ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1089 din 26 octombrie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, delegat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Pitești.

Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (Plenul CSM) a reținut, în esență, că secția pentru Judecători, prin Hotărârea nr. 1013 din 29 septembrie 2017 a sesizat Plenul cu propunere de respingere a numirii în funcția de judecător, a domnului procuror, în raport de aspectele care privesc aptitudinile specifice funcției de judecător, dar și de cele motivaționale, rezultate din răspunsurile candidatului, precum și de împrejurarea că la acel moment domnul procuror își desfășura activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, fiind delegat în cadrul acestei structuri începând cu data de 15.06.2016 în considerarea complexității deosebite a dosarelor date în competența acestei unități de parchet, dar și a numărului mare de posturi efectiv vacante (21 de posturi de conducere și 19 posturi de execuție).

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație dl. A., care a indicat că emiterea hotărârii contestate este rezultatul exercitării excesive a prerogativelor Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că apreciază ca fiind nelegală și netemeinică Hotărârea Plenului CSM, în esență, pentru următoarele motive:

- soluția adoptată de Plenul CSM se întemeiază pe considerente și aprecieri de ordin subiectiv legate de aptitudinile și motivația profesională, în condițiile în care criteriile stabilite de lege pentru soluționarea unei atare cereri nu prevăd posibilitatea unor astfel de aprecieri;

- în mod greșit în cuprinsul hotărârii este asimilată situația delegării sale în cadrul unei unități de parchet cu situația în care ar fi fost încadrat în acea unitate de parchet, prerogativa recunoscută CSM fiind strict condiționată de respectarea unor dispoziții legale, inclusiv în ceea ce privește criteriile de analiză a cererii procurorului de numire în funcția de judecător, ceea ce reiese cu claritate din cuprinsul art. 61 alin. (1) teza finală, din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificări, acestea fiind dispozițiile legale în raport de care se impunea a fi analizată cererea sa;

- nu rezultă din cuprinsul actului atacat că nu ar fi fost îndeplinite în cazul său cerințele legate de vechime și de volumul de muncă la parchetul la care își desfășoară activitatea, după cum nu s-a negat existența unui punct de vedere favorabil obținut de la conducătorul instituției la care a solicitat a fi numit;

- Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 193/2006 conține singura modalitate prin care un procuror poate accede la funcția de judecător, această modalitate impunându-se a fi recunoscută ca una obiectivă care să poată fi suspusă cenzurii in fata instanțelor de judecată, iar actul emis de CSM trebuie să respecte cerințele de legalitate și să nu conțină aprecieri subiective, dincolo de rezultatul unei voințe majoritare a membrilor prezenți la ședințele Plenului.

2.1 Intimatul CSM a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate de dl. A., ca neîntemeiată, arătând în esență, în contextul situației de fapt, concrete a contestatorului, că, contrar susținerilor acestuia, este atributul exclusiv al CSM în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor, numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror. Dispozițiile legale și regulamentare conferă numai o vocație în sensul arătat astfel că este la latitudinea CSM să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcția de judecător sau de procuror.

2.2 Contestatorul a formulat și răspuns la întâmpinarea intimatului CSM, arătând, în rezumat, că în mod greșit s-a avut în vedere la soluționarea cererii sale situația locurilor vacante în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA deoarece el este doar delegat în cadrul acestei unități de parchet, nefiind procuror definitiv în cadrul acesteia, iar în interpretarea sa sintagma "parchetul de la care provine solicitantul " vizează exclusiv unitățile de parchet unde solicitantul are calitatea de procuror definitiv, nu și unitățile unde solicitantul ar putea fi delegat sau detașat.

Înalta Curte, legal investită în baza art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 cu soluționarea contestației formulată de dl. A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, delegat în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Pitești, împotriva Hotărârii nr. 1089 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, analizând documentatia depusă la dosar, prin prisma susținerilor părților și a cadrului normativ aplicabil, apreciază contestația ca fiind neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Plenul CSM, prin Hotărârea 1089 din 26 octombrie 2017, a respins cererea formulată de către dl A., de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Pitești.

În cuprinsul hotărârii atacate, Plenul CSM a arătat că solicitarea contestatorului este întemeiată și supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, ("la cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege") și a normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora.

Cu referire la motivarea hotărârii, adoptată cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, astfel cum s-a consemnat (17 voturi împotrivă și 1 vot pentru) în sensul respingerii cererii formulate, Plenul CSM a arătat că la soluționarea cererii domnului procuror A. au fost avute în vedere criteriile prevăzute in Regulament, motivele invocate, faptul că secția pentru judecători a sesizat Plenul cu propunerea de respingere a numirii în funcția de judecător a domnului procuror, în raport de aspectele care privesc aptitudinile specifice funcției de judecător dar și de cele motivaționale, rezultate din răspunsurile candidatului, precum și împrejurarea că în prezent domnul procuror își desfășoară activitatea în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Pitești, fiind delegat în cadrul acestei structuri începând cu data de 15.06.2016, în considerarea complexității deosebite a dosarelor date în competența acestei unități de parchet dar și a numărului mare de posturi efectiv vacante.

Conform art. 23 alin. (1

1

) din Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, cu modificările și completările ulterioare, cererile întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și, respectiv, din funcția de procuror în funcția de judecător, se soluționează pe baza următoarelor criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Înalta Curte, contrar susținerilor contestatorului, remarcă că prin actul atacat au fost examinate toate aceste criterii, ajungându-se motivat la concluzia respingerii cererii de numire în funcția de judecător la Judecătoria Pitești.

Nu este întemeiată susținerea contestatorului în sensul că în mod greșit s-a avut în vedere la soluționarea cererii sale situația locurilor vacante în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA deoarece este doar delegat în cadrul acestei unități de parchet, nefiind procuror definitiv în cadrul acesteia.

În interpretarea Înaltei Curți sintagma "parchetul de la care provine solicitantul" vizează în mod firesc și chiar prioritar, dat fiind momentul în raport de care sunt analizați o serie de parametri ce țin de volumul de activitate dar și de politica de resurse umane din sistemul judiciar, parchetul la care, in mod efectiv își desfășoară activitatea solicitantul, chiar delegat fiind, pentru că în caz contrar menționarea și examinarea unui atare criteriu ar fi complet golită de conținut și practic inutilă.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât Plenului CSM îi incumba obligația de a asigura o bună organizare și funcționare a instanțelor judecătorești, a parchetelor implicate în proceduri de acest fel, neputând ignora complexitatea activității unităților de parchet, volumul de muncă al acestora ca și schemele existente la data cererii.

În aceste context Înalta Curte apreciază, deopotrivă contrar susținerilor contestatorului că intimatul a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 09.03.2006, cu modificările și completările ulterioare, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impune a fi ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin actul administrativ.

Critica esențială adusă de contestator actului atacat vizează împrejurarea că hotărârea are un caracter arbitrar și a fost emisă cu exces de putere, în condițiile în care, în motivarea hotărârii s-a făcut referire la aprecieri de ordin subiectiv, legate de aptitudinile și de motivația profesională și nu doar la criteriile strict prevăzute de lege, care nici nu prevăd posibilitatea unor astfel de aprecieri.

Nici aceste susțineri nu sunt întemeiate și nu vor putea fi primite întrucât se fundamentează pe o premisă argumentativă eronată.

Astfel, deși contestatorul se referă numai la examinarea criteriilor strict prevăzute de lege, ceea ce implica practic eliminarea marjei de apreciere și ar atrage în mod automat un drept de a fi numit în funcția de judecător, Înalta Curte arată, astfel cum a statuat deja în mod constant în jurisprudența sa, că textul legal aplicabil, respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu consacră un drept ci, în mod evident doar o vocație la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror.

Din interpretarea acestui text legal aflat în discuție nu rezultă existenta unui drept de care beneficiază automat persoanele vizate de ipoteza normei legale și nici obligația corelativă a autorității publice de a dispune admiterea cererilor de numire în funcțiile de procuror/judecător.

Drept urmare, în exercitarea acestei competențe legale, Plenul CSM nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziției legale pre-citate, ci are o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane ale instanțelor și parchetelor, respectiv în a dispune măsurile pe care le apreciază adecvate din punct de vedere administrativ, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcționări a instanțelor și parchetelor, și interesele personale ale magistraților care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ pre-citat.

Contestatorul a susținut că Plenul CSM a acționat cu exces de putere prin emiterea hotărârii de respingere a cererii sale, în termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere fiind definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată în cauză nu a fost adoptată de Plenul CSM cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuție fiind adoptat în limitele competenței conferite intimatului CSM prin art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege și regulament, în scopul asigurării unei bune funcționări a justiției.

Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, al echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice, în speță fiind vorba în mod evident de interesul public al bunei funcționari a justiției.

Drept urmare, în examinarea criticilor privind și oportunitatea soluției administrative atacate, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel că inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În coordonatele astfel trasate, Înalta Curte reține că în cauză, raportat la analiza de mai sus a conținutului, respectiv a motivării hotărârii atacate, nu se constată nici exercitarea abuzivă de către Plenul CSM (încălcarea cu bună știință) a drepturilor sau libertăților recunoscute magistraților, în speță, a contestatorului din prezenta cauză, și nici aprecierea eronată a situației acestuia.

În concret, Plenul CSM, examinând cererea formulată de către dl procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (1

1

) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului CSM a apreciat, în contextul analizării tuturor criteriilor legale, sus enunțate, că în soluționarea cererii prezintă relevanță și aspectele care privesc aptitudinile specifice funcției de judecător, dar și cele motivaționale, rezultate din răspunsurile candidatului, la interviul susținut în fața secției pentru judecători în ședința din 29.09.2017 (Hotărârea secției pentru judecători nr. 1013 din 29 septembrie 2017) astfel că a respins cererea acestuia de numire în funcția de judecător.

O atare apreciere și raportare a intimatului și la aptitudinile specifice funcției și respectiv la cele motivaționale, constatate și evaluate ca atare, nemijlocit, in urma interviului, reprezintă tocmai reflectarea dreptului de apreciere ce se impune a-i fi recunoscut intimatului CSM, drept ce a fost exercitat însă în limitele legii, fără exces de putere.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că la emiterea actului administrativ contestat Plenul CSM nu a acționat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, contestația formulată de către dl. procuror A. va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1089 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2018.