ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 264 din 18

februarie 2011, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea promovată

de reclamanta SC J. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.I. SRL; a admis în

parte cererea reconvențională promovată de pârâta SC B.I. SRL; a dispus

rezilierea contractului de execuție de lucrări de construcții din 6 august 2007

încheiat între pârâți din culpă contractuală concurență, începând cu 30

ianuarie 2009; a stabilit în sarcina pârâtei existența la 30 ianuarie 2009 a

unor obligații contractuale în valoare de 185.533,00 RON, reprezentând valoarea

lucrărilor neexecutate, precum și a celor de remediere a lucrărilor executate

cu deficiențe și necorespunzătoare calitativ; a stabilit în sarcina reclamantei

existența la 30 ianuarie 2009 a unor obligații contractuale în valoare de

407.260,55 RON, reprezentând lucrări executate și neachitate; a compensat

valoarea obligațiilor contractuale reciproce la 30 ianuarie 2009; a obligat

reclamanta la plata sumei de 221.727,55 RON reprezentând obligații contractuale

necompensate la 30 ianuarie 2009 și la suportarea accesoriilor contractuale în

valoare de 221,72 RON pentru fiecare zi începând cu 1 februarie 2009 și până la

stingerea obligației contractuale necompensată reținută în sarcina sa; a respins

celelalte pretenții reciproce ale părților; a admis în parte cererea accesorie

formulată de reclamantă; a stabilit în sarcina pârâtei obligația restituirii

spezelor judiciare în valoare de 15.000,00 RON; a admis în parte cererea

accesorie promovată de pârâtă; a stabilit în sarcina reclamantei obligația

restituirii spezelor judiciare în valoare de 15.000,00 RON și a compensat

integral spezele judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat

contractul de execuție lucrări de construcții din 6 august 2007 obiectul

acestuia constituindu-l lucrările de schimbare de destinație din birouri în

hotel a imobilului situat administrativ în municipiul Târgu Mureș, str. G.D.,

jud Mureș, prețul contractului fiind de 2.825.518,00 RON fără taxa pe valoare

adăugată, durata fiind de 4 luni de la momentul predării amplasamentului și

semnarea ordinului de execuție.

A reținut prima

instanță că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc că

degradarea relațiilor contractuale dintre împricinate s-a realizat treptat, ea

transformându-se în real diferend începând cu luna noiembrie 2009, diferend

atât de grav încât contractul nu mai poate ființa în viitor. Totodată, a

reținut că diferendul este consecința culpei comune a părților și că reclamanta

a declarat finalizarea obiectului material al convenției litigioase și

deschiderea comercială a obiectivului hotelier de către ea în cursul lunii

iulie 2009.

A mai reținut prima

instanță, că în conformitate cu expertizele administrate în cauză rezultă că

lucrările neexecutate precum și cele executate necorespunzător calitativ de

pârâtă au o valoare cumulată la 30 ianuarie 2009 de 185.533,00 RON iar

obligațiile reclamantei scadente față de pârâtă reprezentate de prețul

lucrărilor executate corespunzător erau la același moment reper - 30 ianuarie

2009 - de 407.260,55 RON.

Având în vedere că

pricinile celor două părți sunt primite în parte, prima instanță a primit și

cererile judiciare accesorii circumscrise dispozițiunilor art. 276 C. proc.

civ., în privința ambelor părți, până la concurența de 15.000 RON,

compensându-le integral.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta SC J. SRL, cât și pârâta SC B.I. SRL

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia nr. 43/A

din 31 mai 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul formulat de pârâta SC B.I. SRL; a

admis apelul formulat de reclamanta SC J. SRL; a schimbat în parte sentința

atacată în că a stabilit în sarcina pârâtei obligații contractuale în favoarea

reclamantei în valoare de 411.416,35 RON; a compensat valoarea obligațiilor

contractuale reciproce până la concurența sumei de 407.260,55 RON și a obligat

pârâta la plata către reclamantă a diferenței de 4.145,80 RON; a eliminat din

dispozitivul sentinței atacate pct. 4, 5, 7 și 8, a menținut restul

dispozițiilor și a compensat integral cheltuielile de judecată efectuate de

părți în apel.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut o corectă stare

de fapt precum și culpa comună a părților pentru neexecutarea contractului de

execuție lucrări de construcții din 6 august 2007.

Cu privire la

determinarea întinderii obligațiilor părților una față de cealaltă, Curtea a

constatat că, într-adevăr, critica părților este întemeiată, prima instanța

nearătând în cuprinsul sentinței atacate modul în care a ajuns la sumele din

dispozitiv și prin urmare a dispus completarea expertizelor în construcții și

contabile efectuate în prima instanță, concluziile acestora fiind însușite de

părți, avându-se în vedere și sumele recunoscute de acestea ca datorate.

Din probatoriul

administrat în cauză instanța de apel a reținut că suma datorată de pârâtă

reclamantei în temeiul contractului mai sus evocat este de 411.4 16,35 RON iar

suma datorată de reclamantă pârâtei în temeiul aceluiași contract este de

407.260,55 RON. Ambele părți fiind în culpă pentru neexecutarea contractului,

nu se datorează penalități și daune interese.

Efectuând compensarea

în raport de art. 1143 și urm. C. civ. între sumele mai sus menționate instanța

de apel a constatat că rezultă o diferență de 4.145,80 RON pe care pârâta

trebuie să o plătească reclamantei.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta SC B.I. SRL invocând ca și motive de

nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pârâta a susținut

că decizia atacată este lacunar și insuficient motivată, fapt care echivalează

cu nemotivarea acesteia și că există contradicție sub aspectul concluziilor

privind culpa părților în executarea contractului.

A arătat recurenta că

instanța de apel a reținut în mod contradictoriu că "este evident că

într-un astfel de context, rezilierea contractului se impune, cu atât mai mult

cu cât obiectivul care a format obiectul acestuia a fost realizat, concluzia

unei culpe comune în neexecutarea contractului fiind astfel contrazisă de

faptul că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale prin realizarea

obiectivului de investiție care de altfel a și fost dat în folosință.

Totodată recurenta a

arătat că în mod nesusținut de probe și argumentare juridică instanța de apel a

obligat-o la plata lucrărilor neexecutate și a lucrărilor electrice

suplimentare, fără să ofere o justificare clară a dezlegării pricinii în acest

mod.

Cu privire la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că

instanța de apel a interpretat greșit o parte din actele deduse judecății, mai

precis procesul-verbal de conciliere din data de 22 ianuarie 2009, care face

dovada deplină a culpei reclamantei și a inexistenței culpei contractuale a

pârâtei, neținând cont de valoarea juridică a acestui înscris. A mai arătat

recurenta că instanța de apel a interpretat în mod eronat concluziile

raportului de expertiză întocmit în cauză.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a

susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a probatoriului

administrat în cauză și a excepției de neexecutare a contractului arătând că

și-a executat întocmai și cu bună-credință obligațiile contractuale asumate

nefiind în culpă contractuală și că compensarea sumelor datorate nu a fost

corect stabilită conform prevederilor art. 1143 și urm. din C. civ.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta SC

B.I. SRL să fie respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Dispozițiile citate

supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă

instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și

de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost

înlăturate cererile părților.

Observând

considerentele deciziei atacate se constată că aceasta cuprinde motivele pe

care se sprijină, în sensul că se arată motivele de fapt și de drept, care au

format convingerea instanței conducând la concluzia că în speță există culpă

comună în neexecutarea contractului intervenit între părți.

Nemotivarea hotărârii

constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care

se sprijină decizia instanței ci și atunci când hotărârea cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin urmare motivele

contradictorii și cele străine de natura cauzei echivalează cu o nemotivare.

Ipostazele în care se

poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. sunt dintre cele mai diferite: existența unei contrarietăți între

considerentele hotărârii, contrarietatea dinte dispozitiv și considerente,

prezentarea în exclusivitate a unor motive străine de natura pricinii.

În speță, examinând

considerentele hotărârii atacate, Înalte Curte constată că acestea nu cuprind

motive contradictorii în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nu este întemeiată

nici susținerea recurentei conform căreia instanța de apel a reținut în mod

contradictoriu că "este evident că într-un astfel de context, rezilierea

contractului se impune, cu atât mai mult cu cât obiectivul care a format

obiectul acestuia a fost realizat", concluzia unei culpe comune în

neexecutarea contractului fiind astfel contrazisă de faptul că pârâta și-a

îndeplinit obligațiile contractuale prin realizarea obiectivului de investiție

care de altfel a și fost dat în folosință. Astfel, în considerentele deciziei

atacate se arată că obiectul contractului a fost realizat, reclamanta

finalizând investiția cu concursul unei alte firme pe care a fost nevoită să o

angajeze ca urmare a nerespectării de către pârâtă a termenului de finalizare a

lucrării. Prin urmare nu există contrarietate în considerente, finalizarea

investiției realizându-se fără aportul pârâtei.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când "instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

În speță, din

observarea criticilor formulate de recurentă se constatată că motivele indicate

în susținerea recursului său nu se subscriu motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta punând în discuție numai valoarea

probatoare pe care instanța de apel a acordat-o procesului-verbal de conciliere

coroborat cu raportul de expertiză.

Or, simpla indicare a

textului de lege prin care se reglementează motivul de recurs prevăzut de pct.

8 al art. 304 C. proc. civ. nu este suficientă. Fără a se dezvolta și arăta în

concret, care este actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit

sau a cărui natură sau înțeles a fost schimbat de instanță, nu se poate

verifica încadrarea acestuia în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție faptul că instanța de apel

a făcut o aplicare greșită a probatoriului administrat în cauză și a excepției

de neexecutare a contractului arătând că și-a executat întocmai și cu

bună-credință obligațiile contractuale asumate, nefiind în culpă contractuală

și că compensarea sumelor datorate nu a fost corect stabilită conform

prevederilor art. 1143 și urm. C. civ.

Astfel, critica

recurentei vizând greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză și a

situației de fapt de către instanța de apel poate fi reținută. Prin această

critică sunt vizate aspecte referitoare la temeinicia deciziei recurate ceea ce

excede analizei instanței de recurs, nefiind posibilă încadrarea acesteia în

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC B.I. SRL.

Având în vedere că

reclamanta nu a depus la dosarul cauzei factura conform căreia s-a plătit

onorariul de avocat, pentru a se putea astfel identifica în baza cărui contract

de asistență juridică s-a efectuat această plată, Înalta Curte va respinge

cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în

onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC B.I. SRL împotriva Decizie nr. 43/A din 31 mai 2012 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

Respinge cererea

intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS