ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC B.T. SRL, prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, a solicitat

obligarea pârâtei Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, la plata sumei de

390.823,2 RON, cu titlul de beneficiu nerealizat.

Prin Sentința

comercială nr. 198/COM/2011, din 21 decembrie 2011, Tribunalul Alba a admis

excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune a reclamantei

SC B.T. SRL invocată de pârâta SC A. SA și în consecință a respins acțiunea

precizată, exercitată de reclamanta SC B.T. SRL, și a respins cererea

reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

avansate în cauză.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul Alba a reținut, în esență, incidența dispozițiilor

art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958, constatându-se că, prin Sentința civilă nr. 359/COM din

26 mai 2009, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, care

exonerează pe asigurător de obligația de a plăti indemnizația dacă riscul

asigurat a fost produs cu intenție, de către asigurat, respectiv că societatea

pârâtă are obligația de a o despăgubi pe reclamantă, în virtutea principiului

despăgubirii în asigurare.

Aceasta înseamnă că

s-a consfințit irevocabil dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri de la

pârâtă, în temeiul raporturilor juridice derivând din contractul de asigurare,

ceea ce mai departe înseamnă că dreptul la acțiune al reclamantei de a pretinde

despăgubiri în temeiul raporturilor juridice derivând din contractul de

asigurare s-a născut în momentul producerii riscului asigurat, adică a

incendiului din data de 15 iulie 2007, dată care, potrivit art. 7 alin. (1) din

Decretul-lege nr. 167/1958, reprezintă data de când începe să curgă prescripția

dreptului la acțiune al reclamantei.

S-a constatat că

dreptul la acțiune al reclamantei atât în ceea ce privește drepturile

principale la despăgubiri, derivând din contractul de asigurare, cât și dreptul

la acțiune în ceea ce privește drepturile accesorii, reprezentate de beneficiul

nerealizat urmare producerii riscului asigurat s-au născut deodată, adică la

data de 15 iulie 2007, dată de la care a început să curgă și termenul de

prescripție extinctivă special, de doi ani, al dreptului la acțiune, atât

pentru obținerea despăgubirilor derivând direct din contractul de asigurare,

cât și pentru obținerea beneficiului nerealizat, ca drept accesoriu și

subsecvent dreptului principal la despăgubire.

Instanța mai reține

că cererea de chemare în judecată, înregistrată în Dosar nr. 5475/176/2007, a

avut efect întreruptiv de prescripție, în sensul prevederilor art. 16 alin. (1)

din Decretul-lege nr. 167/1958, numai în ceea ce privește dreptul principal la acțiunea

în despăgubiri derivând din asigurare, nu și în ceea ce privește dreptul la

beneficiul nerealizat, câtă vreme acest din urma drept nu a fost exercitat prin

formularea unui petit corespunzător, în cadrul acțiunii înregistrate în Dosar

nr. 5475/176/2007.

Apelul formulat de

reclamanta SC B.T. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 25/2012 din

18 aprilie 2012.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că contractul de

asigurare facultativă de accident, încheiat între reclamanta-apelantă și

pârâtă, în Condițiile de asigurare, la art. 19.6, se prevede un termen de

prescripție de doi ani la care sunt supuse raporturile juridice dintre părțile

contractante, în ce privește dreptul de a ridica pretenții în legătură cu

achitarea despăgubirilor.

S-au apreciat ca

fiind nefondate susținerile apelantei potrivit cărora cursul prescripției curge

de la momentul demarării executării silite a hotărârii privind plata

despăgubirilor și că la momentul formulării acțiunii în Dosarul nr.

5475/175/2007 nu se știa care este cuantumul prejudiciului, întrucât din

motivarea cererii rezultă că se invocă neexecutarea contractului de prestări

servicii încheiat cu SC K. SA, pe care apelanta l-a încheiat la data de 1

ianuarie 2007, iar până la data producerii riscului asigurat a realizat un

beneficiu net de 10.856,20 RON.

Astfel, s-a apreciat

că există suficiente elemente de determinare a beneficiului nerealizat la

momentul formulării cererii de acordare a despăgubirilor, nesolicitarea lor în

termenul respectiv, odată cu valoarea despăgubirilor reprezentând suma

asigurată, fiind numai culpa apelantei-reclamante.

Astfel, susține

instanța de apel, câtă vreme izvorul juridic al dreptului la despăgubire cât și

la beneficiul nerealizat este producerea riscului asigurat, determinarea

termenului de prescripție se face în funcție de acest moment.

Față de acestea,

instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat că

termenul de prescripție aplicabil cererii de despăgubire este cel de 2 ani,

raportat la clauzele contractuale și la prevederile art. 3 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958, astfel că, acțiunea ar fi trebuit să se înregistreze la

16 iulie 2009, și nu la 3 august 2011, formularea acțiunii pentru acordarea

despăgubirilor neavând caracter întreruptiv de prescripție.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC B.T. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia

și desființarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de fond pentru dezbaterea fondului.

În susținerea

motivelor de recurs recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a

soluționat în mod greșit cauza pe excepția prescripției extinctive a dreptului

material la acțiune.

Recurenta consideră

că cererea privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat nu poate

fi calificată ca o cerere accesorie contractului de asigurare încheiat,

întrucât obiectul contractului de asigurare l-a constituit autovehiculul, și nu

alte obligații, astfel că obiectul cererii sale nu este un accesoriu al

dreptului principal, acela de a beneficia de despăgubiri în baza contractului

de asigurare.

Recurenta apreciază

că respectivul contract de asigurare și-a încetat aplicabilitatea în momentul

realizării riscului asigurat, în timp ce dreptul său de a cere repararea

prejudiciului s-a născut numai la momentul executării silite a pârâtei,

întrucât în acel moment a fost în măsură să cuantifice întinderea prejudiciului

și să ceară repararea acestuia.

Din alt punct de

vedere, susține recurenta, la momentul chemării în judecată a pârâtei pentru

obligarea acesteia la plata despăgubirilor datorate în temeiul contractului de

asigurare, prejudiciul nu exista, nu putea fi prefigurată nici întinderea acestuia,

ba mai mult, însuși dreptul (considerat principal de către instanța de fond)

era pus în discuție, pârâta contestând vehement dreptul său.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata-pârâtă Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA -

prin Sucursala Alba a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

exercitând controlul de legalitate asupra deciziei atacate, în raport de

criticile formulate, constată că prezentul recurs este fondat în limitele și

pentru rațiunile ce urmează:

Prescripția

extinctivă este sancțiunea care constă în stingerea dreptului material la

acțiune pentru neexercitarea lui în termenul prescris de lege, iar rațiunea ei

este aceea de a menține o ordine de drept deja stabilită, în condițiile lipsei

de diligență a creditorului.

Instanța de fond a

soluționat excepția prescripției dreptului la beneficiul nerealizat fără a avea

în vedere în mod corect momentul de la care începe să curgă termenul de

prescripție, raționament reținut și de instanța de apel.

Astfel, instanța de

fond și cea de apel în mod greșit au apreciat că termenul de prescripție începe

să curgă de la data de 15 iulie 2007, în momentul producerii riscului asigurat,

întrucât Sentința civilă nr. 359/COM a Tribunalului Alba, prin care s-au

acordat despăgubirile în baza contractului de asigurare s-a pronunțat la data

de 26 mai 2009, iar recunoașterea caracterului accesoriu al beneficiului

nerealizat față de despăgubirile acordate implică recunoașterea caracterului

întreruptiv al cursului prescripției al hotărârii prin care acțiunea în

despăgubiri a fost admisă, iar instanța de apel a confirmat acest raționament.

Mai mult decât atât,

instanța de apel nu a tranșat problema perioadei pentru care s-a solicitat

obligarea intimatei la plata sumei solicitate prin acțiune, astfel încât, în

raport de această precizare, să stabilească dacă dreptul la acțiune este sau nu

prescris.

Pentru considerentele

mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ.,

va admite prezentul recurs, va casa decizia recurată și va anula sentința

pronunțată în cauză cu trimiterea spre rejudecare pe fondul cererii, în primă instanță,

Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC B.T. SRL împotriva Deciziei nr. 25/2012 din 18

aprilie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanta SC B.T. SRL

împotriva Sentinței comerciale nr. 198/COM/2011 din 21 decembrie 2011 a

Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează sentința

apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv

Tribunalul Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ