ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 264 din 18 februarie 2011, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta SC J. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.I. SRL; a admis în parte cererea reconvențională promovată de pârâta SC B.I.

SRL; a dispus rezilierea contractului de execuție de lucrări de construcții din 6 august 2007 încheiat între pârâți din culpă contractuală concurență, începând cu 30 ianuarie 2009; a stabilit în sarcina pârâtei existența la 30 ianuarie 2009 a unor obligații contractuale în valoare de 185.533,00 RON, reprezentând valoarea lucrărilor neexecutate, precum și a celor de remediere a lucrărilor executate cu deficiențe și necorespunzătoare calitativ; a stabilit în sarcina reclamantei existența la 30 ianuarie 2009 a unor obligații contractuale în valoare de 407.260,55 RON, reprezentând lucrări executate și neachitate; a compensat valoarea obligațiilor contractuale reciproce la 30 ianuarie 2009; a obligat reclamanta la plata sumei de 221.727,55 RON reprezentând obligații contractuale necompensate la 30 ianuarie 2009 și la suportarea accesoriilor contractuale în valoare de 221,72 RON pentru fiecare zi începând cu 1 februarie 2009 și până la stingerea obligației contractuale necompensată reținută în sarcina sa; a respins celelalte pretenții reciproce ale părților; a admis în parte cererea accesorie formulată de reclamantă; a stabilit în sarcina pârâtei obligația restituirii spezelor judiciare în valoare de 15.000,00 RON; a admis în parte cererea accesorie promovată de pârâtă;

a stabilit în sarcina reclamantei obligația restituirii spezelor judiciare în valoare de 15.000,00 RON și a compensat integral spezele judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de execuție lucrări de construcții din 6 august 2007 obiectul acestuia constituindu-l lucrările de schimbare de destinație din birouri în hotel a imobilului situat administrativ în municipiul Târgu Mureș, str. G.D., jud Mureș, prețul contractului fiind de 2.825.518,00 RON fără taxa pe valoare adăugată, durata fiind de 4 luni de la momentul predării amplasamentului și semnarea ordinului de execuție. A reținut prima instanță că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc că degradarea relațiilor contractuale dintre împricinate s-a realizat treptat, ea transformându-se în real diferend începând cu luna noiembrie 2009, diferend atât de grav încât contractul nu mai poate ființa în viitor.

Totodată, a reținut că diferendul este consecința culpei comune a părților și că reclamanta a declarat finalizarea obiectului material al convenției litigioase și deschiderea comercială a obiectivului hotelier de către ea în cursul lunii iulie 2009. A mai reținut prima instanță, că în conformitate cu expertizele administrate în cauză rezultă că lucrările neexecutate precum și cele executate necorespunzător calitativ de pârâtă au o valoare cumulată la 30 ianuarie 2009 de 185.533,00 RON iar obligațiile reclamantei scadente față de pârâtă reprezentate de prețul lucrărilor executate corespunzător erau la același moment reper - 30 ianuarie 2009 - de 407.260,55 RON. Având în vedere că pricinile celor două părți sunt primite în parte, prima instanță a primit și cererile judiciare accesorii circumscrise dispozițiunilor art. 276 C. proc.

civ., în privința ambelor părți, până la concurența de 15.000 RON, compensându-le integral. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta SC J. SRL, cât și pârâta SC B.I. SRL criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia nr. 43/A din 31 mai 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul formulat de pârâta SC B.I. SRL; a admis apelul formulat de reclamanta SC J. SRL; a schimbat în parte sentința atacată în că a stabilit în sarcina pârâtei obligații contractuale în favoarea reclamantei în valoare de 411.416,35 RON; a compensat valoarea obligațiilor contractuale reciproce până la concurența sumei de 407.260,55 RON și a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenței de 4.145,80 RON; a eliminat din dispozitivul sentinței atacate pct. 4, 5, 7 și 8, a menținut restul dispozițiilor și a compensat integral cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt precum și culpa comună a părților pentru neexecutarea contractului de execuție lucrări de construcții din 6 august 2007. Cu privire la determinarea întinderii obligațiilor părților una față de cealaltă, Curtea a constatat că, într-adevăr, critica părților este întemeiată, prima instanța nearătând în cuprinsul sentinței atacate modul în care a ajuns la sumele din dispozitiv și prin urmare a dispus completarea expertizelor în construcții și contabile efectuate în prima instanță, concluziile acestora fiind însușite de părți, avându-se în vedere și sumele recunoscute de acestea ca datorate. Din probatoriul administrat în cauză instanța de apel a reținut că suma datorată de pârâtă reclamantei în temeiul contractului mai sus evocat este de 411.4 16,35 RON iar suma datorată de reclamantă pârâtei în temeiul aceluiași contract este de 407.260,55 RON.

Ambele părți fiind în culpă pentru neexecutarea contractului, nu se datorează penalități și daune interese. Efectuând compensarea în raport de art. 1143 și urm. C. civ. între sumele mai sus menționate instanța de apel a constatat că rezultă o diferență de 4.145,80 RON pe care pârâta trebuie să o plătească reclamantei. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC B.I. SRL invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pârâta a susținut că decizia atacată este lacunar și insuficient motivată, fapt care echivalează cu nemotivarea acesteia și că există contradicție sub aspectul concluziilor privind culpa părților în executarea contractului.

A arătat recurenta că instanța de apel a reținut în mod contradictoriu că "este evident că într-un astfel de context, rezilierea contractului se impune, cu atât mai mult cu cât obiectivul care a format obiectul acestuia a fost realizat, concluzia unei culpe comune în neexecutarea contractului fiind astfel contrazisă de faptul că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale prin realizarea obiectivului de investiție care de altfel a și fost dat în folosință. Totodată recurenta a arătat că în mod nesusținut de probe și argumentare juridică instanța de apel a obligat-o la plata lucrărilor neexecutate și a lucrărilor electrice suplimentare, fără să ofere o justificare clară a dezlegării pricinii în acest mod.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit o parte din actele deduse judecății, mai precis procesul-verbal de conciliere din data de 22 ianuarie 2009, care face dovada deplină a culpei reclamantei și a inexistenței culpei contractuale a pârâtei, neținând cont de valoarea juridică a acestui înscris. A mai arătat recurenta că instanța de apel a interpretat în mod eronat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a probatoriului administrat în cauză și a excepției de neexecutare a contractului arătând că și-a executat întocmai și cu bună-credință obligațiile contractuale asumate nefiind în culpă contractuală și că compensarea sumelor datorate nu a fost corect stabilită conform prevederilor art. 1143 și urm. din C. civ. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta SC B.I. SRL să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Dispozițiile citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Observând considerentele deciziei atacate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că se arată motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței conducând la concluzia că în speță există culpă comună în neexecutarea contractului intervenit între părți. Nemotivarea hotărârii constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină decizia instanței ci și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin urmare motivele contradictorii și cele străine de natura cauzei echivalează cu o nemotivare. Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt dintre cele mai diferite: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, contrarietatea dinte dispozitiv și considerente, prezentarea în exclusivitate a unor motive străine de natura pricinii. În speță, examinând considerentele hotărârii atacate, Înalte Curte constată că acestea nu cuprind motive contradictorii în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nu este întemeiată nici susținerea recurentei conform căreia instanța de apel a reținut în mod contradictoriu că "este evident că într-un astfel de context, rezilierea contractului se impune, cu atât mai mult cu cât obiectivul care a format obiectul acestuia a fost realizat", concluzia unei culpe comune în neexecutarea contractului fiind astfel contrazisă de faptul că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale prin realizarea obiectivului de investiție care de altfel a și fost dat în folosință. Astfel, în considerentele deciziei atacate se arată că obiectul contractului a fost realizat, reclamanta finalizând investiția cu concursul unei alte firme pe care a fost nevoită să o angajeze ca urmare a nerespectării de către pârâtă a termenului de finalizare a lucrării.

Prin urmare nu există contrarietate în considerente, finalizarea investiției realizându-se fără aportul pârâtei. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când "instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". În speță, din observarea criticilor formulate de recurentă se constatată că motivele indicate în susținerea recursului său nu se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta punând în discuție numai valoarea probatoare pe care instanța de apel a acordat-o procesului-verbal de conciliere coroborat cu raportul de expertiză. Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. nu este suficientă. Fără a se dezvolta și arăta în concret, care este actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit sau a cărui natură sau înțeles a fost schimbat de instanță, nu se poate verifica încadrarea acestuia în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție faptul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a probatoriului administrat în cauză și a excepției de neexecutare a contractului arătând că și-a executat întocmai și cu bună-credință obligațiile contractuale asumate, nefiind în culpă contractuală și că compensarea sumelor datorate nu a fost corect stabilită conform prevederilor art. 1143 și urm. C. civ.

Astfel, critica recurentei vizând greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză și a situației de fapt de către instanța de apel poate fi reținută. Prin această critică sunt vizate aspecte referitoare la temeinicia deciziei recurate ceea ce excede analizei instanței de recurs, nefiind posibilă încadrarea acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC B.I. SRL. Având în vedere că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei factura conform căreia s-a plătit onorariul de avocat, pentru a se putea astfel identifica în baza cărui contract de asistență juridică s-a efectuat această plată, Înalta Curte va respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B.I. SRL împotriva Decizie nr. 43/A din 31 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS