ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2013

Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele: Prin sentința penală nr. 70 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 7278/63/2011, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata R.D., 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap.

la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; s-a dedus prevenția de la 18 ianuarie 2011, la zi și s-a menținut în continuare starea de arest. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2011 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b). C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I., la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., iar în baza art. 33-34 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; s-a dedus prevenția de la 18 ianuarie 2011, la zi și s-a menținut în continuare starea de arest. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și art. 26 rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 37 1 lit. b) C. pen.; în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.I., dacă nu mai este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și art. 26 C. pen. rap la art. 13 alin. (1), (2) și (3) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 350 alin. (2) C. proc.

pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B.M., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a Legea nr. 678/2001 modif. și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata S.D. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a luat act că, în cauză, nu există constituire de părți civile; s-a confiscat suma de 335,5 euro de la inculpata R.D. În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații R.D., C.I. și S.D. la câte 2.500 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 44 D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: R.D. zisă „F." pentru inf. prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; C.I. zis „M.", pentru săvârșirea în stare de recidivă și în concurs a infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.

nr. 79/2005 (două fapte) și art. 20 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.I. zis „T." pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; B.M. zis „F." pentru săvârșirea în concurs și în stare de recidivă a infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen.

raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, instanța de fond a constatat că în anul 2006, partea vătămată D.I. a cunoscut în piața Valea Roșie, din Craiova, o țigancă ce se ocupa cu vânzarea de haine, pe nume R.D., poreclită „F.", care i s-a recomandat părții vătămate cu această poreclă. În urma discuției avute de partea vătămată cu această persoană de etnie romă, în cadrul căreia partea vătămată i s-a plâns acesteia că a plecat de acasă, că nu are un serviciu, inculpata i-a propus părții vătămate să meargă cu ea în Italia, unde ar urma să fie angajată la o familie de bătrâni ca îngrijitoare.

Această propunere, partea vătămată, a prezentat-o unei prietene de-a sa, părții vătămate L.M.M., căreia i s-a părut interesantă și a acceptat și aceasta, după ce a discutat și ea cu inculpata R.D., aceasta din urmă spunându-le și prețul pe care ar urma să-l primească, respectiv 200 - 300 euro pe lună. Părând impresionată de situația celor două părți vătămate inculpata s-a oferit chiar să le plătească cheltuielile de transport până în Italia celor două. Datorită situației în care se aflau, foarte grea din punct de vedere material, cele două părți vătămate au acceptat propunerea inculpatei, astfel că la data de 26 august 2006 au plecat spre Italia, ieșind din țară prin P.T.F. Nădlac, destinația fiind Roma, unde odată ajunse au fost cazate pe un „platz" unde locuiau rudele inculpatei printre care „M.", „R.", „T.", „S." și ulterior după eliberare „F." Partea vătămată L.M.M.

a fost dusă, imediat, altor rude ale inculpatei, respectiv inculpatei S.D. și concubinului acesteia R.M., zis A., spunându-i că va trebui să stea o perioadă scurtă cu aceștia. în ziua următoare cei doi au dus-o pe L.M. într-un loc unde se afla o tânără pe nume „M." spunându-i acesteia că trebuie să stea acolo și să facă bani, partea vătămată realizând astfel că urma să se prostitueze, acesta fiind scopul prezenței ei în Italia. Aceasta a acceptat fără să se opună să se prostitueze și după perioada de aproximativ două săptămâni de zile a cunoscut un tânăr care s-a oferit să o ajute să scape de persoanele care o scoseseră „la stradă", plecând și rămânând cu acesta, în prezent având și un copil.

Partea vătămată L.M.M. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză. Cu referire la partea vătămată D.I., aceasta a fost scoasă „la stradă" de către R.D. sub a cărei supraveghere s-a prostituat din luna septembrie 2006 și până în primăvara anului 2008, atât în Roma cât și în localitatea Bari, inculpata exercitând presiuni asupra sa și încasându-i banii. Activitatea părții vătămate D.I. a încetat în primăvara anului 2008, când aceasta a părăsit hotelul în care era cazată, reușind acest lucru întrucât membrii familiei inculpatei R.D. împreună cu aceasta plecaseră în România la înmormântarea unui frate de-al inculpatei. Din probele existente la dosar a rezultat că inculpata R.D. a primit bani, prin transfer bancar, suma de 335,35 euro, sumă pe care instanța o va confisca de la inculpată, întrucât partea vătămată D.I.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. Vinovăția inculpatelor R.D. și S.D. a fost dovedită, cu referire la cele două părți vătămate D.I. și L.M. reținându-se în sarcina acestora comiterea infracțiunii de trafic de persoane, recrutarea părților vătămate făcându-se prin înșelăciune, iar în ce o privește pe inculpata S.D., aceasta a și găzduit-o pe parte vătămată L.M. Prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatei R.D. și săvârșirea infracțiunii de tentativă la trafic de minori, vis-a-vis de partea vătămată R.A.D., minoră în vârstă de 14 ani, pe care inculpata a cunoscut-o într-un club din Craiova, și cu care ulterior s-a împrietenit, minora chiar mutându-se în domiciliul inculpatei, aceasta din urmă propunându-i să meargă în Germania unde să se angajeze ca dansatoare la un club.

Fără a face presiuni asupra părții vătămate, aceasta inițial a fost de acord, dar ulterior, aflând de la diverse persoane cu ce se ocupă, de fapt, inculpata partea vătămată i-a comunicat acesteia că nu este de acord să plece în Germania cu inculpata. Cum din probele existente la dosar, dar și din declarațiile inculpatei și ale părții vătămate nu reiese intenția inculpatei de a o racola pe partea vătămată cu scopul de a o transporta în Italia să se prostitueze în folosul său și nici din declarația martorului G.D. nu rezultă acest lucru instanța nu va reține vinovăția inculpatei pentru această faptă.

Martorul declară din ceea ce i-a relatat partea vătămată, și anume că avea încurcături cu o anume „F." la care avea o datorie de bai, suma de 300 euro,, dar acest lucru nu conduce la concluzia că inculpata ar fi încercat prin înșelăciune să o ducă în Italia sau în Germania pe partea vătămată și nici intenția de racolare nu este demonstrată, suma de bani reprezentând contravaloarea unui telefon pe care inculpata i-l dăduse părții vătămate. Cu referire la inculpatul C.I. zis „M.", în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de trafic de minori și de tentativă la infracțiunea de trafic de persoane, instanța de fond, din probele administrate în cauză a apreciat ca dovedită vinovăția acestuia în ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de minori referitor la părțile vătămate P.M.C.

și O.A.L. Referitor însă, la partea vătămată S.M.D., față de care s-a reținut în sarcina inculpatului C.I. săvârșirea infracțiunii de tentativă la trafic de persoane, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține săvârșirea acestei fapte, nefiind demonstrată intenția de a o duce la stradă pe partea vătămată S.M.D., din probe rezultând clar faptul că între inculpat și această parte vătămată a existat o relație „amoroasă", împrejurare reliefată și de mama părții vătămate, martora S.I., care declară că aceștia doi locuiau împreună în apartamentul închiriat de ea fiicei sale, martora chiar fiind de acord cu acest lucru. Mai mult, așa cum declară martora fiica sa nici nu a depus plângere împotriva inculpatului, atitudine care face să întărească convingerea instanței că inculpatul nu a intenționat să o traficheze în Italia pe partea vătămată S.D.

Din declarația martorului D.D.M., fila 190 dosar, rezultând clar faptul că inculpatul C.I. nu i-a spus D. că o va lua în Italia să se prostitueze, neavând deci această intenție, mai mult, relația amoroasă dintre cei doi a fost dezvăluită și de martorul B.D., care a precizat că inculpatul i-a prezentat-o pe D. ca fiind soția lui. În ce privește pe ceilalți doi inculpați, C.I. și B.M., în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de complicitate la trafic de minori și de complicitate la trafic de persoane, reținându-se că aceștia ar fi ajutat și ar fi transportat la stradă în Italia părțile vătămate P.M.C., D.I., sens în care erau și remunerați de ceilalți doi inculpați. Din probele administrate în cauză, instanța de fond nu a reținut participarea acestora în nici un mod la săvârșirea acestor fapte, deoarece nici una dintre părțile vătămate nu au declarat că ar fi fost transportată „la stradă" de cei doi inculpați.

Astfel, partea vătămată P.M.C., în declarația dată la instanță, a declarat că nu cunoaște pe nici unul dintre inculpați, cu excepția inculpatului C.I. zis „M." și a precizat că pe inculpații B.M. și C.I. nu-i cunoaște și niciodată nu a fost transportată de ei. Nici partea vătămată O.A.L. nu îi cunoaște pe cei doi inculpați C.I. și B.M., așa cum rezultă din declarația aflată la fila 263 din dosar. Mai mult, inculpatul C.I. nu posedă permis de conducere, fapt ce dă veridicitate declarațiilor sale dar și ale părților vătămate, iar inculpatul B.M. a obținut permisul de conducere la sfârșitul anului 2008, dată la care părțile vătămate părăsiseră Italia. Apreciind că în cauză infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați B.M.

și C.I. - acelea de complicitate la infracțiunile de trafic de minori și de trafic de persoane - nu au fost săvârșite de ei, aceștia neajutând și neînlesnind în nici un mod pe inculpații C.I. și R.D. la săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și de trafic de persoane, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea. Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, faptele săvârșite de inculpata R.D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar a inculpatei S.D.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005; faptele săvârșite de inculpatul C.I. zis „M." întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic, art. 37 lit. b), inculpatul aflându-se în stare de recidivă post executorie față de pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 50 din 3 aprilie 1996 a Tribunalului Dolj, infracțiuni aflate în concurs real, în final cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere la cele două inculpate R.D.

și S.D., datele ce le caracterizează persoana, nefiind cunoscute cu antecedente penale, poziția relativ sinceră a inculpatelor, date pe care le-a putut considera ca încadrându-se în dispozițiile art. 74 lit. a) din C. pen. și în funcție de care a aplicat pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de textul de lege, cu executare în regim de detenție, de natură să-și atingă scopul preventiv educativ. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului C.I., instanța de fond a avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social al faptelor, infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, datele ce-i caracterizează persoana inculpatului (recidivist, poziție procesuală nesinceră), în funcție de care a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoare într-un cuantum ridicat peste minimul prevăzut de text, cu executare în regim de detenție, va fi de natură să contribuie la reeducarea acestuia și la atingerea scopului preventiv al pedepsei.

Prima instanță a constatat că, în cauză, nu există constituire de părți civile. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece au fost greșit achitați inculpații R.D., C.I., C.I. și B.B.M. și pentru că în cauză s-a făcut o greșită individualizare a pedepselor aplicate inculpaților - cât și inculpata S.D. - care a criticat sentința pentru netemeinicie arătând că a fost condamnată în mod greșit iar în subsidiar a cerut reindividualizarea pedepsei prin reducerea ei și suspendarea executării - și inculpații R.D. și C.I. - care au cerut reducerea pedepselor. Prin Decizia nr. 165 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților R.D.

C.I. și S.D., declarate împotriva sentinței penale nr. 70 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 7278/63/2011. Totodată, a fost admis apelul Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, a fost desființată sentința, pe latură penală. Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaților R.D., C.I. Au fost înlăturate circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru inculpata R.D., precum și dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. pentru inculpaților R.D. și C.I. și, rejudecând: 1. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 79/2005, a fost condamnată inculpata R.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.- de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară . În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A aplicat art. 71, 64 lit. a) și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost dedusă prevenția inculpatei de la 10 noiembrie 2011, în continuare la zi și a fost menținută în continuare starea de arest. 2. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2011 modificată și completată prin O.U.G.

nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară( parte vătămată P.M.C.). În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară (parte vătămată O.L.A.). În baza art. 33 alin. (1) lit. a) comb. cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost dedusă prevenția de la 10 noiembrie 2011 la zi și a menținut în continuare starea de arest. 3. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a comb. cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) și lit. b) C. pen. S-a constatat faptul că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 18 ianuarie 20111a data de 10 noiembrie 2011 4. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară În baza art. 26 C. pen.

rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (2) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat de 541 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 442 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 1623 din 24 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) și lit. b) C. pen. S-a constatat faptul că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 18 ianuarie 2011 la data de 10 noiembrie 2011. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a apreciat că apelul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova este fondat, iar apelurile promovate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi soluționate ca atare, pentru următoarele considerente: Astfel, Curtea de apel a constatat că instanța de fond a achitat pe inculpații R.D., C.I., C.I. și B.B.M. - toți fiind frați - deoarece a reținut o greșită stare de fapt ca urmare a necenzurării depozițiilor date de părțile vătămate în timpul cercetării judecătorești, în raport de înscrisurile necontestate și administrate în cursul urmăririi penale dar și în raport de împrejurările de fapt recunoscute de inculpați, care fac dovada sincerității părților vătămate în declarațiile date la urmărirea penală.

Totodată, a reținut că aceste probe nu au fost corelate nici cu declarațiile martorilor audiați la cercetarea judecătorească care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală. Astfel, în ceea ce o privește pe inc. R.D., achitată pentru infracțiunea prevăzută de art. de art. 20 rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 79/2005, victimă fiind partea vătămată R.A.D., Curtea de Apel a reținut că inculpata a reușit în urma unor discuții și întâlniri repetate cu partea vătămată care era fugită de acasă și dată din acest motiv în urmărire națională - să obțină informații despre aceasta care să-i permită constrângerea ei prin promisiuni prin care a determinat-o să accepte întocmirea unor acte de identitate false iar ulterior, ca urmare a refuzului acestei părți de a urma pe inculpată în Franța, refuz determinat de informațiile pe care le primise această victimă de la cunoștințe, a început să facă și presiuni de natură materială -pretinderea unor sume de bani pentru "actele false" - și chiar amenințări, lucru care a determinat intervenția martorului G.A.D.

Acest martor a fost amenințat telefonici, la rândul lui de către inculpată. În cursul urmăririi penale partea vătămată a făcut declarațiile acuzatoare în fața unui procuror, asistată de un apărător din oficiu și de reprezentant din A.N.T.P. iar Curtea de Apel a apreciat că aceste declarații au fost făcute în condiții care înlătură existența vreunei constrângeri sau în împrejurări stresante care să altereze acestei victime voința ori conștiința - așa cum susține aceasta în prezent, după ce o parte din inculpați au fost puși în libertate. De altfel și în fața instanței de apel această parte vătămată a recunoscut anumite acțiuni ale inculpatei - faptul că nu era lăsată în pace de inculpată - dar a negat constrângerea ei în scopul traficării și practicării prostituției în Franța, neputând explica de ce aceste declarații noi sunt contrazise de cele ale martorului G.A.D.

În consecință Curtea de Apel le-a apreciat ca fiind nesincere și le-a înlăturat, reținând existența infracțiunii menționate și vinovăția inculpatei în comiterea ei. În ceea ce privește pe inculpatul C.I., prima instanță a reținut doar parțial starea de fapt existentă, respectiv doar relația de prietenie a victimei S.M.D. cu inculpatul, deoarece a apreciat greșit ca fiind necredibile declarațiile martorilor G.D. - care a susținut că inculpatul a făcut demersuri pentru a-i achita o datorie pe care partea vătămată o avea la el doar cu condiția ca aceasta să-l urmeze pe inculpat în Germania - și ale martorilor D.D. și B.F., ce confirmă la rândul lor intenția acestui inculpat de a profita de partea vătămată și de a o obliga să se prostitueze, promisiunea de prietenie și de căsătorie fiind doar un pretext pentru amăgirea acestei victime.

Declarațiile acestor martori sunt confirmate și completate de cele ale mamei părții vătămate, martora Sfetan Ioana, care a arătat că inculpatul a amenințat-o că dacă se opune relației pe care o are cu victima nu o să-și mai vadă fata 7 ani de zile. În același timp se constată că partea vătămată a confirmat informația oferită de martori că inculpatul se ocupa în Italia de obligarea unor tinere din România să se prostitueze, banii însușindu-i inculpatul. Curtea de Apel a reținut existența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001 precum și intenția directă a inculpatului de a racola și transporta victima în străinătate pentru obligarea ei la practicarea prostituției.

S-a apreciat că în mod netemeinic instanța de fond a achitat pe inculpații C.I. și pe inc. B.M. pentru infracțiunile prev. de art. 26 raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a0 din Legea nr. 678/2001 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) Legea nr. 678/2001, părți vătămate fiind minora P.M.C. precum și D.I., cu motivarea că aceste victime ale traficului de persoane nu au cunoscut pe inculpați. Curtea de apel a apreciat că această stare de fapt este contrazisă de probele administrate. În faza de urmărire penală, ambele părți vătămate au declarat că inculpații ajutau pe inculpata R.D., însoțind în autoturismul care făcea transportul pe părților vătămate, de la locul de cazare la "stradă", în perioada în care s-au aflat în Italia iar, ulterior, în localitatea Rimini, inc B.M.

a colectat banii obținuți din practicarea prostituției. Declarația făcută de D.I. și de minora P.M.C., în faza de. urmărire penală, a fost dată în fața procurorului fiind asistate de avocat din oficiu și de un reprezentant de la A.N.T.P. În acest context, instanța de apel a apreciat că aceste declarații au fost făcute în condiții care înlătură existența vreunei constrângeri sau în împrejurări stresante care să altereze acestora voința ori conștiința, cu atât mai mult cu cât modul de recrutare și transport al victimelor arătate este confirmat de extrasul de intrări/ieșiri P.T.F. Năldac, înscris din care rezultă că acestea au fost însoțite în Italia- Roma, la data de 26 august 2006, de inculpata R.D.

și nu de cei doi "concubini" cum ar fi fost normal dacă ele erau prietenele inculpaților C.I. și B.M. - potrivit susținerilor nereale din faza de judecată ale celor două părți. În acest context este edificatoare, în privința în care acționau inculpații cauzei, care constituiseră un grup de criminalitate organizată bazat pe relațiile de familie - faptă pentru care nu au fost trimiși însă în judecată -, și declarația șoferului microbuzului ce a transportat la data menționată pe cele două victime, martorul I.D. dar și declarația victimei L.M. - aceasta arătând că inc. C.I., C.I. și B.M. "supravegheau la stradă fetele" și făceau parte din rețea - cât și situația transferurilor monetare între D.I.

și inculpata R.D. și harta operativă a transferurilor bănești dintre inculpați, dintre aceștia și anumite părți vătămate și dinte inculpați și alte rude ale lor. De altfel, cele două părți vătămate au revenit asupra afirmațiilor lor mincinoase date la instanța de fond într-o altă cauză penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 551/P/2011 al Tribunalului Dolj, motivarea dării de declarații care să nu corespundă adevărului, în fața instanței de judecată, fiind aceea a unor presiuni care nu puteau fi făcute decât de inculpații puși în libertate ori de rude ale acestora. Tot această victimă a arătat că banii câștigați erau strânși de inc. R.D. și S.D.. De altfel și părinții minorei au confirmat că fiica lor a fost transportată in Italia și s-a prostituat în folosul unui grup de rromi, indicând dintre aceștia pe inc.

C.I. și susținând că aceștia, pentru a o putea scoate din țară fără procură din partea părinților, i-au făcut minorei o carte de identitate falsă pe numele de leu Ileana, carte de identitate găsită asupra ei în urma unui accident de circulație petrecut in Italia. Concludente, în sensul implicării celor doi inculpați în transportarea celor două victime în Italia pentru practicarea prostituției, au fost și declarațiile martorilor B.Ș.C. și C.S. Ca o caracteristică generală, s-a reținut că inculpații bărbați, pentru a avea un eventual alibi dar și pentru a amăgi pe părțile vătămate pentru a-i însoți în străinătate, le promiteau că le vor lua de soții, lucra care rezultă din declarațiile mai multor martori audiați de instanța de fond, precum martorul D.D.l, B., B.D., G. - aspect nesesizat însă de prima instanță și nevalorificat în contextul celorlalte probe.

În același timp a apreciat că este fondată critica privind greșita individualizare a pedepsei pentru inculpata R.D. deoarece față de aceasta s-au reținut neîntemeiat circumstanțe atenuante doar pentru că nu ar mai fi fost condamnată anterior, în condițiile în care evaluarea comportamentul bun avut anterior faptei s-ar limita doar la acest aspect fără să se aibă în vedere și alte elemente precum existența unei pregătiri școlare și profesionale, a unui loc de muncă - elemente care lipsesc la inculpată, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă că a trăit în ultimii ani în străinătate, la limita legalității.

De asemenea, s-a apreciat că este greșită individualizarea și a pedepselor accesorii deoarece pentru inculpații condamnați s-a interzis doar dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții publice elective și nu și dreptul de a alege în condițiile în care inculpații au dovedit prin modul de comitere, perioada mare de timp și prin natura faptelor că au o capacitate redusă de apreciere a valorii umane. Totodată, s-a apreciat că nu sunt fondate criticile formulate de inc. R.D. și C.I. respectiv inc. S.D. cu privire la individualizarea pedepselor aplicate deoarece, așa cum s-a arătat, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatele femei nu reprezintă o împrejurare din cele avute în vedere de legiuitor potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

iar inc. C.I. are antecedente penale. Precum, s-a reținut că nu este fondată nici critica formulată de inc. S.D. ce vizează achitarea sa fiindcă, potrivit celor arătate, există probe directe care atestă prezența inculpatei în Italia și în cadrul grupării infracționale arătate, la momentul comiterii faptelor, dar și care atestă rolul ei în traficarea persoanelor, respectiv supravegherea, amenințarea și constrângerea pentru remiterea sumelor de bani obținute prin prostituție. Împotriva hotărârii pronunțate în apel au formulat recurs inculpații R.D., C.I., S.D., C.I. si B.M. Prin motivele de recurs, depuse cu respectarea termenului prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. (la 18 octombrie 2013, data depunerii la oficiul poștal, în condițiile în care primul termen de judecată a fost stabilit la 25 octombrie 2013) inculpatul C.I.

a criticat decizia invocând incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 și 172 C. proc. pen. În motivarea căii de atac a arătat că pentru una dintre infracțiunile de trafic de minori pentru care a fost condamnat, cu referire la partea vătămată P.M.C., există autoritate de lucru judecat fiind condamnat pentru aceeași faptă, la pedeapsa de 3 ani închisoare, în Italia. Totodată, a susținut că faptele reținute în sarcina sa, cu referire la părțile vătămate O.A.L. și S.M.D. nu sunt prevăzute de legea penală. Sub acest aspect a arătat că partea vătămată O.A.L. a plecat din România cu o altă fată pe nume C., au intrat pe mâna unui proxenet, fiind exploatate de către acesta și a apelat la el pentru a scăpa și a le duce în Germania, unde le-a lăsat.

Ca atare, apreciază că acest transport realizat fără constrângere sau înșelăciune a părții vătămate nu poate întruni conținutul infracțiunii de trafic de persoane, fapta nefiind prevăzută de legea penală. Cu privire la partea vătămată S.M. a arătat că este concubina lui, nu a fost forțată, înșelată sau indusă în eroare, spunându-i-se că merge în străinătate pentru prostituție, astfel că nici cu privire la această parte vătămată nu există nici un element pentru reținerea infracțiunii, nefiind întrunite elementele constitutive. Cu prilejul dezbaterilor în recurs a invocat și incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Inculpații S.D. și B.M. au depus motivele de recurs la data de 14 noiembrie 2013, cu depășirea termenului impus prin dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. In cauză, primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit la data 25 octombrie 2013, recurenții inculpați fiind înștiințați de acest termen, inclusiv despre obligația motivării recursului și consecințele nerespectării termenului. Inculpatul S.D. a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc. pen. În acest sens, a arătat că a găzduit-o pe partea vătămată L.M., primind bani de la aceasta. De altfel, la Curtea de apel, cu ocazia audierii, partea vătămată L.M. a declarat că nu a fost forțată deloc, dar i-a fost frică deoarece a văzut un băiat care bătea o altă fată. Prin urmare, a solicitat achitarea pentru fapta de trafic de persoane pentru care a fost acuzată.

Inculpatul B.M. a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct 17 2 C. proc. pen., arătând că la data când se pretinde că s-a comis fapta se afla în stare de deținere în penitenciar. Inculpații R.D. și C.I. nu au depus motive scrise de recurs. În cauză, primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit la data 25 octombrie 2013, recurenții inculpați fiind înștiințați de acest termen, inclusiv despre obligația motivării recursului și consecințele nerespectării termenului. Cu prilejul dezbaterilor în recurs, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata R.D. a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., susținând că prin decizia penală atacată au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind stabilit prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.

În raport de criticile susținute, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și reanalizând circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale inculpatei, în raport de faptul că a aceasta a recunoscut faptele cercetate, nu are antecedente penale și prin prisma dispozițiilor art. 72 C. pen. să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei cu reținerea de circumstanțe atenuante. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I. a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., apreciind hotărârea atacată contrară legii. În susținerea recursului, a arătat că din întreg probatoriu și situația de fapt reținută de instanța de fond a rezultat că inculpatul C.I.

nu se face vinovat de săvârșirea celor 2 infracțiuni pentru care a fost condamnat de Curtea de Apel, fără a rezulta participarea lui la traficarea părților vătămate P. și D. și fără a fi recunoscut de victime. În subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca, în cazul în care se va stabili că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost cercetat, prin reanalizarea materialului probator să se reducă pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, față de împrejurarea că cea stabilită de instanța de apel este mult prea mare, raportat la participația redusă și la circumstanțele personale ale inculpatului. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată următoarele: Inculpatul C.I. a criticat decizia invocând prin motivele scrise de recurs incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 și 172 C. proc. pen. Prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. a învederat că faptele reținute în sarcina sa, cu referire la părțile vătămate O.A.L. și S.M.D. nu sunt prevăzute de legea penală. Sub acest aspect a susținut că fapta, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, este în contradicție cu declarația părții vătămate O.A.L. dată în faza de urmărire penală dar și cu cea dată în fața instanței de fond. De asemenea, a învederat că, în mod greșit, s-a reținut prin rechizitoriu dar și în considerentele hotărârilor instanțelor de fond și apel că banii rezultați din exploatarea părții vătămate i-ar fi fost remiși.

în concret, a arătat că a contribuit doar la transportarea părții vătămate și a prietenei acesteia în Germania unde au rămas în grija altor persoane. Or, transportarea părții vătămate O.A.L. nu s-a produs prin violență, constrângere sau inducere în eroare, astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind un contract civil de transport. Prin urmare, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. Cu privire la partea vătămată S.M. a arătat că era concubina lui și nu a fost constrânsă sau indusă în eroare, spunându-i-se că merge în străinătate pentru prostituție. Totodată, a arătat că împrejurarea că la un moment dat i-a propus să meargă în Germania unde urma să se prostitueze iar aceasta a refuzat, face ca activitatea să rămână în faza actelor preparatorii care nu sunt incriminate sub forma tentativei de legea penală.

Prin urmare, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la aceleași fapte, cu prilejul dezbaterilor în recurs inculpatul, prin apărător ales, a menționat în plus față de cazurile de casare invocate prin motivele scrise de recurs și incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Deși nu a fost invocat în mod expres prin motivele scrise de recurs depuse în ' termenul prevăzut de lege, împrejurare ce nu ar mai permite examinarea cauzei prin prisma acestui caz de casare care nu poate fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că criticile au vizat în mod concret neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori, respectiv trafic de persoane.

Cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., invocat de inculpat prin motivele scrise, are în vedere în concret lipsa uneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, vizând printre altele (prevederea faptei de legea penală și săvârșirea ei cu vinovăție) și întrunirea conținutului infracțiunii astfel cum este prevăzut de lege. Neîntrunirea conținutului infracțiunii determină caracterizarea faptei că nu constituie infracțiune, ceea ce înseamnă că fapta nu este prevăzută ca infracțiune. Ca atare, susținând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală inculpatul a motivat recursul cu referire la situația când faptele nu întrunesc elementele constitutive prevăzute de lege pentru infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, invocând inexistența constrângerii sau a inducerii în eroare a victimelor precum și neexercitarea de violențe asupra acestora.

Motivele de recurs reprezintă critici concrete pe care le invocă recurentul, uneori fără ale încadra într-un caz de casare. Constituie atributul exclusiv al instanței de recurs să aprecieze dacă motivul de recurs este întemeiat și se încadrează într-unui dintre cazurile de casare prevăzute de lege. Prin urmare, criticile formulate de inculpat prin motivele scrise de recurs încadrate de către acesta în cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. vor fi examinate și prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apreciat ca fiind invocat în termen. Examinând criticile formulate de inculpat, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive: Criticile formulate cu privire la faptele de trafic de minori privind pe partea vătămată O.A.L.

și tentativă la infracțiunea de trafic de persoane privind pe partea vătămată S.M.D., vizează greșita reținere a situației de fapt de către instanțele de fond și apel prin raportare la declarațiile părților vătămate. Așadar, inculpatul solicită achitarea prin prezentarea unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele de fond și apel, or, cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc. pen. nu permit cenzurarea situație de fapt și nici verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate. Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt.

Cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc. pen., presupun ca soluția instanței de apel să fie contrară legii, respectiv, pentru ipoteza în care inculpatul a fost condamnat prin reținerea unei situații de fapt corect stabilite și, în mod greșit, s-a apreciat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea constituie infracțiune, în realitate, lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia sau fapta nu este prevăzută de legea penală. Recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăției astfel cum a solicitat inculpatul, ci doar sancționarea hotărârilor neconforme cu legea materială și procesuală. Așadar, fiind o cale de atac cu devoluție în drept, cazurile de casare au drept finalitate verificarea legalității hotărârii sub aspectul modului în care au fost aplicate și interpretate dispozițiile legale prin raportare la faptele constatate de instanțele de apel și recurs.

Ca atare, recursul nu provoacă un control integral din partea instanței de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicție. Prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecarea cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea de apel. Pentru a verifica dacă faptele întrunesc sau nu elementele constitutive ale unei infracțiuni, corespondența nu poate fi realizată decât cu situația de fapt deja stabilită care, nu poate fi schimbată în recurs.

Numai în ipoteza în care situația de fapt a fost apreciată greșit, în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus soluția de condamnare, când, în realitate, lipsea unul din elementele sale constitutive sau fapta nu este prevăzută de legea penală pot fi incidente cazurile de casare anterior menționate. În cauză, situația de fapt reținută conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului iar faptele sunt prevăzute de legea penală în conținutul art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, inclusiv sub forma tentativei și, în consecință criticile inculpatului sunt neîntemeiate. Critica aceluiași inculpat privind existența autorității de lucru judecat pentru una dintre infracțiunile de trafic de minori pentru care a fost condamnat, cu referire la partea vătămată P.M.C.

a fost subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., apreciindu-se că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Inculpatul a învederat că a depus în cursul judecății la instanța de fond o hotărâre judecătorească de condamnare, tradusă din limba italiană, din care rezultă că a fost condamnat de autoritățile judiciare italiene la pedeapsa de 3 ani închisoare în legătură cu partea vătămată leu Ileana, care este de fapt identitatea falsă sub care a transportat-o în Italia pe partea vătămată Popa Mariana Cristina. în acest context, a susținut că instanțele nu au făcut suficiente demersuri pentru a stabili cu certitudine situația condamnării din Italia, fiind astfel condamnat de două ori pentru aceeași faptă.

Ca atare, a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. Din examinarea actelor dosarului, rezultă că la termenul din 17 martie 2011, apărătorul ales al inculpatului C.I., avocat C.I., a depus un înscris precum și traducerea acestuia din limba italiană, susținând că din conținutul acestuia rezultă că inculpatul a fost cercetat în Italia pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a prostituției (dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, fila 58). Din conținutul înscrisului rezultă că inculpatul C.I. a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de favorizare a prostituției privind pe leu Ileana și nicidecum că acesta ar fi fost condamnat pentru această faptă (dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, fila 50). Prin urmare, susținerile inculpatului privind existența autorității de lucru judecat este neîntemeiată.

Inculpații S.D. și B.M. au depus motivele de recurs la data de 14 noiembrie 2013, cu depășirea termenului impus prin dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Prin motivele scrise de recurs inculpata S.D. a susținut că a găzduit-o pe partea vătămată L.M., primind bani reprezentând contravaloarea chiriei. In acest sens a invocat conținutul declarației date de partea vătămată L.M. în apel cu ocazia audierii din care rezultă că nu a fost constrânsă să practice prostituția, dar i-a fost frică deoarece a văzut un băiat care bătea o altă fată. Prin urmare, a solicitat achitarea pentru fapta de trafic de persoane pentru care a fost acuzată. Totodată, a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc.

pen., însă motivele nefiind depuse în termenul prevăzut de lege, în baza art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., instanța va examina cauza numai prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 din C. proc. pen., care potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu. Prin motivele de recurs se solicită rejudecarea cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea de apel. Pentru a verifica dacă fapta este prevăzută de legea penală, corespondența nu poate fi realizată decât cu situația de fapt deja stabilită care, nu poate fi schimbată în recurs.

În cauză, situația de fapt reținută în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatei S.D. conduce la concluzia că fapta ce constituie obiectul acuzației este prevăzută de legea penală în conținutul art. 12 din Legea nr. 678/2001. Prin urmare, critica inculpatei S.D. este neîntemeiată. Inculpatul B.M. a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., arătând că instanța de apel nu a luat în considerare declarațiile date de părțile vătămate P.M.C. și D.I. și nici ceea ce în mod corect a reținut instanța de fond și anume că nu poseda permis de conducere la momentul când se susține că au fost comise faptele. Cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de recurs, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Înalta Curte constată că nu a fost respectată obligația prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., cazul de casare nefiind invocat cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 , precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2