ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.T. SRL, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, a solicitat obligarea pârâtei Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, la plata sumei de 390.823,2 RON, cu titlul de beneficiu nerealizat. Prin Sentința comercială nr. 198/COM/2011, din 21 decembrie 2011, Tribunalul Alba a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune a reclamantei SC B.T. SRL invocată de pârâta SC A. SA și în consecință a respins acțiunea precizată, exercitată de reclamanta SC B.T. SRL, și a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Alba a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, constatându-se că, prin Sentința civilă nr. 359/COM din 26 mai 2009, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, care exonerează pe asigurător de obligația de a plăti indemnizația dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție, de către asigurat, respectiv că societatea pârâtă are obligația de a o despăgubi pe reclamantă, în virtutea principiului despăgubirii în asigurare.

Aceasta înseamnă că s-a consfințit irevocabil dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri de la pârâtă, în temeiul raporturilor juridice derivând din contractul de asigurare, ceea ce mai departe înseamnă că dreptul la acțiune al reclamantei de a pretinde despăgubiri în temeiul raporturilor juridice derivând din contractul de asigurare s-a născut în momentul producerii riscului asigurat, adică a incendiului din data de 15 iulie 2007, dată care, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, reprezintă data de când începe să curgă prescripția dreptului la acțiune al reclamantei.

S-a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei atât în ceea ce privește drepturile principale la despăgubiri, derivând din contractul de asigurare, cât și dreptul la acțiune în ceea ce privește drepturile accesorii, reprezentate de beneficiul nerealizat urmare producerii riscului asigurat s-au născut deodată, adică la data de 15 iulie 2007, dată de la care a început să curgă și termenul de prescripție extinctivă special, de doi ani, al dreptului la acțiune, atât pentru obținerea despăgubirilor derivând direct din contractul de asigurare, cât și pentru obținerea beneficiului nerealizat, ca drept accesoriu și subsecvent dreptului principal la despăgubire.

Instanța mai reține că cererea de chemare în judecată, înregistrată în Dosar nr. 5475/176/2007, a avut efect întreruptiv de prescripție, în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, numai în ceea ce privește dreptul principal la acțiunea în despăgubiri derivând din asigurare, nu și în ceea ce privește dreptul la beneficiul nerealizat, câtă vreme acest din urma drept nu a fost exercitat prin formularea unui petit corespunzător, în cadrul acțiunii înregistrate în Dosar nr. 5475/176/2007. Apelul formulat de reclamanta SC B.T.

SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 25/2012 din 18 aprilie 2012. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că contractul de asigurare facultativă de accident, încheiat între reclamanta-apelantă și pârâtă, în Condițiile de asigurare, la art. 19.6, se prevede un termen de prescripție de doi ani la care sunt supuse raporturile juridice dintre părțile contractante, în ce privește dreptul de a ridica pretenții în legătură cu achitarea despăgubirilor.

S-au apreciat ca fiind nefondate susținerile apelantei potrivit cărora cursul prescripției curge de la momentul demarării executării silite a hotărârii privind plata despăgubirilor și că la momentul formulării acțiunii în Dosarul nr. 5475/175/2007 nu se știa care este cuantumul prejudiciului, întrucât din motivarea cererii rezultă că se invocă neexecutarea contractului de prestări servicii încheiat cu SC K. SA, pe care apelanta l-a încheiat la data de 1 ianuarie 2007, iar până la data producerii riscului asigurat a realizat un beneficiu net de 10.856,20 RON. Astfel, s-a apreciat că există suficiente elemente de determinare a beneficiului nerealizat la momentul formulării cererii de acordare a despăgubirilor, nesolicitarea lor în termenul respectiv, odată cu valoarea despăgubirilor reprezentând suma asigurată, fiind numai culpa apelantei-reclamante.

Astfel, susține instanța de apel, câtă vreme izvorul juridic al dreptului la despăgubire cât și la beneficiul nerealizat este producerea riscului asigurat, determinarea termenului de prescripție se face în funcție de acest moment. Față de acestea, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat că termenul de prescripție aplicabil cererii de despăgubire este cel de 2 ani, raportat la clauzele contractuale și la prevederile art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, astfel că, acțiunea ar fi trebuit să se înregistreze la 16 iulie 2009, și nu la 3 august 2011, formularea acțiunii pentru acordarea despăgubirilor neavând caracter întreruptiv de prescripție. Împotriva acestei decizii reclamanta SC B.T.

SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și desființarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru dezbaterea fondului. În susținerea motivelor de recurs recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a soluționat în mod greșit cauza pe excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune. Recurenta consideră că cererea privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat nu poate fi calificată ca o cerere accesorie contractului de asigurare încheiat, întrucât obiectul contractului de asigurare l-a constituit autovehiculul, și nu alte obligații, astfel că obiectul cererii sale nu este un accesoriu al dreptului principal, acela de a beneficia de despăgubiri în baza contractului de asigurare.

Recurenta apreciază că respectivul contract de asigurare și-a încetat aplicabilitatea în momentul realizării riscului asigurat, în timp ce dreptul său de a cere repararea prejudiciului s-a născut numai la momentul executării silite a pârâtei, întrucât în acel moment a fost în măsură să cuantifice întinderea prejudiciului și să ceară repararea acestuia. Din alt punct de vedere, susține recurenta, la momentul chemării în judecată a pârâtei pentru obligarea acesteia la plata despăgubirilor datorate în temeiul contractului de asigurare, prejudiciul nu exista, nu putea fi prefigurată nici întinderea acestuia, ba mai mult, însuși dreptul (considerat principal de către instanța de fond) era pus în discuție, pârâta contestând vehement dreptul său.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA - prin Sucursala Alba a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, exercitând controlul de legalitate asupra deciziei atacate, în raport de criticile formulate, constată că prezentul recurs este fondat în limitele și pentru rațiunile ce urmează: Prescripția extinctivă este sancțiunea care constă în stingerea dreptului material la acțiune pentru neexercitarea lui în termenul prescris de lege, iar rațiunea ei este aceea de a menține o ordine de drept deja stabilită, în condițiile lipsei de diligență a creditorului.

Instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la beneficiul nerealizat fără a avea în vedere în mod corect momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, raționament reținut și de instanța de apel. Astfel, instanța de fond și cea de apel în mod greșit au apreciat că termenul de prescripție începe să curgă de la data de 15 iulie 2007, în momentul producerii riscului asigurat, întrucât Sentința civilă nr. 359/COM a Tribunalului Alba, prin care s-au acordat despăgubirile în baza contractului de asigurare s-a pronunțat la data de 26 mai 2009, iar recunoașterea caracterului accesoriu al beneficiului nerealizat față de despăgubirile acordate implică recunoașterea caracterului întreruptiv al cursului prescripției al hotărârii prin care acțiunea în despăgubiri a fost admisă, iar instanța de apel a confirmat acest raționament.

Mai mult decât atât, instanța de apel nu a tranșat problema perioadei pentru care s-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei solicitate prin acțiune, astfel încât, în raport de această precizare, să stabilească dacă dreptul la acțiune este sau nu prescris. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite prezentul recurs, va casa decizia recurată și va anula sentința pronunțată în cauză cu trimiterea spre rejudecare pe fondul cererii, în primă instanță, Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.T. SRL împotriva Deciziei nr. 25/2012 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanta SC B.T. SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 198/COM/2011 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Alba. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ