ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1311/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1090/26.10.2017 a fost respinsă cererea formulată de contestatoarea A. de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător la Judecătoria Pitești, Judecătoria Costești, Judecătoria Curtea de Argeș, Judecătoria Câmpulung, Judecătoria Brezoi, Judecătoria Răcari sau Judecătoria Ploiești.

Totodată, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1070 pronunțată în aceeași dată a fost admisă cererea formulată de intimatul B. și înaintată către Președintele României propunerea de eliberare din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și de numire în funcția de judecător la Judecătoria Curtea de Argeș.

În motivarea hotărârii prin care a fost respinsă cererea contestatoarei de A., Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că aceasta are o vechime în funcție de 4 ani și 3 luni, în timp ce intimatul B. are o vechime mai mare, anume 7 ani și 11 luni și având în vedere că încărcătura de dosare/procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești este apropiată de media națională, admiterea ambelor cereri de numire în funcția de judecător ar fi de natură a perturba buna funcționare a respectivului pachet.

Contestatoarea A. a solicitat anularea ambelor hotărâri și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să îi admită cererea de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător la Judecătoria Pitești, Judecătoria Costești, Judecătoria Curtea de Argeș, Judecătoria Câmpulung, Judecătoria Brezoi, Judecătoria Răcari sau Judecătoria Ploiești.

Precizează contestatoarea că înțelege să atace ambele hotărâri ale Plenului CSM, având în vedere că în cuprinsul acestora sunt analizate ambele cereri, atât a sa cât și a intimatului B., aceleași considerente invocate în justificarea admiterii unei cereri fiind folosite în sensul respingerii celeilalte.

În motivarea contestației se arată că, deși textul legal nu instituie o valoare predefinită a criteriilor prevăzute de art. 22 alin. (1) din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006, modul de formulare și de localizare în textul legal conduce la concluzia unei ierarhizări în cascadă fiind evidentă împărțirea criteriilor în două categorii: volumul de activitate și vechimea persoanei. La rândul său volumul de activitate este evident prioritar celui privind vechimea.

Spre deosebire de criteriul privind volumul de activitate, care se află în strânsă legătură cu numărul posturilor vacante, motiv pentru care se află împreună la aceeași liniuță a textului, criteriile privind vechimea se află fiecare la liniuțe diferite ale textului.

Deși intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că la majoritatea instanțelor unde contestatoarea a solicitat numirea ca judecător există multe posturi vacante posturi care au rămas vacante și după încheierea sesiunii de numire a judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, acest criteriu nu a fost analizat în cuprinsul hotărârilor atacate.

Or, volumul de activitate de la instanța/parchetul la care se solicită numirea și numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora reprezintă cele două criterii ținând de volumul de activitate, care au prioritate față de toate cele trei criterii privind vechimea.

Concluzionează contestatoarea că, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, trecând discreționar peste analiza obiectivă a celor două cereri formulate, circumscrise criteriilor prevăzute de art. 23 din Regulament, a soluționat nefavorabil cererea sa doar prin prisma soluționării favorabile a cererii intimatului B., numai uzând de criteriul vechimii efective în funcția de procuror.

3.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 22.12.2017 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației formulate, ca neîntemeiată, arătând că reprezintă atributul exclusiv al CSM adoptarea măsurilor care se impun pentru ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar.

Vocația de numire din funcția de procuror în funcția de judecător reiese din prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, normă cu caracter supletiv, ce conferă CSM prerogativa aprecierii în funcție de toate elementele de fapt, avându-se în vedere asigurarea unui echilibru just între interesul general, anume funcționarea în bune condiții a instanțelor și parchetelor și interesele de ordin profesional și personal ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii.

În analiza comparativă a cererilor de recurs formulate de cei trei procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Plenul a reținut că dna. A. are o vechime de 4 ani și 3 luni, în timp de dl. B. are o vechime de 7 ani și 11 luni, astfel că a apreciat ca prioritară cererea acestuia din urmă.

Totodată, a apreciat că nu este oportună, în raport de încărcătura de dosare/procuror, admiterea unei alte cereri de numire în funcția de judecător pentru a nu perturba activitatea.

3.2. Intimatul B. a formulat întâmpinare la data de 29.12.2017 prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a contestatoarei și lipsei de interes față de capătul de cerere al contestației îndreptat împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 1070/26.10.2017, prin care a fost admisă cererea sa de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător la Judecătoria Curtea de Argeș.

Cu privire la fondul, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că este evident că are o vechime în funcția de procuror mai mare decât contestatoarea, iar admiterea cererii sale nu este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

Toate criticile invocate de contestatoare vizează modul de soluționare a cererii petentei și nicidecum aspecte de nelegalitate față de soluția dată cererii sale.

Intimatul B. a invocat două excepții, anume lipsa interesului și lipsa calității procesuale active a petentei față de capătul de cerere al contestatoarei ce vizează hotărârea Plenului CSM nr. 1070/25.10.2017, prin care s-a admis cererea sa de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător la Judecătoria Curtea de Argeș, argumentele invocate fiind comune ambelor excepții.

Susține intimatul B. că petenta nu face parte din categoria persoanelor vătămate, care să justifice un interes personal și direct în a contesta un act administrativ cu caracter individual adresat unui alt subiect de drept, întrucât situația petentei a fost verificată distinct, iar o eventuală anulare a Hotărârii nr. 1070/2017 nu conduce implicit la admiterea cererii sale.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât public cât și privat.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Ca atare, potrivit dispozițiilor normative anterior citate, reclamant, în sens de persoană vătămată poate fi un terț în raport cu autoritatea emitentă și cu beneficiarul actului administrativ unilateral cu caracter individual.

Cu alte cuvinte, în cauza de față, contestatoarea poate fi subiect de sesizare a instanței de contencios administrativ, în condițiile în care, atât cererea sa cât și a intimatului au fost analizate și soluționate în cadrul aceleiași ședințe a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,criteriile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Regulament fiind examinate în mod comparativ pentru cei doi petenți.

În consecință, este evident că dna. A., contestatoare în prezenta cauză, justifică un interes legitim în formularea prezentei acțiuni ce vizează atât Hotărârea Plenului CSM prin care a fost respinsă cererea sa de numire în funcția de judecător cât și Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii prin care intimatului B., procuror în cadrul aceluiași parchet, i-a fost admisă o cerere similară, astfel că instanța va respinge excepțiile invocate.

Actele administrative supuse controlului judecătoresc pe calea prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 sunt constituite de Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1070/26.10.2017 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1090/26.10.2017, prin care dlui. B. i-a fost admisă cererea fiind înaintată Președintelui României propunerea de eliberare din procuror și de numire în funcția de judecător la Judecătoria Curtea de Argeș și, respectiv dnei. A. i-a fost respinsă o cerere similară.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut corect că solicitarea contestatoarei este supusă prevederilor legale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

"La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege", și a normelor administrative pentru aplicarea acestora.

Procedura ce trebuie urmată, conform acestor dispoziții legale este prevăzută în Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor și procurorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în late funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Potrivit art. 23 alin. (1)

1

din Hotărârea CSM nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror precum și a procurorilor în funcția de judecător astfel cum a fost modificat și completat prin Hotărârea CSM nr. 355/26.05.2011, "La soluționarea cererilor prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea".

Primul dintre criteriile care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de numire a unui procuror în funcția de judecător și care vizează interesul public se referă la volumul de activitate, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora.

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că adoptarea hotărârii secției pentru Judecători privind îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător nu creează în mod automat un drept la numire și nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în acest caz contestatoarea având doar o vocație și nu un drept efectiv cu privire la numirea în altă funcție.

Reprezintă atributul exclusiv al intimatului CSM în a lua măsurile ce se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare, numire a procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror, fără să se poată susține excesul de putere în adoptarea unei hotărâri.

Totodată, se impune a fi subliniat faptul că art. 23

1

din Regulament enumeră criteriile ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de numire în funcția de judecător, fără a institui o ordine de preferință sau o pondere a acestora, în acest sens fiind și jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, analiza cererilor de numire în altă funcție decât cea ocupată de parte trebuie realizată prin raportare în egală măsură atât la criteriile referitoare la situația instanțelor, parchetelor implicate în procedură, cât și la criteriile de ordin profesional, legate de vechimea în funcție, grad, la unitatea de parchet de unde provine cel interesat pentru a se realiza un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

Examinând modalitatea în care au fost aplicate, în cazul cererilor formulate de contestatoarea A. și intimatul B., criteriile prevăzute de art. 23

1

din Regulament se constată că intimatul CSM avut în vedere totalitatea criteriilor, dar și faptul că trei procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au formulat cereri de numire în funcția de judecător, în final apreciind ca oportună admiterea unei singure solicitări, anume aceea a intimatului B.

Astfel, în privința volumului de activitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, unitate de la care provine atât contestatoarea cât și intimatul, în semestrul I al anului 2017 s-a înregistrat o încărcătură de 1118 dosare/procuror, în timp ce media națională a fost de 1290 dosare/procuror.

A fost totodată analizat volumul de activitate al fiecărei instanțe de judecată dintre cele la care contestatoarea a solicitat numirea, raportat la numărul de posturi de judecător ocupate în schema respectivă.

S-a avut în vedere că toate instanțele la care s-a solicitat numirea în funcția de judecător au emis puncte de vedere favorabile, mai puțin Curtea de Apel Pitești, care a emis un punct de vedere negativ atât cu privire la cererea contestatoarei cât și a intimatului B.

Așa cum rezultă din cuprinsul celor două hotărâri contestate, intimatul CSM a avut în vedere cvasitotalitatea criteriilor de numire a contestatoarei în funcția de judecător, dar și faptul că trei procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au formulat cereri de numire în funcția de judecător.

S-a avut în vedere, în analiza comparativă a acestor cereri faptul că dna. A. are o vechime în funcție de 4 ani și 3 luni, în timp ce dl. B. are o vechime mai mare, anume 7 ani și 11 luni, astfel că în mod obiectiv a apreciat ca fiind prioritară cererea acestuia din urmă.

În plus, încărcătura de dosare pe procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, care este apropiată de media națională face inoportună admiterea unei a doua cereri de eliberare din funcția de procuror și de numire în funcția de judecător.

Contrar susținerilor contestatoarei, art. 23 alin. (1) din Regulament nu instituie o ordine de preferință de ierarhizare a criteriilor regulamentare în raport cu care se apreciază oportunitatea cererilor de numire a procurorilor în funcția de judecător.

În cauză, urmare a examinării acestor criterii, s-a ajuns la concluzia respingerii cererii formulate de contestatoare, justificat de necesitatea asigurării bunei funcționări a unității de parchet la care funcționează, vechimea în funcție mai mică decât cea a intimatului B., considerându-se oportună admiterea unei singure solicitări, respectiv a celui cu vechime în funcție mai mare - 7 ani și 11 luni.

În examinarea criticilor privind oportunitatea soluției administrative, Înalta Curte pornește de la premisa să raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, concretizarea acestui principiu în materia contenciosului administrativ putând fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n), care definind excesul de putere face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În aceste condiții, analiza comparativă a celor două cereri prin prisma criteriului vechimii în funcție cu consecința aprecierii ca prioritară a cererii intimatului B. nu poate fi apreciată ca fiind discreționară, iar motivele invocate de intimat în respingerea cererii contestatoarei au o justificare obiectivă (situația unității de parchet a cărei funcționare ar fi afectată prin admiterea a două cereri), astfel încât nu se poate reține existența unor elemente de exces de putere, de natură a afecta legalitatea hotărârilor contestate în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica de nelegalitate invocată de contestatoare, ce vizează împrejurarea că la data formulării solicitării de către intimatul B., acesta nu deținea calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind procuror la Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Pitești din 21.03.2013, Înalta Curte reține că în cauză relevant este faptul că la momentul analizării cererilor de către secția de Judecători și respectiv Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, intimatul revenise în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, conform Hotărârii secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 559/29.08.2017.

În consecință, Înalta Curte constată că autoritatea intimată, în mod rezonabil realizând o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 23 alin. (1)

1

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006, în raport cu circumstanțele profesionale și personale ale celor doi petenți și interesul general reprezentat de o bună administrare a justiției, a respins cererea formulată de contestatoare, exercitându-și dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege, fără exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes, în formularea contestației împotriva Hotărârii nr. 1070/26.10.2017, invocate de intimatul B.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de A. împotriva Hotărârilor nr. 1070 și nr. 1090 din 26 octombrie 2017 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2018.