ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 344 din data de 31 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a constatat nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanta D.M. împotriva Deciziei civile nr. 59 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) din același cod a luat în examinare excepția nulității recursului, și a constatat că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile sus-citate, potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare D.M. la data de 7 februarie 2013, prin care a solicitat admiterea contestației în anulare și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 - 320 C. proc. civ. În susținerea acesteia, contestatoarea a prezentat, în prealabil, un istoric al cauzei în fazele procesuale anterioare, redând susținerile prezentate prin cererea de chemare în judecată, cererile probatorii, cererile de ajutor public judiciar, cu minime completări și modificări. În continuare, contestatoarea a arătat ca față de daunele morale solicitate invocă dispozițiile O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, în speță art. 3, raportat la art. 16 și la art. 27 din Legea nr. 296/2004.

De asemenea, apreciază că relevant este și art. 22 din Constituția României raportat la art. 81 și art. 1381 din Noul C. civ. A invocat de asemenea art. 25 din Legea nr. 296/2004, art. 49 din O.G. nr. 21/1992. În consecință solicită admiterea contestației în anulare și pe fondul cauzei acordarea de daune morale în cuantum de 2.500.000 euro. Contestația în anulare este nefondată. Prealabil examinării motivelor invocate prin cererea de față, Înalta Curte observă că temeiurile de drept invocate sunt cele prevăzute de art. 317 - 320 C. proc. civ., fără a argumenta distinct fiecare motiv al contestației în anulare. Înalta Curte precizează că exercitarea contestației în anulare se poate face numai în condițiile limitativ prevăzute de art. 318 C. proc.

civ., motivele neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât cele vizate în mod expres de textul de lege evocat. Cu privire la motivul întemeiat pe ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ, Înalta Curte arată că greșelile materiale strecurate într-o hotărâre pot forma obiectul unei contestații în anulare dacă vizează greșeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante ale cauzei. Pornind de la aceste precizări, Înalta constată că argumentele invocate în sprijinul acestui motiv de contestație nu semnifică greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Cu privire la motivul întemeiat pe ipoteza art. 318 teza a II-a C. proc. civ., se constată că invocarea acestuia este posibilă pentru omisiunea cercetării unuia dintre motivele de modificare sau de casare.

În speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat nulitatea cererii de recurs, ținând seama de natura și exigențele administrării justiției în această cale extraordinară de atac, care nu aduce atingere substanței dreptului în condițiile în care partea a avut la îndemână căile devolutive anterioare și a constatat că recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. întrucât indicarea formală a art. 299 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greșită a legii cu o minimă argumentare în drept, nu răspunde cerinței impuse de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, se constată că întrucât soluția instanței de recurs a fost aceea de constatare a nulității cererii de recurs, problema examinării motivelor de casare sau modificare invocate de recurentă nu mai putea fi abordată, admiterea excepției făcând inutilă analizarea motivelor de reformare susținute de reclamantă. Motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului.

În speță, contestatoarea nu a prezentat argumentele aduse în sprijinul primului motiv al contestației în anulare, respectiv nelegala citare, astfel încât controlul nu poate fi exercitat în raport de acest motiv. În ceea ce privește motivul reprezentat de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se observă că și acesta se circumscrie argumentelor sus evocate. Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea D.M. împotriva Deciziei nr. 344 din 31 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - AS