ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând
asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 70 din
10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 7278/63/2011,
în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată și
completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu
aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata R.D.,
3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale; în baza art.
11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată
aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 13
alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr.
79/2005 și s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; s-a
dedus prevenția de la 18 ianuarie 2011, la zi și s-a menținut în continuare
starea de arest.
În baza art. 13
alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2011 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b). C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I.,
la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea
nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art.
37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare și 3
ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.
pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a
fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20
rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005
cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., iar în baza art. 33-34 C. pen. i-a fost
aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 3 ani
interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.
pen., s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; s-a dedus
prevenția de la 18 ianuarie 2011, la zi și s-a menținut în continuare starea de
arest.
În baza art. 11
pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul
C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12
alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005 și art. 26 rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) Legea nr. 678/2001
cu aplic, art. 37
1
lit. b) C. pen.; în baza art. 350 alin. (2) C.
proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.I., dacă
nu mai este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 11
pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul
B.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin.
(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011 modificată și completată prin O.U.G. nr.
79/2005 și art. 26 C. pen. rap la art. 13 alin. (1), (2) și (3) Legea nr. 678/2001
cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen.,
s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B.M., dacă nu este
reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 12
alin. (1) și (2) lit. a Legea nr. 678/2001 modif. și completată prin O.U.G. nr.
79/2005 cu aplic. art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată
inculpata S.D. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.
64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a aplicat art. 71, 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a luat act
că, în cauză, nu există constituire de părți civile; s-a confiscat suma de
335,5 euro de la inculpata R.D.
În baza art. 191
C. proc. pen., au fost obligați inculpații R.D., C.I. și S.D. la câte 2.500
lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 44 D/P/2009 al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul
Teritorial Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest
preventiv, a inculpaților: R.D. zisă „F." pentru inf. prev. de art. 12 alin.
(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr.
79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art.
13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; C.I. zis „M.",
pentru săvârșirea în stare de recidivă și în concurs a infracțiunilor prev. de art.
13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005 (două fapte) și art. 20 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din
Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu
aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
C.I. zis „T." pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen.
raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată
și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin.
(1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr.
79/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art.
33 lit. a) C. pen.; B.M. zis „F." pentru săvârșirea în concurs și în stare
de recidivă a infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin.
(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr.
79/2005 și art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.
678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu aplicarea
art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt,
instanța de fond a constatat că în anul 2006, partea vătămată D.I. a cunoscut
în piața Valea Roșie, din Craiova, o țigancă ce se ocupa cu vânzarea de haine,
pe nume R.D., poreclită „F.", care i s-a recomandat părții vătămate cu
această poreclă. În urma discuției avute de partea vătămată cu această persoană
de etnie romă, în cadrul căreia partea vătămată i s-a plâns acesteia că a
plecat de acasă, că nu are un serviciu, inculpata i-a propus părții vătămate să
meargă cu ea în Italia, unde ar urma să fie angajată la o familie de bătrâni ca
îngrijitoare. Această propunere, partea vătămată, a prezentat-o unei prietene
de-a sa, părții vătămate L.M.M., căreia i s-a părut interesantă și a acceptat
și aceasta, după ce a discutat și ea cu inculpata R.D., aceasta din urmă
spunându-le și prețul pe care ar urma să-l primească, respectiv 200 - 300 euro
pe lună. Părând impresionată de situația celor două părți vătămate inculpata
s-a oferit chiar să le plătească cheltuielile de transport până în Italia celor
două.
Datorită
situației în care se aflau, foarte grea din punct de vedere material, cele două
părți vătămate au acceptat propunerea inculpatei, astfel că la data de 26
august 2006 au plecat spre Italia, ieșind din țară prin P.T.F. Nădlac,
destinația fiind Roma, unde odată ajunse au fost cazate pe un „platz" unde
locuiau rudele inculpatei printre care „M.", „R.", „T.", „S."
și ulterior după eliberare „F." Partea vătămată L.M.M. a fost dusă,
imediat, altor rude ale inculpatei, respectiv inculpatei S.D. și concubinului
acesteia R.M., zis A., spunându-i că va trebui să stea o perioadă scurtă cu
aceștia. în ziua următoare cei doi au dus-o pe L.M. într-un loc unde se afla o
tânără pe nume „M." spunându-i acesteia că trebuie să stea acolo și să
facă bani, partea vătămată realizând astfel că urma să se prostitueze, acesta
fiind scopul prezenței ei în Italia. Aceasta a acceptat fără să se opună să se
prostitueze și după perioada de aproximativ două săptămâni de zile a cunoscut
un tânăr care s-a oferit să o ajute să scape de persoanele care o scoseseră „la
stradă", plecând și rămânând cu acesta, în prezent având și un copil.
Partea vătămată L.M.M. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Cu referire la
partea vătămată D.I., aceasta a fost scoasă „la stradă" de către R.D. sub
a cărei supraveghere s-a prostituat din luna septembrie 2006 și până în
primăvara anului 2008, atât în Roma cât și în localitatea Bari, inculpata
exercitând presiuni asupra sa și încasându-i banii.
Activitatea
părții vătămate D.I. a încetat în primăvara anului 2008, când aceasta a părăsit
hotelul în care era cazată, reușind acest lucru întrucât membrii familiei
inculpatei R.D. împreună cu aceasta plecaseră în România la înmormântarea unui
frate de-al inculpatei.
Din probele
existente la dosar a rezultat că inculpata R.D. a primit bani, prin transfer
bancar, suma de 335,35 euro, sumă pe care instanța o va confisca de la
inculpată, întrucât partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în
cauză. Vinovăția inculpatelor R.D. și S.D. a fost dovedită, cu referire la cele
două părți vătămate D.I. și L.M. reținându-se în sarcina acestora comiterea
infracțiunii de trafic de persoane, recrutarea părților vătămate făcându-se
prin înșelăciune, iar în ce o privește pe inculpata S.D., aceasta a și
găzduit-o pe parte vătămată L.M.
Prin
rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatei R.D. și săvârșirea infracțiunii
de tentativă la trafic de minori, vis-a-vis de partea vătămată R.A.D., minoră
în vârstă de 14 ani, pe care inculpata a cunoscut-o într-un club din Craiova,
și cu care ulterior s-a împrietenit, minora chiar mutându-se în domiciliul
inculpatei, aceasta din urmă propunându-i să meargă în Germania unde să se
angajeze ca dansatoare la un club. Fără a face presiuni asupra părții vătămate,
aceasta inițial a fost de acord, dar ulterior, aflând de la diverse persoane cu
ce se ocupă, de fapt, inculpata partea vătămată i-a comunicat acesteia că nu
este de acord să plece în Germania cu inculpata. Cum din probele existente la
dosar, dar și din declarațiile inculpatei și ale părții vătămate nu reiese
intenția inculpatei de a o racola pe partea vătămată cu scopul de a o
transporta în Italia să se prostitueze în folosul său și nici din declarația
martorului G.D. nu rezultă acest lucru instanța nu va reține vinovăția
inculpatei pentru această faptă. Martorul declară din ceea ce i-a relatat
partea vătămată, și anume că avea încurcături cu o anume „F." la care avea
o datorie de bai, suma de 300 euro,, dar acest lucru nu conduce la concluzia că
inculpata ar fi încercat prin înșelăciune să o ducă în Italia sau în Germania
pe partea vătămată și nici intenția de racolare nu este demonstrată, suma de
bani reprezentând contravaloarea unui telefon pe care inculpata i-l dăduse
părții vătămate.
Cu referire la
inculpatul C.I. zis „M.", în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de
trafic de minori și de tentativă la infracțiunea de trafic de persoane,
instanța de fond, din probele administrate în cauză a apreciat ca dovedită vinovăția
acestuia în ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de minori referitor
la părțile vătămate P.M.C. și O.A.L.
Referitor însă,
la partea vătămată S.M.D., față de care s-a reținut în sarcina inculpatului C.I.
săvârșirea infracțiunii de tentativă la trafic de persoane, instanța de fond a
apreciat că nu se poate reține săvârșirea acestei fapte, nefiind demonstrată
intenția de a o duce la stradă pe partea vătămată S.M.D., din probe rezultând
clar faptul că între inculpat și această parte vătămată a existat o relație
„amoroasă", împrejurare reliefată și de mama părții vătămate, martora S.I.,
care declară că aceștia doi locuiau împreună în apartamentul închiriat de ea
fiicei sale, martora chiar fiind de acord cu acest lucru. Mai mult, așa cum
declară martora fiica sa nici nu a depus plângere împotriva inculpatului,
atitudine care face să întărească convingerea instanței că inculpatul nu a
intenționat să o traficheze în Italia pe partea vătămată S.D. Din declarația
martorului D.D.M., fila 190 dosar, rezultând clar faptul că inculpatul C.I. nu
i-a spus D. că o va lua în Italia să se prostitueze, neavând deci această
intenție, mai mult, relația amoroasă dintre cei doi a fost dezvăluită și de
martorul B.D., care a precizat că inculpatul i-a prezentat-o pe D. ca fiind
soția lui.
În ce privește
pe ceilalți doi inculpați, C.I. și B.M., în sarcina cărora s-au reținut
infracțiunile de complicitate la trafic de minori și de complicitate la trafic
de persoane, reținându-se că aceștia ar fi ajutat și ar fi transportat la
stradă în Italia părțile vătămate P.M.C., D.I., sens în care erau și remunerați
de ceilalți doi inculpați.
Din probele
administrate în cauză, instanța de fond nu a reținut participarea acestora în
nici un mod la săvârșirea acestor fapte, deoarece nici una dintre părțile
vătămate nu au declarat că ar fi fost transportată „la stradă" de cei doi
inculpați. Astfel, partea vătămată P.M.C., în declarația dată la instanță, a
declarat că nu cunoaște pe nici unul dintre inculpați, cu excepția inculpatului
C.I. zis „M." și a precizat că pe inculpații B.M. și C.I. nu-i cunoaște și
niciodată nu a fost transportată de ei.
Nici partea
vătămată O.A.L. nu îi cunoaște pe cei doi inculpați C.I. și B.M., așa cum
rezultă din declarația aflată la fila 263 din dosar. Mai mult, inculpatul C.I.
nu posedă permis de conducere, fapt ce dă veridicitate declarațiilor sale dar
și ale părților vătămate, iar inculpatul B.M. a obținut permisul de conducere
la sfârșitul anului 2008, dată la care părțile vătămate părăsiseră Italia.
Apreciind că în
cauză infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați B.M. și C.I. -
acelea de complicitate la infracțiunile de trafic de minori și de trafic de
persoane - nu au fost săvârșite de ei, aceștia neajutând și neînlesnind în nici
un mod pe inculpații C.I. și R.D. la săvârșirea infracțiunilor de trafic de
minori și de trafic de persoane, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art.
11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus
achitarea.
Astfel, instanța
de fond a constatat că, în drept, faptele săvârșite de inculpata R.D. întrunesc
elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și alin.
(2) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu
aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar a inculpatei S.D. întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001,
modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005; faptele săvârșite de
inculpatul C.I. zis „M." întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001
modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic, art. 37 lit. b),
inculpatul aflându-se în stare de recidivă post executorie față de pedeapsa de
7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 50 din 3 aprilie 1996
a Tribunalului Dolj, infracțiuni aflate în concurs real, în final cu aplicarea
disp. art. 33 lit. a) C. pen.
La
individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în
vedere la cele două inculpate R.D. și S.D., datele ce le caracterizează
persoana, nefiind cunoscute cu antecedente penale, poziția relativ sinceră a
inculpatelor, date pe care le-a putut considera ca încadrându-se în
dispozițiile art. 74 lit. a) din C. pen. și în funcție de care a aplicat
pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de textul de lege, cu executare
în regim de detenție, de natură să-și atingă scopul preventiv educativ.
La
individualizarea pedepsei aplicată inculpatului C.I., instanța de fond a avut
în vedere pe de o parte gradul de pericol social al faptelor, infracțiuni cu un
grad ridicat de pericol social, datele ce-i caracterizează persoana
inculpatului (recidivist, poziție procesuală nesinceră), în funcție de care a apreciat
că aplicarea unei pedepse cu închisoare într-un cuantum ridicat peste minimul
prevăzut de text, cu executare în regim de detenție, va fi de natură să
contribuie la reeducarea acestuia și la atingerea scopului preventiv al
pedepsei.
Prima instanță
a constatat că, în cauză, nu există constituire de părți civile.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel atât D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial
Craiova, care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece
au fost greșit achitați inculpații R.D., C.I., C.I. și B.B.M. și pentru că în
cauză s-a făcut o greșită individualizare a pedepselor aplicate inculpaților -
cât și inculpata S.D. - care a criticat sentința pentru netemeinicie arătând că
a fost condamnată în mod greșit iar în subsidiar a cerut reindividualizarea
pedepsei prin reducerea ei și suspendarea executării - și inculpații R.D. și C.I.
- care au cerut reducerea pedepselor.
Prin Decizia nr.
165 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală
și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile
inculpaților R.D. C.I. și S.D., declarate împotriva sentinței penale nr. 70 din
10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 7278/63/2011.
Totodată, a
fost admis apelul Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial
Craiova, a fost desființată sentința, pe latură penală.
Au fost repuse
în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaților R.D., C.I.
Au fost
înlăturate circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
pentru inculpata R.D., precum și dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a C. pen. pentru inculpaților R.D. și C.I. și, rejudecând:
În baza art.
20 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu referire
la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005, a fost condamnată inculpata R.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare
și 2 ani interzicerea drepturilor prev.- de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.
pen., ca pedeapsă complementară .
În baza art. 12
alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeași
inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor
prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 33
lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând
ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă
complementară.
A aplicat art. 71,
64 lit. a) și lit. b) C. pen.
În baza art. 88
C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost dedusă prevenția inculpatei
de la 10 noiembrie 2011, în continuare la zi și a fost menținută în continuare
starea de arest.
În baza art.
20 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art.
15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005
cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la
pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64
alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 13
alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2011 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat același
inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi
prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară( parte
vătămată P.M.C.).
În baza art. 13
alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat același
inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi
prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară (parte
vătămată O.L.A.).
În baza art. 33
alin. (1) lit. a) comb. cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor
prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.
S-a făcut
aplicarea art. 71, 64 lit. a) și lit. b) C. pen.
În baza art. 88
C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost dedusă prevenția de la 10
noiembrie 2011 la zi și a menținut în continuare starea de arest.
În baza art.
26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001
modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit.
b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și
3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.,
ca pedeapsă complementară.
În baza art. 26
C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art.
37 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani
închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit.
b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 33
alin. (1) lit. a comb. cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.
S-a făcut
aplicarea art. 71, 64 lit. a) și lit. b) C. pen.
S-a constatat
faptul că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 18 ianuarie 20111a
data de 10 noiembrie 2011
În baza art.
26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001
modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit.
a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și
3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.,
ca pedeapsă complementară
În baza art. 26
C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art.
37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani
închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit.
b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 33
alin. (1) lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (2) C. pen.
au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu restul rămas
neexecutat de 541 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin
sentința penală nr. 442 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Dolj, definitivă
prin Decizia penală nr. 1623 din 24 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 3
ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca
pedeapsă complementară.
S-a făcut
aplicarea art. 71, 64 lit. a) și lit. b) C. pen.
S-a constatat
faptul că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 18 ianuarie 2011 la
data de 10 noiembrie 2011.
Au fost
menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Instanța de
apel a apreciat că apelul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova este
fondat, iar apelurile promovate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi
soluționate ca atare, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea
de apel a constatat că instanța de fond a achitat pe inculpații R.D., C.I., C.I.
și B.B.M. - toți fiind frați - deoarece a reținut o greșită stare de fapt ca
urmare a necenzurării depozițiilor date de părțile vătămate în timpul cercetării
judecătorești, în raport de înscrisurile necontestate și administrate în cursul
urmăririi penale dar și în raport de împrejurările de fapt recunoscute de
inculpați, care fac dovada sincerității părților vătămate în declarațiile date
la urmărirea penală.
Totodată, a
reținut că aceste probe nu au fost corelate nici cu declarațiile martorilor
audiați la cercetarea judecătorească care și-au menținut declarațiile date în
faza de urmărire penală.
Astfel, în ceea
ce o privește pe inc. R.D., achitată pentru infracțiunea prevăzută de art. de art.
20 rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și
completată prin O.U.G. nr. 79/2005, victimă fiind partea vătămată R.A.D.,
Curtea de Apel a reținut că inculpata a reușit în urma unor discuții și
întâlniri repetate cu partea vătămată care era fugită de acasă și dată din
acest motiv în urmărire națională - să obțină informații despre aceasta care
să-i permită constrângerea ei prin promisiuni prin care a determinat-o să
accepte întocmirea unor acte de identitate false iar ulterior, ca urmare a
refuzului acestei părți de a urma pe inculpată în Franța, refuz determinat de
informațiile pe care le primise această victimă de la cunoștințe, a început să
facă și presiuni de natură materială -pretinderea unor sume de bani pentru
"actele false" - și chiar amenințări, lucru care a determinat
intervenția martorului G.A.D. Acest martor a fost amenințat telefonici, la
rândul lui de către inculpată.
În cursul
urmăririi penale partea vătămată a făcut declarațiile acuzatoare în fața unui
procuror, asistată de un apărător din oficiu și de reprezentant din A.N.T.P.
iar Curtea de Apel a apreciat că aceste declarații au fost făcute în condiții
care înlătură existența vreunei constrângeri sau în împrejurări stresante care
să altereze acestei victime voința ori conștiința - așa cum susține aceasta în
prezent, după ce o parte din inculpați au fost puși în libertate.
De altfel și în
fața instanței de apel această parte vătămată a recunoscut anumite acțiuni ale
inculpatei - faptul că nu era lăsată în pace de inculpată - dar a negat
constrângerea ei în scopul traficării și practicării prostituției în Franța,
neputând explica de ce aceste declarații noi sunt contrazise de cele ale
martorului G.A.D.
În consecință
Curtea de Apel le-a apreciat ca fiind nesincere și le-a înlăturat, reținând
existența infracțiunii menționate și vinovăția inculpatei în comiterea ei.
În ceea ce
privește pe inculpatul C.I., prima instanță a reținut doar parțial starea de
fapt existentă, respectiv doar relația de prietenie a victimei S.M.D. cu
inculpatul, deoarece a apreciat greșit ca fiind necredibile declarațiile
martorilor G.D. - care a susținut că inculpatul a făcut demersuri pentru a-i
achita o datorie pe care partea vătămată o avea la el doar cu condiția ca
aceasta să-l urmeze pe inculpat în Germania - și ale martorilor D.D. și B.F.,
ce confirmă la rândul lor intenția acestui inculpat de a profita de partea
vătămată și de a o obliga să se prostitueze, promisiunea de prietenie și de
căsătorie fiind doar un pretext pentru amăgirea acestei victime.
Declarațiile
acestor martori sunt confirmate și completate de cele ale mamei părții
vătămate, martora Sfetan Ioana, care a arătat că inculpatul a amenințat-o că
dacă se opune relației pe care o are cu victima nu o să-și mai vadă fata 7 ani
de zile.
În același timp
se constată că partea vătămată a confirmat informația oferită de martori că
inculpatul se ocupa în Italia de obligarea unor tinere din România să se
prostitueze, banii însușindu-i inculpatul.
Curtea de Apel
a reținut existența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.
20 raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001 precum și intenția directă a
inculpatului de a racola și transporta victima în străinătate pentru obligarea
ei la practicarea prostituției.
S-a apreciat că
în mod netemeinic instanța de fond a achitat pe inculpații C.I. și pe inc. B.M.
pentru infracțiunile prev. de art. 26 raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit.
a0 din Legea nr. 678/2001 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen.
rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) Legea nr. 678/2001, părți vătămate fiind
minora P.M.C. precum și D.I., cu motivarea că aceste victime ale traficului de
persoane nu au cunoscut pe inculpați.
Curtea de apel
a apreciat că această stare de fapt este contrazisă de probele administrate.
În faza de
urmărire penală, ambele părți vătămate au declarat că inculpații ajutau pe
inculpata R.D., însoțind în autoturismul care făcea transportul pe părților
vătămate, de la locul de cazare la "stradă", în perioada în care s-au
aflat în Italia iar, ulterior, în localitatea Rimini, inc B.M. a colectat banii
obținuți din practicarea prostituției. Declarația făcută de D.I. și de minora P.M.C.,
în faza de. urmărire penală, a fost dată în fața procurorului fiind asistate de
avocat din oficiu și de un reprezentant de la A.N.T.P.
În acest
context, instanța de apel a apreciat că aceste declarații au fost făcute în
condiții care înlătură existența vreunei constrângeri sau în împrejurări
stresante care să altereze acestora voința ori conștiința, cu atât mai mult cu
cât modul de recrutare și transport al victimelor arătate este confirmat de
extrasul de intrări/ieșiri P.T.F. Năldac, înscris din care rezultă că acestea
au fost însoțite în Italia- Roma, la data de 26 august 2006, de inculpata R.D.
și nu de cei doi "concubini" cum ar fi fost normal dacă ele erau
prietenele inculpaților C.I. și B.M. - potrivit susținerilor nereale din faza
de judecată ale celor două părți.
În acest
context este edificatoare, în privința în care acționau inculpații cauzei, care
constituiseră un grup de criminalitate organizată bazat pe relațiile de familie
- faptă pentru care nu au fost trimiși însă în judecată -, și declarația
șoferului microbuzului ce a transportat la data menționată pe cele două
victime, martorul I.D. dar și declarația victimei L.M. - aceasta arătând că
inc. C.I., C.I. și B.M. "supravegheau la stradă fetele" și făceau
parte din rețea - cât și situația transferurilor monetare între D.I. și
inculpata R.D. și harta operativă a transferurilor bănești dintre inculpați,
dintre aceștia și anumite părți vătămate și dinte inculpați și alte rude ale
lor.
De altfel, cele
două părți vătămate au revenit asupra afirmațiilor lor mincinoase date la
instanța de fond într-o altă cauză penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 551/P/2011
al Tribunalului Dolj, motivarea dării de declarații care să nu corespundă
adevărului, în fața instanței de judecată, fiind aceea a unor presiuni care nu
puteau fi făcute decât de inculpații puși în libertate ori de rude ale
acestora.
Tot această
victimă a arătat că banii câștigați erau strânși de inc. R.D. și S.D.. De
altfel și părinții minorei au confirmat că fiica lor a fost transportată in
Italia și s-a prostituat în folosul unui grup de rromi, indicând dintre aceștia
pe inc. C.I. și susținând că aceștia, pentru a o putea scoate din țară fără
procură din partea părinților, i-au făcut minorei o carte de identitate falsă
pe numele de leu Ileana, carte de identitate găsită asupra ei în urma unui
accident de circulație petrecut in Italia.
Concludente, în
sensul implicării celor doi inculpați în transportarea celor două victime în
Italia pentru practicarea prostituției, au fost și declarațiile martorilor B.Ș.C.
și C.S.
Ca o
caracteristică generală, s-a reținut că inculpații bărbați, pentru a avea un
eventual alibi dar și pentru a amăgi pe părțile vătămate pentru a-i însoți în
străinătate, le promiteau că le vor lua de soții, lucra care rezultă din
declarațiile mai multor martori audiați de instanța de fond, precum martorul D.D.l,
B., B.D., G. - aspect nesesizat însă de prima instanță și nevalorificat în
contextul celorlalte probe.
În același timp
a apreciat că este fondată critica privind greșita individualizare a pedepsei
pentru inculpata R.D. deoarece față de aceasta s-au reținut neîntemeiat
circumstanțe atenuante doar pentru că nu ar mai fi fost condamnată anterior, în
condițiile în care evaluarea comportamentul bun avut anterior faptei s-ar
limita doar la acest aspect fără să se aibă în vedere și alte elemente precum
existența unei pregătiri școlare și profesionale, a unui loc de muncă - elemente
care lipsesc la inculpată, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă că a trăit
în ultimii ani în străinătate, la limita legalității.
De asemenea,
s-a apreciat că este greșită individualizarea și a pedepselor accesorii
deoarece pentru inculpații condamnați s-a interzis doar dreptul de a fi ales în
autoritățile publice sau în funcții publice elective și nu și dreptul de a
alege în condițiile în care inculpații au dovedit prin modul de comitere,
perioada mare de timp și prin natura faptelor că au o capacitate redusă de
apreciere a valorii umane.
Totodată, s-a
apreciat că nu sunt fondate criticile formulate de inc. R.D. și C.I. respectiv
inc. S.D. cu privire la individualizarea pedepselor aplicate deoarece, așa cum
s-a arătat, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatele femei nu reprezintă
o împrejurare din cele avute în vedere de legiuitor potrivit art. 74 alin. (1) lit.
a) C. pen. iar inc. C.I. are antecedente penale.
Precum, s-a
reținut că nu este fondată nici critica formulată de inc. S.D. ce vizează
achitarea sa fiindcă, potrivit celor arătate, există probe directe care atestă
prezența inculpatei în Italia și în cadrul grupării infracționale arătate, la
momentul comiterii faptelor, dar și care atestă rolul ei în traficarea
persoanelor, respectiv supravegherea, amenințarea și constrângerea pentru
remiterea sumelor de bani obținute prin prostituție.
Împotriva
hotărârii pronunțate în apel au formulat recurs inculpații R.D., C.I., S.D., C.I.
si B.M.
Prin motivele
de recurs, depuse cu respectarea termenului prev. de art. 385
10
alin.
(2) C. proc. pen. (la 18 octombrie 2013, data depunerii la oficiul poștal, în
condițiile în care primul termen de judecată a fost stabilit la 25 octombrie 2013)
inculpatul C.I. a criticat decizia invocând incidența cazurilor de casare prev.
de art. 385
9
alin. (1) pct. 13 și 172 C. proc. pen.
În motivarea
căii de atac a arătat că pentru una dintre infracțiunile de trafic de minori
pentru care a fost condamnat, cu referire la partea vătămată P.M.C., există
autoritate de lucru judecat fiind condamnat pentru aceeași faptă, la pedeapsa
de 3 ani închisoare, în Italia.
Totodată, a
susținut că faptele reținute în sarcina sa, cu referire la părțile vătămate O.A.L.
și S.M.D. nu sunt prevăzute de legea penală.
Sub acest
aspect a arătat că partea vătămată O.A.L. a plecat din România cu o altă fată
pe nume C., au intrat pe mâna unui proxenet, fiind exploatate de către acesta
și a apelat la el pentru a scăpa și a le duce în Germania, unde le-a lăsat.
Ca atare,
apreciază că acest transport realizat fără constrângere sau înșelăciune a
părții vătămate nu poate întruni conținutul infracțiunii de trafic de persoane,
fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Cu privire la
partea vătămată S.M. a arătat că este concubina lui, nu a fost forțată, înșelată
sau indusă în eroare, spunându-i-se că merge în străinătate pentru prostituție,
astfel că nici cu privire la această parte vătămată nu există nici un element
pentru reținerea infracțiunii, nefiind întrunite elementele constitutive.
Cu prilejul
dezbaterilor în recurs a invocat și incidența cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Inculpații S.D.
și B.M. au depus motivele de recurs la data de 14 noiembrie 2013, cu depășirea
termenului impus prin dispozițiile art. 385
10
alin. (2) C. proc.
pen. In cauză, primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit la
data 25 octombrie 2013, recurenții inculpați fiind înștiințați de acest termen,
inclusiv despre obligația motivării recursului și consecințele nerespectării
termenului.
Inculpatul S.D.
a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 385
9
alin. (1)
pct. 12 și 13 C. proc. pen.
În acest sens,
a arătat că a găzduit-o pe partea vătămată L.M., primind bani de la aceasta. De
altfel, la Curtea de apel, cu ocazia audierii, partea vătămată L.M. a declarat
că nu a fost forțată deloc, dar i-a fost frică deoarece a văzut un băiat care
bătea o altă fată. Prin urmare, a solicitat achitarea pentru fapta de trafic de
persoane pentru care a fost acuzată.
Inculpatul B.M.
a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1)
pct 17
2
C. proc. pen., arătând că la data când se pretinde că s-a
comis fapta se afla în stare de deținere în penitenciar.
Inculpații R.D.
și C.I. nu au depus motive scrise de recurs.
În cauză,
primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit la data 25 octombrie 2013,
recurenții inculpați fiind înștiințați de acest termen, inclusiv despre
obligația motivării recursului și consecințele nerespectării termenului.
Cu prilejul
dezbaterilor în recurs, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata R.D. a
invocat cazul de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C.
proc. pen., susținând că prin decizia penală atacată au fost aplicate pedepse
în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind stabilit prin înlăturarea
dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.
În raport de
criticile susținute, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale
atacate și reanalizând circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele
personale ale inculpatei, în raport de faptul că a aceasta a recunoscut faptele
cercetate, nu are antecedente penale și prin prisma dispozițiilor art. 72 C.
pen. să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei cu reținerea de
circumstanțe atenuante.
Apărătorul
desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I. a invocat cazul de casare prev. de art.
385 pct. 17 C. proc. pen., apreciind hotărârea atacată contrară legii.
În susținerea
recursului, a arătat că din întreg probatoriu și situația de fapt reținută de
instanța de fond a rezultat că inculpatul C.I. nu se face vinovat de săvârșirea
celor 2 infracțiuni pentru care a fost condamnat de Curtea de Apel, fără a
rezulta participarea lui la traficarea părților vătămate P. și D. și fără a fi
recunoscut de victime.
În subsidiar, a
invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca,
în cazul în care se va stabili că inculpatul se face vinovat de faptele pentru
care a fost cercetat, prin reanalizarea materialului probator să se reducă
pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, față de împrejurarea că cea
stabilită de instanța de apel este mult prea mare, raportat la participația
redusă și la circumstanțele personale ale inculpatului.
Examinând cauza
în temeiul art. 385
6
alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte
constată următoarele:
Inculpatul C.I.
a criticat decizia invocând prin motivele scrise de recurs incidența cazurilor
de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 13 și 172 C. proc. pen.
Prin invocarea
cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.
a învederat că faptele reținute în sarcina sa, cu referire la părțile vătămate O.A.L.
și S.M.D. nu sunt prevăzute de legea penală.
Sub acest
aspect a susținut că fapta, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, este în
contradicție cu declarația părții vătămate O.A.L. dată în faza de urmărire
penală dar și cu cea dată în fața instanței de fond. De asemenea, a învederat
că, în mod greșit, s-a reținut prin rechizitoriu dar și în considerentele
hotărârilor instanțelor de fond și apel că banii rezultați din exploatarea
părții vătămate i-ar fi fost remiși. în concret, a arătat că a contribuit doar
la transportarea părții vătămate și a prietenei acesteia în Germania unde au
rămas în grija altor persoane. Or, transportarea părții vătămate O.A.L. nu s-a
produs prin violență, constrângere sau inducere în eroare, astfel că fapta nu
este prevăzută de legea penală, fiind un contract civil de transport. Prin
urmare, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Cu privire la
partea vătămată S.M. a arătat că era concubina lui și nu a fost constrânsă sau
indusă în eroare, spunându-i-se că merge în străinătate pentru prostituție.
Totodată, a arătat că împrejurarea că la un moment dat i-a propus să meargă în
Germania unde urma să se prostitueze iar aceasta a refuzat, face ca activitatea
să rămână în faza actelor preparatorii care nu sunt incriminate sub forma
tentativei de legea penală. Prin urmare, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit.
d) C. proc. pen.
Cu privire la
aceleași fapte, cu prilejul dezbaterilor în recurs inculpatul, prin apărător
ales, a menționat în plus față de cazurile de casare invocate prin motivele
scrise de recurs și incidența cazului de casare prev. de art. 385
9
alin.
(1) pct. 12 C. proc. pen.
Deși nu a fost
invocat în mod expres prin motivele scrise de recurs depuse în ' termenul
prevăzut de lege, împrejurare ce nu ar mai permite examinarea cauzei prin
prisma acestui caz de casare care nu poate fi luat în considerare din oficiu,
Înalta Curte constată că criticile au vizat în mod concret neîntrunirea
elementelor constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori, respectiv
trafic de persoane.
Cazul de casare
prev. de art. 385 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., invocat de inculpat prin
motivele scrise, are în vedere în concret lipsa uneia dintre trăsăturile
esențiale ale infracțiunii, vizând printre altele (prevederea faptei de legea
penală și săvârșirea ei cu vinovăție) și întrunirea conținutului infracțiunii
astfel cum este prevăzut de lege. Neîntrunirea conținutului infracțiunii determină
caracterizarea faptei că nu constituie infracțiune, ceea ce înseamnă că fapta
nu este prevăzută ca infracțiune. Ca atare, susținând că faptele nu sunt
prevăzute de legea penală inculpatul a motivat recursul cu referire la situația
când faptele nu întrunesc elementele constitutive prevăzute de lege pentru
infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, invocând inexistența
constrângerii sau a inducerii în eroare a victimelor precum și neexercitarea de
violențe asupra acestora.
Motivele de
recurs reprezintă critici concrete pe care le invocă recurentul, uneori fără
ale încadra într-un caz de casare. Constituie atributul exclusiv al instanței
de recurs să aprecieze dacă motivul de recurs este întemeiat și se încadrează
într-unui dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin urmare,
criticile formulate de inculpat prin motivele scrise de recurs încadrate de
către acesta în cazul de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 13
C. proc. pen. vor fi examinate și prin prisma cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apreciat ca fiind invocat în termen.
Examinând
criticile formulate de inculpat, Înalta Curte constată că acestea sunt
neîntemeiate pentru următoarele motive:
Criticile
formulate cu privire la faptele de trafic de minori privind pe partea vătămată O.A.L.
și tentativă la infracțiunea de trafic de persoane privind pe partea vătămată S.M.D.,
vizează greșita reținere a situației de fapt de către instanțele de fond și
apel prin raportare la declarațiile părților vătămate.
Așadar,
inculpatul solicită achitarea prin prezentarea unei situații de fapt diferite
de cea reținută de instanțele de fond și apel, or, cazurile de casare prev. de art.
385
9
alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc. pen. nu permit cenzurarea
situație de fapt și nici verificarea concordanței dintre cele reținute în
hotărârea de condamnare și probele administrate.
Pornind de la
principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia
examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii
de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării
cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu
poate cenzura situația de fapt.
Cazurile de
casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc. pen.,
presupun ca soluția instanței de apel să fie contrară legii, respectiv, pentru
ipoteza în care inculpatul a fost condamnat prin reținerea unei situații de
fapt corect stabilite și, în mod greșit, s-a apreciat că fapta pentru care s-a
dispus condamnarea constituie infracțiune, în realitate, lipsind unul din
elementele constitutive ale acesteia sau fapta nu este prevăzută de legea
penală.
Recursul nu are
drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea
vinovăției astfel cum a solicitat inculpatul, ci doar sancționarea hotărârilor
neconforme cu legea materială și procesuală.
Așadar, fiind o
cale de atac cu devoluție în drept, cazurile de casare au drept finalitate
verificarea legalității hotărârii sub aspectul modului în care au fost aplicate
și interpretate dispozițiile legale prin raportare la faptele constatate de
instanțele de apel și recurs.
Ca atare,
recursul nu provoacă un control integral din partea instanței de recurs, fiind
exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care
stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicție.
Prin motivele
de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecarea
cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei
alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea
de apel.
Pentru a
verifica dacă faptele întrunesc sau nu elementele constitutive ale unei
infracțiuni, corespondența nu poate fi realizată decât cu situația de fapt deja
stabilită care, nu poate fi schimbată în recurs.
Numai în
ipoteza în care situația de fapt a fost apreciată greșit, în sensul că sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus
soluția de condamnare, când, în realitate, lipsea unul din elementele sale
constitutive sau fapta nu este prevăzută de legea penală pot fi incidente
cazurile de casare anterior menționate.
În cauză,
situația de fapt reținută conduce la concluzia că sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului
iar faptele sunt prevăzute de legea penală în conținutul art. 12 și 13 din
Legea nr. 678/2001, inclusiv sub forma tentativei și, în consecință criticile
inculpatului sunt neîntemeiate.
Critica
aceluiași inculpat privind existența autorității de lucru judecat pentru una
dintre infracțiunile de trafic de minori pentru care a fost condamnat, cu
referire la partea vătămată P.M.C. a fost subsumată cazului de casare prevăzut
de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., apreciindu-se că prin hotărâre s-a
făcut o greșită aplicare a legii.
Inculpatul a
învederat că a depus în cursul judecății la instanța de fond o hotărâre
judecătorească de condamnare, tradusă din limba italiană, din care rezultă că a
fost condamnat de autoritățile judiciare italiene la pedeapsa de 3 ani
închisoare în legătură cu partea vătămată leu Ileana, care este de fapt
identitatea falsă sub care a transportat-o în Italia pe partea vătămată Popa
Mariana Cristina. în acest context, a susținut că instanțele nu au făcut
suficiente demersuri pentru a stabili cu certitudine situația condamnării din
Italia, fiind astfel condamnat de două ori pentru aceeași faptă. Ca atare, a
solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Din examinarea
actelor dosarului, rezultă că la termenul din 17 martie 2011, apărătorul ales
al inculpatului C.I., avocat C.I., a depus un înscris precum și traducerea
acestuia din limba italiană, susținând că din conținutul acestuia rezultă că
inculpatul a fost cercetat în Italia pentru săvârșirea infracțiunii de
favorizare a prostituției (dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, fila 58).
Din conținutul
înscrisului rezultă că inculpatul C.I. a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii
de favorizare a prostituției privind pe leu Ileana și nicidecum că acesta ar fi
fost condamnat pentru această faptă (dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, fila
50).
Prin urmare,
susținerile inculpatului privind existența autorității de lucru judecat este
neîntemeiată.
Inculpații S.D.
și B.M. au depus motivele de recurs la data de 14 noiembrie 2013, cu depășirea
termenului impus prin dispozițiile art. 385
10
alin. (2) C. proc.
pen.
Prin motivele
scrise de recurs inculpata S.D. a susținut că a găzduit-o pe partea vătămată L.M.,
primind bani reprezentând contravaloarea chiriei. In acest sens a invocat
conținutul declarației date de partea vătămată L.M. în apel cu ocazia audierii
din care rezultă că nu a fost constrânsă să practice prostituția, dar i-a fost
frică deoarece a văzut un băiat care bătea o altă fată. Prin urmare, a
solicitat achitarea pentru fapta de trafic de persoane pentru care a fost
acuzată.
Totodată, a
invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct.
12 și 13 C. proc. pen., însă motivele nefiind depuse în termenul prevăzut de
lege, în baza art. 385
10
alin. (2) C. proc. pen., instanța va
examina cauza numai prin prisma cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 13 din C. proc. pen., care potrivit art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu.
Prin motivele
de recurs se solicită rejudecarea cauzei prin reaprecierea și cenzurarea
probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută
în vedere de instanța de fond și de cea de apel.
Pentru a
verifica dacă fapta este prevăzută de legea penală, corespondența nu poate fi
realizată decât cu situația de fapt deja stabilită care, nu poate fi schimbată
în recurs.
În cauză,
situația de fapt reținută în ceea ce privește activitatea infracțională a
inculpatei S.D. conduce la concluzia că fapta ce constituie obiectul acuzației
este prevăzută de legea penală în conținutul art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Prin urmare,
critica inculpatei S.D. este neîntemeiată.
Inculpatul B.M.
a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct.
17
2
C. proc. pen., arătând că instanța de apel nu a luat în
considerare declarațiile date de părțile vătămate P.M.C. și D.I. și nici ceea
ce în mod corect a reținut instanța de fond și anume că nu poseda permis de
conducere la momentul când se susține că au fost comise faptele.
Cazul de casare
prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a fost exclus
din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară,
pentru a putea fi examinat de către instanța de recurs, respectarea condițiilor
formale prevăzute în art. 385
10
alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Înalta Curte
constată că nu a fost respectată obligația prev. de art. 385
10
alin.
(2) C. proc. pen., cazul de casare nefiind invocat cu cel puțin 5 zile înaintea
primului termen de judecată.
Prin urmare,
Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385
10
alin. (2)
1
, precum și de cele ale art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai
enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și
pe cel reglementat de pct. 17
2