ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.T. SRL, prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, a solicitat
obligarea pârâtei Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, la plata sumei de
390.823,2 RON, cu titlul de beneficiu nerealizat.
Prin Sentința
comercială nr. 198/COM/2011, din 21 decembrie 2011, Tribunalul Alba a admis
excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune a reclamantei
SC B.T. SRL invocată de pârâta SC A. SA și în consecință a respins acțiunea
precizată, exercitată de reclamanta SC B.T. SRL, și a respins cererea
reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
avansate în cauză.
Pentru a pronunța
această sentință, Tribunalul Alba a reținut, în esență, incidența dispozițiilor
art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din
Decretul nr. 167/1958, constatându-se că, prin Sentința civilă nr. 359/COM din
26 mai 2009, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că în cauză nu sunt
incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, care
exonerează pe asigurător de obligația de a plăti indemnizația dacă riscul
asigurat a fost produs cu intenție, de către asigurat, respectiv că societatea
pârâtă are obligația de a o despăgubi pe reclamantă, în virtutea principiului
despăgubirii în asigurare.
Aceasta înseamnă că
s-a consfințit irevocabil dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri de la
pârâtă, în temeiul raporturilor juridice derivând din contractul de asigurare,
ceea ce mai departe înseamnă că dreptul la acțiune al reclamantei de a pretinde
despăgubiri în temeiul raporturilor juridice derivând din contractul de
asigurare s-a născut în momentul producerii riscului asigurat, adică a
incendiului din data de 15 iulie 2007, dată care, potrivit art. 7 alin. (1) din
Decretul-lege nr. 167/1958, reprezintă data de când începe să curgă prescripția
dreptului la acțiune al reclamantei.
S-a constatat că
dreptul la acțiune al reclamantei atât în ceea ce privește drepturile
principale la despăgubiri, derivând din contractul de asigurare, cât și dreptul
la acțiune în ceea ce privește drepturile accesorii, reprezentate de beneficiul
nerealizat urmare producerii riscului asigurat s-au născut deodată, adică la
data de 15 iulie 2007, dată de la care a început să curgă și termenul de
prescripție extinctivă special, de doi ani, al dreptului la acțiune, atât
pentru obținerea despăgubirilor derivând direct din contractul de asigurare,
cât și pentru obținerea beneficiului nerealizat, ca drept accesoriu și
subsecvent dreptului principal la despăgubire.
Instanța mai reține
că cererea de chemare în judecată, înregistrată în Dosar nr. 5475/176/2007, a
avut efect întreruptiv de prescripție, în sensul prevederilor art. 16 alin. (1)
din Decretul-lege nr. 167/1958, numai în ceea ce privește dreptul principal la acțiunea
în despăgubiri derivând din asigurare, nu și în ceea ce privește dreptul la
beneficiul nerealizat, câtă vreme acest din urma drept nu a fost exercitat prin
formularea unui petit corespunzător, în cadrul acțiunii înregistrate în Dosar
nr. 5475/176/2007.
Apelul formulat de
reclamanta SC B.T. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de
Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 25/2012 din
18 aprilie 2012.
În argumentarea
acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că contractul de
asigurare facultativă de accident, încheiat între reclamanta-apelantă și
pârâtă, în Condițiile de asigurare, la art. 19.6, se prevede un termen de
prescripție de doi ani la care sunt supuse raporturile juridice dintre părțile
contractante, în ce privește dreptul de a ridica pretenții în legătură cu
achitarea despăgubirilor.
S-au apreciat ca
fiind nefondate susținerile apelantei potrivit cărora cursul prescripției curge
de la momentul demarării executării silite a hotărârii privind plata
despăgubirilor și că la momentul formulării acțiunii în Dosarul nr.
5475/175/2007 nu se știa care este cuantumul prejudiciului, întrucât din
motivarea cererii rezultă că se invocă neexecutarea contractului de prestări
servicii încheiat cu SC K. SA, pe care apelanta l-a încheiat la data de 1
ianuarie 2007, iar până la data producerii riscului asigurat a realizat un
beneficiu net de 10.856,20 RON.
Astfel, s-a apreciat
că există suficiente elemente de determinare a beneficiului nerealizat la
momentul formulării cererii de acordare a despăgubirilor, nesolicitarea lor în
termenul respectiv, odată cu valoarea despăgubirilor reprezentând suma
asigurată, fiind numai culpa apelantei-reclamante.
Astfel, susține
instanța de apel, câtă vreme izvorul juridic al dreptului la despăgubire cât și
la beneficiul nerealizat este producerea riscului asigurat, determinarea
termenului de prescripție se face în funcție de acest moment.
Față de acestea,
instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat că
termenul de prescripție aplicabil cererii de despăgubire este cel de 2 ani,
raportat la clauzele contractuale și la prevederile art. 3 alin. (2) din
Decretul nr. 167/1958, astfel că, acțiunea ar fi trebuit să se înregistreze la
16 iulie 2009, și nu la 3 august 2011, formularea acțiunii pentru acordarea
despăgubirilor neavând caracter întreruptiv de prescripție.
Împotriva acestei
decizii reclamanta SC B.T. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia
și desființarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare
instanței de fond pentru dezbaterea fondului.
În susținerea
motivelor de recurs recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a
soluționat în mod greșit cauza pe excepția prescripției extinctive a dreptului
material la acțiune.
Recurenta consideră
că cererea privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat nu poate
fi calificată ca o cerere accesorie contractului de asigurare încheiat,
întrucât obiectul contractului de asigurare l-a constituit autovehiculul, și nu
alte obligații, astfel că obiectul cererii sale nu este un accesoriu al
dreptului principal, acela de a beneficia de despăgubiri în baza contractului
de asigurare.
Recurenta apreciază
că respectivul contract de asigurare și-a încetat aplicabilitatea în momentul
realizării riscului asigurat, în timp ce dreptul său de a cere repararea
prejudiciului s-a născut numai la momentul executării silite a pârâtei,
întrucât în acel moment a fost în măsură să cuantifice întinderea prejudiciului
și să ceară repararea acestuia.
Din alt punct de
vedere, susține recurenta, la momentul chemării în judecată a pârâtei pentru
obligarea acesteia la plata despăgubirilor datorate în temeiul contractului de
asigurare, prejudiciul nu exista, nu putea fi prefigurată nici întinderea acestuia,
ba mai mult, însuși dreptul (considerat principal de către instanța de fond)
era pus în discuție, pârâta contestând vehement dreptul său.
Pentru aceste motive
recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și
trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Prin întâmpinarea
depusă la dosar intimata-pârâtă Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA -
prin Sucursala Alba a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte,
exercitând controlul de legalitate asupra deciziei atacate, în raport de
criticile formulate, constată că prezentul recurs este fondat în limitele și
pentru rațiunile ce urmează:
Prescripția
extinctivă este sancțiunea care constă în stingerea dreptului material la
acțiune pentru neexercitarea lui în termenul prescris de lege, iar rațiunea ei
este aceea de a menține o ordine de drept deja stabilită, în condițiile lipsei
de diligență a creditorului.
Instanța de fond a
soluționat excepția prescripției dreptului la beneficiul nerealizat fără a avea
în vedere în mod corect momentul de la care începe să curgă termenul de
prescripție, raționament reținut și de instanța de apel.
Astfel, instanța de
fond și cea de apel în mod greșit au apreciat că termenul de prescripție începe
să curgă de la data de 15 iulie 2007, în momentul producerii riscului asigurat,
întrucât Sentința civilă nr. 359/COM a Tribunalului Alba, prin care s-au
acordat despăgubirile în baza contractului de asigurare s-a pronunțat la data
de 26 mai 2009, iar recunoașterea caracterului accesoriu al beneficiului
nerealizat față de despăgubirile acordate implică recunoașterea caracterului
întreruptiv al cursului prescripției al hotărârii prin care acțiunea în
despăgubiri a fost admisă, iar instanța de apel a confirmat acest raționament.
Mai mult decât atât,
instanța de apel nu a tranșat problema perioadei pentru care s-a solicitat
obligarea intimatei la plata sumei solicitate prin acțiune, astfel încât, în
raport de această precizare, să stabilească dacă dreptul la acțiune este sau nu
prescris.
Pentru considerentele
mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ.,
va admite prezentul recurs, va casa decizia recurată și va anula sentința
pronunțată în cauză cu trimiterea spre rejudecare pe fondul cererii, în primă instanță,
Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta SC B.T. SRL împotriva Deciziei nr. 25/2012 din 18
aprilie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.
Modifică decizia
recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanta SC B.T. SRL
împotriva Sentinței comerciale nr. 198/COM/2011 din 21 decembrie 2011 a
Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Anulează sentința
apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv
Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 11 aprilie 2013.
Procesat
de GGC - AZ