpatului, au coborât toți trei, și în prezența părții vătămate G.G.D., partea vătămată G.F. l-a amenințat pe inculpat că dacă nu îi va achita și restul de bani pe care i-o pretindea, „va ajunge într-o valiză”. Fiind speriat de aceste amenințări, inculpatul I.Ș. a plecat împreună cu martorul G.R. în cursul aceleiași zile din București în Turcia pentru a face rost de banii necesari achitării datoriei. Din declarația inculpatului a mai rezultat că a stat în Turcia aproximativ cinci luni timp în care a fost internat de mai multe ori pentru diverse probleme de sănătate și că nu știe dacă a fost contactat telefonic de către partea vătămată, întrucât de teamă și-a aruncat cartela din telefon.

Potrivit afirmațiilor inculpatului, în acest interval de timp a vorbit cu singură dată cu fiul său I.S. cu care nu se află în raporturi bune din cauza faptului că s-a despărțit de soție și trăiește în concubinaj cu altcineva. Reaudiat în faza cercetării judecătorești inculpatul și-a menținut aceeași poziție procesuală arătând că scopul prezenței sale la întâlnirea cu părțile vătămate a fost legată de împrumutul pe care trebuia să-l restituie acestuia din urmă, descriind în aceeași manieră, ca în faza de urmărire penală, modul în care au decurs evenimentele, ca element de noutate arătând că, nu a fost cazat împreună cu martorul G.R. la hotel „M.” ci a apelat la prietenul său M.R., persoană care se caza în mod obișnuit la acest hotel și i-a cerut acesteia o cartelă de acces pentru a-și putea lăsa în cameră bagajul, să se schimbe, să-și facă insulina și să rămână o noapte acolo.

Audiat în faza cercetării judecătorești acest martor a confirmat parțial susținerile inculpatului în sensul că, a arătat că, în data de 05 februarie 2012 s-a cazat la hotel „M.” unde a rămas până a doua zi și în aceeași dată a susținut că a fost sunat de inculpat care aflând că se află în București i-a spus că se simte rău și i-a solicitat să-i permită să-și administreze o injecție în camera sa de hotel, motiv pentru care s-a întâlnit cu acesta și cu șoferul său martorul R.G. cărora le-a înmânat cartela de acces în recepția hotelului, pe care cei doi i-au restitui-o în jurul orelor 17,00 - 18,00 în aceeași zi.

S-a reținut în primul rând poziția inconstantă a inculpatului care inițial a arătat că s-a cazat la acest hotel apoi, probabil având acces la informațiile din dosar care cuprindeau inclusiv corespondența cu unitatea hotelieră ce infirma această cazare, a adus un element de noutate făcând trimitere la împrumutul unei cartele de acces de la martorul la care s-a făcut referire. În plus, s-a observat intervalul în care inculpatul a avut posesia acelei cartele, corespunzător momentului infracțional restituind cartela în jurul orelor 17,00 - 18,00 așa cum a susținut martorul deși în declarația dată în fața judecătorului nu a făcut referire la acest moment ci doar că a împrumutat cartela intenționând inclusiv să și doarmă în camera de hotel.

În atare situație, s-a observat că audierea acestui martor nu s-a dovedit a fi în sprijinul apărării inculpatului, a dovedit o lacună a urmăririi penale relativă la modalitatea în care inculpatul a reușit să se deplaseze cu liftul și să se cazeze în camera de hotel, acțiunile în sine nefiind contestate de acesta. Apărarea inculpatului a fost susținută prin depoziția martorului G.R. care audiat în ambele faze ale procesului penal a declarat că, în cursul lunii februarie 2012, la solicitarea inculpatului I.Ș., pe care îl cunoaște de cincisprezece ani, l-a transportat pe acesta în București cu autovehiculul său. Potrivit susținerilor martorului, inculpatul I.Ș. i-a spus că urma să se întâlnească în București, la hotelul „M.” cu niște persoane de cetățenie chineză de la care împrumutase anterior o sumă de bani pentru a juca la cazinou.

Martorul a precizat că inculpatul se temea de aceste persoane întrucât îi solicitaseră o sumă mult mai mare decât cea împrumutată incluzând și o dobândă și totodată îl amenințaseră pe inculpat. Martorul a descris aceeași situație de fapt, întâlnirea cu cetățeanul chinez și cu soția acestuia din incinta hotelului, ocazie cu care acesta i-a pretins inculpatului I.Ș. suma de 28.000 de euro, iar inculpatul I.Ș. i-a spus că această sumă este mult mai mare decât cea pe care o împrumutase.

Întrucât a fost amenințat de către cetățeanul chinez pentru situația în care nu va restitui întreaga sumă a început să se simtă rău, împrejurare în care cei trei au urcat într-o cameră de hotel, acesta a luat mai multe medicamente, a continuat să discute cu cetățeanul chinez despre banii pe care îi datora, împrejurări în care martorul a văzut cum inculpatul a introdus mai multe bancnote în moneda euro într-o pungă pe care i-a încredințat-o apoi cetățeanului chinez, ulterior cei trei au coborât la barul aflat în incinta hotelului „M.”, iar cetățeanul chinez i-a spus inculpatului că avea la dispoziție un termen de două-trei zile pentru a-și achita datoria. Întrucât inculpatul I.Ș. era vizibil speriat de amenințările proferate de cetățeanul chinez, martorul G.R.

a acceptat să îl transporte pe inculpat cu autoturismul său în Turcia la niște rude sau prieteni. Potrivit afirmațiilor martorului, cei doi au trecut frontiera prin punctul de trecere Giurgiu și după ce au rămas peste noapte în localitatea Burgas din Bulgaria, au trecut a doua zi granița în Turcia. Cu prilejul audierii, din faza de urmărire penală, martorul G.R. a refuzat să fie recunoscut de către părțile vătămate dintr-un grup de mai multe persoane, precizând că se teme de acestea. S-a observat că martorul în momentul audierii în ședința publică din ianuarie 2013 nu a dat nici un detaliu în legătură cu modul în care au intrat în posesia cartelei ce le-a permis accesul în camera de hotel și a liftului și nici nu-și amintește dacă la plecarea din Constanța a discutat cu inculpatul ceva legat de camera de hotel, în condițiile în care martorul M.R.

a aratat că înmânarea cartelei a avut loc în urma unei întâlniri cu inculpatul și cu șoferul său, nimeni altul decât martorul G.R. Declarația acestui martor a fost avută în vedere de instanță cu o anumită rezervă în condițiile în care în ceea ce-l privește pe martor, există în derulare cercetări privind o potențială infracțiune de mărturie mincinoasă, pentru care procurorul de caz a dispus disjungerea cauzei. De altfel, s-a observat că, declarația acestui martor este singura care susține teza apărării inculpatului vis-a-vis de un potențial împrumut pe care l-ar fi luat de la partea civilă și care motiva întâlnirea dintre aceștia, celelalte mijloace de probă la care s-a făcut referire, infirmând această apărare.

În încercarea de susținere a tezei împrumutului s-a propus de către inculpat audierea martorului R.K. care a aratat că făcea parte din anturajul celor care jucau în cazinouri cunoscând-o pe partea civilă dar și pe inculpat și arătând că avea cunoștință de faptul că G.F. obișnuia să împrumute jucătorii care pierdeau, contra unei dobânzi. La modul generic a prezentat modul în care se acordau împrumuturile, la masa de joc, negociindu-se pe loc, stabilindu-se dobânda și termenul de rambursare, aceasta fiind o obișnuință în cazinouri. În acest context martorul a aratat că inculpatul i-a spus că datorează o sumă de bani fără a indica cuantumul, la un moment dat vorbind de 20.000 euro și că are cunoștință de faptul că în acea perioadă inculpatul căuta bani să-i restituie părții civile motivând că în caz contrar „era băgat în valiză”.

A mai aratat însă martorul că, deși era amenințat, inculpatul a continuat să împrumute bani sperând să-i restituie, susținând că, amenințările au intervenit în ultima perioadă de timp fiindcă până la acel moment cei doi erau prieteni și obișnuiau să joace împreună. În vederea susținerii aceleiași teze a apărării a fost propus în vederea audierii de către inculpat martorul J.A.C. care este jucător profesionist de poker și care a arătat că există o uzanță între jucători să se împrumute și să perceapă o dobândă pentru împrumuturi dar nu are dovezi care să susțină această percepție. A mai arătat că o cunoaște atât pe partea civilă cât și pe inculpat însă, întrebat fiind a aratat că nu poate preciza dacă partea civilă l-a împrumutat pe inculpat cu sume de bani.

Analizând cele două depoziții, instanța de fond a constatat că primul martor audiat a relevat aspecte pe care nu le-a perceput în mod direct ci le-a aflat de la inculpat, nu a descris elemente care să temporizeze împrumuturi și o eventuală acțiune de restituire a acestora comună cu data la care s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune iar cel de-al doilea martor a neagat faptul că ar avea cunoștință de un eventual împrumut contractat de inculpat de la cetățeanul chinez. S-a arătat de către judecătorul fondului că, chiar dacă s-ar admite, ipotetic, că acesta se împrumuta la masa de pocker cu diverse sume de la cetățeanul chinez, probele administrate în cauză nu conduc la ideea că la data de 25 februarie 2011 întâlnirea părților civile cu inculpatul a avut ca obiect restituirea sumelor de bani ci o acțiune de înșelăciune a acestora cu cantitatea de aur descrisă în actul de inculpare.

În cauză, au fost audiați martorii F.S., B.C., D.E.C. și A.D. care însă nu au declarat nimic în legătură cu activitatea inculpatului trimis în judecată ci au prezentat anumite împrejurări prin care se încerca excluderea din sfera infracțională a numitului I.S., asupra cărora nu s-au făcut aprecieri, în cauză fiind pronunțată o soluție de disjungere și continuarea cercetărilor, cu atât mai mult cu cât instanța a fost investită exclusiv cu analiza activității infracționale a inculpatului I.Ș. Aceeași este și situația analizei listingurilor ce vizează localizarea numitului I.S. precum și raportul de expertiză criminalistică extrajudiciar prin care se fac, în esență, apărări ale numitului I.S., excedând cadrului dosarului, apreciindu-se la acest moment ca fiind nerelevant pentru judecător a stabili dacă acesta a fost participant alături de inculpat la faptă sau G.R.

a fost participant la faptă în condițiile în care nu există dispoziție de trimitere în judecată a niciunuia dintre cei doi. Mai mult, cercetările nefiind finalizate față de aceste persoane instanța s-ar antepronunța asupra situațiilor juridice. În fine, un ultim aspect probator ce a fost analizat care susține teza incriminatoare și care desființează teza apărării o constituie înregistrările efectuate în cauză din cuprinsul cărora rezultă că numitul I.S., cu porecla „E.” (localizat de altfel în data de 25 februarie 2012 de către releele de telefonie mobilă din zona hotelului „M.” din București) a cunoscut faptul că tatăl său, inculpatul I.Ș., le indusese în eroare pe părțile vătămate în data de 25 februarie 2012 în acest sens, s-a constatat că în cursul unei convorbiri telefonice purtate în data de 21 aprilie 2012 de către inculpatul I.S.

cu o persoană neidentificată până în prezent, acesta l-a asigurat pe interlocutorul său că inculpatul I.Ș. nu putea fi arestat preventiv doar în baza plângerii și a declarației părților vătămate. În plus, din cuprinsul acestei convorbiri a mai rezultat că inculpatul I.S. i-a creat inculpatului I.Ș. o apărare în eventualitatea unei anchete penale, potrivit căreia „chinezul era cămătar”, iar imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de la hotel au surprins doar momentul în care inculpatul i-a dat părții vătămate geanta înapoi (cu eventuali bani împrumutați cu camătă). Pe de altă parte, din actele dosarului a rezultat că această apărare a fost folosită de către inculpatul I.Ș. în cursul urmăririi penale.

De asemenea, actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat că după inducerea în eroare a părților vătămate, inculpații I.S. și I.Ș. au mai plănuit să inducă în eroare și alți cumpărători de bună-credință, folosind același „modus operandi”. Astfel, așa cum s-a menționat în cuprinsul rechizitoriului, dintr-o convorbire telefonică interceptată în data de 16 aprilie 2012,a rezultat că inculpații I.S. și I.Ș. urmau să recurgă la o „regie fiță” și consecvenți acestui plan să stabilească o întâlnire cu un potențial cumpărător într-o cameră de hotel pentru a-i oferi spre vânzare un metal neprețios pe care i-l prezentau însă drept aur provenit dintr-o mină din Rusia. De asemenea, s-a reținut că în cuprinsul unei alte discuții telefonice, interceptată în data de 30 aprilie 2012, inculpatul I.S.

cu porecla „E.” a vorbit cu o persoană neidentificată până în prezent despre găsirea unor potențiali cumpărători de aur care să fie conduși într-o cameră de hotel unde urma să le fie prezentat metalul oferit spre vânzare ca provenind dintr-o mină aflată pe teritoriul Rusiei. Cu acest prilej, interlocutorul inculpatului I.S. i-a promis acestuia că va face tot ce îi va sta în putință ca să îi găsească o „gâscă”, adică un cumpărător de bună-credință. În acest sens, s-au prezentat selectiv câteva din înregistrările esențiale cauzei ce susțin argumentele prezentate mai sus și care exclud apărarea inculpatului pe care acesta împreună cu fiul său au pregătit-o pentru eventualitatea în care ar fi descoperită activitatea infracțională, relevante fiind convorbirile din data de 21 aprilie 2012, orele 17:24:39, dintre inculpatul I.S.

cu porecla „E.” și o persoană cu numele L., din cuprinsul căreia a rezultat că avea cunoștință despre inducerea în eroare a părților vătămate G.F. și G.G.D., precum și convorbirea din data de 14 mai 2012, ora 23:14:53, când postul telefonic, utilizat de inculpatul I.S., cu porecla „E.”, a fost apelat de la postul telefonic, utilizat de inculpatul I.Ș., cu porecla „B.” În același sens este și convorbirea din data de 27 aprilie 2012 ora 15:07:03, când inculpatul I.S. cu porecla „E.” a contactat de la postul telefonic al unei persoane neidentificată până în prezent, iar la data de 30 aprilie 2012, la ora 23:40:42, inculpatul I.S. cu porecla „E.” a fost apelat la postul telefonic și a purtat discuții cu o persoană de sex masculin.

De asemenea, în data de 16 aprilie 2012, ora 12:14:53, inculpatul I.S. cu porecla „E.” aflat la postul telefonic (cartelă prepaid) a fost contactat de către o persoană ce nu a fost identificată până în prezent utilizatoare a postului telefonic (cartelă prepaid) și a purtat o convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că inculpatul I.S. și tatăl acestuia inculpatul I.Ș. plănuiau săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune folosind același mod de operare ca și în cazul inducerii în eroare a părților vătămate G.F. și G.D.G.. Astfel, inculpatul I.S. a făcut referire la o „regie fiță” care urma să fie folosită la inducerea în eroare a unui potențial cumpărător de bună-credință. Prin urmare, cumpărătorului de bună-credință urma să i se spună că „aurul” sub formă de biluțe provenea de la un cetățean rus care a lucrat la un moment dat într-o mină.

De asemenea,s-a constatat că inculpații doreau ca perfectarea vânzării metalului să aibă loc într-o cameră de hotel. În data de 11 iunie 2012, la ora 16:54:02, inculpatul I.S. cu porecla „E.”, a fost contactat de către inculpatul I.Ș. cu porecla „B.”, și a purtat o discuție relevantă în sensul celor de mai sus. Concluzionând, sub aspectul probatoriilor, instanța de fond a constatat că aceste înregistrări se coroborează în mod clar și fără echivoc cu plângerile părților vătămate și declarația martorului cu identitate protejată, demonstrând preocupările inculpatului pe linia înșelăciunii cu aur sub formă de granule („pepite”) și că acesta era o practică folosită de inculpat pentru a câștiga bani.

S-a arătat că scopul întâlnirii cu părțile civile nu a fost împrumutul de bani ci încercarea inculpatului de a le înșela cu cantitatea de aur observându-se și din discuțiile pe care fiul său I.S. că vizau același mod de operare, motivând proveniența aurului, dintr-o mină din Rusia, recurgând la crearea acelor mostre urmând să stabilească întâlniri cu potențialii cumpărători într-o cameră de hotel tocmai pentru a limita eventualele probe ce ar putea să le demonstreze vinovăția. Așa cum s-a arătat, înregistrările convorbirilor redate anterior evidențiază faptul că activitatea infracțională a inculpatului era cunoscută de fiul său care i-a făcut cunoscută unui interlocutor o teză a apărării (redată de inculpat și în cursul procesului penal), pentru situația în care ar fi fost prins potrivit căreia „chinezul era cămătar iar imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din hotel nu au surprins altceva decât remiterea unei genți.

S-a apreciat că toate aceste elemente demonstrează participarea și vinovăția inculpatului și, implicit existența unei infracțiuni de înșelăciune așa încât solicitarea apărării de achitare pentru că fapta nu există nu-și găsește susținere în probele analizate mai sus. Cât privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. prima instanță a apreciat-o ca nefiind întemeiată, la un calcul sumar al gramului de aur la cursul B.N.R. raportat la cantitatea reținută în actul de inculpare (cantitate prezentată spre expertizare organelor de poliție), rezultând că suma depășește cuantumul de 200.000 lei, care în accepțiunea prevăzută de art. 146 C. pen.

constituie consecințe deosebit de grave. În consecință, Tribunalul a respins, ca cererea apărătorului ales al inculpatului I.Ș. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. Pentru fapta săvârșită inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la a cărei stabilire și individualizare au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, dispozițiile părții speciale a Codului penal care stabilesc limitele speciale pentru infracțiunea dedusă judecății, împrejurările concrete în care fapta s-a derulat, prejudiciul semnificativ cauzat, maniera elaborată și organizată a activității infracționale, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului instanța de fond a constatat că acesta a adoptat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, încercând chiar să îngreuneze buna desfășurare a procedurilor prin propunerea unor martori care să-i susțină o teză a apărării evident nefondată însă nu s-a ignorat faptul că este necunoscut cu antecedente penale, este o persoană matură și cu o multitudine de probleme medicale semnificative. Din această perspectivă Tribunalul a reținut în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante judiciare reglementate de dispozițiile art. 74 lit. a) și alin. ultim C. pen., dând eficiență principiului obligatoriu al coborârii pedepselor sub minimul special în condițiile art. 76 alin. (2) C. pen., stabilind un cuantum prin care să se atingă scopul educativ-coercitiv-exemplificativ al pedepsei.

Față de împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave pentru care este obligatorie aplicarea unei pedepse complementare, instanța a instituit în sarcina sa o pedeapsă respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., într-un cuantum care să le eficientizeze, după executarea pedepsei principale. Sub aspectul modalității de executare a pedepsei instanța de fond a constatat că dat fiind cuantumul acesteia, criteriile ce au stat la baza individualizării judiciare a pedepsei, așa cum au fost ele analizate și motivate, urmează a fi executată în regim privativ de libertate, sens în care în baza art. 71 C. pen.

i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului I.Ș., față de soluția de condamnare pronunțată ce a avut la bază și analiza criteriilor complementare de apreciere a gradului de pericol pentru ordinea publică și a riscului de recidivă pe care l-a prezenta inculpatul lăsat fiind în libertate. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.Ș. durata arestării preventive, de la data de 20 august 2012 la zi. Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a constatat că, prin fapta ilicită inculpatul a produs celor două părți vătămate un prejudiciu evaluat de aceștia la suma de 72.000 euro plus dobânzile aferente până la data achitării sumei reprezentând valoarea pe care au plătit-o pentru cantitatea de metal pretins a fi aur, achiziționată.

S-a stabilit că inculpatul a acționat cu vinovăție iar raportul de cauzalitate dintre fapta acestuia și rezultatul socialmente periculos a rezultat din materialitatea faptei. În consecință, fiind îndeplinite elementele răspunderii delictuale civile instanța de fond a admis, în parte, pretențiile civile formulate de părțile civile G.G.D. și G.F. și l-a obligat pe inculpatul I.Ș. la plata către părțile civile G.G.D. și G.F. a sumei de 72.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda aferentă până la data achitării sumei, cu titlu de despăgubiri civile. Cât privește capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata către părțile civile a sumei de 7.000 euro reprezentând daune morale Tribunalul a constatat că acestea nu sunt dovedite.

Este adevărat că partea ce solicită daune morale nu trebuie să demonstreze cuantumul acestora dar are obligația de a demonstra temeinicia lor. În cazul de față s-a apreciat că, poziția procesuală a părților civile a constat într-o simplă solicitare fără a face minime probe pe baza cărora judecătorul să se poată pronunța asupra temeiniciei lor. În consecință, apreciind că solicitarea este neîntemeiată instanța a respins pretențiile civile privind obligarea inculpatului la plata daunelor morale. În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 2.606 grame de metal neprețios indisponibilizate la I.G.P.R.

- D.G.J.S.E.O., conform dovezii de consemnare din 04 octombrie 2012. S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 1037/P din 27 septembrie 2012 asupra imobilului-apartament, situat în Municipiul Constanța, nr. cadastral înscris în C.F., compus din trei camere și dependințe, cu suprafața utilă de 71,09 mp și teren aferent de 29 mp precum și asupra unui garaj identificat cu suprafață de 40 mp proprietatea inculpatului I.Ș. și a soției sale I.V., până la concurența sumei de 72.000 euro. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.Ș. la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul I.Ș.

solicitând admiterea căii de atac, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, eroare determinată de interpretarea greșită a probelor existente, din care rezultă fără putință de tăgadă că nu a săvârșit fapta, motiv pentru care trebuie achitat. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicată de prima instanță, în lumina circumstanțelor personale ale inculpatului, în sensul de a se da o mai mare valoare art. 74 coroborat cu art. 76 lit. c) C. pen. având în vedere multiplele diagnostice ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, atitudinea pozitivă în societate.

Referitor la latura civilă a cauzei a solicitat să se constate că, prejudiciul nu a fost dovedit și astfel trebuie înlăturată obligarea sa la plata despăgubirilor civile către părțile vătămate, cu consecința ridicării măsurii sechestrului asigurator asupra apartamentului, bun comun dobândit împreună cu soția acestuia. Referitor la starea de arest preventiv, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă restrictivă de drepturi, mai puțin severă, având în vedere perioada mare de timp de când inculpatul este arestat, faza procesuală în care se află cauza precum și starea de sănătate a inculpatului. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 115 din 7 mai 2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat I.Ș., împotriva sentinței penale nr. 210 din 15 martie 2013 a Tribunalului București, secția I-a penală. A dedus din pedeapsa aplicată prin sentința apelată, durata arestării preventive, de la 20 august 2012, la zi. A menținut arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul-inculpat la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că situația de fapt, descrisă și analizată in extensio de prima instanță, prin raportare la întreg ansamblul probator al cauzei, este corectă, încadrarea juridică a faptei corespunde situației de fapt și probatoriului administrat iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei s-a apreciat că instanța de fond a constatat în mod temeinic și legal, că dat fiind cuantumul acesteia, criteriile ce au stat la baza individualizării judiciare a pedepsei, așa cum au fost ele analizate și motivate, pedeapsa va fi executată în regim privativ de libertate, sens în care în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului I.Ș., față de soluția de condamnare pronunțată ce a avut la bază și analiza criteriilor complementare de apreciere a gradului de pericol pentru ordinea publică și a riscului de recidivă pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate.

Sub aspectul laturii civile, Curtea nu a reținut susținerile apărării, în sensul că nu se impune obligarea inculpatului la repararea prejudiciului produs celor două părți vătămate evaluat de aceștia la suma de 72.000 euro plus dobânzile aferente până la data achitării sumei reprezentând valoarea pe care au plătit-o pentru cantitatea de metal pretins a fi aur, achiziționată, având în vedere situația de fapt reținută în cele de mai sus. În consecință, nici solicitarea de ridicare a sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 1037/P din 27 septembrie 2012 asupra imobilului-apartament, situat în Municipiul Constanța, înscris în C.F., compus din trei camere și dependințe, cu suprafața utilă de 71,09 mp și teren aferent de 29 mp precum și asupra unui garaj cu suprafață de 40 mp proprietatea inculpatului I.Ș.

și a soției sale I.V., până la concurența sumei de 72.000 euro, măsură menținută prin sentința apelată, s-a apreciat că nu-și găsește justificarea. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen., inculpatul I.Ș. Apărătorul inculpatului a invocat în principal cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În susținerea primului caz de casare a arătat că s-a făcut o greșită aplicare a legii pronunțându-se o soluție de condamnare ce, în opinia apărării, contravine întregului material probatoriu administrat în cauză. Astfel s-a opinat că în mod greșit instanțele au dat valoare exclusiv afirmațiilor părților vătămate întrucât nici una din probele directe nu demonstrează faptul că inculpatul le-ar ar fi indus în eroare.

S-a mai arătat de asemenea că, instanțele nu au avut în vedere contradicțiile evidente dintre declarațiile celor două părți vătămate date în fața instanței de judecată. Concluzionând, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. apărătorul a pus concluzii de admitere a recursului, solicitând casarea deciziei atacate precum și a sentinței pronunțate de instanța de fond și în rejudecarea cauzei să dispună achitarea inculpatu