ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1846/2014

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații P.M. și D.I. împotriva deciziei penale nr. 285 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 214 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații D.I. și P.M. din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

anterior rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior. 1. În baza art. 246 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.I. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 289 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.I. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.I. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în final 9 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 81 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni.

A atras atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării condiționate a executării, pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în termenul de încercare. 2. În baza art. 246 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 289 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 291 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen.

anterior a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în final 9 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 81 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni. A atras atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în termenul de încercare.

3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a achitat pe inculpata D.A.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior. În baza art. 348 C. proc. pen. anterior a dispus anularea celor două exemplare ale procesului-verbal datat 18 octombrie 2010 ora 16.10, falsificat de inculpații D.I. și P.M. A constatat că partea vătămată T.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. anterior a obligat pe fiecare din inculpații D.I. și P.M. la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Cheltuielile judiciare privind pe inculpata D.A.R.

au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 376/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 5480/87/2011 au fost trimiși în judecată inculpații D.I. și P.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. anterior, respectiv inculpata D.A.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior. Prin sentința nr. 358 din 13 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea inculpatului D.I. și s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul București, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 11665/3/2012. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele: La data de 18 octombrie 2010, inculpații D.I. și P.M., agenți de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Teleorman - Postul de Poliție Măldăeni, au oprit în trafic pe drumul E70, în raza localității Măldăeni, județul Teleorman, autoturismul marca O., condus de martorul P.M., în care se mai aflau partea vătămată T.F.

și martora V.D. Cei doi inculpați au oprit autoturismul pentru control în urma unor dispoziții primite de la superiorul lor ierarhic, martorul S.P.S., căruia i se solicitase aceasta de către martorul R.C., inspector principal la Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Roșiorii de Vede. Acesta observase autoturismul în trafic, remarcase faptul că în portbagaj se aflau niște cutii de mari dimensiuni și, deoarece existau informații în sensul că numitul P.M. era implicat în traficul cu țigări din zonă, solicitase ca autoturismul să fie controlat. După oprirea autoturismului, inculpatul P.M. a procedat la inspectarea acestuia, iar inculpatul D.I. a rămas înăuntrul mașinii de poliție cu care inculpații se deplasaseră la fața locului.

Partea vătămată a afirmat că în portbagaj se află niște colete conținând bunuri pe care soacra sa (mama martorei V.D.) i le-ar fi trimis din Anglia și că apelase la martorul P.M., care deținea autoturismul marca O. cu care se deplasau, pentru a-l ajuta la transportul coletelor. Inculpatul P. a procedat la verificarea cutiilor, operațiune în cursul căreia a fost descoperit un notebook de culoare roz, marca A., folosit și având patru butoane lipsă, iar inculpatul a solicitat actele acestuia de proveniență. În acest context, trebuie precizat că potrivit informațiilor furnizate de Poliția Roșiorii de Vede, partea vătămată T.F. era suspectată de implicarea în infracțiuni de furt (cei doi inculpați cunoscând acest lucru) și, de asemenea, fusese cercetată în două dosare penale pentru diverse infracțiuni, fără a i se reține însă vinovăția.

Declarațiile persoanelor implicate nu mai concordă începând cu momentul găsirii notebook-ului, partea vătămată și martorii susținând că acesta se afla în interiorul unuia din colete (alături de haine și încălțăminte second-hand), iar inculpatul că bunul respectiv era așezat separat, lângă cutii. Având în vedere că martorii și partea vătămată se află în relații apropiate (P.M. este în relații de amiciție cu aceasta, iar martora V.D. este soția sa), Tribunalul, dând eficiență principiului in dubio pro reo, a acordat prioritate declarației inculpatului și va reține că notebook-ul nu se afla într-unul din colete.

Această împrejurare are importanță în cauză, deoarece dacă bunul respectiv s-ar fi aflat într-una din cutii, atunci documentele de ridicare a acestora de la firma de curierat ar fi fost suficiente, în opinia instanței, pentru dovedirea provenienței notebook-ului, iar, în caz contrar, dacă acesta ar fi fost așezat separat de colete, documentele de la firma de curierat nu puteau face această dovadă. Partea vătămată și cei doi martori nu au fost în măsură să prezinte vreun act cu privire la proveniența notebook-ului, însă au precizat că acesta îi fusese, trimis părții vătămate de soacra sa, aflată în străinătate. Inculpatul P. l-a apelat telefonic pe martorul R.C., spunându-i că a descoperit un laptop pentru care nu existau acte de proveniență și întrebând dacă poate să procedeze la ridicarea bunului.

Audiat în cauză, martorul R.C. a confirmat atât realitatea convorbirii, cât și faptul că i-a permis inculpatului să ridice bunul respectiv, solicitându-i însă să încheie un proces-verbal cu privire la operațiunea respectivă. La fel, și numitul P.M. a declarat că l-a auzit pe P.M. discutând la telefon cu o persoană căreia i s-a adresat cu apelativul „șefu” și i-a spus că a găsit un laptop. Inculpații au reținut notebook-ul, solicitându-i părții vătămate ca în zilele următoare să se prezinte la Postul de poliție Măldăeni cu acte de proveniență ale acestuia pentru a-i fi restituit.

Declarațiile persoanelor implicate sunt din nou neconcordanțe cu privire la încheierea sau nu a unui proces-verbal privind ridicarea bunului, inculpații afirmând că au încheiat acest act la fața locului, însă cei implicați au refuzat să îl semneze, iar partea vătămată și cei doi martori arătând că, dimpotrivă, inculpații nu au redactat niciun fel de act, ci pur și simplu au reținut notebook-ul și au plecat. Cu această ocazie, Tribunalul a precizat că atunci când organele de poliție ridică bunuri în vederea efectuării de cercetări sunt obligate să încheie de îndată un proces-verbal în care să se descrie operațiunea efectuată, bunurile reținute, iar un exemplar al acestui proces-verbal să fie lăsat persoanei de la care bunurile au fost ridicate.

Revenind la declarațiile celor implicați, instanța precizează că în acest context nu se mai poate da eficiență principiului in dubio pro reo, deoarece restul materialului probator, astfel cum au fost expus ulterior, duce la concluzia că inculpații nu au încheiat niciun proces-verbal de ridicare a bunului în data de 18 octombrie 2010, ci doar au reținut notebook-ul, solicitând părții vătămate să prezinte actele de proveniență ale acestuia în zilele următoare. La câteva zile după evenimente, partea vătămată a formulat plângere penală împotriva celor doi inculpați pentru ridicarea abuzivă a notebook-ului. Deoarece partea vătămată a precizat și că la data de 18 octombrie 2010 inculpații i-ar fi cerut 50 euro, s-a decis organizarea unui flagrant, urmând ca numitul T.F.

să se deplaseze la Postul de poliție Măldăeni și să le ofere inculpaților o sumă de bani cu titlu de mită pentru a i se înapoia notebook-ul. În urma acestei operațiuni, inculpații au refuzat primirea vreunui folos de la partea vătămată, spunându-i acestuia să prezinte acte de proveniență pentru notebook, iar acesta îi va fi restituit. Se poate însă reține din cuprinsul înregistrărilor atât modul insultător de adresare folosit de inculpatul P. la adresa părții vătămate când aceasta îi spune că nu avea dreptul să rețină notebook-ul („Ieși bă afară! Îmi spui tu mie ce drepturi are... Ieși afară! Nesimțitule, nu ți-e rușine?”), cât și faptul că acesta confirmă că nu a încheiat niciun fel de act cu ocazia ridicării notebook-ului.

La data de 24 noiembrie 2010, au fost efectuate verificări la Postul de poliție Măldăeni în scopul identificării notebook-ului ridicat la 18 octombrie 2010 de către inculpați și a actelor încheiate cu acel prilej. Organele de urmărire penală nu au putut însă găsi la acel moment niciun act încheiat de cei doi inculpați cu ocazia ridicării notebook-ului și nici o înregistrare a acestei operațiuni în registrele postului de poliție. Inculpatul D.I. a afirmat cu acea ocazie că actele încheiate în acest scop și notebook-ul s-ar afla în portbagajul mașinii de serviciu, apoi că acestea i-ar fi fost date inculpatului P. pentru a le preda la camera de corpuri delicte a Poliției Roșiori de Vede (inculpatul P. nu se afla la postul de poliție în momentul începerii controlului).

Ulterior, după sosirea la post a inculpatului P.M., inculpatul D.I. s-a deplasat în curtea din spatele postului de poliție (unde se află atât locuința sa de serviciu, cât și o magazie) și a revenit cu un plic de culoare albă în care se afla notebook-ul ridicat, lipsind însă documentele care ar fi trebuit să fie încheiate cu ocazia reținerii obiectului. Referitor la locul unde a fost depozitat notebook-ul, inculpații au precizat că în urma renovării postului de poliție în luna octombrie 2010, toate bunurile aflate în interiorul acestuia au fost transportate într-o magazie învecinată. Ulterior controlului efectuat la postul de poliție, în aceeași zi, inculpații au dat declarații la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În acest context, Tribunalul a precizat că inculpatul D. a arătat că se folosește de dreptul la tăcere, iar inculpatul P., care a dorit să dea declarație, a precizat, între altele, că nu a încheiat procesul-verbal de ridicare a bunului la fața locului, ci a început să îl scrie în aceeași zi, după ce a ajuns la postul de poliție, însă nu l-a putut finaliza, deoarece nu avea datele personale ale lui T.F., care nu avusese la el niciun act de identitate la momentul opririi în trafic. După finalizarea declarațiilor, în după-amiaza zilei, inculpații s-au reîntors la postul de poliție, unde venise între timp și colega lor, inculpata D.A.R., i-au povestit acesteia cele întâmplate, iar apoi au început să caute în postul de poliție documentele încheiate cu ocazia ridicării notebook-ului.

Potrivit declarațiile tuturor inculpaților (inclusiv a inculpatei D.A.R.), la scurt timp după începerea căutărilor, inculpatul D.I., aflat singur într-una din încăperile postului de poliție, ar fi găsit procesul-verbal, copia la indigo a acestuia și raportul de predare a notebook-ului la camera de corpuri delicte. Inculpații susțin și că, după toate probabilitățile, notebook-ul și documentele încheiate cu ocazia ridicării acestuia s-au rătăcit datorită mutării bunurilor aflate în postul de poliție în vederea renovării sale. Separat de aceste aspecte, Tribunalul a reținut că Postul de poliție Măldăeni nu are o cameră de corpuri delicte, iar bunurile ridicate de agenții de poliție în cadrul acestui post se depun la camera de corpuri delicte a Poliției Roșiori de Vede.

De asemenea, în cadrul Poliției Roșiori de Vede există o singură persoană care gestionează bunurile depuse la cameră - martorul I.M., care s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 18 octombrie 2010 - 17 noiembrie 2010. Totodată, potrivit declarațiilor martorilor I.M. și M.T., acesta din urmă șeful Poliției Roșiori de Vede, rezultă că numitul I.M. nu are un înlocuitor, iar cât timp acesta nu se află la serviciu, nu pot fi introduse bunuri în camera de corpuri delicte. De asemenea, conform declarațiilor inculpaților, precum și ale martorilor Ț.M. și D.N., în cea de-a doua jumătate a lunii octombrie 2010, Postul de poliție Măldăeni a fost zugrăvit, iar bunurile din interiorul acestuia au fost transportate într-o magazie învecinată.

Raportat la această situație de fapt, Tribunalul a apreciat că inculpații D.I. și P.M. se fac vinovați de faptele reținute în sarcina lor, chiar dacă nu cu încadrarea juridică fixată pe Parchet prin rechizitoriu. Astfel, probele administrate duc la concluzia că la data de 18 octombrie 2010, inculpații, deși au ridicat un notebook marca A., folosit, de la partea vătămată T.F., nu au încheiat un proces-verbal în cuprinsul căruia să se relateze această operațiune și, evident, neîncheind un astfel de act, nu au fost în măsură să îi înmâneze părții vătămate un exemplar al acestuia. De asemenea, inculpații nu au încheiat un astfel de proces-verbal nici în săptămânile următoare, iar la data de 24 noiembrie 2010, după controlul efectuat la postul de poliție de lucrătorii D.G.A.

și după ce fuseseră audiați la Parchet cu privire la ridicarea notebook-ului, au întocmit un proces-verbal antedatat privind această operațiune, pe care ulterior l-au folosit în fața organelor de urmărire penală. Tribunalul a considerat că ridicarea în sine a notebook-ului nu a avut un caracter abuziv, în contextul în care inculpații bănuiau că autoturismul controlat era folosit la contrabanda cu țigări, aveau informații în sensul că numitul T.F. era suspectat de furturi de aparatură electronică, iar un superior al lor (martorul R.C.) le spusese că pot reține notebook-ul. Este, într-adevăr, discutabilă practica de a ridica bunuri mobile aflate asupra unei persoane în situația în care aceasta nu are acte de proveniență ale respectivelor bunuri asupra sa, pentru simplul fapt că acea persoană.

Este suspectată de comiterea unor infracțiuni (fără ca ea să cunoască existența acestor suspiciuni), însă Tribunalul a observat că toți superiorii ierarhic ai inculpaților, audiați în cauză, au apreciat ca fiind legal acest mod de a proceda. În aceste condiții, deși instanța are anumite dubii asupra corectitudinii acestui procedeu, nu se poate reproșa inculpaților, care au cerut de altfel permisiunea martorului R.C. înainte de reținerea notebook-ului, că au acționat în acest fel. Însă, ridicarea bunului fără a încheia un proces-verbal (din care un exemplar să fie lăsat părții vătămate) reprezintă o încălcare clară a obligațiilor de serviciu ale inculpaților, agravată prin faptul că aceștia nu au redactat actul nici în cele 5 săptămâni care au urmat.

Tribunalul areținut și că inculpații ar fi trebuit să dovedească o diligentă sporită față de situația notebook-ului în contextul în care aceștia nu știau sigur că bunul provine dintr-o faptă penală, ci doar bănuiau acest lucru. Astfel, inculpații ar fi trebuit să predea de urgență bunul numitului R.C. sau unui alt lucrător de poliție care putea stabili dacă notebook-ul era reclamat ca fiind furat. Evident, în cazul în care nu ar fi putut preda bunul nimănui datorită „nefuncționării” temporare a camerei de corpuri delicte a Poliției Roșiori de Vede, inculpații aveau posibilitatea de a-și sesiza superiorii cu această situație. Inculpații nu au făcut însă niciun demers pentru a clarifica situația obiectului reținut, în contextul în care nici măcar nu redactaseră procesul-verbal de ridicare a acestuia (fără acest act nu puteau preda bunul nici la camera de corpuri delicte, nici unui alt lucrător de poliție).

Referitor la momentul încheierii procesului-verbal de ridicare a bunului, acesta este datat 24 noiembrie 2010, după toate probabilitățile în intervalul dintre finalizarea audierii inculpaților la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și întoarcerea acestora la Postul de poliție Măldăeni. Nu poate fi primită susținerea inculpaților în sensul că ar fi încheiat procesul-verbal la 18 octombrie 2010, chiar la momentul controlului în trafic și că T.F. ar fi refuzat să îl semneze, fapt menționat la finalul actului.

În acest sens, dincolo de declarațiile concordante ale tuturor persoanelor aflate în autoturism la momentul controlului (partea vătămată, soția sa și martorul P.M.) care pot fi privite cu rezervă având în vedere relațiile apropiate dintre acestea, Tribunalul a reținut mai întâi afirmațiile inculpaților din cadrul discuției înregistrate cu partea vătămată din 22 octombrie 2010 din care rezultă cu claritate că la acea dată nu era încheiat vreun proces-verbal - partea vătămată întreabă de ce „nu a primit nimic la mână” pentru ridicarea bunului, inculpatul D. îi spune „imediat îți facem dovadă”, iar când T.F. întreabă „Păi când, acu, după trei zile, șefa?”, D.I. râde, iar P.M. îi reproșează părții vătămate că nu a venit la post.

Când, peste câteva minute, T.F. întreabă din nou de ce „nu a primit nimic la mână”, P.M. îi spune că dacă va veni la post „facem un proces-verbal”, partea vătămată protestează din nou „Păi când, acu la vreo patru zile?” și afirmă că ar fi trebuit să primească o astfel de dovadă pe loc, inculpatul P. îi reproșează din nou că nu a venit la postul de poliție, pentru ca în final să închidă discuția spunându-i părții vătămate „...ia dă-i drumul d-aici măi”. De asemenea, relevantă în acest sens este și declarația dată de inculpatul P.M. la 24 noiembrie 2010, când acesta a arătat că la 18 octombrie 2010 a început să scrie un proces-verbal abia după ce a ajuns la postul de poliție, însă nu a terminat redactarea acestuia și că nu s-a înregistrat în evidențele postului, vreo lucrare privind ridicarea bunului.

Practic, această declarație demonstrează fără dubii și că mențiunea „cel în cauză refuză să semneze” inserată la finalul procesului-verbal falsificat de inculpați ulterior este nereală (dacă redactarea procesului-verbal a început abia la postul de poliție, „cel în cauză” nu putea refuza să semneze deoarece nu era de față). De asemenea, cu ocazia controlului efectuat de lucrătorii D.G.A. la postul de poliție în data de 24 noiembrie 2010, inculpații nu au putut să prezinte vreun proces-verbal de ridicare a notebook-ului și nici să indice în ce registru au menționat încheierea actului. Nu pot fi primite apărările ulterioare ale inculpaților care au susținut că lucrătorii D.G.A. nu i-ar fi întrebat nimic despre notebook sau despre actele încheiate, în contextul în care inculpații au semnat fără obiecțiuni procesele-verbale de control, iar ofițerii D.G.A.

și reprezentantul I.P.J. Teleorman prezent la operațiune au infirmat în totalitate aceste susțineri cu ocazia audierii în fața instanței. La fel de puțin plauzibilă este și apariția subită a procesului-verbal în aceeași zi, imediat după audierea inculpaților la Parchet, iar modul de redactare a actului susține ideea că acesta nu a fost încheiat la data de 18 octombrie 2010. Instanța are în vedere în acest sens lipsa datelor de stare civilă a persoanelor aflate în autoturism (este menționat doar CNP-ul numitului P.M., fără serie sau număr al cărții de identitate ori adresă de domiciliu) sau ale elementelor de identificare ale notebook-ului (se menționează doar că era marca A., culoarea roz a acestuia, fără a se preciza seria și numărul acestuia).

Referitor la mențiunile existente pe verso-ul Planului de acțiune, care ar reprezenta, potrivit inculpaților, modul de înregistrare a ridicării notebook-ului, Tribunalul a constatat că aceste mențiuni reprezintă un raport de activitate redactat probabil la finalul săptămânii 18-24 octombrie 2010, care nu este de natură să acopere neregulile comise de inculpați față de partea vătămată (neîncheierea unui proces-verbal, indiferența totală față de situația bunului ridicat). În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpaților D.I. și P.M., agenți de poliție judiciară în cadrul I.P.J.

Teleorman - Postul de poliție Măldăeni, care la data de 18 octombrie 2010 au oprit în trafic pe E70, în raza localității Măldăeni, județul Teleorman, autoturismul în care se afla partea vătămată T.F., au procedat la percheziționarea autovehiculului și au procedat la ridicarea unui notebook marca A. proprietatea părții vătămate fără a întocmi un proces-verbal privind activitatea efectuată, iar ulterior au păstrat obiectul ridicat la postul de poliție, fără a efectua niciun demers pentru clarificarea situației sale juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior. Pentru motivele deja arătate mai sus, Tribunalul nu a reținut că ridicarea în sine a notebook-ului ar reprezenta un act material din componența infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

anterior. De asemenea, faptele inculpaților care, ulterior controlului efectuat la data de 24 noiembrie 2010 la postul de poliție de lucrători ai Biroului Județean Anticorupție Teleorman, au plăsmuit un înscris intitulat „proces-verbal” pe care l-au antedatat „18 octombrie 2010, ora 16.10”, menționând inclusiv că persoana verificată „refuză să semneze”, pentru a justifica reținerea notebook-ului aparținând părții vătămate T.F. la 18 octombrie 2010 și au folosit acest înscris în cauza în care erau anchetați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior. Toate infracțiunile au fost săvârșite în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.

anterior. Tribunalul nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, care presupun ca, în urma comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior, inculpații sau alte persoane să fi obținut un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Astfel, potrivit rechizitoriului, inculpații și-ar fi însușit notebook-ul, acesta reprezentând avantajul patrimonial obținut de aceștia în urma comiterii infracțiunii. Probele administrate nu demonstrează însă că inculpații ar fi reținut notebook-ul în scopul de a și-l însuși. Astfel, aceștia au adus la cunoștința martorului R.C. faptul că au găsit bunul, întrebând dacă îl pot ridica, în discuțiile înregistrate purtate cu partea vătămată, inculpații nu au negat reținerea notebook-ului, iar la momentul controlului D.G.A.

au predat bunul (ezitările inițiale în a-l preda fiind provocate fie de faptul că bunul nu era însoțit de un proces-verbal de ridicare, fie pur și simplu inculpații nu mai știau unde se află). De asemenea, nu rezultă că inculpații ar fi săvârșit acte de dispoziție asupra notebook-ului sau că l-ar fi folosit în vreun fel. Trebuie avut în vedere și faptul că notebook-ul era uzat, avea 4 butoane lipsă și avea o valoare economică redusă (soția părții vătămate l-a vândut după recuperarea sa cu suma de 200 RON), astfel că nu se vede motivul pentru care inculpații ar fi dorit să și-l însușească. De altfel, dacă scopul ridicării notebook-ului l-ar fi constituit obținerea de avantaje materiale de la partea vătămată, nu se vede de ce inculpații ar fi refuzat ulterior să primească mită din partea lui T.F.

pentru restituirea acestuia. Fapta inculpaților pare mai degrabă a fi cauzată de indolența acestora, cunoașterea deficitară a dispozițiilor legale și, în general, o lipsă de respect față de partea vătămată și bunurile sale (extrem de vizibilă în cadrul discuției înregistrate dintre inculpați și T.F.). Drept urmare, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii de abuz în serviciu pentru care au fost trimiși în judecată inculpații din infr. prev. de art. 246 C. pen. anterior, rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 în infr. prev. de art. 246 C. pen. anterior. Pe cale de consecință, a fost schimbată și încadrarea juridică a celorlalte infracțiuni reținute în sarcina celor doi inculpați, în sensul înlăturării din cuprinsul acesteia a referirilor la Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților D.I. și P.M. pentru infracțiunile ce le-au fost reținute în sarcină, instanța a avut în vedere disp. art. 72 C. pen. anterior. În acest sens, Tribunalul a reținut că fapta de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpaților are un grad relativ redus de pericol concret, având în vedere valoarea modică, a bunului ridicat fără realizarea formalităților legale, precum și faptul că inculpații nu au acționat în scopul de a obține avantaje materiale, după cum s-a arătat deja. Însă, faptele ulterioare comise de aceștia - plăsmuirea unui proces-verbal antedatat și folosirea, sa în cauza în care erau cercetați - sunt, fără discuție, foarte grave în contextul în care cei doi inculpați sunt agenți de poliție, având ei înșiși atribuția de a descoperi infracțiuni și de a efectua anchete penale.

Practic, prin comiterea celor două infracțiuni de fals, aceștia au încercat să își acopere o ilegalitate anterioară și, în același timp, să influențeze ancheta care îi privea. Este în același timp o situație tipică în care funcționarii publici care au comis o încălcare minoră a legii săvârșesc ilegalități cu mult mai grave decât cea inițială încercând ascunderea acesteia. Ca și elemente favorabile celor doi inculpați, Tribunalul a reținut activitatea lor anterioară în cadrul poliției, caracterizările favorabile primite din partea colegilor și superiorilor. Ar fi fost de preferat ca instanța să poată reține în rândul circumstanțelor favorabile inculpaților și atitudinea sinceră, însă aceștia au susținut cu consecvență până la finalul procesului că nu au comis faptele de care sunt acuzați.

În ce o privește pe inculpata D.A.R., Tribunalul a apreciat că în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Astfel, în prima din cele două declarații incriminate de Parchet - cea din 17 ianuarie 2011 - inculpata a precizat, fără a detalia, că în timp ce ea căuta procesul-verbal de ridicare a notebook-ului, D.I. a căutat deasupra unui fișet metalic pe care se aflau mai multe cutii și a găsit procesul-verbal. Inculpata nu a fost întrebată nimic despre locul în care se afla ea la acel moment, nici dacă a văzut personal momentul în care D.I. a găsit documentele. Ulterior, la data de 03 octombrie 2011, inculpata a fost audiată din nou ca martor în cauză, declarând că, în timp ce ea se afla într-unui din birouri împreună cu P.M.

căutând procesul-verbal, l-a auzit pe D.I. spunând că a găsit documentul într-o cutie de carton aflată deasupra unui fișet metalic din celălalt birou. Având în vedere conținutul celor două declarații, Tribunalul a apreciat că probatoriul efectuat în cauză nu demonstrează falsitatea acestora. Mai întâi, nicio probă administrată în faza de urmărire penală sau în cea de judecată nu duce la concluzia că inculpata D.A.R. nu s-ar fi aflat la Postul de poliție Măldăeni (locul său de muncă) în data de 24 noiembrie 2010, ora 16.00. Tribunalul a considerat necesar să facă această subliniere datorită modului defectuos în care este descrisă în rechizitoriu acuzația adusă acestei inculpate, putându-se interpreta că parchetul ar fi apreciat ca reprezentând fapta de mărturie mincinoasă și aiirrnația inculpatei în sensul că s-ar fi aflat la serviciu la data și ora menționate.

Este evident că Parchetul nu a avut această intenție, după cum rezultă din rezoluțiile din datele de 24 octombrie 2011 și 14 noiembrie 2011, în care se menționează expres că acuzația adusă nu vizează prezența sa la postul de poliție în data de 24 noiembrie 2010, ci doar afirmația inculpatei în sensul că ar fi găsit împreuna cu inculpații D. și P. procesul-verbal de ridicare a notebook-ului. Revenind la declarațiile date de inculpată în calitate de martor, instanța a observat că aceasta nu a afirmat niciodată că ar fi asistat personal la momentul găsirii procesului-verbal, ci doar că acesta a fost găsit de inculpatul D. în timp ce ea se afla la locul de muncă și că inculpatul a găsit documentul în timp ce căuta în alt birou decât cel în care se afla numita D.A.R.

Niciuna din probele adiriinistrate nu demonstrează că lucrurile nu s-ar fi petrecut astfel cum le-a prezentat martora. Chiar dacă inculpații D. și P. au falsificat procesul-verbal în data de 24 noiembrie 2010, după plecarea de la Parchet, probatoriul cauzei nu dovedește că aceștia au săvârșit acțiunea de plăsmuire la postul de poliție. De asemenea, nu rezultă nici că aceștia ar fi cooptat-o pe inculpata D.A. în activitatea infracțională. De altfel, nici nu se vede motivul pentru care cei doi inculpați ar fi decis să îi spună acesteia că au de gând să comită o infracțiune de fals intelectual și o infracțiune de uz de fals. Dimpotrivă, acestora le profita împrejurarea în care inculpata D.A.R. realmente să creadă că procesul-verbal a fost „găsit” în data de 24 noiembrie 2010. În acest context, Tribunalul a apreciat foarte plauzibil ca inculpatul D.I.

fie să fi avut asupra sa procesele-verbale întocmite în aceeași zi împreună cu inculpatul P. și să fi spus inculpatei D. că le-a găsit în cutia de carton aflată pe fișetul metalic, fie să le fi pus în cutia de carton, iar apoi să însceneze „descoperirea” acestora față de D.A.R. Drept urmare, nu rezultă că inculpata ar fi fost de rea-credință la datele de 17 ianuarie 2011 și 03 octombrie 2011, când a declarat că inculpatul D. a găsit procesele-verbale în biroul învecinat. Nu trebuie omis și că martorul nu este obligat să declare adevărul obiectiv, ci să spună adevărul cu privire la ceea ce știe despre cauză. Evident, aspectele deja expuse nu înlătură posibilitatea ca inculpata D. să fi acționat de conivență cu ceilalți doi inculpați, acceptând să depună mărturie mincinoasă în favoarea acestora, însă probatoriul administrat nu susține o astfel de ipoteză.

Drept urmare, atât timp cât inculpata beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar aceasta nu a fost răsturnată prin probe, nu s-a reținut reține că la datele menționate, audiată în.calitate de martor, numita D.A.R. ar fi făcut afirmații mincinoase în cauză. Il. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații D.I. și P.M. Parchetul a criticat hotărârea atacată ca netemeinică și nelegală pentru greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpații D.I. și P.M. din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals, fapte prev. și ped. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată, art. 289 C. pen.

anterior raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, și art. 291 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior, prin înlăturarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată și a dispozițiilor art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată. A arătat că textul art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 se referă la falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune.

A subliniat că apreciază drept nelegală schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților D.I. și P.M., în sensul nereținerii dispozițiilor din Legea nr. 78/2000. Condiția cerută de textul special de incriminare - art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 - constând în obținerea de către funcționarul public, autor al infracțiunii de abuz în serviciu, a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul, este îndeplinită având în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, din care rezultă că inculpații și-au însușit notebook-ul. Astfel, deși a fost ridicat la data de 18 octombrie 2010 fără a fi întocmit niciun proces-verbal sau alt document justificativ, bunul nu a fost depus de inculpați la camera de corpuri delicte a Poliției municipiului Roșiorii de Vede, contrar dispozițiilor legale, ci a fost însușit de către aceștia, fiind predat Biroului Județean Anticorupție Teleorman de către inculpatul D.I.

la data de 24 noiembrie 2010, bun pe care l-a adus din locuința de serviciu. Inculpații au păstrat în posesia lor nejustificat, bunul ridicat de la partea vătămată timp de 35 de zile. În sarcina inculpaților a arătat că se impune reținerea dispozițiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și, având în vedere că inculpații au săvârșit infracțiunile de fals intelectual și uz de fals în scopul de a ascunde comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, în mod legal instanța trebuia să rețină și prevederile art. 17 alin. (1) lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracțiunile de fals intelectual și uz de fals fiind în legătură directă cu o infracțiune de corupție, așa cum în mod corect s-a reținut și în rechizitoriul Parchetului.

Inculpatul apelant intimat D.I. cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a susținut că, din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că inculpatul D.I. a acționat strict în virtutea atributiunilor de serviciu, procedând la ridicarea și reținerea notebook-ului în depline condiții de legalitate și că procesul-verbal a fost întocmit, în mod indubitabil, în ziua de 18 octombrie 2010 și, a pus concluzii, în baza art. 379 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior de respingere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca nefondat, admitere a apelului formulat de inculpat, desființare a sentinței atacate și achitare a inculpatului în baza art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. anterior, rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior. Inculpatul apelant intimat P.M., cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a solicitat respingerea, ca nefondat. În continuare, a arătat că a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 214/F din 18 martie 2013 a Tribunalului București, secția I penală, pe care a considerat-o vădit nelegală și esențial netemeinică, iar în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond rejudecând, conform art. 345 C. proc. pen. anterior, să fie dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

anterior, art. 289 C. pen. anterior și art. 291 C. pen. anterior. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, Curtea a constatat următoarele: 1. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București: Primul motiv de apel al Parchetului vizează greșita schimbare a încadrării juridice de către instanța de fond din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

anterior rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior. Astfel, procurorul de ședință a susținut că încadrarea juridică dată faptelor pentru care inculpații D.I. și P.M. au fost trimiși în judecată se raportează și la dispozițiile art. 13 2 , 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Probele dosarului confirmă că inculpații D.I. și P.M. și-au însușit notebook-ul, în data de 18 octombrie 2010 fără să întocmească un proces-verbal sau un alt document justificativ care să confirme totodată depunerea acestuia la camera de corpuri delicte a Poliției municipiului Roșiorii de Vede.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat ca fiind nefondat motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. În art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată, se prevede că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Or, în raport cu situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect instanța de fond a înlăturat aceste dispoziții, prin schimbare de încadrare juridică conform art. 334 C. proc. pen. anterior. Referindu-se la adresa din 14 decembrie 2010 emisă de I.P.J.

Teleorman - Biroul Control Intern, Parchetul a susținut în cererea scrisă de recurs că după ridicarea bunului inculpații aveau obligația să efectueze verificări privind situația acestuia pentru a se constata dacă există indicii referitoare la o infracțiune sau dacă se impune aplicarea unei sancțiuni contravenționale, în caz contrar bunul urmând a fi restituit persoanei în cauză. De asemenea, s-a mai susținut de către Parchet că intenția inculpaților D.I. și P.M. de a nu depune bunul ridicat la camera de corpuri delicte mai rezultă și din împrejurarea nici nu puteau să-l depună în lipsa copiei procesului-verbal de ridicare, situație pe care cu siguranță aceștia o cunoșteau, astfel cum rezultă și din declarațiile date.

Situația de fapt astfel prezentată a fost încadratî de către judecător în tiparul disp. art. 246 C. pen. anterior, nefiind necesară și reținerea disp. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată. Referitor la avanatajul patrimonial obținut, în mod corect instanța de fond a apreciat că notebook-ul cu patru butoane lipsă și de o valoare modică, respectiv 200 RON, nu reprezintă o condiție pentru reținerea disp. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu atât mai mult cu cât acesta a fost predat de către inculpatul D.I. în data de 24 noiembrie 2010 la Biroul Județean Anticorupție Teleorman. Împrejurarea că inculpații D.I. și P.M. au păstrat în posesia lor nejustificat bunul ridicat de partea vătămată T.F.

timp de 35 de zile, nu poate constitui o cerință în sensul art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată. De precizat că cel care a predat bunul organelor de control a fost inculpatul D.I. Conform declarației acestuia notebook-ul a fost păstrat până la data de 24 noiembrie 2010 la locuința sa de serviciu. În art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată se prevede că falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune sunt infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție. Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, infracțiuni prevăzute la art. 17 lit. a)-d 1 ) se sancționează cu pedepsele prevăzute în C. pen.

pentru aceste infracțiuni al căror maxim se majorează cu 2 ani. În condițiile în care infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpaților D.I. și P.M. nu este o infracțiunea săvârșită în legătură directă cu infracțiunea de corupție, în mod corect instanța de fond a înlăturat dispozițiile mai sus invocate. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al Parchetului, procurorul de ședință a declarat că nu-l susține, arătând totodată că instanța pe baza cererii scrise de apel poate dispune condamnarea inculpatei D.A.R. Însă din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanța de fond în mod corect a dispus achitarea inculpatei D.A.R.

pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, pe motiv că nu sunt îndeplinite elementele constitutive prev. de art. 260 C. pen. anterior, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior. 2. Cu privire la apelul declarat de inculpatul D.I. .: Un prin motiv de apel vizează incidența dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. anterior. În aceste sens, apărarea a invocat existența unei provocări a lucrătorilor de poliție din cadrul Biroului Județean Anticorupție Teleorman, rezultată și din declarația părții vătămate T.F., dată în ziua de 22 octombrie 2010 în care arată că a fost de acord să dea suma de 100 euro polițistului, în cazul pretinderii pentru restituirea laptopului. De asemenea, a făcut referire sila convorbirile din mediul ambiental din care rezultă că ofițerii din cadrul Biroului Județean Anticorupție Teleorman îndemnau pe partea vătămată T.F.

să insiste să-i provoace pe cei doi inculpați, astfel încât aceștia să primească suma de 100 euro. Verificând convorbirile din data de 22 octombrie 2010 dintre partea vătămată și ofițerii din cadrul Biroului Județean Anticorupție Teleorman efectuate în mediul ambiental, Curtea constată că în cauză nu se poate vorbi de existența dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. anterior, cum susține apărarea. Potrivit acestui text de lege este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe. La dosar dosarul de urmărire penală se află înregistrarea din mediul ambiental în care se redă următoarea afirmație făcută de T.F.: „și...

când iese el afară... îl provoc... da bre... în toate… îi zis toată poliția aia așa... da, da, da așa îi zic, știu, știu ce-i zic... hai, hai că mă duc iar la el, da, da,da, ha...doamne, doamne, (intră în post și se adresează unui polițist... șefa puteți să ieșiți puțin afară, vă rog frumos?”. În raport cu cele prezentate, precum și cu faptul că partea vătămată T.F. în discuția pe care a avut-o cu inculpații D.I. și P.M. le-a propus acestora să-i restituie notebook-ul, afirmând că „fac și eu cinste” nu se poate considera a fi îndeplinite dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. anterior. De asemenea, Curtea a constatat că practica judiciară internă și europeană, invocată de către apărare nu are corespondent în raport cu situația de fapt reținută de către instanța de fond cu privire la săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

anterior, art. 289 C. pen. anterior și art. 291 C. pen. anterior, de către inculpații D.I. și P.M. Al doilea motiv de apel al inculpatului D.I. privește incidența disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, întrucât infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals reținute în sarcina sa nu există. Potrivit art. 246 C. pen. anterior, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constă în fapta fucnționarului public, care în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Susținerea apărării în sensul că inculpatul D.I. a acționat î n conformitate cu prevederile art. 3 lit. b), art. 13 lit. d) și art. 18 din Procedura privind controlul vehiculelor, întocmită de Inspectoratul General al Poliției - Direcția poliției de ordine publică, intrată în vigoare la 18 decembrie 2008 nu poate fi primită de instanța de apel, atâta timp cât controlul exercitat în ziua de 18 octombrie 2010 a avut drept rezultat vătămarea intereselor legale ale părții vătămate T.F., astfel cum prevăd dispozițiile art. 246 C. pen. De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea apărării în sensul că notebook-ul nu a fost depus la camera de corpuri delicte, întrucât martorul I.M. se afla în concediu de odihnă și nu fusese semnat de un alt lucrător de poliție procesul-verbal care să preia atribuțiile acestuia.

În declarația sa din 24 noiembrie 2010, inculpatul D.I. a arătat că procesul-verbal de ridicare al notebook-ul nu a fost înregistrat la Postul de poliție Măldăeni, nici nu a fost înregistrată vreo cauză penală sau de altă natură în evidențe privind acel noteobook și nu avea cunoștință, unde se afla acesta. La aceeași dată, 24 noiembrie 2010 inculpatul P.M. a declarat că partea vătămată T.F. ar fi refuzat să semneze procesul-verbal de ridicare a notebook-ului făcând precizarea că acest act se află în sediul Postului de poliție Măldăeni. De o importanță deosebită în combaterea susținerii apărării este și următoarea discuție înregistrată în conformitate cu art. 91 2 alin. (1) C. proc. pen. anterior de către ofițerii D.G.A., și anume: T.F.: „Păi trebuia să-mi dați și mie ceva la mână.

D.I.: Da. T.F.: Păi și de ce nu mi-a dat și mie vă rog frumos ceva la mână... D.I.: Există proces-verbal făcut... T.F.: Păi când? D.I.: Când vine colegul celălalt, el e, la el. T.F.: Păi de ce nu mi-a dat și mie ceva la mână? D.I.: Ăăă, treci p-aici că, el ți-l dă procesul-verbal. T.F.: Păi și când peste 3 săptămâni, șefule mi-l dați.” Or, în situația în care s-ar fi întocmit proces-verbal de ridicare notebook-ul, cum susține apărarea, inculpații D.I. și P.M., în exercitarea atribuțiilor de serviciu aveau obligația în conformitate, cu art. 108 alin. (4) C. proc. pen. anterior să înmâneze o copie și părții vătămate T.F. Deși judecătorul instanței de fond a constatat la rândul său încălcarea acestor dispoziții, apărarea în cadrul motivelor de apel nu a făcut referire și la acest aspect.

Mai mult, astfel cum se arată în procesul-verbal întocmit în data de 24 noiembrie 2010 de către ofițerii de poliție D.G.A. la sediul Postului de poliție Măldăeni, inculpatul D.I. a declarat că procesul-verbal împreună cu notebook-ul se află în autoturismul de serviciu. Însă din verificările efectuate de către organele de control nu s-au confirmat susținerile inculpatului D.I., așa încât declarațiile inculpatei D.A., cât și ale martorului M.T., nu pot conduce la achitarea acestuia, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal a fost înregistrat în 18 octombrie 2010 care corespundea unei lucrări deja înregistrate anterior, clasificată (secret de serviciu). De asemenea, trebuie precizat că registrul privind documentele secrete de serviciu a fost singurul care nu a fost verificat de către ofițerii de poliție D.G.A.

în data de 24 noiembrie 2010 ceea ce confirmă alături, de celelalte probe administrate în cauză, existența infracțiunilor deduse judecății. Referitor la declarațiile inculpatei D.A.R. și ale martorului M.T., în sensul că după plecarea organelor de control, inculpații D.I. și P.M. le-au arătat procesul-verbal ce purta data de 18 octombrie 2010, atâta timp cât celelalte probe demonstrează: existența infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., nu constituie un motiv de aplicare a