ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7792/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții E.C. și E.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Finanțelor Publice, BRD G.S.G. SA și CEC B. SA, pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul Ministrul Finanțelor Publice să fie obligat să emită un titlu de stat de valoare nominală individuală egală cu valoarea despăgubirii ce li se cuvine pentru sumele de bani depuse în vederea achiziționării unui autoturism marca XX, urmând ca titlul de stat să fie emis pe numele BRD G.S.G. SA sau al CB SA, să fie nenegociabil, nepurtător de dobândă și cu scadența la 6 luni de la data emiterii, iar odată cu emiterea titlului de stat BRD G.S.G.

SA sau CB SA să înregistreze în contul deschis pe numele reclamanților obligația de plată la scadență a sumei reprezentând valoarea nominală individuală a titlului de stat. Au mai solicitat ca în cuprinsul ordinului pe care pârâtul Ministrul Finanțelor Publice va fi obligat să-l emită să se prevadă că la data scadenței emisiunii titlului de stat se va proceda la răscumpărarea acestuia, iar sursele ce vor fi utilizate pentru răscumpărarea la scadență a titlului de stat vor fi asigurate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind datoria publică, să se prevadă că stingerea obligației de plată se va face prin alimentarea contului reclamanților de la BRD sau CB, în prima zi bancară imediat următoare datei scadenței titlului de stat, cu suma reprezentând valoarea individuală a despăgubirii, să se prevadă de asemenea că, începând cu prima zi bancară imediat următoare datei scadenței titlului de stat, BRD G.S.G.

SA sau CB SA va pune la dispoziția reclamanților suma cuvenită cu titlu de despăgubire. Reclamanții au solicitat și obligarea tuturor pârâților să procedeze la calculul și indexarea sumei de bani care li se cuvine cu titlu de despăgubire. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în 1987 au depus la CEC suma de 70.000 RON în vederea achiziționării unui autoturism XX, iar în 1991 au transferat suma respectivă la BRD, unde au mai depus 35.000 RON ca avans pentru autoturism, însă datorită inflației galopante nu și-au mai permis accesarea unui credit. Au susținut că cererea lor este îndreptățită în condițiile în care prin O.U.G. nr. 156/2007 s-au stabilit despăgubiri pentru deponenții care și-au păstrat sumele la CEC, despăgubiri acordate la data de 30 octombrie 2008, a doua zi fiind adoptată Legea nr. 232/2008 prin care ordonanța a fost aprobată cu modificări, incluzându-se în sfera celor îndreptățiți la despăgubiri și cei care și-au transferat sumele la BRD.

Pârâta CB SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, față de împrejurarea că reclamanții și-au transferat depunerile de la CEC la BRD. La rândul său, pârâta BRD SA a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilitatea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu aceasta, motivat de faptul că unitatea bancară nu este o autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004, astfel că nu poate sta într-un litigiu de contencios administrativ, dar și față de împrejurarea că prin O.U.G. nr. 156/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2008 nu s-a stabilit nici o obligație în sarcina băncii.

Pârâta a invocat și excepția prematurității capetelor de cerere privind obligarea băncii la înregistrarea obligației de plată, alimentarea contului, punerea la dispoziție a unor sume de bani, față de împrejurarea că toate aceste drepturi pretinse sunt supuse condiției emiterii titlurilor de stat de către Ministerul Finanțelor Publice, nefiind corespunzătoare unor obligații exigibile ale BRD. Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 6 ianuarie 2012, reclamanții au subliniat că are calitatea de pârât în cauză Ministrul Finanțelor Publice, în calitate de conducător al autorității publice centrale, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, și au invocat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 156/2007. Curtea de Apel București a invocat din oficiu lipsa calității procesuale pasive a Ministrului Finanțelor Publice. Prin Sentința civilă nr. 1797 din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Finanțelor Publice invocată din oficiu; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor BRD G.S.G. SA și CB SA, invocată de acestea prin întâmpinări și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții E.C. și E.E., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, mai întâi, evocând dispozițiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor și ale legislației secundare adoptate în temeiul acestei legi, precum și ale art. 4 din O.U.G.

nr. 156/2007, că miniștrii exercită o funcție de demnitate publică, nefiind ei înșiși autorități publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel că în contencios administrativ au calitate procesuală pasivă ministerele, iar nu miniștrii, care pot fi chemați în judecată personal doar atunci când se solicită plata unor despăgubiri, în condițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, ceea ce nu este cazul în speță, obiectul acțiunii fiind obligarea Ministrului Finanțelor Publice să emită un act administrativ, cerere care nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu autoritatea publică, respectiv Ministerul Finanțelor Publice. În ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtelor unități bancare, prima instanță a reținut că prin O.U.G.

nr. 156/2007 s-a prevăzut dreptul la despăgubiri al persoanelor care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC în vederea achiziționării de autoturisme, cu condiția ca depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC, să nu aibă afectat soldul inițial; că art. 2 din ordonanță prevede în mod expres valoarea totală a despăgubirii, de 759.784.177,26 RON, și faptul că aceasta reprezintă „cumulul despăgubirilor calculate de CEC - SA prin indexarea, de la data depunerii și până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.462 de depozite constituite conform art. 1, cu indicii prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de CEC - SA pe perioada în care a fost acordată” și că prin Legea nr. 232/2008, ordonanța a fost adoptată cu modificări, în sensul că s-a extins sfera beneficiarilor despăgubirilor și la acele persoane care după 22 decembrie 1989 au transferat depozitele constituite la CEC în conturile BRD SA, cu aceeași condiție, a neafectării soldului inițial.

A mai reținut Curtea că prin legea de aprobare a ordonanței și nici prin actele normative ulterioare nu a fost însă majorat cuantumul despăgubirilor și nu s-au adoptat dispoziții care să reglementeze efectiv despăgubirea titularilor de depozite la BRD, fiind evident că ordonanța, în forma inițială, a avut în vedere exclusiv despăgubirea celor 37.462 de deponenți ale căror depozite, existente în conturile CEC, nu aveau afectat soldul inițial. Raportat la acest cadru legal și situația de fapt din speță, Curtea a apreciat că pârâta CB SA nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât reclamanții și-au transferat depozitul la BRD SA., iar, pe de altă parte, în ceea ce o privește pe pârâta BRD G.S.G.

SA, dispozițiile O.U.G. nr. 156/2007, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 232/2008, nu impun nici o obligație în sarcina acestei unități bancare, nefiind reglementat pe cale legislativă modul de acordare a despăgubirilor respective. În aceste condiții, instanța nu se poate substitui legislativului, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești. De asemenea, prima instanță a mai apreciat că față de lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Finanțelor Publice, nici prezența pârâtelor unități bancare nu se mai justifică în litigiul de contencios administrativ declanșat de reclamanți, pretențiile formulate în contradictoriu cu CB SA și BRD G.S.G. SA având caracter accesoriu față de cererea principală de obligare a ministrului la emiterea actului administrativ.

Împotriva Sentinței civile nr. 1797 din 13 martie 2012 au declarat recurs reclamanții E.C. și E.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului reclamanții au arătat, în esență, următoarele: În mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. Criticile aduse vizează faptul că, pentru a se ajunge la obținerea despăgubirii, este necesară emiterea unui titlu de stat. Emiterea unui titlu de stat trebuie să aibă la bază o manifestare de voință din partea reprezentantului autorității publice cu atribuții în domeniul respectiv, în cazul de față Ministrul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

Ministerul finanțelor publice, nu poate, în sine, să emită un act administrativ, ci doar ministrul în domeniul respectiv, ce are calitatea de reprezentant al autorității publice centrale și competența de a emite astfel de acte. Or, potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001, „în exercitarea atribuțiilor ce îi revin ministrul emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii", acestea fiind acte administrative unilaterale ce pot avea caracter individual sau colectiv. În situația în care ministrul emite un ordin, dacă una sau mai multe persoane fizice și/sau juridice, se consideră vătămate în drepturile și interesele lor legitime, vor chema în judecată emitentul actului.

Dacă s-ar îmbrățișa opinia Curții de Apel București, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect anularea unei autorizații de construire - în antetul căreia întotdeauna apare Primăria "X", cel care ar avea calitate procesual pasivă nu ar trebui să fie primarul care a eliberat autorizația, ci Primăria "X". În mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC CB SA. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din O.U.G.

nr. 156/2007, adoptată cu modificări, „întreaga responsabilitate pentru realitatea și corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum și pentru ducerea la îndeplinire a acțiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, revine CEC - SA.” Prin prisma adagiului latin ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus, întreaga responsabilitate pentru corectitudinea sumelor de bani reprezentând și despăgubirea reclamanților E., revine tot CB. În mod evident este așa, deoarece după adoptarea cu modificări a O.U.G.

nr. 156/2007, art. 1 alin. (1) are următorul conținut: „Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume CEC - SA, precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile BRD - SA, în vederea achiziționării de autoturisme, au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC - SA, respectiv ale BRD - SA, îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial”, celelalte articole ramând neschimbate. Așadar, întreaga responsabilitate revine CB S.A., în virtutea legii. În mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BRD G.S.G. SA. Sumele de bani depuse de reclamanții E., în vederea achiziționării unui autoturism XX (cauza raportului juridic obligațional), se află într-un depozit existent într-un cont active de la pârâtul BRD care îndeplinește condiția neafectării soldului inițial.

Cu referire la acest aspect, trebuie analizată Adresa nr. 1656 din 24 martie 2009 emisă de pârâta BRD, depusă odată cu cererea de chemare în judecată, cât și mențiunea făcută de aceeași pârâtă în cuprinsul întâmpinării, la fila 6 menționând că "reclamanții E.C. și E.E. sunt înscriși ca potențiali beneficiari ai despăgubirii ce va fi acordată de către MFP cu suma de 10.842,45 RON". În ceea ce privește încălcarea art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul încălcării dreptului de acces la o instanță. Potrivit O.U.G. nr. 156/2007, "actorii" acestui act normativ sunt, pe de o parte, cei care acționează la calcularea despăgubirii și emiterea actului de dispoziție privind acordarea despăgubirii, iar pe de altă parte, cei îndreptățiți la despăgubire - deponenții CEC și cei de la BRD, aceștia din urmă, după ce și-au transferat sumele de bani depuse inițial la CEC.

După cum rezultă din motivarea Curții de Apel, reclamanții, nu se pot judeca cu nimeni pentru a putea obține despăgubirea la care au dreptul, despăgubire ce se circumscrie noțiunii de "bun" în sensul CEDO. Că sunt îndeplinite condițiile pentru a putea fi despăgubiți rezultă și din cuprinsul Adresei nr. 1656 din 24 martie 2009 emisă de pârâta BRD depusă odată cu cererea de chemare în judecată, cât și mențiunea făcută de aceeași pârâtă în cuprinsul întâmpinării, la fila 6 menținând că "reclamanții E.C. și E.E. sunt înscriși ca potențiali beneficiari ai despăgubirii ce va fi acordată de către MFP cu suma de 10.842,45 RON". În ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul clarității și prezivibilității normelor juridice.

Dispozițiile O.U.G. nr. 156/2007 contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție referitor la dreptul la un proces echitabil în ce privește componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea normelor juridice, pentru următoarele considerente: Astfel, în forma inițială, sfera de cuprindere a celor îndreptățiți la despăgubire era reglementată prin art. 1 din O.U.G. nr. 156/2007 publicată în M. Of. nr. 883 din 21 decembrie 2007 - „Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC - SA în vederea achiziționării de autoturisme au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active, îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial”.

Ulterior, urmare aprobării cu modificări prin Legea nr. 232/2008 publicată în M. Of. nr. 750 din 6 noiembrie 2008, art. 1 din O.U.G.

nr. 156/2007 a mărit sfera de cuprindere a celor îndreptățiți la despăgubire, în sensul că „Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC - SA, precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare - BRD - SA, în vederea achiziționării de autoturisme, au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC - SA, respectiv ale BRD - SA, îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial". De asemenea, a fost introdus art. 11, potrivit căruia "De prevederile art. 1 beneficiază și persoanele fizice care după 22 decembrie 1989 și-au transferat depunerile existente la Casa de Economii și Consemnațiuni CEC - SA în vederea achiziționării de autoturisme, la Banca Română pentru Dezvoltare - BRD - SA cu același scop, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2)". Din cauza înțelesului echivoc, O.U.G.

nr. 156/2007, aprobată cu modificări, nu respectă exigențele de claritate și previzibilitate pe care trebuie să le conțină orice dispoziție normativă. Astfel, O.U.G. nr. 156/2007 aprobată cu modificări, nu instituie reperele și granițele înlăuntrul cărora justițiabilul - deponent care și-a transferat sumele de bani la CEC la BRD, poate apela la serviciul public al justiției pentru a se putea obține, prin coerciție, despăgubirea care i se cuvine, dacă îndeplinește cerințele impuse de art. 11 din textul ordonanței. În aceste condiții, nu se poate constata decât faptul că - fără a nega utilitatea criteriilor instituite de art. 1 din O.U.G. nr. 156/2007 aprobată cu modificări - acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza O.U.G.

nr. 156/2007 ca fiind un act normativ clar și previzibil în privința persoanelor care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile BRD - SA, sub aspectul momentului de la care se pornește și a modalității de calculare și obținere a despăgubirii. Or, principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, parag. 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei, parag. 70). Recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că prima instanță a respins acțiunea reclamanților E.C. și E.E. îndreptată împotriva pârâtului Ministrul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. În cadrul litigiilor de contencios administrativ, posedă calitatea procesuală pasivă autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat sau autoritatea publică ce refuză în mod nejustificat soluționarea unei cereri ori nu o soluționează în termenul legal.

Acest lucru se degajă neechivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată …” . De asemenea, la aceeași concluzie conduce examinarea dispozițiilor art. 13 din actul normativ precitat, care se referă la regimul citării și la documentele ce pot fi solicitate autorității publice pârâte în cadrul litigiului de contencios administrativ, care fac referire expresă la autoritatea publică.

Înalta Curte observă că miniștrii au calitatea de conducători ai ministerelor, iar din această postură răspund de întreaga activitate a acestor organe centrale de specialitate în fața Guvernului, precum și, în calitate de membri ai Guvernului, în fața Parlamentului. Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice, precum și în justiție. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, miniștrii emit ordine și instrucțiuni în condițiile legii, însă cu toate acestea, ei acționează din postura de semnatari, și nu de emitenți ai actelor infralegislative amintite, această calitate revenind autorității publice pe care o reprezintă (ministerul).

În conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 156/2007 emisiunea și răscumpărarea titlurilor de stat este o obligație ce incumbă Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel că numai această autoritate publică poate sta, în calitate de pârât, într-un litigiu de contencios administrativ, pentru a fi obligată să emită actul administrativ de acordare a despăgubirilor solicitat de către reclamanții din prezenta cauză. Semnatarul unui act administrativ, cum este cazul ministrului chemat în judecată în prezenta cauză, nu poate sta ca pârât într-un litigiu de contencios administrativ, decât în condițiile prescrise de art. 16 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Textul amintit prevede următoarele: „(1) Cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

(2) Persoana acționată astfel în justiție îl poate chema în garanție pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.” Având ca reper dispoziția legală precitată, rezultă cu evidență că răspunderea semnatarului actului infralegislativ, în speță, a ministrului, este derivată din atribuțiile de conducere pe care le exercită și acesta poate sta în proces ca pârât numai alături de autoritatea publică emitentă a acelui act, numai în subsidiar și numai în ipoteza în care au fost solicitate despăgubiri, urmând a răspunde în solidar alături de acea autoritate publică. Or, reclamanții E.C. și E.E. au insistat în cadrul litigiului că înțeleg să se judece doar cu ministrul, nu și cu ministerul de resort, astfel încât în mod corect prima instanță a respins acțiunea pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte constată că, de asemenea, este corectă și soluția de respingere a acțiunii pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a pârâtelor BRD G.S.G. S.A. și S.C. CB S.A. Indiferent de atribuțiile cu care au fost învestite aceste entități bancare, în privința gestionării sumelor ce urmează a fi acordate cu titlu de despăgubiri, inclusiv în ceea ce privește responsabilitatea pentru realitatea și corectitudinea acestor sume, nu pot sta ca pârâți într-un litigiu de contencios administrativ, singure, în lipsa Ministerului Finanțelor Publice, autoritatea publică căreia îi revine sarcina emiterii actelor administrative de acordare a despăgubirilor. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea de către prima instanță a dreptului de acces la justiție, așa cum este consacrat în art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contrar celor susținute în recurs, din motivarea Curții de Apel București nu rezultă că reclamanții din prezenta cauză nu ar avea cu cine să se judece în contradictoriu pentru a obține despăgubirile ce li se cuvin. Dimpotrivă, din sentința recurată rezultă explicit că aceștia ar fi trebuit să acționeze în judecată Ministerul Finanțelor Publice, iar nu ministrul, care nu este decât conducătorul respectivei autorități publice.

Înalta Curte împărtășește pe deplin opinia judecătorului fondului, Ministerul Finanțelor Publice fiind autoritatea dotată cu puterea juridică de a emite acte infralegislative (titluri de stat) în vederea acordării despăgubirilor ce se cuvin pentru sumele de bani depuse în vederea achiziționării autoturismelor marca „XX”, anterior anului 1989. Faptul că reclamanții din prezenta cauză, contrar prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, nu au chemat în judecată autoritatea publică ce posedă competența de a emite titluri de stat, este culpa exclusivă a acestora, ceea ce a condus la respingerea acțiunii în contencios administrativ, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, și nu poate fi considerat că li s-ar fi interzis accesul la o instanță de judecată.

În ceea ce privește critica dezvoltată de către recurenți la pct. V din Memoriul de recurs, aceasta nu poate fi examinată de către instanță, astfel cum solicită reclamanții, prin prisma dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere că acțiunea a fost respinsă pe excepție, reținându-se nerespectarea condițiilor de admisibilitate a acțiunilor în contencios administrativ, așa încât examinarea, în acest context, a oricăror alte argumente cum sunt cele dezvoltate de recurenți cu privire la imprecizia unor reglementări normative, devine inutilă. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții E.C. și E.E. împotriva Sentinței civile nr. 1797 din 13 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM