ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1615/2014

R  O M Â N I A

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din același cod, în infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 din același cod și în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplic. art. 13 C. pen. anterior.

În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 13 și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) din același cod, a fost condamnat inculpatul P.M.I. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplic. art. 13 C. pen. anterior și art. 74 lit. a) și 76 lit. b) din același cod, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33-34 C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 16 iunie 2005 la 07 octombrie 2006.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata prev. de art. 71 din același cod.

S-a luat act că părțile vătămate T.L., R.A.I., R.V.I. și D.A. nu s-au constituit părți civile.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă M.G.M.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 180 D/P/2005 al Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dolj, a fost trimis în judecată inculpatul P.M.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior; proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În fapt, s-a reținut că inculpatul P.M.I., zis „M." sau “B.”, a recrutat și transportat în Italia, în scopul exploatării sexuale, mai multe tinere cărora le-a promis că le va găsi un loc de muncă pentru ca, odată ajunse la destinație, sa fie obligate să se prostitueze în folosul inculpatului și a unor persoane din anturajul acestuia.

Astfel, în noiembrie 2004, inculpatul a cunoscut-o în Craiova pe D.A.V., lăsându-o să înțeleagă că intențiile sale sunt dintre cele mai serioase, în sensul unei relații de prietenie cu aceasta. Cei doi au petrecut sărbătorile de iarnă în Italia, țară în care P.M. își desfășura în mod curent activitățile aducătoare de venituri. Inculpatul chiar îi promisese Alinei că-i va găsi și ei în Italia un loc de muncă bine plătit.

Constatând care sunt preocupările reale ale lui „M." în Italia, în luna ianuarie, D.A. s-a întors în țară, lăsând-o pe sora sa, D.A., să înțeleagă că nu mai dorește să se întoarcă acolo, decizie aparent nejustificată atâta timp cât se întorsese în țară cu foarte multe cadouri.

Decizia A. a atras o serie de presiuni exercitate de P.M. asupra ei și chiar a sorei acesteia, Andreea, menite să o determine sa se întoarcă cu el în Italia.

În cursul lunii aprilie 2005, D.A. și-a informat telefonic familia că a luat decizia de a-l însoți pe inculpat în Italia pentru că „așa e mai bine pentru toți".

După o perioadă în care nu a mai dat niciun telefon familiei, în noaptea de 03/04 mai 2005, D.A. și-a anunțat sora prin sms-uri pe telefonul mobil că se află sechestrată în Milano, indicând adresa, precum și faptul că inculpatul și prietenul său, C.O., au încercat să o trimită să se prostitueze. Apelul disperat al victimei a fost adus la cunoștința polițiștilor din cadrul C.Z.C.C.O.A. Craiova, informațiile fiind de urgență transmise Punctului Național Focal și autorităților italiene. Poliția Judiciară din Milano a descins, la scurt timp, la adresa indicată de victimă, reținându-i pe colaboratorii lui P.M.I., respectiv C.O.C., N.I. și C.F., acuzați în Italia de lipsire de libertate, proxenetism și imigrație clandestină.

D.A.V. a fost internată de urgență într-un centru specializat de protecție a victimelor traficului de persoane, instituție în care se găsește și în prezent.

Continuarea, de către autoritățile române, a cercetărilor cu privire la P.M.I., care nu se afla în Italia la momentul intervenției polițiștilor italieni, a relevat o activitate infracțională extrem de vastă a acestuia, victimele racolate și exploatate sexual, cu sprijinul colaboratorilor arestați în Italia, fiind extrem de numeroase.

Localizarea acestora, identificarea lor, fiind o activitate anevoioasă, dată fiind împrejurarea că inculpatul a racolat tinere din mai multe localități din România, unele aflându-se încă în Italia, prezenta cauză a vizat, pe lângă aspectele deja expuse, și faptele comise de P.M.I. asupra următoarelor victime:

După aproximativ o lună în care nu a obținut niciun venit, R.A. a dorit să se întoarcă în țară, însă inculpatul i-a interzis acest lucru, cu motivația că dorește să-și recupereze banii cheltuiți cu ea pentru transport și cazare, respectiv 500 euro.

P.M. a determinat-o pe R.A.I. să iasă în stradă pentru practicarea prostituției împreună cu cele trei fete amintite anterior, banii obținuți fiind împărțiți cu inculpatul și cu prietenul acestuia, C.O.

Victima a fost returnată în România de autoritățile italiene, care au ridicat-o din stradă, fiind apoi contactată imediat de inculpat, care a instruit-o în legătură cu modul în care urma să relateze cele întâmplate în Italia în cazul unei eventuale anchete.

După scurt timp, prin agresiuni repetate, inculpatul a determinat-o pe victimă să accepte să se prostitueze în folosul său exclusiv. Timp de două săptămâni, M.G. s-a prostituat, predând toți banii rezultați lui P.M. și prietenului său, C.O. Același lucru îl făceau, în aceeași perioadă, A., C. și R.

Invocând probleme familiale, M.G. a reușit să plece în România, fiind transportată chiar de inculpat cu autoturismul său, ulterior nemaicedând insistențelor acestuia de reîntoarcere în Italia.

R.V.I. a fost așteptată de inculpat, în luna februarie 2005, în localitatea de destinație, fiind condusă în imobilul acestuia de pe Via Padova din Milano, unde se mai aflau în acel moment A., , S. și R., precum și C.O.

Deposedată de pașaport, victima a aflat de la inculpat și de la prietenul acestuia că va trebui să se prostitueze pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu transportul până în Italia.

Timp de 2 luni, R.V.I. a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului, căruia îi dădea aproximativ 300 euro în fiecare seară. în aceste împrejurări, a cunoscut un alt grup de tinere care se prostituau în folosul inculpatului, identificate prin poreclele G., P., C. și C.

Tinerele au fost depistate de autoritățile italiene și returnate în tară.

T.L. a refuzat, însă în luna mai 2005 inculpatul a reluat insistențele, oferindu-se să o ajute să obțină pașaportul în câteva zile, însă a fost din nou refuzat.

Inculpatul nu a recunoscut învinuirile ce i se aduc, afirmând că, în Italia, a lucrat legal la spații verzi și apoi la o firmă care comercializează autoturisme, motivul pentru care a fost reclamat fiind dorința de răzbunare a unor foste iubite ale sale, D.A. fiind deranjată de o manifestare de gelozie a inculpatului.

Inițial, cauza a fost judecată prin sentința penală nr. 112 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1070/63/2006, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 din același cod și art. 13 alin. (1), 3 și 4 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.

Împotriva hotărârii menționate, a declarat apel inculpatul P.M.I., iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 191 din 27 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2109/54/2008, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, la Tribunalul Dolj.

În considerentele hotărârii pronunțate, s-a arătat că ori de câte ori inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele se judecă în ședință publică, iar altele în ședință nepublică, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cauza trebuia judecată în ședință publică și nu în ședință nepublică, așa cum a procedat prima instanță.

Pe parcursul cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul P.M.I., care nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, au fost audiate părțile vătămate M.G.M., T.L. și R.A.I., martorii T.P., N.L.I., D.A.C., D.E., M.M., T.I. și C.F.

În cauză a fost întocmit un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului P.M.I., care a fost depus la data de 07 martie 2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că starea de fapt descrisă în cuprinsul rechizitoriului a fost corect stabilită și dovedită cu probele administrate în cauză.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului P.M.I., constând în aceea că, beneficiind de sprijinul altor persoane (C.O.), a recrutat și transportat în Italia, în scopul exploatării sexuale, mai multe persoane (D.A.V., R.A.I., M.G.M. și T.L.), cărora le-a promis că le va găsi un loc de muncă, obligându-le apoi, prin constrângere, să se prostitueze în folosul său și al altor persoane din anturajul său, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 din același cod.

De asemenea, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că a recrutat-o pe partea vătămată R.V.I., în vârstă de 17 ani, în scopul exploatării sexuale, ademenind-o cu promisiunea găsirii unui loc de muncă bine remunerat, apoi obligând-o prin constrângere să se prostitueze în folosul său, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.

În considerentele hotărârii pronunțate, s-a arătat că, având în vedere data săvârșirii infracțiunilor și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005, respectiv 19 iulie 2005, în cauză faptele realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor, așa cum sunt incriminate în Legea nr. 678/2001 nemodificată prin O.U.G. nr. 195/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.

Pe de altă parte, s-a reținut că recrutarea, transportarea, transferarea unei persoane, între altele prin înșelăciune, cu promisiunea de a o duce în străinătate pentru a munci în condiții avantajoase, dar în realitate, pentru a o constrânge la practicarea prostituției în scopul exploatării ei de către inculpat, constituie tot atâtea modalități alternative prin care se săvârșește infracțiunea de trafic de persoane sau cea de trafic de minori prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sau art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu aceea de proxenetism prev. de art. 329 C. pen. anterior.

A fost avut în vedere că, pentru a ne afla în prezența infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior, este necesar ca recrutarea sau traficul de persoane să se facă în vederea practicării prostituției de bunăvoie de către acele persoane și nu prin inducerea în eroare și constrângerea victimelor pentru a realiza transportul lor în străinătate.

S-a reținut, de asemenea, că infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de Legea nr. 678/2001 este o infracțiune complexă, absorbind în conținutul său infracțiunea de proxenetism în variantele prevăzute de art. 329 alin. (1), (2), (3) din C. pen. anterior, precum și infracțiunea de lovire și arnenințare.

De asemenea, nu s-a reținut în sarcina inculpatului doar săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001 prevăd infracțiuni distincte, respectiv trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Ca atare, pentru considerentele sus menționate și având în vedere dispozțiile art. 334 C. proc. pen. anterior, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.M.I. prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dolj nr. 180D/P/2005, din infracțiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în infracțiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodifîcată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 din același cod și trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite faptele, atitudinea nesinceră a inculpatului, dar și circumstanțele personale, respectiv vârsta inculpatului și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, motiv pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție, apreciindu-se că numai astfel poate fi realizat scopul educativ-preventiv al pedepsei aplicate.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată detenția preventivă de la 16 iunie 2005 la 7 octombrie 2006.

Cu privire la latura civilă, instanța a luat act că părțile vătămate T.L., R.A.I., R.V.I. și D.A. nu s-au constituit părți civile.

De asemenea, instanța a constatat că partea vătămată M.G.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 euro, bani pe care i-a câștigat ca urmare a practicării prostituției, însă nici în primul ciclu procesual și nici în rejudecare, deși instanța a depus toate diligentele pentru a li se lua declarații părților vătămate, aceasta nu s-a prezentat, astfel încât cererea părții vătămate M.G.M. a fost respinsă, ca nedovedită.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 196 rap. la art. 195 C. proc. pen. anterior, a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 69 din 10 noiembrie 2011, în sensul că, în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.M.I. a sumei de 18.000 euro.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.M.I., solicitând admiterea căii de atac, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

În cuprinsul motivelor scrise de apel și cu ocazia dezbaterilor, s-a arătat că prima instanță a reținut o stare de fapt greșită și că, la dosarul cauzei, nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi exercitat acte de constrângere a părților vătămate D.A., T.L., R.A. și R.V., pentru a le determina să întrețină raporturi sexuale cu diverse persoane.

Pe de altă parte, s-a arătat că partea vătămată M.G.M. a dat declarații contradictorii pe parcursul procesului penal și că declarațiile date de aceasta nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

S-a mai susținut că afirmațiile făcute de partea vătămată M.G.M. constituie o răzbunare a acesteia pentru faptul că inculpatul a pus capăt relației de prietenie existente între ei.

S-a criticat, de asemenea, hotărârea primei instanțe pentru faptul că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reținându-se în sarcina inculpatului infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 329 C. pen. anterior.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei și schimbarea modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior.

Pe parcursul judecării apelului, la termenul din data de 4 martie 2013, a fost audiat inculpatul P.M.l., care a recunoscut că le-a cunoscut pe părțile vătămate în diverse circumstanțe, dar că nu le-a constrâns să întrețină relații sexuale în scopul obținerii unui profit personal.

La cererea inculpatului, a fost admisă proba cu martori, la data de 20 mai 2013 fiind audiată martora G.M.D., care a relatat instanței că îl cunoaște pe inculpat din anul 2004 și știe că acesta se ocupă în Italia cu vânzarea de autoturisme.

Martora a afirmat, totodată, că partea vătămată M.G.M. s-a prostituat în Italia, însă nu cunoaște cu cine locuia aceasta în Italia și dacă inculpatul a constrâns sau nu vreuna dintre părțile vătămate să practice prostituția.

Martorul C.C., cu ocazia audierii la data de 27 septembrie 2013, a afirmat că nu-l cunoaște pe inculpat și, prin urmare, nu are cunoștință despre activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia.

Prin Decizia penală nr. 295 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpatul P.M.l. împotriva sentinței penale nr. 69 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 17556/63/2010, ca nefondat.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, din oficiu, în limitele conferite de lege și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele de la dosarul cauzei rezultă că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2004 și primăvara anului 2005, inculpatul P.M.I. a recrutat, transportat și cazat în Italia mai multe persoane de sex feminin (majore și minore), sub pretextul unor relații de prietenie sau al promisiunii unui loc de muncă, însă atunci când au ajuns la destinație, acestea au fost obligate să se prostitueze în folosul inculpatului.

Deși inculpatul, de la începutul cercetărilor, a negat săvârșirea faptelor, încercând să demonstreze că acuzațiile care i se aduc constituie un act de răzbunare al părții vătămate D.A., generat de împrejurarea că i-a cerut să părăsească imobilul în care locuiau în Italia, probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești dovedesc fără niciun dubiu că inculpatul a comis cu vinovăție acte materiale specifice infracțiunilor prev. de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001.

În acest sens, partea vătămată R.V.I. a relatat organelor de urmărire penală că, fiind în căutarea unui loc de muncă, a contactat telefonic o prietenă din Galați, care i l-a recomandat pe inculpat ca fiind persoana care îi poate găsi un loc de muncă în Italia. Când a ajuns la destinație, părții vătămate i-au fost, însă, luate actele de identitate și a fost obligată să se prostitueze (filele 20-32 dosar u.p.).

Partea vătămată M.G.M., în declarațiile date, a relatat, de asemenea, că fiind în Italia, l-a cunoscut pe inculpatul P.M., care i-a propus să plece de la bătrânii pe care îi îngrijea, promițându-i un loc de muncă mai bine plătit (1.500 euro/lună), ca baby-sitter.Când a ajuns în apartamentul în care urma să locuiască, inculpatul i-a luat pașaportul, a lovit-o cu pumnii și picioarele și a obligat-o să practice prostituția în folosul său (filele 35-37 dosar u.p.).

În mod similar, părțile vătămate D.A.V. și R.A.I. au declarat că, sub pretextul unor relații de prietenie, inculpatul le-a transportat în Italia, unde au fost obligate să se prostitueze, iar partea vătămată T.L. a declarat că, în toamna anului 2004, în mod insistent, inculpatul i-a cerut să meargă în Italia pentru a petrece sărbătorile de iarnă împreună (filele 33-34, 37).

S-a constatat că declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor D.A.C., D.A., D.E., M.M., T.I. Ș-a.

Astfel, martora D.A.C. a relatat organelor de urmărire penală că sora sa, partea vătămată D.A., i-a trimis mai multe mesaje prin intermediul cărora i-a comunicat că inculpatul și alte două persoane i-au luat pașaportul, telefoanele și tot ce avea la ea și au sechestrat-o într-un imobil aparținând lui P.M. (filele 35-37 dosar u.p.). în cuprinsul mesajelor transmise, partea vătămată i-a solicitat martorei să sesizeze organele de poliție.

Aceleași împrejurări sunt cunoscute de martora D.E., din relatările fiicei sale, martora D.A.C. (filele 40-42 dosar u.p.).

Pe de altă parte, martorul M.M. a relatat că a mers la apartamentul din Milano al inculpatului, pentru a-l zugrăvi și a constatat cu această ocazie că inculpatul, împreună cu alte persoane, „exploatau sexual un număr de 5 tinere".

La dosarul cauzei există, totodată, note de redare a unor convorbiri telefonice, din cuprinsul cărora reiese că inculpatul, căruia i se spunea “B.”, a fost implicat în activități de exploatare sexuală (filele 90-92 dosar u.p.), dar și înscrisuri care dovedesc că acesta a intrat în contact cu părțile vătămate, fiind în posesia numerelor lor de telefon (filele 66-76 dosar u.p.).

Părțile vătămate și martorii audiați pe parcursul cercetării judecătorești și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală (filele 92, 112-114, 146-147 și 148 dosar instanță fond).

În contextul probator menționat, instanța de apel a apreciat că declarațiile unor martori, precum M.I.C. sau G.M.D., sunt irelevante, subiective și au ca scop înlăturarea răspunderii penale a inculpatului.

A rezultat, astfel, din probele administrate și analizate mai sus, că inculpatul, sub pretextul găsirii unui loc de muncă sau al unor relații de prietenie între acesta și unele dintre părțile vătămate, le-a recrutat, transportat și găzduit în Italia, unde le-a obligat să se prostitueze, sumele de bani încasate de acestea în schimbul serviciilor sexuale oferite fiind încasate de către inculpat.

A reieșit, totodată, că părțile vătămate, pentru a fi determinate să se prostitueze, au fost agresate fizic și verbal și le-au fost ridicate actele de identitate.

În acest context, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului P.M., reținând că ne aflăm în prezența unor infracțiuni de trafic de persoane, deosebirea esențială dintre infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism prev. de art. 329 C. pen. anterior constând tocmai în poziția psihică a persoanei care se prostituează față de activitatea pe care o desfășoară, aceasta fiind de acord să practice raporturi sexuale cu diferite persoane.

Instanța de apel a apreciat, totodată, că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate și că, în raport de circumstanțele în care au fost comise faptele și de datele care caracterizează persoana inculpatului, nu se impune nici reducerea cuantumului pedepselor și nici schimbarea modalității de executare întrucât scopul pedepsei, de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni și de reeducare a inculpatului în spiritul normelor de conviețuire socială, nu poate fi realizat decât în condițiile privării de libertate a inculpatului.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, a declarat recurs inculpatul P.M.I., calea de atac nefiind motivată în termenul prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen. anterior.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 14 și 17 C. proc. pen. anterior, solicitându-se casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și, în rejudecare, în principal, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, în sensul de a se stabili o pedeapsă mai redusă, iar ca modalitate de executare, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen. Totodată, s-a susținut că, în cauză, încadrarea juridică corectă a faptelor era aceea de proxenetism, nefiind incidente dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, apărarea a considerat că legea veche ar fi mai blândă pentru recurentul inculpat.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorii recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu de premisă, se impune a se reține că, prin dispozițiile art. 1 pct. 16 din Legea nr. 2/2013, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. anterior (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică) a fost abrogat în mod expres, iar prin dispozițiile art. 1 pct. 15 din aceeași lege, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior a fost modificat, fiind eliminată teza I a textului (potrivit căreia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.).

Prin urmare, dintre cazurile de casare la care apărarea a făcut trimitere în susținerea căii de atac, singurul care se impune a fi avut în vedere este cel prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior, cu referire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, însă, și cu privire la acest caz de casare, se impun două observații:

Prima constă în aceea că nu a fost invocat de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, iar potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, acesta nu poate fi luat în examinare din oficiu.

A doua observație constă în aceea că lipsa elementelor costitutive ale infracțiunii trebuie să rezulte din starea de fapt reținută de instanța de fond și de cea de apel, iar nu dintr-o reapreciere a probelor, astfel cum se tinde în prezentul recurs.

Și dacă s-ar trece peste acest impediment procedural, înalta Curte reține că faptele săvârșite de inculpatul P.M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și (2) și, respectiv, art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, în activitatea infracțională fiind implicată și o victimă minoră.

Probele care demonstrează vinovăția inculpatului au fost analizate de instanțele anterioare, analiza coroborată a acestora fiind de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție.

Cât privește legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, Înalta Curte reține că aceasta este legea veche, în condițiile în care, în beneficiul inculpatului, au fost reținute circumstanțe judiciare atenuante, care nu se mai regăsesc în noua lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.I.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu în prezenta cauză, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 295 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales și sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate T.L., R.A.I., M.V.I. și D.A. și pentru intimata parte civilă M.G.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2014.