ÎCCJ, Decizia nr. 104/2020

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2518 din 13 iunie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de ordonanță președințială formulată de petentul A., ca inadmisibilă.

În motivare, s-a apreciat că instanța de judecată nu are abilitarea legală de a dispune, la cererea unui magistrat, detașarea acestuia de la o instanță sau parchet la o altă instanță/parchet, la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, întrucât competența exclusivă de a dispune cu privire la detașarea unui judecător sau procuror aparține secțiilor de judecători/procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 5 alin. (1) din Regulament, după procedura reglementată la art. 6 - 8, ale căror hotărâri pot fi contestate ulterior la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004; dispunând în mod direct asupra unei cereri de detașare, instanța de judecată ar încălca competența generală a unui alt organ, respectiv a secțiilor de judecători/procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, analizarea cererii petentului, prin care solicită pe cale de ordonanță președințială, prelungirea detașării în cadrul misiunii B., pe postul de "C.", nu poate fi realizată fără antamarea fondului, or, în procedura sumară a ordonanței președințiale nu poate fi tranșat însuși fondul litigiului.

Împotriva acestei decizii, petentul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, pe cale de consecință, admiterea ordonanței președințiale și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la detașarea recurentului, începând cu data pronunțării, invocând drept temei prevederile art. 997 și urm. din C. proc. civ.

În susținerea căii de atac exercitate, s-a arătat că ordonanța președințială formulată îndeplinea condițiile art. 997 din C. proc. civ., existând aparența unei apartenențe de drept în cauză, anume dreptul la muncă și dreptul de a aspira la desfășurarea unei activități legale.

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia pentru următoarele considerente:

Pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială se cer întrunite atât condițiile generale ale oricărei acțiuni în justiție, cât și condițiile specifice reprezentate de urgența, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului dreptului.

În cauza, în mod judicios a reținut prima instanță că nu este îndeplinită niciuna dintre cerințele impuse de art. 997 C. proc. civ. astfel sub aspectul urgenței, aceasta nu se mai justifică, având în vedere intervalul de timp scurs deja între momentul introducerii cererii de ordonanță președințială și soluționarea prezentei căi de atac, precum și faptul că instituția europeană a scos la concurs postul pe care a fost detașat recurentul anterior, selecția candidaților fiind făcută în perioada 28 mai - 18 iunie 2018.

Urgența nu este justificată nici prin prisma susținerilor recurentului referitoare la prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, deoarece în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, detașarea se dispune numai în interesul instituției care o solicită, în speță cel al B., singura îndreptățită să solicite repararea prejudiciilor, neputându-se reține că s-ar crea recurentului pagube de ordin profesional sau material.

Nu este justificată nici luarea măsurii detașării provizorii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, motivat de faptul că dreptul la muncă al recurentului ar fi păgubit prin întârziere, deoarece dreptul acestuia la muncă subzistă, independent de locul desfășurării activității.

Mai mult, prin luarea măsurii s-ar statua și asupra fondului dreptului, care nu poate fi judecat cu titlu definitiv pe calea cererii de ordonanță președințială, aceasta fiind o altă trăsătură caracteristică a ordonanței, tocmai pentru că se examinează dacă aparența dreptului este sau nu în favoarea recurentului, așa cum în mod judicios și pertinent a stabilit și prima instanță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2518 din 13 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iulie 2020.

GGC - GV